Parohia Ortodoxa Romana Sai

Parohia Ortodoxa Romana Sai

Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Parohia Ortodoxa Romana Sai, Church, .

05/06/2024

📝Azi, 05.06.2024 este ziua 📚ÎNVĂȚĂTORULUI, al doilea părinte al fiecărui copil, un om cu har, un om cu o vocație înaltă, un șlefuitor de minți și sculptor de suflete și caractere, cel ce are o responsabilitate sfântă asupra educației🧮 copiilor, cel ce povătuiește copii spre “drumul regal spre înțelepciune“ 📖 și îi ajută să facă față rigorilor de adult.👨‍🏫👩‍🏫
📝Cu prețuire astăzi transmitem tuturor învățătorilor în semn de mulțumire pentru eforturile depuse un sincer și călduros LA MULȚI ANI❗️🙏💐

Photos from Parohia Ortodoxa Romana Sai's post 01/06/2024

1 IUNIE - ZIUA COPILULUI - E vremea să zâmbim‼️
Un prilej binecuvântat și bucurie cerească să fim alături de cel mai frumos dar dumnezeiesc, COPIII, care astăzi au avut parte de o surpiză, dar nu înainte de a rosti împreună o rugăciune de mulțumire cerând lui Dumnezeu Harul Ceresc, pe care să-l reverse asupra lor si asupra părinților, dăruindu-le întelepciune, pace și liniște în familii, bucurii și spor în toate cele bune. A fost o zi plină de emoții și cred că filmul a scos în evidență cât de importantă este familia, prietenii, dar și cât de puternic este un copil si cm poate să facă față momentelor dificile din viață alături de Cel mai bun prieten și frate mai mare, Iisus Hristos, care este mereu alături de noi. Le mulțumesc din suflet părinților implicați, dn-lui Primar Cristea Radu pentru că a fost alături de noi ca întotdeauna și mai ales copiilor care prin inocența lor ne-au arătat încă o dată ce lipsește acestei lumi, iubirea necondiționată și deplină în Domnul nostru Iisus Hristos. „Copii, ascultaţi întru Domnul de părinţii voştri, căci aşa este drept. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta; aceasta este cea dintâi poruncă urmată de făgăduinţă: ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti mulţi ani pe pământ. Şi voi, părinţilor, nu-i întărâtaţi pe copiii voştri spre mânie; dimpotrivă, creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni 6, 1-4).
LA MULȚI ANI COPII!!!🙏🎂🎬🍿

31/05/2024

Mesajul Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului – 1 Iunie

​Copiii sunt veniți pe pământ direct din raiul lui Dumnezeu. Ei ne aduc în lume zâmbetul, bucuria, blândețea, bunătatea și sfințenia desăvârșită a Celui singur sfânt prin Sine - Dumnezeu.

​Ei sunt darul și împlinirea, speranța și dăinuirea părinților (mama și tata), ei sunt cununa apostoliei dascălilor, ei sunt comoara Bisericii lui Hristos, ei sunt frumusețea și tinerețea fără bătrânețe a satelor noastre românești, ei sunt continuitatea, normalitatea, înveșnicirea și nemurirea neamului nostru românesc cel iubitor de Dumnezeu și mărturisitor de Hristos.

​Iată ce spune Mântuitorul despre nașterea unui prunc:

„Când femeii îi vine ceasul să nască, se întristează că a sosit ceasul ei (durerile facerii), dar pe când a născut, uită de dureri, de bucurie că s-a născut om (viața) în lume!” (Ioan 16, 21).

​La nașterea fiecărui copil, ca miracol divin, părinții și cunoscuții se întreabă: „Oare ce va fi pruncul acesta?” (Luca 1, 66). Noi nu știm niciodată dinainte ce va fi, Dumnezeu însă știe! Fiecare copil, fiecare om este un proiect unic al lui Dumnezeu, conceput să devină capodopera Sa pentru veșnicie.

​Proiectul lui Dumnezeu poate fi perfect sau poate fi urâțit, poate fi amputat, poate fi compromis prin intervenția nefericită, neinspirată, lipsită de viziune, de măsură, de respect și responsabilitate a părinților, a dascălilor, a mentorilor și a unei societăți, ea însăși abătută grav de la poiectul Creatorului.

Pentru a zidi o capodoperă este necesară conlucrarea între autorul proiectului – Dumnezeu și beneficiarii Lui – oamenii.

​Astfel, FAMILIA – mama și tata – se cuvine să fie primii pedagogi, dăruindu-i educația celor șapte ani de-acasă, fiecărui copil și „bunul simț românesc (țărănesc)”, care însemnează: credința în Dumnezeu și frica de El, rușinea de oameni și simțul măsurii.

