Trepte spre cer

Cum să ne rugăm?

„Deci, așa vă rugați: Tatăl nostru, Care ești în ceruri (Matei 6, 9). Vezi că îndată a deșteptat luarea aminte a ascultătorilor, amintind, chiar, prin cel dintâi cuvânt al rugăciunii, de toate binefacerile lui Dumnezeu. Cel care numește Tată pe Dumnezeu, prin această singură numire, a mărturisit: iertarea păcatelor, ridicarea pedepsei, dreptatea, sfințenia, răscumpărarea, înfierea, moștenirea, însușirea de frate cu Unul-Născut, dăruirea Duhului. Că nu-i cu putință să nu­mești Tată pe Dumnezeu, dacă n-ai dobândit toate aceste bunătăți. Hristos, deci, deșteaptă luarea aminte a ascultătorilor Lui prin două lucruri: și prin vrednicia Celui pe Care Îl numesc Tată, și prin măreția bunătăților de care se bucură. Când spune: Care ești în ceruri, nu o spune ca să închidă pe Dumnezeu în cer, ci ca să îndepărteze de pământ pe cel ce se roagă și să-l ridice la locurile cele înalte și la lăcașurile cele de sus. Tot prin aceste cuvinte ne mai învață să facem rugăciune de obște pentru toți frații. Că n-a spus: Tatăl meu care ești în ceruri, ci: Tatăl nostru, poruncindu-ne să înălțăm rugăciuni pentru toți oamenii și să nu urmărim niciodată folosul nostru, ci totdeauna folosul aproapelui. Prin asta stârpește dușmă­nia, doboară mândria, alungă invidia, aduce dragostea, mama tuturor bună­tă­ților, izgonește inegalitatea dintre oameni, arată că este de aceeași cinste și împăratul, și săracul, pentru că participăm cu toții, în comun, la cele mai mari și mai necesare bunuri. Ce pagubă avem de pe urma obârșiei noastre de jos, când, de pe urma obârșiei noastre de sus, toți suntem la fel, nimeni nu are ceva mai mult decât altul, nici bogatul mai mult decât săracul, nici stăpânul mai mult decât sluga, nici domnul mai mult decât supusul, nici împăratul mai mult decât ostașul, nici filozoful mai mult decât barbarul, nici înțeleptul mai mult decât prostul? Tuturor ni s-a dăruit aceeași noblețe, învrednicindu-ne pe toți la fel să-I zicem lui Dumnezeu: Tată.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIX, IV, în Pă­rinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 250

„Pâinea cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi (Matei 6, 11) sau cm spune Luca: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi (Luca 11, 3). Deoarece unii cred că aici ni se spune să ne rugăm pentru pâinea cea trupească, de aceea este potrivit să îndreptăm în cele ce urmează această părere greșită și să înfățișăm adevărul cu privire la pâinea cea spre ființă. Trebuie să-i întrebăm: Cum ne poate porunci așa ceva Cel ce ne-a cerut să ne rugăm pentru lucruri mari și cerești, atât timp cât pâinea, care ni se dă pentru trup, nu este un lucru ceresc și nici rugăciunea pentru aceasta nu este o rugăciune mare, ca și când ar fi uitat ceea ce ne-a învățat altă dată, urmând ca acum să aducem lui Dumnezeu rugăciune pentru lucruri pămân­tești și fără însemnătate?

(...) Și Tatăl Meu, zice El, vă va da pâinea cea adevărată (Ioan 6, 32) din cer, căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care coboară din cer și dă viață lumii. Adevărata pâine este aceea care hrănește pe omul adevărat, cel zidit după chipul lui Dumnezeu, crescându-l și făcându-l asemenea cu Creatorul. Ce este oare mai potrivit pentru hrana sufletului decât Cuvântul? Sau ce poate fi mai de preț, pentru o minte înțelegătoare, decât înțelep­ciunea lui Dumnezeu? Și ce poate fi mai de dorit pentru o ființă cugetătoare decât adevărul?

