Alina Sălăjan Psihoterapeut

Love yourself , be kind to yourself, take care of yourself like you are the most precious person in your life 🫶❤️

Despre traumă, non-traumă și venirea lui Gabor Maté la București – Pagina de Psihologie Despre cm afectează trauma relația părinte-copil, despre cm putem reechilibra balanța în relația cu copiii din jurul nostru, dar și despre miturile normalului într-o lume profund traumatizată, ne va vorbi dr. Gabor Maté, pe 16 și 17 octombrie la București.

Știai ca:
1. Certurile sunt „endemice” relațiilor. Toți oamenii se ceartă, doar că în moduri diferite: unii o fac inteligent, alții mai puțin inteligent; unii se ceartă constructiv, alții distructiv; unii se ceartă cu voce tare (țipând de-a dreptul), iar alții în șoaptă sau în gând.
2. Orice ceartă ascunde o nevoie de conversație și conectare. Ideea din spate este: Vreau să mă vezi, să mă auzi, să simt că-ți pasă de mine.
3. Multe certuri apar din cauza: neacceptării diferențelor, a pierderii sentimentului de conexiune (spun Harville Hendrix și Helen LaKelly-Hunt), a temerii de-a rămâne singuri și profund deconectați.
4. Certurile sunt 100% inevitabile (spune Alexandra Solomon).
5. A avea un partener este echivalent cu a avea un set specific de probleme (spune Dan Wile), și, prin urmare, a purta nenumărate conversații dificile.
6. Uneori, ne certăm pentru a ne redobândi puterea. Adesea, dacă nu ne certăm, recurgem la control, iar acesta reprezintă o reacție la senzația de lipsă de putere.
7. Deseori, într-o ceartă în cuplu, 10% este despre prezent și 90% despre trecut (spune teoria imago). De aceea, chiar dacă pare că ne certăm cu partenerul, în interiorul nostru ne certăm cu mama sau tata, bunicul ori bunica sau orice alt om important din ceea ce numim trecut nevindecat.
8. În cuplu, 69% dintre certuri sunt repetitive; de aceea, este important să învățăm să dialogăm pe marginea acestora subiecte (spune John Gottman).
9. Strategiile de conflict nu sunt multe, de regulă se centrează pe tiparul maximizare vs. minimizare (avem probleme grave vs. nu avem nicio problemă); atac/agățare vs. evitare (insist să vorbim vs. refuz să vorbim); atac – atac (tu ai greșit și trebuie să plătești – valabil în ambele sensuri).
10. Călăreții apocalipsei relaționale (teoria lui Gottman) cronicizează suferința emoțională, aceștia sunt: critica (tu niciodată, tu întotdeauna), disprețul (nu ești în stare de nimic, doar eu fac ceva pentru relația noastră), defensiva (da, dar... și tu) și împietrirea (pauză și tăcere).
11. Modul în care începe cearta și primele minute vor determina traiectoria acesteia (potrivit studiilor lui dr. Gottman), de aceea este important să respirăm, să ne normalizăm răspunsurile fiziologice și să ne amintim că în fața noastră se află o persoană dragă.
12. Energia negativă o putem transforma într-o energie pozitivă, prin auto-reglare emoțională și conversații sigure (spune Daniel Siegel). Important este doar să știm că lucrurile pot să stea și altfel.
13. Responsabilitatea principală, în orice relație intimă, este ca partenerii să aibă un bun management al diferențelor și să admită că ambii pot avea dreptate (și că amândoi sunt predispuși să greșească).
14. Certurile inteligente încep cu o apreciere și respectă structura dialogului: vorbim pe rând (unul vorbește, celălalt ascultă), vorbim despre noi (ne vulnerabilizăm, fără să acuzăm), oglindim și validăm mesajul auzit.
15. Secretul certurilor inteligente este să navigăm dinspre o stare de critică și judecată (văd în tine un adversar), la una de curiozitate și înțelegere (găsesc în tine un colaborator).
16. Certurile nu sunt plăcute, așa cm nu sunt multe alte aspecte ale vieții, dar putem transforma conflictele în oportunități de conectare, creștere și de transformare.
17. Raportul magic este 1:5: un comportament negativ trebuie urmat de alte cinci pozitive (Institutul Gottman).
18. Disponibilitatea de-a repara este partea importantă în gestionarea conflictelor (spune Harriet Lerner). La baza relațiilor sănătoase nu se află lipsa de greșeală, ci curajul de a spune „îmi pare rău, hai să vorbim despre asta!”
19. Povestea pe care ne-o repetăm despre certuri și conflicte ne modelează experiența. Dacă le respingem doar suferim, dacă învățăm să le gestionăm prosperăm.
20. Relațiile fără certuri există doar în imaginația noastră. Pentru a asigura calitatea relațiilor adevărate, este important să învățăm să navigăm pe tărâmul intimității emoționale, chiar și atunci când sunt tunete și ploi sau vremuri de caniculă și secetă.


