Direcția de Asistență Socială a Municipiului Piatra Neamț, Piatra Neamt Videos

Videos by Direcția de Asistență Socială a Municipiului Piatra Neamț in Piatra Neamt. DAS Piatra Neamț asigură aplicarea politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială.

Educația și îngrijirea copiilor de vârstă preșcolară sunt principalele etapele care pun bazele reușitei atât în plan profesional, cât și al integrării în societate a noii generații, în special a micuților care provin din medii sociale defavorizate. Și pentru că anul școlar s-a încheiat, iar o parte dintre copiii care frecventează Centrul de Zi pentru Preșcolari Castani se pregătesc pentru înscrierea în învățământul primar, astăzi, sub îndrumarea echipei multidisciplinare, aceștia și-au luat la revedere de la grădiniță. Cu multe emoții și curioși din fire, viitorii școlari și-au pregătit ghiozdănelele pentru o nouă aventură.

Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, prin Centrul de Zi pentru Preșcolari Castani asigură accesul la servicii socio-educaționale copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani, care provin din familii aflate în risc, pentru prevenirea abandonului școlar. Activitățile educaționale se desfășoară în baza unui curriculum școlar corespunzător etapei preșcolare, avizat de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, sub îndrumarea unei echipe multidisciplinare.

Other Direcția de Asistență Socială a Municipiului Piatra Neamț videos

Educația și îngrijirea copiilor de vârstă preșcolară sunt principalele etapele care pun bazele reușitei atât în plan profesional, cât și al integrării în societate a noii generații, în special a micuților care provin din medii sociale defavorizate. Și pentru că anul școlar s-a încheiat, iar o parte dintre copiii care frecventează Centrul de Zi pentru Preșcolari Castani se pregătesc pentru înscrierea în învățământul primar, astăzi, sub îndrumarea echipei multidisciplinare, aceștia și-au luat la revedere de la grădiniță. Cu multe emoții și curioși din fire, viitorii școlari și-au pregătit ghiozdănelele pentru o nouă aventură. Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, prin Centrul de Zi pentru Preșcolari Castani asigură accesul la servicii socio-educaționale copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani, care provin din familii aflate în risc, pentru prevenirea abandonului școlar. Activitățile educaționale se desfășoară în baza unui curriculum școlar corespunzător etapei preșcolare, avizat de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, sub îndrumarea unei echipe multidisciplinare.

Cu pași rapizi, vacanța de vară a sosit în Centrul de Zi Primii Paș
Cu pași rapizi, vacanța de vară a sosit în Centrul de Zi Primii Pași După un an de studiu intens, micuții care frecventează Centrul de zi Primii Pași se pregătesc de sezonul estival. Alături de educatorii centrului, copiii s-au bucurat de ultimele ore petrecute împreună deoarece o parte dintre aceștia se pregătesc pentru trecerea în etapa preșcolară. Plini de entuziasm, și-au pregătit bagajele pentru a porni într-o nouă aventură. Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, prin Centrul de Zi Primii Pași asigură servicii socio-educaționale copiilor de vârstă antepreșcolară în scopul prevenirii și reducerii abandonului școlar. Serviciile educaționale corespunzătoare etapei antepreșcolară sunt aprobate în baza unui curriculum avizat de Inspectoratul Școlar Județean Neamț. Complexitatea activităților desfășurate de educatorii specializați ai centrului stimulează creșterea capacității cognitive, emoționale și sociale ale copiilor proveniți din categorii sociale vulnerabile.

Ziua Drapelului Național
Dorința principatelor române de a se uni sub același drapel a fost mai presus de orice suprimare venită din partea marilor puteri de secol XIX, ce aveau supremația pe continentul european. Încă din timpul revoluției pașoptiste, români din cele trei colțuri ale țării au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei pentru independența națională. În cinstea strămoșilor care s-au luptat pentru libertatea statului român, anual, la 26 Iunie, sărbătorim Ziua Drapelului Național. Fiind o zi cu mare însemnătate națională, educatorii Centrului de Zi pentru Preșcolari Castani, împreună cu micuții au pregătit un atelier cu această temă. În cadrul activității, copiii noștri au învățat atât despre semnificația celor trei culori ce formează steagul național al României, cât și despre istoria unuia dintre simbolurile naționale oficiale. Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, prin Centrul de Zi pentru Preșcolari Castani asigură accesul la servicii socio-educaționale copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani, care provin din familii aflate în risc, pentru prevenirea abandonului școlar. Activitățile educaționale se desfășoară în baza unui curriculum școlar corespunzător etapei preșcolare, avizat de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, sub îndrumarea unei echipe multidisciplinare.

