Răzarea
Proiect născut din dorința de a face bine lucruri bune.
Am avut parte și de această dată de o locație de vis, un grup minunat, o gazdă nemaipomenită, un program care ne-a captat și relaxat în același timp și toate acestea au făcut ca întâlnirea noastră să fie o experiență memorabilă!
Noi nu putem decât să vă mulțumim fiecăreia în parte și să vă transmitem toată recunoștința noastră pentru deschiderea voastră și pentru că ați făcut ca această experiență să fie una trăită, nu doar gândită.
Abia așteptăm să vă revedem!
___
✨ Locurile pentru evenimentul următor au fost ocupate. Abia așteptăm să ne revedem cu o parte dintre participanți și să îi cunoaștem pe cei noi! ☺️
Ce se mai întâmplă magic la aceste tabere este o (re)conectare cu propria persoană, o regăsire și o reconștientizare a faptului că:
- nu suntem singuri în călătoria noastră iar poveștile altora nu doar că ne ajută, dar ne și inspiră,
- indiferent de momentul din viață în care ne aflam avem mereu forța de a merge mai departe sau de a ne adapta momentului,
- viața nu e doar cu bucurie și fericire, și cumva trebuie să acceptăm și momentele mai puțin plăcute fără să mai facem eforturi epuizabile fugind de ele, pentru că în final din orice lecție de viață avem ceva de învățat,
- suntem ființe unice, autentice și vulnerabile, cu capacități emoționale inimaginabile și că DA!, putem fii creatorii propriilor noastre vieți.
💫 PORTAL TO WELLBEING
🧘🏻♀️ Reset & Rebalance Retreat
⏰ Time to rest, reflect and reconnect
🗓 11-14 Mai 2023
📍 Portal Village, Sibiel, RO | Village
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/Razarea_PortalVillage_11-14_Mai_2023
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/Formular_Inscriere_PortalVillage_Mai2023
___
Împreună cu noi te vei bucura de o experiență alături de oameni cu aceleași preocupări ca și ale tale unde ne conectăm într-un mediu inspirațional, un cadru perfect pentru a lega noi relații binefăcătoare.
Avem deja această experiență de la evenimentele precedente și te putem asigura că această conectare este magică.
💫 PORTAL TO WELLBEING
🧘🏻♀️ Reset & Rebalance Retreat
⏰ Time to rest, reflect and reconnect
🗓 11-14 Mai 2023
📍 Portal Village, Sibiel, RO | Village
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/Razarea_PortalVillage_11-14_Mai_2023
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/Formular_Inscriere_PortalVillage_Mai2023
___
Chef Biro ne va răsfăța la retreatul de la cu preparate culinare desăvârșite la Vatra de la locație care este un excelent Green Bistro, amenajat și dotat corespunzător pentru a satisface cele mai rafinate gusturi, folosind rețete și ingrediente care poartă nu doar sigiliul tradițional, ci și pe cel ecologic.
Grădina și microferma sunt la început, dar asigură resurse curate, iar furnizorii locului sunt aleși pe criterii de certificare a calității alimentelor.
Nu puteți rata această experiență!
💫 PORTAL TO WELLBEING
🧘🏻♀️ Reset & Rebalance Retreat
⏰ Time to rest, reflect and reconnect
🗓 11-14 Mai 2023
📍 Portal Village, Sibiel, RO | Village
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/Razarea_PortalVillage_11-14_Mai_2023
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/Formular_Inscriere_PortalVillage_Mai2023
___
La retreatul de la , vom poposi câteva ore la sauna și ciubărul din zona de relaxare. Întregul circuit al procedurilor de la locație acționează asemenea unui VORTEX capabil să extragă oboseala, negativitatea, programele mentale & procesele emoționale (auto)distructive, precum și setul inițial al stărilor inferioare conștiință.
