Corina Saramet - Nutriție Femei și Copii Mici

Corina Saramet - Nutriție Femei și Copii Mici

Specialist în hrănirea naturală a fertilității, sarcinii, perioadei postpartum și a copiilor mici.

Photos from Corina Saramet - Nutriție Femei și Copii Mici's post 13/03/2024

În ultimii ani se promovează mult reîntoarcerea la simplitate, la naturalețe, la obiceiuri care ne aduc mai aproape de noi înșine. De la alimentație organică și mersul desculț prin iarbă, până la împrietenirea cu ciclul nostru menstrual și importanța alăptării.

Departe de mine gândul de a diminua importanța și mai ales frumusețea acestor lucruri, dar îmi pare că unele mișcări, mai ales așa cm sunt ele promovate în social media, pot căpăta o nuanță periculoasă pentru anumite contexte sensibile.

Să mă / vă explic.

Trăim într-o epocă în care a asista la nașterea cuiva este la doar câteva click-uri și-un ecran distanță.
Mișcarea puternic promovată pentru nașterea naturală subliniază că nașterile vaginale, în special cele neasistate medical, sunt considerate mult superioare.

Ca mamă care a trecut prin ambele tipuri de naștere, dar mai ales ca specialist în nutriție, nu contest beneficiile unei nașteri vaginale. Iar faptul că eu mi-am dorit și am încercat din nou o naștere vaginală după o naștere prin cezariană spune multe despre credințele mele.

Ce am simțit eu după prima naștere și ce simt atunci când vorbesc cu mamele care-mi sunt prietene, cunoștințe sau cliente este apariția unei puternice dezamăgiri și a unui sentiment de eșec după o naștere prin cezariană neplanificată. Și pentru asta, mai ales căci am fost acolo, cred că ar trebui să existe mai mult suport, mai mult sprijin și mai multă discuție.

Dacă te regăsești în această situație, vreau să știi că nu ești singură. Și eu știu cât de profund zdruncinător poate fi atunci când nu mai ai niciun control asupra planului tău de naștere.

Dar, mamă dragă, aș vrea să știi asta: rareori este vorba despre o inadecvare a corpului tău, despre ceva ce nu ai făcut suficient sau despre ceva ce puteai face mai mult. Ai purtat copilul până la termen și ai dat naștere celui mic. Ești o femeie uimitoare. 🤍

În postare câteva moduri prin care putem arăta o sensibilitate crescută față de mamele care trec prin asta. Împărtășește-mi și tu părerile sau ideile tale.

08/03/2024

Întotdeauna am fost de părere că energia care se duce înspre a solicita egalitatea cu celălalt s*x ne îndepărtează de la ce este cu adevărat important de subliniat: diferențele față de celălalt s*x.

Pentru că energia celebrării femeii - a anatomiei, a evoluției, a gingășiei, a puterii și a zâmbetului ei - este incomensurabilă.

La mulți ani voioși! 🥦💐

📷

04/03/2024

Ştiu că m-am trezit abia la-ntorsul ceasului (o fi asta vreo expresie?). Cred cu tărie că dialogul despre sănătatea noastră e benefic să fie continuu, nu doar atunci când ne spune calendarul.

Totuși, astfel de zile (astăzi este Ziua Internațională a Obezității), pot servi ca un moment de reflecție, o ocazie să ne concentrăm pe teme esențiale care, adesea, rămân masiv sub-discutate în sfera online în care ne învârtim.

Obezitatea este un subiect complex și multifațetat. Afectează nu doar individul, ci și structura de sprijin care înconjoară fiecare persoană - familia, comunitatea, sistemul de sănătate.

Această zi nu este un prilej de a eticheta, ci poate un punct de început pentru conversații constructive, pentru a sprijini și a educa. Este despre a încuraja un stil de viață care echilibrează nutriția adecvată și mișcarea, despre a găsi bucurie în activitățile care ne hrănesc corpul și sufletul și despre a îmbrățișa o perspectivă firească asupra sănătății.

Fiecare călătorie spre sănătate este unică și merită să fie tratată cu compasiune și înțelegere. În această zi, vă invit să reflectați la pașii pe care îi puteți face fiecare dintre voi pentru a promova o viață echilibrată în cercul vostru de influență, fie că este vorba de familia voastră, prieteni sau comunitatea mai largă.

Cel mai puternic impact îl avem prin exemplul propriu - să încercând să fim, astfel, modele de urmat pentru copiii noștri, arătându-le că o alimentație nutritivă înseamnă, în esență, bucurie și echilibru.

