Lucian Eva Pagină Oficială

Conf. Univ. Dr. Lucian EVA este medic primar neurochirurg, doctor în științe medicale

21/08/2024

🏥 Iustin, în fața primului examen al vieții

🎥 Un copil de 7 ani din judeţul Braşov a fost operat cu succes la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi acum poate merge din nou. Diagnosticat cu o tumoră cerebrală, băiatul a fost operat iniţial în alt centru medical din ţară însă simptomele nu s-au ameliorat şi a fost adus la Iaşi. Specialiştii spun că tumora a fost îndepărtată în totalitate, iar copilul are şanse de vindecare completă.

21/08/2024

🧠 Micul olimpic de 7 ani din Brașov, Iustin, a primit o nouă șansă la viață

📝 Cu un talent extraordinar la matematică și română, Iustin este micul olimplic care așteaptă cu nerăbdare să înceapă clasa întâi. Iustin a venit de la Brașov la Iași pentru o nouă intervenție chirurgicală. Micuțul a trecut printr-o operație complexă după ce a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală de 4 cm. Deși a fost operat anterior într-o altă clinică din țară, neurochirurgii Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași au reușit să îi salveze viața și să îi ofere o nouă speranță.

🏥 Lupta lui Iustin nu se oprește aici. Micuțul olimpic are de urmat acum un nou tratament pentru a se recupera complet și pentru a-și continua drumul către visele sale.

👨‍⚕️ Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași:

“Iustin este un copil în vârstă de 7 ani care a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală, ca urmare a faptului că nu mai putea merge, un semn caracteristic pentru tumorile localizate la nivelul creierului mic. S-a efectuat o intervenție chirurgicală într-o clinică din România, reușindu-se o rezecție parțială a tumorii. Iustin a ajuns la noi și am decis că este o tumoră pe care o putem scoate maximal, utilizând toată tehnologia și experiența pe care o avem. Astfel, s-a reintervenit chirurgical și s-a scos microchirurgical tot ce se putea scoate din acea tumoră. Acest gen de tumori sunt considerate vindecabile dacă, în urma chirurgiei, rămâne un rest mai mic de 1,5 cm. În acest caz, vorbim despre o rezecție totală a tumorii, conform controlului postoperator RMN, practic nu mai există nicio priză de contrast. Dacă se urmează un tratament corect ulterior, adică chimioterapie și radioterapie, șansele de vindecare la 5 ani sunt de aproximativ 80%. Iustin are toate șansele, urmând un tratament corect, să fie considerat vindecat și să-și continue viața.

Este un copil olimpic la română și la matematică și cred că are toate șansele să devină un cetățean de seamă al acestei țări.

Faptul că sistemul sanitar din România reușește să îi ofere acestui copil șansa la viață cred că este un semn de însănătoșire a sistemului medical."

29/07/2024

👨‍⚕️ I-au redat vederea și i-au salvat viața

🏥 Specialiștii neurochirurgi de la Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași au realizat o intervenție chirurgicală dificilă, dar de succes, care a redat vederea și a salvat viața unui bărbat de 46 de ani din Iași. Totul a început când pacientul a observat că începe să-și piardă vederea la ochiul drept. Inițial, a crezut că are nevoie doar de o pereche de ochelari și a mers la un control oftalmologic.

19/07/2024

☀️ Pericolele diferențelor mari de temperatură

🏥 Impactul expunerii la diferențe mari de temperatură asupra sănătății

🌡️ De exemplu, dacă afară sunt 40 de grade și organismal stă într-o încăpere în care există AC cu o temperature sub 20 de grade C, bineînțeles că această diferență mare de temperatură de 20 de grade C poate produce efecte asupra organismului și, bineînțeles, îmbolnăviri. Cele mai frecvente fiind în zona respiratorie, în sfera ORL.

🌤️ Este de preferat ca temperatura optimă să fie de 22 de grade C, mai ales când folosim AC sau sisteme de climatizare, inclusiv în mașină. Temperatura optimă de funcționare a organismului și recomandată este între 21 și 22 de grade C. Orice este sub sau peste poate să creeze dificultăți ulterior în adaptarea corpului la temperaturile extreme.

