PMP Ciurea
Președinte PMP Ciurea
Stimați membri, aleși locali și simpatizanți ai PMP Iași!
La propunerea președintelui Cristian Diaconescu am acceptat provocarea de a reorganiza și revitaliza organizația locală Iași. Știm cu toții că nu puține au fost încercările la care am fost supuși (atât la nivel național cât și la nivel județean). Cu toate acestea, PMP merge mai departe și asigură un parcurs independent și continuitate pentru toți membrii săi.
Președintele Cristian Diaconescu susține în continuare idealurile creștin-democrate asumate de partid încă de la înființarea sa și condamnă faptul că unii au trădat aceste idealuri pentru un loc eligibil pe listele altor partide sau presupuse alianțe.
Aleșilor noștri locali li s-au făcut promisiuni ba din stânga, ba din dreapta. Personal, respect decizia fiecăruia. Am însă convingerea că rațiunea și înțelepciunea îi vor orienta în a lua decizii bune și a ieși din vâltoarea promisiunilor deșarte. Le recomand să fie vigilenți pentru a nu cădea în capcana ofertelor făcute de o alianță care nu există decât în poze.
După cm spunea și președintele Cristian Diaconescu, „în acest moment, având toate drepturile legitime, legale, recunoscute inclusiv de Autoritatea Electorală Permanentă, nimeni nu se poate îndoi de autenticitatea semnăturii noastre. Ceilalți au această problemă”.
Listele pentru toate rândurile de alegeri din acest an vor avea semnătura președintelui Cristian Diaconescu. Așa este firesc și legal.
Să rămânem uniți și vigilenți în aceste vremuri tumultoase și să redefinim împreună valorile și direcția PMP.
este despre oameni cu principii și valori, care cred în dreptate și egalitate și care prin contribuția lor doresc să schimbe lucrurile în bine.
Politica înseamnă a contribui cu idei și proiecte, a investi timpul și energia ta într-o formațiune politică în care înainte de a pretinde ceva, trebuie să înveți să muncești respectând regulile.
Dacă te regăsești, te așteptăm în PMP, alături de Președintele Diaconescu Cristian!
🍏 Hai în PMP!
🍏 Dragi colegi din PMP,
✅ Prin intermediul domnului Președinte Cristian Diaconescu, PMP intră cu șanse reale în cursa pentru Președinția României din 2024. Avem cel mai competent și cel mai pregătit om politic pentru a deveni Președintele României. Acestea sunt realități care nu pot fi contestate de nimeni, nici măcar de cei mai vehemenți “tomaci”.
⛔ În aceste condiții, „a căuta fericirea” în altă parte este o prostie care ar trebui intuită de oricine care are măcar două zile în politică. Așa-zisa barcă de salvare pentru Gașca Zurlie Tomac & Movilă este USR, partid cu doctrină diferită, dintr-o altă familie politică, aflat în cădere liberă în sondaje și care, în anul 2020, a refuzat să realizeze o alianță electorală cu noi. Nu mai vorbim de câte injurii ne-au adus reprezentanții acestora. Doar domnul Cristian Diaconescu, președintele ales și legitim al PMP, poate semna în numele partidului o alianță electorală, iar USR nu are cm să se număre printre posibilele opțiuni. Unica modalitate prin care o facțiune a PMP poate să se asocieze cu USR este „pe persoană fizică”, prin demisia din PMP și înscrierea în USR.
🤚 A venit momentul să punem punct acestui scandal iscat de unii care nu au curajul să renunțe la funcțiile pe care le dețin doar pentru un interes personal. Peste un an și jumătate de atacuri la persoană, articole plătite în presă, injurii și jigniri la adresa aleșilor locali care au avut curajul să susțină proiectul curajos al unui lider cu notorietate.
🤝 Chiar și în condițiile descrise mai sus, conducerea legală a PMP începe să fie recunoscută inclusiv de partidele parlamentare. Acest lucru s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, conducerea PNL oferind astfel posibilitatea realizării unui parteneriat politic. Așadar, numai domnul Cristian Diaconescu, înscris drept Președinte al PMP în Registrul Partidelor Politice de la Tribunalul București, poate garanta aleșilor locali PMP obținerea unui nou mandat.
🍏 PMP Iași este alături de președintele Cristian Diaconescu și de toate proiectele sale!