De Ziua Națională a Iei, purtăm Ia cu mândrie! Educația, pe lângă dezvoltarea abilităților și a cunoștințelor, are un rol important în modelarea valorilor, atitudinilor și convingerilor care ne definesc ca națiune. De Ziua Națională a Iei, în centrele de zi ale Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, copiii noștri au îmbrăcat cu mândrie, cămașa transmisă din generație în generație. Prin intermediul serviciilor socio-educaționale oferite copiilor proveniți din medii sociale defavorizate, Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț promovează valorile și tradițiile naționale, căci Ia brodată din străbuni este unul din elementele care ne definesc identitatea culturală.

Centrul de Zi Primii Pași
Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, prin Centrul de Zi Primii Pași asigură servicii socio-educaționale copiilor de vârstă antepreșcolară în scopul prevenirii și reducerii abandonului școlar. Centrul de Zi Primii Pași, înființat prin implementarea proiectului „Creșterea participării la învățământul antepreșcolar prin înființarea Centrului de zi „Primii pași", cod SMIS 133203”, asigură anual accesul la educație pentru 76 de copii cu vârste cuprinse între 0 – 2 ani, de pe raza municipalității, aflați în situații de vulnerabilitate. Serviciile educaționale corespunzătoare etapei antepreșcolară sunt aprobate în baza unui curriculum avizat de Inspectoratul Școlar Județean Neamț și încep de la însușirea capacității de a-și poziționa corect membrele, la acceptarea unui regim alimentar diversificat, la exprimarea experiențelor senzoriale, gustative, olfactive sau vizuale până la implicarea în activități de lectură, jocuri, poezii, îmbogățirea vocabularului, identificarea și denumirea lucrurilor din mediul înconjurător sau dezvoltarea creativității artistico-plastice. Complexitatea activităților desfășurate de educatorii specializați ai centrului stimulează creșterea capacității cognitive, emoționale și sociale ale copiilor proveniți din categorii sociale vulnerabile. Totodată, se asigură și servicii complementare pentru copil, familie, respectiv servicii de consiliere, de educaţie parentală și de informare, în vederea reconcilierii vieții de familie cu activitatea profesională. Mai multe informații cu privire la activitatea Centrului de Zi Primii Pași, inclusiv modalitatea de înscriere și criteriile de eligibilitate, găsiți accesând link-ul: https://www.daspn.ro/centre/2-uncategorised/2745-centrul-de-zi-tip-cresa-primii-pasi

Parfum de flori de mai în Centrul de Zi Primii Pași
Parfum de flori de mai în Centrul de Zi Primii Pași În primii ani de viață simțurile copiilor se dezvoltă treptat, fiind atrase de elementele ce se regăsesc în mediul înconjurător, însă perceperea și recunoașterea mirosurilor este întotdeauna o provocare pentru micuți. Odată cu descoperirea de noi mirosuri și corelarea cu obiectele dimprejur, aceștia își stabilesc preferințe, dar cel mai important, își dezvoltă capacitatea cognitivă. Pentru că luna mai este luna florilor, iar mirosul acestora învăluie toate simțurile, micuții Centrului de Zi Primii Pași au învățat despre modul de preparare al parfumului. Astfel, în cadrul atelierului de parfumerie, împreună cu educatorii centrului, au pregătit petalele de bujori pentru extragerea esenței parfumate. La finalul activității, după un procedeu amplu, copiii s-au bucurat de mireasma parfumului creat cu multă atenție și îndeletnicire. Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, prin Centrul de zi Primii Pași, asigură servicii sociale specializate pentru creșterea, îngrijirea și educarea timpurie a copiilor de vârstă antepreșcolară, proveniți din medii sociale defavorizate.

