PSD Hudești
PSD este un partid de stânga modern şi progresist,
un partid naţional cu vocaţie europeană.
!
✍️ În 𝗗𝗲𝗰𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟭𝟵𝟴𝟵 s-a scris o nouă filă de istorie. S-a scris cu sângele a 1.166 eroi și al celor aproape 3.200 de răniți, care își doreau să trăiască în democrație. Acum, valorile lumii libere și democratice ni se par o normalitate, fără de care nu ne putem concepe traiul, dar în urmă cu 34 de ani cineva a murit pentru aceste lucruri. Atunci, cu mâinile goale și inimile pline de speranță, conduși de credința că pot elibera țara de sub tirania regimului comunist, în toate marile orașe ale țării, românii au ieșit în stradă. Au făcut-o și la Botoșani și, chiar dacă evenimentele de aici nu s-au soldat cu valuri de sânge ca în orașele martir ale țării, nu putem trece cu vederea eroismul celor care au repus România pe un făgaș normal.
✍️ Este de datoria noastră, a tuturor, să nu uităm sacrificiul din 𝗗𝗲𝗰𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟭𝟵𝟴𝟵, să omagiem jertfa eroilor Revoluției Române și să veghem în fiecare zi la apărarea libertății și democrației!
🙏 𝗗𝘂𝗺𝗻𝗲𝘇𝗲𝘂 𝘀𝗮-𝗶 𝗼𝗱𝗶𝗵𝗻𝗲𝗮𝘀𝗰𝗮 𝗶𝗻 𝗽𝗮𝗰𝗲!
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=909978127363343&id=100050534917299
🔔👭 !
🎅🌲𝘾𝙤𝙣𝙨𝙞𝙡𝙞𝙪𝙡 𝙅𝙪𝙙𝙚𝙩𝙚𝙖𝙣 𝘽𝙤𝙩𝙤𝙨𝙖𝙣𝙞 🎅🌲
🎅🌲 🎅🌲
🎅 , aceste cântece deosebit de frumoase au menirea de a anunța Nașterea Mântuitorului, iar colindătorii reprezintă chipul îngerilor care au vestit Nașterea Domnului.
🔔👭🎅 Noi am avut bucuria să--i primim pe reprezentanții Asociației Părinților Copiilor cu Autism Botoșani. Ei ne-au încântat cu minunatele colinde specifice sărbătorilor de iarnă. Sărbătoarea Crăciunului este respectată cu sfințenie de fiecare în parte, iar tinerii, cu mic, cu mare, colindă pe la casele oamenilor, pentru a le ura de bine și sănătate.
👭🧑🤝🧑 Colindătorii noștri, mici și mari, au primit din partea noastră, așa cm se cuvine, câte un mic dar de Crăciun
🎅🤶Mulțumiri alese Moșului și Elfului, care, împreună cu noi, au primit colindătorii!
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=908558867505269&id=100050534917299
🏡 𝗗𝗼𝘂𝗮 𝗰𝗮𝘀𝗲 𝗳𝗮𝗺𝗶𝗹𝗶𝗮𝗹𝗲 𝘀𝗶 𝘂𝗻 𝗰𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗱𝗲 𝘇𝗶 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗿𝗻 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗼𝗽𝗶𝗶𝗶 𝗻𝗼𝘀𝘁𝗿𝗶! #𝗛𝗮𝗻𝘀𝗲𝗹 𝙨𝙞 #𝗚𝗿𝗲𝘁𝗲𝗹
✍ 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁𝗲𝗮𝗻 𝗕𝗼𝘁𝗼𝘀𝗮𝗻𝗶 și 𝗗𝗶𝗿𝗲𝗰𝘁𝗶𝗮 𝗚𝗲𝗻𝗲𝗿𝗮𝗹𝗮 𝗱𝗲 𝗔𝘀𝗶𝘀𝘁𝗲𝗻𝘁𝗮 𝗦𝗼𝗰𝗶𝗮𝗹𝗮 𝘀𝗶 𝗣𝗿𝗼𝘁𝗲𝗰𝘁𝗶𝗮 𝗖𝗼𝗽𝗶𝗹𝘂𝗹𝘂𝗶 au o importantă investiție în arhitectura sistemului de asistență socială, în valoare de 𝟱,𝟱 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗹𝗲𝗶.
✍ Astăzi au fost recepționate cele două case de tip familial pentru copii, care au înlocuit unul dintre cele mai vechi centre de plasament, „Sfântul Nicolae” , precum și Centrul de zi, care a fost reabilitat și modernizat și la care vor avea acces și copiii din comunitatea locală. Noile case au nume cu rezonanță de poveste – „𝗛𝗮𝗻𝘀𝗲𝗹” și „𝗚𝗿𝗲𝘁𝗲𝗹” – și sunt dotate cu toate cele necesare.