🤡 Șeful USR2, Eugen Tomac, s-a întâlnit duminică cu Movilă și cu alți câțiva rătăciți din PMP. A ținut același discurs steril, plin de compasiune pentru partidul pe care l-a abandonat în 2021, an în care, din cauza scorului slab de la alegeri, a demisionat din funcția de președinte.
🛶 Din cauză că nu mai au nicio soluție, încearcă să se agațe cu disperare de alt partid. Așa cred ei că vor prinde o barcă de salvare la alegerile de anul viitor. În cel mai mare dispreț față de aleșii locali, fără a consulta membrii, fără a ține cont de doctrine, Tomac și Movilă negociază, în nume propriu, un post călduț la USR, Forța Dreptei etc.
📢 Pe această cale fac un apel la toți aleșii PMP să iasă în față. Vremea fripturiștilor a trecut. A venit timpul ca adevărații membri de partid să-și spună cuvântul. Este momentul să punem piciorul în prag și să stopăm negocierile care duc la distrugerea imaginii partidului.
🍏 PMP are un singur președinte, iar acela este domnul Cristian Diaconescu. Acest fapt consemnat și de Registrul Partidelor Politice.
Cu respect,
Adrian Acostoaiei
Președinte interimar PMP Iași
‼️ Mesaj pentru toate partidele care doresc o alianța electorală cu PMP!
✍️ Orice partid care dorește să încheie o alianță cu PMP trebuie să înțeleagă că un act în acest sens trebuie semnat doar de către domnul Cristian Diaconescu, președintele ales statutar și înscris în Registrul Partidelor Politice la Tribunalul București. O alianță parafată de altă persoană nu are valoare și, prin urmare, nici aplicabilitate pentru alegerile din 2024. Orice document fără ștampila și semnătura președintelui PMP este nul de drept.
✅ Cristian Diaconescu reprezintă o alternativă viabilă la Președinția României, un caracter de excepție, diplomat de carieră și un om de cuvânt. De o personalitate ca domnia sa are nevoie România.
🍏 PMP Iași este alături de președintele Cristian Diaconescu și de toate proiectele sale!
Adi Acostoaiei despre o posibilă alianță PMP – USR: “ Atât la nivel județean, cât și la nivel național, PMP se disociază de acest demers”
De către 7 Iasi -15 iunie 2023
Presedintele Organizatiei Judetene PMP Iasi a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook in care a lamurit zvonurile despre o posibila alianta intre PMP si USR:
“În ultima perioadă au apărut informații în spațiul public despre o posibilă alianță între PMP și USR. În calitate de președinte interimar al PMP Org. Jud. Iași doresc să clarific această situație.
Atât la nivel județean, cât și la nivel național, PMP se disociază de acest demers susținut de câțiva așa-ziși membri. Aceste persoane nu au legitimitate să decidă o eventuală alianță sau colaborare politică.
Rămânem fideli principiilor acestui partid și președintelui de facto, domnul Cristian Diaconescu, singurul președinte înscris în Registrul Partidelor Politice.👇https://tribunalulbucuresti.ro/images/documente/Partide/poz-62-apr-2023.pdf
Dumnealui este singurul care va putea reprezenta oficial partidul la orice nivel. Tot el va fi singurul care va putea semna candidaturile!
Totodată, , ca membru în PPE, se simte mult mai aproape de partidele din această familie politică și rămâne un partener onest al acestor forțe politice.”
Articolul precedent
Deputatul Marius Bodea l-a luat la întrebări pe ministrul Transporturilor: ”De ce ați eliminat legătura dintre Autostrada A8 cu Spitalul Regional de Urgență și Aeroportul Iași?”
7 Iasi
ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR
Ultima ora
Deputatul Marius Bodea l-a luat la întrebări pe ministrul Transporturilor: ”De ce ați eliminat legătura dintre Autostrada A8 cu Spitalul Regional de Urgență și...
Barometru
Moartea prin îmbălsămare a domnului Eminovici Mihail
Ultima ora
Început de vacanță pentru copii, cu teatru și magie, la Family Market Bucium
Ultima ora
“In Your Eyes”, un experiment transformat în fenomen (II)
Ultima ora
Deputatul USR, Filip Havârneanu: „Rocada de la guvernare înseamnă că se predă ștafeta incompetenței”
Ultima ora
FOTO VIDEO Arhitectul șef al Primăriei a ajuns la DIICOT
LĂSAȚI UN MESAJ
Comentariu:
Nume:*
Email:*
Website:
Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
LINK-URI UTILE
Studio Videochat
Videochat in Iasi
Angajare Videochat Iasi
Videochat Iasi
Cultura & Opinii Washington Postu Monden Interviuri 7 Iasi fara TVA Articole
© 2018 - 7iasi -Stiri online
Există o nouă preocupare în oraș:
“Omorâți-l” pe Acostoaiei‼️
Asediul unor baroni locali împotriva micilor mele afaceri este sordid și arată nivelul derizoriu al unor inși care își închipuie că fac politică și administrație.
