Muzeul satului Tănătari

Livada "60 de ani ai gazetei PRAVDA", sădită la 12 aprilie 1972 în Șăitana.
Mulțumesc mult dnei Elena Berlinschi pentru fotografii.

Prima zi de școală, primul sunet, prima învățătoare ... Pentru cineva mâine începe un nou capitol al vieții, "anii de școală", pe care îl va completa zi de zi cu impresii, prieteni, victorii, lecții de viață. Viitorilor elevi le urez succese, iar pe absolvenți îi rog să lase în comentarii câte o fotografie cu prima lor învățătoare.

Eliferie Rogai
"S-a născut la Tănătari, județul Tighina, în însorita și înstrăinata Basarabie. Pe când avea 17 ani, în 1944, ca urmare a apropierii frontului sovietic de noile granițe impuse României, adolescentul Eliferie Rogai a trebuit să plece în pribegie, alături de părinți și de alți doi frați, cele două surori fiind nevoite să rămână pe plaiurile natale. Nimeni nu-și poate imagina golul din sufletul capului familei Rogai, primarul Tănătarilor, indiferent de guvernare, atunci când a trebuit să lase pradă rușilor o gospodărie bine așezată, acareturile și pământurile cu holde, agonisite în timp și cu greu de înaintași! Niciodată nu a mai avut ocazia să-și recapete din mâinile rușilor bunurile furate. Familia, aflată în pribegie, s-a așezat pe meleagurile Olteniei. Între timp, unul dintre cei trei frați, chinuit de dorul Badarabiei, s-a reîntors în casa copilăriei, de unde a fost ridicat de noile autorități sovietice pentru a fi supus muncii forțate, fiind apoi deportat, de unde în 1947, i s-a tras sfârșitul. Toate aceste fapte i-au înnegurat lui E. Rogai întreaga copilărie și i-au marcat adolescența. L-au ajutat enorm însă, educația creștină primită în familie și de la părintele Gheorghe Mihalache al comunei, și el deportat de ruși, precum și dragostea nemărginită pentru țară, insuflată de mama și tatăl său, patrioți adevărați.
Tânărul E. Rogai și-a continuat studiile la Liceul Gh. Lazăr din București, oraș care l-a adoptat practic și de care viitorul profesor nu se va mai despărți niciodată. După trecerea bacalaureatului, E. Rogai a absolvit Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic, precum și Facultatea de Matematică a Universității, ambele din București. Seriozitatea sa din timpul studiilor l-a făcut remarcat de profesorul A. Popovici de la Universitate, astfel că fiind student în ultimul an de studii, datorită acestuia a fost angajat la Institutul de Fizică al Academiei, ca tânăr cercetător.
Din 1961, E. Rogai trece ca asistent universitar la Facultatea de Matematică din București. În cei 25 de ani cât a funcționat aici, a inițiat studenții în tainele Ecuațiilor Fizicii Matematice, ale Ecuațiilor cu Derivate Parțiale, ale Ecuațiilor Diferențiale, ale Ecuațiilor Integrale, iar în ultimii ani de activitate, chiar și în cele ale Mecanicii teoretice."
Laurențiu Modan "Profesorul Eliferie Rogai, la a 80-a aniversare", București, 2007.

Anii 60, vacanța de vară până la apariția tehnologiilor moderne.

Din amintirile lui Damian Mocanu, unul din tănătărenii care au trecut prin calvarul deportării din 6 iulie 1949:
-Au venit într-o noapte și ne-au ridicat. Eu nici n-am înțeles ce se întâmplă, eram mic, aveam 7 ani. Ne-au încărcat în căruțe și ne-au dus la gară la Căușeni. Pe mama, fratele Gavril, fratele Ion și pe mine. Ne-au dus la Kurgan. La început am trăit într-un barac, pe urmă ne-am făcut casă, credeam că o să rămânem acolo pentru totdeauna. Frații lucrau tractoriști. Eu eram gonșcic, mă suiam călare pe boi și îi mânam: "țob" - la stânga, "țobă" - la dreapta. Căram fân cu o volocușcă (un fel de car fără roți). Acolo am învățat până în clasa a cincea. În clasa întâia am fost doi ani, că nu știam limba rusă. Mie mi-au dat voie să mă întorc în Moldova mai devreme, mama și cu frații au venit mai târziu. Când ne-am întors, nu ne-au dat voie să trăim în casa noastră. Ne-a luat-o colhozul și au făcut grajd. Un an am umblat cu căpătâiele în spinare pe la neamuri până ne-au dat un loc să ne facem casă. (anul 2022)
În fotografie - Ion Mocanu cu familia și rudele, anii 80.