✍ și instituțiile subordonate continuă programul de investiții menite să dezvolte regiunea noastră. Dincolo de valoarea intrinsecă, investițiile în domeniul social au și o încărcătură emoțională foarte mare, adresându-se unor categorii greu încercate de viață.
✍ Construirea celor două case familiale, precum și reabilitarea și modernizarea Centrului de zi, le va permite copiilor din sistemul de protecție să se dezvolte într-o structură de asistență socială cât mai apropiată de modelul familial. Vrem să le oferim cele mai bune condiții și facem toate eforturile ca ei să nu simtă lipsa familiei. Cele două case, care vor avea câte cinci dormitoare, bucătărie, cinci băi și living, vor găzdui 24 de copii.
Închiderea vechiului centru de plasament s-a realizat prin intermediul unui proiect finanțat din fonduri europene. Valoarea proiectului este de 5,5 milioane lei, 2,5 milioane fiind asigurate prin Programul Regio, un milion de la bugetul de stat, iar restul de două milioane de lei de 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁𝗲𝗮𝗻 𝗕𝗼𝘁𝗼𝘀𝗮𝗻𝗶.
!
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=905219681172521&id=100050534917299
✍️ 𝗥𝗲𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁 𝙥𝙚𝙣𝙩𝙧𝙪 𝙘𝙚𝙞 𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙖𝙪 𝙢𝙪𝙣𝙘𝙞𝙩 𝙨𝙞 𝙢𝙪𝙣𝙘𝙚𝙨𝙘 𝙞𝙣 𝙍𝙤𝙢𝙖𝙣𝙞𝙖! ✍️ Nu există „nu vreau” sau „nu pot” atunci când vine vorba de pensionari! 𝗚𝘂𝘃𝗲𝗿𝗻𝘂𝗹 𝗣𝗦𝗗 𝗳𝗮𝗰𝗲 𝗱𝗿𝗲𝗽𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘀𝗶𝗼𝗻𝗮𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿! 𝗔𝗱𝗲𝘃𝗮𝗿𝘂𝗹 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘂𝗻𝘂𝗹 𝘀𝗶𝗻𝗴𝘂𝗿: 𝗶𝗻 𝟮𝟬𝟮𝟰 𝗽𝗲𝗻𝘀𝗶𝗶𝗹𝗲 𝗿𝗼𝗺𝗮𝗻𝗶𝗹𝗼𝗿 𝘃𝗼𝗿 𝗰𝗿𝗲𝘀𝘁𝗲!
✍️ Prin adoptarea legii pensiilor, PSD a realizat unul dintre cele mai importante obiective politice ale sale, pe care l-a urmărit cu consecvență: reformarea sistemului public de pensii astfel încât să fie înlăturate inechitățile dintre pensionarii care au muncit și au contribuit la fel și să se asigure o creștere continuă și sustenabilă a veniturilor pensionarilor.
✍️ Din anul 2017, când PSD a deschis dezbaterea privind necesitatea reformării sistemului de pensii, și până la intrarea noii legi în vigoare de la 1 ianuarie 2024, valoarea punctului de pensie a crescut de peste două ori, de la 917 lei la 2.031 lei. Cea mai mare parte a acestei creșteri s-a realizat cu PSD la guvernare. 𝗦𝗶𝗻𝗴𝘂𝗿𝗮 𝗽𝗲𝗿𝗶𝗼𝗮𝗱𝗮 𝗶𝗻 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘀𝗶𝗶𝗹𝗲 𝗮𝘂 𝗳𝗼𝘀𝘁 𝗶𝗻𝗴𝗵𝗲𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗮 𝗳𝗼𝘀𝘁 𝗶𝗻 𝟮𝟬𝟮𝟭, 𝗶𝗻 𝘁𝗶𝗺𝗽𝘂𝗹 𝗴𝘂𝘃𝗲𝗿𝗻𝗮𝗿𝗶𝗶 𝗣𝗡𝗟-𝗨𝗦𝗥!
✍️ Legea va intra în vigoare în două etape, care se suprapun cu cele două majorări de pensii care vor avea loc în 2024.
✅️ În prima etapă intră în vigoare cea mai mare parte a prevederilor legii, inclusiv majorarea punctului de pensie. TOATE pensiile vor crește cu 13,8%, ca efect al majorării valorii punctului de pensie.
