Pernuta cu povesti

Eu cred în Moș Crăciun!

Când eram copil prin clasa a VI-a, mi-am pus o dorință și i-am scris lui Moș Gerilă că eu vreau să mă fac contabil. Credeam că un contabil scrie în dosare pentru oameni.

În anul acela, fratele meu a venit acasă cu un brad de plastic. Era mic, dar eu îl vedeam imens, pentru că era primul meu brad de Crăciun🎄

Mă uitam fascinată la brad și la globulețele care-l luminau . Erau roșii toate și străluceau în noapte. Focul trosnea în sobă și se reflecta și el în globuri.

Am pus scrisoarea 💌 sub brad și m-am culcat cu gândul la Moșu’. N-am pus nicio clipă la îndoială că dorința mea se va îndeplini.

Mulți oameni cred numai ceea ce văd.

Eu cred și în ceea ce poți transmite.

Și mai cred că există iubirea, dăruirea, cinstea, credința, sinceritatea.

Și numai pentru că toate acestea există, viața noastră este mai frumoasă.

Fără ele și fără Moș Crăciun lumea ar tristă și cenușie!

Lucrurile cele mai importante și mai frumoase sunt adeseori invizibile.

Vor exista mereu valuri care vor acoperi lumea adevărată, dar mereu vor trece și vor veni altele.

Numai credința, poezia și iubirea pot ridica puțin valul, atât cât să vedem frumusețea și splendoarea de dincolo de el.

Știi bine că la noapte va veni Moș Crăciun!

Fii și tu copil azi și pune-ți o dorință. Scrie-o pe o bucată de hârtie, apoi pune-o sub brad.
Crede în ea!!!

Vei ști că dorința ta a ajuns la Moș Crăciun, când vei privi bradul și vei vedea că în el sunt luminițe care strălucesc.

Moș Crăciun există pentru a umple de bucurie inimile copiilor ca tine și fiecare inimă gata să-l primească!

# # Sărbători cu dorințe împlinite!!!

Soarele 🌞blând de primăvară mă îmbrățișează cu o căldură plăcută.
Un zâmbet răsărit de nicăieri se așează discret pe buzele mele.
Țin în mâini un pahar cu apă 🍹pe care-l ridic la nivelul ochilor.
În el se reflectă razele soarelui. Agit un pic apa din pahar, până se umple de soare 🌞
Când beau apa simt că beau soare.

A fost odată un copil care se temea de întuneric 🌚
De fiecare dată când se apropia seara 🌒 iar lumina zilei pleca la culcare, copilașul începea să se agite și să plângă din senin.
Părinții reușeau cu greu să-l liniștească. Uneori, cel mic plângea chiar și în somn.
Într-o zi au venit bunicii în vizită și i-au adus celui mic în dar, o pereche de ghetuțe îmblănite 🥾
Cutia în care erau ghetuțele era albastră🗳️ Bunica ia croșetat nepoțelului o păturică albă, pufoasă și foarte plăcută la atingere. A învelit cu păturica cutia în care erau ghetuțele și i le-a întins celui mic, spunându-i:
“Uite puiule, sub această păturică sunt niște ghetuțe fermecate. Ele stau liniștite în cutie și nu se tem de întuneric.” 🌑
“Bunica, păi în cutie este întuneric mereu?”
“Da puiule! În cutie este întuneric și ziua și noaptea.”
“Pot să văd și eu?” a întrebat copilașul în timp ce ochii îi sticleau și buzița de jos începu-se să-i tremure ușor.
Părinții și bunicii stăteau pe jos, pe covor în jurul celui mic.
“Uite, facem o ușiță micuță 🚪în cutie și poți să privești în interior, să vezi că este întuneric și totuși, ghetuțele dorm liniștite” ia spus bunicul desenând imaginar pe cutia cu ghetuțe o ușiță.
“Și dacă iese întunericul din cutie prin ușiță?” vocea celui mic era tremurândă și își căuta cu privirea mama când a spus asta.
“Dragul meu” îi spuse mama în timp ce îl înconjură 🤱🏻 cu bratele, “vom deschide noi, pe rând ușița, câte un strop și vei vedea că întunericul va rămâne în cutie. Când ești pregătit, poți să deschizi și tu ușița, dacă vrei.”
“Bine, mai întâi deschide bunicul și apoi tati”.
Lacrimile 😢îi jucau în continuare în colțul ochilor, dar nerăbdarea era mult mai puternică.
Tatăl și bunicul s-au mobilizat imediat și au decupat o ușiță în cutia cu ghetuțe. Au desenat conturul ușiței cu maro închis, au aplicat chiar și un buton roșu 📍în loc de mâner.
Când totul a fost gata, tatăl a luat copilașul pe genunchii lui și l-a întrebat dacă e pregătit să-l privească cm deschide ușița. Cel mic a dat din cap și și-a înfipt bine mânuțele în pantalonii tatălui.
Ușița 🚪s-a deschis câte un pic. Copilașul s-a aplecat spre ușiță și ușor, ușor a coborât din brațele tatălui cerând să apese și el butonul roșu 📍al ușiței.
A apăsat de mai multe ori, la început timid, apoi tot mai încrezător, văzând că întunericul din cutiuță era inofensiv. Curiozitatea a învins teama! ❤️
La culcare ia spus mamei că poate stinge veioza și chiar poate lăsa ușa camerei lui, doar un pic întredeschisă.