💫 PORTAL TO WELLBEING
🧘🏻♀️ Reset & Rebalance Retreat
⏰ Time to rest, reflect and reconnect
🗓 11-14 Mai 2023
📍 Portal Village, Sibiel, RO | Village
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/Razarea_PortalVillage_11-14_Mai_2023
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/Formular_Inscriere_PortalVillage_Mai2023
___
Forest Bathing-ul este o metodă de relaxare cu ajutorul naturii înconjurătoare, practicând o plimbare plăcută, ghidată spre antrenarea simțurilor și a gradului de observare activă, cu efect în eliminarea stresului, creșterea stării de bine și un boost al sistemului imunitar care poate dura până la 4 săptămâni.
Te așteptăm la evenimentul de la să ne bucurăm împreună de această experiență.
💫 PORTAL TO WELLBEING
🧘🏻♀️ Reset & Rebalance Retreat
⏰ Time to rest, reflect and reconnect
🗓 11-14 Mai 2023
📍 Portal Village, Sibiel, RO | Village
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/Razarea_PortalVillage_11-14_Mai_2023
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/Formular_Inscriere_PortalVillage_Mai2023
___
La retreatul de la Corina va suține 1 clasă de yoga de cca. 2 ore, în fiecare dimineață. Alături de ea vei avea parte de sesiuni revigorante de yoga adresate tuturor nivelurilor de practică.
💫 PORTAL TO WELLBEING
🧘🏻♀️ Reset & Rebalance Retreat
⏰ Time to rest, reflect and reconnect
🗓 11-14 Mai 2023
📍 Portal Village, Sibiel, RO | Village
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/Razarea_PortalVillage_11-14_Mai_2023
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/Formular_Inscriere_PortalVillage_Mai2023
___
Pilates este un tip de exercițiu minte-corp dezvoltat la începutul secolului al XX-lea de către antrenorul fizic german Joseph Pilates, după care a primit și numele. Acesta spunea că respirația este primul act din viața noastră, dar și ultimul, de aceea trebuie să învățăm să respirăm corect.
Dacă ai mai practicat Pilates, probabil cunoști deja nenumăratele beneficii ale acestei metode, iar dacă nu ai mai practicat, ai acum ocazia să o faci și te asigurăm că Andreea este un instructor desăvârșit și pasionat.
💫 PORTAL TO WELLBEING
🧘🏻♀️ Reset & Rebalance Retreat
⏰ Time to rest, reflect and reconnect
🗓 11-14 Mai 2023
📍 Portal Village, Sibiel, RO | Village
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/Razarea_PortalVillage_11-14_Mai_2023
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/Formular_Inscriere_PortalVillage_Mai2023
___
În cadrul evenimentului pe care îl organizăm vei avea parte de un workshop de tip grup coaching, cu durata de cca. 3 ore, menit să te susțină în a face cu succes schimbări în viață ta, în acord cu mindsetul despre performanță indiferent de domeniul în care îți dorești această performanță.
Te așteptăm cu drag!
💫 PORTAL TO WELLBEING
🧘🏻♀️ Reset & Rebalance Retreat
⏰ Time to rest, reflect and reconnect
🗓 11-14 Mai 2023
📍 Portal Village, Sibiel, RO | Portal Village
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/Razarea_PortalVillage_11-14_Mai_2023
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/Formular_Inscriere_PortalVillage_Mai2023
___
Meet Andreea :)
Cat timp petrecem intr-o zi in sezut??? Noi nu am fost creati pentru a petrece ore intregi pe scaun! Stiti ce se intampla in corp d**a atatea ore in sezut??? Partea superioara a trunchiului pune presiune asupra diafragmei si a organelor si uite asa apar blocajele. Abia astept sa impartasesc cu voi tehnici noi si “secrete” pe care sa le luati cu voi acasa si sa le folositi ori de cate ori voi sau cei dragi voua vor avea nevoie.