✅️ În a doua etapă, la 1 septembrie 2024, CELE MAI MULTE pensii vor crește în urma recalculării după noua formulă reglementată în lege. Aici nu mai vorbim de un procent unic. Creșterile vor diferi de la caz la caz. Cei mai mulți pensionari vor avea creșteri bune. 𝗡𝗶𝗺𝗲𝗻𝗶 𝗻𝘂 𝗽𝗶𝗲𝗿𝗱𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗮𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁𝗮 𝗿𝗲𝗰𝗮𝗹𝗰𝘂𝗹𝗮𝗿𝗲! Dacă valoare rezultată în urma recalculării e mai mică decât pensia în plată, atunci se aplică principiul pensiei mai favorabile.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=903424264685396&id=100050534917299
✍️ 𝘿𝙚𝙯𝙗𝙖𝙩𝙚𝙧𝙞 - 𝙣𝙤𝙪𝙖 𝙡𝙚𝙜𝙚 𝙖 𝙥𝙚𝙣𝙨𝙞𝙞𝙡𝙤𝙧. Alături de colegii parlamentari și primari, în orașul Săveni, am dat startul dezbaterilor pe noua lege a pensiilor. O întâlnire frumoasă cu părinții și bunicii noștri, dar și cu tineri angajați.
✍️ Prin adoptarea legii pensiilor, a realizat unul dintre cele mai importante obiective politice ale sale, pe care l-a urmărit cu consecvență: reformarea sistemului public de pensii, astfel încât să fie înlăturate inechitățile dintre pensionarii care au muncit și au contribuit la fel și să se asigure o creștere continuă și sustenabilă a veniturilor pensionarilor. Totodată, prin adoptarea legii în termenul convenit cu cei din Comisia Europeană, PSD a eliminat pragul de 9,4% din PIB scris cu atât de mult cinism de USR în PNRR, care dorea și înghețarea pensiilor până în 2070.
✍️ Noua lege a pensiilor:
✅️ elimină inechitățile;
✅️ recompensează munca și contributivitatea, prin acele puncte de stabilitate suplimentare;
✅️ încurajează continuarea studiilor pentru cei tineri, prin acordarea unor puncte la pensie pentru perioada necontributivă;
✅️ susține familia, natalitatea și creșterea copiilor prin acele beneficii privind scăderea vârstei de pensionare pentru mame și luarea în considerare ca perioadă de contributivitate a concediului pentru creșterea copilului.
______✍️______
✍️ Ca să înțelegem cinismul acestei condiționări pusă de USR în PNRR - care nu există la niciun alt stat din UE! - 𝗶𝗻 𝟮𝟬𝟮𝟬, 𝗺𝗲𝗱𝗶𝗮 𝗲𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗮𝗻𝗮 𝗮 𝗰𝗵𝗲𝗹𝘁𝘂𝗶𝗲𝗹𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗰𝘂 𝗽𝗲𝗻𝘀𝗶𝗶𝗹𝗲 𝗿𝗮𝗽𝗼𝗿𝘁𝗮𝘁𝗮 𝗹𝗮 𝗣𝗜𝗕 𝗲𝗿𝗮 𝗱𝗲 𝟭𝟯,𝟲% 𝗱𝗶𝗻 𝗣𝗜𝗕! Deci cu peste 4 puncte procentuale peste pragul pus de USR în România!
✍️ Este greu de înțeles această politică anti-pensionari a USR, când vedem că în Grecia procentul cu pensiile e de 17,8% din PIB, în Italia 17,6%, în Franța 15,9%, iar într-o țară cu un echilibru bugetar, precum Germania este 12,6%.
✍️ În Parlament, 𝗨𝗦𝗥 𝗮 𝘃𝗼𝘁𝗮𝘁 𝗶𝗺𝗽𝗼𝘁𝗿𝗶𝘃𝗮, 𝗔𝗨𝗥 𝘀-𝗮 𝗮𝗯𝘁𝗶𝗻𝘂𝘁 𝗹𝗮 𝘃𝗼𝘁 (știm cu toții că abținerea de la vot este egala cu votul împotrivă). Mai mult reprezentanții AUR Botoșani, deși erau în Parlament, și-au scos cartela și nu și-au exprimat votul. 𝗔𝗰𝗲𝘀𝘁𝗮 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗿𝗲𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁𝘂𝗹 𝗹𝗼𝗿 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗯𝗼𝘁𝗼𝘀𝗮𝗻𝗲𝗻𝗶!
✍️ Din respect pentru cetățeni, noi vom continua să organizăm astfel de dezbateri în tot județul Botoșani!