De două săptămâni sunt supus linșajului unui ziar apropiat de un tip care crede că ruptura profundă din PMP se rezolvă prin intimidări și metode gangsterești. Avem o triadă nefastă: politruc în degringoladă politică - funcție în administrația publică – ziar de scandal pe post de buzdugan. O încălcare a normelor statului de drept prin conjugarea unor puteri concurente. Nu e prima oară când actuala Putere locală trece aceste linii roșii ale democrației.
Au găsit o mare problemă a Iașului: un colț de trotuar pe o stradă cu sens unic care se termină într-un fundac. Nu e strada mea, eu sunt un simplu spectator al unei situații absurde.
Ieri, o „ziaristă” de la o publicație de scandal a făcut fotografii la intersecția celor două străzi. După un sfert de oră un comando de vreo 7-8 polițiști locali amenda toți proprietarii mașinilor parcate în zonă.
Scandal, oameni terorizați, mobilizare exagerată a forțelor de ordine, ieșeni nervoși, stresați, aflați în centru cu probleme de rezolvat, în mijlocul unei zile de muncă și nicidecum aflați la plimbare sau în pauza de masă!
Ironia este că posesorii mașinilor parcate nu aveau legătură cu terasa restaurantului pe care îl administrez. Toți erau cu treabă fie la Primărie, fie erau clienți ai clinicii de vizavi sau a unui spital din zonă.
Oamenii nu au parcări în centrul orașului. Oamenii nu au parcări nicăieri în Iași. Deficitul este de câteva mii de locuri, însă... Adrian Acostoaiei, un simplu cetățean, este de vină pentru staționarea nepermisă a mașinilor care trec pe stradă.
Ofensiva unor instituții, impulsionați de micul city-manager cu cariera terminată, este o mostră de tembelism politic. Sunt un antreprenor obișnuit într-un oraș din Uniunea Europeană. Funcția mea politică, de simplu consilier județean, nu are nicio influență în activitatea mea esențială: cea de salahor într-o economie de piață, de administrator cu mai mulți angajați și cu activități diversificate.
Sunt un om simplu, care muncește pe cont propriu de peste 25 de ani, aproape 365 de zile pe an, de la 7 dimineața la 9 seara.
Mulțumesc pentru tratamentul la care mă supun niște parodii de instituții locale pe care le plătesc din contribuțiile mele. Atâta minte aveți! Vă veți căi așa cm au pățit toți grandomanii care au ajuns să muște din țârână. În sens biblic, eu vă întorc și celălalt obraz. Nu mă veți învinge. Vă compătimesc.
🤷♂️Degeaba fac băieții Congres peste Congres!
Justiția face dreptate!
🙋♂️Congresul din 25.03.2023 a fost suspendat de către Tribunalul Bucuresti până la soluționarea procesului care are ca obiect primul Congres/Puci organizat anul trecut.
🍏Președintele PMP a fost, este și va rămâne Dl Cristian Diaconescu!
🙏🙏🙏
Este întotdeauna plăcut să știi că ai atât de mulți oameni de valoare lângă tine, oameni ce pun preț pe încredere,pe devotament și sinceritate.
Pe toate acestea se clădește o Românie...
O Românie Respectată alături de Dl Președinte Cristian Diaconescu.
ÎNCREDERE+ RESPECT=PERFORMANȚĂ
Prin Performanță v-a reuși Dl Președinte Cristian Diaconescu să ajungă Președintele României Intr o Românie Respectată.🤝
Cristian Diaconescu, preşedintele PMP, vine la Iaşi să facă “ordine” în filialele din Moldova Cristian Diaconescu, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, vine mâine la Iaşi pentru a clarifica situaţia juridică a filialelor din Moldova. Diaconescu se va întâlni cu membrii filialelor PMP din regiunea noastră la Palas.