ȘCOALA și dascălii să le dăruiască educația adevărată, să le inspire iubirea de frumos, de valori adevărate și nemuritoare, de cultură românească și credință strămoșească, de țară, de eroi, de istorie, de personalități de geniu, din toate domeniile și de oamenii simpli, adevărați, drepți și cinstiți care trudesc să țină țara pe umeri.

BISERICA, prin slujitorii și lucrarea ei, va desăvârși proiectul personal al fiecărui copil, aducând în ființa lui harul și făcându-l fiu al Cerului, fiu al lui Dumnezeu și conștientizându-l, printr-o lucrare înțeleaptă și plină de dragoste, că viața este un examen de toate categoriile și toate treptele, iar Biserica lui Hristos este „școală pentru toată viața”. În Biserică se desăvârșește formarea noastră completă ca și ființe divino-umane, alcatuite din trup și suflet, și că pentru tot lucrul bun și frumos suntem binecuvântați de Dumnezeu și iubiți, apreciați și prețuiți de oameni, de comunitate și de națiune, iar pentru orice lucru rău și iresponsabil, suntem pasibili de judecata și sancțiunea divină, dar neîntârziat suntem judecați și dezaprobați de oameni în mod necruțător.

​Asupra acestor lucruri se cuvine să ne uităm noi cei maturi, pe umerii cărora apasă întreaga responsabilitate, părinți, dascăli și păstori de suflete și să veghem ca fiii și fiicele, copiii atât de înzestați și luminați ai neamului nostru, să crească frumos și armonios, în bucurie și lumină, iar viața lor să fie un vis frumos care să se realizeze pe deplin și în folosul națiunii și să nu devină un coșmar din cauza noastră și a unei lumi căzute, degradate, dezumanizate, instinctuale și iraționale.

​În încheiere aș spune așa, ca Păstor de suflete și împreună cu voi toți răspunzător de educația copiilor, de viitorul Țării, al Neamului și al Bisericii noastre Ortodoxe strămoșești:

• Să nu frângem aripile îngerilor – copiii!
• Să nu le întunecăm soarele și lumina!
• Să nu le răpim copilăria, bucuria și nevinovăția!
• Să-i creștem curați și cu sfințenie, căci pentru ei, pentru copii, ne mai zâmbește încă Dumenzeu, din când în când, și ne arată mila, iubirea și fața blândă, senină!
• Pentru nevinovăția îngerească a copiilor mai ține Dumezeu lumea!

​La mulți ani tuturor copiilor de geniu, frumoși și buni ai României creștine și copiilor din lumea întreagă!

Dumnezeu să vă ocrotească și să vă dăruiască un viitor strălucit, într-o lume normală, bună și frumoasă, ca să vă bucurați de darul vieții și de eforturile pe care le-ați făcut și le faceți ca să deveniți viitorul neamului nostru românesc.

​Iubiți-L pe Hristos, Singurul care vă face liberi și vă iubește necondiționat, însoțindu-vă cu îngerul Lui păzitor în permanență.

​Pentru voi toți rugător către Dumnezeu și împreună cu voi, de ziua voastră,

† IUSTIN
Frate mai mare și prieten

Photos from Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului's post 29/05/2024
Photos from Parohia Ortodoxa Romana Sai's post 21/05/2024

☦️21 MAI Sfinți Împărați Constantin și mama sa Elena
🕯️🕯️🕯️🕯️🕯️HRISTOS A ÎNVIAT!🕯️🕯️🕯️🕯️🕯️
🕯️O zi binecuvantată s-a așternut peste Biserica noastra dragă, având bucuria de a împlini câte o activitate din cele două parteneriate:
📃Parohia Ortodoxă Română Sâi și Grădinița din Sâi - mulțumim din suflet dnei Educatoare Trifu Mihaela pentru implicare și devotament, îngerașilor noștrii din Sâi pentru frumoasa vizită și rugăciune, dar și părinților pentru sprijin.
📃 Parohia Ortodoxă Română Sâi și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare - mulțumiri alese dnei. dir. Costin Ramona, dnei. dir. adj. Takacs Cecilia, cadrelor didactice: preoteasa Szabo Raluca, Oșan Maria și Paul Monica pentru eforturile, munca și implicarea în toate activitățile din acest parteneriat, părinților pentru înțelegerea și sprijinul acordat, dar mai ales copiilor pentru activitățile și realizările minunate. Sunteți oameni extraordinari!🙏
Vă mulțumim tuturor pentru implicare, pentru cadourile copiilor, dar mai ales pentru picnicul de la casa parohială: culoare și savoare!!!👏
🕯️La multi ani binecuvântați tuturor celor ce azi poarta numele Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena!🙏
“Împărate Constantin, dă-ne, împreună cu buna ta maică, Elena împărăteasa, ajutor celor ce cântăm vouă: Bucuraţi-vă, părinţi ai creştinilor!”. (Condac Acatist)

21/05/2024

☦️La multi ani binecuvantati celor ce poarta numele Sfinților Împarați Constantin cel Mare și mama sa Elena!🙏

Sinaxar 21 mai | Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena

Sfântul Constantin cel Mare (306-337) a fost fiul lui Constanţiu Chlor şi al cinstitei Elena. După moartea tatălui său, a luat stăpânirea împărăţiei, cu învoirea întregii oştiri fiind proclamat de armata romană drept august al imperiului, imediat după moartea lui Constantius Chlorus. El și-a readus mama la curtea imperială, conferindu-i titlul de „Nobilissima Femina” (Preacinstita Doamnă Nobilă).

