Partidul "Națiune Oameni Împreună" - Arad

Pagina oficială a Partidului "NAȚIUNE OAMENI ÎMPREUNĂ" - Organizația Județeană ARAD

31/07/2024
24/06/2024

24 Iunie -Ziua universală a IEI

Tradițiile au reprezentat dintotdeauna liantul unei NAȚIUNI.

Cu respect și recunoștință purtăm în suflete valorile care ne reprezintă de veacuri pe NOI ca neam.

Reper identitar, ia este sărbătorită, începând cu anul 2013, în noaptea „cerurilor deschise", de Sânziene. Ziua Universală a iei celebrează piesa principală a costumului popular românesc, dar și ideea de feminitate, întrucât termenul „ie" este atribuit exclusiv cămășii populare femeiești.

NOI femeile purtăm acest simbol al tradiției naționale românești și acordăm o importanță deosebită transmiterii acestuia generațiilor viitoare prin transformarea lui într-un mod de viață natural.🕊

Sursa foto: zilesinopti.ro

07/06/2024

„𝐀𝐥𝐞𝐠𝐞𝐫𝐞𝐚, 𝐜𝐮 𝐠𝐫𝐢𝐣𝐚̆, 𝐚 𝐨𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐜𝐞𝐥𝐮𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐧𝐞𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐢𝐭.“

Reflecția, poate mai actuală ca niciodată, îi aparține eseistului Petru Creția, făcând referire la ceea ce denumea 𝑎𝑛𝑡𝑖𝑠𝑒𝑙𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑎 de la vârful statului.

La finele acestei săptămâni de foc, fiecare dintre NOI, ca parte integrantă a unei societăți care își caută încă sensul colectiv, avem responsabilitatea de a ne poziționa ferm împotriva unui 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑐𝑖𝑝𝑖𝑢, de această dată: principiul lui Peter (Laurence Peter) care postulează faptul că, “𝘪̂𝘯 𝘰𝘳𝘪𝘤𝘦 𝘪𝘦𝘳𝘢𝘳𝘩𝘪𝘦, 𝘰𝘳𝘨𝘢𝘯𝘪𝘻𝘢𝘵̦𝘪𝘦 𝘴𝘢𝘶 𝘪𝘯𝘴𝘵𝘪𝘵𝘶𝘵̦𝘪𝘦, 𝘧𝘪𝘦𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘥𝘪𝘯𝘵𝘳𝘦 𝘯𝘰𝘪 𝘵𝘪𝘯𝘥𝘦 𝘴𝘢̆ 𝘶𝘳𝘤𝘦 𝘱𝘪̂𝘯𝘢̆ 𝘭𝘢 𝘯𝘪𝘷𝘦𝘭𝘶𝘭 𝘴𝘢̆𝘶 𝘥𝘦 𝘪𝘯𝘤𝘰𝘮𝘱𝘦𝘵𝘦𝘯𝘵̦𝘢̆.”

Problema incompetenței ne privește pe NOI toți, așa încât avem nevoie nu de o alianță a tuturor alternativelor (prea multe oricum nu sunt) ci, în esență, de o alianță a tuturor principiilor, împotriva 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑐𝑖𝑝𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 mai sus evocat.

Suntem chemați, în egală măsură, să conștientizăm, încă o dată, aceea că în societatea românească, adevărații OAMENI vrednici, nici pe departe puțini, sunt ținuți în sferele joase, irelevante (de cele mai multe ori) la nivel decizional și sunt manevrați cu mult cinism de către cei instalați prea confortabil la putere, de către cei care au puterea de a gândi și institui reguli, de către cei care și-au arogat alonja de a ne dirigui destinele.

Avem ocazia să invalidăm ÎMPREUNĂ impostura, avem ocazia să îi 𝑐ℎ𝑒𝑠𝑡𝑖𝑜𝑛𝑎̆𝑚 în prealabil (în forul nostru interior) cu privire la ce anume știu să facă sau ce anume ar ști să facă dacă de mâine nu ar mai fi în politică, avem ocazia să le arătăm că nu am acceptat (și nici pe departe integrat) ideea că puterea sfârșește prin a legitima incompetența.

Duminică avem prilejul să arătăm că am ales să nu ne mai trăim conjunctural istoria și că ne este mai clar decât oricând că adăposturile cele mai sigure pentru locuitorii cetății nu se pot edifica pe un teren al resemnării.

Marile obiective istorice pot fi atinse ÎMPREUNĂ cu NOI și nu în altă manieră, așa încât vă îndemn să ne așezăm pentru o clipă pe un loc mai înalt decât NOI înșine, să avem momentul nostru de luciditate trezitoare și să identificăm și acei oameni vrednici pe care să îi putem așeza, prin votul nostru, în locurile de unde vrednicia lor poate sluji bunului mers al comunității și al societății în ansamblu.

Cu toate că partidele politice nu ar trebui privite ca pe adevărate organizații ale nevredniciei, așa scriind, a devenit imperios să reamintim clasei politice, din rândul căreia a izvorât actuala realitate parlamentară și guvernamentală, că pe Ecuatorul unde se află, trebuie să existe și să primeze un singur lucru: interesul național!

Mutatis mutandis.

𝗦𝘂𝗿𝘀𝗮 𝗳𝗼𝘁𝗼: 𝗖𝘂𝗿𝗮𝗷.𝗧𝗩

01/06/2024

1 Iunie-Ziua Internațională a copilului

Zi menită să ne amintească cât este de important să păstrăm și să manifestăm cât mai des inocența, sinceritatea, iubirea și bucuria de a trăi exprimate de copii.

