RestartiX Seniori

Diane Friedman, alergătoare de 103 ani🏃

Diane a început să alerge la 70 de ani!
Prietenii ei au râs de ea, spunându-i că e prea bătrână pentru a face sport. Dar cm Diane nu i-a băgat în seamă, a continuat antrenamentele până când a doborât câteva recorduri mondiale la Jocurile Olimpice de Seniori la grupa de vârstă 100-104 ani!

Rezultatele?
100 de metri - 36,71 secunde👏
200 de metri - 1 minut și 29.78 secunde👏

Respect!

Un Text frumos scris de Jacques Prévert. Frumos și atât de adevărat la care e bine de reflectat:


,,Ziua abia a început și... este deja șase seara.

Abia a sosit luni și este deja vineri.
.. și luna s-a terminat deja.
.. și anul aproape s-a încheiat.
.. și deja 30,40, 50 sau 60 de ani din viața noastră au trecut.
.. și ne dăm seama că ne-am pierdut părinții, prietenii.
.. și ne dăm seama că este prea târziu să ne întoarcem...


Deci ... să încercăm oricum, pentru a profita la maximum de timpul care ne-a mai rămas...

Să nu încetăm să căutăm să avem activități care ne plac...

Să punem ceva culoare în griul nostru... Să zâmbim lucrurilor mici din viață care ne-au pus balsamul în inimă.

Și, în ciuda tuturor, trebuie să continuăm să profităm cu seninătate de acest timp care ne rămâne. Să încercăm să eliminăm „după” ...

O fac după...

Voi spune după...

Mă voi gândi la asta după...

Lăsăm totul pentru mai târziu de parcă „după” ar fi fost al nostru.


Pentru că ceea ce nu înțelegem este că:

după aceea, cafeaua se răcește....

după aceea, prioritățile se schimbă...

după aceea, vraja este spartă...

după, sănătatea trece...

după aceea, copiii cresc...

după aceea, părinții îmbătrânesc....

după aceea, promisiunile sunt uitate...

după aceea, ziua devine noapte...

după aceea, viața se termină...


Și atunci este adesea prea târziu....

Deci... să nu lăsăm nimic pentru mai târziu...

Pentru că așteptând mereu până mai târziu, putem pierde cele mai bune momente, ...

cele mai bune experiențe,

cei mai buni prieteni,

cea mai buna familie...

Ziua este astăzi... Momentul este acum...

Nu mai suntem la vârsta la care ne putem permite să amânăm ceea ce trebuie făcut imediat până mâine…”

Deci, să vedem dacă veți avea timp să citiți această postare...

Sau poate o veți lăsa pentru ... „mai târziu” ...

Și nu o veți împărtăși „niciodată” ..."

“Este o rușine pentru orice om să îmbătrânească fără să vadă puterea și frumusețea de care corpul său este capabil”
~ Socrate ~

Pentru cei ce nu au aflat! maine de la ora 14.00 ne vedem in parcul IOR.
Acolo vom putea fi parte dintr-o initiativa fantastica dedica persoanelor cu dizabilitati initiata de Caiac SMile. Maine toti cei prezenti vor fi uniti prin unul din cele mai importante instrumente de educatie si fuziune umana- MISCAREA.
Va astept cu drag!

„𝐍𝐈𝐂𝐈𝐔𝐍 𝐌𝐄𝐃𝐈𝐂𝐀𝐌𝐄𝐍𝐓 𝐃𝐈𝐍 𝐋𝐔𝐌𝐄 𝐍𝐔 𝐕𝐈𝐍𝐃𝐄𝐂𝐀 𝐕𝐑𝐄𝐎 𝐁𝐎𝐀𝐋𝐀” ~ 𝐃𝐫. 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐑𝐚𝐜𝐡𝐢𝐭𝐚𝐧

𝐃𝐫. 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐑𝐚𝐜𝐡𝐢𝐭𝐚𝐧 este un medic român specializat în osteopatie și naturopatie, extrem de apreciat în SUA și la nivel mondial. Este recunoscut ca 𝐮𝐧𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐏𝐑𝐈𝐌𝐈𝐈 𝟓 (𝐂𝐈𝐍𝐂𝐈) 𝐝𝐢𝐚𝐠𝐧𝐨𝐬𝐭𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐢 𝐚𝐢 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐢.

Stabilit de peste 30 de ani în New York, SUA, Dr. Cristian Rachitan, ND practică o formă de osteopatie total diferită. Este vorba despre o nouă ramură în știința medicală: 𝐫𝐞𝐥𝐚𝐭𝐢𝐚 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐮𝐳𝐚 𝐬𝐢 𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐛𝐨𝐥𝐢𝐥𝐨𝐫.

