Gino Rado

Sărbători pascale binecuvântare!

Vă mulțumesc frumos pentru urări! Am încercat să raspund tuturor însă dacă cumva, nu am reușit să raspund cuiva, vă mulțumesc frumos tuturor și multe gânduri alese către voi!

Astăzi, la Muzeul Național Maghiar din Budapesta am discutat cu o echipă condusă de dr. Tomka Gabor, director general despre noul parteneriat pe anul 2024. Vom fi gazda a unei expozitii maghiare despre Revolutia din 1956, iar Memorialul Revolutiei va fi prezent cu o expozitie itinerantă nouă pe simezele Muzeului Național Maghiar.

Iubește-ți dușmanii, ei sunt cei mai devotați fani ai tăi! 😉

Vă așteptăm cu drag împreună cu partenerii noștrii de la Prin Banat, miercuri de la orele 17,00 la vernisarea unei expoziții care prezintă perioada comunistă începând cu deportarea etnicilor germani în URSS din 1945, momentul decembrie 1989, Timișoara anului 1990 și încheiem cu 2022 cu sala justiție, adevăr = manipulare!

Asociația Prin Banat și Asociația Memorialul Revoluției din 16-22 Decembrie 1989 vă invită miercuri, 7 decembrie, ora 17, la vernisajul expoziției - eveniment „(r)evoluție? istorii trăite 1945-1989-2022”, creată pe baza arhivei Memorialului Revoluției, a unor documente din colecția privată a Asociației Prin Banat și mărturii culese prin proiectul Cămine în mișcare.
Evenimentul este organizat de Asociația Prin Banat și Asociația Memorialul Revoluției din 16-22 Decembrie 1989, în cadrul proiectului Cămine în mișcare – parte din Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.
Conceptul „(r)evoluție? istorii trăite 1945-1989-2022” propune o expoziție interactivă, care prezintă nu doar spiritul epocii comuniste din România și Europa de Est, dar și interpretarea de către fiecare vizitator, în manieră personală, a spiritului revoluționar al Timișoarei.
Întregul spațiu expozițional al Asociației Memorialul Revoluției din 16-22 Decembrie 1989 a fost reamenajat, iar informațiile istorice, datele și diverse documente adiționale au fost prelucrate, editate și incluse în noul sistem expozițional pentru a prezenta, cât mai fidel, contextul istoric care a condus la Revoluția din 1989.
Pentru a marca relația trecut-prezent la comemorarea a 33 de ani de la Revoluție, intrarea în clădirea Memorialului devine punctul de întâlnire dintre contextul politic internațional: Războiul Rece, Revoluția din Ungaria din 1956, mișcările studențești din Timișoara, din același an, invazia Cehoslovaciei, mișcarea sindicală Solidaritatea etc.) și istoria individuală a timișorenilor și bănățenilor (mărturii despre modul în care au trăit aceste evenimente). Fiecare încăpere găzduiește o anumită etapă din ceea ce a însemnat comunismul în regiunea Banatului: de la mărturiile deportaților în URSS și Bărăgan, până la imagini care zugrăvesc cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu; de la mișcările de rezistență din Banat, până la Proclamația de la Timișoara și de la notițele unui administrator de bloc privind exercițiile de raid aerian, până la notițe despre colocatari – cine îi vizita și la ce ore, dacă stingeau lumina etc. Expoziția – eveniment „(r)evoluție? istorii trăite 1945-1989-2022” demonstrează încă o dată că, de-a lungul secolului XX, în întreaga Europă de Est, au existat mișcări, proteste, revoluții împotriva regimurilor comuniste, care au dus, toate, spre momentul 1989, iar la Timișoara, oraș universitar și perceput ca fiind occidental și înainte de momentul 1989, Revoluția poate fi înțeleasă ca un moment predictibil.

Evenimentul „(r)evoluție? istorii trăite 1945-1989-2022” este cuprins în proiectul Cămine în mișcare, care face parte din Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii și este finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte și de Consiliul Județean Timiș, prin Programul TIM Cultura 2022.

Dacă ajungeți la Timișoara, nu ezitați să ne vizitați!