Ultima moară din sat, anul 1979 (Ghidul turistic al raionului Căușeni, foto I. Chibzii).
Material oferit de dna Maria Bondarenco, directoarea Muzeului de istorie și etnografie Căuseni.

Ultimul sunet, anul 1961.
Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Trocin Dumitru Nicandru, Berlinschi Nicolae Vasile, Mungiu Petru Gheorghe, Grăpilă (Afteni) Tamara Vladimir, Afteni Valentina Leonid, Grăpilă Valentina Ananii, Mungiu (Moisei) Maria Nicolae, Afteni Dumitru Simion, Cernenco (Afteni) Vera Ignat, Schimbător Valentina Nicandru, Curcă Elena, Afteni (Rogai) Valentina, Suvac (Orghian) Maria Pavel, Creţu Tamara Vavil, Moisei Liuba.
Rândul de jos: Moisei Tudor (Tănătarii Noi), Platon Mihail Macar, Creţu Ion Carp, Tanasiev Eudochia Dumitru, Timofeev Larisa Ion, Baeş Gheorghe Ismail, Caraman Victor (Tănătarii Noi), Afteni Dumitru Alexei.
Fotografie din albumul lui Nicolae Vasile Berlinschi.

De Ziua Internațională a Muzeelor zic să facem niște frigărui. Iepurașul e din partea lui Gheorghe Nicolae Afteni. Iar cei care vor să sărbătorească cu noi sunt rugați să ni se alăture cu o fotografie din albumul lor de familie. Vă așteptăm cu drag.🙂
Pentru fotografie îi mulțumim lui Nicolae Vasile Berlinschi.

Dragi tănătăreni,
Vă prezint un fragment din cartea promisă.
Aduc sincere mulțumiri tuturor celor care mi-au oferit fotografii și informații.
Continuarea va urma.

De ziua poeziei
Din creaţia consăteanului nostru Ion (Onică) Hîrtop. O poezie culeasă de către membrii expediției etnografice a Institutului de Limbă și Literatură al Academiei de Științe a Republicii Moldova, anul 1980.

Foaie verde de scunchie,
Fa Ileană rozovie,
Cât de dragă-mi ești tu mie.
Și de-o fi să fii a mea,
Da se pune-o gură rea.
De s-ar pune-o gură bună,
Amândoi am fi-mpreună.
Și câte târguri am umblat,
Peste ochi de-ai tăi n-am dat.
Numa-n târg la Chișinău
Crește-o floare-n felul tău.
Cum aș face s-o fur eu,
S-o pun în rachiu s-o beu,
Să-mi treacă de dorul tău.
Dorul tău deloc nu-i bun,
Mă poartă mereu pe drum.
Mă purta la miezul nopții,
Mă zbăteam ca-n ceasul morții,
Cu tine să mă-ntâlnesc,
Două vorbe să vorbesc.
Două vorbe de folos,
Pentru-al nostrum trai frumos.
Și în viață bucurie,
Și o nuntă cu veselie.
Și la nuntă vin să fie.
Vin de poamă altoită
Și-o mireasă logodită.
Logodită-n Tănătari
Cu un fecior de gospodari.

Din păcate, nu am găsit o fotografie a lui Ion Hîrtop, dar postez una de la nunta vecinilor lui, Nicolae şi Maria Osadci.

Vă invit la întâlnirea cu absolvenții.
Dar vă rog să veniți cu o fotografie din anii de școală pe care o adăugați în comentarii.