Încă din primul an de viață, atenția copiilor este acaparată de multitudinea obiectelor ce se regăsesc în mediul înconjurător, însă perceperea culorilor este întotdeauna o provocare a simțurilor. Și pentru a desluși petele de culoare care ne învăluie într-un mister, micuții care frecventează Centrul de Zi Primii Pași, împreună cu educatorii s-au aventurat într-o cursă inedită. Pornind de la o poveste, prin joc și voie bună, aceștia au învățat despre semnificația culorilor primare, iar apoi cm să le asocieze prin comparație. Prin astfel de ateliere tematice, concepute special pentru copii de vârstă antepreșcolară, se urmărește creșterea capacității cognitive, emoționale și sociale a acestora. Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, prin Centrul de Zi Primii Pași, asigură accesul la servicii sociale integrate pentru 76 de copii, cu vârste cuprinse între 0 – 48 de luni, care provin din familii aflate în situație de vulnerabilitate.

„𝑴𝒊𝒄𝒂 𝑼𝒏𝒊𝒓𝒆” 𝒔𝒂̆𝒓𝒃𝒂̆𝒕𝒐𝒓𝒊𝒕𝒂̆ 𝒍𝒂 𝑪𝒆𝒏𝒕𝒓𝒆𝒍𝒆 𝑫𝒊𝒓𝒆𝒄𝒕̗𝒊𝒆𝒊 𝒅𝒆 𝑨𝒔𝒊𝒔𝒕𝒆𝒏𝒕̗𝒂̆ 𝑺𝒐𝒄𝒊𝒂𝒍𝒂̆ 𝒂 𝒎𝒖𝒏𝒊𝒄𝒊𝒑𝒊𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑷𝒊𝒂𝒕𝒓𝒂-𝑵𝒆𝒂𝒎𝒕̗ An de an, la 24 ianuarie, avem prilejul să aducem un omagiu strămoșilor care au luptat pentru înfăptuirea Unirii Principatelor Române, din anul 1859. În cinstea acestei zile, copiii din Centrul de Zi pentru Preșcolari Castani, dar și din Centrul de Sprijin și Asistență Specializată pentru Copii, timp de câteva ore, au trăit emoțiile momentelor premergătoare formării statului român prin unirea Moldovei și Țării Românești. Ascultând povești despre domnitorul Alexandru Ioan Cuza, sub a cărui conducere a fost posibilă Unirea, copiii s-au implicat în activități specifice acestei sărbători, iar la final au dat mână cu mână, unindu-se în hora celor cu inima română. 𝑳𝒂 𝒎𝒖𝒍𝒕̗𝒊 𝒂𝒏𝒊 𝑹𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒊𝒂!

Este vremea colindelor, iar în centrele Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț răsună vestea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Cu sufletul cuprins de bucurie, copiii noștri au pregătit și în acest an decoruri minuțios lucrate pentru a aduce o urare, în prag de sărbătoare. Școlarii care frecventează Centrul de Sprijin și Asistență de Specialitate pentru Copii ne-au introdus în spiritul Crăciunului prin intermediul unui spectacol de cântări creștin-tradiționale. Micuții Centrului de Zi pentru Preșcolari Castani, cuprinși de emoția întâlnirii cu Moș Crăciun, au transpun în realitate ziua cea mai aglomerată a renului Rudolf, ajutându-l să-și repare sania încărcată. Și pentru că această sărbătoare este despre a fi mai bun cu aproapele, bunicii Centrului Social Pietricica au fost colindați de cete de elevi, care, pe lângă urare le-au oferit în dar mici atenții frumos împachetate. Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț mulțumește tuturor celor cu inimă mare și care ne ajută, an de an, să aducem zâmbete și împliniri în comunitatea locală.

An de an, magia sărbătorilor de iarnă cuprinde întreaga creștinătate, răspândind în suflete pace și bunătate. Îmbrăcați de sărbătoare, de la cel mai mic până la cel mai mare, rezidenții Centrului Social Împreună s-au pregătit să îl întâmpine pe bunul Moș Crăciun. Astăzi, într-un decor pregătit cu multă dibăcie, publicul invitat i-a urmărit îndeaproape pe spiridușii din atelierul moșului, în cadrul unei piese de teatru regizată de specialiștii centrului. Și pentru că în această perioadă colindul este cel care ne face sufletul să vibreze, tinerii proveniți din medii sociale defavorizate, împreună cu personalul Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț au ascultat cântări alese în cinstea Nașterii Domnului Iisus Hristos.