Partidul Social Democrat
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=902592438101912&id=100050534917299
!
✍️ Comisia de achiziții a stabilit proiectantul care va face documentația pentru 𝘿𝙧𝙪𝙢𝙪𝙡 𝙀𝙭𝙥𝙧𝙚𝙨, 𝘽𝙤𝙩𝙤𝙨𝙖𝙣𝙞 – 𝙎𝙪𝙘𝙚𝙖𝙫𝙖. Acesta va avea la dispoziție 14 luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate.
✍️ 𝘿𝙧𝙪𝙢𝙪𝙡 𝙀𝙭𝙥𝙧𝙚𝙨, este cel mai mare proiect din istoria județului Botoșani, are o valoare estimată de 200 de milioane de euro și va lega viitoarea centură a municipiului Botoșani de Autostrada A7.
✍️ 𝙁𝙖𝙘𝙚𝙢 𝙙𝙧𝙪𝙢𝙪𝙧𝙞 𝙗𝙪𝙣𝙚, 𝙘𝙪 𝙙𝙧𝙖𝙜 𝙙𝙚 𝙤𝙖𝙢𝙚𝙣𝙞!
https://fb.watch/oNi94ML40f/
https://www.psd.ro/proiecte/stop-violentei-impotriva-femeilor/
STOP Violenței împotriva femeilor - Partidul Social Democrat - PSD Cel mai mare partid politic din România
👭🧙♂️👫
✍ Astăzi este ziua în care binele învinge, prin credinţă răul. 🙏🧙♂️ Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinți din calendar. De origine grecească (Nikolaos), numele este format din două cuvinte: nike, „victorie“ (de la nikao, „a invinge“), și laos, „popor“, putându-se tălmăci prin „obșteasca biruință“.
🧙♂️ Sfantul Ierarh Nicolae este cel mai cunoscut si mai iubit sfant al Bisericii noastre. Este cinstit pe 6 decembrie.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=900757288285427&id=100050534917299
👭🧙♂️👫
✍ Astăzi este ziua în care binele învinge, prin credinţă răul. 🙏🧙♂️ Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinți din calendar. De origine grecească (Nikolaos), numele este format din două cuvinte: nike, „victorie“ (de la nikao, „a invinge“), și laos, „popor“, putându-se tălmăci prin „obșteasca biruință“.
🧙♂️ Sfantul Ierarh Nicolae este cel mai cunoscut si mai iubit sfant al Bisericii noastre. Este cinstit pe 6 decembrie.
𝙈𝙤𝙨 𝙉𝙞𝙘𝙤𝙡𝙖𝙚 𝙚𝙨𝙩𝙚 𝙪𝙣𝙪𝙡 𝙙𝙞𝙣𝙩𝙧𝙚 𝙘𝙚𝙞 𝙢𝙖𝙞 𝙞𝙣𝙙𝙧𝙖𝙜𝙞𝙩𝙞 „𝙢𝙤𝙨𝙞” 𝙙𝙚 𝙘𝙖𝙩𝙧𝙚 𝙘𝙚𝙞 𝙢𝙞𝙘𝙞 𝙨𝙞 𝙣𝙪𝙢𝙖𝙞. 🧙♂️👫🎨🛻🪅🧸
👭🧙♂️👬 Moș Nicolae, unul dintre cei mai îndrăgiți „moși” de către cei mici și nu numai, nu i-a uitat pe copiii aflați în grija din subordinea Botoșani. Alături de conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului am intrat în rolul lui Moș Nicolae pentru copiii din Modulul de tip familial „Lizuca”, de la Centrul de tranzit și cele trei apartamente din cadrul complexului de apartamente „Cireșarii” Botoșani. Sper că împreună le-am adus o rază de bucurie pe chipurile lor. Noi, ca reprezentanți ai statului, avem datoria de a-i face să uite de greutățile pe care viața le-a scos în calea lor și nu doar în această lună a cadourilor, ci pe întreg parcursul anului.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=900522598308896&id=100050534917299
📸 Watch this live video on Facebook
https://fb.watch/oL34UbhIEv/
!
🏪 𝗗𝗼𝘁𝗮𝗺 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗣𝗡𝗥𝗥 𝗦𝗲𝗰𝘁𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗡𝗲𝗼𝗻𝗮𝘁𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗲 𝗰𝘂 𝗮𝗽𝗮𝗿𝗮𝘁𝘂𝗿𝗮 𝗱𝗲 𝘂𝗹𝘁𝗶𝗺𝗮 𝗴𝗲𝗻𝗲𝗿𝗮𝘁𝗶𝗲!