Pentru asta a cercetat practic multe tipuri de medicină de la cea convențională, la cea ayurvedică, homeopatică, holistică, cranyhealth și are un master în nutriție.

Este invitat și conferențiază în toată lumea susținând întâlniri cu publicul și studiind, în continuare, pentru a putea ajuta pacienți din toate țările.

Dr. Răchitan reveni periodic în țară pentru a susțin serie conferințe deschise publicului larg. Atât în București, cât și în mai multe orașe din țară. Vă învităm să citiți mai jos, o serie de idei și notițe extrase din conferințele dr. Rachitan:

💡„𝑵𝒊𝒄𝒊𝒖𝒏 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕 𝒅𝒊𝒏 𝒍𝒖𝒎𝒆 𝒏𝒖 𝒗𝒊𝒏𝒅𝒆𝒄𝒂 𝒗𝒓𝒆𝒐 𝒃𝒐𝒂𝒍𝒂…”

„Niciun medicament din lume nu vindecă vreo boală, este o noţiune total greşită. Un medicament compensează, ajută corpul să ducă boala, dar nicidecum nu vindecă. De exemplu, o persoană care are hipertensiune arterială ia medicamente toată viaţa şi, cu timpul, trebuie să crească medicamentele pentru că cele pe care le-a luat anul trecut acum nu mai lucrează, trebuie să ia unele mai puternice.

De ce?

Pentru că, între timp, boala e evoluat, a avansat. Bietul doctor nu a învăţat să vindece o boală pentru că ştiinţa medicală nu ştie să vindece boala. Mă refer la partea bio-chimică. Ştie doar să te ajute să duci boala, să ajute corpul să facă faţă bolii respective, dar nicidecum să vindece boala.

Medicamentele au devenit atât de agresive şi efectele negative sunt atât de mari, încât te tratezi de una şi creezi alte două boli. Şi ca să neutralizezi simptomatologia celor două boli noi pe care le creezi trebuie să iei alte doctorii, care crează alte boli. Şi intri într-un lanţ, care este îngrozitor de complicat”

💡„𝑺𝒕𝒓𝒆𝒔𝒔𝒖𝒍 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒋𝒖𝒎𝒂𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒅𝒊𝒏 𝒂𝒃𝒔𝒐𝒍𝒖𝒕 𝒐𝒓𝒊𝒄𝒆 𝒃𝒐𝒂𝒍𝒂.”

„Orice afecţiune are întotdeauna două cauze, niciodată una singură. Întotdeauna, cea de-a două cauză este stresul, iar cauza primară sunt anormalităţi în general la nivelul structurii.

Stresul este jumătate din absolut orice boală, poate uneori chiar mai mult. Simplu, am spus mai înainte, încearcă să faci ceea ce trebuie să faci, nu ceea ce vrei să faci. Vezi ceea ce simţi că te împlineşte, ce simţi că-ţi place, ceea ce simţi că este bine pentru tine. Atunci nu te stresezi.

În clipa în care intri în conflict cu probleme de personalitate, mândria, gelozia, lăcomia, meschinăria, necinstea, atunci aceste conflicte denaturează calitatea gândirii şi deciziile luate nu sunt cele mai bune. Ele înrăutăţesc calitatea vieţii”

💡„𝑻𝒐𝒂𝒕𝒂 𝒄𝒆𝒓𝒄𝒆𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒂 𝒕𝒓𝒂𝒕𝒂 𝒃𝒐𝒍𝒊𝒍𝒆 𝒔𝒂𝒖 𝒂𝒇𝒆𝒄𝒕𝒊𝒖𝒏𝒊𝒍𝒆 𝒅𝒆 𝒔𝒂𝒏𝒂𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒊𝒏 𝒛𝒐𝒏𝒂 𝒃𝒊𝒐𝒄𝒉𝒊𝒎𝒊𝒄𝒂”

„De la începuturile implicării mele în știința medicală și în tratarea pacienților, m-am concentrat pe îndepărtarea cauzei. Am avut foarte mult succes în a elimina afecțiunile, iar acest lucru mi-a oferit notorietatea care m-a propulsat acolo, undeva mai sus, în ierarhia celor care tratează afecțiunile de sănătate ale oamenilor. Doar atât, nimic altceva.

În general, toată cercetarea pentru a trata bolile sau afecțiunile de sănătate este în zona biochimică. Acolo se implică fabricile de medicamente care au bani și banii reușesc să sprijine cercetările și doar acolo se dezvoltă.