O fotografie din albumul Irinei Golub. De când bunelul ei, Petru Golub (al doilea din dreapta), și plopii de la intrarea în sat (în spate) erau tineri.

Colind de Crăciun de la Adrian Roșca

Adrian Roșca - Noi în seara de Crăciun

Primiți semănătorii?
Ana Platon vine cu urări pentru noul an (din creația proprie).

Bună dimineața, lume bună.
De la Tănătari vă sună.
N-am sunat să vă stresăm,
Am sunat să vă semănăm.
Să trăiți, să înfloriți
Întru mulți ani fericiți.
Să vă ningă, să vă ploaie,
Pământul să vi-l înmoaie.
Grâul să vă încolțească,
Înalt și plin ca să crească.
Pâine multă să aveți,
Fete mândre și băieți.
Să fiți tari ca piatra, iuți ca săgeata,
Tari ca fierul iuți ca oțelul,
Harnici ca albina, iuți ca lumina.
Să aveți bani în pungă,
Pe tot anul să v-ajungă.
Să trăiți, să înfloriți,
Nici o boală să nu știți.
Să trăiți fericiți,
Tot timpul să vă veseliți.
La anul și la mulți ani!

De sf Sava
Să ne amintim cu respect și recunoștință de învățătorul Sava Osadci.

Anul 1976. Absolvenții școlii medii din Tănătari. Diriginte dna Olga Țapu. Director dl Vasile Trestianu. Cunosc doar doi elevi - Larisa Moisei, a patra din stânga, rândul din față și Suvac Anatol, al treilea din dreapta, rândul din mijloc. Vă rog să-mi ajutați să-i identific pe ceilalți.

Un frumos obicei de nuntă, astăzi aproape uitat. Mirele, venit cu alaiul său la casa miresei, este întâmpinat în prag de o mireasă falsă, o femeie în vârstă, bună de gură. Aceasta, în urma unor "tratative" presărate cu glume, scoate din casă mireasa adevărată.
Hartina Rogai - mireasa și Parascovia Baeș - drușca la nunta lui Veaceslav și a Tatianei Nastas.
Dacă aveți fotografii cu obiceiuri de nuntă, le puteți posta în comentarii.

Clasa a IV-a "B"
Anul de studii 1975-1976
Diriginte - dna Maria Trestianu
Rândul de la ușă: Zinaida Curcă, Gherman Nastas, Iacob Roibu, Liliana Surugiu, Ludmila Derevenco, Raisa Dabija (din Ștefănești), Veronica Moisei.
Rândul din mijloc: Elena Babin, Tatiana Afteni, Eugenia Moisei, Sergiu Berlinschi, Natalia Eftodi, Ion Mungiu, Victor Suvac, Tatiana Luca, Teodor Acatrinii ( din Ștefănești).
Rândul de la fereastră: Iulia Mungiu, Sergiu Josan, Gheorghe Afteni, Claudia Drobitco, Grigore Mocanu, Nina Cazacu, liuba Mungiu, Vladimir Ciobanu, Elena Baeș, Valentina Babin.
(Fotografie oferită de Liliana Surugiu)

Anul 1927. Tatiana Mungiu (în centru) cu fiica Daria (în dreapta) și fiul Gheorghe cu soția Efrosinia (rândul de jos).
Fotografie oferită de Maria Cernobai, strănepoata Tatianei.
Dacă aveți fotografii vechi le puteți posta mai jos într-un comentariu.

Astăzi consăteanul nostru Damian Mocanu împlinește 80 de ani. Război, foamete, deportare în Siberia împreună cu mama și frații Ion și Gavril, serviciu militar în armata sovietică, școala de mecanizatori, de trei ori în Kazahstan la "țelina", de opt ori în Siberia la "lesozagotovcă" - o viață în câteva cuvinte. Un om simplu cu sufletul mare și inima fierbinte, de la care am învățat că orice s-ar întâmpla, trebuie să mergi înainte cu capul sus și zâmbetul pe buze.