Memorialul Revoluției din Timișoara vă invită la un eveniment care să vă prezinte o pagină din istoria țării noastre și anume rezistența anticomunistă prin lupta partizanilor din munții Făgăraș.
Toma Arnăuțoiu - 100 de ani de la naștere, un spectacol din proza și literatura de detenție, completat de muzică la vioară, solistă fiind Ioana-Raluca Voicu Arnăuțoiu - fiica liderului partizanilor din Nucșoara.
Vă așteptăm cu drag miercuri 11 mai de la ora 11 la Sala Adam Muller Guttenbrunn din Timișoara.
Intrarea este liberă!

Vineri 01 aprilie 2022, ora 12.00, la Memorialul Revoluției va avea loc masa rotundă ,,Căderea comunismului în România și Albania, asemănări, deosebiri, evoluții''.

Revoluția din 1989 de la Timișoara nu s-a terminat în decembrie 1989! A continuat cu Proclamaţia din 11 martie 1990, apoi cu protestele, mitingurile, demonstrațiile și grevele prin care timișorenii cereau o democrație reală și eliminarea tuturor activiștilor din fostul PCR din orice funcție de conducere!
Astăzi 11 martie 2022 se împlinesc 32 de ani de la Proclamaţia de la Timișoara.

Populația orașului Timișoara a fost inițiatoarea Revoluției române. Între 16 și 20 decembrie 1989, ea a purtat, de una singură, un înverșunat război cu unul dintre cele mai puternice și mai odioase sisteme represive din lume. A fost o încleștare cumplită pe care noi, timișorenii, o cunoaștem la adevăratele ei proporții.

De-o parte populația neînarmată, de cealaltă parte Securitatea, Miliția, Armata și trupele zeloase de activiști ai partidului. Toate metodele și mijloacele de reprimare s-au dovedit însă neputincioase în fața dorinței de libertate a timișorenilor si hotarârii lor de a învinge. Nici arestările, nici molestările, nici chiar asasinatele în masă nu i-au putut opri. Fiecare glonț tras a adus pe baricadele Revoluției alți o sută de luptători. Și am învins.

În 20 decembrie 1989, Timișoara a intrat definitiv în stăpânirea populației, transformându-se într-un oraș liber, în marea închisoare care devenise, în acele zile, România.

Din acea zi, întreaga activitate din oraș a fost condusă, de la tribuna din Piața Operei, de Frontul Democrat Român, exponent în acel moment al Revoluției de la Timișoara.

În acea zi, armata a fraternizat cu demonstranții, hotărând să apere împreună cu ei victoria obținută. În 21 decembrie, în Piața Operei, peste o sută de mii de glasuri scandau: "Suntem gata sa murim!" O serie de fapte întâmplate în România îndeosebi după 28 ianuarie 1990, vin în contradicție cu idealurile Revoluției de la Timișoara. Aceste idealuri nici nu au fost aduse la cunoștința opiniei publice românești de catre mass-media centrală, decât parțial și confuz. În asemenea condiții, noi, participanții nemijlociți la toate evenimentele dintre 16 și 22 decembrie 1989, ne vedem nevoiți să explicăm întregii națiuni pentru ce au pornit timișorenii Revoluția, pentru ce au luptat și mulți și-au jertfit viața, pentru ce suntem în continuare hotărâți să luptam cu orice preț și împotriva oricui, până la victoria deplină.

1. Revoluția de la Timișoara a fost încă din primele ei ore, nu doar anticeaușistă ci și categoric anticomunista. În toate zilele Revoluției s-a scandat, de sute de ori: “Jos comunismul!”. În consens cu aspirația sutelor de milioane de oameni din Estul Europei, am cerut și noi abolirea imediată a acestui sistem social totalitar și falimentar. Idealul Revoluției noastre a fost și a rămas reîntoarcerea la valorile autentice ale democrației și civilizație euro­pene.

2. La Revoluția de la Timișoara au participat toate categoriile sociale. Pe străzile Timișoarei au căzut, secerați de gloanțe, unul lângă altul, muncitori, intelectuali, funcționari, studenți, elevi, copii și chiar locuitori ai satelor, veniți în sprijinul Revoluției. Suntem categoric împotriva tehnicii, tipic comuniste, de dominație prin învrăjbirea claselor și categoriilor sociale. Pe temeiul ideologiei “luptei de clasă” s-au urcat la putere bolșevicii în 1917, pe același temei, nomenclatura comunista română a instigat după 1944 o clasă socială împotrivă alteia, a dezbinat societatea pentru a o supune mai ușor terorii. Avertizăm împotriva pericolului repetării acestei triste istorii și chemăm muncitorii, intelectualii, studenții, țăranii și toate categoriile sociale la un dialog civilizat și constructiv, pentru a reface neîntârziat unitatea din timpul Revoluției. Trebuie plecat de la realitatea ca toate aceste categorii sociale au fost oprimate în regimul comunist și nici una nu dorește astăzi răul celorlalte.