În partea cealaltă, în partea biomecanică – corpul omenesc funcționează deopotrivă biochimic și biomecanic –, nu s-a întâmplat nimic. Mai există câte o mică încercare pe ici, pe colo, dar sunt foarte, foarte superficiale.”

„Pacienții mei, și din New York și de oriunde, mă privesc ca pe un medic care tratează bolile. Acum, eu tot căutând cauza bolilor, la un moment dat, am dat peste cauza primară care de fapt izvorăște din gândirea noastră, din calitatea deciziilor luate de mintea noastră, care, în funcție de calitatea acestora, pot fi producătoare de stres. Stresul fiind cauza primară a bolilor, a afecțiunilor de sănătate.

Sigur că în clipa în care am înțeles, și mi-au trebuit peste 20 de ani să înțeleg lucrul ăsta, am înțeles foarte bine cea de-a doua cauză. Pentru că mai există încă un participant la cauza bolilor și, după îndelungate cercetări făcute în Asia și în mai multe țări ale lumii, făcând uz și întorcându-mă în timpurile străvechi, atunci am reușit să înțeleg mai bine gândirea, informațiile care reușesc, care sunt folosite în luarea deciziilor și în procesul de gândire.”

💡„𝑹𝒆𝒍𝒂𝒕𝒊𝒂 𝒅𝒊𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒈𝒂𝒏𝒅𝒊𝒓𝒆, 𝒕𝒓𝒂𝒊𝒓𝒆𝒂 𝒏𝒐𝒂𝒔𝒕𝒓𝒂 𝒔𝒊 𝒅𝒆𝒔𝒕𝒊𝒏”

Am înțeles mai bine relația dintre gândire, trăirea noastră și destin, planul care este făcut la începutul vieții, m-am dus mai în urmă și am înțeles de ce trăim aici și care este menirea omului pe parcursul acestei vieți. Și mi-am completat formula care exprimă cauza bolii sau relația dintre cauză și boală.

Unii dintre pacienții care mă urmăresc la conferințele pe care le susțin pe tema asta mă numesc și „doctor de suflete“. Eu cred că orice medic trebuie să fie cât mai complet, cât mai complex, trebuie să știe foarte bine nu numai mecanismele biochimice, mecanismele biomecanice, dar și mecanismul de gândire. Acolo este 𝐦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐡𝐞𝐢𝐞.

Mai toți oamenii, înțeleg eu, astăzi au tot felul de probleme de gândire, deciziile sunt alterate de personalitate, de defectele de personalitate, de defectele de caracter. Atât deciziile care sunt luate și sunt puse în slujba trăirii practice, cât și informațiile acumulate în urma diverselor trăiri practice ale individului sau ale celor din jur, informațiile culese sunt deformate sau sunt deviate de aceste defecte de personalitate sau de caracter”.

💡„𝑺𝒑𝒊𝒓𝒊𝒕𝒖𝒍 𝒔𝒖𝒑𝒓𝒂𝒗𝒆𝒈𝒉𝒆𝒂𝒛𝒂 𝒔𝒊 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒈𝒖𝒗𝒆𝒓𝒏𝒂𝒕𝒐𝒓𝒖𝒍 𝒆𝒙𝒊𝒔𝒕𝒆𝒏𝒕𝒆𝒊 𝒏𝒐𝒂𝒔𝒕𝒓𝒆”

„Sufletul mai mult supraveghează și îl doare foarte tare când facem rău și se simte foarte bine când facem bine. Spiritul supraveghează și este guvernatorul existenței noastre de-a lungul vieții. Nu putem umbla la spirit, putem să cerem ajutor sufletului, să ne ajute și, dacă mintea se acordează, dacă gândirea se acordează cu „gândirea sufletului“ aș spune eu, aceasta fiind divină, o prelungire în viața noastră a entității divine, atunci dacă gândirea noastră se acordează sufletului, poți să vindeci orice boală. Mecanismele de vindecare sunt la îndemâna absolut oricui.

Totul este să te uiți în tine și să vezi unde greșești, să vezi dacă cumva ai o personalitate prea dură, ai un ego prea puternic, asta strică foarte mult. Dacă ai o lăcomie, aia strică foarte mult. Dacă ai o gelozie sau o invidie, aia strică foarte mult.

Deci să ne uităm și să fim foarte onești, ne uităm înlăuntrul nostru și să fim onești cu noi și atunci când detectăm, când localizăm această defecțiune, această abatere de la normal, în caracterul sau în gândirea noastră, sigur că asta poate fi, putem umbla la ea, putem să eliminăm informațiile acumulate din trăiri trecute.

