Teatrul Toma Caragiu Ploiești

Teatrul Toma Caragiu Ploiești

Aceasta este pagina oficială de Facebook a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești. VINO ȘI OCUPĂ-ȚI LOCUL!

Situat în Municipiul Ploiești, Teatrul „Toma Caragiu" este o instituție publică de spectacole, subvenționată de Primăria Ploiești, care are în componența sa trei secții: Dramă, Revistă și Animație. Instituția noastră, cu o istorie de peste 70 de ani - ca teatru de repertoriu - a promovat atât dramaturgia românească, cât și pe cea universală, de la antichitate până la cea contemporană, încercând în permanență să îmbine repertoriul de largă accesibilitate cu formule spectaculare de avangardă.

01/10/2024

📌 DUPĂ BLOCURI - TEATRU ÎN CARTIERE

În acest final de săptămână, ne întâlnim:

- vineri, 4 octombrie, de la ora 18.00, în Parcul Aurora-Vest
- sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 10.30, în Parcul Eminescu- Sud

Vă așteptăm!

Photos from Teatrul Toma Caragiu Ploiești 's post 01/10/2024

La Teatrul „Toma Caragiu”, luna octombrie începe cu spectacole ce aduc în prim-plan teme captivante și actuale, destinate unui public divers, de la comedii, la montări care vorbesc despre provocările societății moderne, iar copiii se vor putea bucura de aventurile unor binecunoscuți frați din lumea necuvântătoarelor.

FUNNY MONEY – vineri, 4 octombrie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”.
Într-o seară obișnuită, în timp ce se întorcea acasă cu metroul, viața liniștita a contabilului londonez Henry Perkins se schimba brusc d**a ce ia din greșeală o servietă identică cu a lui, în care descoperă o sumă fabuloasă de bani. Tentat de o viață nouă, el îi propune soției sale, Jean, să plece împreună la Barcelona. Însă planurile sale se spulberă atunci când aceasta îl refuză categoric, considerând că averea neașteptată aduce cu sine mai multe probleme decât soluții. Între timp, în locuința familiei își face apariția o serie de personaje care îi complică și mai mult existența, iar Henry va fi nevoit să facă față unui carusel al minciunilor și al evenimentelor imprevizibile.

CUSCRII DIN TIRANA – sâmbătă, 5 octombrie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”.
Cu câteva zile înainte de sărbătorile pascale, Liza, fiica unei familii înstărite care locuiește într-un oraș din centrul Greciei, se întoarce din Anglia împreună cu prietenul sau, Alfred, un tânăr student pe care l-a cunoscut în timpul studiilor la Londra. Intenția ei este de a-l prezenta familiei, însă entuziasmul inițial al părintilor, care îl considerau un lord bogat, se estompează rapid odată cu dezvăluirea originii albaneze a lui Alfred. Sosirea neașteptată a părinților acestuia complică și mai mult situația, declanșând o serie de evenimente hazlii care dezvăluie adevăratele caractere ale personajelor.

TI AMO, MARIA! – duminică, 6 octombrie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu.
E o poveste de dragoste, doar că nu e dintre cele cu prinți și cu prințese… E un joc furibund de sentimente și resentimente. Un labirint în care fragilitatea, tumultul și durerea își caută drumul înspre în afară. Afară din două inimi pângărite de o dragoste nedreaptă. O poveste care te face să mulțumești Universului că nu ești în pielea Mariei ori a lui Sandro. Și care ar putea fi, totuși, a oricăruia dintre noi. (Mădălina Mihai, cultural21.ro). Spectacol studio.

CEI TREI PURCELUȘI – duminică, 6 octombrie, orele 10.30 și 12.00, sala Teatrului de Animație Imaginario.
Povestea binecunoscută a celor trei frați purceluși și a încercărilor lor de a se apăra de amenințarea unui lup înfometat, fiecare alegând să-și construiască o casă din materiale diferite, ne reamintește de valoarea solidarității umane. Aceasta istorisire ilustrează, o data în plus, cm unitatea și colaborarea între semeni pot reprezenta cheia depășirii provocărilor și dificultăților inevitabile pe care viața le aduce, uneori, în calea noastră.

