Carte Ortodoxa

📌 Pe noua noastră pagină de facebook realizăm un giveaway cu patru dintre cele mai noi apariții!

🎉🎁 Giveaway!

📖 Și pentru că avem noutăți pe alese, ne-am decis să facem un giveaway în această săptămână cu 4 dintre ele! Așadar, dacă doriți să participați tot ce trebuie să faceți este să apreciați pagina noastră, CarteOrtodoxa.ro, să etichetați doi prieteni în comentarii și să distribuiți această postare. Câștigătorul va fi anunțat prin tragere la sorți pe pagina noastră, vineri (29.10), și va primi volumele din imagine.

👀 Fiți cu ochii pe noi și în săptămânile ce urmează, pentru că am hotărât să dăruim multe cărți!

-

⭕️ Dragi prieteni, revenim cu rugămintea de a fi alături de noi în continuare pe noua noastră pagină: https://www.facebook.com/CarteOrtodoxa
-
📌Vă anunțăm din nou faptul că, din pricina unor restricții din partea platformei, suntem nevoiți să ne mutăm pe o altă pagină de facebook, asemănătoare: CarteOrtodoxa.ro

✅ Așadar, vă rugăm să ne urmăriți în continuare acolo pentru a avea parte de același conținut de calitate.

CarteOrtodoxa.ro O pagină plămădită din dragoste pentru credință și cultură. Ne dorim construirea unei comunități a iu

⭕️📢 ANUNȚ! Dragi prieteni,
Vă anunțăm din nou faptul că, din pricina unor restricții din partea platformei, suntem nevoiți să ne mutăm pe o altă pagină de facebook, asemănătoare: CarteOrtodoxa.ro
✅ Așadar, vă rugăm să ne urmăriți în continuare acolo pentru a avea parte de același conținut de calitate. În curând chiar vom lansa și alte proiecte de suflet, pentru a ne bucura mai mult de mireasma cărților duhovnicești!
📌FB nou: https://www.facebook.com/CarteOrtodoxa

CarteOrtodoxa.ro O pagină plămădită din dragoste pentru credință și cultură. Ne dorim construirea unei comunități a iu

⭕️📢 ANUNȚ! Dragi prieteni,
Din pricina unor restricții din partea platformei, suntem nevoiți să ne mutăm pe o altă pagină de facebook, asemănătoare: CarteOrtodoxa.ro
✅ Așadar, vă rugăm să ne urmăriți în continuare acolo pentru a avea parte de același conținut de calitate. În curând chiar vom lansa și alte proiecte de suflet, pentru a ne bucura mai mult de mireasma cărților duhovnicești!
📌FB nou: https://www.facebook.com/CarteOrtodoxa

☦ Sinaxar, 12 August - Sfântul Mucenic Fotie; Sfântul Mucenic Anichit; Sfântul Mucenic Pamfil; Sfântul Mucenic Capiton; Sfântul Cuvios Palamon;

„Sfinţii Mucenici Fotie şi Anichit au pătimit în timpul împăratului Diocleţian (284-305) şi erau din cetatea Nicomidiei. Anichit era unul din demnitarii cetăţii Nicomidia, slujbaş împărătesc, iar Fotie era nepotul său. Pe când Diocleţian îi chinuia pe creştini, Anichit, plin de dragoste pentru Hristos, a venit singur şi a mărturisit credinţa sa în Mântuitorul Iisus Hristos. Atunci, împăratul a poruncit să i se taie limba şi să fie aruncat fiarelor sălbatice ca să-l sfâşie. În timp ce Anichit era supus la chinuri, Fotie, văzând puterea credinţei unchiului său, L-a mărturisit şi el pe Hristos-Domnul ca fiind Dumnezeu adevărat. De aceea, Anichit şi Fotie au fost arşi de vii, primind astfel cununa muceniciei. Văzând cumplitele chinuri la care au fost supuşi cei doi, mulţi din cei de faţă au crezut în Iisus Hristos. Sfântul Anichit este invocat în rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu şi de la slujba Sfinţirii apei. Troparul Sfinţilor Mucenici Fotie şi Anichit: „Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule”.” (sursa: ziarullumina.ro)

📚🎉 Apariție nouă! Cartea o puteți găsi aici: https://bit.ly/3iBMuSR
Viața Sfintei Parascheva povestită pentru copii - Ljiljana Habjanović Đurović

„Cartea cunoscutei scriitoare Ljiljana Habjanović Đurović reușește să prezinte pe înțelesul copiilor viaţa uneia dintre sfintele cele mai iubite din România, a cărei binecuvântare s-a făcut simţită de-a lungul veacurilor asupra atâtor generaţii de credincioşi.
Însoţită de numeroase ilustraţii atrăgătoare, această carte este potrivită tuturor copiilor, de orice vârstă, fie ei mai mici, fie mai mari, spre a le descoperi cu multă gingășie calea minunată a revărsării harului și ocrotirii Cuvioasei Parascheva.”