🧊 Expunerea la temperaturi joase sau diferențele mari de temperaturi între mediul intern și extern afectează buna funcționare a creierului, putând apărea tulburări de vascularizație prin vasodilatație sau vasoconstricție a vaselor cerebrale, ceea ce poate duce la tulburări, amețeli, vertij sau, în cazuri mai grave, la dureri de cap foarte mari, grețuri și vărsături sau chiar deces, dacă lucrurile nu se stopează.

🍶 Lipsa hidratării poate duce, prin pierderile excesive prin transpirație, la tulburări hidroelectrolitice care nu afectează doar funcționarea creierului, pentru că pot apărea sindroame confuzionale, pe lângă stările de amețeli, tulburări de vedere și pot duce inclusiv la tulburări cardiace și ritm respirator.

👨‍⚕️ Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași

12/07/2024

🔬Copil de 12 ani, salvat la Iași printr-o intervenție revoluționară

👨‍⚕️ Operație revoluționară, la Iași. Un copil de 12 ani, cu o tumoră cerebrală de mari dimeniuni, a fost salvat de medici printr-o intervenție în semiîntuneric, făcută cu o substanță de contrast.

🏥 Operația a durat peste 5 ore și a fost făcută în semiîntuneric, printr-o metodă revoluționară în tratamentul tumorilor la copii, spun medicii.

🔬👨‍⚕️ Este vorba despre tehnica de izolare a tumorii prin folosirea unei substanțe de contrast fluorescente care se fixează pe zona afectată și le permite doctorilor să scoată cât mai mult din ea.

🧠 Anton este al doilea pacient care trece printr-o astfel de intervenție, la Iași. Prima operație de acest fel a fost făcută luna trecută, tot asupra unui copil de 12 ani, grav bolnav, care astfel a fost salvat de medici.

11/07/2024

🏥 Băiețel operat de o tumoră gigant

👨‍⚕️ Dramă cu final fericit! Un băiețel din Suceava a primit o nouă șansă la viață după ce neurochirurgii din Iași l-au operat pentru a îndepărta o tumoră de peste șapte centimetri. Intervenția chirurgicală a fost una complexă și a fost făcută în semiîntuneric, asta pentru că specialiștii au folosit o substanță specială.

08/07/2024

🏥 Neuroștiința și Inteligența Artificială

🎥 Invitat Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași

04/07/2024

🗽 Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii
🇺🇸 Astăzi, 4 Iulie, sărbătorim Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii, o zi simbolică ce marchează spiritul de libertate și democrație. Am avut onoarea de a fi invitat la Ambasada Statelor Unite ale Americii în România pentru a celebra această zi importantă alături de partenerii noștri americani.

🇹🇩🇺🇸 Această invitație nu reprezintă doar o recunoaștere a relațiilor puternice dintre țările noastre, ci și o oportunitate de a consolida parteneriatele în domeniul medical și de a învăța din inovațiile și progresele remarcabile ale medicinei americane.

🤝 Cu această ocazie, doresc să transmit un sincer mesaj de apreciere pentru parteneriatul și prietenia care ne leagă de poporul american. Să continuăm să lucrăm împreună pentru un viitor mai bun pentru toți.

🇺 🇸 La mulți ani, America!

Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, Manager Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași

Photos from Lucian Eva Pagină Oficială's post 22/06/2024

🇺🇸🇹🇩 Noi orizonturi pentru investiții și progres medical

🌍 Am avut onoarea de a reprezenta Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași la Ambasada României la Washington, unde am avut plăcerea de a mă întâlni cu Excelența Sa Kathleen Kavalec, Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, și cu Excelența Sa Andrei Muraru, Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. Împreună, am explorat noi căi de colaborare și parteneriate care să aducă beneficii semnificative atât pentru pacienți, cât și pentru comunitatea medicală.

💼 Un eveniment de mare importanță pentru cooperarea economică dintre cele două națiuni. Am discutat despre potențialul de investiții al României în sectorul medical și despre oportunitățile de dezvoltare și inovație în domeniul neurochirurgiei în ceea ce privește robotica medicală, Radiochirurgia Stereotactică de tip CybeKnife si Protonterapia.