Dacă, însă, s-ar opune cineva zicând că Hristos nu ne-ar fi învă­țat să ne rugăm pentru pâinea cea de toate zilele, întrucât aceasta ar fi ceva deosebit de ființa Lui, atunci să asculte cm se vorbește și în Evanghelia după Ioan o dată ca și ceva deosebit de Dânsul, altă dată ca și când pâinea ar fi El Însuși: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer, ci Tatăl Meu vă va da din cer pâinea cea adevărată (Ioan 6, 32). Altă dată, însă, Îi cereau: Dă-ne nouă pâinea aceasta totdeauna (Ioan 6, 34). El vorbește ca despre Sine: Eu sunt pâinea vieții; cine vine la Mine nu va flămânzi și cine crede în Mine nu va înseta niciodată (Ioan 6, 35). Și puțin după aceea: Eu sunt Pâinea cea vie, care S-a pogorât din cer. Cine va mânca din pâinea aceasta va fi viu în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este trupul Meu (Ioan 6, 51).

Și pentru că orice hrană este numită în Scriptură pâine, (...) tot așa și cuvântul care înseamnă hrană este diferit și variat, fiindcă nu toți pot fi hrăniți cu învățăturile dumnezeiești, aspre și severe.”

Origen, Despre rugăciune, Introducere, XXVII, 1-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 7, pp. 257-259

"Cel ce iubește pe Dumnezeu, acela crede totodată cu adevărat și săvârșește faptele credinței cu evlavie. Iar cel ce crede numai și nu este întru dragoste nu are nici credința însăși, pe care socotește că o are. Căci crede cu o minte ușuratică, ce nu lucrează sub greutatea plină de slavă a dragostei. Drept aceea, credința lucrătoare prin dragoste este marele izvor al virtuților." (Sf. Diadoh al Foticeii)

Dragi prieteni, m-am gandit ca pe perioada postului, sa incerc sa pun cat mai multe zambete pe chipurile oamenilor. Stiu ca toti suntem ocupati si 24 de ore, par insuficiente pentru cate actiuni avem in plan, dar cred cu tarie ca daca vrem cu adevarat, ne putem gasi 5 minute pentru a incurajat un om, pentru a mangaia un animalut, pentru a face o fapta buna. Sa ne aratam dragostea pentru un suflet, este cea mai importanta actiunie pe care o putem intreprinde, pe parcursul unei zile. "Daruind vei dobandi." Incercati si voi pentru ca nu aveti ce pierde... In dragoste nu exista invinsi, exista doar biruitori!

Dragi prieteni, m-am gandit ca pe perioada postului, sa va provoc la o competitie. Sa incercam sa punem cat mai multe zambete pe chipurile oamenilor, sa incercam sa aducem bucurie in cat mai multe suflete. Ganditi-va ca fiecare suflet este important. Si oamenii, si animalele au nevoie de noi si de dragostea noastra. Stiu ca toti suntem ocupati si 24 de ore, par insuficiente pentru cate actiuni avem in plan, dar cred cu tarie ca daca vrem cu adevarat, ne putem gasi 5 minute pentru a incurajat un om, pentru a mangaia un animalut, pentru a face o fapta buna. Sa ne aratam dragostea pentru un suflet, este cea mai importanta actiunie pe care o putem intreprinde, pe parcursul unei zile. "Daruind vei dobandi." Incercati si voi pentru ca nu aveti ce pierde... In dragoste nu exista invinsi, exista doar biruitori!

Cadourile scumpe nu le pot face oamenii saraci. Traim intr-o lume bogata, dar plina de saraci. Oamenii au tot, dar nu au sentimente. Omului contemporan nu ii lipseste nimic... in afara de suflet. Va invit sa faceti urmatorul experiment: timp de doua saptamani, nu mai intrati pe Facebook si nu contactati pe nimeni... Sa vedeti cati dintre oamenii pe care ii credeati apropiati, va cauta sa va intrebe daca sunteti bine. Daca esti biped nu inseamna ca esti si om. Omul are sentimente, are empatie, simte dorul de celalalt sau macar grija, simte iubire si nevoia de a comunica si de a incuraja pe celalalt. Ne-a dat Bunul Dumnezeu cuvantul ca sa il folosim spre vindecare, incurajare, alinare, iubirea aproapelui, iar omul a devenit atat de egoist si de zgarcit, incat nici macar un cuvant bun nu mai este capabil sa ofere. Cata lume si niciun OM!

Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme?
Într-adevăr, nu este nimic care să îl facă pe vrăjmaşul nostru, diavolul, nevăzut nouă şi care să nimicească atacurile lui împotriva noastră decât numai Dumnezeu. Când se vor întoarce vrăjmaşii mei înapoi, slăbi-vor şi vor pieri de la faţa Ta”. Căci, într-adevăr, nu este nimic care să îl facă pe vrăjmaşul nostru, diavolul, nevăzut nouă şi care să nimicească atacurile lui împotriva noastră decât numai Dumnezeu, fiind prezent în noi în chip vădit, şi faţa Lui contemplată de noi şi care ne luminează cu dumnezeieştile străluciri în lumina fără formă. Căci, zice, „Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme?”. „Că de voi şi umbla în mijlocul umbrei morţii nu mă voi teme de rele, că tu cu mine eşti”. Şi David se roagă lui Dumnezeu ca Dumnezeu să fie cu el şi în El şi să contemple faţa Lui, ca să se poată bucura şi trăi în siguranţă: „Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpâni tor mă întăreşte”.
(Sfântul Calist Angelicoudes, Trei tratate isihaste)

Noi l-am găsit pe Dumnezeu?
Un călugăr bătrân, după ce şi-a învăţat timp de mai mulţi ani ucenicii tainele credinţei, i-a trimis în lume să împărtăşească ceea ce au învăţat.
După zece ani de misiune printre oameni, trei dintre ucenici s-au întors să-şi viziteze părintele duhovnicesc. Acesta îşi trăia ultimii ani ţintuit într-un pat din cauza unei boli de picioare.
Fiecare începu să povestească ce făcuse în ultimii zece ani:
- Eu, zise primul cu mulţumire de sine, am scris zece cărţi şi le-am vândut într-o mulţime de exemplare.
- Ai umplut aşadar, lumea de hârtie, zise bătrânul.
- Eu, luă cuvântul al doilea la fel de satisfăcut de el însuşi, am ţinut multe predici în faţa a mii de oameni.
- Tu ai umplut lumea de vorbe, răspunse duhovnicul.
Al treilea ucenic, începu să desfacă un pachet şi scoase din el o pernă, şi zise:
- Eu, părinte, n-am făcut nimic bun, dar ţi-am adus această pernă ca să ai de ce să-ţi sprijini picioarele când te dor.
- Tu, zise bătrânul călugăr, tu l-ai găsit pe Dumnezeu.
Aşadar, cel mai corect bilanţ pe care omul şi-l poate face din când în când, nu este să-şi contabilizeze realizările, ci să se cerceteze cât de capabil a fost să împartă iubire în jurul lui.

Rugăciune care se citeşte în fiecare post

Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

"Doamne, nu Te-aș fi căutat, dacă nu m-ai fi găsit!"

Fericitul Augustin

Curăță-ne, Doamne casa și masa,
și duhul, și trupul, de toate rătăcirile,
de toate păcătuirile,
de toate nelegiuirile,
așa încât să nu ne rămână decât o singură grijă,
un singur drum,
o singură dragoste și o pâine rotundă pe masă.
Izbăvește-ne, Doamne,
de străvechiul nostru blestem,
de a porni peste tot,
și a nu ajunge nicăieri,
de a încărca mai mult decât putem duce,
de a le începe pe toate,
și a nu duce nimic până la capăt.

Dăruiește-ne, Doamne,
Măcar o oră de liniște curată,
Așa – ca să putem
Sta la sfat cu sufletul,
Cu conștiința,
Dăruiește-ne, Doamne,
Acea Bunăvoință,
Fără de margini,
Cu care vom privi,
Cu care vom primi
Lumea,
Pentru ca atunci,
Luminarea cerească,
Va prinde rădăcini,
Va da roadă,
Așa ca să putem spune,
În ceasul de pe urmă,
C-am trăit și noi,
Pe lumea asta. Și Dumnezeu,
A fost cu noi.
Amin.