☦ Sinaxar, 11 August - Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Evplu Arhidiaconul

„S-a născut în Peloponez în prima jumătate a veacului al XV-lea, din părinţi străluciţi cu neamul, dar şi cu dreapta credinţă şi cu faptele bune, Manuel şi Maria, primind la botez numele de Nicolae.

Arătând multă dragoste pentru carte, a avut mulţi dascăli iscusiţi şi cuvioşi la şcolile Despotatului din Mistra, care i-au dat o învăţătură aleasă dar l-au povăţuit şi pe căile slujirii lui Dumnezeu. După trecerea la cele veşnice a tatălui său, alege calea vieţii monahale, plecând în ascultare la pustnicul Antonie din Epidaur, apoi la dascălul său, ieromonahul athonit Zaharia, din mâinile căruia a primit chipul monahicesc, luând numele Nifon, care în limba greacă înseamnă: cel ce veghează.

Împreună cu acesta, din pricina tulburărilor iscate de Sinodul unionist de la Ferrara-Florenţa (1438-1439) a plecat din Grecia în Albania, unde a fost hirotonit ieromonah, iar, după cucerirea ei de către turci, a stat o vreme la Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida. După moartea îndrumătorului său, a plecat la Muntele Athos.

Acolo, cercetând mai multe mănăstiri, schituri, peşteri şi chilii pustniceşti, s-a aşezat în cele din urmă la Mănăstirea Dionisiu, unde s-a ostenit multă vreme în ascultare, în nevoinţe, în privegheri şi mai ales în rostirea neîncetată a rugăciunii minţii. Aflând, însă, de evlavia şi de înţelepciunea lui, clerul şi credincioşii din Tesalonic l-au ales mitropolit, în anul 1483.

Acolo a păstorit cu vrednicie, învăţând şi întărind în Ortodoxie pe credincioşii săi, tulburaţi de zvonurile falsei uniri cu Biserica latină. În anul 1484, mitropolitul Nifon a luat parte la un sinod care a osândit hotărârile de la Ferrara-Florenţa.

În anul 1486, Sfântul Nifon a fost ales patriarh al Constantinopolului. De vreme ce împrejurările erau deosebit de grele – întrucât, de la cucerirea Constantinopolului (1453), turcii se amestecau necontenit în treburile Bisericii Ortodoxe – şi păstoria Sfântului Nifon a fost zbuciumată. A fost alungat din scaun, apoi iarăşi chemat, la cererea credincioşilor, iar în anul 1498 a fost surghiunit la Adrianopol.

În această cetate l-a aflat voievodul Ţării Româneşti, Radu cel Mare (1495-1508), în anul 1503, pe când se întorcea de la Constantinopol spre ţară, şi l-a înduplecat să vină spre a pune bună rânduială în Biserica Ţării Româneşti. Astfel a venit la Târgovişte, însoţit de cei doi ucenici ai săi, Macarie şi Ioasaf (care, fiind mai târziu martirizaţi de păgâni, sunt şi ei cinstiţi în rândul Sfinţilor). Deci, îndată ce a sosit în Ţara Românească, Sfântul Ierarh Nifon a adunat în sobor pe egumenii şi boierii ţării.

Atunci au fost întemeiate Episcopia de la Râmnic şi cea de la Buzău, iar Sfântul Nifon a sfinţit pe cei doi episcopi. De asemenea, s-a îngrijit de apărarea credinţei ortodoxe şi de bunul mers al vieţii monahale. În Ţara Românească a avut ca fiu duhovnicesc pe Neagoe Basarab, cel care avea să devină în 1512 domnitor.

Nu a trecut, însă, multă vreme şi Sfântul Nifon nu s-a mai putut bucura de buna rânduială pe care o pusese în Biserica Ţării Româneşti, deoarece domnitorul Radu cel Mare a săvârşit o nelegiuire, căsătorind pe o soră a sa cu un boier moldovean, numit Bogdan, care avea în Moldova, soţie şi copii. Sfântul Nifon, neputând încuviinţa o asemenea căsătorie, a rămas neînduplecat la rugăminţile voievodului.