Photos from Corina Saramet - Nutriție Femei și Copii Mici's post 28/02/2024

“Sunt atât de aproape să mă înscriu, dar există o mică îndoială că nu va funcționa pentru familia mea...”

• Poate că te îndoiești și de abilitățile tale în bucătărie și de a implementa ceea ce vei învăța...

• Poate că te îndoiești și de mine și de ceea ce se regăsește în cadrul programului Nourished Family pentru că abia m-ai descoperit…

• Sau poate că te simți copleșit(ă) de toate informațiile despre nutriție și mesele copiilor, te simți paralizat(ă) și nu știi ce să faci în continuare...

Înțeleg - ești sceptic(ă) în privința schimbărilor. Pentru că dacă nu funcționează, atunci va fi fost o pierdere de timp, de bani și de energie - și poate deja ai încercat multe lucruri diferite.

Tocmai de aceea sunt entuziasmată să împărtășesc cu tine cele mai frecvente întrebări pe care le-am primit despre programul Nourished Family în ultima săptămână.

Locurile în program sunt limitate. Vreau să fiu aproape de voi în această călătorie, nu doar să vă ofer informațiile și sa plec. Nu e doar un curs online, este un program însoțit de suportul meu de-a lungul drumului.

Astăzi este ultima zi în care te poți înscrie la un preț EARLY BIRD. Locurile sunt limitate. Scrie NOURISHED în comentarii și primești direct linkul în inbox.

Iar dacă sunt întrebări nerăspunse, scrie-mi!

Photos from Corina Saramet - Nutriție Femei și Copii Mici's post 27/02/2024

Unul dintre lucrurile pe care mi-l spun părinții ceeeel mai des este că și-ar dori ca cei mici să mănânce mai multe legume.
Eu chiar le ador pe toate și le devorez la fiecare masă, dar nu-i totul doar despre legume.
Eu mă concentrez pe a le oferi legume combinate cu… grăsimi sănătoase! Nu numai că sunt mai gustoase, dar în acest fel cei mici primesc și beneficiile grăsimilor, și beneficiile vitaminelor liposolubile din legume care se absorb - ați ghicit - cu ajutorul grăsimilor. Vitamina liposolubilă care se regăsește cel mai des în legume este vitamina A. De fapt, este precursorul vitaminei A, beta-carotenul, care trebuie transformat de organism în vitamina A activă.
Și am zis deja că sunt mai gustoase? De vreo 3296739247 de ori.
Aseară am servit pak choi cu unt deasupra (și puțin coconut aminos) și amândoi l-au DE VO RAT, deși cel mic inițial l-a atins doar ca să îl scoată tacticos din farfurie.
Nu vă feriți să oferiți grăsimi celor mici, mai ales că ei chiar au nevoie de ele. Desigur că nu toate grăsimile sunt egale și nu toate sunt benefice sănătății.

Vrei să înveți totul despre grăsimi sănătoase (și cm să le folosești în mese nutritive) pentru tine și pentru cei mici? Te aștept în programul Nourished Family pentru asta și pentru atât de multe alte informații utile familiei tale o viață-ntreagă.

Până mâine mai poți avea acces EARLY BIRD - comentează NOURISHED dacă vrei să primești linkul de înscriere direct în inbox.

🍅🍆🥑🥒🥬🥦🫛🫑🌽🥕

Photos from Corina Saramet - Nutriție Femei și Copii Mici's post 24/02/2024

Slide pentru a vedea conținutul programului Nourished Family - cel mai complex, cuprinzător și POTENT program conceput de mine până acum.

După ani de lucru cu femeile, am realizat că o abordare izolată nu este suficientă pentru nevoile reale ale mamelor. Programul Nourished Family s-a născut din conștientizarea că mamele nu au nevoie DOAR de o listă de alimente bogate în nutrienți pe care să le integreze în alimentația lor și a celor mici.

E foarte probabil să știi deja care sunt acele alimente, dar ai nevoie de cineva sa îți arate CUM să le folosești. Tu știi deja CE, dar ai nevoie de cineva care sa iei arate CUM.

Într-un fel care să se potrivească întregii familii.

Te aștept în programul NOURISHED FAMILY pentru a te lua pas cu pas cu mine pe un drum sustenabil al meselor nutritive pentru familia ta.

Cu sinceritate îți spun că nu mai există un astfel de program în România.

𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐚𝐜ă:

1 | Ai cel puțin un bebeluș sau un copil sub 3 ani.
2 | Vrei să îți organizezi mai bine timpul la cumpărături și în bucătărie, dar nu știi de unde să începi.
3 | Îți este greu să gătești mese nutritive și gustoase pentru toată familia, iar tu ajungi să sari peste micul dejun și mănânci sau ciugulești predominant carbohidrați în restul zilei
4 | Dorești să te bucuri relaxată și încrezătoare de mesele în familie, fără ca gătitul să fie o corvoadă.
5 | Îți dorești să ai o energie și o dispoziție mai stabile pe parcursul întregii zi pentru tine, dar și pentru copiii tăi.

Până pe 28 februarie beneficiezi de un preț special, găsești toate detaliile programului în bio.

Abia aștept să începem!

Photos from Corina Saramet - Nutriție Femei și Copii Mici's post 23/02/2024

Suplimentele de acid folic au devenit o normă pentru femeile care doresc să conceapă sau sunt însărcinate. În cele mai multe cazuri, medicul ginecolog recomandă suplimentarea cu acid folic începând din momentul în care îl informezi că dorești să rămâi însărcinată. Acest lucru mi s-a întâmplat și mie, de ambele dăți, deși nu mi-a fost niciodată pusă vreo întrebare legată de alimentație și nici nu îmi văzuse încă vreo analiză de sânge.

Însă la fel ca în cazul majorității mineralelor și vitaminelor, nevoile de folat cresc în timpul sarcinii, iar acest lucru se întâmplă întrucât este un nutrient necesar pentru creșterea și dezvoltarea fătului. Aportul zilnic recomandat crește încă dinainte de sarcină, dacă încerci activ să concepi un copil, fiind de 600 mcg / zi, conform SUA și Canadei, și 400 mcg / zi, conform OMS.

Care sunt, însă, diferitele forme ale acestui nutrient și care este cea mai potrivită formă pentru tine?

Despre acest lucru și multe altele am scris pe blog - link în bio.

Photos from Corina Saramet - Nutriție Femei și Copii Mici's post 22/02/2024

7 zile de mese cu echilibru - un ghid gratuit cadou tuturor femeilor care doresc să își mențină energia stabilă pe parcursul întregii zile.

Accesează-l la linkul din comentarii și dă și altora de veste 🧡

21/02/2024

Sunt frumoase și versatile și au o serie de beneficii.

Lămâile sunt cel mai adesea adăugate în apă, folosite în sosurile pentru salate sau pentru aromatizarea produselor de copt. Mie îmi place să storc niște lămâie peste aproape tot ce mănânc: sparanghel, broccoli, cartofi, hummus, niște curry, orez, pui, sardine, somon, you name it. Lămâile sunt bogate în vitamina C și polifenoli (compuși benefici găsiți în plante cu proprietăți antioxidante ridicate).

În timpul sarcinii, femeile prezintă un risc mai mare de a dezvolta o serie de infecții ca urmare a unei imunități mai scăzute - deoarece corpul tău te protejează acum atât pe tine, cât și pe copilul tău. Prin urmare, este esențial să îți menții imunitatea ridicată în această perioadă. Și această postare nu spune că lămâia face minuni, ci mai degrabă îți amintește de cm poți introduce vitamina C mai des în alimentație altfel decât să iei suplimente.

Deoarece vitamina C ajută la absorbția fierului, un nutrient crucial în timpul preconcepției și a sarcinii, stoarcerea lămâii pe alimente bogate în fier va crește absorbția acestei minerale. Acest lucru este relevant și în cazul celor mici care, de multe ori, sunt încântați să își stoarcă lămâine singuri peste mâncare. Și sincer - poate fi un hook prin care încearcă alimente noi.

Astfel de informații, benefice și implementabile pentru toată familia , de la mic la mare, veți găsi în programul Nourished Family, pe care l-am conceput având în minte toate lucrurile despre care mamele mi-au spus că au nevoie pe tot parcursul experienței mele în nutriție.

Găsești toate detaliile în linkul din bio, iar până pe 28 februarie poți beneficia de un preț special de înscriere Early Bird.

PS1: Se spune că niște picături de ulei esențial de lămâie în difuzor pot ajuta la ameliorarea puțin greața din primul trimestru (nedovedit științific, ci remediu alternativ).

PS2: Deși lămâia este o modalitate grozavă și stoarsă în apă de care avem atât de mult nevoie în timpul sarcinii, încearcă să o eviti dacă suferi de arsuri la stomac, aciditatea ei poate fi o rețetă nefavorabilă în acest caz.