Sursa: Gaspar Gyorgy

#EpicTalk – The Podcast (s. 3, ep. 6): Psihologia certurilor În cel mai recent episod din , un podcast găzduit de Pagina de Psihologie și susținut de Eon, subiectul cheie a fost reprezentat de conflictele și c...

Psihologia spune că dezvoltarea sănătoasă a ființei umane se manifestă atunci când omul își atinge potențialul, când trăiește în prezent, când exprimă încredere de sine și eficiență, când dispune de relații sănătoase cu cei din jur. Dar cm ajungem la un astfel de deziderat? Cum știm care sunt nevoile cele mai importante ale copilului?

Primii șapte ani contează, iar primii trei ani din viața copilului au o însemnătate crucială în ceea ce privește bazele psihologice, emoționale și fiziologice. Dacă în primele 48 de luni am făcut o treabă suficient de bună, bazele dezvoltării sănătoase au fost puse. Dacă nu, provocările vor deveni tot mai copleșitoare. Orice situație care periclitează relația dintre părinte și copil (dintre figura de atașament și copil) poate să pericliteze, în fapt, dezvoltarea și maturizarea copilului. Astfel, am putea spune că nevoia de atașament sau de siguranță merită trecută la categoria aspectelor non-negociabile în ceea ce privește buna dezvoltare a copilului.

În literatura de specialitate, experții vorbesc despre iubirea necondiționată; dar psihologia relațiilor atrage atenția că, în fapt, vorbim despre o conectare necondiționată. Orice distanțare sau deconectare majoră de părinte este interpretată de către creierul bebelușului drept amenințătoare și poate atrage după sine pericolul de moarte.

Relația de atașament rămâne necesară pe parcursul întregii vieți, dar în copilărie și adolescență are însemnătatea cea mai mare, copilul simțind că existența și starea sa de bine sunt posibile doar dacă nevoia de conectare îi este îndeplinită. De aceea, orice strategie forțată de impunere a independenței sau a autonomiei poate cauza mai multe daune, decât beneficii.

A-l lăsa pe copil să plângă, din nou și din nou, singur; a nu-i răspunde solicitărilor emoționale – reprezintă practici populare în rândul unor părinți, dar acestea nu fac decât să stârnească strategiile de supraviețuire ale creierului, inducând neîncrederea și nesiguranța. În astfel de condiții, energia va fi folosită nu pentru creștere și dezvoltare, ci pentru a rămâne în viață. Așa se confirmă spusele lui Maté Gabor – cm că psihologia parentală este, uneori, gândită împotriva stării de bine a copilului.

În ceea ce privește conectarea și atașamentul emoțional, studiile de specialitate (vezi volume precum Știința atașamentului sau Parentaj sensibil și inteligent) ne spun că tații pot să facă o treabă la fel de bună ca mamele, dar pentru asta sunt de îndeplinit două condiții:
– să devină adulții care nu doar vizitează copilul, ci sunt parte implicată în viața acestuia; și
– să nu aștepte să crească copilul pentru a se conecta (doar) intelectual.

Adevărata relație nu se construiește doar pe cuvinte și discuții inteligente, aceasta are ca bază prezența conștientă a părintelui și disponibilitatea sa de conectare afectivă. Când părintele manifestă disponibilitate, copilul se simte bine primit, trăiește o apartenență profundă și apare schimbul de energie care securizează relația și facilitează dezvoltarea acestuia. Deși copiii nu pot exprima în cuvinte nevoia de conectare cu părinții, aceștia pot simți dacă există sau nu disponibilitate din partea adulților.

Dacă legătura dintre părinte și copil este atât de importantă, motivele sunt cu siguranță majore. Copilul are nevoie de prezența empatică a părintelui pentru a se simți în siguranță și a putea să-și atingă potențialul. Dar întreaga situație este mai complexă de atât, întrucât copilul are capacitatea de a absorbi tot ceea ce părintele sau figura de atașament transmite. Dacă îngrijitorul copilului emană fericire și împlinire, această energie va susține dezvoltarea copilului. Dacă părintele se confruntă cu multă nefericire, cu anxietate și neliniști, această stare va trece granițele dintre adult și copil, ajungând astfel ca nefericirea mamei sau a tatălui să devină nefericirea fiicei sau a fiului. De aceea regretatul învățător budist, Thích Nhät Hanh, spunea că cel mai prețios dar pe care un părinte-l poate oferi copilului este propria sa fericire.

Sursa: Gaspar Gyorgy