Avea lângă el în pat 🛏️ cutiuța cu ghetuțele fermecate 🥾 care îi vor veghea somnul ❤️.

M-am jucat și am desenat cu o pensulă 🖌colorată-n albastru un cer senin și luminos.
Ici colo l-am stropit cu câte un norișor alb și pufos ☁️
De nicăieri au apărut în zbor berze 🦢pe cerul meu.
Dau din aripi toate odată și desenează pe cerul meu albastru un rămas bun, toamnă.🍁

Totul în jur se mișcă rapid. Ai senzația că ai clipit o dată și ziua este deja la jumătate.
Îți spui în gând, mai am timp să fac mare parte din to-do list. 📃
Ce nu am reușit să fac astăzi, reportez pentru mâine. Mâine voi avea mai mult spor.

Încet, vine seara. Privești ceasul și deja este trecut de ora 2️⃣0️⃣
Tragi linie și constați că lista ta este bifată doar un pic peste jumătate.

Închizi laptopul💻, încerci să-ți îndrepți un pic spatele și constați că umerii tăi sunt grei. Mai arunci o privire pe to-do list. Oftezi!

Închizi ușa biroului 🚪și zâmbești inconștient la gândul că acasă te așteaptă cineva drag. Speri doar ca soțul tău să fi ajuns acasă înaintea ta.

Pe drumul spre casă faci o altă listă mentală: trebuie să trec pe la supermarket, mă opresc un pic la farmacie… Oare mai am ceva de făcut?
Da! Dimineață m-a rugat fiica mea să cumpăr o cărticică de povești 📕 din care să-i citesc în fiecare seară câte puțin, chiar înainte de culcare.

Privești ceasul ⏰! Este târziu, librăriile sunt închise…. pașii tăi spre casă sunt mai mici acum.

Te simți vinovată. Cărticica trebuia să fie prima pe to do list-ul tău…

Timp de câțiva ani, eu așa am funcționat. Ca un ”robot” care bifează task-uri pe grămezi de to-do list-uri.
De multe ori listele colegilor, clienților erau și ale mele, sau mai mult ale mele.

Pe măsură ce timpul trecea, îmi luam și mai multe responsabilități. Voiam să rezolv și mai multe ”probleme”.
Voiam să muncim astfel încât copilul nostru să nu ducă lipsă de nimic.

Într-o zi, am ajuns acasă și fiica mea se juca cu bona. Nu m-au observat când am intrat pe ușă.

Am rămas câteva clipe să le privesc, să mă bucur!
Fiica mea a spus atunci: ”Mami, uite ce am găsit!”

Zâmbetul meu a pierit brusc. Mami era bona!

Mă întorc un pic în timp, mă văd pe mine copil.

Mama mea se juca cu mine? Îmi citea povești? Era prezentă mereu, sau măcar atunci când aveam cea mai mare nevoie?

Tot eu îmi răspund, cu același zîmbet amar: NU!
Muncea să nu îmi lipsească nimic.

Oare când mi-a spus mama că îi lipsesc sau că mă iubește? Dar când m-a luat în brațe să mă țină acolo strâns, să fim un singur suflet? 👩‍👧

Răspund tot eu, cu același zâmbet înțelegător și amar: de câteva ori, cred că îmi ajung degetele de la o mână.

Eu ce fac acum? Repet ce am învățat de la mama, poate un pic diferit...
”Mami, uite ce am găsit!”

Dacă citești asta, ai curajul și privește-te cu ochii sufletului de mamă! Timpul ăsta nu e petrecut cu copilul tău ☹️

Doare, nu? Te înțeleg pentru că am fost acolo. Știu că nu este ușor. Chiar știu bine!

Am scris aceste rânduri și pentru mine. Încă mă dor acele cuvinte ”Mami, uite ce am găsit!”

Câștigă timp, cel mai prețios timp!

Timpul pe care nu l-ai petrecut cu copilul tău, nu mai poate fi recuperat. Niciodată!

Și...nu spera într-un trecut mai bun. Schimbă prezentul!