În anul 313, Sfântul împărat Constantin cel Mare a emis Edictul de la Mediolanum (Milan), prima recunoaștere oficială a creștinismului, prin care se punea capăt persecuțiilor împotriva creștinilor și se garanta libertatea credinței și a cultului.

Tot în anul 313, potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul.

Prin legea din 321, Sfântul împărat Constantin cel Mare a generalizat duminica ca zi de repaus în Imperiu.

În această perioadă, Biserica a cunoscut o mare înflorire pe tot întinsul imperiului. Împărăteasa Elena, a avut o contribuție majoră la această lucrare de înnoire prin care s-au deschis și s-au zidit în Imperiul Roman numeroase biserici (printre care Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt, biserica din Ghetsimani, biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret, precum și alte lăcașuri de cult).

După ce și-a petrecut ultima etapă a vieții la locurile sfinte, Sfânta Elena a murit în anul 330 la Roma. Sicriul ei, o adevărată bijuterie artistică, poate fi admirat la Muzeul Vaticanului.

Pentru grija pe care a arătat-o săracilor și oamenilor simpli, pentru preocuparea față de problemele creștinismului, dar și pentru evlavia și credința puternică, împărăteasa Elena este cinstită ca sfântă în întreaga creștinătate.

După zece ani de la moartea mamei sale, Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Nicomidia. Împăratul a murit la scurt timp după botez, pe 21 mai 337 în Nicomidia, cu puțin înainte de terminarea construirii Bisericii Sfinții Apostoli din Constantinopol, ctitorită de el. În momentul în care lucrările de zidire s-au încheiat, trupul lui Constantin cel Mare a fost mutat în această biserică-necropolă de către fiul și succesorul său, Constanțiu.

Troparul, glas 8:

„Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împăraţi Apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mâinile Tale o a pus. Pe care pazeşte-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule Iubitorule de oameni”.

Photos from Parohia Ortodoxa Romana Sai's post 15/05/2024

15 mai - Ziua Internațională a FAMILIEI - „Familia este biserica de acasă” Sf. Ioan Gură de Aur

“Cele mai frumoase clipe, de neprețuit sunt cele petrecute în familie. Nimic nu ne poate dărui o fericire mai mare decât legăturile afective cu membrii familiei noastre. Datoria pe care o avem este sfântă, pe părinți – să-i cinstim, copiilor noștri – să le dăruim aripi să zboare, să-i învățăm valoarea binelui și a frumosului.”

Photos from Liceul Ortodox Steinhardt Satu Mare's post 14/05/2024
13/05/2024

“Dorul e apropiat de tandreţe, dar are un caracter mai spiritual decât aceasta. În dor, omul este cu totul la cel pe care-l iubeşte. Este cu înţelegerea adâncă în acela, dar, în acelaşi timp, în dor se cunoaşte omul pe sine însuşi, cm nu se cunoaşte în afara dorului.” (Pr Dumitru Stăniloae - Ce este dorul?)

13 mai | Ziua Internațională a Dorului

În data de 13 mai 2015, România a marcat pentru prima dată Ziua . Nu întotdeauna există rămas-bun pentru noi, pentru faptul că, de fiecare dată, prin , amintirea de cineva sau de ceva, poate să fie mai vie, mai reală și mai actuală ca oricând!

Preasfințitul Părinte Episcop Iustin:

„Multe țări mari, bogate, frumoase, nobile și de cinste sunt pe lume, dar nici una nu este „Țara Românilor”, ci doar România – pământul sfânt al strămoșilor, al eroilor, al voievozilor creștini, al sfinților și al părinților noștri sfinți. Oriunde în lume, oricât confort și bunăstare am avea de părinți, de biserică, de frați și de cunoscuți, de cei dragi, de ai noștri – , pentru că este o rană în inimă. Aceasta nu se poate vindeca decât în locul unde ne-am născut, în casa părinților, în satul și biserica copilăriei, în locul unde am trăit fără frică, fără îngrijorare, fără tulburare, cea mai frumoasă și minunată perioadă a vieții noastre, cu credință și încredere în Dumnezeul Părinților noștri și ocrotiți de Maica Domnului!”

