Dr Staicu Adelina

Dr Staicu Adelina

Medic primar Obstetrică-Ginecologie
Medstar - Joi 15:00-20:00 (0264 917)
Oncosurg - Miercuri 14:30-16

01/07/2024

Prevenția cancerului de col uterin: PROTECȚIA PRIN VACCINARE
Cancerul de col uterin ramane o problema serioasa de sanatate in tara noastra. Anual, in Romania sunt depistate peste 3000 de cazuri noi de cancer de col. Cancerul de col este determinat de o infectie cu Virusul Papiloma uman (HPV) ce face parte dintr-o familie comună de virusuri care infectează pielea și mucoasele. Ce trebuie sa știm despre HPV:
1. HPV AFECTEAZĂ ATÂT FEMEILE, CÂT ȘI BĂRBAȚII.
2. Infecția cu HPV se transmite preponderant prin contact sexual, dar si prin pielea infectata, prin contactul mucoasei, dar si vertical de la mama la fat.
3. Prezervativul NU oferă protecție completă deoarece HPV se răspândește și prin contact cu pielea infectată, care nu este protejată de prezervativ.
4. Cum poate fi prevenită infecția cu HPV?
PROTECȚIA PRIN VACCINARE
Vaccinarea anti-HPV, atât a fetelor, cât și a băieților, este cea mai bună metodă de a-i proteja împotriva diverselor tipuri de cancer pe care le-ar putea dezvolta mai târziu ca urmare a infecției persistente cu HPV (cancer vaginal, vulvar, a**l, leziuni precanceroase și veruci genitale cauzate de HPV ).

În acest moment, în România, vaccinarea împotriva infecțiilor cu HPV este gratuită pentru fete şi băieţi cu vârsta între 11 și 18 ani, pe baza unei reţete compensate eliberate de medicul de familie.
Pentru mai multe detalii si informatii, accesati :
https://www.infohpv.ro https://www.infohpv.ro/wp-content/uploads/sites/366/2024/03/Brosura-Fete-cu-varsta-intre-11-si-18-ani.pdf

Photos from UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca's post 19/05/2024
Photos from Dr Staicu Adelina's post 27/04/2024

Stiinta, stiinta, stiinta! Al 2-lea Congres al Societății Române de Medicină Fetală şi Neonatală

15/04/2024

Time to improve my laparoscopic technique!

06/01/2023

🟢MAMOGRAFII GRATUITE🟢
Tuturor femeilor cu vârsta cuprinsă între 50 - 69 ani cu domiciliul / flotant în Jud. CLUJ.

📌JUDEȚUL CLUJ (la Centrul EPIC)
👉🏼 Doar pe bază de programare la numărul 0758621395.

24/12/2022
Photos from Angela Tocilă's post 16/12/2022
Photos from Dr Staicu Adelina's post 19/09/2022

Contraceptia d**a Nastere.
D**a nastere si perioada de recuperare se recomanda o metoda de contraceptie, in principal pentru distantarea sarcinilor si pentru a permite organismului matern sa se refaca. Astfel o noua sarcina dorita sa decurga normal fara complicatii atat pentru mama cat si pentru copil. Distantarea sarcinilor (aproximativ 1.5-2 ani) este recomandata in special pacientelor cu Rh negativ, nasteri premature, sarcini complicate cu preeclampsie, anemiii severe, complicatii hemoragice la nastere, etc. Nu toate metodele de contraceptie sunt potrivite unei mamici ce alapteaza. Metoda de contraceptie trebuie aleasa tinand cont de caracteristicile fiecarei persoane (inaltime, greutate, caracterul menstruatiilor anterioare boli cronice, antecedente familiale), calea de nastere si mai ales dorintele acesteia. Am selectat cateva metode de contraceptie recomandate mamicilor care sper sa va ajute in alegerea dumneavoastra.
Pentru programari pentru consult:
☎️Medstar - Joi 16:00-20:00 (0264 917)
☎️Oncosurg - Marti 16:30-20 (0752 317357)
☎️Cabinet Cruciat-Miercuri 14-16 (0745 163 228)

18/09/2022

Cel mai suparat copil al saptamanii

08/09/2022

🩺 Cancerele ginecologice sunt de cele mai multe ori silențioase, de multe ori trec neobservate, pacientele ajungând la medic în stadii avansate. Acest lucru este valabil pentru cancerul ovarian, dar și pentru cancerul de col uterin.

🩺 Examenul ginecologic de rutină poate să identifice stările precanceroase ale colului uterin, dar și prezența formațiunilor tumorale ovariene sau îngroșarea endometrului. Astfel, se poate obține un diagnostic precoce al cancerului și rezultate terapeutice optime.

03/09/2022

Bagajul Gravidei.
Viitoarele mămici trebuie să îşi pregătească bagajul pentru maternitate încă din luna a 7-a, pentru că din momentul începerii travaliului, prioritățile se schimbă și gravida nu mai poate să se preocupe și de aceasta. Materialul postat este orientativ, cel mai impostant lucru de retinut este ca bagajul trebuie să fie ușor și să conțină strictul necesar.Bagajul pentru maternitate este compus din 3 părți: Actele necesare in spital ( toate a**lizele trebuie PRINTATE, daca trebuie sa mergeti intr-un serviciu de urgenta a**lizele sunt importante pentru medici sa poata cunoaste istoricul sarcinii). DECIZIILE MEDICALE IN URGENTA SE IAU IN BAZA INFORMATIILOR OFERITE SI ANALIZELOR EFECTUATE. Necesarul pentru gravida si Necesarul pentru bebelus. Am promis ca voi posta un material ajutator pentru viitoarele mamici si in sfarsit reusesc sa ma tin de cuvant.

23/07/2022

Fibromul uterin (leiomiom) este o formațiune necancerigenă formată din mușchi și țesut conjunctiv, ce poate să apară și să crească la femeile la vârstă fertilă. Fibromul uterin poate fi unic sau multiplu, poate avea dimensiuni de 1-2 cm dar și foarte mari de 10-20 cm, este foarte frecvent, aproximativ 40-80% din femei prezentând o astfel de formațiune uterină la un moment dat. Cu toate acestea majoritatea fibroamelor uterine nu creează probleme, fiind asimptomatice și nu necesită tratament.
Cele mai frecvente probleme semnalate sunt: sângerări menstruale abundente și/sau neregulate, senzația de presiune/disconfort pelvin, urinări frecvente/infecții urinare frecvente, constipație cronică, infertilitate.
Există puțini factori de risc cunoscuți incriminați în dezvoltarea fibromului uterin. Cei mai importanți fiind predispoziția genetică (dacă mama sau sora au fost diagnosticate cu fibrom atunci riscul de a dezvolta această patologie este mai mare), rasa neagră, obezitatea, deficitul de vitamină D, dieta săracă în vegetale și fructe și bogată în carne roșie, consumul de alcool, în special bere.
Diagnosticul se face în urma unui examen clinic, urmată de ecografie abdominal +/- endovaginală. În funcție de situație, investigațiile pentru diagnostic se pot completa cu un RMN, histerosonografie (numită și sonogramă cu perfuzie salină), histerosalpingografie (se folosește o substanță de contrast care se introduce în cavitatea uterină apoi se vizualizează cavitatea și se evaluează permeabilitatea tubară printr-o radiografie), sau histeroscopie (în anestezie, se introduce intrauterin un telescop numit histeroscop cu care se poate vizualiza pereții uterini și deschiderea către trompele uterine).
Tratamentul este adaptat fiecărei paciente în funcție de simptome și poate include: tratament medicamentos pentru ameliorarea sângerărilor sau pregătirea intervenției chirurgicale sau chirurgical miomectomie (se rezecă doar fibromul și se păstrează uterul) sau histerectomie (uterul nu poate fi păstrat și se îndepărtează).

☎️Pentru consultații, programări intervenție chirurgicală:
Medstar - Joi 16:00-20:00 (0264 917)
Oncosurg - Marti 16:30-20 (0752 317357) (sms)
Cabinet Cruciat-Miercuri 14-16 ( 0745 163 228) (sms)

22/07/2022

Foarte multe mămici care alăptează sunt îngrijorate dacă alimentele pe care le consumă le vor afecta laptele matern. Am selectat câteva recomandari ce sper să vă ajute în această perioadă minunată.

15/07/2022

Ce este colposcopia și biopsia de col uterin?
Colposcopia și biopsia de col uterin sunt două proceduri care permit o evaluare amănunțită a colului uterin, recomandate secundar unui rezultat anormal al examenului Babeș-Papanicolau.
Pentru colposcopie, pacienta trebuie să nu fie la menstruație. De asemenea nu se recomandă contactul sexual, aplicarea de tampoane, medicamente, ovule vaginale, creme, pulberi cu 24h înainte de această investigație.
🔬 Colposcopia este o investigație nedureroasă ce se realizează cu ajutorul unui aparat numit colposcop, de regulă în cabinetul de ginecologie, ambulator. Procedura durează în medie 15-20 minute. 🔬 Colposcopul este un stereomicroscop care mărește imaginea colului de 6 până la 40 de ori. În timpul examinării, după inserarea unui specul vaginal pentru vizualizare, colul este badijonat cu două substanțe speciale care au rolul de a pune în evidență zonele suspecte de la nivelul suprafeței colului sau a pereților vaginali pentru a fi biopsiate. Înainte de biopsie se poate efectua anestezie locală prin infiltrare cu xilină.
Biopsia de col presupune prelevarea de țesut cu o pensă ciupitoare. În anumite situații, pentru investigarea interiorului colului uterin se va realiza o procedură numită chiuretaj endocervical. Materialul tisular rezultat va fi examinat la microscop, în colorații speciale pentru semne de boală. Doar examinarea microscopică a materialului biopsiat poate confirma/infirma diagnosticul de cancer de col sau leziune precanceroasă.
După biopsie pot apărea sângerări reduse sau crampe asemănătoare cu durerile menstruale. Riscul de infecție după biopsie este mic, dar se va evita contactul sexual sau inserarea de tampoane interne cel puțin 5 zile după procedură.
Colposcopia se poate efectua în condiții de siguranță și în sarcină. Biopsia de col se recomandă în sarcină, dacă colposcopia arată transformări îngrijorătoare ale celulelor cervicale. În funcție de diagnosticul specific, tratamentul se poate efectua în postpartum sau după câteva luni de la naștere.

☎️Medstar - Joi 16:00-20:00 (0264 917)
☎️Oncosurg - Miercuri 14:30-16 (0752 317357)

Surse:
https://www.nhs.uk/conditions/colposcopy/
https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/colposcopy/about/pac-20385036
https://www.acog.org/en/Womens%20Health/FAQs/Colposcopy
https://www.hopkinsmedicine.org/health/treatment-tests-and-therapies/colposcopy
https://www.cancer.net/blog/2019-06/colposcopy-how-prepare-and-what-know

Telephone

Opening Hours

Tuesday 16:30 - 20:00
Wednesday 14:00 - 20:00