Nu îl găsești aici, nici într-o altă postare mai blândă! E acolo, în tine ❤️

A fost o dată ca niciodată o picătură de rouă 💧care dormea liniștită pe frunza 🍁 unui copac.
Era micuță, cât un grăunte, de abia o observai.
Somnul ei era legănat de adierea blândă a vântului, iar razele calde ale soarelui 🌞 o făcea să strălucească în culorile curcubeului 🌈.
O gărgăriță 🐞 a venit în zbor și s-a așezat repede, chiar pe frunza ei, privind uimită cm picătura de rouă își schimba culorile.
Curioasă, gărgărița a atins picătura de rouă care s-a scurs imediat spre pământ.
În căderea ei, picătura de rouă ✨ strălucea, din ce în ce mai intens, ca și cm se îmbracă în toate culorile întâlnite în cale.
Gărgărița a urmat-o în zbor sperând să poată zbura împreună, împletindu-și culorile și strălucirea 🌈
Dar picătura de rouă, odată ajunsă jos s-a ascuns, iar locul în care a intrat s-a îmbracat în negru, precum o umbră🌑.
Gărgărița a așteptat-o o vreme cuminte, să iasă din ascunzătoarea ei.
Un nor 🌥 răzleț a acoperit soarele, iar umbra a dispărut și ea.
Ziua se scurgea lin, lăsând loc nopții 🌒 să se aștearnă.
Gărgărița a zburat înapoi spre copac 🌴 și s-a așezat pe aceeași frunză. A adormit târziu, cu gândul că îi păstrează locul cald, peste noapte, picăturii de rouă.
A doua zi dimineață, pe o altă frunză, o picătură de rouă strălucea liniștită în culorile curcubeului 🌈.

Gărgărița 🐞fericită și eliberată și-a luat zborul în zare, știind că în fiecare dimineața va găsi în acel loc o picătură de rouă strălucitoare💧.

Aseara am trimis la culcare ziua de 8️⃣ sa se odihneasca.

Femeia, mama, antreprenorul, toate adunate intr-un singur suflet aveau nevoie de un strop de odihna si un pic mai multa liniste.

Asezata in pat, ziua de 8 a luat forma infinitului ♾️.

Un infinit de …
completeaza tu ce este in inima ta de femeie, mama ...

Dacă tot este soare afară și vine weekendul, m-am gândit să-ți împărtășesc ceva.

Poate fi o lectură de weekend sau poate fi o poveste cu morală. Tu alegi 🙂

În ultimii ani am simțit că îmi lipsește o piesă din ”puzzle” 🧩 așa că m-am așezat frumos cu mine, față în față, ca într-o oglindă și ... am mers la câteva cursuri să ”înțeleg” mai bine ce-i cu piesa lipsă!

Tipic unei minți logice, raționale și riguroase: CURSURI / ÎNȚELES!

Așa că, acum aproape patru ani eram la un curs, de fapt la un modul dintr-un curs care a durat aproape 6 luni.
Pentru că nu-mi permiteam să ”pierd” timpul în interiorul săptămânii, mi-am ales cursuri care se derulau în weekend.

Era o zi de duminică, însorită 🌞 și plăcută, așa cm este la final de iunie.

Sala de curs era plină de oameni. Eram 8️⃣5️⃣în total, cu tot cu trainer, curioși, nerăbdători și avizi de informații și experiențe, că doar asta presupune un curs, nu?

Să pleci de acolo ”tobă” 🥁 de cunoștințe pe care ți le notezi conștiincios și riguros în caietul de cursuri🗒, caiet păstrat cu sfințenie și credința că trebuie să notezi tot, să nu ratezi vreo informație relevantă sau super importantă, pe care cine știe când o vei folosi... sau cine știe când vei avea mare nevoie de ea.

Aiurea! Nu răsfoiești aproape niciodată un caiet de curs la care ai fost din obligație și nu ți-a plăcut ”moaca” celui care ți-a livrat informația, nu te-a captivat, sau dacă nu a avut un impact undeva în interiorul tău. ❤️
Dar să revin. Duminică, sfârșit de iunie, atmosferă plăcută în sala de curs, oameni din toate categoriile profesionale și sociale (de la avocați, medici, psihologi, la vânzătoare sau șoferi de taxi).
Un adevărat curcubeu !🌈
Înainte de pauza de prânz, trainerul ne anunță că ”astăzi pauza de prânz durează două ore”!

Cam dubios pentru mintea mea, dar... imediat mi-a fost livrat și sensul cuvântului dubios gândit de mintea mea!

Va trebui să ne împărțim în grupe de câte 6 persoane și să ieșim în stradă să ”CERȘIM” bănuții pentru masa de prânz.
WHAT???🙅🏻‍♀️
Trainerul era impasibil, de neclintit și foarte vocal în explicații: cerșim, sau putem ajuta diverse persoane în schimbul banilor, putem face diverse servicii, orice metodă onestă este acceptată.

Eram siderată, îngrozită, pietrificată de-a dreptul! 😩

CUM ADICĂ SĂ CERȘESC ? O UMILINȚĂ MAI MARE NU POT TRĂI ÎN VIAȚA ASTA!!!
RENUNȚ LA CURS!!!