Deci dacă nu ești de acord că ești invidios, atunci automat tot ce susține invidia, informațiile invidiei din departamentul memoriei sunt eliminate. Atunci poți să le înlocuiești cu lipsa de invidie, cu bucuria că cineva face ceva bun. Sau, mă rog, a fost un exemplu”

💡„𝑭𝒂 𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒂𝒍𝒕𝒐𝒓𝒂 𝒊𝒏 𝒕𝒊𝒎𝒑 𝒄𝒆 𝒊𝒕𝒊 𝒇𝒂𝒄𝒊 𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒕𝒊𝒆”

„Dictonul pe care eu l-am formulat este următorul: fă bine altora în timp ce îți faci bine ție. Sau fă-ți bine ție în timp ce faci bine altora. Pentru că dacă îți faci bine ție în timp ce faci bine altora, nu faci rău nimănui.

Dacă faci bine altora și îți faci rău ție, tot nu este bine și invers. Sau ajută-i pe cei din jur în timp ce te ajuți pe tine sau ajută-te pe tine în timp ce îi ajuți pe cei din jur. Deci ai creionat o relație pacifistă, o relație de „nu fac rău“. Că dacă faci rău, îți vine răul înapoi.

E ca o roată de bicicletă, fiecare spiță este o informație a unei trăiri trecute. A fost rea, când îi vine rândul la spița aia și vine în fața ta, atunci ți se întâmplă rău.

Deciziile luate pe niște informații acumulate rău, din ideile trecute, când le luăm acum, rău ne iese. Deci trebuie să avem foarte mare grijă. E ușor.

Repet, este mai greu în clipa când reușești să devii onest cu tine. Când devii onest cu tine, atunci este foarte greu să greșești.

Sigur, este important să acționezi în limitele eticii și moralității, este important să faci ce-ți place, ce simți că te satisface, ce simți că-ți dă o împlinire, ce simți că-ți dă o bucurie, asta este.

Să simți ceva despre care, gândindu-te că faci, spui: ′Domnule, asta mă face împlinit‘.

Repet, păstrând limitele eticii: nu fac rău nimănui, nu-mi fac rău mie, fac bine altora, fac bine mie”

💡„𝑺𝒐𝒄𝒊𝒆𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒑𝒓𝒐𝒅𝒖𝒔𝒖𝒍 𝒊𝒏𝒅𝒊𝒗𝒊𝒅𝒖𝒍𝒖𝒊”

„Societatea este produsul individului. Un individ bun participă la o societate bună, un individ mai puțin bun la o societate mai puțin bună. În mod special, indivizii care sunt lideri, care conduc. Dacă ăia sunt care fură, dacă ăia sunt care mint, atunci întreaga societate fură și întreaga societate minte. Deja un conducător este în posibilitatea de a construi o societate superbă sau a distruge o societate. După aceea, sigur că sunt toate interesele, se minte foarte mult în toată lumea și se fură foarte mult în toată lumea.

Acum, noi trebuie să învățăm această lege nouă, să învățăm legea.

Eu explicam mai devreme că oamenii care mint sau care fură sunt irecuperabili. Se schimbă numai dacă vor ei. Dacă înțeleg ei. Dar ei dacă nu vor și dacă nu înțeleg, sunt irecuperabili, pentru că ei având în departamentul memoriei lor informații pe care le extrag din trăiri mincinoase, atunci tot ce gândesc ei și toate deciziile luate sunt în baza acestor informații”

💡„𝑻𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒆 𝒔𝒂 𝒄𝒊𝒕𝒆𝒔𝒕𝒊 𝒊𝒏 𝒔𝒑𝒂𝒕𝒆𝒍𝒆 𝒄𝒖𝒗𝒊𝒏𝒕𝒆𝒍𝒐𝒓”

„Este o epocă nouă. Înainte, omul se ferea de animale sălbatice, pe urmă, se ferea de sălbăticia popoarelor, acum trebuie să se ferească de conducători, de lideri. Pentru că trebuie să înțeleagă că liderii trăiesc pentru ei și trebuie să înțeleagă că trebuie să pună la îndoială grozăviile din jur.

Trebuie să citești în spatele cuvintelor. Trebuie să citești printre rânduri, trebuie să-ți formulezi extracția gândirii tale, trebuie să-ți formulezi tu ce crezi și ce vrei să știi. Trebuie să-ți formulezi tu citind, dar trebuie să analizezi în permanență.