„Acasă” este numai în casa părintească, în cuibul de drag și , în satul și țara ta, căci aici toți și toate, și cerul, și pământul, și muntele, și pădurea, și izvorul limpede în curgerea lui, te primesc, te iubesc, te odihnesc, te înalță și te înnobilează!

10/05/2024

“Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, îmi dăruieşti mie, izvorând pururea, curgerile harului tău mai presus de cuvânt. Căci ca ceea ce ai născut mai presus de cuget pe Cu­vântul, te rog să mă rourezi cu darul tău, ca să grăiesc ţie: Bucură-te, apă izbăvitoare!”

10/05/2024

Foarte adevărat!

Photos from Parohia Ortodoxa Romana Sai's post 05/05/2024

🕯️HRISTOS A ÎNVIAT!🕯️
🕯️Hristos a înviat din morți!
Cu moartea pe moarte călcând
Și celor din morminte
Viață dăruindu-le.”🙏
Cântarea I
🕯️“Ziua Învierii,popoare să ne luminăm,
Paștile Domnului, Paștile!
Că de la moarte la viață și de pe pământ la cer,
Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,
Cei ce-I cântăm cântare de biruință.

🕯️Hristos a înviat din morți!

Veniți să ne curățim simțirile
Și să vedem pe Hristos strălucind,
Cu neapropiata lumină a Învierii.
Și bucurați-vă, zicând: „luminat să-L auzim”,
Cântându-I cântare de biruință.

🕯️Hristos a înviat din morți!

Cerurile după cuviință să se veselească,
Și pământul să se bucure.
Și să prăznuiască toată lumea
Cea văzută și cea nevăzută
Că Hristos S-a sculat, veselia cea veșnică.”🙏

04/05/2024

A ajuns Lumina Sfântă de la Ierusalim, în Biserica noastră. 🕯️Mulțumim tinerilor Sebastian și Cătălin!🙏

🕯️„Veniţi de primiţi lumină!”.🕯️

04/05/2024

☦️Iubiți ai mei, dreptmăritori creștini, minunatul praznic al Învierii Domnului să vă aducă multe bucurii în suflet, înălțați spre noi trepte duhovnicești. După jertfelnicia Postului Mare și însoțindu-L pe Mântuitorul Iisus Hristos în Săptămâna Mare până pe dealul Golgotei, ne-am îndulcit de mila și dragostea lui Dumnezeu prin iertare, lepădând păcatul, uniți fiind în rugăciune și primind în inimile noastre Harul lui Dumnezeu. Prin aceasta am învățat să fim mai buni și să ne bucurăm unii de alții în iubire, să ne bucurăm de toate darurile primite de la Dumnezeu. În acest ceas vă transmitem cu multă căldură duhovnicească tuturor, ca de la inimă la inimă, Sarbători fericite și binecuvântate în pace alături de familii și de toți cei dragi, iar 🕯️Lumina lumii, 🕯️Lumina lui Hristos să lumineze sufletele tuturor!🕯️
Har de la Dumnezeu și binecuvantare!🙏

Photos from Parohia Ortodoxa Romana Sai's post 03/05/2024

☦️ Vineri - Denia Prohodul Domnului🙏
🕯️“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-L și cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus.
Slavă...
🕯️Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce ești viața cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; si când ai înviat pe cei morți din cele de dedesupt, toate puterile cerești au strigat: Dătătorule de viață, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Si acum...
🕯️Mironosițelor femei, stând lângă mormânt, îngerul a grăit: Miresmele morților sunt cuviincioase, iar Hristos putrejunii S-a arătat străin.”🙏

02/05/2024

‼️Programul Liturgic - Sfintele Paști‼️
Duminică - 00:00 - Slujba Învierii Domnului urmată de Sfânta Liturghie
Duminică - 12:00 - Vecernia Învierii Domnului
Luni - 10:00 Sfânta Liturghie (a II- a zi de Paști)
Marți - 10:00 Sfânta Liturghie (a III- a zi de Paști)
Vineri - 10:00 Sfânta Liturghie Izvorul Tămăduirii

Photos from Parohia Ortodoxa Romana Sai's post 02/05/2024

🕯️Iubiti credinciosi, ne apropiem de un moment mult asteptat, finalizarea lucrarilor la Biserica noastra (Sistem drenaj, trotuar, peretii exteriori si acoperisul), care a trecut printr-o transformare deosebita. Au fost lucrari majore, deloc usor de suportat financiar, dar rezultatele sunt pe masura. Ii multumim Bunului Dumnezeu pentru tot ce ne-a daruit, Consiliului Parohial si tuturor credinciosilor implicati in acest mare proiect!🙏
Va dorim tuturor Sarbatori fericite!🙏