Pentru a realiza acest deziderat este nevoie să le oferim copiilor noștri o educație sănătoasă, bazată în primul rând pe conștientizarea a ceea ce reprezintă ei ca oameni, ca suflete, ca spirite și pe exprimarea și înțelegerea emoțiilor.

NOI, Partidul NAȚIUNE OAMENI ÎMPREUNĂ dorim tuturor copiilor să devină adulți liberi și tuturor adulților să manifeste copilul interior. “La mulți ani!”🕊🤍

12/05/2024

Pentru că astăzi este duminică și, ca orice bun creștin, ne bucurăm de momentele noastre de relaxare, vă propun să parcurgem împreună o povestioară:

" Într-o țară creștină, reprezentanții diferitelor meserii dezbăteau care este cea mai veche meserie din lume.

Doctorul a spus: "𝐶𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑙-𝑎 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢 𝑐𝑢 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖𝑖? 𝐴 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑜 𝑜𝑝𝑒𝑟𝑎𝑡̦𝑖𝑒 - 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑜𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝐴𝑑𝑎𝑚 𝑎 𝑐𝑟𝑒𝑎𝑡-𝑜 𝑝𝑒 𝐸𝑣𝑎. 𝑀𝑒𝑑𝑖𝑐𝑖𝑛𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑐𝑒𝑎 𝑚𝑎𝑖 𝑣𝑒𝑐ℎ𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑖𝑒".

"𝑁𝑢 𝑒 𝑎𝑑𝑒𝑣𝑎̆𝑟𝑎𝑡!", a spus arhitectul. "𝑀𝑎𝑖 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑖 𝑎 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑙𝑢𝑚𝑒𝑎 𝑑𝑖𝑛 ℎ𝑎𝑜𝑠. 𝐴𝑠𝑡𝑎 𝑓𝑎𝑐 𝑎𝑟ℎ𝑖𝑡𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑖 - 𝑓𝑎𝑐 𝑜𝑟𝑑𝑖𝑛𝑒 𝑑𝑖𝑛 ℎ𝑎𝑜𝑠. 𝑁𝑜𝑖 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑐𝑒𝑎 𝑚𝑎𝑖 𝑣𝑒𝑐ℎ𝑒 𝑚𝑒𝑠𝑒𝑟𝑖𝑒".

Politicianul, care asculta răbdător, a zâmbit și a întrebat: "𝐷𝑎𝑟 𝑐𝑖𝑛𝑒 𝑎 𝑐𝑟𝑒𝑎𝑡 ℎ𝑎𝑜𝑠𝑢𝑙?". "

Dumneavoastră ce credeți?

În această lume a haosului și, dacă vreți, în haosul din România, am putea fi NOI arhitecții care fac ordine?

𝗦𝘂𝗿𝘀𝗮 𝗳𝗼𝘁𝗼: 𝘂𝗿𝗯𝗮𝗻𝗶𝘇𝗲𝗵𝘂𝗯.𝗿𝗼

Want your organization to be the top-listed Government Service in Arad?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Videos (show all)

#NOI #alegeri #schimbare #oaltfeldepolitica
#noi #mesajpolitic #alegeri #natiuneoameniîmpreuna #oaltfeldepolitica
#ZiuaSanatatiiOrale #20Martie #NOI #ZâmbestecuNOI #oaltfeldepolitica
#VioricaDăncila#PresedinteNoi#PoliticăRomânească #NOI#oaltfeldepolitica
#națiuneoameniîmpreuna#RoșiaMontana#PresedinteNOI Viorica Vasilica Dăncilă #oaltfeldepolitica
#lNoi#PartidulnatiuneOameniImpreună #oaltfeldepolitica
#noi #pace #natiuneoameniîmpreuna #oaltfeldepolitica
#foryou #foryourpage #implicare Viorica Vasilica Dăncilă #președintepartidulnoi #oaltfeldepolitica
#foryou #foryourpage #noi Viorica Vasilica Dăncilă #PreședinteNoi #oaltfeldepolitica
#noi #impreuna #unitate  #oaltfeldepolitica

Address

Bulevardul Revoluției Nr. 78
Arad

Other Political Parties in Arad (show all)
Partidul National Stanga Romaneasca Arad Partidul National Stanga Romaneasca Arad
ARAD
Arad

Partidul National Stanga Romaneasca reprezinta judetul ARAD si toti romanii de pretutindeni !!!

ALDE Arad ALDE Arad
Bulevardul Revoluție, Nr. 57
Arad

Partid Politic

Partidul SOS filiala ARAD Partidul SOS filiala ARAD
Arad

Salvăm România

Partidul Forta Dreptei filiala ARAD Partidul Forta Dreptei filiala ARAD
Arad

Adevărata dreaptă din România!

Alianța Național Țărănistă - Organizația Județeana Arad Alianța Național Țărănistă - Organizația Județeana Arad
B-dul Revoluției Nr. 93, Et. 2, Ap. 11
Arad, 310130

Blocul Suveranist Român - Organizația Județeană Arad

PNL ARAD - Cartier Centru PNL ARAD - Cartier Centru
Bulevardul Revoluției Nr. 71, Romania
Arad, 310025

PNL ARAD - Cartier Centru

Ardelean Andrei Sebastian Ardelean Andrei Sebastian
Arad, 310339

Bine ați venit!

NOA Arad NOA Arad
Arad

Partid politic

Partidul Pirat Arad Partidul Pirat Arad
Arad

- grup de initiativa Arad - Partidul Pirat militeaza pentru respectarea drepturilor noastre fundamentale, pentru reformarea şi dezvoltarea societatii românesti.

PCR Secolul XXI - Arad PCR Secolul XXI - Arad
Arad, 3100

Programul Partidului Comunist Roman - Secolul XXI se poate gasi accesand linkul urmator: http://pcr.