A trecut timpul când informațiile se transmiteau exact așa cm sunt. Acum informațiile sunt manipulative, mai ales partea asta de Internet, care este și bună este și rea. Este folosit și de cei buni și de cei răi. Și de oamenii cinstiți și de cei necinstiți. Oamenii cinstiți pun acolo informații cinstite, cei necinstiți pun acolo informații necinstite pentru a manipula, pentru a folosi masele”

💡„𝑻𝒓𝒂𝒏𝒔𝒎𝒊𝒕 𝒐𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒎𝒂𝒊 𝒊𝒏𝒕𝒂𝒊 𝒔𝒂 𝒊𝒆𝒓𝒕𝒆...”

„Lăcomia asta pentru bani este infernal de mare. Trăim o epocă și sper să se termine în curând, pentru că societatea devine din ce în ce mai stresată pentru că este păcălită din ce în ce mai des. Omul este înșelat și păcălit în permanență.

În toate părțile. Unde te duci, te înșală unul. Unde te duci, te minte unul. Unde te duci, te păcălește unul. Nu mai există valoarea adevărată, valoarea se numără în hârtiile de bani.

În România nu este mai bine sau mai rău decât la alții. Este ceva generalizat. Sigur că mai sunt și oameni cinstiți, sigur că se mai spune și adevărul, dar rar și puțin, și atunci nu mai știi care este adevărul, care este cinstit. Este o foarte mare confuzie.

Eu aștept ca oamenii de sus, de acolo, să înțeleagă lucrurile astea și să mai tragă frâiele, să mai pună frână acestei aventuri a lăcomiei pentru bani. Conducătorii aceștia uită pentru ce sunt acolo și se apucă să-și facă afacerile lor. Își imaginează că sunt acolo pentru ei, iar energie ca să ne mai conducă societatea nu le mai rămâne, că și-au consumat-o făcându-și treburile personale”

„Transmit oamenilor mai întâi să ierte, să ierte absolut orice, să nu se supere de nimic și pe nimeni, pentru că orice supărare, orice neiertare, ne face rău. Să încercăm, dacă ne-am supărat, imediat să ne revenim. Apoi, observ că din ce în ce mai mulți oameni sunt depresivi.

De ce?

Pentru că oamenii nu mai au sentimentul de împlinire. Nu mai fac ceea ce le place. Și dacă nu mai faci ceea ce îți place, te plictisești, viața nu mai are sens. Și în clipa când te plictisești și nu mai găsești sensul vieții, devii depresiv. De fapt, asta este depresia. Dar în clipa când faci ceea ce îți place și te uiți la ceea ce ai făcut și spui: domnule, ce frumos a ieșit, ce bine a ieșit, te simți împlinit. Ei, acest sentiment de împlinire este doctoria pentru depresie, cel mai bun medicament.”

* Originar din mica localitate Gura Văii, de pe malul Dunării, aproape de Turnu Severin, doctorul Cristian Răchitan trăiește de peste trei decenii în S.U.A, la New York, unde are un cabinet al cărui prag îl trec mari personalități ale lumii. Pe lângă medicină, a fost și este preocupat de mersul lumii, de sensurile vieții, toate cunoștințele punându-le cu generozitate în folosul pacienților săi.

Este medic naturopat, aplică o ramură a medicinei alternative care valorifică remedii naturale, precum apa, aerul sau soarele pentru tratarea bolilor. A călătorit prin lume și, mai ales în Asia, a studiat diferitele modalități de descifrare a tainelor corpului omenesc, de aflare a cauzei bolilor, a stresului, a legăturii dintre corp și spirit.

Așa cm singur spune, Dr. Cristian Rachitan, ND, este „un om de știință care și-a propus ca în viața asta să-i învețe pe oameni să înțeleagă că 𝐯𝐢𝐚𝐭𝐚 𝐥𝐢 𝐬-𝐚 𝐝𝐚𝐭 𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧 𝐬𝐜𝐨𝐩 𝐚𝐧𝐮𝐦𝐞. 𝐒𝐢 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐢𝐭𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐬𝐜𝐨𝐩.”

𝐃𝐨𝐫 𝐝𝐞 ... 𝐕𝐈𝐑𝐓𝐔𝐓𝐄! (𝒅𝒆 𝒍𝒂 𝑺𝒉𝒂𝒌𝒆𝒔𝒑𝒆𝒂𝒓𝒆 𝒄𝒊𝒕𝒊𝒓𝒆)

„Ce este 𝑽𝒊𝒓𝒕𝒖𝒕𝒆𝒂*, Iago?