Photos from Parohia Ortodoxa Romana Sai's post 02/05/2024

☦️Joia Mare - Denia celor 12 Evanghelii
🕯️“Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii, cu scump sângele Tău. Pe Cruce pironindu-Te și cu sulița împungându-Te, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ție."🙏

"Nu-i singur Iuda vinovat" - Parintele protopop Ioan Gorda, Voloca 2021 01/05/2024

🕯️”Nu-i singur Iuda vinovat
De sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
Ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu...”🙏

"Nu-i singur Iuda vinovat" - Parintele protopop Ioan Gorda, Voloca 2021 "Nu-i singur Iuda vinovat" - Parintele protopop Ioan Gorda a bisericii sf. Nicolai din Voloca, Cernauti, Bucovina de Nord, a. 2021.

Photos from Parohia Ortodoxa Romana Sai's post 29/04/2024

🕯️Azi am încheiat cu succes proiectul “Din suflet pentru suflet”.🙏 Doresc sa le multumesc tuturor celor care au contribuit și ajutat ca familiile aflate în nevoi și lipsuri să aibă parte de sărbători Pascale binecuvântate: “Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.” ( Matei 25, 35-36)🙏
Bunul Dumnezeu să vă răsplătească jertfa înmiit.🙏 Sărbători binecuvântate tuturor!🙏

29/04/2024

‼️Program Săptămâna Patimilor‼️
🕯️ Luni - 8:00 Taina Spovedaniei
🕯️ Marți - 7:00 Taina Spovedaniei la cei ce sunt bolnavi
🕯️ Miercuri - 8:00 Taina Spovedaniei
🕯️ Joi - 09:00 Taina Spovedaniei
🕯️ Joi - 10:00 Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.
🕯️Joi - 17:00 Denia celor 12 Evanghelii
🕯️ Vineri - 17:00 Denia Prohodul Domnului

Photos from Parohia Ortodoxa Romana Sai's post 28/04/2024

🕯️“Intrarea Domnului în Ierusalim”🕯️
„Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei 21, 9).🙏
‼️La mulți ani binecuvântați sărbătoriților‼️💐
🕯️„Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie Biruitorului morţii strigăm: Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vine întru numele Domnului.” (Tropar)🙏

23/04/2024

Intru multi ani binecuvantati cu sanatate si multe bucurii duhovnicesti!🙏

Photos from Parohia Ortodoxa Romana Sai's post 21/04/2024

🕯️„Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta o ai dat nouă, că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii a sculat şi moartea o a surpat, pentru aceasta ne închinăm Îngropării Tale şi Învierii“
🕯️Îi multumim Bunului Dumnezeu pentru aceasta zi deosebită, în care am săvârșit Taina Sfântului Maslu, alături de un număr mare de credincioși, într-un sobor minunat de 7 preoți cărora le multumesc din suflet: Pc Pr Sabo Petru, Pc Pr Bota Marius ( Parohia Gelu), Pc Pr Cosma Dionisie ( Parohia Valea Vinului), Pc Pr Pop Dumitru ( Parohia Cărășeu), Pc Pr Mititel Gheorghe ( Parohia Homorodu Sus), Pc Pr Vereș Ciprian (Parohia Culciu Mare), dar mai ales Pc Pr Dr Boloș Cristian ( Catedrala “Adormirea Maicii Domnului” Satu Mare), cu a cărui ajutor și îndrumare a ajuns în Biserica noastră Moaștele Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei. “Mare eşti, Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale, şi nici un cuvânt nu e de ajuns spre lauda minunilor Tale!”🙏
🕯️ Tot în această zi am avut o surpriză din partea unei tinere din Parohia Cărășeu, Nagy Alexandra, care ne-a incântat cu vocea ei minunată și căruia îi multumim din suflet!🙏
🕯️ De asemenea le multumesc din suflet și celor ce s-au îngrijit de buna rânduială, văduvelor Heiței Ileana și Lupșe Ana, Fam. Negrea Adina și Trifu Mihaela, domnului Inginer Pop Ioan, cântăreților la strana și nu în ultimul rând familiei mele și tuturor celor ce ne-au ajutat și au fost alături de noi. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească jertfa inmiit!🙏
🕯️”Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, părintele nostru. Pen­tru aceasta, cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Și când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce lu­crează prin tine tuturor tămăduiri!” (Tropar) 🙏

20/04/2024

‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️

Photos from Centrul Scolar Pentru Educatie Incluziva Satu Mare's post 18/04/2024

„Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”.