Biletele se găsesc la Agenția de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, telefon 0244.522.774 sau online, accesând secțiunea Program spectacole de pe site-ul www.teatruploiesti.ro.

Photos from Teatrul Toma Caragiu Ploiești 's post 01/10/2024

Sala Teatrului de Animație a găzduit în această seară o reprezentație a spectacolului "Showcase", parte a proiectului "Let's laugh”, inițiat de Asociația Arte dell' Anima București.

Un demers educațional și cultural, un spectacol altfel, despre diverse realități cotidiene, prezentate în maniere inedite, punând accent pe momente-mărturii ale actorilor.

Mulțumim tuturor celor care au ales să își petreacă acest început de săptămână alături de noi!

29/09/2024

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de teatru pentru copii și tineret Imaginarium a ajuns la final.
Evenimentul s-a desfășurat sub egida programului „Ploiești - Capitala Tineretului din România 2024" și a fost organizat de Teatrul „Toma Caragiu”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești.

Ediția din acest an a avut caracter competițional, spectacolele fiind grupate în două secțiuni, una care s-a adresat copiilor și cealaltă pentru publicul tânăr.

La finalul celor 6 zile de Festival, juriul de specialitate, format din regizorul Mihai Gruia Sandu, teatrologul Octavian Szalad și actorul Cosmin Teodor Pană, a acordat următoarele premii:

SECȚIUNEA SPECTACOLE PENTRU COPII

Cel mai bun spectacol pentru copii: „Carmilhan, corabia fantomă", Teatrul de Animație pentru copii și tineret Imaginario;

Premiul pentru mânuire: „Parte dreaptă”, Teatrul Municipal de Păpuși Guguță Chișinău;

Premiul pentru cea mai bună adaptare a unui basm cult: „Hansel și Gretel”, Teatrul pentru copii și tineret Ariel Târgu Mureș.

SECȚIUNEA SPECTACOLE PENTRU TINERET

Premiul special al juriului, pentru cuplul comic Lauce-Speed, actorilor Ioana Farcaș și Dragoș Maxim Galbăn, din spectacolul „Cei doi tineri din Verona”, Teatrul de Animație pentru copii și tineret Imaginario;

Premiul pentru coregrafie: Mariana Gavriciuc, pentru coregrafia spectacolului „Emaus”, Teatrul Excelsior București;

Premiul pentru cel mai bun spectacol pentru tineret: „Alice în Wonderland”, Teatrul pentru copii și tineret Gulliver Galați.

Felicitări câștigătorilor!

Photos from Festivalul de teatru pentru copii si tineret Imaginarium's post 29/09/2024
28/09/2024

Mâine dimineață, la ora 10:30, Parada Festivalului Imaginarium umple orașul de ritm, culoare și voie bună.

Vă așteptăm pe aleea pietonală din fața Teatrului, alături de trupa Superchill.

28/09/2024

THE Y - FEELS LIKE FLYING

Duminică, 29 septembrie, la ora 16.00, vă invităm în sala Teatrului Imaginario, pe Bulevardul Independenței nr. 14, la spectacolul susținut de Compania Yldor (Catalonia).

Un performance inedit despre visare și dorința de a zbura.

Yldor Llach - circus on a bycicle
www.yldor.com

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Vă așteptăm!

28/09/2024

Ne pregătim de spectacol, în zona pietonală a Teatrului „Toma Caragiu”.

La ora 17:00, EL DORADO - spectacol de teatru acrobatic, prezentat de compania internațională CIA-NDE.

Vă așteptăm!

28/09/2024

❗️ Astăzi, la Festivalul de teatru pentru copii si tineret Imaginarium:

🎭 EL DORADO, spectacol de teatru acrobatic, prezentat de Compania internațională CIA-NDE.

La ora 17.30, în zona pietonală din vecinătatea Teatrului, vă invităm să asistați la un spectacol unic, în care coregrafii impresionante se împletesc cu teatrul și muzica, creând o lume aparte, plină de culoare și feerie.