✍️ Un nou proiect al 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁𝗲𝗮𝗻 𝗕𝗼𝘁𝗼𝘀𝗮𝗻𝗶 a fost pentru finanțare prin PNRR. Programul de screening din cadrul Secției de Neonatologie a Maternității Botoșani va fi îmbunătățit cu echipamente medicale adecvate, care să pună în evidență afecțiunile critice ale nou-născuților.
✍️ Dotarea Secției de Neonatologie cu aparatură de ultimă generație nu este un moft, ci o obligație, pe care ne-am asumat-o cu toții, pentru a maximiza șansele la viață a copiilor care se nasc prematur. Deși au de înfruntat mai multe riscuri și complicații decât copiii născuți la termen, majoritatea prematurilor arată o forță ieșită din comun și reușesc să recupereze. Noi trebuie să le fim alături în această luptă și să le-o facem mai ușoară. Astfel, am pus un accent deosebit pe tot ceea ce înseamnă programe de dotare ale Secției de Neonatologie, iar acest proiect cu finanțare PNRR, în 𝘃𝗮𝗹𝗼𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝟮𝟲𝟱 𝗱𝗲 𝗺𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶, valoarea maximă pe care o puteam accesa, vine să completeze programul nostru major de dezvoltare a sistemului sanitar.
✍️ Este rezultatul unei munci uriașe la care s-au angajat echipele reunite de la 𝗕𝗼𝘁𝗼𝘀𝗮𝗻𝗶 și 𝗦𝗽𝗶𝘁𝗮𝗹𝘂𝗹 «𝗠𝗮𝘃𝗿𝗼𝗺𝗮𝘁𝗶». Am făcut din modernizarea sistemului sanitar o prioritate, iar acest lucru se poate lesne observa din volumul investițiilor pe care le-am derulat, dar și prin proiectele pe care le-am pregătit pentru a le implementa în perioada următoare. În ultimii trei ani, din fonduri europene, guvernamentale, județene sau veniturile proprii ale Spitalului Județean am realizat și demarat investiții în sistemul sanitar botoșănean de 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝟱𝟬 𝗱𝗲 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼.
! #𝗘𝗹𝗼𝗚𝗘
! ! ! ! !
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=899705081723981&id=100050534917299

✍️ 𝟳,𝟳 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶 pentru reabilitarea clădirii Protecției Civile în care funcționează 𝗦𝗠𝗨𝗥𝗗 𝗕𝗼𝘁𝗼𝘀𝗮𝗻𝗶.
✍️ Proiectul este finanțat prin intermediul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat. asigură o cofinanțare de 200 de mii de lei.
!
✍️ Proiectul de reabilitare depus de 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁𝗲𝗮𝗻 𝗕𝗼𝘁𝗼𝘀𝗮𝗻𝗶 este printre primele 50 din țară care au fost admise la finanțare în prima etapă. Clădirea de la Protecția Civilă este una care îmbogățește patrimoniul județului nostru și una foarte importantă pentru arhitectura sistemului sanitar botoșănean. Această investiție se adaugă portofoliului de proiecte care vizează sistemul sanitar botoșănean și care totalizează peste 𝟱𝟬 𝗱𝗲 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼.
✍️ Vom folosi toate axele de finanțare pentru a pune în aplicare proiectul nostru major de dezvoltare a județului.
! #𝗘𝗹𝗼𝗚𝗘
! ! ! ! !
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=899154348445721&id=100050534917299
🏡🏤 ! 𝗥𝗲𝗮𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗖𝗮𝘀𝗲𝗶 𝗠𝗲𝗺𝗼𝗿𝗶𝗮𝗹𝗲 „𝗚𝗲𝗼𝗿𝗴𝗲 𝗘𝗻𝗲𝘀𝗰𝘂” 𝗮 𝗳𝗼𝘀𝘁 #𝗳𝗶𝗻𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝘁𝗮
✍️ O nouă investiție majoră în domeniul cultural a fost finalizată de către .
🎼🎻 Reabilitarea și restaurarea Casei Memoriale „𝗚𝗲𝗼𝗿𝗴𝗲 𝗘𝗻𝗲𝘀𝗰𝘂” de la Liveni s-a realizat în cadrul proiectului transfrontalier „𝗛𝗶𝘀𝘁𝗼𝗿𝘆 𝗮𝗻𝗱 𝗠𝘂𝘀𝗶𝗰 – 𝘃𝗮𝗹𝘂𝗲𝘀 𝘁𝗵𝗮𝘁 𝗯𝗿𝗶𝗻𝗴 𝘂𝘀 𝘁𝗼𝗴𝗲𝘁𝗵𝗲𝗿”. Valoarea totală a proiectului este de 𝟭,𝟰𝟯 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼, iar partea care a revenit Muzeului Județean fiind de peste 𝟲𝟱𝟬 𝗱𝗲 𝗺𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼. Consiliul Județean a asigurat o cofinanțare de 𝟭𝟮𝟲 𝗱𝗲 𝗺𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼.