Detensionarea fasciei (rolul ei si cm ne putem elibera de anumite traume prin detensionarea fasciala) ; detensionare musculara (tot mai des aud de cat de tensionat e spatele sau cata durere este in articulatii )respiratia ( acest de nepretuit dar pe care il avem . Adevarul este ca muuuulta lume nu stie sa respire, dar putem invata impreuna) . Acestea sunt cateva dintre obiectivele pe care doresc sa le atingem impreuna in cadrul Retreatului din luna Mai🤗
Link in bio
Răzarea
Portal to Wellbeing - Yoga, Pilates, Wellbeing Retreat
Când oameni minunați și pasionați se adună împreună, iau naștere proiecte extraordinare! Așa este și acest retreat pe care îl organizăm la Portal Village și la care vă invităm să retrăiți bucuria unei tabere din copilărie, însă de această dată fiind o tabără destinată adulților.
Evenimentul a fost gândit și creat cu scopul ca voi, cei care veți participa, să vă reîncărcați bateriile, să vă (re)coectați cu natura, cu alți oameni minunați sau chiar cu voi înșivă, să experimentați magia de a trăi în echilibru și să vă bucurați de timp de calitate. Nu singuri, ci alături de o întreagă echipă de oameni entuziaști care abia așteaptă să vă îndrume.
Așadar, rezervă-ți în calendar perioada 11-14 Mai 2023 doar pentru tine și participă, alături de noi și de alți oameni minunați care s-au înscris deja, la evenimentul dedicat stării de bine PORTAL TO WELLBEING | Reset & Rebalance Retreat.
💫 PORTAL TO WELLBEING
🧘🏻♀️ Reset & Rebalance Retreat
⏰ Time to rest, reflect and reconnect
🗓 11-14 Mai 2023
📍 Portal Village, Sibiel, RO | Portal Village
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/Razarea_PortalVillage_11-14_Mai_2023
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/Formular_Inscriere_PortalVillage_Mai2023
___
Când oameni minunați și pasionați se adună împreună, iau naștere proiecte extraordinare! ✨ Iată cine sunt instructorii care abia așteaptă să te cunoască:
Andreea
Andreea Fazacas
• peste 10 ani de experiență;
• instructor internațional de Pilates certificat Balanced Body;
• instructor certificat pentru programe de reabilitare prin exerciții fizice Yoga Therapy și Balanced Body;
• a coordonat mii de persoane atât fizic, cât și online;
• a creat mai multe programe de recuperare cu efecte recunoscute de către participanți.
Corina
Yoga and Forest Bathing
• parctică Yoga de peste 10 ani;
• este certificată Yoga Alliance USA prin școala Bindusar Yoga Rishikesh;
• stilul practicat este Hatha Yoga, Vinyasa Flow și Yoga Nidra;
• în prezent, sudiază yoga tradițională alături de dr. Alv Kumar și Terapie Hormonală prin Yoga;
• practică Forest Bathing de 2 ani.
Cosmin
• este manager într-un centru de cercetare și dezvoltare;
• pasionat de natură, drumeție, schi de tură, foraging și micologie;
• este certificat în Forest Bathing (Shinrin Yoku Certification);
• are o experiență de 2 ani în această activitate.
Chef Biro
• iubește să facă mâncare și sa experimenteze mereu și mereu ceva nou;
• practică gastronomia de mai bine de 15 ani;
• încă este la fel de entuziasmat de combinații, de lucrurile minunate pe care le putem face din lucruri simple, naturale;
• iubește natura și tot ce ne oferă ea prin gusturi, culoare și texturi.
Raluca
Răzarea
• expert markeing și comunicare cu studii și certificări naționale și internaționale;
• peste 10 ani de experiență și peste 300 de evenimente organizate;
• instructor certificate Yoga Body – Felexibility Coach Programe;
• absolvent curs Mentor Coach Practitioner și Mentor Coach Advanced în cadrul Academiei Psy Development.
Le mulțumim fiecăruia în parte și abia așteptăm să petrecem timp prețios alături de ei!
💫 PORTAL TO WELLBEING
🧘🏻♀️ Reset & Rebalance Retreat
⏰ Time to rest, reflect and reconnect
🗓 11-14 Mai 2023
📍 Portal Village, Sibiel, RO |
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/Razarea_PortalVillage_11-14_Mai_2023
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/Formular_Inscriere_PortalVillage_Mai2023
___
Step outside your comfort zone. Never stop learning. Never stop growing. Always invest in yourself!