Încet, încet, m-am calmat, mi-am adunat resturile de orgoliu împrăștiate prin toate buzunarele ascunse, sau la vedere ale învelișurilor mele și am reușit să silabisesc ceva despre o grupă...cine vrea să facem o grupă...

Cum nu eram singura în acestă situație am strâns repede în jurul meu încă 5 ”rătăciți mental” de la aceeași ”zdruncinătură”, la fel de siderați ca mine.

Am făcut toți șase un cerc frumos pe jos, în mijlocul sălii de curs și așteptam idei... de la ”idealiștii” din noi. 🙆🏻‍♀️
Am stat acolo o vreme, dar ideile întârziau să apară. Ne-am zis că e de la lipsa aerului, așa că ne-am ”târât, scurs” fiecare cm a putut, afară, la soare.
Timpul trecea și NU în favoarea noastră.
Lumina, soarele, oamenii care treceau pe bulevard, copacii plini de viață, păsărele... ce mai frate, tot tacâmul ...totul era acolo să ne încurajeze!
Am decis să ne splituim, pentru că așa ne cresc șansele să mâncăm un covrig 🍩 la masa de prânz. Zis și făcut!
Cred că am omis să vă spun că zona în care s-a ținut cursul era centrală, undeva prin Unirii.

Eu eram îmbrăcată office, colegii mei de grupă (2 băieți și 3 fete) la fel, că doar eram la un curs!

Cum îți închipui tu că arată o astfel de persoană (ca mine) venind în fața ta și cerșindu-ți bani?! Haide, te rog să faci acest exercițiu de imaginație!

Am decis să îmi înfrunt soarta și să încep cu un domn portar 👮‍♀️, la o clădire de birouri (fiind weekend era goală).
M-am dus horărâtă la domnul portar și i-am spus adevărul:
- ”Sunt la un curs de dezvoltare și trainerul ne-a trimis în stradă, să facem un exercitiu prin care cerșim bani pentru masa de prânz. Dacă nu strângem bani, nu mâncăm astăzi! Uitați, chiar am bani în portmoneul meu, dar trainerul a numărat tot când am plecat, așa că nu pot să mă păcălesc singură, sau pe trainer. Vă rog din suflet, domnule portar să-mi dați 5 lei! ”

Omul se uita la început foarte neîncrezător 😟, chiar temător pentru deplinătatea facultăților mele mintale. Pe măsură ce vorbeam și a simțit emoțiile mele, văd în ochii lui o urmă de simpatie, apoi îl văd zâmbind 🙂și căutându-se în buzunare. Avea doar câteva hârtii de lei!
Pentru că i-am cerut 5 lei, i-am dat omului rest la cei 10 lei dăruiți + o îmbrățișare gratis, ca semn al recunoștinței mele (pe vremea aia erau permise și chiar binevenite îmbrățisările 🤗.
Când am văzut bănuții în mâna mea a trebuit să mă așez pe bordură câteva clipe, pentru că impactul emoțional a fost extrem în acele momente.
Un coleg de grupă a decis să rămână cu mine, pentru că este mai sigur așa. Mă rog, treaba cu colegul și decizia lui aveau mai puțină importanță în acele momente. Ceea ce conta era doar MISIUNEA/OBIECTIVUL ! 🍀
Pentru că am prins un mic curaj, m-am îmbărbătat precum Zoe și am plecat mai departe.
Am văzut în fața mea o poartă larg deschisă așa că am intrat în curtea în care se oficiază căsătoriile în sectorul 3. Mare de oameni tineri, frumosi, veseli, gălăgioși...
Eu cu cerșitul și colegul după ”fusta mea”!
Mă apropii decent de un grup suficient de mare de persoane (am avut grijă să nu fie miri/nași sau alte personaje importante), spun același lucru – adevărul – despre curs și am curajul să privesc oamenii în ochi în momentul în care le spun asta.
NU VOI UITA NICIODATĂ EXPRESIILE CELOR CARE M-AU ASCULTAT!
Aveau un zâmbet cumva complice în colțurile gurii, dar și un soi de înțelegere, compasiune și ... un ușor dispreț.
A fost un mare amalgam de simțiri acolo!
Greu tare de digerat o astfel de trăire, dovadă că încă mă gândesc la acele momente.
Nuntașii noștri au fost mai mult decât darnici, iar în marea lor mărinimie mi-au aruncat în sus o hârtie de 100 lei, privind ironic dansul ei prin aer și strădaniile colegului de a prinde valoroasa hartie. Vă scutesc de comentariile referitoare la duminică, sărbătoare, căsătorie, curaj...
Acea zi de sfârșit de iunie a fost una din cele mai adânci și pline de înțelesuri experiențe din viața mea.
Totul a avut SENS pentru mine!
Eu cred că este nevoie să știi ce vrei! Caută sensul în toate!
Dacă nu știi clar către ce te îndrepți, sau care-i obiectivul pe care vrei să-l atingi, îți pierzi timpul, îți consumi inutil energia, te risipești.
Mă gândeam la început că trainerul vrea să ne umilească, că n-are nicio noimă treaba asta cu cerșitul în stradă. Cine ne dă nouă bani când ne vede cm arătăm și cm suntem îmbrăcați?