SPRE ȘTIINȚA TUTUROR CELOR INTERESAȚI
Se discută, în ultimele zile, despre o adunare, autointitulată “Congres al PMP”. Atrag atenția tuturor participanților că un astfel de demers încalcă grav Legea nr. 14/2003 - legea partidelor politice și Statutul PMP - CAPITOLUL IX, încuviințat de instanță în baza Deciziei Civile nr. 25/DEC/P din 20 mai 2021 și înregistrat în Registrul Partidelor Politice.
Prin urmare, acționând contrar dispozițiilor legii și Deciziei Civile nr. 69 R din 1 februarie 2023 participanții la o astfel de adunare pun în pericol însăși existența PMP și reprezentarea acestora în consiliile locale, în toată țara.
Orice fel de “hotărâre” luată de o astfel de adunare, nu numai că este nulă dar încalcă grav dispozițiile legale deoarece prin caracterul său DEFINITIV, Decizia civilă nr. 69 R din 1 februarie 2023 anulează orice tentativă anterioară de legitimare a pretinsei conduceri a PMP, organizatoarea “evenimentului”.
Opoziția de dreapta în țara noastră nu trebuie să se bazeze pe impostură și impostori care cu bună știință fraudează legea pentru a-și îndeplini misiunea prestabilită, în afara României, de a distruge parcursul democratic al țării.
Cristian Diaconescu, Președintele PMP-ROMÂNIA
🇹🇩Cristian Diaconescu:
Voi continua proiectul politic care va da viitorul preşedinte al României în 2024.
Domnule europarlamentar ET!
"Nu ai făcut decât să-ţi arăţi neputinţa.
Aţi încercat să nenorociţi un proiect, singura variantă viabilă pe partea dreaptă, Partidul Mişcarea Populară.
Cine a dat comanda?!
Foarte curând opinia publică din România va afla.
Azi, când vedeţi că legea este doar de partea noastră, singura atitudine şi unicul argument pe care le aveţi în vedere sunt acelea care ţin de intimidare, a mea, a colegilor, a şefilor de organizaţii care nu s-au asociat proiectului prin care aţi dorit distrugerea acestui partid, a aleşilor locali care zilnic sunt ameninţaţi cu pierderea funcţiilor pe care le-au dobândit prin meritele lor, pentru că au convins comunităţile în ceea ce priveşte valoarea Partidului Mişcarea Populară la nivel local şi central.
Modalitatea de adresare a dumneavoastră şi a acoliţilor dumneavoastră a făcut ca în trecut Partidul Mişcarea Populară să rămână premeditat, reţineţi premeditat, în afara Parlamentului României, iar azi să pretindeţi un nou început plecând de la marja de eroare în care se afla PMP, de 1%".
Cristian Diaconescu
Președinte PMP
„8 Martie este ziua în care se îmbină armonios cele patru caracteristici ale femeilor: sensibilitatea, frumuseţea, tandreţea şi fineţea. Cu ocazia sărbătorilor de primăvară, permiteţi-mi să-mi exprim întreaga stimă şi admiraţie faţă de poziţia civică a dumneavoastră, care denotă o voinţă puternică, patriotism, dragoste de viaţă şi deosebite calităţi sufleteşti şi să vă adresez cele mai alese urări de sănătate, fericire, prosperitate şi realizarea tuturor doleanţelor."
Cristian Diaconescu
Președinte PMP
⚖️ Instanța de judecată s-a pronunțat astăzi asupra ultimei spețe cu privire la acțiunile întreprinse de Eugen Tomac şi gruparea acestuia, și anume modificările aduse Statutului PMP. Instanța a anulat modificările până la judecarea pe fond a întregului dosar.
‼️ Acest lucru înseamnă că toate deciziile luate de Tomac şi gruparea lui începând cu 12.01.2022 sunt ILEGALE deoarece nici una dintre ele nu este recunoscută de instanță.
⁉️ Prevalarea europarlamentarului Tomac cu dreptul de a organiza alte acțiuni cm ar fi congres, fuziuni sau alte bazaconii este doar praf în ochi, acesta neavând nici un rol sau funcție recunoscută de vreo instanță din România.
🍏 Singurul reprezentant legitim şi legal al PMP rămâne, Preşedintele Cristian Diaconescu
O primăvară frumoasă, senină plină de zâmbete și bucurii!🍀🇦🇩
❗Șoc pentru puciștii PMP❗
🍏A aparut MOTIVAREA 🍏
"Curtea de Apel Bucureşti susține în motivarea deciziei sale că decizia favorabilă obținută de petentul Eugen Tomac este NELEGALĂ deoarece a fost obținută prin invocarea unui articol eronat din Legea partidelor, petentul Tomac neinformând Instanța de judecată despre modificările majore aduse statutului PMP şi nici despre modificările aduse Programului politic al PMP, modificări ce trebuiau aduse la cunoștința Tribunalului Bucureşti în conformitate cu prevederile articolului 25 din Legea 14/2003 precum şi a articolelor adiacente acestuia, în principal articol 18.