După puţină vreme, a plecat din Ţara Românească, împreună cu cei doi ucenici ai săi, mergând întâi în Bitolia Macedoniei, iar de acolo la Sfântul Munte, aşezându-se la Mănăstirea Vatoped. După moartea mucenicească a ucenicului său Macarie (14 septembrie 1507), Sfântul Nifon s-a stabilit în Mănăstirea Dionisiu, unde, prorocind pătimirea pentru Hristos a celuilalt ucenic al său, Ioasaf († 26 octombrie 1516), şi-a dat fericitul suflet în mâinile lui Dumnezeu, la 11 august 1508.

După şapte ani, Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1512-1521), noul domn al Ţării Româneşti, a trimis pe boierii săi la Mănăstirea Dionisiu şi, cu încuviinţarea monahilor de acolo, luând moaştele Sfântului Nifon, le-au pus într-un sicriu de lemn şi le-au adus în ţară cu mare alai. Apoi, le-au aşezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare, de la Mănăstirea Dealu, ctitoria acestuia, ca, astfel, Sfântul să ierte greşeala răposatului domnitor.

Sfântul Voievod Neagoe Basarab a rânduit ca sfintele moaşte ale Ierarhului să fie puse într-o raclă de argint, poleită cu aur şi pietre scumpe, şi să fie duse înapoi la Sfântul Munte. Însă, părinţii din acea mănăstire, văzând adânca evlavie a Voievodului, i-au dăruit capul Sfântului Nifon şi o mână.

Deci, zidind Sfântul Voievod Neagoe Basarab biserică nouă la Curtea de Argeş, în anul 1517 a venit la sfinţire patriarhul Teolipt al Constantinopolului, săvârşind şi trecerea în rândul Sfinţilor a marelui ierarh Nifon. Moaştele lui au fost aşezate acolo, iar din anul 1949 se află în Catedrala Mitropolitană din Craiova.

Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Nifon, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.” (sursa: basilica.ro)

📚 Apariție nouă! https://bit.ly/3lQokpN
Sfântul Ioan Rusul - Hristos este pururea cu noi. Viața, minunile, rugăciuni

„Sfântul Ioan Rusul a fost un om simplu, cu inima deschisă către Dumnezeu și semeni, și către întreaga făptură, iar dragostea dumnezeiască ce i-a umplut sufletul l-a proslăvit întru îndelunga sa răbdare și iubire de osteneală. Așa se face că astăzi el îi cuprinde și îi îmbrățișează în rugăciunile sale pe toți cei care își îndreaptă inima spre el, făcându-li-se întâmpinare dătătoare de nădejde, sănătate și dragoste tuturor celor apăsați de poverile viețuirii pe acest pământ.
Sfinte Ioane, primește întru blândețea ta dumnezeiască toate frământările, durerile și sfâșierile noastre lăuntrice și, unindu-ne cu Crucea Mântuitorului, tămăduiește-ne mulțimea neputințelor sufletești și trupești, dăruindu-ne luminarea cea sfântă a minții și a inimii ca, astfel împuternicindu-ne în trecerea prin pătimirile veacului acesta, să rămânem nedespărțiți de Hristos Dumnezeu și, biruind cu El moartea noastră lăuntrică, să ne învrednicim a-L vedea veșnic întru strălucirea cea minunată a dragostei Sale.”

🔹Astăzi, 10 August, se împlinesc 18 ani de la adormirea întru Domnul a Părintelui Constantin Galeriu.

„Înainte de a-ţi da crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce! Ţine-o bine şi urcă pe Golgota spre Înviere!"

☦ Sinaxar, 10 August - Sf. Mc. Laurenţiu arhidiaconul; Sf. Sfinţit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit

„Sfântul Mucenic Laurenţiu a trăit în zilele împăratului Valerian (253-260). Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor, Xist al 2-lea, Episcopul Romei, a poruncit lui Laurenţiu, arhidiaconul său, care era de neam din Spania, să chivernisească vistieria Bisericii şi să se îngrijească de săraci. Atunci, Laurenţiu a strâns toate bunurile Bisericii şi le-a împărţit la săraci. Când împăratul s-a întors din Persia, a poruncit să fie adus la el fericitul Xist al 2-lea, care nevrând nicidecum să se lepede de Hristos a primit moarte mucenicească, tăin­du-i-se capul. Apoi, l-au adus şi pe Laurenţiu arhidiaconul şi l-au întrebat despre sfintele odoare ale Bisericii, iar el a răspuns că Biserica are multe avuţii de seamă pe care, dacă îi vor da timp, le va aduna de pe unde sunt şi le va aduce înaintea lui. După trei zile, Laurenţiu a ­venit înaintea împăratului ­­cu o mulţime de săraci, orbi, şchiopi, văduve şi orfani, care trăiau din milosteniile Bisericii. Şi arătându-i pe aceştia, a zis împăratului: „Iată comorile cele de mult preţ ale Bisericii noastre, avuţii pe care furii nu le fură şi rugina nu le strică şi care vor preţui mai mult în faţa Dreptului Judecător”. Văzând acestea, Valerian a poruncit ca Laurenţiu să fie întemniţat. Şi închis fiind, arhidiaconul i-a vindecat pe toţi cei care veneau la el. Iar tribunul Calinic, care a văzut toate acestea, a crezut în Hristos şi s-a botezat. După toate acestea, Sfântul Laurenţiu a fost cumplit chinuit. Pentru că nu a vrut să jertfească idolilor, păgânii l-au întins pe un grătar de fier încins în foc, iar sfântul, mulţumind Domnului, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.” (sursa: ziarullumina.ro)

„Dumnezeu are un plan pentru noi toți, iar noi e nevoie să ne supunem planului Său. E nevoie să acceptăm viața așa cm ne-a fost dată, fără să întrebăm «De ce eu?». E nevoie să știm că nimic din Cer sau de pe pământ nu se întâmplă fără voința sau permisiunea lui Dumnezeu.”

Starețul Tadei de la Vitovnița

„Nu mai dați atâta însemnătate întâmplărilor din afară. Fiți mai mult înlăuntrul vostru, în inimă, cu Domnul, iar pe celelalte lăsați-le!” (Starețul Tadei)

Apariție nouă! Cartea o puteți găsi aici: https://bit.ly/3xxNawL
Fără dragoste nu există viață. Învățătura și Acatistul Starețului Tadei de la Vitovnița

🎉Apariție nouă! Cartea o puteți găsi aici: https://bit.ly/3CwkAiX
De asta plâng și eu. Amintiri de pe cerdacul Sfântului Munte - Egumenul Porfirie

„Cuvinte scrijelite în pereții sufletului după ani grei de nevoință monahală; cuvinte mai scumpe decât tăcerea, mai de preț decât bucatele și mai trebuincioase decât băutura. Cuvinte purtătoare de Duh. Cuvinte de Pateric. În treizeci de imagini, imagini de viață, din viața Sfântului Munte Athos.”

☦ Sinaxar, 9 August - Sfântul Apostol Matia; Sfinţii 10 Mucenici care au pătimit pentru icoana lui Hristos

„Sfântul Apostol Matia era unul dintre cei 70 de Apostoli ai Domnului Hristos, care s-a numărat apoi cu cei 12 Sfinţi Apostoli (Fapte 1, 26), în locul lui Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut pe Mântuitorul pentru 30 de arginţi. După Învierea şi Înălţarea la cer a Domnului, ceata celor 12 Apostoli fiind neîmplinită, Sfântul Apostol Petru, cel mai în vârstă dintre ei, a luat cuvântul, spunând că se cuvine a se împlini locul lui Iuda trădătorul. Deci, au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia (Fapte 1, 24-26), şi rugându-se au tras sorţii, iar aceştia au căzut pe Matia. Această alegere s-a întărit curând prin trimiterea asupra lui a Duhului Sfânt în chip de limbi de foc, precum a stat şi peste ceilalţi Sfinţi Apostoli. Despre viaţa Sfântului Apostol Matia nu ştim decât că şi-a închinat-o propovăduirii Evangheliei. După o veche tradiţie a Bisericii, el a predicat cuvântul Domnului în Etiopia. Acolo, a fost cumplit chinuit de păgâni, şi în cele din urmă a fost ucis cu pietre, dându-şi astfel sufletul în mâinile lui Hristos. Sfintele sale moaşte se păstrează astăzi la Trier, în Germania. Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe cei 10 mucenici care au pătimit pentru icoana de aramă a Mântuitorului Iisus Hristos ce era aşezată deasupra „Porţii de aramă”, zidită de binecredinciosul împărat Constantin cel Mare (306-337) în Constantinopol. Numele lor sunt: Iulian, Marcian, Ioan, Alexie, Dimitrie, Foca, Petru, Leon, Maria şi Teodosia, şi au suferit cumplite chinuri pentru Hristos-Domnul, în timpul împăratului Leon al III-lea Isaurul (717-741), cel care prigonea sfintele icoane, socotindu-le chipuri cioplite şi idoli. Fiind prinşi, cei 10 cinstitori de Dumnezeu au fost întemniţaţi şi vreme de 80 de zile au primit de la chinuitori câte 500 de lovituri. Pentru că nu au renunţat la credinţa lor cea dreaptă, au fost scoşi pe uliţele cetăţii, iar în cele din urmă au fost ucişi.” (sursa: ziarullumina.ro)