Photos from Centrul Scolar Pentru Educatie Incluziva Satu Mare's post 17/04/2024

🕯️„Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”🙏

17/04/2024

30 de ani de arhierie în slujba Bisericii și a oamenilor - PS Iustin Episcopul Maramureșului si Sătmarului!🙏
Întru multi ani binecuvântați Preasfinția Voastră!!!💐

PS Iustin, trei decenii de arhierie în slujba Bisericii și a oamenilor

de Ioana Lucăcel si Mircea Crișan

În 17 aprilie se împlinesc trei decenii de când Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a primit cerescul har al arhieriei la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, prin mâna IPS Antonie Plămădeală, IPS Bartolomeu al Clujului şi PS Justinian al Maramureșului şi Sătmarului. Pe atunci, era cel mai tânăr membru al Sfântului Sinod. Acum, a rămas Episcopul tinerilor și una dintre cele mai respectate și prestigioase voci din Biserica Ortodoxă Română. Preasfințitul Iustin este, cu siguranță, un OM providențial, rânduit de Dumnezeu pe măsura vremurilor și încercărilor pe care le trăim. Cel de-al # # #-lea episcop din istoria de peste 600 de ani a Eparhiei noastre.

17 aprilie 1994. După ce, în 22 martie, la propunerea P.S Justinian, Sf. Sinod al B.O.R. a aprobat alegerea PS Iustin în postul de Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului şi Satmarului cu titlul de „Sigheteanul”, poporul se adunase în număr foarte mare pe Muntele Sfânt al Rohiei să-l vadă pe tânărul stareț de atunci purtat sub mantie de Episcopul Justinian.

Era a V-a Duminică din Postul Mare, iar hirotonia întru arhiereu era săvârșită de către I.P.S. dr. Antonie Plămădeală, I.P.S. Bartolomeu al Clujului şi P.S. Justinian al Maramureșului şi Sătmarului. Pe atunci, Preasfințitul Iustin urma să împlinească 33 de ani peste câteva luni. Și urma să devină al # # #-lea Episcop din istoria de peste 600 de ani a Eparhiei noastre.

Din „starețul cel tânăr”, devenea Episcopul cel tânăr. Cel mai tânăr din Sfântul Sinod. Iar acum este Episcopul Tinerilor, pe care îi consideră frați mai mici și prieteni ai săi.

Întreaga viață a Preasfințitului Iustin este o dovadă în plus că Dumnezeu ne zâmbește prin „coincidențe”. Și o pildă despre minunile care se pot întâmpla dacă voia lui Dumnezeu întâlnește învoirea omului, acceptarea și asumarea de către om a planului divin.

Bătrânii noștri care construiau biserici cu turle mărețe și porți maramureșene în care, intrând, te simți ca un voievod, știau că baza oricărei construcții durabile o reprezintă fundația și grinda de susținere. Acele puncte fixe pe care, dacă le ai, îți dau senzația că poți cuceri deopotrivă universul, dar, mai ales, cerul și nemărginirea. Preasfințitul Iustin este pentru Maramureș acel „punct fix” de susținere și sprijin, de la care te poți înălța și pe orizontală deasupra celor lumești, dar mai ales pe verticală, spre Dumnezeu și înveșnicire.

Preasfințitul Părinte Episcop Iustin poate fi caracterizat în multe feluri şi i se pot atribui multe calități, toate adevărate şi toate evidente: vocația de ctitor, simțul deosebit în organizarea şi rânduirea problemelor din Eparhia noastră, cultura vastă, cuvântul ziditor - care te face să te simți ca în amfiteatrul unei universități de renume sau în publicul unui simpozion cultural - echilibrul, prestanța impunătoare. Dar ceea ce-l definește cu adevărat este aerul de voievod, de nobil. Iar un nobil este, mai presus de orice, un om liber. Preasfințitul Justin nu este voievod şi nobil doar după nume şi viță, ci mai ales după cuget şi suflet, așa cm sunt cu adevărat Oamenii lui Dumnezeu.

Nu întâmplător, se spune că Dumnezeu lucrează în istorie prin oameni. Trimite oamenii potriviți, la vremea potrivită. Iar în istoria noastră, a maramureșenilor, se vede mâna lui Dumnezeu prin numeroșii oameni aleși pe care ni i-a trimis în funcție de provocările istoriei și ale vremurilor. În perioada medievală, ne-a dat voievozii viteji, întemeietori de țară; în Primul Război Mondial, ne-a dat lideri jertfelnici care n-au șovăit să lupte pentru țară; apoi a venit Generația Marii Uniri, cu liderii ei patrioți, care își iubeau țara mai mult decât propria viață; după cel de-al Doilea Război Mondial, a venit vremea liderilor mărturisitori și demni, care să se opună ocupațiilor străine și, mai apoi, comunismului. După Revoluție, ispitele au devenit mai subtile și mai diverse, iar liderii, mai ales cei spirituali, nu mai au nevoie de o singură calitate fundamentală pentru a le face față, ci de mai multe, un cumul de calități pe care Părintele Nicolae Steinhardt îl numea „dreaptă socotință” și care include și înțelepciunea, și curajul, și echilibrul, și patriotismul, și buna organizare și, mai ales, iubirea de Dumnezeu și de oameni.