Ioan Druţă - fragment din "Rugă albă"

Bună seara, dragii mei!
Postul nu e doar despre mâncare. E mai degrabă un medicament adresat atât sufletului, cât și trupului în vederea vindecării acestora de orice răutate, neputință și neîmplinire.
Astfel, să încercăm să fim mai atenți la gânduri, la rugăciune și atitudinea față de cei din jur.
Mulți dintre cei care postesc nu iau aminte și la războiul nevăzut al gândurilor și ajung să se irite din orice, să vorbească urât celor din jur și să îi vorbească de rău. Însă postul bineplăcut lui Dumnezeu nu poate fi lipsit de lucrarea iubirii aproapelui, pentru că, în caz contrar, nu înseamnă mare lucru.

Mare eşti, Doamne!
Mare eşti, Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale, şi nici un cuvânt nu e de ajuns spre lauda minunilor Tale!

Iubirea Ta de oameni, Doamne Iisuse, a fost mai presus de viaţa Ta, pe care ai dăruit-o nădăjduind că oamenii vor înţelege Dumnezeiasca Ta dragoste pentru ei. Iubindu-Te nespus, cu evlavie să spunem aşa:
Doamne Iisuse Îţi mulţumim, că prin Jertfa Ta ne-ai curăţat de păcate!
Doamne Iisuse Îţi mulţumim, că Ţi-ai dat viaţa pentru binele omenirii!
Doamne Iisuse Îţi mulţumim, pentru marea Ta iubire de oameni!
Doamne Iisuse Îţi mulţumim, că ai suferit ca oamenilor să le fie bine!
Doamne Iisuse Îţi mulţumim, că i-ai iertat pe cei care Te-au chinuit!
Doamne Iisuse Îţi mulţumim, că Te-ai făcut Om ca să ne mântuieşti sufletele!
Doamne Iisuse Hristoase primeşte mulţumirile creştinilor din toate veacurile şi ale celor ce trăiesc acum pe Pământ!

🙏🙏🙏„Fraților, vă îndemn, eu cel întemnițat pentru Domnul, să umblați cu vrednicie, după chemarea cu care ați fost chemați, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în iubire, silindu-vă să păziți unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un trup și un Duh, precum și chemați ați fost la o singură nădejde a chemării voastre; este un Domn, o credință, un botez, un Dumnezeu și Tatăl tuturor, Care este peste toate și prin toate și întru toate. Iar fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.”
(Efeseni 4, 1-7)

„Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supra doctoratele, dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe.

Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică susţinută bună-cuviintă."

Nicolae Steinhardt - Primejdia mărturisirii

PREOTUL ...
🌱Preotul e un om de țărână, cu slăbiciuni și cu boli, cu dorințe și cu idealuri.
🌱Preotul mănâncă mult sau puțin, e ghiftuit de praznice sau îi ghiorăie mațele de foame după 6 ore de slujbă pe inima goală.
🌱Preotul are îndoieli și furii, neînțelegeri și răfuieli cu sine însuși.
🌱Preotul simte, plânge, se roagă,
🌱Preotul poate fi ispitit, are tentații, păcate, trecut, plângere, amintiri, răni vechi.
🌱Preotul are trup, dureri de cap și de șale, dureri de suflet, cicatrici pe inimă de la prea multă suferință.
🌱Preotul e un om într-o presiune enormă în fiecare zi. Stă în fața lui Dumnezeu, Îl frânge pe Hristos Împăratul veacurilor în mâinile sale de lut, se împărtășește mereu de Sângele mântuitor, ascultă păcate cumplite la spovedanie, blagoslovește pe muribunzi, citește bolnavilor incurabil.
🌱Preotul îngenunchează în fața Sfintei Mese și se atinge cu fruntea de pieptul Stăpânului, ascultând intru uimire bătăile inimii lui Dumnezeu.
🌱Preotul e un bulgăre de țărână plină de roua Duhului Sfânt.
Rugați-vă pentru el!

Efectele medicale ale rugăciunii, forţa care restabileşte echilibrul organic, rea­şezând toate celulele şi funcţiile corpului, obţinând ”odihnă” şi refacere
Abordând problematica rugăciunii şi din punct de vedere medical, dorim ca, prin aceste informaţii, să ajungem şi la sufletul semenilor noştri care au dobândit un bagaj deosebit de cunoştinţe din multe domenii ale ştiinţei şi au reţineri în manifestarea sentimentului religios.
Alexis Carel, medic chirurg fiziolog, savant de renume mondial, laureat al Premiului Nobel, în studiile sale din perioada anilor 1940‑1944, a urmă­rit îndeaproape efectele fiziologice şi curative asupra celor ce se roagă.