3. La Revoluția de la Timișoara au luat parte oameni din toate categoriile de vârstă. Chiar dacă tineretul a fost preponderent, este drept să recunoaștem că oameni de toate vârstele s-au bătut cu aceeași dârzenie pentru cauza Revoluției. Lista victimelor, deși incompletă, este o dovadă în acest sens.

4. Pentru victoria Revoluției din Timișoara s-au jertfit, alături de români, și maghiari, și germani, și sârbi și membri ai altor grupări etnice care de secole conlocuiesc în orașul nostru pașnic, în buna înțelegere. Timișoara este un oraș românesc și european, în care na­ționalitățile au refuzat și refuză naționalismul. Invităm pe toți șovinii din România, indiferent că sunt români, maghiari sau germani, să vină la Timișoara, la un curs de reeducare în spiritul toleranței și al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casa a Europei.

5. Încă în data de 16 decembrie, din primele ore ale Revoluției, una dintre lozincile cele mai des scandate a fost: “Vrem alegeri libere!” Ideea pluralismului a fost și a rămas una dintre cele mai scumpe timișorenilor. Suntem convinși că fără partide politice puternice nu poate exista o democrație autentică, de tip european. Cu excepția celor extremiste, de stânga sau de dreapta, toate partidele au drept la existență în cetatea Timișoarei. În orașul nostru nu au fost atacate și devastate sediile partidelor politice, nici unul dintre membrii acestora nu a fost amenințat, insultat sau calomniat. Membrii partidelor politice sunt concetățenii noștri, sunt colegii noștri de muncă, sunt prietenii noștri care au opinii politice. Democrația europeană înseamnă libera exprimare a opiniilor politice, dialogul civilizat între exponenții lor și competiția loială pentru cucerirea adeziunii politice și, implicit, a puterii de stat. Am fi acceptat în sistemul democrației românești și Partidul Comunist Român, daca el nu ar fi fost compromis total și definitiv de către nomenclatura sa, degenerând în fascism roșu. În țările est europene în care partidele comuniste și-au păstrat minima decență, societatea le contestă în principiu, dar le tolerează în fapt. La noi, partidul comunist a ajuns însa până la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.

6. După patru decenii de educație și propagandă exclusiv comunistă, există în conștiința tuturor românilor prejudecăți aparținând acestei ideologii. Existența lor nu este o vină pentru purtător. Manipularea lor, însă, de către grupuri interesate în renașterea comunismului și reinstaurarea lui la putere este un act contrarevoluționar. Pe lista de lozinci, multiplicată la xerox și împărțită în 28 ianuarie, demonstranților din Piața Banu Manta din București, se aflau și slogane vechi de 45 de ani. Identificarea, de pildă, a partidelor “istorice” cu partide vânzătoare de țară este un astfel de slogan și constituie o calomnie. Dimpotrivă, activiștii comuniști de acum 45 de ani, dintre care unii au și astăzi funcții importante în conducerea țării, se fac vinovați de trădarea României și aservirea ei URSS-ului. Ei sunt cei care scandau atunci: “Stalin și poporul rus, libertate ne-au adus!” și nu membrii partidelor “istorice”. Aceștia din urmă s-au opus transformării României într-un satelit al Moscovei și unii au plătit cu viața această îndrăzneală. Se impune redactarea de urgență a unei scurte, dar corecte, istorii a perioadei 1944-1950 și difuzarea ei în tiraje de masă.

7. Timișoara a pornit Revoluția împotriva întregului regim comunist și întregii sale nomenclaturi și nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politică a unui grup de dizidenți anticeaușiști din interiorul PCR-ului. Prezența acestora în fruntea țării face moartea eroilor din Timișoara zadarnică. I-am fi acceptat poate în urma cu zece ani, dacă la Congresul al XII-lea al partidului s-ar fi alăturat lui Constantin Pârvulescu și ar fi răsturnat clanul dictatorial. Dar n-au făcut-o, deși aveau și prilejul, și funcții importante, care le acordau prerogative. Dimpotrivă, unii chiar au ascultat de ordinul dictatorului de a-l huli pe dizident. Lașitatea lor din 1979 ne-a costat încă zece ani de dictatura, cei mai grei din toata perioada, plus un genocid dureros.