20/02/2024

Nu-i nevoie să fim experte în baking să facem gustări mai echilibrate pentru noi și pentru cei mici. Pentru zilele în care avem timp să folosim cuptorul, e util să avem câteva rețete “de temelie” pe care să le încropim rapid și din care să facem cantități mai mari, căci, da - congelatul este unul dintre metodele cheie de a te asigura că nu intri în tumultul “Eu ce mai gătesc azi?”.

Ingrediente:
6 ouă de semințe de in (adică 6 linguri de semințe de in măcinate cu 6 linguri de apă amstecate și lăsate 5-10 minute la înmuiat)
150g de curmale (fie moi, fie lăsate în apă câteva ore) + 2 linguri de unt de migdale (sau arahide, dacă asta ai acasă) blenduite bine până devine o pastă
150g de fulgi de ovăz (fără gluten dacă este nevoie)
2 linguri ulei de cocos topit
1 linguriță scorțișoară și / sau pudră de ghimbir (opțional, dar yummy)
1 linguriță esență pură de vanilie (opțional, dar yummy)

Amestecă toate ingredientele într-un bol și fă biluțe de cantitatea unei linguri. Pune-le într-o tavă de cuptor peste hârtie de copr și aplatizează-le cu palma sau cu dosul unei linguri. Coace la cuptorul preîncălzit la 170 de grade C aproximativ 15 minute sau până devin aurii și crocante.

Ovăzul este un ingredient des îndrăgit de multe familii, iar în timpul sarcinii și alăptării este potrivit pentru o formă de energie și (o mică) parte din nutrienții (precum fier și zinc) necesari ale acestor perioade. Dar pentru a crește absorbția acelor nutrienți, iată un sfat: înmuiați ovăzul peste noapte, apoi scurgeți-l și clătiți-l bine înainte de a îl adăuga în amestecul de 🍪. Acest lucru ajută la reducerea acidului fitic conținut în mod natural de ovăz (și alte cereale, nuci sau semințe) care blochează producția unor enzime digestive, inghibând astfel absorbția unor minerale esențiale.

16/02/2024

Dacă termini de mâncat tot din farfurie, primești și desert.
Dacă nu termini de mâncat, nu ieși la joacă.
Una pentru mama, una pentru bunica, una pentru vecinul, una pentru pisică…
Mănâncă tot (introdu nume aliment) din farfurie.

Câți dintre voi ați auzit asta la mesele voastre de când erați mici?

Cu toții ne naștem cu un mecanism intrinsec de a ne satisface foamea. Dar cu toate astea, pe parcursul întregii copilării și chiar și mai târziu, suntem în permanență expuși la mesaje despre cât (și ce) ar trebui să mâncăm.

Atunci când copiii noștri încep să mănânce alimente solide, noi, ca părinți, aducem la masă toate experiențele noastre din trecut. Comportamente pe care le-am auzit, văzut, trăit la rândul nostru. De multe ori acestea nu sunt prezente de la începutul diversificării, dar de îndată ce copiii noștri încep să refuze alimente sau să mănânce, parcă se activează ca niște setări default după un update automat peste noapte.

Ce e important de știut despre mesele celor mici? Te aștept la webinarul gratuit de mâine, Trei lucruri pe care fiecare părinte ar trebui să le știe despre mesele celor mici, să dezvoltăm subiectul împreună.

Ultima zi de înscrieri - link în bio.

Important: această postare și webinarul nu au nici cea mai mică intenție de a judeca, ele sunt menite doar să aducă sau să sădească firimituri de conștientizare.
🧡

10/02/2024

Mă numesc Corina și sunt fericită să încep această călătorie (și aici, pe lângă Instagram) care sper să aducă bine și din care îmi doresc să învățăm cu toții câte un pic.

Sunt consultant certificat în nutriție, susținătoare a sănătății feminine, specializată în hrănirea naturală a fertilității, sarcinii, nașterii, perioadei postpartum (inclusiv alăptare) și a copiilor mici. Însoțesc mamele și părinții de când își doresc să conceapă un copil și până încep să conducă și pe cei mici către o alimentație nutritivă și aventuroasă.

Promit informații relevante, provenite deopotrivă din studii, cărți, cursuri, cât și din experiența proprie - nu numai ca și consultant, dar și ca mama a doi copii.

Promit de asemenea câteva rețete simple, ușoare și rapide, dar mai ales principii de ținut minte ușor care sunt utile pentru alimentația întregii familii.

Sper să construim împreuna un spațiu fără judecată, hazliu, presărat cu mult optimism și voie bună.

Videos (show all)