Mai mult, ai senzația că cei din jurul tău îți pun bețe în roate, nu te înțeleg, sunt împotriva ta.
TU nu ai nicio vină, ceilalți sunt de vină, MEREU!

Trainerul e un tâmpit, așa m-am gândit la început!

Imediat mi-am amintit care a fost scopul pentru care am venit la curs!
Ca să obții ceea ce vrei este nevoie să faci o acțiune în care te implici 100%!
Am ieșit în stradă și am cerșit! Nu pentru bani, nu pentru mâncare, ci pentru a învăța o lecție importantă!

Acționează și pune suflet! Doar așa durează !
Dacă a ajuns la tine povestea mea, sper să ajungă și OBIECTIVUL meu de acum: mi-ar plăcea să nu mai ”cerșesc” ... notează-ți pe un postit, într-o agendă, dar NU în caietul cu notițe inutile.

Repetă-ți asta o vreme și voi ști că-ți pasă, iar noi vom fi din ce în ce mai rar ”cerșetori”. Doar așa vom da împreună un sens acțiunilor noastre!

Numai gânduri cu sens!

Pernuta cu povesti updated their website address.

A fost odată o rază de soare🌞, caldă, blândă și strălucitoare.

Ea își începea călătoria de undeva de foarte sus și cobora încet spre pământ🌗.

În drumul ei străbătea cerul, își croia drum printre nori⛅️, către pământ, acolo unde începea ziua de azi 🌖și continua, în altă parte pe pământ, ziua de mâine🌒.

Raza noastră de soare învăluia cu căldură totul în drumul ei.

Norii se răsfirau făcându-i loc , picăturile de ploaie 💦 străluceau în zare la atingerea ei, totul în jur era mai cald, mai frumos.

O sămânță purtată de vânt a fost atinsă în aer de o picătură de ploaie 💧.
Așa a ajuns pe pământ🌏, după o călătorie obositoare.
Odată așezată pe pământ, sub greutatea picăturii de ploaie, sămânța s-a odihnit o vreme, încălzită de raza de soare 🌞. Pământul a primit-o cu brațele deschise și a învelit-o încet să doarmă, încălzită și protejată de raza de soare.
După un timp, raza de soare a venit să o viziteze din nou.

Sămânța era acum o floricică🌻colorată în culorile razei de soare, privind cu recunoștința care cei care au ajutat-o să crească 🌞🌎💦

Acum, afară sunt multe raze de soare 🌞 !

A fost odată ca niciodată o căsuță fermecată 🛖
Era atât de mică și de firavă, încât aveai impresia că este o căsuță din povești.
Cel care intra în căsuța trebuia să aibă sufletul curat și numai gânduri bune.
Căsuța se afla la marginea unui sat, departe de forfota și de agitația de zi cu zi a unei așezări aglomerate 🏙
Din depărtare, părea oarecum părăsită.
Dar, dacă aveai curiozitatea să te apropii și să privești prin singurul gemuleț 🪟 pe care-l avea chiar în mijlocul ușii de la intrare, te fermeca interiorul.
Totul era mic, așezat într-o perfectă ordine: o măsuță minusculă cu două scăunele, un pătuț micuț, câteva vreascuri așezate ordonat în fața unui sobe mici în care ardea un foc domol. Pe măsuță erau așezate două cănuțe 🫖🫖din care ieșeau aburi, probabil, în ele era un ceai îmbietor și cald care suna ca o invitație la cină.
Afară era frig și bătea o ploaie rece 🌧 care îți pătrundea până la piele.
Un om obosit de atâta mers și atâtea căutări, și-a ridicat un pic privirea din pământ și a zărit în depărtare o luminiță ⭐️ Spera să găsească un adăpost cald peste noapte și un pat în care să se poată odihni după atâta mers. A grăbit pasul în speranța că acea luminiță va fi salvarea lui, măcar pentru o seară.
Încet, încet se apropia de căsuța noastră. Pe măsura ce distanța se micșora, căsuța se făcea tot mai micuță.
Omul era din ce în ce mai nerăbdător să ajungă la luminița care-l atrăgea ca un magnet 🧲
Gândurile lui erau din ce în ce mai grele de la atâta oboseală și mers neîncetat, zile în șir. Pe măsura ce gândurile îl năpădeau, luminița se îndepărta.
Ploaia a început să se transforme ușor în ninsoare ❄️ iar pașii lui înaintau tot mai greu.
După un timp, omul nostru s-a oprit o clipă, s-a scuturat de gânduri și a privit din nou în fața lui, fără vreo așteptare sau speranță, parcă resemnat cu viața lui și ceea ce i se întâmplă
Chiar în acea clipă, când omul și-a scuturat toate gândurile , printr-o minune, căsuța a răsărit chiar în fața lui, luminată toată, ca un brăduț de Crăciun 🎇
Dacă ți-ai imagina pentru o clipă că plutești pe un nor din care se cern fulgi mari de zăpadă, tot ai vedea feeria luminițelor care înconjurau și luminau intens căsuța fermecată.
Omul nostru a pășit curios și nerăbdător în căsuța fermecată, acolo unde îl așteptau cuminți toate dorințele și visele la care renunțase cu multă vreme în urmă, pentru a fi altcineva.
Căsuța fermecată s-a dovedit a fi....❤️🍀