8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la sta­bilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesa­ră. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să in­terzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, după modelul multor țări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalități marcante ale vieții culturale și științifice, fără o experiență politică deosebită. Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poziției ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoștința de cauză, cu cărțile pe față.

9. Timișoara nu a făcut revoluție pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficientă o grevă. Suntem toți nemulțumiți de sistemul de salarizare, există și în Timișoara categorii de muncitori care lucrează în condiții extrem de grele și sunt prost plătiți (vezi, de pildă, cazul celor ce muncesc în turnătorii sau în industria detergenților), și, totuși, nici un colectiv nu a făcut grevă pentru mărirea lefurilor și nu și-a trimis delegați să trateze cu guvernul revendicări materiale exclusive. Majoritatea timișorenilor știu ceea ce toți economiștii se străduie în aceste zile să aducă țării la cunoștință: mărirea în acest moment a salariilor ar declanșa automat inflația, așa cm s-a întâmplat în unele state est europene. Iar inflația odată pornită, sunt necesari ani de eforturi pentru a o stopa.

Numai creșterea producției, deci a cantității de marfă aflată pe piața va permite, în paralel, creșterea generală a nivelului de salarizare. În plus, pentru bugetul sărac al României, prioritare trebuie să fie acum cheltuielile destinate restabilizării unui nivel minim de civilizație. Se impun, de pilda, investiții urgente în domeniul asistenței medicale și salubrității.

10. Deși milităm pentru reeuropenizarea României, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care își au neajunsurile și inechitățile lor. Suntem însă categoric în favoarea ideii de inițiativă particulară. Fundamentul economic al totalitarismului a fost atotputernicia proprietății de stat. Nu vom avea niciodată pluralism politic fără pluralism economic. S-au găsit însă și voci care, în spirit comunist, să asimileze inițiativa privată cu “exploatarea” și pericolul catastrofei de a apare oameni bogați. Se speculează în acest sens invidia leneșului și teama de muncă a fostului privilegiat din întreprinderile comuniste. Dovada ca timișorenii nu se tem de privatizare este faptul că mai multe întreprinderi și-au anunțat deja intenția de a se transforma în Societăți anonime pe acțiuni. Pentru ca aceste acțiuni să fie totuși cumpărate pe bani curați, ar trebui înființate în fiecare oraș comisii de inventariere a averilor foștilor privilegiați ai puterii, corupției și penuriei. De asemenea, acțiunile unei întreprinderi se cuvin oferite spre cumpărare în primul rând lucrătorilor ei. Considerăm constructivă ideea, mai radicală, a privatizării prin împroprietărirea tuturor lucrătorilor unei întreprinderi cu un număr egal de acțiuni, statul urmând să păstreze numai acel procent de fonduri care să-i asigure controlul activității. În felul acesta, s-ar oferi tuturor lucrătorilor șanse egale de prosperitate. Dacă cei leneși și-ar pierde șansa, nu s-ar putea totuși plânge de discriminare.

11. Timișoara este hotărâtă să ia în serios și să se folosească de principiul descentralizării economice și administrative. S-a și propus experimentarea în județul Timiș a unui model de economie de piață, pornind de la capacitățile sale puternice și de la competența specialiști­lor de care dispune. Pentru atragerea mai ușoară și mai rapidă a capitalului străin, îndeosebi sub forma de tehnologie și materii prime speciale, și pentru crearea de societăți mixte, cerem și pe această cale înființarea la Timișoara a unei filiale a Băncii de Comerț Exterior. O parte din câștigurile în valută ale părții române din aceste societăți mixte va intra în salariile muncitorilor, într-un procent ce va fi negociat, de la caz la caz, cu liderii sindicali. Plata unei părți din salariu în valuta va asigura o buna cointeresare materială a muncitorilor. În plus, pașapoartele nu vor mai fi carnete bune doar de ținut în sertar. O altă consecință pozitivă ar fi scăderea cursului valutar la bursa liberă, ceea ce ar atrage după sine creșterea imediată a nivelului de trai.