„Le spun oamenilor: «prefer să vorbesc cu Dumnezeu despre voi, decât să vorbesc cu voi despre Dumnezeu. Este mai de folos pentru voi așa; dar nu mă înțelegeți.” Sfântul Paisie Aghioritul

☦ Sfântul Ierarh Calinic al Edessei; Sfântul Ierarh Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului; Sfântul Ierarh Miron, Episcopul Cretei; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de pe Tolga (Tolgska);

„Pe 23 iunie 2020, Patriarhia Ecumenică a hotărât canonizarea Mitropolitului Calinic al Edessei, Pellei și Almopiei (1919-1984) și pomenirea lui în fiecare an la data de 8 august, ziua slăvitei sale adormiri.

Când a fost tuns monah în anul 1957, și-a ales numele Calinic, nu pentru că ar fi dorit să primească numele pe care îl purtase vreun episcop dinaintea lui (așa cm vedem că se întâmplă adeseori în viața bisericească), ci pentru că dorea să pășească pe urmele bunilor biruitori mucenici, să încheie biruitor lupta cea bună. În toată viața sa i-a iubit pe mucenici și vorbea despre ei cu înflăcărare și însuflare.

M-am învrednicit să-l cunosc la Agrinio în anii de școală, pe când era Protosinghel al Sfintei Mitropolii a Etoliei și Akarnaniei, și m-au impresionat adânc petrecerea lui ascetică, bucuria ce strălucea pe chipul său și întreaga lui viață, cuvântul său dulce, predica lui vie, darul lui de a comunica cu tinerii, și multe altele.

Mai târziu, când eram student la Facultatea de Teologie din Tesalonic, a fost ales Mitropolit al Edessei, Pellei și Almopiei, și cu toate că mi se propusese să îmi continui studiile în vederea obținerii unei specializări științifice și academice, le-am lăsat pe toate și am ales să trăiesc alături de el. Deoarece atunci, ca student, vizitam frecvent Sfântul Munte și țineam legătura cu diferiți monahi aghioriți sfinți, am putut descoperi multe asemănări între Episcopul Calinic și acești părinți, simțindu-l ca pe un episcop aghiorit. Așa se face că am rămas alături de el până în ultima clipă, când sufletul lui i-a părăsit trupul.

Harismele și petrecerea lui ascetică m-au „robit”, de aceea am și scris, după adormirea lui, trei cărți despre el.

Prima carte, cu titlul „Mărturia unei vieți”, am scris-o imediat după adormirea lui (1984). Cu adevărat ea a fost o mărturie despre viața Starețului meu, lângă care am trăit atât în perioada slujirii sale pastorale ca mitropolit, cât și în vremea bolii sale. Această carte a tipărit-o Mitropolia Etoliei și a Akarnaniei, fiind prefațată de Mitropolitul de atunci, Teoclit.

Cea de-a doua carte, de mari dimensiuni, cu titlul „Podoaba Bisericii”, a fost publicată mai târziu (1998), când am devenit mitropolit, și este o prezentare mai amplă a vieții și a petrecerii sale.

Cea de-a treia carte a fost tipărită în 2015 și este intitulată „Calinic, Mitropolit al Edessei, o personalitate cuvioasă”. „Personalitate cuvioasă” l-a numit în scris Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Această carte este, într-o oarecare măsură, rezumatul celor de mai înainte, cu unele adăugiri.

Trebuie să subliniez că despre vrednicul de pomenire Episcop Calinic a scris la răstimpuri și succesorul lui, Mitropolitul Ioil al Edessei, Pellei și Almopiei, care a fost predicator în eparhia Edessei și colaborator apropiat al său. Acesta a publicat enciclicele pastorale ale fericitului Calinic, caracterizându-le drept „capodopere”. La împlinirea a douăzeci de ani de la adormirea Sfântului, a organizat în Mitropolia Edessei diverse manifestări și o sesiune de comunicări. Spre cinstirea lui a dedicat o ediție a calendarului Sfintei Mitropolii a Edessei și a așezat la intrarea în sediul reședinței episcopale o vitrină cu veșminte și alte obiecte personale ale acestuia. De asemenea, Mitropolitul Ioil ca succesor al său, a propus Sfântului Sinod al Bisericii Greciei canonizarea lui și a dat mărturie despre dragostea ce i-o poartă poporul și despre faptele lui minunate.”
Ierótheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie
sursa: doxologia.ro

🎉Vești bune! Tocmai am adăugat noi pachete promoționale pe CarteOrtodoxa.ro. Vizitează librăria noastră pentru a le descoperi: https://bit.ly/3fD2IJh

Printre ele se numără:
Pachetul „Filocalia - Ediție jubiliară”
Pachetul „Viețile Sfinților”
Pachetul „Sfinții Țari Mucenici Romanov”
Pachetul „Ne vorbește Părintele Cleopa”
și multe altele...