Vom reda, în continuare, câteva din rezultatele studiilor sale.

Nevoia reală şi subtilă a naturii umane este dez­voltarea simţului sacru sau al rugăciunii. Societatea modernă contemporană susţine că raţiunea este superioară intuiţiei şi sentimentului. De aceea, în timp ce ştiinţa noastră înfloreşte, sentimentul reli­gios se ofileşte şi piere. În acest fel omul modern a devenit, din punct de vedere spiritual, o fiinţă oarbă, pentru că ignoră dezvoltarea simţului religios (sacru), care influenţează mult mai mult personalitatea indi­vidului decât raţiunea.
Simţul sacrului se exercită şi se exprimă mai ales prin rugăciune. Ca simţ al sacrului, rugăciunea este un fenomen spiritual, este o tensiune a spiri­tului uman spre Creatorul lumii.
În general, rugăciunea este un strigăt de ajutor, este un efort al omului de a comunica cu Fiinţa invizibilă, cu Acela care este Creatorul a tot ce există, Înţelepciunea supremă, Puterea şi Frumu­seţea absolută, Tatăl şi Mântuitorul nostru.
Departe de a fi o recitare mecanică, adevărata rugăciune este transfuzie de viaţă divină în sufletul credinciosului şi o absorbire a conştiinţei acestuia în Dumnezeu.

În sensul ei cel mai adevărat, rugăciunea este un avânt al iubirii care trece dincolo de noaptea ob­scură a inteligenţei. Tehnica rugăciunii am învăţat‑o de la sfinţii creştini, care timp de 20 de veacuri au iniţiat lumea în viaţa religioasă.
Creştinismul L‑a adus pe Dumnezeu la înde­mâna tuturor. I‑a dat înfăţişare, L‑a făcut Tatăl nostru, Fratele nostru, Mântuitorul nostru.
În rugăciune, efortul trebuie să fie mai mult afectiv decât intelectual. Puţini oameni ştiu să se roage, dar Stăpânul lumii acceptă până şi cele mai smerite cuvinte de laudă, ca şi cele mai frumoase invocaţii. Ba chiar şi rugăciunile rostite maşinal şi chiar numai aprinderea unei lumânări pot reprezen­ta, deşi în formă redusă, elanul spre Dumnezeu al unei fiinţe omeneşti.
Ne putem ruga prin acţiune şi fapte, dar şi prin vorbă sau gând. Sfântul Aloisiu spunea: „Cea mai bună rugăciune este îndeplinirea voii lui Dumnezeu, Tatăl nostru”.
Oricare ar fi locul în care ne rugăm, Dumnezeu nu ne vorbeşte dacă nu facem linişte în suflet. Echi­librul fizic şi psihic este greu de obţinut în învăl­măşeala şi zgomotul oraşului modern, de aceea un loc potrivit pentru rugăciune este Biserica, în care putem găsi condiţii prielnice pentru liniştea inte­rioară.
Numai când devine un obicei, rugăciunea influ­enţează cu adevărat asupra sufletului, caracterului şi fiinţei noastre. Ea trebuie să devină pentru noi un mod de viaţă, un fel de a trăi.
Efectul rugăciunii se produce în mod impercep­tibil, insesizabil. Foarte puţini oameni au ocazia de a observa efectele rugăciunii în mod precis. Rugăciu­nea îşi exercită influenţa asupra sufletului şi trupu­lui într‑un fel care pare să depindă de calitatea şi de frecvenţa sa.
Felul de a trăi al celui ce se roagă, poate să dez­văluie calitatea rugăciunii. Când rugăciunea este frec­ventă, influenţa este foarte clară. Ea constă întru‑un fel de transformare mintală şi organică a fiinţei noastre, care se produce în mod progresiv şi adeseori insesizabil. S‑ar putea spune că rugăciunea aprinde în adâncul conştiinţei o lumină, iar la această lumină, omul începe să se vadă pe sine aşa cm este, se recunoaşte pe sine şi se simte înclinat spre împlinirea dorinţelor morale.
Rugăciunea îl stabileşte într‑un echilibru de modestie, umilinţă şi supunere. În acest fel omul îşi deschide sufletul şi este gata să primească împă­răţia harului divin. Încetul cu încetul, rugăciunea, înţe­leasă în acest fel, produce în suflet calmitate, linişte interioară, armonie între activitatea nervoasă şi activi­tatea morală, o putere mai mare de a su­porta încercările vieţii, sărăcia, lăcomia, calomnia, boala şi moartea.