12. După căderea dictaturii au fost invitați în țară toți românii plecați în exil, pentru a pune umărul la reconstrucția României. Unii s-au întors, alții și-au anunțat intenția de o face. Din păcate, instigați de forțe obscure, s-au găsit și oameni care să hulească pe exilații reîntorși, să-i califice trădători, să-i întrebe tendențios ce au mâncat în ultimii zece ani. Este o atitudine care nu ne face cinste. În disperarea care ne-a stăpânit în ultimii patruzeci de ani, poate că nu a fost român căruia să nu-i fie trecut prin minte, măcar o dată, să scape de mizerie luând calea exilului. Mulți dintre românii aflați astăzi departe de țară au plecat după persecuții politice și chiar după ani grei de închisoare. Ar fi rușinos din partea noastră să-i hulim și noi cu vorbele activiștilor comuniști de odinioară. Exilul românesc înseamnă sute de profesori eminenți care predau la cele mai mari universități din lume, mii de specialiști prețuiți la cele mai puternice firme occidentale, zeci de mii de muncitori calificați în tehnologiile cele mai avansate. Să fim mândri de ei și să transformam răul în bine, făcând din trista și dureroasa diaspora românească o forță înnoitoare pentru România. Timișoara îi așteaptă cu dragoste pe toți exilații români. Sunt compatrioții noștri și, azi mai mult ca niciodată, avem nevoie de competenta lor, de europen*smul gândirii lor și chiar de sprijinul lor material. De asemenea, cultura româna va fi întreagă numai după ce se reintegrează în ea cultura din exil.

13. Nu suntem de acord cu stabilirea zilei de 22 decembrie ca zi națională a României. În felul acesta se eternizează persoana dictatorului, de fiecare dată sărbătorindu-se un număr de ani de la căderea lui. În majoritatea țărilor care și-au legat ziua națională de o revoluție, ziua aleasă este cea a declanșării revoluționare, fiind astfel glorificat curajul poporului român de a se ridica la luptă. Un singur exemplu: ziua națională a Franței este 14 iulie, ziua când, în 1789, a început Marea Revoluție franceză prin dărâmarea Bastiliei. În consecință, cerem instituirea zilei de 16 decembrie ca zi națională a României. Astfel, copiii, nepoții și strănepoții noștri vor celebra curajul poporului de a înfrunta opresiunea, și nu căderea unui tiran nemernic. Cu excepția ziarului România Liberă, presa, radioul și televiziunea din București. Evenimentele comentate ca revoluționare sunt numai cele din 21-22 decembrie. Ne închinăm cu pietate în fața eroilor bucureșteni, ca și în fața eroilor din Lugoj, Sibiu, Brașov, Târgu Mureș, Cluj, Arad, Reșița și din toate celelalte orașe care au avut nevoie de martiri pentru a cuceri libertatea. Ne doare și ne revolta însa politica centrală de minimalizare a Revoluției noastre, evident și prin efortul de diminuare a numărului morților. Noi am fost pe străzile Timișoarei în zilele Revoluției și știm că numărul lor este mai mare decât cel anunțat oficial. Îi asigurăm însă pe acei care astăzi tăinuiesc adevărul că nu vom înceta lupta până când nu vor fi aduși în fata instanței, în calitate de complici la genocid. Aceasta Proclamație s-a născut din necesitatea de aduce la cunoștința națiunii române ade­văratele idealuri ale Revoluției de la Timișoara. A fost o revoluție făcută de popor și numai de el, fără amestecul activiștilor și securiștilor. A fost o revoluție autentică și nu o lovitură de stat. A fost categoric anticomunistă și nu doar anticeaușistă. La Timisoara nu s-a murit pentru ca activiști comuniști din rândurile doi și trei să treacă în frunte și unul din participanții la genocid să fie numit de către aceștia ministru de interne. Nu s-a murit pentru ca dezbinarea socială și națională, cultul personalității, cenzura mass-mediei, dezinformarea, amenințările telefonice și scrise și toate celelalte metode comuniste de constrângere să fie practicate în văzul lumii, în timp ce nouă ni se cere pasivitate în numele stabilității sociale. Aceasta Proclamație se adresează în primul rând celor care au primit revoluția cadou și se miră de ce suntem nemulțumiți, de vreme ce dictatura a căzut, s-au abrogat o serie de legi proaste și a mai apărut și câte ceva în prăvălii. Acum știu de ce suntem nemulțumiți: nu acesta a fost idealul Revoluției de la Timisoara. Noi, autorii acestei Proclamații, participanți la evenimentele dintre16 și 22 decembrie 1989, nu consideram Revoluția încheiată. O vom continua pașnic, dar ferm. După ce am înfruntat și am învins, fără ajutorul nimănui, unul dintre cele mai puternice sisteme represive din lume, nimeni și nimic nu ne mai poate intimida.