☦ Sinaxar, 7 August - Sf. Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Cuv. Pafnutie - Pârvu Zugravul; Sf. Cuv. Mc. Dometie Persul; Sf. Ier. Narcis, Arhiepiscopul Ierusalimului

„Această floare duhovnicească și mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători - Neamț, din părinți binecredincioși și iubitori de Dumnezeu. Tatăl ei, Ștefan Joldea Armașul, avea dregătorie ostășească, așa cm și numele îl arată, fiind paznic al Cetății Neamțului și armaș, adică făuritor de arme pentru cei ce apărau vestita Cetate a Moldovei. Mama sa, al cărei nume nu este cunoscut, se îngrijea de cele pentru casă și de buna creștere, în frică de Dumnezeu, a celor două fiice, Teodora și Maghița (Marghiolița).

Fiica mai tânără s-a mutat curând la Dumnezeu, iar fericita Teodora a fost căsătorită de către părinți, împotriva voinței ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. Neavând copii, iar sufletul Teodorei fiind rănit de dragoste pentru Iisus Hristos și arzând de dorința unei vieți cu totul curate, închinate numai Lui, s-au învoit să îmbrățișeze viața monahală. Marii sihaștri, vechii ei sfătuitori, ce se nevoiau în acea vreme prin pădurile și munții din ținutul Neamț, precum și duhovnicul care îi cunoștea firea evlavioasă și râvna pentru rugăciunea de taină, o îndemnau spre viața de sihăstrie.

Astfel, fericita Teodora a îmbrățișat cinul monahal la Schitul Vărzărești - Vrancea, iar după doi ani, soțul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, primind numele de Elefterie. Așa a binevoit Dumnezeu să-i povățuiască pe amândoi pe calea sfințeniei și a mântuirii. Fiecare călugăriță din schit se nevoia cu mare râvnă pentru Hristos, însă Cuvioasa Teodora întrecea pe toate celelalte surori cu rugăciunea, cu smerenia și cu nevoința duhovnicească.

După câțiva ani, năvălind turcii în părțile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzărești. Atunci toate surorile din obște s-au risipit în pădurile seculare din partea locului, așteptând să treacă primejdia și mânia lui Dumnezeu. La fel a făcut și Cuvioasa Teodora. S-a retras în munții Vrancei împreună cu stareța ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mâna lui Dumnezeu, în post și rugăciune, răbdând multe ispite de la diavoli, foame, frig și tot felul de încercări.

Răposând stareța ei, fericita Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeiești, a părăsit munții Vrancei și s-a retras în părțile Neamțului, pentru a se nevoi în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihăstria și Sihla. După ce, mai întâi, s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, egumenul lavrei a trimis-o la Sihăstria să urmeze sfatul egumenului de acolo. Cu binecuvântarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihăstriei, fericita Teodora a fost încredințată duhovnicului Pavel, care a dus-o în pustie, în apropierea Schitului Sihla, sfătuind-o să rămână acolo până la moarte, dacă va putea răbda asprimea vieții pustnicești, iar de nu va putea suferi ispitele și frigul iernii, să se așeze la o sihăstrie de călugărițe.

Așa a ajuns fericita Teodora în munții Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, care se afla aproape de schit și de peștera care îi poartă numele. Acolo s-a nevoit Cuvioasa cu bărbăție mulți ani, ostenindu-se singură în post și rugăciuni de toată noaptea, în lacrimi și mii de metanii, departe de lume. Numai Cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o îmbărbăta, o împărtășea cu Sfintele Taine și îi ducea cele de trebuință.

După un timp, a răposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, într-o mică colibă pustnicească, iar Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, căci nimeni nu știa locul și aspra ei nevoință. Cu timpul i s-au rupt și hainele, iar ca hrană avea doar măcriș, fructe de pădure și alune. În această școală a liniștii și nevoinței a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării și al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni și era ca un diamant strălucitor în munții Sihlei, fiind uitată de oameni, însă umbrită de darul Duhului Sfânt.