Am șters de praf și am făcut curat în cufărul memoriei, dravăn și cu simț de răspundere, ca de sărbători!
Mi s-au agățat de gând povești cu bunica...
O mămăligă galbenă și tare, tăiată cu ața pe un fund de lemn, lângă care trona semeață o brânză de oi frământată într-o covată de lemn.

Brânza avea un miros ușor înțepător pe care, parcă-l simt și acum în nări.

Bunica era o mâna de om, mică tare la stat, dar cu o inimă mare, cât cerul înstelat de vară!✨
Îmi spunea mereu: “mămâncă fetiță să prinzi puteri să zbori unde vrei tu”! 🦋

Într-o zi, încercam să mă țin după ea. Mergea repede și săltat pe aleea proaspăt asfaltată de la șosea. Pentru că mergea prea repede, iar pașii mei mici nu se puteau ține după ea, n-am avut încotro și i-am desfăcut funda de la șorț, așa ca s-o încetinesc un pic.

Atunci s-a oprit o clipă și și-a întors fața spre mine: “bată-te norocul să te bată! Te ții de șotii copchilă!...”

Treaba asta cu “bată-te norocul”🍀
mi-a ieșit astăzi din cufărul memoriei, mai prospăt și mai viu ca niciodată!
Bunica, să știi că fundița șortului tău este pusă an de an, la loc de cinste în brăduțul meu🌲! Acolo unde este și norocul!🍀

Un cățel nedumerit 🐶

Astăzi vreau să-ți spun ceva la ureche :)

Atunci când eram mică, îmi doream tare un cățel. Voiam să fie alb, cu ochii ca două mărgeluțe și cu boticul roșu. Îmi imaginam că va fi prietenul meu, iar dacă-l voi avea nu o să mă simt niciodată singură. Văzusem într-o carte de povești o poză și m-a fermecat tare!

Tata, pe care-l chema Nicolae, mi-a spus că noi avem un cățel în curte, e legat în lanț și este tare destoinic în meseria lui🐶. E drept că nu arăta ca cel văzut de mine în poză, dar tot cățel e, iar eu pot să-mi imaginez că este alb, cu ochii ca două mărgeluțe și cu boticul roșu!

Și toate astea au fost într-o zi de Moș Nicolae.

Timpul a trecut, tata a plecat... iar eu credeam că am uitat...

Până astăzi, când am văzut pe stradă cățelul din cartea mea cu povești! Stătea cuminte la picioarele stăpânului și-l privea nedumerit. Stăpânul purta mască😷, iar cățelul îi căuta insistent privirea sau expresia feței. Masca stăpânului îl deruta tare și nu știa sărăcuțul dacă să se bucure dând din coadă sau să își pleoștească urechile a tristețe.

Cățelul pe care l-am văzut astăzi era exact cel din cartea mea de povești! Asta m-a făcut să retrăiesc amintirea din copilărie, într-o zi de Moș Nicolae, când îmi priveam nedumerită tatăl vorbindu-mi despre imaginație.

Îți mulțumesc Moș Nicolae pentru darul tău și îl dau mai departe atât către cei care se numesc la fel ca tine cât și pentru cei care cred în tine.

Așa că te invit, într-o zi de Moș Nicolae să-ți imaginezi tot ce vrei tu!

A-nceput ușor să cadă
Câte-un fulg, acum a stat
A căzut încet pe stradă
Pe gazonul meu udat
Și pe lampadarul verde
Chiar pe casă, prin grădini
Și prin gând acum mai cerne
Câte-un fulg de prin străini.

Mă întreb dacă rămâne
Multă vreme pe la mine
Sau e doar ușor în treacăt
Și-a venit ca să îmi spună
Că e alb și rece tare
El nu simte, nici nu-l doare!
A venit să-mi amintească
O poveste de demult
Când gutuia la ferestră
Lumina la nesfârșit.