Timișoara 11 martie 1990

Astăzi 9 martie este Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989
Cu atât mai important este astăzi când din nou trăim vremuri de război, când trecutul apasă prezentul și ne va afecta puternic viitorul.

Comemorarea Deținuților Politici Anticomuniști în Ziua Sfinților 40 de Mucenici a fost fixată de Parlamentul României în 2011, prin legea 247/05.12.2011.
Un pios omagiu, celor care au fost anchetați și arestați, aruncați în închisori (Aiud, Gherla, Jilava, Pitești, Poarta Albă, Râmnicu Sărat, Sighet), trimiși să lucreze la Canalul Dunăre-Marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia.
De după Al II-lea Război Mondial și până în 1989, au fost comise torturi și crime îngrozitoare, jerfindu-se aproximativ 2.000.000 de adevărați eroi. Avem datoria, nevoia de a învăța și cultiva memoria pentru neuitare!

Una din marile ticăloșii ale regimului comunist s-a petrecut în noaptea de 19 / 20 decembrie.
În dorința de a ascunde adevărul și dovezile incriminatorii, corpurile neânsuflețite ale eroilor împușcați, au fost furate din morga Spitalului Județean Timiș de către ofițeri din cadru Ministerului de Interne și arse la Crematoriu Cenușa din București. Cenușa a fost încărcată în tomberoane și mai apoi aruncată într-un canal la Popești - Leordeni!
În memoria Eroilor noștrii, Memorialul Revoluției a construit un mic complex memorial la Popești -Leordeni lângă canal. În fiecare an între 19/21 decembrie, urmașii eroilor și membrii noștrii merg în pelerinaj la crematoriul din București și la Popești-Leordeni!

Astăzi 24.11 de la ora 14 la West City Radio

@ cu & despre

Trei decenii și un pic, atât au trecut de la evenimentele care au zguduit orașul și o țară întreagă, ca mai apoi să pice un regim și un dictator. În curând la Timișoara se împlinesc 32 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989. Manifestările care marchează evenimentele de atunci încep anul acesta peste două zile, în 26 noiembrie.
Despre programul activităților Asociației ”Memorialul Revoluției 16 – 22 decembrie 1989 din Timișoara” vorbim astăzi la West City Radio cu Gino Rado, președintele Memorialului și director al Centrului Naţional de Documentare, Cercetare şi Informare Publică despre Revoluţia Română din 1989. De la ora 14.00, la West Side Story.
http://www.memorialulrevolutiei.ro/
https://www.facebook.com/asociatiamemorialulrevolutiei.timisoara

O scurtă prezentare a Memorialului Revoluției cu subtitrare în limba engleză.
A short presentation of the Revolution Memorial with English subtitles.

Prezentarea Memorialului Revoluției Doamnelor și domnilor, vă salutăm de aici, de la Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara. Foarte pe scurt vă prezint cine suntem n...

9 noiembrie 1989, o zi istorică pentru Europa, o zi în care s-a dat semnalul demolării sistemelor comuniste. Zidul Berlinului a fost străpuns, mai apoi demolat fiind primul pas către unificarea Germaniei.
La Memorialul Revoluției din Timișoara avem expus o bucată din Zidul Berlinului și găzduim o expoziție cu titlul „Zidul Berlinului - O graniță prin Germania”.
În fotografie la Zidul Berlinului împreună cu doamna Consul Regina Lochner.

O nouă expoziție permanentă la Memorialul Revoluției în memoria eroilor martiri din Timișoara lui decembrie 1989.
Eroii nu mor niciodată!

Vă așteptăm cu drag!

Să nu uităm că 23 August este
Ziua europeană a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare!
Nu ne uităm eroii!