🤝 Întâlnirea a avut loc în cadrul Forumului Economic SUA – România organizat de AmCham România. Eveniment care subliniază parteneriatul solid dintre cele două țări și potențialul de a stimula cooperarea economică și investițională.

🔬🏥 Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași continuă să fie un pionier al progresului medical în România, iar participarea noastră subliniază angajamentul nostru de a aduce cele mai bune practici și tehnologii pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale oferite pacienților noștri.

🙏 Mulțumim AmCham România! Suntem profund recunoscători pentru oportunitatea de a reprezenta Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” în Statele Unite ale Americii.

03/06/2024

⚽️🏃‍♂️ Marian, micul erou, și-a îndeplinit visul!

👏 La nici o săptămână de la operație, imediat ce a fost externat, Marian a mers prima dată pe Stadionul Emil Alexandrescu. Îmbrăcat cu echipamentul oficial FC Politehnica Iași, primit cadou, micul erou a jucat pentru prima dată fotbal la Iași.

Marian a reușit să impresioneze pe toată lumea cu determinarea și bucuria sa. Alături de el a fost și managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași, Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, neurochirurgul care i-a salvat viața.

🙏 Aceasta este o poveste impresionantă despre viață, luptă și vise împlinite.

👨‍⚕️ Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași: “Mă bucur pentru Marian. Mă bucur că a avut o recuperare rapidă, după o operație complexă pe care a suferit-o. Voința pe care o are cu siguranță va face recuperarea și vindecarea mult mai facilă. Cred că este un exemplu pentru mulți dintre adulții care trec prin intervenții chirurgicale. Eu mă bucur că am putut să-l ajut într-un moment critic al carierei lui. Și dacă va ajunge într-o zi un mare fotbalist, să-mi trimită și mie un bilet pentru un meci și promit că o să vin. Și pentru Politehnica Iași, să o țină tot așa, pentru că este un exemplu pentru copii, nu doar pentru Marian.”

🇹🇩 Marian este primul copil din România operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant de 10 cm.

📍 Echipa medicală, condusă de conf. univ. dr. Lucian EVA, managerul Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași a realizat o operație revoluționară efectuată în semiîntuneric și care a salvat viața băiețelui de 12 ani. Marian a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă de aproximativ 5 ore, în cadrul căreia neurochirurgii au reușit să îndepărteze o tumoră de 10 cm.

✍️ Pentru prima dată în România la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, a fost folosită substanța inovatoare – acidul 5-aminolevulinic (5-ALA) – la un copil, lucru care a permis identificarea și protejarea țesutului cerebral sănătos. Această substanță a jucat un rol esențial în succesul intervenției și în salvarea vieții lui Marian.

03/06/2024

👨‍⚕️ Premieră în medicina românească

🏥 Un copil diagnosticat cu o tumoră gigant a fost operat de medicii care au folosit pentru prima dată o substanță inovatoare. S-a întâmplat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Operația a avut loc într-un bloc semioperator întunecat, iar medicii spun că substanța folosită i-a ajutat la găsirea și protejarea țesutului cerebral sănătos. Acum, băiatul este bine iar în următoarele zile va putea fi chiar externat

16/05/2024

🏥 Cum să prevenim hernia de disc

🎥 Invitat Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași

16/04/2024

🏥 Pentru lumina ochilor

🎥 Şi-a recăpătat vederea şi are şanse la o viaţă normală după ce a fost operat şi i s-a rezecat o tumoră gigant. Este vorba de un tânăr de 14 ani din judeţul Galaţi care a fost operat cu succes de specialiştii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Tumorile orbitare sunt foarte rare şi dificil de operat.

16/04/2024

🙏 Lumina din întuneric: Neurochirurgii i-au redat vederea unui tânăr de 14 ani după ce l-au operat de o tumoră gigant orbitară de 8 cm

Andrei, un adolescent de doar 14 ani, a trăit cu umbra unei tumori orbitare timp de cinci ani. O povară pe care niciun copil nu ar trebui să o poarte. O povară care i-a furat lumina din ochi.