O jumătate de 🌛atârnă undeva ....sus pe cer.
Îmi pare suspendată cumva, cu capul în jos.

Zâmbește enigmatic, doar pe jumătate 🌜

Cealaltă jumătate se ascunde discret, sub o mască 😷invizibilă.

Mă întreb dacă e solidară cu noi....🤔
Închid ochii și-mi imaginez povestea ei...

solitară, demnă și totuși atât de frumoasă....

Luna ta, cm arată ?

Imaginează-ți că ești o cheie 🗝care caută ușa perfectă🚪
Încerci ușă după ușă... după mai multe încercări, cheia intră perfect în ușa din fața ta.
Respiri adânc, apeși clanța, ușa se deschide larg în fața ta...
Intri timid și curios, plin de speranță.
În fața ta se deschide un întreg orizont!
Zămbești 😊
Tu ce ai descoperit dincolo de ușa ta🚪?

A fost o dată o seară de vară înstelată⭐️
O fetiță micuță a ieșit desculță în grădina casei să privească stelele de pe cer✨
S-a întins pe spate în iarba deasă din grădină, și-a pus mâinile sub cap și a început să numere stelele, una câte una 1️⃣ 2️⃣ 3️⃣...

Cum știa să numere doar până la 1️⃣0️⃣0️⃣ o lua de fiecare dată de la capăt.
Un greiere îi acompania discret numărătoarea.
Fetița voia să vadă o stea căzătoare.

A auzit-o cândva pe mămica ei spunând că atunci când vezi o stea căzătoare și îți pui o dorință, în mod sigur dorința ți se va îndeplini.

Ea își dorea să meargă la mare, să își ia cu ea piscina în care s-a jucat anul trecut sub razele calde ale soarelui 🌞

Poate își va revedea și prietenii 👩🏻🧑🏻👧👦 pe care și i-a făcut anul trecut și care erau dintr-o țară cu un nume de mare...parcă Marea... nu își mai amintea exact numele țării.

Anul acesta părinții ei i-au spus că nu vor mai merge la marea aceea mare și azurie, cu nisipul fin și strălucitor.

Fetița noastră a stat cu ochii țintă la cer, privind insistent stelele, poate va zări steaua ei căzătoare.

După un timp a văzut că lângă ea stăteau tăcuți și părinții ei, cu mâinile sub cap privind cerul înstelat.

Au început să numere împreună 👨‍👩‍👧încet, una câte una, stelele de pe cer...

O stea căzătoare le croia lin drumul către o altă mare și poate alți prieteni, într-un loc diferit și nou.

Tu ce dorință vrei să-ți îndeplinească steaua ta căzătoare ?

A fost o dată o musculiță micuță 🦟
Probabil că și-a început călătoria prin viață de puțin timp, pentru ca zborul ei era nesigur și destul de haotic.

Până atunci a zburat doar în jurul casei însoțită de părinți.
Dar astăzi și-a propus să facă mai mult, să plece singură în zbor, mai departe de locurile cunoscute.

Curioasă și nerăbdătoare să descopere lumea a văzut în depărtare ceva care strălucea și care o atrăgea ca un magnet.
A dat din aripi cu mai mare avânt și a ajuns într-o camera cu o fereastră deschisă unde razele soarelui 🌞se reflectau în geamurile ferestrei🌅

Odată ajunsă în acea cameră, musculița noastră a început explorarea acestui nou teritoriu.
A cercetat o vreme încăperea și apoi a decis să plece.

S-a îndreptat în zbor spre fereastră, mai mult intuitiv decât intenționat dar, din interior fereastra nu semăna cu acel loc prin de strălucire care a fascinat-o atunci când a venit🎆

A început să zboare în jurul ferestrei în căutarea unei ieșiri, dar ferească era acum închisă.

Ușor, ușor a cuprins-o teama și încercând în zadar să iasă prin fereastra închisă, fiecare încercare o făcea să se lovească de geam, apoi cădea. Se ridica și o lua de la capăt, din nou și din nou. Aceeași lovitură, același rezultat.

Dacă ar fi privit câțiva centimetri în jur ar fi observat că ușa era larg deschisă.

Dar musculița noastră a făcut doar lucrul cu care a fost obișnuită și era singură, fără cineva care să o îndrume sau să o ghideze!

Acum închide pentru o clipă ochii și imaginează-ți că TU ești musculița din poveste și vrei să descoperi mai mult...

Dar ești la început și îți propui să pleci pe un drum necunoscut, cu nerăbdare, curiozitate și un pic de teamă normală și chiar firească, la capătul căruia vei descoperi ferestre care nu se închid, atunci

ai cel puțin două variante:

să mergi, să te poticnește, să cazi , să te ridici, să-ți construiești noi aripi de fiecare dată când te ridici, dar lucrul acesta doare mai tare și durează mai mult

sau

pleci la drum cu teamă, nerăbdare și entuziasm, te lași ghidat la început de cineva care a mai făcut acest drum, mergi, alergi, zbori, explorezi și călătoria asta îți poate aduce mai mult decât ai sperat.