O vizită la
Memorialul Revoluției vă oferă o trecere în revistă a unor momenteimportante din istoria recentă a Europei și a României. Încă de la intrare veți fi întâmpinați de un fragment al Zidului Berlinului, amplasat în curtea instituției noastre pentru a rememora crucialul eveniment din noiembrie 1989, ce a precedat Revoluția Română din Decembrie 1989. Nu departe de segmentul din Zidul Berlinului, se află lucrarea sculptorului timişorean Eugen Barzu, „Coloana Eroilor”, cel mai recent monument dedicat Revoluţiei şi eroilor săi, care se alătură Capelei Ecumenice Memorial și celorlalte 12 monumente din oraș.
La cerere se pot viziona filme artistice şi documentare despre Revoluţie, comunism, monumentele Revoluției, anul 1989 şi importanţa acestuia la nivel mondial.
Vă așteptăm cu drag!

70 de ani de la Deportările în Bărăgan

La planul pentru deportare s-a lucrat începând cu luna martie 1949, când, la București, Gheorghe Gheorghiu-Dej, dicta „lichidarea elementelor capitaliste din agricultură“.
Datorită conflictului dintre Stalin și Tito și încordării relațiilor dintre România și Iugoslavia, (Iugoslavia fiimd exclusă în 1948 din Cominform), planul pentru deportare a fost accelerat astfel că, în martie 1951, Guvernul de la București ia decizia să mute „cu domiciliul obligator în orice localitate” persoanele „care dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română”.
Astfel din mai multe localități apropiate frontierei cu Iugoslavia din județele Timiș, Caraș și Mehedinți, a doua zi de Rusalii (18 iunie 1951), un număr de peste 40.000 de persoane de toate vârstele au fost scoase din casele lor, încărcate în vagoane de marfă / animale și deportate în Câmpia Bărăganului. Aici au fost înființate 18 localități noi unde deportații au trăit până în anul 1956. În această perioadă de cinci ani, peste 1.600 de persoane au decedat datorită condițiilor precare de trai, peste 10% fiind copii.

Astăzi este ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste. Timp de aproape cinci decenii cei care s-au opus regimului comunist, Indiferent de categorie socială, etnie, religie, s*x ori vîrstă, au suferit ori au murit în închisorile de pe tot cuprinsul țării.
Amintesc aici de închisorile Aiud, Gherla, Jilava, Pitești, Râmnicu Sărat, Sighet, Târgu Ocna, Văcărești dar și de cele 50 de lagărele de muncă aflate în zona Canalului Dunărea - Marea Neagră, în zone miniere ori alte locuri unde era nevoie de muncă grea și periculoasă.
Nu avem voie să uităm suferința, martiriul înaintașilor noștrii, trebuie să le aducem un pios omagiu și să contribuim la dezvoltarea culturii memoriei.

O scurtă prezentare a Memorialului Revolutiei din Timisoara.
Vă așteptăm cu drag la noi!

Prezentarea Memorialului Revoluției Doamnelor și domnilor, vă salutăm de aici, de la Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara. Foarte pe scurt vă prezint cine suntem n...

Memorialul Revoluției a împlinit 31 de ani.

Au trecut 31 de ani, timp în care am realizat nu unul, ci 14 monumente, și am pus la punct o bază de date în care se regăsesc informații sub formă de texte, fotografii, audio, video, colecții de presă, cărți, obiecte. Această muncă a constituit baza unui centru de documentare care, împreună cu tot patrimoniul acumulat, în ianuarie 2000, a fost declarat ansamblu de interes național.
Continuând munca de cinstire a eroilor, de documentare, cercetare și punere în valoare a patrimoniului, în anul 2010 instituția noastră a fost declarată asociație de utilitate publică. Tot atunci am înființat și propria noastră editură, prin care am scos la lumină rodul documentării și cercetării noastre, cărți și reviste.
Memorialul Revoluției a realizat numeroase expoziții permanente și expoziții itinerante atât în țară, cât și în străinătate, a organizat și a participat la simpozioane naționale și internaționale, a publicat peste 70 de cărți și reviste, toate în scopul de a cinsti memoria eroilor-martiri și pentru a prezenta cât mai corect posibil adevărul despre ce s-a întâmplat în Decembrie 1989.
În anul 2019 această muncă a primit și prețuirea Președinției României, prin acordarea Ordinului „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria E, patrimoniul cultural.
Astăzi, 26 aprilie 2021, chiar dacă suntem prea puțin sprijiniți de autoritățile locale și naționale, suntem mai motivați ca oricând să continuăm această muncă, să contribuim la dezvoltarea culturii memoriei și la promovarea adevărului istoric despre Decembrie 1989.
Președinte
Gino Rado