Cu o echipă medicală dedicată și cu determinare, Andrei a fost supus unei intervenții speciale și rare la Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași. Tumoarea orbitară de 8 cm a fost îndepărtată cu succes.

Pentru Andrei, această călătorie a însemnat speranță, a însemnat o șansă la o viață normală, la a privi lumea cu alți ochi, cu ochii plini de visuri și de posibilități.

Nu este doar o intervenție chirurgicală - este o rază de lumină în întunericul unei lupte grele și neîndurătoare. Este o dovadă că oamenii se pot uni și pot face minuni.

Pentru Andrei, pentru familia lui și pentru întreaga echipă medicală este dovada că speranța poate fi mai puternică decât orice boală, că solidaritatea poate învinge orice obstacol.

Sperăm ca povestea lui Andrei să fie o sursă de inspirație pentru toți cei care luptă împotriva bolilor, pentru toți cei care trec prin întunericul suferinței.

Să nu pierdeți niciodată speranța, pentru că în fiecare zi se poate ivi o rază de lumină care să vă schimbe viața.

📌 Andrei STĂNESCU, pacient 14 ani județul Galați:

“Nu simțeam nimic. Nu mă durea. Doar pleoapa s-a lăsat în jos. Vedeam foarte puțin. Nu mi-am dat seama că am o tumoră, dar ochiul era jos și m-am dus la spital să mă caut. Le mulțumesc foarte mult. Medicii și asistentele s-au comportat foarte frumos cu mine și le mulțumesc foarte mult.”

📌 Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași:

“A venit la noi la spital pentru că ochiul stâng îi ieșea din orbită. Asta se numește exoftalmie. Nu mai vedea bine cu ochiul stâng și atât cât vedea, vedea dublu. Copilul are o evoluție din 2019 a bolii, când a fost supus prima dată unei intervenții chirurgicale într-o clinică din țară. După care a urmat încă alte trei intervenții chirurgicale, ultima fiind realizată aici, la noi, la Iași, în care s-a reușit să scoatem complet tumoarea de orbită. Mai bine zis, o tumoră de glandă lacrimala care datorită faptului că a fost rezecată incomplet a recidivat. Tumora este o tumoră benignă, drept urmare chirurgia este considerată ca și posibilitate de vindecare. Dacă o să mai crească, o să îi facem Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife. Faptul că s-a adresat clinicii noastre probabil că demonstrează încrederea pe care pacienții din toată țara o au în acest spital unde caută să își găsească alinarea suferinței lor. Tumorile orbitare sunt tumori rare, noi nu operăm mai mult de 15 tumori pe an și incidența lor este mică datorită patologiei și frecvenței lor în populația generală. Dar atunci când apar sunt catastrofale pentru că determină un handicap major pentru pacient, scade vederea și nu mai vede bine. Sau în situații critice când poate să îi pună în pericol chiar și viața pentru că se extind în toată cutia craniană și de aceea în anumite situații nu mai putem face nimic și pacienții se pierd prin patologia oncologică pe care o au. Intervențiile chirurgicale la nivelul orbitei au un grad de complexitate înaltă pentru că toată orbita ca atare, e o cavitate mică. Nu vorbim de un volum foarte mare în care tot ce există acolo din punct de vedere anatomic este funcțional.”

12/04/2024

🏥 Intervenție chirurgicală rară - Victorie împotriva suferinței

📍 O tânără mamă și-a recăpătat vederea și speranța, la Iași, după ce a învins o tumoră oculară de aproximativ 4 cm.

Adriana Ghibilic, în vârstă de 41 de ani, a ajuns de la Bacău la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, unde în urma investigațiilor specialiștii au descoperit o tumoră oculară de aproximativ 4 cm. Recent, această tânără mamă a început să-și piardă vederea la ochiul stâng. Situația ei nu era doar una delicată, ci și periculoasă pentru viața sa. Însă, datorită eforturilor neîncetate ale specialiștilor noștri de la Spitalul de Neurochirurgie Iași, vederea i-a fost salvată și tumora complet eliminată.