Mulțumesc mult celor care au reacționat la apelul de a transmite informații și fotografii ce țin de istoria satului. Cu deosebită recunoștință public materialul oferit de dna Larisa Aftenii (Timofeev).
Câteva file din viața părinților mei Claudia și Ion Timofeev.
Au venit în satul Tănătari ca învățători la școală, având o vârstă puțin mai mare decât a elevilor. Era anul 1953. Ea, originară din satul Carahasani, raionulnul Ștefan Vodă (acum), avea doar 18 ani și a primit îndreptare ca învățătoate de educație fizică. El, originar din satul Nezavertailovka, raionulnul Slobozia (stânga Nistrului), avea 21 ani - învățător la clasele primare (în plus i s-au mai dat ore de muncă cu băieții). Ambii și-au făcut studiile in Bender, la Școala Pedagogică. În iunie 1955 s-au căsătorit, iar în iulie 1956 am apărut și eu în viața lor. După acest eveniment însemnat mama a lăsat orele de educație fizică și a luat clasele primare.
Pe atunci, pe locul unde în prezent se înalță monumentul eroilor și frumosul parc din centrul satului, era o casă pentru doua familii. Nu era prea mare, dar cu ogradă încăpătoare, grădină și un beci situat chiar la marginea drumului. Locuiam împreună cu o altă familie de învățători: Partas Sofia și Chiril. Ei aveau 2 copii (Svetlana – cu 2 ani mai mare ca mine și Victor – cu 2 ani mai mic ca mine). Grădiniță în sat pe atunci nu era și noi în trei ne petreceam timpul cm puteam – când pur și simplu cu șotii, când cu șotii mai mari.
Au fost timpuri frumoase. Nu era zi de odihnă ca să nu se întâlnească colectivul de învățători la un teanc cu plăcinte în amestec cu multe glume, cântece și dansuri.
În una din zilele libere neapărat mergeam la un film (cine își mai amintește – clubul era puțin mai sus de grădinița cea nouă). Pe atunci oamenii erau mai simpli, ospitalieri, veseli și cu inimi larg deschise. Cu alte cuvinte oamenii erau OMENOȘI.
În anul 1962 mama a luat copii în clasa I. Atunci eu aveam doar 6 ani, dar deja știam să citesc și să scriu. Visam foarte mult să ajung și eu în acea clasă. Îmi făcusem și prieteni acolo, dar ... nu a fost să fie. Mama zicea că nu e permis să fie înscriși la școală copii cu vârsta de 6 ani. Cu regrete mari am mai așteptat un an. În anul următor am mers și eu la școală. Tot în toamna acelui an a fost finisată casa noastră și ne-am mutat cu traiul în ea.
Cu câțiva ani mai înainte tata a trecut la funcții pe linia partidului comunist (după cm se practica pe atunci). A fost numit secretar al acelui partid. Mai apoi a fost ales președintele Sovietului Sătesc (în prezent se numesc primari). Câțiva ani a lucrat și brigadier în colhoz.
Mama între timp își aprofunda cunoștințele și experiența în profesorie. Avea rezultate frumoase. În 1964 a fost distinsă cu medalia ” Învățător emerit”, iar în 1974 – ”Învingător al muncii socialiste” (da, da, am trecut și prin așa ceva). Iubea mult copii și făcea totul din inimă pentru ei. Copii se atașau de ea, iar părinții o stimau.
Fiind copii, ambii mei părinți au văzut războiul (1941 – 1945) și chiar au trecut prin el. Mama ca fetiță mică nu prea a înțeles ce se întîmpla. Tata, însă, a fost impresionat de eroismul soldaților și apoi, pe tot parcursul vieții privea filme și citea cărți despre război. Îi plăcea să comunice cu rudele soldaților înmormântați în sat. Aproape în fiece an, de 9 mai (când se sărbătorea Ziua Biruinței) găzduiam la noi acasă astfel de rude. Veneau din Ucraina, Armenia, Rusia. Aveam cunoștințe în toată țara de atunci. Astăzi, în timpul agresiunii crunte a Rusiei față de țara vecină și frățească, cred că tatăl meu avea să fie total dezamăgit. El, care a făcut armata în unitățile militare ale URSS și care era mândru de eroismul soldaților de atunci, cred că nu avea să înțeleaga cruzimea soldaților de acum. Din acest motiv mă bucur (într-o măsură oarecare), că nu a ajuns până în zilele noastre , căci avea să fie pentru el o tragedie. Anul acesta, în septembrie putea face 90 de ani.
Pe mama cred că mai mulți o au în amintire. Au trecut prin clasele ei mai multe generații. Uneori, când se întorcea de la adunarea cu părinții, povestea cu mândrie despre unii elevi, ai căror părinți la fel au fost elevii ei. Iar unii din elevii ei au înbrățișat, la rândul lor, această profesie nobilă de PEDAGOG.
Când eram studentă în anul întâi, am compus pentru mama o poezie, care a fost publicată în ziarul raional de pe atunci ”Avangarda”. Nu am știut că ea a păstrat acel număr al ziarului, unde era și poezia mea. A fost o surpriză pentru mine.
Cam atât despre părinții mei. Astăzi ambii se odihnesc în liniște și pace în amintirea lui Dumnezeu. Din partea mea și a fratelui meu Oleg ținem să aducem mulțumiri celor, care își amintesc cu un cuvânt bun (sau fără cuvinte) de părinții noștri.
Sănătate tuturor și TOATE BUNE!