Regizor/coregraf: Nicanor de Elia (Argentina)
Univers sonor: Giovanni di Domenico (Italia)
Proiecție video: Guillaume Bautista
Lumini: Nicolas Zuraw et Hugo Oudin
Costume: Sari Brunel

Cu: Zuska Drobna (Slovacia), Moïse Luneau (Franța), Maximo Pastor (Spania), Timothé Vallat (Franța), Tiare Salgado (Chile), Maria Smith (Brazilia)

Accesul este liber. Vă așteptăm!

27/09/2024

❗️ De neratat la Festival:

🎭 EL DORADO, spectacol de teatru-circ, prezentat de Compania internațională CIA-NDE.

În această seară, la ora 17.30, în zona pietonală din vecinătatea Teatrului.

Regizor/coregraf: Nicanor de Elia (Argentina)
Univers sonor: Giovanni di Domenico (Italia)
Proiecție video: Guillaume Bautista
Lumini: Nicolas Zuraw et Hugo Oudin
Costume: Sari Brunel

Cu: Zuska Drobna (Slovacia), Moïse Luneau (Franța), Maximo Pastor (Spania), Timothé Vallat (Franța), Tiare Salgado (Chile), Maria Smith (Brazilia)

Vă așteptăm!

26/09/2024

În câteva minute, „Mitica”, producție a companiei Teatru Oriunde, vă așteaptă în zona pietonală din apropierea Teatrului „Toma Caragiu” să îi descoperiți poveștile !

25/09/2024

Colega noastră 𝐀𝐥𝐢𝐧𝐚 𝐃𝐨𝐬𝐩𝐢𝐧𝐨𝐢𝐮, impresar artistic, își aniversează astăzi ziua de naștere.
𝐋𝐚 𝐦𝐮𝐥𝐭̦𝐢 𝐚𝐧𝐢, cu sănătate, energie și reușite pe toate planurile, 𝐀𝐥𝐢𝐧𝐚!
Să te bucuri de o zi minunată!

Want your establishment to be the top-listed Arts & Entertainment in Ploiesti?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Videos (show all)