𝐈𝐀𝐆𝐎: Virtutea? Fleacuri! Ba e în puterea ta să fii într-un fel sau altul.

𝐓𝐫𝐮𝐩𝐮𝐥 𝐧𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐞 𝐨 𝐠𝐫𝐚𝐝𝐢𝐧𝐚; 𝐢𝐚𝐫 𝐠𝐫𝐚𝐝𝐢𝐧𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐞𝐢 𝐞 𝐯𝐨𝐢𝐧𝐭𝐚.

Fie că vrei să sădeşti urzici sau să semeni lăptuci, să pui isop şi să pliveşti cimbru; s-o acoperi cu un singur soi de iarbă sau s-o împodobeşti cu mai multe, s-o laşi în părăginire din trândăvie, sau să trudeşti ca să rodească...

𝐢𝐧 𝐯𝐨𝐢𝐧𝐭𝐚 𝐭𝐚 𝐬𝐭𝐚 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐢 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚𝐭𝐞𝐚.

Şi dacă în cumpăna vieţii, n-ar sta într-un talger raţiunea, ca să tragă în jos poftele, iuţeala sângelui şi ticăloşia firii din celălalt talger, 𝐚𝐦 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐠𝐞 la urmarile cele mai năzdrăvane. De avem minte ca să ne potolească pornirile pătimaşe, imboldul cărnii, dorinţele fără frâu.

Eu găsesc, prin urmare, că ceea ce numeşti tu iubire nu e decât un altoi sau un răsad.”

- William Shakespeare, OTHELLO, Actul I, scena a III-a

* 𝐕𝐢𝐫𝐭𝐮𝐭𝐞: (latină virtus, greacă veche ἀρετή "arete") este moralitatea unei persoane sau a unui grup de oameni la modul superlativ. Virtutea reprezintă ceea ce este mai bun în oameni și aspirația de a avea o fundație solidă pentru a deveni o ființă umană moral superioară. Virtuțile personale promovează măreția la nivel personal și ulterior la nivel colectiv.
Conceptul de viciu este opusul virtuții. (Def. Wikipedia)

** Foto: Othello and Desdemona (1859), Daniel Maclise (1806 – 1870)

Pentru tine ce inseamna virtutea, azi? Cum ai defini-o in cateva cuvinte?

„Creierului îi plac dulciurile. Dar nu orice dulce! Zahărul îi face rău, mai ales cel rafinat, de aceea trebuie alese cu grijă produsele cu care ne răsfățăm sau din care ne „extragem” energie.

Vă spun din start: celula nervoasă va fi extrem de mulțumită cu dulciuri cât mai naturale. Ce avem aici? Fructele noastre de sezon, atunci când le avem. Slavă Domnului, România este o țară bogată din acest punct de vedere! Dacă totuși nu le avem, ne vom bucura de miere sau gem din fructe, dar preparat fără zahăr. (Da, se poate!) Acestea sunt bune și dau energie celulei nervoase.

Dacă sunteți iubitori de ciocolată, recomand ciocolata amăruie, cu o concentrație cât mai ridicată de cacao. Vă sfătuiesc să renunțați la acele combinații de ciocolată cu umpluturi, siropuri, creme sau arome diverse: sunt „poveri” care se metabolizează greu.

Ciocolata amăruie păstrează totuși acel gust original și nealterat de cacao.

Am vrut să vă spun aceste cuvinte pentru că astăzi este 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐌𝐨𝐧𝐝𝐢𝐚𝐥𝐚 𝐚 𝐂𝐢𝐨𝐜𝐨𝐥𝐚𝐭𝐞𝐢. Marcăm data la care prima băutură pe bază de cacao a ajuns în Europa, acum aproape jumătate de mileniu (anul 1550). Ce-i drept, o lume fără bomboane și ciocolată ar fi mai tristă!”

- Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea

Sănătate cu !

"Bunicile noastre care ne făceau gogoși și turte în untdelemn și nimeni nu le întreba dacă au pus zahăr, sirop de agave sau stevia.

Bunicile care ne domoleau foamea cu lapte cu fidea, orez cu lapte și un strop de dulceață de cireșe amare, ouă jumări, borș de fasole cu ceapă roșie frecată cu sare, cartofi pai prăjiți în tuci, mămăligă cu brânză și smântână, lapte chișleag, brânză de la sare și-o roșie coaptă la soare.