🏡🏤 Casa Memorială „𝗚𝗲𝗼𝗿𝗴𝗲 𝗘𝗻𝗲𝘀𝗰𝘂” este o moștenire de neprețuit. Prin implementarea acestui proiect transfrontalier am reușit să readucem la viață casa „mică cu pridvor de lemn vopsit, unde se uscau funiile de ceapă la soare”, așa cm și-o amintea marele compozitor în memoriile sale. Am convingerea că acesta este modul cel mai potrivit pentru a-i onora memoria și a-i cinsti marea creație.
✍️ Prin proiect s-a restaurat zidăria, tâmplăria de lemn, atât cea interioară, cât și cea exterioară, și s-au refăcut pardoselile și acoperișul. Lucrările au vizat și curtea casei, unde s-au refăcut gardul, fântâna, aleile și rigolele și s-a realizat o scenă din piatră naturală pentru evenimente e în aer liber.
! #𝗘𝗹𝗼𝗚𝗘
! !
!
https://fb.watch/oCL4P8ndMf/
! #𝗘𝗹𝗼𝗚𝗘
✍️ Un nou 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁 𝗺𝗮𝗷𝗼𝗿 pentru sănătatea botoșănenilor! 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁𝗲𝗮𝗻 𝗕𝗼𝘁𝗼𝘀𝗮𝗻𝗶 a aprobat astăzi reabilitarea corpurilor centrale (A, B și C) ale 𝗦𝗽𝗶𝘁𝗮𝗹𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁𝗲𝗮𝗻 𝗱𝗲 𝗨𝗿𝗴𝗲𝗻𝘁𝗮 „𝗠𝗮𝘃𝗿𝗼𝗺𝗮𝘁𝗶”. Este vorba de un proiect major în valoare de aproximativ 𝟭𝟬 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼.
✍️ Această investiție este parte componentă a programului nostru de dezvoltare a serviciilor de sănătate.
✍️ În ultimii 𝟯 𝗮𝗻𝗶, are investiții în sistemul sanitar botoșănean, totalul proiectelor implementate sau aflate în implementare depășind 𝟱𝟬 𝗱𝗲 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼!
✍️ Continuăm dotările și investițiile în sistemul sanitar botoșănean, pentru că ne dorim ca Spitalul Județean să ofere cele mai bune servicii medicale.
! ! ! ! !
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=896182645409558&id=100050534917299
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=770273038243029&id=100057810201244
Comisia Europeană a aprobat, astăzi, noua formă a PNRR, iar aceasta nu mai conține plafonul de 9,4% din PIB la pensii! Încă de când am preluat mandatul de ministru al Muncii, în noiembrie 2021, am luptat pentru eliminarea acestei nedreptăți care a fost făcută pensionarilor români, dar și actualilor angajați, care vor ieși la pensie până în 2070. Primul pe care l-am convins a fost comisarul pentru Muncă, Nicolas Schmit, și iată, că astăzi, întreaga Comisie a acceptat. Bineînțeles că nu am putut singur, ci alături de Marcel Ciolacu și de întreaga conducere a PSD, cărora le mulțumesc pentru susținere!
! 𝗙𝗲𝘀𝘁𝗶𝘃𝗮𝗹𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗗𝗮𝘁𝗶𝗻𝗶 𝘀𝗶 𝗢𝗯𝗶𝗰𝗲𝗶𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝗜𝗮𝗿𝗻𝗮! 𝗨𝗻 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗲𝗻𝗲𝗿𝗶𝗮𝘁 𝗳𝗿𝘂𝗺𝗼𝘀 𝗶𝗻𝘁𝗿𝗲 𝗮𝘂𝘁𝗼𝗿𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁𝗲𝗮𝗻𝗮 𝘀𝗶 𝗼𝗮𝗺𝗲𝗻𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗮𝗳𝗮𝗰𝗲𝗿𝗶! 𝟭𝟳 𝗱𝗲𝗰𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟯
✍️ Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „𝗗𝗶𝗻 𝘀𝘁𝗿𝗮𝗯𝘂𝗻𝗶, 𝗱𝗶𝗻 𝗼𝗮𝗺𝗲𝗻𝗶 𝗯𝘂𝗻𝗶...”, cel mai îndrăgit și așteptat eveniment cultural organizat anual de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, se va desfășura și în 2023 așa cm am anunțat săptămâna trecută.