Echipa de neurochirurgi a intervenit cu dedicare și profesionalism pentru a-i salva viața femeii și pentru ca mama să-și poată vedea copiii crescând.

Adriana Ghibilic și-a dedicat întreaga viață îngrijirii celor aflați în suferință, iar acum a fost rândul nostru să avem grijă de ea.

La Spitalul de Neurochirurgie Iași, fiecare victorie a pacienților noștri este o sursă de inspirație. Suntem aici pentru a asigura că fiecare moment contează în lupta pentru sănătate.

📌 Adriana Ghibilic, pacientă 41 de ani, jud. Bacău:

“Este șocant pentru fiecare care trece prin așa ceva. În urma unei crize de fiere, am căzut și am ajuns la Spitalul din Moinești, iar în urma unui CT mi s-a descoperit o formațiune expansivă la nivelul globului ocular, fără limită de separație. După care domnul doctor de acolo a luat legătura cu domnul doctor Eva și așa am ajuns în cel mai scurt timp la dumnealui. Am venit la domnul doctor Eva, mi-a făcut toate investigațiile medicale și au constatat că trebuie operată. Având în vedere că așa a spus domnul doctor Eva, doamna doctor Munteanu, că mi s-a scos de acolo tot ce a fost de socs și operația a fost reușită. Așa spun domnii și eu am încredere. Va fi bine!

Am venit încrezătoare pentru că tot de la domnul doctor dintr-un spital de stat am pornit cu problema asta, dar a fost atât de rapidă încât nu am avut timp de gândire și încrederea a fost totală, mai ales că din ce am auzit de domnul doctor Eva lucruri pozitive, am zis că cu siguranță va fi bine și la mine.

Eu mi-am făcut control oftalmologic, dar nu atât de amănunțit. Probabil ca să descopăr mai din timp ceea ce aveam eu ca și afecțiune și atunci poate era procedura mult mai simplă și pentru domnii doctori.

Am încredere în sistemul de sănătate pentru că este un sistem bun, zic eu. Dacă am trecut prin așa ceva, am supraviețuit, sunt bine și voi fi. Le doresc multă sănătate ca să mai opereze și să vindece cu mânile lor dibace.”

👨‍⚕️ Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași:

“De circa un an și jumătate și-a dat seama că începe să-și piardă încetul cu încetul vederea la ochiul stâng. După multiple investigații s-a pus diagnosticul de tumoră intraorbitală. Trebuie să știți că tumorile de orbită sunt tumori rare și care cel puțin în țara noastră își găsesc rezolvarea în puține centre.

Puține sunt centrele din țară care fac intervenții de acest gen, Spitalul de Neurochirurgie din Iași fiind unul dintre ele. Supusă intervenției chirurgicale, s-a reușit o rezecție completă a leziunii tumorale, pacienta și-a recăpătat integritatea vederii.

Din punctul nostru de vedere, este considerată vindecată. Este un alt exemplu de perseverență al pacienților, în sensul în care reușesc să-și găsească rezolvarea, au abnegația necesară să caute centrele în care să aibă încredere și în care să găsească oameni dedicați pentru a-i ajuta, fie să se vindece, fie să-și amelioreze suferința. Și trebuie să le mulțumesc acestor oameni pentru că de-a lungul timpului au încredere în serviciile Spitalului de Neurochirurgie din Iași.

Operăm în jur de 15 tumori orbitare pe an. Este o incidență mică a acestor leziuni, iar adresabilitatea este mare. Este dificil a opera orbita, pentru că este o cavitate mică, în care toate elementele anatomice care sunt în interiorul acestuia sunt funcționale, cel mai important fiind nervul optic, cu ajutorul căruia omul vede și transmite influxul nervos de la ochi la creier care integrează imaginea. Mai sunt mușchi care coordonează mișcările globului ocular și o multitudine de nervi și artere care participă la ceea ce noi generic numim vedere oculară. Prezența unui proces expansiv al unei tumori în orbită va determina de cele mai multe ori pierderea vederii și un lucru pe care pacientul respectiv și nici medicul nu și-l dorește.”

https://fb.watch/roYXgK5SWA/

11/04/2024

🏥 “Boala Parkinson & Alte Tulburări de Mișcare”

🎥 Invitat Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași

📌 Conferința Națională de Neuroștiințe Moderne “Boala Parkinson & Alte Tulburări de Mișcare”, Ediția a V-a

03/04/2024

🏥 Investiții la Spitalul de Neurochirurgie din Iași

📽 Investiții de 23 milioane de lei în echipamente medicale de ultimă generație la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași. Alocarea acestor fonduri de către Ministerul Sănătății vine ca urmare a numărului mare de intervenții chirurgicale și a diagnosticelor avansate realizate de medicii ieșeni.