Care ne așteptau dimineața, în vacanțele de iarnă, cu ceai de izmă(mentă) și pâine cu magiun de prune, în timp ce ele mâncau mămăligă prăjită pe plită, frecată cu un cățel de usturoi, că era post.

Bunicile noastre care nu se plângeau niciodată că nu mai știu ce să gătească. Așa că găteau mereu diversificat și echilibrat, atât de echilibrat că ar fi invidiate azi de orice coach în ale mâncatului bine și bun.

Și când chiar nu mai știau ce să gătească, deși, repet, asta nu prea se întâmpla, mergeau în grădină și-și umpleau pestelca (sorțul, cm ar veni) cu fasole, morcovi, păstârnac, pătrunjel, ceapă, un ardei, vreo două roșii, pătrunjel, leuștean. Făceau o ciorbă adevărată, doar din legume, acrită cu aguridă sau cu borș proaspăt, și nimeni nu întreba dacă mâncarea are destulă proteină, căci era bună și noi eram recunoscători că suntem sănătoși și o putem mânca.

Bunicile astea minunate care, de Paști și de Crăciun, frământau colaci și pâini și mai ales cozonaci cm nu face nici mama lui Jamie Oliver. Aveau ele rețetele lor și, habar nu am cum, deși nu aveau cântare de bucătărie inteligente, cm avem noi, nici roboți deștepți, cozonacii lor erau mereu niște Dumnezei bine crescuți, cu aluat dulce și umplutură de ținut minte o viață. Înghit în sec.

Bunicile astea ale noastre munceau ziua întreagă și nu-și luau niciodată liber de la nimic, căci nu aveau încotro. Nici ani sabatici nu au avut, nici nu știu ele ce sunt acești ani sabatici. Doar duminica le era sfântă și liberă. Atunci se așezau pe prispă și își trăgeau sufletul, atunci le veneau rude în vizită, atunci scoteau o carafă de vin rece, din beci, și puneau pe masă o plăcintă cu brânză (fără stafide, căci se găseau rar și greu, nu erau pe toate drumurile, ca acum). Nimeni nu strâmba din nas la zahărul pudrat deasupra plăcintei, și toată lumea zicea „Sărut mâna, foarte bune!”. „Să trăiți ani mulți”, așa ne răspundeau.

Bunicile astea, multe dintre ele, nu și-au părăsit satul decât, poate, când au mers în vizită la copii, la oraș, dacă aveau, sau în vizită la medic, tot la oraș, dacă nu se putea rezolva la dispensar (și de obicei nu se putea).

Femeile astea care ne-au luat cu ele pe dealuri, când mergeau la prășit și ne-au bătut la cap mereu să punem mâna pe carte, să învățăm, să avem o școală, să fim oameni la casele noastre, să nu ajungem la sapă.

Care ne pupau (și, dacă avem noroc, pe unii dintre noi încă ne pupă) pe ambii obraji, apăsat, uneori zgomotos, dar cu drag și cu dor. Și ne strângeau (și ne mai strâng încă, pe unii) în brațe și uneori aveam impresia că nu vor să ne mai dea drumul. „Vă iubește mamaia!”, ne spuneau, iar noi, ca proștii, habar nu aveam să răspundem cu un „Te iubesc, mamaie!”.

Bunicile astea enervante, uneori, mai ales când ne puneau să adunăm gândacii roșii de pe frunzele de cartofi din grădină. Și ne mai enervau și când ziceau să nu mâncăm toate merele/ prunele/ perele/ caisele/ avramele/ piersicile înainte de coacere. Bine, noi oricum nu le ascultam mereu, drept pentru care mâncam toate gorgoazele. Uneori, de cele mai multe ori, nu le mai spălam, că oricum le ștergeam de tricou. Și ne mai enervau când ne chemau la masă fix când eram în plin elan cu elasticul, rațele și vânătorii, nouă pietre, țară, țară, vrem ostași, flori, fete și băieți, frunza, lapte gros și alte minuni.

Bunicile astea ale noastre, care se purtau frumos cu animalele și le vorbeau, că doar și ele sunt suflete, ne spuneau mereu, și de la care noi am învățat că, fără nicio excepție, și animalele sunt un fel de oameni.

Care nu se supărau niciodată că nu le sunam mai des.

Care tăiau mămăliga cu ață albă. În semnul crucii, că așa apucaseră de la mamele lor.

Femeile astea bune care, dacă făceau un blid de mâncare, nu-l țineau doar pentru ele, ci împărțeau. Unde mănâncă o gură, mai mănâncă una, zicea mamaia, și mereu gurile erau mai mult de două, dar tot mai rămânea.