Pe cale de consecință Curtea de Apel Bucureşti casează decizia favorabilă obținută de petentul Tomac prin omiterea cu bună ştiință a celorlalte modificări rezultate din acțiunile acestuia şi retrimite afacerea spre rejudecare pe fond, obligând Instanța să cerceteze toate actele savârşite, toate documentele şi toate spusele petentului Tomac pentru aflarea adevărului cu privire la lucrurile invocate de acesta. Adică Instanța este obligată să verifice toate documentele emise de Tomac şi mai ales dacă acesta a respectat prevederile articolului 25 din Legea partidelor şi prevederile articolelor adiacente acestuia dar mai ales SĂ VERIFICE CAUZA ŞI MOTIVELE OMITERII PRECIZĂRII ÎN FAȚA COMPLETULUI DE JUDECATĂ CU PRIVIRE LA MODIFICĂRILE ADUSE STATUTULUI PMP ŞI PROGRAMULUI POLITIC AL ACESTUIA."
( preluat Jean Popescu )
🍏 Doresc să vă informez că, prin Hotărârea Civilă nr 69/2023, DEFINITIVĂ, din data de 1 februarie 2023, Curtea de Apel București a constatat că unicul Statut (implicit structura de conducere și Președintele PMP), încuviințat conform legii, este cel adoptat la Congresul organizat în luna martie 2021.
‼️ Orice alt grup care se erijează în structura de decizie pentru PMP se situează în afara legii.
Cristian Diaconescu,
Președintele PMP
Spre știința membrilor PMP:
Dl. Cristian Diaconescu este Președintele Partidului Mișcarea Populară.
https://tribunalulbucuresti.ro/images/documente/Partide/poz-62-nov-2021.pdf
Decizia Curții de Apel București este definitiva în dosarul 5239/3/2022 (2386/2022 )
Data inregistrarii: 13.10.2022
Data ultimei modificari: 01.02.2023
Sectie: Secţia a III-a civilă.
Implicațiile sunt următoarele:
1. Cristian Diaconescu este Președintele PMP.
2. Orice alta persoană care își arogã acest drept intra sub incidenta legii prin uzurpare de calități oficiale.
3. Cristian Diaconescu este singurul în măsură conform Statutului PMP să prezinte românilor direcția politică a partidului.
4. Deciziile luate în perioada Martie 2022 - Februarie 2023, fără știința și semnătura Președintelui ales și confirmat de instanțele judecătorești sunt nule de drept.
5. Cristian Diaconescu a luat act în 2022 de semnarea a doua moțiuni de către unii membri de partid și a decis înlocuirea persoanelor care au încălcat Statutul PMP.
6. Membri de partid care înțeleg situația, respectă legea și se gândesc la viitorul solid al partidului, pot contacta structura de conducere a PMP.
7. Președintele Cristian Diaconescu va prezenta poziția oficială a PMP printr-o conferință de presă care va avea loc la sediul central din București, strada Nicolae Iorga.
Dragi colegi din PMP,
După cm ați văzut in decizia instanței de ieri, Curtea de Apel București a dat dreptate domnului președinte Cristian Diaconescu: a casat încheierea recurată și a dispus rejudecarea cauzei în prima instanță.
Hotărârea este DEFINITIVĂ❗️
👉 https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000001008078&id_inst=2
Asta înseamnă că instanța a respins înscrierea în Registrul Partidelor Politice a autoproclamatului președinte Tomac și a Congresului acestuia din 19.02.2022.
În continuare, așa cm este și normal, domnul Cristian Diaconescu rămâne președintele de facto al PMP. Este singurul președinte ales statutar și necontestat al partidului.
Este singurul președinte înscris în Registrul Partidelor Politice și așa va rămâne până în 2024, an în care vor fi toate exercițiile electorale. 👇https://tribunalulbucuresti.ro/images/documente/Partide/poz-62-nov-2021.pdf
Dumnealui este singurul care va putea reprezenta oficial partidul la orice nivel. Tot el va fi singurul care va putea semna candidaturile!
Pe această cale, îl felicit pentru calmul și răbdarea de care a dat dovadă în ultima perioadă.