Năvălind turcii să prade mănăstirile și satele, au ajuns până la Sihla, iar Sfânta Teodora s-a adăpostit în peștera ei din apropiere. Descoperind-o păgânii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mâinile lor. În clipa aceea, prin minune, s-a crăpat stânca din fundul peșterii, cm se vede până astăzi, iar fericita s-a izbăvit de moarte. În această peșteră s-a nevoit Sfânta Teodora în ultimii ani ai vieții sale. Rugându-se neîncetat lui Dumnezeu cu rugăciunea cea de taină a inimii, fața i se lumina, iar trupul i se ridica de la pământ, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp în timp, păsările cerului îi aduceau în ciocurilor lor, prin voia Domnului, fărâmituri de pâine de la trapeza schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere, numită până astăzi Fântâna Sfintei Teodora.

Ajungând Sfânta Teodora aproape de sfârșitul vieții și cunoscând că o cheamă Hristos la cereștile locașuri, unde este odihna și desfătarea tuturor sfinților, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtășească cu Preacuratele Taine. Astfel, cu rânduială de sus, egumenul Sihăstriei a observat că păsările duceau fărâmituri spre Sihla și a trimis doi frați să vadă unde anume se duc. Călăuziți de mâna lui Dumnezeu, frații au ajuns noaptea aproape de peștera Sfintei Teodora și au văzut-o cm se ruga cu mâinile înălțate spre cer, învăluită în lumină ca de foc. Atunci, înfricoșându-se, au strigat, iar Cuvioasa, chemându-i pe nume, le-a cerut o haină ca să se acopere, căci era goală, și le-a spus să coboare la Sihăstria și să aducă un duhovnic ca s-o împărtășească cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Călăuziți de o lumină cerească, frații au mers repede la schit și dimineața au adus la peșteră pe ieromonahul Antonie și ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. După ce Sfânta Teodora și-a făcut cuvenita spovedanie și și-a destăinuit viața, ostenelile și ispitele ei, a rostit Crezul, s-a închinat, a primit dumnezeieștile Taine și, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, și-a dat duhul în mâinile Lui. Apoi părinții au făcut slujba înmormântării și au îngropat sfântul ei trup în peșteră. Aceasta s-a petrecut în al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea.

Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peșteră până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în raclă de preț și le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă la moșia lui din satul Miclăușeni - Iași, le-a adus în această biserică și multă lume venea aici să se închine, primind ajutorul Cuvioasei. În anul 1856 familia Sturza a convenit cu starețul Mănăstirii Pecerska din Kiev să dea sfintele moaște în schimbul unor veșminte preoțești și arhierești. Așa s-au înstrăinat moaștele Sfintei Teodora din patria ei și se păstrează în catacombele de la Pecerska, așezate în raclă de mult preț, pe care sunt scrise aceste cuvinte în limbile română: Sfânta Teodora din Carpați și slavonă: Sveti Teodora Carpatina.

Aceasta este, pe scurt, viața Sfintei Teodora de la Sihla și acestea sunt faptele ei, prin care a bineplăcut lui Dumnezeu, numărându-se în cetele sfinților, fiind socotită cea mai aleasă nevoitoare pe care a odrăslit-o vreodată țara noastră. Credincioșii din Moldova o cinstesc ca sfântă îndată după adormirea ei și merg în pelerinaj la peștera și chilia ei de la Schitul Sihla.

La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat-o, trecând-o oficial în rândul sfinților, cu zi de prăznuire la 7 august. Cu ale ei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin!” (sursa: doxologia.ro)

„Casa noastră este Cerul. Vă rog să vă amintiți că am fost creați pentru Rai. Întreaga noastră viață nu este decât o peregrinare continuă pe drumul către casă.” Părintele Serafim Rose

☦ Sinaxar, 6 August - Schimbarea la Față a Domnului

„Domnul nostru Iisus Hristos, în anul treizeci și trei al nașterii Sale și în al treilea an și cel de pe urmă al propovăduirii sale, apropiindu-se spre patima cea de bună voie pentru mântuirea noastră, s-a dus în laturile Cezareei lui Filip, după cuvintele pe care i le-a zis Petru: Tu ești Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu..., și acolo a început a spune ucenicilor Săi că I se cade să meargă în Ierusalim, să pătimească mult de la bătrâni, de la arhierei și de la cărturari, și să fie ucis. Și a văzut pe ucenicii Săi mâhnindu-se pentru aceea, iar mai ales pe Petru, care Îl și oprea pe El, zicându-I: Milă să-Ți fie de Tine, Doamne. Să nu-Ți fie Ție aceasta. Atunci, ridicându-le mâhnirea sufletelor lor, a făgăduit unora dintre dânșii că, după puține zile, are să le arate lor slava Sa, zicând: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului întru slava Împărăției Lui.