TU de care musculiță vrei să fii?

Poți alege să zbori în locul în care ești obișnuit și repeți mereu și mereu același traseu cunoscut, în care te simți confortabil. Este ok! Nu-ți face griji.

Sau

Îți dorești să încerci ceva ce n-ai mai încercat până acum!
Ce poți oare descoperi despre tine🤔, despre ce, cât și cm poți să obții...

Ce alegi?

Dacă te-ai oprit un pic și te-ai gândit că merită să încerci, te felicit și îmi poți scrie despre asta.

Mă găsești aici▶️

http://anetamacovei.ro/

https://www.youtube.com/watch?v=50kvKNEqahU&t=20s

Bunicii și linia orizontului Poveste scrisă și citită scrisă special, pentru toți copiii, mari și mici ❤️ Abia aștept să-mi spui părerea ta 😊 Lasă-mi te rog un comentariu.

Un strop de relaxare, in mod special pentru pentru mamici cu pici ❤️
Relaxare placuta!

https://www.youtube.com/watch?v=oAGOSZrtAt0

Un strop de relaxare pentru mămici cu pici ❤️ Poveștile sunt scrise special, pentru toți copiii, mari și mici ❤️ Abia aștept să-mi spui părerea ta 😊 Lasă-mi te rog un comentariu.

Linia orizontului

A fost o dată ca niciodată un copil. În ultimele luni el și părinții au stat mai mult în casă. 🏚
Astăzi dimineață, părinții erau nerăbdători să-i spună că vor merge la bunici.
Celui mic îi era tare, tare dor de bunici, de căldura și dragostea lor❤️

A vorbit la telefon ☎️ în fiecare zi cu ei, dar nu era același lucru ca atunci când îl luau în brațe, sau de mânuțe și descopereau împreună lucruri noi și interesante.
Bunicii îi făceau de fiecare dată câte o surpriză, de parcă ar fi avut mereu cu ei o baghetă magică.
Își amintea că ultima dată bunicul l-a învățat cm să facă un nod. Răspunsul la întrebarea nerostită de cel mic a venit imediat de la bunicul, chiar în timp ce făcea nodul.

Cel mic ținea în mâini un fir de care era legat un zmeu 🪁 Firul era cam scurt și el voia să vadă zmeul zburând și mai sus.
Atunci bunicul a înădit firul scurt cu un alt fir. Când a terminat i-a întins firul lung al zmeului și l-a rugat, ca atunci când va înălța din nou zmeul să își pună o dorință.
Cel mic și-a dorit ca zmeul lui să zboare mai repede decât păsările de pe cer. Bunicul i-a zâmbit și l-a rugat să privească spre cer.
Un arc cu multe culori brăzda cerul. Era un curcubeu 🌈, primul pe care-l vedea micuțul. Bunicul i-a spus atunci că zmeul și curcubeul au făcut împreună o poartă pe unde să treacă toate păsările de pe cer.
Adică zmeul meu veghează păsările de pe cer ?
Da bunicule, veghează împreună ca dorințele tale să se îndeplinească.
Data viitoare când vei veni o să îți arăt linia orizontului.
În ultimele luni, cel mic a studiat atent fiecare linie pe care o vedea, linia cu care încerca să deseneze, linia din carnetul în care mămica lui își nota diverse lucruri, linia de pe peretele din baie.
Era tare curios ce putea fi atât de interesant cu acea linie a orizontului 🤔
Îi putea întreba și pe părinți, dar descoperirile cu bunicii aveau un alt farmec. Aveau în ele un strop de magie, diferită de cea a părinților.

Pe drum spre bunici, părinții vorbeau despre vacanțele trecute și despre locurile minunate în care au fost împreună...
Gândul lui era tot la linia orizontului!
Odată ajunși la bunici toate gândurile și întrebările din mintea lui au dispărut ca prin minune și s-a bucurat de fiecare moment petrecut acolo.
La plecare, bunica l-a luat de o mânuță și bunicul de cealaltă au mers până în capătul curții care era la marginea satului.
În spatele curții bunicilor era doar câmpul verde.
Bunicii l-au rugat să privească în depărtare, în locul în care pământul și cerul se întâlnesc!
Uneori vei auzi că linia orizontului separă cerul de pământ.
Tu să știi că visele și dorințele tale pot avea ca limită doar linia orizontului!
Adică vor fi nesfărșite ?!
Da puiule, așa ca dragostea noastră pentru tine ❤️❤️!

© Aneta Macovei (2020). Toate drepturile de autor sunt rezervate.

Pernuța cu Povești® este publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială - Secțiunea Mărci - editat de către OSIM.

http://anetamacovei.ro/