Muzeul Etnografic ”Anton Badea” este o instituție publică de cultură care s-a impus prin promovarea patrimoniului cultural, material și imaterial, a multiculturalității și a valorilor identitare locale.
Muzeul se înscrie, prin acțiunile sale, rezervate publicului celui mai divers, în cerințele europene ale unui muzeu cu practici moderne, care s-a născut din dorința de a oferi prilejul cunoașterii aspectelor variate ale civilizației poporului român dintr-o zonă cu bogate tradiții și obiceiuri populare.
Principiile de organizare ale Muzeului Etnografic ”Anton Badea” Reghin au fost și sunt în continuare complexe, mai ales din dorința de a constitui un muzeu viu, modern, în continuă evoluție, care să reprezinte cât mai fidel caracteristicile locuitorilor din Reghin și din împrejurimi, precum și multiculturalitatea locului.
Diferențele dintre zonele etnografice, în ceea ce privește evoluția tipologiei gospodăriilor țărănești, specificul local, influențat de condițiile geografice și de tipul de așezare, varietatea locuințelor și anexelor, ocupațiile tradiționale practicate, conviețuirea interetnică - sunt doar o parte din factorii luați în considerare și analizați în vederea valorificarii patrimoniului, organizării expozițiilor și programelor culturale și educaționale în muzeu.
Misiunea Muzeului Etnografic ”Anton Badea” Reghin este de a cerceta, dezvolta, conserva și valorifica bunurile culturale, materiale şi imateriale, cuprinse în aria de reprezentare și de a oferi accesul publicului la informația științifică în scopul educației. Prin activitatea sa, muzeul contribuie la cunoaşterea şi promovarea mărturiilor materiale şi spirituale ale existenţei şi evoluţiei comunităţii umane şi mediului înconjurător din zona etnografică Valea Mureșului Superior, zona etnografică Valea Gurghiului, subzona etnografică Valea Beicii, subzona etnografică Valea Luțului dar și o parte din Câmpia Transilvaniei, unde s-au păstrat valoroase documente de cultură materială și spirituală și care, de altfel, reprezintă o mărturie a strădaniei oamenilor de îmbunătățire a condițiilor de muncă și de trai, de-a lungul timpului.
Istoric
Muzeul a fost înființat în 1960 de către etnograful Anton Badea, care a pornit de la un număr de 64 de obiecte, unelte tradiţionale, obiecte de uz casnic, piese de port popular, monumente de arhitectură populară şi instalaţii ţărăneşti .
Patrimoniul muzeului s-a îmbogățit și diversificat de atunci, în mod constant, în prezent cuprinde peste 7500 de obiecte, reunite în mai multe colecții: ceramică, textile, mobilier țărănesc, obiecte de cult, port popular etc. și instalațiile tehnice țărănești din secția în aer liber (moara de apă, oloinița, teascul de struguri, prese și zdrobitori manuale).
În 1966 se inaugurează prima expoziţie la sediul muzeului, intitulată „Arta populară din zona Văii Gurghiului”, iar în 1972 este deschisă expoziţia „Unelte şi tehnică populară din Valea Superioară a Mureşului şi Câmpia Transilvaniei”. Au urmat apoi, în toți anii de existență până azi, nenumărate expoziții etnografice, atât permanente cât și temporare, expoziții foto, la sediu și itinerante, fiind abordate diferite teme, de la iconografie, port popular, ceramică, la obiceiuri, toate reunind elemente de cultură populară românească și interetnice.
Anton Badea l-a avut model de urmat, pe învăţătorul Iustin Handrea din Maioreşti, care organizase din 1936 o bogată şi variată expoziţie, în cadrul Lunii culturale târgumureșene, cu material etnografic colecţionat de el, înființând câteva muzee săteşti. La vremea înființării muzeului, Iustin Handrea a avut o implicare importantă care i-a permis valorificarea cunoștințelor și a experienței profesionale, oferindu-şi serviciile pentru realizarea acestui demers.
Demersul înființării muzeului a avut ca scop inițierea unei acțiuni de cercetare și creare a unui fond de obiecte etnografice originale, în legătură cu ocupațiile, meșteșugurile țărănești, locuințele, portul etc., specifice arealului mureșean. În planul de perspectivă s-a avut în vedere dezvoltarea instituției prin completarea cu o secție în aer liber, care să aducă și să păstreze cele mai reprezentative monumente de arhitectură populară, tipuri de gospodării, case și instalații țărănești.
La scurt timp după înființare, în perioada 1966-1968, au fost reconstituite o casă din Hodac și două instalații țărănești- moara și oloinița. Ulterior, profilul tematic și fondul documentar au fost întregite prin completările aduse în secția în aer liber. Începând cu anul 1993, în secția în aer liber s-au reconstituit două case, anexe gospodărești (șură cu grajduri), instalații tehnice țărănești (teasc de struguri, prese și zdrobitori pentru ulei), o biserică de lemn, au fost construite ateliere meșteșugărești (atelier de fierărie, atelier de olărit), așa încât, în prezent, putem vorbi de un sat al muzeului.
Multiculturalitatea zonei, a impus perspectiva unei reprezentări echilibrate a etniilor conlocuitoare, în muzeu, un obiectiv viitor vizat, fiind acela de a aduce o casă cu arhitectură săsească, existând deja o casă maghiară. Habitatul multietnic comun a generat influențe culturale reciproce, conviețuirea localnicilor, participare în comun la evenimente, obiceiuri, etc., au avut efectul de a solidariza membrii comunității și a condus la o coeziune mai mare a acesteia.
Un obiectiv principal urmărit pe parcursul mai multor decenii a fost completarea fondului documentar, care a condus la cercetări și achiziții în perioadele următoare în peste 200 de sate din județul Mureș. Atenția s-a îndreptat mai ales asupra zonelor necercetate, iar în muzeu au intrat circa 7500 de obiecte. Obiectele sunt grupate în colecții, însumând mai multe categorii și subcategorii, în funcție de criteriul funcțional .
Categoria ocupații cuprinde: agricultura, creșterea animalelor, culesul din natură, albinărit, vânătoare, pescuit, industria textilă. Categoria meșteșuguri cuprinde subcategoriile : olărit, meșteșugul prelucrării lemnului, dogărit, butnărit, rotărit.
O colecție aparte o constituie obiectele de viață spirituală și obiectele de cult. Una din cele mai bine reprezentate colecții este cea a portului popular și a textilelor de interior. Portul popular a evoluat, în zonele etnografice mureșene, ca și în alte părți ale țării, sub influența modului de trai și a mediului, a dezvoltării producției, în condițiile specifice fiecărei orânduiri sociale și a tehnicilor de lucru, începând cu țesutul și încheind cu îmbinarea pieselor din costumul popular.
Portul popular din zona etnografică Valea Mureșului Superior, alături de costumul popular din alte subzone, expuse în expoziții, reține atenția prin : cămașa cu ciupag și șire peste cot, catrințe croite în foi dreptunghiulare cu trup vânăt, prevăzute cu două câmpuri ornamentale, pe cel inferior fiind amplasate registre decorative orizontale, năframa sau ștergarul de îmbrobodit. Întreg costumul are o structură unitară, înscriindu-se în arealul portului popular românesc, care păstrează tipurile de bază ale pieselor aparținând fondului autohton dacic.
Creațiile artistice populare, care au înfrumusețat munca și traiul oamenilor, se regăsesc și ele pe obiectele din colecții. Obiectele înfrumusețate, ca și variantele lor simple, au avut rosturi bine definite, îmbinând cerințele utilitare cu cele estetice. Creațiile artistice se regăsesc pe vasele de ceramică din diferite centre, pe bâtele ciobănești, linguri, piese de mobilier, lăzi de zestre, mai puțin pe uneltele de agricultură.