💫 PORTAL TO WELLBEING
🧘🏻♀️ Reset & Rebalance Retreat
⏰ Time to rest, reflect and reconnect
🗓 11-14 Mai 2023
📍 Portal Village, Sibiel, RO |
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/Razarea_PortalVillage_11-14_Mai_2023
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/Formular_Inscriere_PortalVillage_Mai2023
___
"Mă motivează foarte mult, ca om, ca spirit, să dezlănțui în oameni darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu. Să fie exprimate la maxim pentru că așa cred că planeta va arăta minunat, când fiecare dintre noi ne vom manifesta la maxim, fără umbre, fără rezerve, darurile noastre." - Maria Iris Hoeppe
Așa a început Maria interviul în cadrul unui podcast cunoscut și pentru noi a fost suficient ca să ne dorim să o avem ca invitat special în cadrul evenimentului pe care îl organizăm la Portal Village, în perioada 11-14 mai 2023.
Așadar, anunțăm cu bucurie că o avem ca și invitat special pe Maria-Iris Hoeppe, Master Certified Coach-MCC-IC, autorul volumului ”Cărtea despre schimbări” - best seller la târgul de carte Gaudeamus 2017 și profesionist în top 1000 din lume în domeniul coachingului. Maria va fi ghidul nostru în cadrul unui workshop de tip grup coaching, cu durata de cca. 3 ore, menit să te susțină în a face cu succes schimbari în viață ta, în acord cu mindsetul despre performanță indiferent de domeniul în care îți dorești această performanță.
Mulțumim, Maria, că ai acceptat invitația noastră și abia așteptăm ziua evenimentului!
💫 PORTAL TO WELLBEING
🧘🏻♀️ Reset & Rebalance Retreat
⏰ Time to rest, reflect and reconnect
🗓 11-14 Mai 2023
📍 Portal Village, Sibiel, RO | Portal Village
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/Razarea_PortalVillage_11-14_Mai_2023
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/Formular_Inscriere_PortalVillage_Mai2023
___
📍 Aflat la doar 20 de minute de Sibiu, PORTAL Village | este locația ideală pentru un eveniment de tip retreat sau tabără pentru adulți. Spațiile minimaliste, ultramoderne, dar totodată puternic ancorate în natură, au fost special amenajate pentru a susține cu succes gama generoasă a activităților pe care o vom avea in programul evenimentului.
Află mai multe despre acest loc minunat care poate reprezinta extazul, acceptarea, curajul și șansa Omului de a găsi limanul!: 🌐 https://portalvillage.ro/
💫 PORTAL TO WELLBEING
🧘🏻♀️ Reset & Rebalance Retreat
⏰ Time to rest, reflect and reconnect
🗓 11-14 Mai 2023
📍 Portal Village, Sibiel, RO |
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/Razarea_PortalVillage_11-14_Mai_2023
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/Formular_Inscriere_PortalVillage_Mai2023
___
💫 PORTAL TO WELLBEING
🧘🏻♀️ Reset & Rebalance Retreat
⏰ Time to rest, reflect and reconnect
🗓 11-14 Mai 2023
📍 Portal Village, Sibiel, RO |
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/Razarea_PortalVillage_11-14_Mai_2023
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/Formular_Inscriere_PortalVillage_Mai2023
___
În mod sigur o experiență unică de viață este un cadou potrivit pentru oricine, așa că te încurajăm să iei în calcul varianta de a oferi ca și cadou în luna Martie 🌼 participarea la retreat-ul pe care îl organizam la . Sigur va fi o surpriză pe cinste și o bucurie pe măsură.