Deci, trecând șase zile de la ziua aceea în care a grăit aceste cuvinte, Domnul a plecat din latura Cezareei lui Filip, în hotarele Galileei și a venit la Muntele Taborului, care este în Galileea, venind după el ucenicii și mult popor. Iar de vreme ce era obiceiul Domnului Hristos ca rugăciunile cele către Dumnezeu Tatăl să le facă singur, deosebi de ucenicii Săi, de aceea a lăsat sub munte poporul și pe ucenicii Săi și a luat numai pe trei din ei: pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, și s-a suit cu dânșii în munte să se roage.

Acolo, depărtându-se puțin de cei trei ucenici la un loc înalt, se ruga; iar cei trei ucenici, fiind osteniți pe de o parte de suirea muntelui înalt, iar pe de alta, de lungimea rugăciunii, au adormit, precum zice evanghelistul Luca: Iar Petru și cei ce erau cu dânsul se îngreuiaseră de somn. Deci, dormind ei, Hristos S-a schimbat la față, strălucind cu slava dumnezeirii Sale și, din porunca Lui, I-au stat înainte doi proroci, Moise și Ilie, care grăiau cu Dânsul despre ieșirea Lui care avea să se săvârșească în Ierusalim. Și, deșteptându-se apostolii, au văzut slava Lui cea negrăită, fața cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe strălucind ca zăpada și doi bărbați stând și grăind cu dânsul întru slava aceea, și s-au înspăimîntat. Și îndată au cunoscut – Duhul Sfânt descoperindu-le lor –, pe bărbații aceia că erau Moise și Ilie, și au înțeles vorba lor pentru patima lui Hristos cea de bună voie.

Deci stăteau cu cutremur, ascultând cele ce se grăiau și îndulcindu-se de vederea slavei celei dumnezeiești, pe care au văzut-o pe cât putea vederea ochilor trupești să îngăduie, pentru că atât le-a arătat lor Domnul, cât firea omenească să nu se lipsească de vederea ochilor și de viață. Căci este cu neputință omului muritor să vadă dumnezeirea cea fără de moarte și nevăzută, precum și de demult lui Moise, care se ruga lui Dumnezeu să-i arate slava feței Sale celei dumnezeiești în vederea ochilor, Dumnezeu i-a răspuns: Nu va vedea omul fața Mea și să fie viu. Apoi, sfârșindu-se vorbirea lui Hristos cu Moise și Ilie și apostolii cunoscând prin duh plecarea lor, i-a fost jale lui Petru că prorocii au să se ducă de la vederea lor.

Și dorind să se îndulcească neîncetat de acea slavă a lui Hristos și de vederea sfinților proroci, Petru a luat îndrăzneală și a zis: Doamne, bine este nouă să fim aici și să facem trei colibe: una Ție, una lui Moise și una lui Ilie. Aceasta grăind-o Petru, norul luminos care a pus înaintea lui Hristos pe amândoi prorocii, și iarăși, prin voia Lui cea dumnezeiască, urma să-i ia pe dânșii și să-i ducă pe fiecare la locul său, acela a umbrit pe apostoli, înconjurând vârful muntelui. Atunci apostolii mai mult s-au temut, când, apropiindu-se de Hristos, au intrat în nor, și întru acel ceas s-a auzit glas din nor, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit, pe Acesta să-L ascultați! Un glas ca acesta venind de sus, de spaima aceea mare n-a mai rămas putere în apostoli, pentru că s-au temut foarte și au căzut cu fețele la pământ. Și căzând ei, slava Domnului s-a luat de la vederea lor și prorocii au fost duși la locurile lor; iar Domnul, apropiindu-Se, S-a atins de ucenicii care zăceau la pământ, zicîndu-le: Sculați-vă și nu vă temeți! Și ridicându-și ochii ucenicii, nu au văzut pe nimeni decât numai pe Iisus Hristos singur.

Și pogorându-se ei din munte, Domnul le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui despre vedenia aceea, până ce, după primirea patimilor și a morții, va învia a treia zi din mormânt. Deci dânșii au tăcut și întru acele zile nu au spus nimănui nimic din cele ce au văzut.” (sursa: doxologia.ro)