Rugăciunea, pe lângă calm şi echilibru, produce o integrare a activităţii mintale, un fel de reconfor­ta­re a personalităţii, uneori chiar naşterea erois­mului.

Echilibrul obţinut prin rugăciune devine puternic ajutor terapeutic pentru omul bolnav. Rugăciu­nea scoate la iveală tezaurul ascuns în fiinţa umană.
Rugăciunea are darul de a ridica oamenii peste nivelul obişnuit de cunoaştere şi de trăire morală dobândit prin educaţie. Contactul cu Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt imprimă în sufletul omu­lui pacea, care apoi radiază din el şi se difuzează pretutindeni.
Acolo unde rugăciunea este aplicată în mod afec­tiv, se obţine vindecarea, datorită invocării puterii lui Dumnezeu sau a Sfinţilor Săi. Rugăciunea are câteodată efect exploziv. S‑au vindecat aproape instantaneu bolnavi de diverse afecţiuni ca: lupus al feţei, cancer, infecţii renale, tuberculoză pulmonară, osoasă sau peritonială. Efectul se produce aproape totdeauna în acelaşi chip, la început o mare durere, după aceea sentimentul de a fi vindecat, apoi în câteva clipe, cel mult în câteva ore, simptomele bolii dispar, iar leziunile anatomice se repară.
Miracolul este caracterizat printr‑o rapidă accele­rare a proceselor de vindecare.
Adeseori nu este nevoie ca însuşi bolnavul să se roage pentru ca fenomenele de vindecare să se pro­ducă. Dar totdeauna să fie lângă el cineva care să se roage. Efectul depinde de calitatea şi intensitatea ru­­gă­ciunii şi de dorinţa celui bolnav de a se îndrepta.
În altă ordine de idei, un mare istoric englez susţine că marile civilizaţii s‑au dezvoltat datorită simţului sacru şi au pierit datorită atrofierii acestui simţ. Ca urmare a acestui fenomen, simţul moral dis­pare la scurt timp după dispariţia simţului sacru, omul aflându‑se atunci într‑o stare de mare pri­mejdie.
Simţul sacrului s‑ar putea compara cu nevoia noastră de oxigen, iar rugăciunea ar avea funcţia similară cu cea a respiraţiei. Cu alte cuvinte, rugă­ciunea este o funcţie normală a corpului şi sufle­tului nostru.
S‑a constatat că, la cel ce are simţul sacrului format şi se roagă permanent, scade consumul de proteine şi o energie nouă, necunoscută, ţine locul unei hrane abundente. Prin spirit şi prin rugăciune, omul scoate în evidenţă o energie calitativ nouă, superioară, care întreţine viaţa sau care face să renască viaţa celui bolnav.
Regulile de igienă biologică, alimentară, morală şi socială, pe care le cuprinde religia lui Iisus Hristos, fac din această religie cea mai vestită ştiin­ţă. Profitând de această ştiinţă, medicii ar putea reda permanent bolnavilor puterile pierdute.
În concluzie, efectele rugăciunii şi intervenţia divi­nităţii nu se produc decât după ce omul s‑a rugat cu stăruinţă, până la completa purificare a trupului şi sufletului. Astfel, cu ajutorul rugăciunii, celulele organismului uman şi fiziologia lor stau în prezenţa harului necreat divin ce trebuie să fie invo­cat cu smerenie şi umilinţă de noi prin rugăciunea începătoare „Împărate ceresc”.
De aceea, boala este considerată de cele mai multe ori urmarea încălcării legilor firii, adică a legi­lor instituite de Dumnezeu. În acest sens ni se spune în Biblie: „Inima omului este nespus de înşelătoare şi rea, cine poate s‑o cunoască?”.
Dar rugăciunea ne transformă şi ne dă o inimă nouă, asemănătoare cu a lui Hristos. Rugăciunea este o forţă care restabileşte echilibrul organic, rea­şezând toate celulele şi funcţiile corpului în faţa puterii infinite a lui Dumnezeu, de la care obţinem „odihnă” şi refacere. Totul se petrece în aşa fel, ca şi cm Dumnezeu l‑ar asculta pe om şi i‑ar da răs­puns.
„Rugaţi‑vă neîncetat” (I Tesal. 5, 17).
„Ceea ce va semăna omul, aceea va şi secera” se spune în Scriptură. Cine seamănă rugăciune, culege roadele ei binefăcătoare şi tămăduitoare.
Fragment din cartea Pr. Mihăiță Popa, Îndrumar pentru restabilirea sănătății.