🤝 Salut inițiativa domnului Răzvan Baltă de a se implica și a coagula în jurul său oamenii cu drag de tradiții. De astăzi și până pe 29 noiembrie 2023, participanții din județ pot completa și trimite la Centrul de Creație fișele de înscriere la cea de a XLVIII-a ediție a Festivalului „𝗗𝗶𝗻 𝘀𝘁𝗿𝗮𝗯𝘂𝗻𝗶, 𝗱𝗶𝗻 𝗼𝗮𝗺𝗲𝗻𝗶 𝗯𝘂𝗻𝗶...”
Invit toți botoșănenii să ia parte, pe 17 decembrie 2023, la un adevărat regal de datini și obiceiuri de iarnă!
! !
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=889442662750223&id=100050534917299
!
🚌 𝟳,𝟮 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝟮𝟲 𝗱𝗲 𝗺𝗶𝗰𝗿𝗼𝗯𝘂𝘇𝗲 𝘀𝗰𝗼𝗹𝗮𝗿𝗲 𝗲𝗹𝗲𝗰𝘁𝗿𝗶𝗰𝗲!
✍️ 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁𝗲𝗮𝗻 𝗕𝗼𝘁𝗼𝘀𝗮𝗻𝗶 a lansat licitația pentru achiziționarea a 26 de microbuze electrice pentru școlile din mediul rural.
✍️vProiectul este derulat în parteneriat cu 26 de comune beneficiare, cele care au obținut punctajele cele mai mari în baza criteriilor stabilite de către Ministerul Educației Naționale, ca autoritate de management pentru această axă de finanțare din cadrul 𝗣𝗡𝗥𝗥. Vom asigura cheltuielile neeligibile și eventualele diferențe care vor rezulta din implementarea proiectului, pentru că niciun efort nu este prea mare pentru educația copiilor noștri.
🤝 Comunele partenere Consiliului Județean în acest proiect sunt: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , și .
🚌 Microbuzele vor avea o capacitate de 16 locuri pe scaune, din care 1 loc pentru persoane cu dizabilități, plus 1 loc pentru conducătorul auto.
✍️ Firmele interesate să participe la licitație își vor putea depune ofertele până pe 7 decembrie 2023.
Proiectul achiziționării microbuzelor electrice va aduce o îmbunătățire substanțială a condițiilor de transport pentru elevii din mediul rural și va asigura accesul la școală a copiilor din zonele defavorizate.
! #𝙀𝙡𝙤𝙂𝙀 !
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=889289586098864&id=100050534917299

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=764280118842321&id=100057810201244
Sper că PNL nu se va opune creșterii pensiilor și reformării sistemului asigurărilor sociale!
Legea pensiilor aprobată azi de Guvern este o lege bună și mă bucur că domnul ministru Boloș a înțeles până la urmă că România are nevoie de această reformă. Am văzut rețineri dinspre PNL și mă gândesc că poate nu s-a înțeles cât de importantă e miza despre care discutăm aici. Sper să nu fie o reacție de orgoliu politic, de „distanțare”, cm spun dânșii acum, pe motiv că legea a fost elaborată de miniștrii social-democrați și că astfel PSD ar obține mai multe puncte electorale. Ar fi foarte cinic un astfel de calcul politic, pentru că aici nu discutăm de partide sau de mize electorale. Aici este vorba de milioane de părinți și bunici, dar și de salariați care vor beneficia de pe urma legii. Este vorba de construirea unui sistem de pensii mai echitabil și mai sustenabil. Miza nu vizează doar cele două majorări ale pensiilor de anul viitor. Dacă legea nu se adoptă până la finalul lunii, vom reveni la acel nenorocit prag de 9,4% din PIB, pus de USR în PNRR, cu multă nepricepere și cu multă rea-credință. Știm bine că revenirea la acest prag ar însemna înghețarea pensiilor pe zeci de ani. Ar fi așadar o adevărată sinucidere politică a PNL dacă ar duce lucrurile în această direcție. Dânșii spun că îi preocupă sursa de finanțare pentru cele două majorări de pensii de anul viitor. Eu nu voi susține ceea ce spunea anul trecut Rareș Bogdan, că “dacă ministrul Finanțelor nu e în stare să găsească bani pentru creșterea pensiilor, atunci trebuie să plece acasă”. Eu le spun colegilor din PNL că experții Băncii Mondiale și ai Comisiei Europene, care au lucrat cu Ministerul Muncii la elaborarea legii, consideră că legea este ok – iar asta reprezintă o garanție suficientă pentru toată lumea. Să lăsăm deci mizele politice puțin la o parte și, împreună, să ducem până la capăt, această reformă vitală pentru România!