Sau fă-ți chiar ție acest dar minunat care poate fi transformator! 😊
💫 PORTAL TO WELLBEING
🧘🏻♀️ Reset & Rebalance Retreat
⏰ Time to rest, reflect and reconnect
🗓 11-14 Mai 2023
📍 Portal Village, Sibiel, RO |
Vezi aici toate detaliile evenimentului (link în bio):
https://bit.ly/Razarea_PortalVillage_11-14_Mai_2023
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/Formular_Inscriere_PortalVillage_Mai2023
___
Razarea@PortalVillage | PDF to Flipbook Created with the Heyzine flipbook maker
✨ PORTAL TO WELLBEING
🧘🏻♀️ Reset & Rebalance
⏰ Time to rest, reflect and reconnect
🗓 11-14 Mai 2023
📍 Portal Village , Sibiel, RO
📢 Așteptăm de ceva vreme să anunțăm acest nou proiect de suflet și iată-ne!
Vă invităm să retrăiți alături de noi bucuria unei tabere din copilărie, însă de această dată fiind o tabără destinată adulților. Evenimentul a fost gândit și creat cu scopul ca voi, cei care veți participa, să vă reîncărcați bateriile, să vă (re)coectați cu natura, cu alți oameni minunați sau chiar cu voi înșivă, să experimentați magia de a trăi în echilibru și să vă bucurați de timp de calitate. Nu singuri, ci alături de o întreagă echipă de oameni entuziaști care abia așteaptă să vă îndrume.
Toate acestea într-o locație cu o încărcătură aparte, un loc de poveste care chiar are o poveste și care îmbină perfect autenticitatea și simplitatea cu noua eră a eco-ospitalității din lumea contemporană - Village | www.portalvillage.ro .
Acum, 🛋️ fă-ți puțin timp și studiază 📖 broșura din linkul de mai jos cu toate detaliile legate de eveniment și dacă te atrage și simți că este pentru tine, noi tare cu drag te așteptăm și îți lăsăm și linkul 📝 formularului care trebuie completat pentru înscriere.
Vezi aici Broșura cu toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/Razarea_PortalVillage_11-14_Mai_2023
Vezi aici Formularul de Înscriere la eveniment:
https://bit.ly/Formular_Inscriere_PortalVillage_Mai2023
Pe cei care aleg să participe (sau pe cei care s-au înscris deja) îi felicităm sincer pentru alegere și abia așteptăm să ne (re)vedem! ✨
___
Razarea@PortalVillage | PDF to Flipbook Created with the Heyzine flipbook maker
✨ Ne mai despart doar 2 zile de lansarea noului nostru eveniment și abia așteptăm să vă dezvăluim despre ce este vorba! ☺
✨📢 Pregătim o nouă experiență inedită! ☺
Anunțăm în curând detalii cu privire la un nou eveniment pentru care vom deschide înscrierile în perioada următoare. 🥳
Cum a fost? A fost magic! ✨
Un grup minunat care s-a închegat încă din prima clipă, o gazdă cu o echipă de excepție, un program solicitant dar cu foarte multe beneficii, povești care ne-au inspirat pe fiecare în parte, un timp frumos exact așa cm am sperat. Așadar, chiar a fost o experiență unică! Să mai vină!
S-au legat prietenii strânse și tare cu drag dorim să vă revedem! Vă mulțumim fiecăruia în parte și suntem fericite și norocoase că v-am avut alături!
___
Oamenii de la Panoramic Colibița sunt cu adevărat oameni! Si le mulțumim pentru toată omenia cu care ne-au tratat! 🙏🏻
🥰
Puține zile ne mai despart de retreat-ul de la Panoramic Colibița ☺și anunțăm cu entuziasm că mai sunt foarte puține locuri disponibile. 🥳
Așa că, dacă până acum doar ți-ai dorit să ni te alături, acum nu mai ai nicio scuză pentru că o echipa întreagă dedicată a decis să ofere un discount celor care vor să profite de această ultimă șansă. Folosește codul promo PANORAMIC2022 și beneficiezi de preț redus!
Ne vedem la lac!
💫 Let it go!
✨ RESET & REBALLANCE RETREAT
🧘🏻♀️ Wellbeing • Pilates • Yoga
🗓 29 Septembrie – 02 Octombrie 2022
📍 Colibița
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/ReballanceRetreatPanoramicColibita2022
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/RetreatColibita_FormularInscriere
___
Online Flipbook Created with the Heyzine flipbook maker
AMR 🗓 30 de zile. ☺️
Așteptăm tare cu drag acest eveniment!