📌 𝐒𝐎𝐑𝐑𝐘, 𝐂𝐇𝐀𝐑𝐋𝐈𝐄 ! 📝 𝐒𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟖.𝟑𝟎, 𝐬𝐚𝐥𝐚 𝐓𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 „𝐓𝐨𝐦𝐚 𝐂𝐚𝐫𝐚𝐠𝐢𝐮”.𝐔𝐥𝐭𝐢𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐛𝐢𝐥𝐞𝐭𝐞 ➡️ disponibile ...
Astăzi spectacolul Fiul, regia Cristi Juncu, a fost jucat pe scena Festivalului internațional de teatru de la Sibiu. Sun...
𝐂𝐈𝐀𝐎, 𝐁𝐄𝐋𝐋𝐀! - 𝐬𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟖 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞, de la ora 𝟏𝟖.𝟑𝟎, în sala 𝐓𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐈𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐚𝐫𝐢𝐨.𝐓𝐞𝐱𝐭 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐠𝐢𝐞: Antoaneta Zaharia𝐂𝐨𝐬𝐭𝐮...
𝐂𝐈𝐀𝐎, 𝐁𝐄𝐋𝐋𝐀! - în sala 𝐓𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐈𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐚𝐫𝐢𝐨, 𝐬𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟖 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞, de la ora 𝟏𝟖.𝟑𝟎.𝑴𝒐𝒏𝒊: 𝑁𝑢 𝑎𝑚 𝑠̧𝑡𝑖𝑢𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑏𝑢𝑐𝑢𝑟 𝑑𝑒 𝑎𝑛...
Zâmbetele noastre au marca DENT ESTET.
De Florii, copacii înfloresc cu gânduri bune. Nu chiar toți, dar cel din fața Teatrului Toma Caragiu cu siguranță. Copac...
𝑨𝒎𝒂𝒏𝒅𝒂: 𝑆̦𝑖 𝑐𝑒 𝑜 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑎𝑐𝑒𝑚 𝑐𝑢 𝑟𝑒𝑠𝑡𝑢𝑙 𝑣𝑖𝑒𝑡̦𝑖𝑖 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑒? 𝑆𝑡𝑎̆𝑚 𝑎𝑐𝑎𝑠𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑙𝑎̆𝑠𝑎̆𝑚 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑐𝑢𝑟𝑔𝑎̆ 𝑝𝑒 𝑙𝑎̂𝑛𝑔𝑎̆ 𝑛𝑜𝑖? 𝑁𝑒 𝑎𝑚𝑢𝑧...
📍 𝑫𝑶𝑴𝑵𝑼𝑳 𝑵𝑶𝑺𝑻𝑶𝑪 𝑺̦𝑰 𝑪𝑨𝑩𝑨𝑵𝑨 𝑪𝑨̆𝑹𝑻̦𝑰𝑳𝑶𝑹 - 𝒅𝒖𝒎𝒊𝒏𝒊𝒄𝒂̆, 21 𝒂𝒑𝒓𝒊𝒍𝒊𝒆, 𝒐𝒓𝒆𝒍𝒆 10.30 𝒔̦𝒊 12.00, 𝒔𝒂𝒍𝒂 𝑻𝒆𝒂𝒕𝒓𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒅𝒆 𝑨𝒏𝒊𝒎𝒂𝒕̦𝒊𝒆 𝑰𝒎𝒂𝒈𝒊𝒏...
𝐌𝐄𝐍𝐀𝐉𝐄𝐑𝐈𝐀 𝐃𝐄 𝐒𝐓𝐈𝐂𝐋𝐀̆, de 𝗧𝗲𝗻𝗻𝗲𝘀𝘀𝗲𝗲 𝗪𝗶𝗹𝗹𝗶𝗮𝗺𝘀, traducerea și regia: 𝐒𝐚̂𝐧𝐳𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐒𝐭𝐨𝐢𝐜𝐚𝐧.Joi, 𝟐𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, ora 𝟏𝟖.𝟑𝟎, sala Tea...
𝐂𝐄𝐈 𝐓𝐑𝐄𝐈 𝐏𝐔𝐑𝐂𝐄𝐋𝐔𝐒̦𝐈 – duminică, 𝟐𝟒 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞, orele 𝟏𝟎:𝟑𝟎 𝐬̦𝐢 𝟏𝟐:𝟎𝟎, sala Teatrului de Animație Imaginario.Adaptare de 𝐃𝐚𝐧𝐢...
𝐀 𝟏𝟐-𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐩𝐭𝐞, după William Shakespeare - joi, 18 ianuarie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”.Un spectacol despre...
𝐃𝐎𝐌𝐍𝐔𝐋 𝐍𝐎𝐒𝐓𝐎𝐂 𝐒̦𝐈 𝐂𝐀𝐁𝐀𝐍𝐀 𝐂𝐀̆𝐑𝐓̦𝐈𝐋𝐎𝐑 - mâine, 𝟏𝟐 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟏.𝟎𝟎, sala Teatrului de Animație Imaginario (Bulevardul I...

Category

Telephone

Address

Ploiești
Ploiesti
100042

Other Theaters in Ploiesti (show all)
Teatrul "Toma Caragiu" Teatrul "Toma Caragiu"
Strada Toma Caragiu Nr 13
Ploiesti, 100042

Aceasta este pagina oficiala de Facebook a Teatrului "Toma Caragiu" Ploiesti. VINO SI VEZI!

Teatrul Ancuta Teatrul Ancuta
Strada Democratiei Nr 24A
Ploiesti, 100558

✨️Teatrul Ancuta✨️ se dedica prin activitatile sale educativ-distractive, copiilor & adolescentilor!

Trupa de teatru Interior Trupa de teatru Interior
Ploiesti

Pagina oficială a trupei de teatru pentru liceeni "Interior" Ploiești, profesor coordonator: Gabri

Teatru la Cinema Teatru la Cinema
Strada Calomfirescu 2, Ploiești
Ploiesti, 100176

“Teatru la Cinema” este un concept inovator, o platformă culturală care facilitează iubitorilor de teatru accesul la spectacole LIVE in cinematograful din orașul tău. Hai și tu!

Geoly ART Geoly ART
Ploiesti, Prahova, Strada Lupeni, Nr. 33
Ploiesti, 100578

Geoly ART - ,, Coloram Copilaria" Pregatim pentru cei mari si cei mici: - Spectacole de Teatru

Emotions Lab Emotions Lab
Ploiesti

Dezvoltare personală prin teatru, limbi străine și psihologie pentru copii și adolescenți (7-15 ani)