Bunicile astea care țineau post intermitent înainte de a se fi scris despre acest concept. Țineau post miercurea și vinerea și nu numai fiindcă așa zicea preotul în biserică, ci fiindcă și stomacul mai are nevoie de câte o pauză, când și când, așa credeau. Mâncau mereu doar la masă și nu ronțăiau aproape niciodată nimic între, așa că nu au avut nevoie niciodată de vreo cură de slăbire.

Bunicile noastre care ne spuneau mereu, când ieșeam pe poartă, „Aveți grijă acolo, la București, să nu mă faceți de râs! Fiți oameni!”.

Bunicile noastre care tăiau ceapa în palmă.

Nu că n-aveau tocător din lemn, dar le era mai ușor așa, nu mai pierdeau vremea: tăiau ceapa în podul palmei, deasupra castronului cu salată de roșii, în doi timpi și trei mișcări, căci lumea era deja în jurul mesei mici, din lemn, și aștepta cu furculițele pregătite.

Bunicile astea ale noastre sunt unele dintre cele mai prețuite comori și, dacă ne-am aduce aminte, din când în când, să ne întoarcem la ele și la lecțiile pe care ni le-au dat, fără să ne scoată vreodată la tablă, tare bine ne-ar mai fi.

Bunicile noastre care tăiau ceapa în palmă; de bunicile astea ne va fi mereu dor." ❤

Text scris de Oana D. Botezatu, 2020

Tata avea patru clase primare dar era meseriaș în diverse îndeletniciri.
Își potcovea singur caii, schimba lămpi PL 500 la televizor, repara instalații electrice, făcea zidărie, repara orice.
Tata mă bătea la aritmetică pentru că făcea adunări cu patru cifre în cap mai repede decât le făceam eu pe hârtie.
Tata era îndemânatic dar avea și inteligență nativă, înțelegea unele procese fără să fi făcut școală.

M-am întrebat de multe ori cm i-aș putea explica comportamentul.
Cred că era o persoană autonomă.
Știa ce știa și făcea ceea ce se pricepea fără să ceară ajutor și fără să aibă rețineri.
Era autodidact și „fura” meserie de la alții fără să-i lase fără meserie.

Am învățat de la tata să am limite și acolo unde nu pot face să apelez la meseriași.
Am învățat să emit pretenții legat de calitate.
Am învățat să pun mâna și să îi ajut pe meseriași fără să le scad din preț.
Am învățat să nu mă bag unde nu-mi fierbea oala și să-i apreciez pe cei buni, căutându-le compania.

Nu sunt îndemânatic ca tata pentru că am două mâini stângi dar încerc să gândesc ca tata.
Am stat tot timpul alături de feciorul meu dar nu i-a oferit nimic gratuit și l-am învățat că recompensa vine după muncă.
I-am sădit ideea că eu contez prea puțin în viitorul lui și că bine ar fi să mă depășească în tot ceea ce face.
M-am bucurat să-l văd autonom și construind de rețele profesionale, rețele de încredere.

Oare autonomia este în genă ori ea vine din valorile familiei?
Ce ne împiedică, pe unii dintre noi, să fim autonomi?
Cine ne împiedică să fim autonomi?
De ce, unii, nu vrem să fim autonomi?

În fiecare an, la 1 octombrie, este marcată Ziua internaţională a persoanelor vârstnice, în vederea promovării drepturilor acestora, dar şi a unei imagini pozitive a îmbătrânirii.

“La mulți ani dragii noștri părinți și bunici!”

Ce şcoală-naltă

Ce şcoală-naltă-i bătrâneţea!
E cea din urmă facultate.
În ea înveţi nu cm se-adună,
ci cm se lasă-n urmă toate.

Talent, putere, frumuseţe,
tot ce te-mpodobea odată
se scutură ca trandafirii
muşcaţi de brumă şi de zloată.

Zăreşti adesea în oglindă
un chip străin, şi ţi se pare
că totul e un joc de umbre
şi de oglinzi diformatoare.
----------------
Să poţi păstra în suflet pace
când eşti ca marmora sub daltă...
Să pierzi orice, dar nu nădejdea...
Ce har mareţ! Ce şcoală -naltă!

Costache Ioanid

Conform asociației neurochirurgilor din Statele Unite ale Americii, 90 din pacienții ce vizitează un neurochirurg NU PRIMESC indicație de tratament chirurgical!!!

Această afecțiune, HERNIA DE DISC are ca plan de tratament principal GIMNASTICA MEDICALĂ.

?