02/04/2024

👨‍⚕️🏥 Pentru mine, performanța în neurochirurgie nu este o opțiune, ci o responsabilitate vitală care face diferența dintre viață și moarte.

Spitalul de Neurochirurgie Iași este o poveste vie, cu și despre oameni dedicați și determinați să aducă lumină în întunericul suferinței.

Conf. Univ. Dr. Lucian EVA

30/03/2024

✨ Paște fericit, tuturor!

🙏 În numele întregului personal al Spitalului de Neurochirurgie Iași, doresc să vă urez tuturor o Sărbătoare a Paștelui catolic plină de bucurie, lumină și speranță!

🌈 În această zi specială, să ne aducem aminte de însemnătatea sacrificiului și a învierii, care ne amintește mereu de puterea și încrederea într-un viitor plin de speranță și prosperitate. În această perioadă, să fim recunoscători pentru sănătatea noastră și pentru oportunitatea de a sluji comunitatea în nevoi.

🕯️ Sărbătoarea Paștelui este momentul potrivit pentru a ne aduce aminte de valoarea umană și de solidaritatea care ne leagă ca indivizi și comunitate medicală. În această zi, să ne unim gândurile și inimile în rugăciune pentru cei care suferă și pentru cei care au nevoie de încurajare și speranță.

🙏 Vă mulțumesc tuturor pentru angajamentul și devotamentul vostru în slujba sănătății și a binelui comun.

✨ Sărbători fericite și binecuvântate!

Cu cele mai bune urări, Paște fericit!

29/03/2024

🤝 Caravana "Votez pentru Sănătate"

📽 Caravana "Votez pentru Sănătate" a ajuns la Iași, continuând seria sa de 9 dezbateri programate la nivel regional și local. Această campanie a fost concepută pentru a iniția dialoguri cu comunitățile din întreaga țară pentru a înțelege conceptul de "Sănătate Nouă" și pentru a identifica prioritățile și provocările în domeniul sănătății, atât din perspectiva cetățenilor, cât și a autorităților locale și regionale.

28/03/2024

🇹🇩 "Cum se poate accelera dezvoltarea regiunii de Nord-Est?"

🎙 Astăzi am avut privilegiul de a participa la o dezbatere organizată de RFI România cu tema "Cum se poate accelera dezvoltarea regiunii de Nord-Est?". Evenimentul a avut loc la Palatul Braunstein din Iași și a fost o ocazie extraordinară de a discuta soluții concrete pentru progresul acestei regiuni importante a țării noastre.

🎥 Sub îndrumarea moderatorului, Constantin Rudnițchi, am avut onoarea de a fi alături de un grup impresionant de invitați, fiecare aducând cu sine o expertiză și o perspectivă valoroasă.

🎤 Am dezbătut teme esențiale, cm ar fi utilizarea eficientă a fondurilor europene și stimularea antreprenoriatului local pentru a alimenta dezvoltarea durabilă.

🤝 Fiecare contribuție a fost valoroasă. Este important să subliniez că opinile exprimate sunt personale și din experiență. Cu toate acestea, este crucial să continuăm aceste discuții și să acționăm în mod concret pentru a aduce schimbarea pe care o dorim în Regiunea de Nord-Est.