Pentru această perioadă, iată că Dumnezeu ne-a trimis un Om pe măsura vremurilor: PS Iustin, cel care, crescut în Duhul Rohiei, avându-i ca părinți duhovnicești pe IPS Justinian, Nicolae Steinhardt și Serafim Man, a învățat de la fiecare, a primit harul lui Dumnezeu și și-a înmulțit talanții neîncetat prin rugăciune, jertfă și dăruire.

Ca și mentorul său Nicolae Steinhardt, PS Iustin este un cumul de paradoxuri: prin prestanță, curaj și simțul datoriei, se asemănă cavalerilor de odinioară, însă, prin felul său liber de a gândi și prin ancorarea în realitățile vremurilor, este un ierarh veșnic tânăr, actual și modern. Asemeni nobililor maramureșeni străvechi, știe să prețuiască şi să iubească acest tărâm binecuvântat de Dumnezeu, știe să lupte pentru dăinuirea Lui prin spiritualitate şi cultură şi știe să zidească, asemeni maramureșenilor, vrednici „porţi” spre cer: biserici şi mănăstiri care leagă cerul de pământ, pentru că știe, asemeni lor, că lumea aceasta nu e decât o poartă spre veșnicie.

PS Iustin este un amestec armonios şi complex între dârzenia, demnitatea țăranului și bunul-simț maramureșean, teologia fără cusur a părintelui Steinhardt, care face mereu apel la fond şi profunzime, blândețea şi capacitatea de iubire a ÎPS Justinian şi răbdarea molcomă şi fără crâcnire a Arhimandritului Serafim Man. Deși este doctor în teologie şi unul dintre cei mai înțelepți și respectați ierarhi ai României, ajunge la inima oamenilor vorbind despre credința simplă, țărănească, așa cm i-a insuflat-o măicuța sa şi părintele din satul natal, pe care îl privea, în copilărie, ca pe un apostol.

Nu doar rolul Bisericii e complex astăzi, ci şi al creștinului. Ispitele de azi sunt mult mai perfide, iar albul se amestecă de multe ori cu negrul şi e greu de deslușit granița dintre bine şi rău. PS Justin crede, însă, că numai educația - și în special educația creștină - ne poate ajuta, și ajutorul și darul lui Dumnezeu, la care se adaugă credința noastră în Dumnezeu și iubirea față de neam și țară.

Întru mulți ani, Preasfințite Părinte Episcop Iustin! Mulți ani de slujire rodnică în slujba lui Dumnezeu și a Bisericii!



Născut din părinții Ștefan și Maria Hodea, buni credincioși, la data de 23 iunie 1961, în comuna Rozavlea, județul Maramureș, având numele de botez Ioan.

După terminarea clasei a VIII – a, a luat contact pentru prima dată cu viața monahală de la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia, unde a cerut îngăduință arhimandritului Serafim Man, starețul de atunci al mănăstirii, pentru a-și petrece acolo vacanțele după finalizarea claselor a VIII – a și a IX – a. Atât de mult s-a atașat de viața de mănăstire încât i-a spus mamei sale, care l-a crescut singură de la vârsta de 8 ani, că „eu aici vreau să rămân”, hotărâre care din acea clipă a rămas definitivă.

După doi ani de ascultare la mănăstire, starețul mai sus amintit l-a trimis la Seminarul Teologic, în anul 1978, pe care l-a absolvit în anul 1983. În același an, a fost hirotonit diacon, iar în anul 1984 preot pe seama Mănăstirii Rohia. Voturile monahale le-a depus în anul 1985, primind numele de Iustin, avându-l ca naș de călugărie pe Preasfințitul Justinian Chira, cel care l-a și hirotonit întru diacon și preot.

În cadrul mănăstirii, a avut de îndeplinit ascultarea de secretar până în anul 1988, an în care Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Teofil Herineanu i-a încredințat conducerea provizorie a mănăstirii. Tot în același an, și-a continuat studiile în teologie, fiind admis la Institutul Teologic Ortodox de grad Universitar din Sibiu.

Începând cu 24 mai 1989, conducerea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului l-a numit stareț al Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia.

În anul 1990, a fost distins cu rangul de protosinghel de către Preasfințitul Justinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului, iar în anul 1993, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost ridicat la rangul de Arhimandrit, cu prilejul prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, an în care mănăstirea împlinea 70 de ani de la întemeiere.

Titlul de licențiat în Teologie l-a obținut în anul 1992, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Sub cârmuirea starețului Iustin Hodea, obștea mănăstirii a ajuns în scurt timp la 30 de viețuitori, față de 4-5 cât avea înainte de anul 1989. Dintre aceștia, prin grija Preacuvioșiei Sale, au urmat cursurile Seminarului Teologic 13 viețuitori, 9 au absolvit Facultatea de Teologie, iar 6, cursurile de doctorat (2 la Tesalonic și 4 în țară).