💫 Let it go!
✨ RESET & REBALLANCE RETREAT
🧘🏻♀️ Wellbeing • Pilates • Yoga
🗓 29 Septembrie – 02 Octombrie 2022
📍 Panoramic Colibița
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/ReballanceRetreatPanoramicColibita2022
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/RetreatColibita_FormularInscriere
___
Să faci un cadou potrivit, cuiva care "are de toate", poate fi o mare bătaie de cap.
În mod sigur o experiență unică de viață este un cadou potrivit pentru oricine, așa că te încurajăm să iei în calcul varianta de a oferi ca și cadou participarea la retreat-ul pe care îl organizam la Panoramic Colibița. Sigur va fi o surpriză pe cinste și o bucurie pe măsură.
💫 Let it go!
✨ RESET & REBALLANCE RETREAT
🧘🏻♀️ Wellbeing • Pilates • Yoga
🗓 29 Septembrie – 02 Octombrie 2022
📍 Panoramic Colibița
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/ReballanceRetreatPanoramicColibita2022
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/RetreatColibita_FormularInscriere
___
Online Flipbook Created with the Heyzine flipbook maker
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vei găsi răspuns la retreat-ul de la Panoramic Colibița. Te așteptăm cu drag!
💫 Let it go!
✨ RESET & REBALLANCE RETREAT
🧘🏻♀️ Wellbeing • Pilates • Yoga
🗓 29 Septembrie – 02 Octombrie 2022
📍 Panoramic Colibița
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/ReballanceRetreatPanoramicColibita2022
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/RetreatColibita_FormularInscriere
___
Nu căuta în exterior atunci când îți dorești să schimbi ceva, ci uită-te în interior și caută să transformi ceea ce nu-ți mai folosește! Te așteptăm la retreatul nostru care va fi pentru și despre cea mai bună formă a ta!
💫 Let it go!
✨ RESET & REBALLANCE RETREAT
🧘🏻♀️ Wellbeing • Pilates • Yoga
🗓 29 Septembrie – 02 Octombrie 2022
📍 Panoramic Colibița
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/ReballanceRetreatPanoramicColibita2022
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/RetreatColibita_FormularInscriere
___
"Transformarea este un proces și, așa cm se întâmplă și în viață, are multe suișuri și coborâșuri. Este o călătorie de descoperire - există momente pe vârfurile munților și momente în văile adânci ale disperării." - Rick Warren
Ai încredere în procesul transformării și vino la retreat-ul de la Panoramic Colibița unde vei cunoaște oameni cu povești uimitoare. Acesta e farmecul vieții!
✨ RESET & REBALLANCE RETREAT
🧘🏻♀️ Wellbeing • Pilates • Yoga
🗓 29 Septembrie – 02 Octombrie 2022
📍 Colibița
Vezi aici toate detaliile evenimentului:
https://bit.ly/ReballanceRetreatPanoramicColibita2022
Vezi aici formularul de înscriere la eveniment:
https://bit.ly/RetreatColibita_FormularInscriere
___
Click here to claim your Sponsored Listing.
Videos (show all)
Category
Telephone
Address
Baia Mare, 430242
Companie de construcții executa pe baza de recomandare și programare, construcții și finisaje! Inf. 0744105817 sau 0733585133
Baia Mare
Instalatori sanitari,încălzire,canalizare,Reabilitări subsoluri,gaze naturale,Desfundări canalizări,Montam obiecte sanitare,,Montări centrale termice,INTERVENȚII ÎN MAXIM 1ORA ÎN C...
Baia Mare
Camere de închiriat pentru Dumneavoastră. Nu ezitați sa ne contactați!🙏🏻❤️ Florin&Gina
Baia Mare
Paste de casă 40lei / kg Conține făină din grâu dur și făină albă (000) și ouă de casă.
Baia Mare
Baia Mare, 430053
Ajut oamenii să își transforme viața prin sport și alimentație echilibrată. 🏋🏼♀️🍲 #LauTeam ✨💪🏼