21/03/2024

🏥 Școală și sănătate

📽 Invitat Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași

21/03/2024

🧠 Tinerii, tot mai afectați de accidente vasculare cerebrale

🏥 Accidentul vascular cerebral era considerat în trecut o afecţiune specifică vârstnicilor. În ultimii ani însă, tot mai mulți tineri sunt diagnosticați cu această boală. Dacă în urmă cu 10 ani doar 5% dintre accidentele vasculare cerebrale care ajungeau la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof.dr. Nicolae Oblu“ din Iaşi erau înregistrate în rândul tinerilor, la ora actuală, mai mult de 15 % dintre cei care suferă un AVC sunt persoane cu vârsta până în 50 de ani.

20/03/2024

🎙 Inteligența artificială în neurochirurgie

🎥 Invitat - Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași

18/03/2024

📺 ,,La gura sobei,, TeleMoldova+

📽 Invitat - Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași

08/03/2024

💐 O primăvară plină de speranță și recunoștință!

👨‍⚕️ Dragi colegi, colaboratori și pacienți,

În această zi specială, 8 Martie, doresc să îmi exprim recunoștința și aprecierea pentru toate femeile din viața noastră. Fie că sunteți parte din echipa noastră dedicată de la Spitalul de Neurochirurgie Iași, fie că ne-ați trecut pragul ca pacienți, contribuția și forța voastră ne inspiră în fiecare zi.

Astăzi este o zi de sărbătoare pentru fiecare dintre voi, un moment în care sărbătorim curajul, puterea și dragostea necondiționată pe care le împărtășiți cu noi zi de zi. Fiecare dintre voi aduceți lumina și căldura în viețile celor din jur, iar pentru asta meritați toată aprecierea și respectul nostru.

Vă mulțumesc pentru dedicarea voastră neclintită, pentru grijă și empatia pe care le oferiți pacienților noștri și pentru efortul neîncetat de a face din acest spital un loc mai bun. Fără contribuția fiecăreia dintre voi, nu am putea spera să atingem excelența în serviciile pe care le oferim.

La mulți ani tuturor femeilor! Să aveți o zi plină de bucurie, sănătate și împliniri. Să vă bucurați de apreciere și dragoste, nu doar astăzi, ci în fiecare zi.

Cu sinceritate și respect,
Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași

03/03/2024

🎥 Interviu ZdI TV cu Conf. Univ. Dr. Lucian Eva, managerul de la Neurochirurgie: „Sunt astăzi medici în spital care nu-şi merită banii”

📌 Conf. Unv. Dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, a explicat pentru „Ziarul de Iaşi”, într-un interviu oferit la ZDI TV, că în momentul de faţă există o problemă semnificativă cu salarizarea personalului medical. O parte din această problemă ţine de protestele din sistemul sanitar, dar o altă parte din problemă ţine de felul în care unii medici vor să-şi facă meseria.

Photos from Lucian Eva Pagină Oficială's post 01/03/2024

🏥 Neurochirurgia unește oameni

👨‍⚕️ Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea a avut întâlniri fructuoase cu Conf. Univ. Dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iași, și cu alți specialiști din echipa noastră. Discuțiile au acoperit o gamă largă de subiecte, de la cele mai recente inovații în tratamentele neurochirurgicale până la strategii de îmbunătățire a îngrijirilor oferite pacienților noștri.

🤝 Parteneriate pentru Excelență în Neurochirurgie

Această vizită subliniază importanța colaborării și schimbului de cunoștințe între profesioniștii din domeniul sănătății pentru a avansa în lupta împotriva afecțiunilor neurologice.

🏥 La Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iași, ne dedicăm fiecare zi îmbunătățirii vieților prin excelență medicală și compasiune. Continuăm să lucrăm împreună pentru a oferi speranță și vindecare.

Want your practice to be the top-listed Clinic in Iasi?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Videos (show all)

