Fetitele sunt atat de frumoase! In rochite, sunt adorabile. Fuge in bratele mele cautand alinare in momentele tragice cand papusii nu i se deschide un ochi.
Daca n-as fi avut fetita, n-as fi realizat vreodata ce cantitate apreciabila din duiosia vietii as fi pierdut. Cat de cristalin, de suav, suna “mama bec” spus de fiica mea, de altfel un “mama te iubesc” rostit pe limba ei, deocamdata destul de chinezeasca. Imi mangaie blajin parul si obrajii, ma imbarbateaza la suparare, trasare de fericire cand vede in usa cresei pe “mama meu”. Miorlaie melodrama
tic atunci cand face “au” chiar si numai daca vreun prag ii iese in cale si ar putea sa se loveasca in el. Iar daca rochita nu se invarte in timp ce face piruete, e din cauza ca Universul si-a coalizat toate fortele pentru a-i fi impotriva. Si atunci striga de manie intr-un cantec doar de mine auzit, si-ntr-un dans doar de mine stiut daram dulapul cautand alta rochita. Pe vremea copilariei mici a fratelui ei mai mare, ma simteam cea mai napastuita femeie din lume cand intram in magazine. As fi cumparat toate rochitele de pe rafturi…doar asa, pentru ca erau superbe. Acum chiar o fac. Cu mare bucurie. As vrea, aceasta bucurie sa o impart cu tine, MAMICO. Ai un ingeras de fetita. