Nina Costea - consilier local

𝐉𝐮𝐫𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥 – 𝐬𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚 𝟏𝟔𝟐
De câte ori încep un jurnal săptămânal, scriu prima dată titlul și ultima parte, cea în care numărăm descrescător săptămânile care au mai rămas din acest mandat de consilier local. Azi am scris 46 și vă zic sincer că am verificat în urmă, să fiu sigură că n-am greșit. Au zburat zilele, săptămânile, anii...

Vă zis de la început că la primărie nu s-a prea lucrat săptămâna asta, toată energia de început de săptămână s-a dus pe Hala Laminor, unde, nu-i așa, până și românii din Maramureș știu că e târg. Nu zic că-i târg de Crăciun, pentru că pe mine deocamdată nu mă duce cu gândul la asta, în afară de o statuie din plastic cu Moș Crăciun, o iesle ce redă scena nașterii lui Isus și un jilț pe care la un moment dat va sta probabil un Moș Crăciun, nu sunt elemente care să ne ducă în zona aia. Avem în schimb saltele gonflabile, palmieri și fructe exotice, fum și mici, aglomerație...

Nu sunt eu în măsură să dau lecții despre organizările de târguri, dar pentru vizitatorii din București 𝐚𝐦 𝐮𝐧 𝐬𝐟𝐚𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐦𝐢 𝐯𝐨𝐫 𝐦𝐮𝐥𝐭̦𝐮𝐦𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐭𝐚̂𝐫𝐳𝐢𝐮: ori veniți pe jos (metrou, autobuz), ori nu veniți. Cele 1700 de locuri de parcare nu-s suficiente, nici Bulevardul Industriilor nu-i suficient, nici imensa curte Faur nu-i de ajuns, vă rog din suflet, 𝐥𝐚̆𝐬𝐚𝐭̦𝐢 𝐦𝐚𝐬̦𝐢𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐜𝐚𝐬𝐚̆, dacă nu aveți altă opțiune și vreți să veniți neapărat la târg.

Trecând peste știrile despre Hala Laminorul, unde primarul a și ales să-și pună și un birou de vânzare pentru apartamentele familiei pe care le construiește lângă Hală (doar nu credeați că a reabilitat Laminorul fără motive personale), aș vrea să vă spun câteva cuvinte despre Ziua Națională și cm o simt eu de fiecare dată.

Ca în majoritatea anilor m-a prins 1 Decembrie la birou, pentru că luna asta e pentru noi și cea mai scurtă, dar și cea mai aglomerată din an. Toată lumea vrea comenzile terminate, împachetate și livrate, iar noi ne străduim să facem asta. Dar dincolo de muncă, pentru mine 1 Decembrie e un restart pentru motivație, an de an. Poate și pentru că nu prea mai am de unde-mi lua speranțe pentru vremuri mai bune și atunci mă agăț de chestia asta patriotică legată de cine suntem, cine ne sunt strămoșii, cm ducem mai departe ce și-au dorit ei pentru țară, ce ne dorim noi și mai ales ce rămâne după ce noi nu vom mai fi, ce dăm noi mai departe generațiilor care vin.

𝐒𝐚̆ 𝐯𝐚̆ 𝐬𝐩𝐮𝐧 𝐨 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞. Aici în Sectorul 3, la intersecția bulevardelor Nicolae Grigorescu cu Theodor Pallady se află un monument care e pentru locuitorii din zonă cel mai cunoscut loc de întâlnire. 𝑵𝒆 𝒗𝒆𝒅𝒆𝒎 𝒍𝒂 𝒔𝒕𝒂𝒕𝒖𝒊𝒆, au zis mulți dintre noi de-a lungul timpului, dar probabil foarte puțini știu povestea acestui monument, căruia o să-i spunem simplu 𝐒𝐭𝐚𝐭𝐮𝐢𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐒𝐚̆𝐥𝐚̆𝐣𝐚𝐧.

În anul 1932, după aproape 14 ani de la terminarea războiului, oamenii din comuna Dudești-Cioplea (actuala Balta Albă-Titan) au vrut să-și cinstească părinții și copiii căzuți în Primul Război Mondial și i-au cerut primarului de atunci, Constantin Brânzoi, să aprobe ridicarea un monument în memoria lor. Acesta a fost de acord și a comandat unui cunoscut sculptor al vremii, Spiridon Georgescu, să realizeze statuia. Aceasta a fost turnată în bronz la Fabrica V. V. Rășcanu din București și montată pe un soclu de bază pe care se suprapune un soclu mai mic, ambele din beton placat cu marmură, pe care se află statuia din bronz. Pe partea frontală a soclului mai mic este un basorelief de bronz reprezentând o scenă de luptă corp la corp, iar pe celelalte trei laturi sunt fixate plăci care au înscrise numele eroilor.

Așadar, avem un monument istoric cu o statuie ce reprezintă un soldat din Primul Război Mondial în poziție de atac, care cred că trebuie să ne fie cunoscut. Să știm de unde venim, să știm cine au fost cei care au trăit aici, cei care și-au dat viața pe câmpurile de luptă. Am citit cu atenție numele. Sunt familii întregi acolo, sunt și femei. Am recunoscut numele lui Ghețu Anghel. E numele unei străzi pe care eu circul zilnic. Dacă le citiți, poate și voi recunoașteți străzi din jurul monumentului sau din cartier. Străzile se numesc așa tot de pe vremea lui Brânzoi.

𝐒̦𝐢 𝐚𝐜𝐮𝐦 𝐝𝐞𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐚𝐧𝐭. Lucrarea aceasta a fost înscrisă în Lista monumentelor istorice, în anul 2010 și ai noștri i-au dat denumirea oficială ”𝑀𝑜𝑛𝑢𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑒𝑟𝑜𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑐𝑎̆𝑧𝑢𝑡̦𝑖 𝑖̂𝑛 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑢𝑙 𝑠̦𝑖 𝑎𝑙 𝑑𝑜𝑖𝑙𝑒𝑎 𝑟𝑎̆𝑧𝑏𝑜𝑖 𝑚𝑜𝑛𝑑𝑖𝑎𝑙”. Ce? Cum? Numai mie mi se pare că cineva nu știe deloc istorie și dă denumiri nefericite monumentelor?

Și pentru că 1 Decembrie este și ziua în care ne comemorăm eroii, reprezentați ai mai multor partide politice din CL Sector 3 au depus o coroană de flori la 𝐒𝐭𝐚𝐭𝐮𝐢𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐒𝐚̆𝐥𝐚̆𝐣𝐚𝐧. Da, am fost și eu, că doar nu lipsea miercurea din post. Și am avut emoții și m-am gândit la oamenii aceia în timp ce depuneam coroana. Și le-am mulțumit în numele nostru, al tuturor!

𝑀𝑎𝑖 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑑𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑐𝑢𝑟𝑠 46 𝑑𝑒 𝑠𝑎̆𝑝𝑡𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑖. 𝑆𝑎̆ 𝑓𝑖𝑚 𝑏𝑖𝑛𝑒!

𝐉𝐮𝐫𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥 - 𝐬𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚 𝟏𝟔𝟏

Ninge! S-a și depus puțin, o zăpadă apoasă de sfârșit de noiembrie care însă mie îmi dă o stare foarte bună, mai ales că-i duminică și nimeni n-ar trebui obligat azi să iasă din casă. Bine, am fost de două ori în pod de azi dimineață, am schimbat de două ori șosetele, era să alunec grav la un moment dat, așa că sfatul meu e ca azi să admirăm toți zăpada de la fereastră.

Am avut o săptămână cu foarte mult de lucru la firmă, nu mă plâng, așa se întâmplă mereu la sfârșit de an, asta este, vin sărbătorile, încerc să-mi iau energie din gândul acesta și totul va fi bine.

În ceea ce privește activitatea din consiliu, am avut și săptămâna asta ședințe, și-n comisii, și la școli, am primit și convocator pentru săptămâna viitoare la o nouă ședință ordinară.

Aș putea să vă povestesc despre proiectele de pe ordinea de zi, să vă spun cm vom vota pentru a doua orară un jurist în comisia juridică și colegii de la celelalte partide vor fi împotrivă, sau să vorbim despre un nou credit pe care primăria vrea să-l acceseze, nu mare, 700 milioane, practic 3 spitale ca cel făcut de Dăruiește Viața împreună cu 350000 de români și peste 8000 de companii private. Asta în condițiile în care Sectorul 3 are deja un buget anual de 2,9 milioane de mii lei (știu că nu există numărul ăsta, ar fi trebuit să scriu 2.900.000.000 lei).

Sau aș putea să vă spun despre Sala de scrimă care se construiește la Școala 195 ai căror indicatori economici au fost la început 5,4 milioane și au ajuns acum la 11 milioane. E ca și cm tu ai semna un contract cu dezvoltatorul imobiliar să-ți vândă o casă cu 500 mii de euro, i-ai plăti și când aproape ar fi gata casa acesta ți-ar spune că mai trebuie s-o plătești odată. Și acesta nu este un caz izolat, așa se întâmplă cu toate proiectele de investiții de la noi.

Dar o să vă zic despre două lucruri bune pe care le avem pe OZ de săptămâna viitoare, și anume contribuția autorității locale la creșterea bursele elevilor și parteneriatul ce urmează să fie încheiat cu Asociația Culturalis, într-un proiect legat de amenajarea de grădini urbane, finanțat din fonduri private. Dacă mergeți pe link o să înțelegeți cam cm se va desfășura proiectul și cm ne putem implica fiecare. (link în comentarii)

La burse proiectul vine cu propunere de creștere la bursele sociale și la cel de merit care în urma creșterilor ar ajunge și unele si celelalte la 600 lei/lună. Nu zic că e mult sau puțin, bine sau rău, zic doar că nu-i ok ca într-un oraș ca Bucureștiul fiecare sector să aibă în continuare cuantumuri diferite la burse.

Acestea fiind spuse, să vorbim despre, ați ghicit, târgul de Crăciun care va fi deschis la hala Laminorul și care a făcut ca zona a asta a Sectorului unde locuiesc eu (era să zic unde își construiește primarul cartier de blocuri) va fi mai luminată și mai aglomerată în perioada următoare decât a fost poate chiar în perioada ei de glorie, atunci când la Uzinele 23 August veneau și plecau zilnic 20.000 de oameni. Avem brad alb din schele, avem copaci împodobiți cu becuri, avem căsuțe de lemn în Hala Laminorul și parte de artiști prinși drogați în trafic care ne vor cânta și încânta la târgul de Crăciun. Cu toată partea de disconfort care va veni odată cu asta (la evenimentul trecut au curs mesajele oamenilor cartier care au încercat să doarmă în ritmuri de bumți-bumți), ținând cont că acum ora de închidere a târgului va fi maxim 23 în weekend, eu sper să se desfășoare totul fără mari incidente și oamenii să se bucure de târg și sărbători.

𝑀𝑎𝑖 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑑𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑐𝑢𝑟𝑠 47 𝑑𝑒 𝑠𝑎̆𝑝𝑡𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑖. 𝑆𝑎̆ 𝑓𝑖𝑚 𝑏𝑖𝑛𝑒!

Celor care vor și pot să înțeleagă un text, le recomand să citească asta. Pentru ceilalți, îmi pare rău!

Care e faza pe bune cu vaccinurile? Domnia specialilor. Ce ar trebui să ancheteze DNA, dacă nu ar fi ajuns instrumentul Sistemului siloviki

DNA se ocupă de câte vaccinuri au fost comandate. Brusc, Hellvig, Iohannis, Ciucă, Gheorghiță (mai țineți minte pe Făt Frumos în uniformă care decidea totul? - unde e acum?), adică ăia care au decis atunci ca militarii şi specialii decid la vaccinare au dispărut de pe temă. Când au făcut Voiculescu şi USR scandal că decizia pe vaccinare nu se ia la Ministerul Sănătății, cm ar fi trebuit, au sărit toți pe noi.

Şi ce are DNA cu asta? Unde e corupția? Deciziile de oportunitare nu sunt despre furt. Trăim un moment abject.

Securiştii se răzbună. DNA ar trebui să facă lumină în povestea cu centrele speciale dacă ar urmări interesul public.

De ce?

Pentru cei care nu ați citit cartea, vă las mai jos povestea care m-a şocat atunci.

Fragment din "Cine a făcut România - Răscrucile noastre":

"Un moment șocant pentru mine a fost discuția din ședința de guvern în care am aprobat strategia de vaccinare. Era la începutul guvernului Cîțu, ședințele de guvern se țineau cu măștile pe față, ore întregi de respirat sub mască. Marele stres era că nu vom avea vaccinuri, era înainte ca băieții din serviciile secrete și armată, care au condus campania de vaccinare, să rateze acest obiectiv național. Neîncrederea în acea coaliție a început destul de repede, când am realizat că totul fusese organizat în guvernul anterior, astfel încât Ministerul Sănătății devenise un fel de contabil care semna pentru bani și toate deciziile importante - ce plătim, cm comunicăm, ce reguli avem - erau luate de statul profund în comitete obscure. Practic, ministrul Vlad Voiculescu răspundea, dar nu decidea nimic. Marele stres era ordinea în care vom vaccina populația, care atunci era în izolare, cu vaccinurile care urmau a veni în tranșe mici, cel puțin la început. O decizie grea oriunde în lume: în ce ordine să salvezi oamenii. Ca să nu fie haos, ministrul a propus o strategie. Bazată pe cel mai raționalist model filosofic posibil. Dacă vi se pare că mă exprim pompos, să știți că nu e așa. Modul în care decizi în ce ordine salvezi oamenii este o chestiune profund filosofică, chiar dacă e luată de miniștri. Ține de fibra profundă a valorilor noastre, nu există multe cazuri de asemenea importanță. Ministerul Sănătății - Vlad Voiculescu și Andreea Moldovan, numită secretară de stat, expertă în domeniu, au elaborat o strategie care, în esență, spunea: personalul esențial din sistemul sanitar primii, apoi bolnavii vulnerabili, apoi bătrânii. Era o etică a grijii, combinată cu una funcțională. O filosofie liberală în care toți suntem egali în fața pandemiei și începem cu cei fără de care murim cu toții și cu cei care au nevoie mai mult. Reacțiile din ministere au fost sălbatice. Medievale. Fiecare ministru și șef de agenție voia să își declare salariații ca fiind prioritari. Ceea ce nu s-a acceptat. Însă, în ședința decisivă, a apărut un scandal între ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, și Vlad Voiculescu. Eram prins cu ale mele la PNRR și nu apucasem să urmăresc toate discuțiile despre subiect. Se lucra direct pe textul strategiei, se intervenea, se respingea, un haos. Ciucă a început să fie nervos și să zică: Armata e la dispoziția poporului, dacă nu aveți nevoie de Armată, atunci noi ne retragem. A fost un moment în care mi-am pus problema dacă Voiculescu este sănătos la cap. Oricum era asaltat din toate părțile și, cu atitudinea lui molcomă, nu era clar dacă e depășit de situație sau pur și simplu nu știe să refuze cereri nesimțite. În această situație de criză, să îl auzi pe șeful armatei că regretă că Armata nu poate ajuta poporul era bizar. Acea frază aruncată în ședință de guvern de generalul Ciucă m-a paralizat. Îmi imaginam eroi în uniforme și cu mască care ajutau poporul, cm oameni în uniforme vaccinau copiii bolnavi. Și Voiculescu refuză, se opune. Am devenit atent la haosul de texte schimbate în plină ședință. Am realizat, în următoare jumătate de oră, urmărind discuțiile duse pe formulări juridice și încercări de compromis de la Cîțu - genul acesta de pierdere în amănunte din care nu mai înțelege nimeni nimic, am realizat, deci, că, de fapt, asistam la un moment abject și Ciucă era foarte ipocrit. Nu, Armata nu dorea să ajute Poporul. De fapt, șeful Armatei dorea să organizeze centre speciale de vaccinare, unde să se vaccineze prioritar angajații armatei și familiile lor. Eram șocat, începusem să lucrez la PNRR, venisem de la Bruxelles și îmi propusesem să îl livrez ținând tot guvernul unit în jurul subiectului. Ceea ce chiar am reușit până la urmă. Pentru mine, asistând la multe prostii și porcării, unele pe care le-a oprit Dan Barna, altele imposibil de oprit, a fost mereu o dilemă reală dacă să mă cert cu colegi miniștri sau nu. Dar, atunci nu am putut să mă abțin. Am spus în ședința de guvern că e inadmisibili că Armata vrea să se vaccineze separat, că eu am crezut sincer și m-am emoționat la gândul că armata chiar voia să ajute poporul și că e abject ce se întâmplă. Ciucă se uita la mine ca la un OZN. A fost mult scandal, Voiculescu și noi de la USR eram asaltați nesimțit pe aceeași logică - toți se voiau speciali și spuneau că ei ajută poporul, de fapt intrând în față pentru că sunt importanți pentru popor. S-a ajuns la o variantă de compromis: Armata a rămas cu centrele speciale, iar Voiculescu a impus să respecte criteriile generale aplicabile pentru întreaga populație și în cazul acesta. Adică, armata ar fi avut voie să vaccineze, în prima etapă, doar personalul esențial, bătrânii și bolnavii. Sunt absolut sigur că au încălcat această prevedere pentru că știu cazuri de vânzătoare măritate cu sergenți care s-au vaccinat înainte de etapa unde toată lumea se putea vaccina. A doua zi am scris public că nu vom accepta ca centrele speciale de vaccinare ale armatei să fie finanțate din fonduri europene, pentru că Uniunea Europeană este bazată pe principiul egalității în fața legii. După ceva vreme, Voiculescu a fost demis și una dintre acuze era că a publicat lista centrelor de vaccinare speciale. Să recapitulăm: armata și serviciile secrete s-au vaccinat în regim separat și cu prioritate, în mod secret. Aceasta este o trădare. Când a fost vorba de cea mai mare criză se sănătate publică din istoria României, când a fost momentul decisiv să fim toți cetățeni români egali, în acest stat fondat pe principiile iluminismului liberal european, Armata și serviciile secrete au trădat poporul român și s-au separat. Pentru mine acesta este un moment de neiertat și nu voi considera închis episodul vaccinării până nu avem o anchetă pornind de la acest subiect. Nu există onoare militară în a avea privilegii, că nu suntem în Pakistan. Armata nu e mai importantă decât poporul. A fost unul dintre momentele dramatice care putea duce la ieșirea USR de la guvernare, la nici două luni de când intraserăm. Poate vă veți întreba de ce nu am fost mai vocali atunci. Dar am avut poziții publice și eu și Barna și Voiculescu. Am ieșit, din acea lungă și secretă ședință de guvern, obținând un compromis. Dar, mai ales, am ieșit dezgustat. Comitetul fantomatic care a condus campania de vaccinare a declarat campania închisă în 2022, deși vaccinase doar 44% din populație. Cam atât de capabil e statul profund când vine momentul să gestioneze situații concrete. Are la îndemână structurile de forță, intimidează instituțiile civile, are butoane la moguli penali și securiști care dețin televiziunile. Și performanța lor e ultima din UE. Dar au avut grijă ca ei și familiile lor să se salveze primii. Raportul de încheiere a activității a fost prezentat într-o ceremonie secretă, unde participanții și-au acordat reciproc medalii"

Așa se dezbat legile pe care apoi suntem toți obligați să le respectăm. Și oamenii ăștia care se hlizesc acolo sunt aleși de unii dintre noi să-i reprezinte. Voi sunteți mulțumiți de deputații voștri? Alții mai buni nu ați găsit?
Felicitări Oana Țoiu pentru implicare!

„E o tâmpenie, dar o votăm!”, PSD despre Legea Pensiilor ———————————————————————————————————————————✨ Urmărește-ne și pe:🖼️ Instagram: https://www.instagram.com/usr_oficial/🎥 TikTok: https://www.tiktok.com/...

𝐉𝐮𝐫𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥 – 𝐬𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚 𝟏𝟔𝟎

Am început să scriu jurnalul acesta în mașină (oare câte din cele 160 au fost scrise în mașină?) pe Valea Prahovei în drum spre casă, după un weekend petrecut la Bușteni cu familia. Aveam nevoie de ieșirea asta, după o săptămână în care am văzut pe pielea oamenilor din jurul meu cm e să treci de la extaz la agonie și apoi de la agonie la extaz, pe probleme de viață și de moarte, în doar câteva zile. Și cm totul e bine când se termină cu bine, zic să vedem săptămâna de consilier, așa cm a fost ea, pe zile:

𝐋𝐮𝐧𝐢 – Am primit prima suplimentare pe Ordinea de Zi pentru ședința de mâine și am avut ședința comisiei de buget. Suplimentarea se referea la un contract cadru între Direcția de Salubritate și un OIREP prin care să fie valorificată fracția uscată de deșeuri colectate din sector. Cum care fracție uscată? Nu colectați gunoiul separat pe uscat și umed și nu vă este ridicat separat? Ghinion! La Sectorul 3 în acte așa e.

𝐌𝐚𝐫𝐭̦𝐢 – Aseară târziu a mai venit o suplimentare cu trei puncte, dar cm eram cu ale mele am văzut-o abia dimineață înainte de ședința de consiliu. Oricum, probabil pentru că nu se justifica nicicum urgența, această a doua suplimentare a fost retrasă și am început la 11:00 ședina cu 47 + 1 puncte pe ordinea de zi. Deși noi am avut și intervenții și voturi împotrivă sau abțineri, toate proiectele de pe OZ au trecut (au avut mai multe de 16 voturi pentru) și sunt toate acum HCL-uri.

𝐌𝐢𝐞𝐫𝐜𝐮𝐫𝐢 – Azi am avut ședință de CA la una din școlile în al cărei Consiliu de Administrație sunt membră, și unde, printre altele, am suplimentat numărul elevilor care primesc burse. Ceea ce e un lucru bun. Când vezi câți bani se cheltuie la Sectorul 3 fără niciun folos real pentru comunitate, la aprobarea unor burse simți că poate acolo nu-i în zadar suplimentarea.

𝐉𝐨𝐢 – Primarul Sectorului 3 a mobilizat, cu mic, cu mare, angajații primăriei la un ”protest spontan” la Primăria Capitalei, pentru un pic de circ în centrul orașului legat de retrocedarea din IOR. Presa plătită din banii oamenilor din Sectorul 3 a preluat doar mesajul anti-Nicușor Dan, în timp ce replica primarului general, care arată cm fix Robert Negoiță e de vină că s-a retrocedat parcul IOR, nu există sau e scrisa la sfârșitul știrii, unde aproape nimeni nu citește. Ce m-a distrat pe mine a fost faptul că Negoiță le-a dat oamenilor niște pancarde pe care cineva (intenționat sau nu) a pus virgulă între subiect și predicat, schimbând astfel sensul propozițiilor și ajungând chiar să înțelegem că vor să-l îndemne pe Nicușor Dan să susțină mafia imobiliară. Și deși printre participanți au fost membri de frunte ai PSD Sector 3, nici unul nu a sesizat greșeala. Ce să zic, pățești!

𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢 – E o nebunie cu gropile de gunoi de pe lângă blocuri. Aș vrea să aflu cm e la voi la scară. Sunt gata? Sunt funcționale? Sunt acoperite? Se ridică deșeurile din ele? Sunt pentru fracția uscată sau pentru fracția umedă? Se adună gunoi extra pe lângă ele? Ați fost înștiințați despre cm trebuie folosite?

𝐒𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆ – După o săptămână în care recunosc că m-am concentrat mai mult pe problemele familiale decât pe cele din consiliu, mă declar acum back to business, și după o zi înconjurată de munți și zăpadă (da, a nins tare sâmbătă la Bușteni) n-am voie să mă mai plâng de nimic.

𝐃𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚̆ – Azi vreau să mă laud puțin cu colegii mei și sper să o pot face pe larg săptămâna viitoare. Pentru că în București soarele s-a arătat azi, colegii din USR Sector 3 au ieșit din nou să vorbească cu cetățenii despre problemele acestora și despre proiectele pe care USR le are atât la nivel local cât si la nivel național. Sunt minunați, vă zic, și colegii mei și cetățenii. Vă mulțumesc tuturor!

𝑀𝑎𝑖 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑑𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑐𝑢𝑟𝑠 48 𝑑𝑒 𝑠𝑎̆𝑝𝑡𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑖. 𝑆𝑎̆ 𝑓𝑖𝑚 𝑏𝑖𝑛𝑒!

Alții au făcut 3 spitale. Pornite de la zero și dotate.
Negoiță a bramburit o hală veche. Nu știm la ce va folosi și nici cât ne va mai costa.

Alții au făcut 3 spitale. Pornite de la zero și dotate.
Negoiță a bramburit o hală veche. Nu știm la ce va folosi și nici cât ne va mai costa.

L.E. Gașca lui Negoiță a aprobat în octombrie majorarea capitalului social pâna la 600 milioane lei și contractarea unui credit de 120 milioane lei, pentru a continua lucrările la Hală.
Adică 144 milioane euro, fără proiect, fără utilitate, fără termen de finalizare asumate.

Gașca a întrerupt ședința de trei ori pentru consultări ca să aprobe aceste mișculații. Anterior le respinsese de mai multe ori.

Negoiță, care bântuia pe culoare, a reușit să ii convingă în spatele ușilor închise. În ședința publică nu a intrat să spună ce are de spus.

𝐉𝐮𝐫𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥 - 𝐬𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚 𝟏𝟓𝟗

Am câteva lucruri să vă povestesc despre ce s-a întâmplat săptămâna asta. Da, marți am dat și drumul la centrală, dar nu asta era musai de zis.

Am participat zilele trecute la două evenimente care aparent n-au legătură unul cu altul, dar au educația numitor comun, 𝐒𝐦𝐚𝐫𝐭 𝐂𝐨𝐦𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐢𝐞𝐬 𝐒𝐮𝐦𝐦𝐢𝐭 & 𝐄𝐱𝐩𝐨 și 𝐈̂𝐧𝐭𝐚̂𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐝𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐒𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫 𝟑 𝐜𝐮 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐢 𝐚𝐢 𝐢𝐧𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢, 𝐠𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢, 𝐩𝐫𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐌𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢 într-o discuție despre combaterea consumului de droguri și nu numai.

O să le luăm pe rând și-o să vă spun cu ce am rămas eu după aceste două întâlniri. Începem cu Smart Communities Summit:

🔖 Am ajuns la momentul în care școala concurează (și aprope pierde) cu rețelele sociale.
🔖 Tehnologia se schimbă și evoluează rapid, administrațiile locale și centrale se mișcă mult mai lent, deși ar avea toate premisele să țină pasul. Lipsa de pregătire a personalului din mediul public e factorul cel mai important care ține pe loc administrația de stat. Există, desigur, o diferență de viziune între cei care au nevoie de tehnologie și cei care vin cu soluții.
🔖 Avem în România 𝐼𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑐𝑒𝑟𝑐𝑒𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒𝑧𝑣𝑜𝑙𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑖𝑖 𝑢𝑚𝑎𝑛𝑒. Oamenii de acolo au descoperit că există Blue zone în lume. Probabil ca și noi, tot de pe Netflix. Și când vorbea directorului institutului despre păduri și zone cu aer foarte curat, folosind citate parcă luate de pe facebook, eu mă gândeam că noi în Sectorul 3 putem spune că avem ”Pădure de pavele”.
🔖 Putem salva locuri din România prin branding de localitate. Eu sunt 100% de acord cu asta, branding practic este ceea ce ajunge în mintea oamenilor depre un loc. Adică pentru ce e locul acela cunoscut. La ce te face el să te gândești. Așa cm Sectorul 3 e cunoscut pentru pavele și borduri. Pentru că nu este suficient să ai un logo și-un mesaj pe care să-l repeți la infinit, brand-ul e susținut de fapte și acțiune și asta nu-i simplu de făcut și, mai ales, nu se face dintr-un birou. Brandigul îl faci cu oamenii. Comunitatea creează și susține brandul. Și contrar așteptărilor, 𝐛𝐫𝐚𝐧𝐝𝐢𝐧𝐠𝐮𝐥 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐬𝐞 𝐚𝐝𝐫𝐞𝐬𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢 în primul rând.

De la întâlnirea cu profesorii am plecat cu impresia că autoritățile (deși au stat pe scenă) au fost scoase la tablă. Și n-au luat notă de trecere. Concluzii de aici:

🔖 România nu este pregătită să facă față faptului că de la țară de tranzit am devenit țară de consumatori de droguri.
🔖 Există consum de droguri în școli. Există consum de droguri în școli. Există consum de droguri în școli.
🔖 Există părinți consumatori, care au pupilele extrem de dilatate dimineața, când își aduc copiii la grădiniță.
🔖 Profesorii sunt îngroziți de faptul că nu știu ce să facă în situațiile în care elevii lor consumă stupefiante. Și cel mai simplu le e să nu facă nimic. Sau cm zicea un puști într-un reportaj la România te iubesc acum vreo 4 ani: profesorii vin, își cântă lecția și pleacă, iar eu îmi pregătesc țigările în bancă ca și cm aș fi la mine în sufragerie.
🔖 Părinții refuză în majoritate să creadă că fiul/fiica lor ar putea să consume ceva vreodată. Mai mult, ei refuză ca aceștia să participe la programe de prevenție, ca să nu mai zic că nu discută cu copiii lor niciodată acest subiect.
🔖 Singura licărire de speranță vine de la, ați ghicit, ONG-uri, care pe lângă faptul că fac cursuri de formare cu profesorii care își doresc să cunoască mai multe despre acest fenomen și cm să gestioneze punctual diversele situații, au început să facă același lucru cu părinții care-și doresc (mulți dintre ei cu copii care se confruntă deja cu dependența).
🔖 Centrele de prevenire și consiliere antidrog de stat sunt minunate dar lipsesc cu desăvârșire. tot în ONG-uri e baza și aici.
🔖 Există o prăpastie la nivel de comunicare între copii, părinți și profesori și în loc să lucreze împreună, aceștia dau vina unii pe alții.
🔖 Părerea mea, de om care n-are absolut nicio pregătire sau legătură cu domeniul acesta, este că dacă ar exista proceduri verificate, care să funcționeze, oamenii, fiecare la nivelul lui, și-ar face datoria. Dar nu există. Cei care semnalează probleme sunt plimbați de la o autoritate la alta și sfârșesc prin a abandona. Dealerii intră fără probleme în scoli sau sunt direct din rândul elevilor, paza e depășită de situație, nu știe ce sa facă, poliția națională te trimite la poliția locala și invers, părinții nu recunosc problemele sau dacă le recunosc sunt copleșiti.
🔖 E o problema gravă cu care ne confruntăm, nu prea avem de unde copia modele de reușită, deocamdată doar vorbim despre problemă, dar e important ca măcar discuțiile astea să fie purtate. Conștientizarea existenței unei probleme e unul dintre cei mai importanți pași. Să învățăm să mergem, zic!

Am primit săptămâna asta și un nou convocator pentru 𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐚 𝐝𝐞 𝐂𝐋 𝐬𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞, 𝐢̂𝐧 𝟏𝟒.𝟏𝟏.𝟐𝟎𝟐𝟑 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟏.𝟎𝟎. Avem 47 de puncte pe ordinea de zi și multe dintre ele sunt actualizări de indicatori economici la proiectele de reabilitare la școli și blocuri. Dar avem și aprobarea valorificării echipamentelor componente ale fostei stații de sortare din S3. Se propune vânzarea la licitație pornind de la suma minimă de 4.181.000 euro.

Ieri dimineață am fost în Parcul Pantelimon să mai văd și ce mai e pe acolo. Bine, am și alergat câteva minute. Vreo cinci. Mai erau oameni la alergat, erau și câțiva la pescuit. Parcul, deși trist și părăsit ca o toamnă târzie, era frumos, iar eu de câte ori ajung aici mă simt acasă. Și mi-e foarte drag.

Am văzut și palmierii da. Vă zic, se potrivesc fix ca nuca în perete. Dacă nu mă credeți, luați și vedeți cu ochii voștri.

𝑀𝑎𝑖 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑑𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑐𝑢𝑟𝑠 49 𝑑𝑒 𝑠𝑎̆𝑝𝑡𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑖. 𝑆𝑎̆ 𝑓𝑖𝑚 𝑏𝑖𝑛𝑒!

Asta mai lipsea. Să ne cadă copiii în gropile lor!

𝐉𝐮𝐫𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥 – 𝐬𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚 𝟏𝟓𝟖

Săptămâna asta nu am avut ședință de CL și toată lumea a aflat deja că Poliția Locală a Municipiului București a amendat cu 35 de milioane de euro proprietarul zonei retrocedate din IOR pentru schimbarea destinației spațiului verde. Da, există un articol de lege (legea 24/2007) care penalizează schimbarea destinaţiei spaţiului verde sau reducerea suprafeţei de spaţiu verde cu valori între 10.000 şi 20.000 de lei pe metru pătrat.

Revenind. Pentru că nici dispoziția în care sunt nu mă ajută să scriu un jurnal de tipul celor cu care v-am obișnuit, azi m-am gândit să fac o listă cu cărți pe care eu le-am citit și le consider foarte importante pentru cineva care își dorește să devină consilier local (și nu numai), dar încă nu știe de unde să apuce funcția asta. Evident, și cei care știu despre ce-i vorba pot trece prin notițele astea, poate găsesc și ei ceva interesant de citit. Începem.

1. Prima și cea mai importantă carte, cu care eu dorm pe noptieră și acum, după 3 ani de consiliu, este, ați ghicit, 𝐂𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐀𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯. Sfatul meu este să o citiți prima dată de la un capăt la altul, nu-i greu de parcurs, e practic ca și Constituția Romaniei, pe care n-am s-o adaug în lista asta de cărți pentru că-i pentru toată lumea, nu doar pentru viitori consilieri locali. După ce ați trecut prin el, de Codul Administrativ vorbesc, vă puteți întoarce și pune semne la paginile care vi se par mai importate. De exemplu la Articolul 134 – Convocarea ședințelor de consiliu local sau la Aticolul 5 – Definiții generale, mai ales literele bb, cc, dd, ee, care fac referire la tipurile de majorități. Oricum, asta e cartea de căpătâi a consilierului, de aici înveți ce trebuie sa faci si cm să scrii un proiect de HCL, tot de aici cm să convoci o ședință de CL fără să ai nevoie de primar și tot așa. So, am stabilit, începi cu asta.
2. 𝐏𝐬𝐢𝐡𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐚 𝐦𝐮𝐥𝐭̦𝐢𝐦𝐢𝐥𝐨𝐫 de Gustave Le Bon este o carte pe care trebuie s-o citești dacă vrei să știi și să înțelegi cm stau lucrurile, de fapt, cu mulțimile de oameni și să-ți potențezi așteptările. Să nu crezi că vreodată ai putea schimba opiniile unei adunări mari de oameni prin explicații raționale. Uneori nu poți reuși asta nici cu un singur om, așa că, să te aștepți să schimbi fundamental ceva printr-un discurs rațional e utopie. Eu mă bucur că n-am citit-o mai la începutul vieții, pentru ca n-aș fi crezut o iotă. Acum nu numai că sunt de acord cu ce scriau oamenii ăia în carte la 1895 (spun oamenii ăia, pentru că sunt foarte multe trimiteri la studii de tot felul, nu-i ceea ce crede un singur om), dar am și învățat câte ceva de-acolo.
3. 𝐅𝐚𝐜𝐭𝐟𝐮𝐥𝐧𝐞𝐬𝐬 de Hans Rosling, zece motive pentru care interpretăm greșit lumea și de ce lucrurile stau mai bine decât credem. E o carte extraordinară care ne schimbă efectiv modul in care privim la nivel macro toată lumea asta în care trăim. Excelentă, va spun! Hans Rosling, a fost unul dintre cei mai importanți 100 de oameni ai planetei (a murit in 2017) și cartea a apărut tot în 2017, iar cuvintele lui despre carte au fost: ”aceasta este ultima mea bătălie din lupta de-o viață împotriva ignoranței devastatoare”. Mă rog, nu-i ca și cm ne face pe toți proști, eu nu mă simt, dar e plină de exemple faine și de date clare care ne ajută să vedem încotro ne îndreptăm și că nu totul e ori alb, ori negru.
4. 𝐎𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐢 de Anthony Tjan este o carte pe care eu am citit-o chiar mai înainte de Codul Administrativ. Fiecare om crede despre el că este un om bun. Eu nu fac excepție, ba uneori mă cred mai bună decât alții, dar îmi revin rapid. Percepția generală, mai ales în România, este că oamenii buni nu fac politică, n-au ce căuta în ea. Cartea asta mi-a arătat că implicarea în politică și viața personală nu se exclud, că productivitatea și bunătatea nu sunt dușmani și că a fi împlinit și a avea succes poate fi unul și același lucru. Cartea-i un îndemn la a fi 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭̦𝐢 în orice întreprindem, fără a face zgomot. Recomand! Și cartea și comportamentul. 🙂
5. 𝐏𝐚𝐫𝐚𝐝𝐨𝐱𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐨𝐬𝐩𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 de Clayton Christensen, Efosa Ojomo și Karen Dillon, este una dintre cele mai practice cărți pe care le-am citit vreodată. Găsim în ea explicații cu exemple concrete. Cum, deși nobile, soluțiile noastre actuale nu produc rezultate consistente și, în anumite cazuri, au făcut problemele inițiale să se transforme în unele și mai grave. Poate ar trebui să ne uităm la ele altfel. Nu din altă direcție, ci prin alte lentile. Cum ar fi dacă, în loc să încercam sa remediem semne vizibile de sărăcie prin donații, ne-am concentra pe crearea unei prosperități durabile? În fine, nu vă povestesc, citiți! Veți vedea un pic diferit lucrurile după asta.
6. 𝐎𝐫𝐚𝐬̦𝐮𝐥 𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐭 de Charles Montgomery este cartea pe care am luat-o dintr-o librărie în timp ce mă plimbam prin Sectorul 3. Mi s-a părut ciudat titlul, pentru că eu cred că oamenii trebuie să fie fericiți, nu orașul. Dar apoi mi-am imaginat că poate fi și aici ca la copii. Dacă mama e bine și copilul va fi bine. Lectura ei n-a fost una ușoară pentru mine, pentru că m-am oprit întruna să iau notițe, să caut mai multe despre diverse situații aduse în discuție și parcă n-o mai terminam. Deși nu-mi doream neapărat s-o termin, pentru că înțelegeam că odată terminată cartea, se termină și Orașul fericirii.

Mă opresc aici. Ne auzim săptămâna viitoare. Am pus în poză și-o carte bonus. E pentru distracție, dar pleci din ea și cu ceva învățăminte.

𝑀𝑎𝑖 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑑𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑐𝑢𝑟𝑠 50 𝑑𝑒 𝑠𝑎̆𝑝𝑡𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑖. 𝑆𝑎̆ 𝑓𝑖𝑚 𝑏𝑖𝑛𝑒!