În anul 1994, la propunerea Preasfințitului Justinian Chira, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales arhiereu-vicar pe seama Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, la 22 martie, primind titulatura de „Sigheteanul”,iar în Duminica a V – a din Postul Mare, din 17 aprilie 1994, a fost hirotonit întru arhiereu de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit dr. Antonie Plămădeală, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Bartolomeu Anania, Preasfințitul Justinian Chira, Preasfințitul Andrei Andreicuț, Preasfințitul Calinic Argatu, Preasfințitul Ioan Mihălțan și Preasfințitul Emilian Birdaș.

Ca arhiereu vicar, Preasfinția Sa a continuat și coordonarea vieții monahale de la Mănăstirea Rohia, fiind ajutat de un egumen, precum și a întregii vieți monahale din cuprinsul Eparhiei. Ca activitate pastoral – misionară consemnăm faptul că, alături de I.P.S. Arhiepiscop Justinian, a târnosit și resfințit biserici, a hirotonit preoți și diaconi, a adresat multe cuvinte de învățătură pentru întărirea credinței strămoșești și îmbunătățirea vieții duhovnicești a fiilor Bisericii noastre, a coordonat sectoarele: cultural, patrimoniu bisericesc, pictură bisericească, social și teologic educațional ale Eparhiei Maramureșului și Sătmarului, iar din anul 1999 a preluat grija lucrărilor de construire ale noii Catedrale Episcopale, al cărei demisol a fost târnosit la 9 septembrie 2003, de către Preafericitul Părinte Teoctist Arăpașu al României și Preafericitul Părinte Petros al VII- lea, Patriarhul Alexandriei.

S-a ocupat personal de organizarea celor cinci vizite patriarhale în Episcopia Maramureșului și Sătmarului: Preafericitul Teoctist Arăpașu (1998 – Sighetu Marmației; 2000 – Tășnad; 2003 – Rozavlea și Baia Mare, târnosirea demisolului Catedralei Episcopale împreună cu Preafericitul Petros al VII – lea al Alexandriei), Preafericitul Daniel Ciobotea (2009 – Baia Mare, ridicarea la rang de arhiepiscop onorific a IPS Sale Justinian Chira; 2012 – Mănăstirea Bârsana și Negrești Oaș).

La 16 decembrie 2016, a fost ales episcop titular al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, de către membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iar întronizarea a avut loc la 27 decembrie 2016, la pomenirea Sfântului Arhidiacon Ștefan – ocrotitorul tinerilor din Eparhia Maramureșului și Sătmarului.

De asemenea, este președintele de onoare al Fundației culturale „Nicolae Steinhardt”, înființată pe lângă Mănăstirea Rohia, și al Fundației „Arhiepiscopul Justinian”, înființată pe lângă Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.

Activitate academică :

În anul 2006, a fost admis la doctorat, în cadrul Universității „Babeș – Bolyai” din Cluj – Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Catedra de studii biblice, avându-l ca îndrumător științific pe Pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană. Titlul de Doctor în Teologie l-a obținut la 25 noiembrie 2011, când a susținut, în ședință publică, teza de doctorat cu titlul: „Personalitatea Sfântului Ioan Botezătorul între mărturie și mesianism iudaic, în descrierea Evangheliilor și a literaturii necreștine”, lucrare ce a fost publicată la Editura Mega, Cluj – Napoca 2013.

Distincții bisericești și civile :

- Ordinul Sfinților Martiri Brâncoveni – conferit de Preafericitul Părinte Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române;

- Titlul de Cetățean de Onoare – conferit de peste 20 de Primării de municipii, orașe și comune din cuprinsul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

- Titlul de Omul anului 2012 – conferit de Consiliul Județean Satu Mare.

- Trofeul Maramureșului 2018 – conferit de Consiliul Județean Maramureș

https://www.gazetademaramures.ro/ps-iustin-trei-decenii-de-arhierie-in-slujba-bisericii-si-a-oamenilor-26831

Videos (show all)

Și pe voi pe toți să vă pomenească Domnul Dumnezeu intru Împărăția Să
03.09.2023- Hramul Bisericii din Parohia Ortodoxa Romană Sii
“Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de...
“Junii Saiului” - Ajunul Craciunului!“Coborat-a , coboratDumnezeu pe-acest pamant.Dumnezeu s-a coborat In mijlocul satul...
LA MULTI ANI ROMANIA!🇷🇴LA MULTI ANI TUTUROR ROMANILOR DE PRETUTINDENI!!!Har de la Dumnezeu pace si binecuvantare!🇷🇴🙏

Telephone

Website