! 🚧🚦 Intervenim cu lucrări importante la structura drumului DJ 208H ( – – ), afectat de traficul greu, mai exact de nerespectarea limitelor maxime de tonaj admise pe drumurile județene.
✍️ Așa cm era programat, după finalizarea intervențiilor la DJ294 ( – ), acum refacem și această porțiune de drum din .
✍️ Se reface fundația drumului prin efectuarea de săpături și blocaje de piatră, după care vor fi așternute succesiv straturile de piatră și balast, pentru stabilizarea căii de rulare. Sunt lucrări ce se pot efectua în această perioadă, nefiind condiționate de temperaturile exterioare. Noua structură a drumului va fi lăsată sub trafic peste iarnă, iar în primăvară, se va așterne asfaltul.
✍️ acordă o mare atenție infrastructurii de drumuri județene și intervine cu lucrări conform programului de întreținere.
✍️ Ne dorim drumuri de calitate, care să confere siguranță maximă participanților la trafic!
! ! ! !
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=885775673116922&id=100050534917299
🚦
✍️ 𝗗𝗼𝘂𝗮 𝗮𝘀𝗼𝗰𝗶𝗲𝗿𝗶 𝗰𝗼𝗻𝗱𝘂𝘀𝗲 𝗱𝗲 𝗳𝗶𝗿𝗺𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗕𝗼𝘁𝗼𝘀𝗮𝗻𝗶 𝗹𝗶𝗰𝗶𝘁𝗲𝗮𝘇𝗮 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗿𝗻𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗗𝗝 𝟮𝟵𝟭𝗗 - 𝗢𝗿𝗼𝗳𝘁𝗶𝗮𝗻𝗮; 𝗕𝗮𝗿𝗮𝗻𝗰𝗮-𝗕𝗮𝗷𝘂𝗿𝗮
✍️Proiectul 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹 . Consiliului Județean Botoșani care vizează modernizarea DJ 291D, ; – , a atras atenția antreprenorilor din județ. În cadrul licitațiilor organizate de către Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP) Botoșani au fost depuse două oferte din partea unor asocieri conduse de firme locale.
✍️ Sectorul de drum județean de piatră care va fi modernizat prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” are o lungime de 10 kilometri. Valoarea totală a investiției este de peste 𝟰𝟬 𝗱𝗲 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶 (𝟴 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼), din care 𝟭𝟬 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶 o reprezintă finanțarea guvernamentală, iar 𝟯𝟬 𝗱𝗲 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶 (𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝟲 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼) cea asigurată de #𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹 .
✍️ Am promis că vom moderniza acest drum și ne ținem de cuvânt. Facem un efort financiar mare pentru că este un drum important, paralel cu Prutul, care unește unele dintre cele mai nordice localități ale țării și sper ca modernizarea lui să aducă noi oportunități de dezvoltarea zonei.
✍️ Consiliul Județean, prin DJDP, mai are în desfășurare alte patru proiecte de modernizare de drumuri județene:
✅️ DJ293A, – – (6 kilometri)
✅️ DJ 294A, – – – DN 24C (7,8 kilometri)
✅️ DJ 294B, – – (10,6 kilometri)
✅️ DJ 291K, (DJ291B) – – – (7,22 kilometri)
✍️ 𝗣𝗿𝗶𝗻 𝗣𝗿𝗼𝗴𝗿𝗮𝗺𝘂𝗹 „𝗔𝗻𝗴𝗵𝗲𝗹 𝗦𝗮𝗹𝗶𝗴𝗻𝘆” 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗿𝗻𝗶𝘇𝗮𝗺 𝟰𝟬 𝗱𝗲 𝗸𝗶𝗹𝗼𝗺𝗲𝘁𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝗱𝗿𝘂𝗺 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁𝗲𝗮𝗻!
𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁𝘂𝗹 𝗮𝗿𝗲 𝗻𝗲𝘃𝗼𝗶𝗲 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝘃𝗲𝘀𝘁𝗶𝘁𝗶𝗶 𝗶𝗻 𝗶𝗻𝗳𝗿𝗮𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁𝘂𝗿𝗮 𝗿𝘂𝘁𝗶𝗲𝗿𝗮!
!
! !
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=885234253171064&id=100050534917299