„Răbdarea este acea putere morală care calmează sentimentele de supărare şi revoltă, ce izbucnesc în inima omului sau care linişteşte durerile şi suferinţele grele. Răbdarea este o virtute, pentru că ea are ca rod nădejdea în Dumnezeu. Astfel, întristarea naşte răbdarea, răbdarea adânceşte experienţa, iar aceasta din urmă produce nădejdea. Iar nădejdea nu este înşelată niciodată…
Răbdarea este prima dintre virtuţi deoarece prin aceasta se obţine darul mântuirii; cel ce rabdă până la sfârşit se mântuieşte. Deci mântuirea sufletelor noastre constă mai întâi în răbdare”.

Sfântul Ierarh Nectarie ✝️

"...și a șaptea zi, Dumnezeu s-a odihnit...lăsîndu-ne Duminicile să ne bucurăm....și să mulțumim pentru ce suntem, pentru tot ce avem...
pentru că Duminicile sunt pentru suflet..."

Pentru a-L putea vedea pe Dumnezeu “ai nevoie de tăcere, nu de argumente; ai nevoie de iubire, nu de logică. Ai nevoie de o stare a minţii în care gândurile să nu mai existe şi în care oglinda minţii să nu mai reflecte nimic, să rămână absolut pură. În acea tăcere, în acea puritate în care nu se mai reflectă nimic, îl vei putea vedea pe Dumnezeu. Şi îl vei vedea oriunde te-ai afla, deoarece Dumnezeu nu este o persoană, ci o Prezenţă.”

(adaptare după un text al autorului Paulo Coelho)

Un om se hotărî să facă o vizită unui pustnic care, după cm i se spusese, trăia nu departe de mănăstirea Sceta. După ce merse cale lungă prin deşert, găsi în sfârşit călugărul.
- Am nevoie să ştiu care e primul pas care trebuie făcut pe drumul spiritual, spuse.
Pustnicul duse omul la o fântână mică şi-i spuse să se privească în apă. Omul încercă să o facă, dar de abia ce încercă, pustnicul aruncă pietricele în apă, agitându-i suprafaţa.
- Nu o să-mi pot vedea chipul dacă o să continui să arunci pietrele alea, spuse omul.
- Aşa cm e imposibil pentru un om să-şi vadă chipul în ape mişcate, la fel e imposibil să-l cauţi pe Dumnezeu dacă mintea ţi-e neliniştită de căutare, spuse călugărul. Acesta e primul pas!

Vă încurajăm să citiți psalmii recomandați de Sf. Arsenie Capadocianul, sărbătorit în 10 noiembrie, atunci când vă simțiți întristați.

Plângea cândva cu lacrimi grele
În sinea lui un păcătos..
"Mai poți ierta, Hristoase Doamne?"
"Mai pot!" îi răspundea Hristos.
"Dar cum, când Ți-am promis atâta
Să nu mai cad.. și am căzut.."
"Dar pentru cei ca tine, dragă,
Eu Om ca tine M-am făcut!"
"O, Doamne, bunule Iisuse,
Mă pun puțin în pielea Ta:
De mi-ar greși atâta alții,
Nu cred că i-aș putea ierta.."
"Când vei primi a Mea lumină
Și când vei bea din harul Meu,
Vei înțelege ce-i iertarea
Și cât iubește Dumnezeu..
Nu știi cât suferim în ceruri
Eu, Tatăl Meu și Duhul Sfânt
Pentru păcatele pe care
Le face lumea pe pământ!
Ne întristăm de mila voastră,
Căci de muriți nepocăiți,
Din cauza întinăciunii
Cu Noi nu veți putea să fiți,
Dar dacă este pocăință,
Trimitem harul peste voi
Și curățindu-vă cu isop
Vă vom lua în cer, cu Noi!"
Aceste taine le primește
În suflet omul păcătos
Și-n pacea care îl cuprinde
El simte mila lui Hristos
Și varsă lacrimi și mai multe,
De-atâta dragoste uimit,
Apoi în sinea sa el zice:
"Nu, nu voi mai greși, promit!"