La mulți ani, România! La mulți ani, români! 🇷🇴

𝐶𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑧𝑖 „𝑃𝑟𝑖𝑚𝑖𝑖 𝑝𝑎𝑠̦𝑖", 𝑐𝑜𝑑 𝑆𝑀𝐼𝑆 133203
Proiectul 𝐶𝑟𝑒𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑖𝑐𝑖𝑝𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑙𝑎 𝑖̂𝑛𝑣𝑎̆𝑡̦𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑎𝑛𝑡𝑒𝑝𝑟𝑒𝑠̦𝑐𝑜𝑙𝑎𝑟 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑖̂𝑛𝑓𝑖𝑖𝑛𝑡̦𝑎𝑟𝑒𝑎 𝐶𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑒 𝑧𝑖 „𝑃𝑟𝑖𝑚𝑖𝑖 𝑝𝑎𝑠̦𝑖", 𝑐𝑜𝑑 𝑆𝑀𝐼𝑆 133203, a ajuns la final Accesul la educație, prevenirea și reducerea abandonului școlar al copiilor care provin din familii aflate în situații de risc este unul din obiectivele Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, iar prin implementarea proiectului 𝐶𝑟𝑒𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑖𝑐𝑖𝑝𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑙𝑎 𝑖̂𝑛𝑣𝑎̆𝑡̦𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑎𝑛𝑡𝑒𝑝𝑟𝑒𝑠̦𝑐𝑜𝑙𝑎𝑟 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑖̂𝑛𝑓𝑖𝑖𝑛𝑡̦𝑎𝑟𝑒𝑎 𝐶𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑒 𝑧𝑖 „𝑃𝑟𝑖𝑚𝑖𝑖 𝑝𝑎𝑠̦𝑖", 𝑐𝑜𝑑 𝑆𝑀𝐼𝑆 133203, s-a facilitat accesul la servicii de specialitate pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0 – 3 ani. Prin implementarea acestui proiect s-a urmărit creșterea accesului la servicii cu caracter social, medical, educaţional pentru creşterea, îngrijirea şi educarea timpurie a 172 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖, proveniți din medii defavorizate. Serviciile educaționale corespunzătoare etapei antepreșcolara sunt aprobate în baza unui curriculum național. Complexitatea activităților desfășurate stimulează creșterea capacității cognitive, emoționale și sociale ale copiilor proveniți din categorii sociale vulnerabile. Totodată, se asigură și servicii complementare pentru copil, familie, respectiv servicii de consiliere, de educaţie parentală, de informare, în vederea reconcilierii vieții de familie cu activitatea profesională. De asem

Emoțiile din prima zi de școală nu se vor uita niciodată, mai ales pentru micuții care pășesc pentru prima dată într-o sală de curs. Pentru a facilita integrarea în colectivitate, astfel încât antepreșcolarii să își dezvolte abilitățile sociale, educatorii Centrului de Zi Primii Pași le-au pregătit o petrecere în pijamale. Îmbrăcați corespunzător și înarmați cu multă voie bună, copiii s-au jucat, au ascultat povești, legând noi prietenii. Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, prin proiectul finanțat din Fondul Social European „Creșterea participării la învățământul antepreșcolar prin înființarea Centrului de zi Primii Pași", cod SMIS 133203, urmărește creșterea accesului la servicii sociale specializate pentru creșterea, îngrijirea și educarea timpurie a 76 de copii proveniți din medii vulnerabile.

Bunicii Centrului Social Pietricica vă urează o primăvară frumoasă!
𝐒𝐄𝐍𝐈𝐎𝐀𝐑𝐄𝐋𝐄 𝐃𝐈𝐍 𝐂𝐄𝐍𝐓𝐑𝐔𝐋 𝐒𝐎𝐂𝐈𝐀𝐋 𝐏𝐈𝐄𝐓𝐑𝐈𝐂𝐈𝐂𝐀, 𝐒𝐀𝐑𝐁𝐀𝐓𝐎𝐑𝐈𝐓𝐄 𝐃𝐄 𝟖 𝐌𝐀𝐑𝐓𝐈𝐄 👩‍🦳🌹🤍❤️ Doamnele rezidente în Centrul Social Pietricica au avut parte de o manifestare dedicată în întregime domniilor lor, constând în cântece și poezii. Primavara le-a vizitat cu flori și mărțișoare dulci. Bunicii Centrului Social Pietricica vă urează o primăvară frumoasă!

Centrul de zi pentru copii al Directiei de Asistenta Sociala, astazi, 19.12.2018! Un adevarat spectacol de poezii si colinde, sustinut cu mult curaj de prichindeii curajosi, in prezenta speciala a lui Mos Craciun! Bravo copii!