⚖️ Justiția funcționează în România!
Curtea de Apel BUCUREŞTI - Informaţii dosar Titlul proiectului: Dezvoltarea utilizării de instrumente electronice de gestionare a procedurilor de comunicare a citaţiilor şi inserarea în cadrul portalului instanţelor a unui motor de căutare generală.
9️⃣ ani de PMP!
🍏 La mulţi ani Partidului Mişcarea Populară, tuturor membrilor, susţinătorilor şi votanţilor săi!
✅ Pe 29 ianuarie 2014, PMP era înscris în Registrul partidelor, fiind practic data de naştere a formaţiunii noastre politice. Am pornit la drum din dorinţa legitimă şi justificată de a pune în aplicare mai multe proiecte majore: intrarea în Spaţiul Schengen şi, în general, creşterea calităţii vieţii către media Uniunii Europene.
🟢 Au fost 9 ani cu suișuri și coborâșuri, în care am fost de multe ori singuri împotriva tuturor. PMP a trecut cu brio toate testele electorale (cu excepţia alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020) și a ajuns în punctul în care este al treilea partid din România ca număr de aleşi locali. Şi, poate la fel de important, avem al treilea număr de membri, chiar după anul 2022, an în care au început și unele tensiuni interne.
✅ Din fericire, partidul este structural sănătos şi are un potenţial uriaş de relansare. Cu unitate internă, cu solidaritate, cu înţelepciune și cu multă energie, alături de președintele Diaconescu Cristian, PMP are un cuvânt important de spus pe scena politică românească. Membrilor noştri de partid le spun să aibă încredere în viitor și în decizia instanței.
🤝 Voi rămâne alături de președintele Cristian Diaconescu până la capăt, indiferent de presiunile pe care încearcă unii să le facă.
🍏 La mulţi ani, PMP! La mulți ani, dragi colegi!
Încă de la preluarea mandatului, mi-am propus să fiu aproape de oameni, înțelegând că un consilier județean are menirea de a servi, nu de a fi servit.
‼️ Prin urmare, vă anunț că am reluat programul de audiențe cu cetățenii.
🏢 Audiențele vor avea loc săptămânal, în fiecare zi de luni, după ora 15.00, doar în baza unei programări telefonice, la sediul PMP din Municipiul Iași (bulevardul Independenței, nr. 1, bloc D1-D2, mezanin). Vor urma audiențe la Pașcani, Târgu Frumos, Podu Iloaiei, Hârlău și Răducăneni.
☎️ Pentru a putea stabili aceste întâlniri, rugămintea este ca în prealabil să vă programați la 0788254788 sau [email protected]
Organizația de femei PMP - Iasi/ Partidul Romania Respectată, solidare , responsabile in tot ce facem, deschise la noi provocări ...
Urează tuturor românilor de pretutindeni :
La mulți ani, Români ! 🇦🇩
La mulți ani România ! 🇦🇩
Începând cu
- *ora 21.00* dnul. Cristian Diaconescu, Președintele PMP va fi prezent la *ANTENA 3*
- *ora 22.00*, la *DIGI 24*.
ROMÂNIA RESPECTATĂ!
Cuvântul cheie în MOȚIUNEA PMP este "RESPECT", pentru că, în ultimii ani am uitat să ne respectăm, să cerem să fim respectați și să ne facem respectați!
Vă invităm să pășim pe acest drum împreună, să clădim ROMÂNIA Respectată!
CRISTIAN DIACONESCU.
Unul dintre cei mai competenți, onești și serioși politicieni români.
La mulți ani cu sănătate și bucurii!
Sa aveți un an îmbelșugat, binecuvântat si plin de mulțumire sufletească!
Comenzi-online.ro Comenzi-online.ro, este pentru sursa ta de inspiratie atunci cand ramai in pana de idei de cadouri
"MESAJ CĂTRE PARTIDELE DIN PARLAMENTUL SUEDIEI
Dacă nu aveți garanția siguranței frontierelor țării noastre privind Spațiul Schengen îmi pun următoarea întrebare la care eu nu pot găsi un răspuns logic: „Având în vedere că România asigură securitatea flancului estic al NATO, de ce mai doriți să intrați în parteneriat cu noi în cadrul acestei alianțe strategice?”.
Sper ca această întrebare să fie și pe agenda de lucru a autorităților române, în cel mai scurt timp!!!!"
CRISTIAN DIACONESCU
președintele PMP