Un grup de colhoznici în excursie la Ujgorod (Ucraina). V-aș fi foarte recunoscătoare dacă mi-ati ajuta să-i identific.
(Din albumul Lidiei Moisei)

Anul 1970. Lucrătoarele fermei de porci: Ana Platon, prima stânga rândul de jos; Elizaveta Obrucicov, rândul de sus în mijloc. Știți cine sunt celelalte?

Dragi tănătăreni, anul acesta satul nostru împlinește frumoasa vârstă de 250 de ani. Cu acest prilej adunăm materiale pentru o carte "Satul Tănătari și locuitorii lui în imagini" (în format electronic, va fi accesibilă gratis). Venim cu rugămintea să contribuiți, care și cu ce are: fotografii ale părinților, buneilor, străbuneilor, din anii de școală, de la locul de muncă, din viața de zi cu zi, de la evenimente speciale. Fotografiile le puteți trimite pe Messenger (Svetlana Mungiu) sau pe Viber și WatsApp pe numărul 067630222.
Totodată le aducem mulțumiri celor care au avut bunăvoința să ne ofere ajutor la colectarea materialelor:
Gheorghina Josan,
Galina Afteni,
Soții Iacob și Domnica Mungiu,
Soții Constantin și Liuba Mungiu,
Agafia și Victoria Berlinschi,
Damian Mocanu,
Larisa Vartic,
Maria Suvac,
Feodora Mocanu,
Ana Platon,
Tatiana Nastas,
Soții Vladimir și Iulia Trocin,
Nina Platon.

Anul 1978. Lucrătoarele taberei de pionieri "Poienița". Rândul de sus de la stânga la dreapta: Zinaida Mungiu, Elena Moisei, Liuba (din satul Crasnoe), Rodica Afteni, Maria Moisei, ?, Tatiana Postoronca, Maria Postoronca. Rândul de jos: ?, Galina Grăpilă, Eugenia Trocin, Maria Curcă, Nina Baeș.
Poate are cineva fotografii din timpul odihnei la "lagăr", cm i se mai spunea taberei?

Agenția Națională a Arhivelor a publicat lista persoanelor deportate în Siberia în cadrul operațiunii SUD din 6-9 iulie 1949, pe eșaloane și vagoane.
Pe data de 8 iulie, ora 16:17, din gara Căușeni a plecat eșalonul nr. 97170 cu destinația stația Șumiha, regiunea Kurgan. Printre cei deportați se aflau și 24 tănătăreni, încadrați în categoria "кулаки" (chiaburi).