Preot Sorin Croitoru

𝐎𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐬-𝐚𝐫 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐦𝐩𝐥𝐚, 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐮-𝐋 𝐩𝐚̆𝐫𝐚̆𝐬𝐢𝐭̦𝐢 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨𝐝𝐚𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞 𝐃𝐮𝐦𝐧𝐞𝐳𝐞𝐮.

𝙰𝚛𝚑𝚒𝚖𝚊𝚗𝚍𝚛𝚒𝚝𝚞𝚕 𝙶𝚊𝚟𝚛𝚒𝚒𝚕 𝚄𝚛𝚐𝚑𝚎𝚋𝚊𝚍𝚣𝚎

„Doamne, ajută-mă să fiu așa cm vrei Tu, să nu mai gândesc, să nu mai spun, să nu mai fac ce nu Îți este pe plac. Ajută-mă să cred că m-ai iertat și dă-mi putere să nu mai cad în aceleași greșeli. Ajută-mă să pot să răspund cu iubire iubirii Tale, ascultând de Tine și dăruind iubire în forma în care cei din jurul meu au nevoie de ea. Ajută-mă să pot înțelege, iar atunci când nu pot să înțeleg - să accept. Ajută-mă să fiu pentru cei din jur mângâiere, ajutor, ca o ploaie - de bunătate, ca o ploaie de vară, cu soare, o ploaie care să aducă ușurare, dar și preaplin de bucurie în sufletele celor care suferă. Ajută-mă, Doamne să fiu, în lumea asta plină de dureri, o binecuvântare ...”

,,Lăsaţi toate grijile pe seama lui Dumnezeu, căci Acela lucrează pentru voi. Să nu bănuiţi că rugăciunile voastre nu sunt auzite. Dumnezeu împlineşte dorinţele voastre în modul în care voi nu ştiţi. Deci, liniştiţi-vă şi chemaţi-L pe Dumnezeu!

Sfântul Nectarie din Eghina

AVEM NEVOIE DE O RUGACIUNE !

„Doamne Dumnezeul nostru și al tuturor puterilor, daruiește sănătate și vindecă-i pe cei bolnavi, dă-le hrană celor înfometați, haine și adăpost celor ce nu au, libertate celor ce sunt lipsiti de ea, iertare de păcat tuturor. Luminează-le Doamne mintea celor ce sunt în examene. Dă Doamne liniște și pace în lume și ne iartă pe noi păcătoșii! Luminează-le mințile Doamne la toți mai-marii vremii care vor să distrugă întreaga omenire pentru ca să rămână ei stăpânii acestui sfint pământ al Tău Doamne!
Întărește-ne în dreapta Ta credință, alungă de la noi pe toți vrăjmașii, cei văzuți și nevăzuți. Dăruiește-mi și mie Doamne, tot ceea ce doar Tu crezi că-mi este de folos; fie Doamne așa cm voiești Tu și nu după voia mea. Binecuvântat fie Numele Tau Cel Sfânt în vecii vecilor, Amin. "Doamne, noi ne rugăm pentru cei care nu au timp să se roage, pentru cei care nu au credință, ce nu au nădejde în Dumnezeu; ne mai rugăm pentru săraci, pentru care nimeni nu se roagă. Și mai pomenește Doamne și pe cei săraci adormiți întru Domnul și care nu au pe nimeni care să-i pomenească. Amin!
"PREOT ILARION ARGATU" (1913 - 1999)

Această rugăciune este atât de puternica! Trimite-o celor pe care-i iubesti.

TOTI AVEM NEVOIE DE O RUGACIUNE.

... dacă vrei să înveţi să iubeşti, începe cu animalele. – ,,Cine hrănește un animal flămând își hrănește propriul suflet.” (Charlie Chaplin)