🏥 Iustin, în fața primului examen al vieții 🎥 Un copil de 7 ani din judeţul Braşov a fost operat cu succes la Spitalul d...
🧠 Micul olimpic de 7 ani din Brașov, Iustin, a primit o nouă șansă la viață 📝 Cu un talent extraordinar la matematică și...
👨‍⚕️ I-au redat vederea și i-au salvat viața🏥 Specialiștii neurochirurgi de la Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nic...
☀️ Pericolele diferențelor mari de temperatură🏥 Impactul expunerii la diferențe mari de temperatură asupra sănătății🌡️ D...
🔬Copil de 12 ani, salvat la Iași printr-o intervenție revoluționară👨‍⚕️ Operație revoluționară, la Iași. Un copil de 12 ...
🏥 Băiețel operat de o tumoră gigant👨‍⚕️ Dramă cu final fericit! Un băiețel din Suceava a primit o nouă șansă la viață du...
🏥 Neuroștiința și Inteligența Artificială 🎥 Invitat Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență "Prof...
🗽 Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii                                                                        ...
🇺🇸🇹🇩  Am avut onoarea de a reprezenta Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași la Ambasada României ...
Marian, micul erou, și-a îndeplinit visul Conf. Univ. Dr. Lucian Eva Spitalul de Neurochirugie Iasi
Premieră în medicina românească Conf. Univ. Dr. Lucian Eva Spitalul de Neurochirurgie Iasi
CUM SĂ PREVENIM HERNIA DE DISC Conf Univ. Dr. Lucian EVA

Category

Website

Address

Iasi

Other Medical Services in Iasi (show all)
Fiziokinetoterapeut Chirilă Bianca-Alexandra Fiziokinetoterapeut Chirilă Bianca-Alexandra
Domiciliul Pacientului
Iasi

CMI Zvonaru Ioana CMI Zvonaru Ioana
Strada Petru Movila Nr. 41
Iasi

Cabinet Stomatologic Iasi CMI Zvonaru Ioana

SaraCare SaraCare
Iasi

Servicii medicale la domiciliu, în Iași și împrejurimi. Contactați-ne la 0742.613.090.

S Dental group S Dental group
Strada 14 Decembrie1989, Nr. 11
Iasi

Clinici dentare în municipiul și jud. Iași: > Piața Unirii > Breazu, Rediu > Deleni, Hârlău > Mironea

Victoria Imagistic Victoria Imagistic
Strada Vasile Conta Nr 2
Iasi, 700106

Imaginea clara a sanatatii tale. La Victoria Imagistic suntem preocupați să oferim pacienților rezultate rapide și precise pentru o imagistică medicală corectă și pentru stabilire...

Dr Skin Clinic Dr Skin Clinic
Iasi, Strada Saulescu, Nr. 13
Iasi, 700010

Soluții medicale inovatoare faciale și corporale

OMINI Clinic Iași OMINI Clinic Iași
Strada Grigore Ureche Nr. 2, Bl. 6 Martie, Iași
Iasi, 700044

Chirurgie estetică #SpecialistiInPacientiMultumiti #ChirurgieEsteticaIasi

Biorez Biorez
Bulevardul Chimiei Nr. 8
Iasi

Biorezonata magnetică: Identifică problemele de sănătate înainte să apară Folosind biorezonanța magnetică, oferim o perspectivă profundă asupra stării tale de bine, permitându-ți s...

Cabinet Medident - Dr. Martu Ioana Cabinet Medident - Dr. Martu Ioana
Hatman Sendrea Nr 2, Cabinetul 51, Policlinica Sportiva
Iasi

Echipa noastra de medici specialisti va asteapta cu tratamente moderne, fara durere, ce acopera o gama larga de manopere stomatologice

Septal Septal
B-dul Poitiers Nr. 43
Iasi, 700669

Compania Septal vine în întâmpinarea antreprenorilor şi instituţiilor publice cu cele mai noi soluţii privind curăţenia şi siguranţa igienico-sanitară , la cele mai competitive pre...

Asociatia Romana de Diagnostic Imagistic Veterinar - ARDIV Asociatia Romana de Diagnostic Imagistic Veterinar - ARDIV
Aleea M. Sadoveanu Nr. 8
Iasi, 700489

Asociație profesională non-profit care acționează în interesul medicilor veterinari generaliști și specialiști, promovând evenimente și manifestări profesionale în tonul pregătirii...

Cabinet Dermatologie Estetica, Generala si Chirurgicala Cabinet Dermatologie Estetica, Generala si Chirurgicala
Bulevardul Primaverii, Nr. 4
Iasi, 700160

Frumusetea incepe cu o piele sanatoasa, fara riduri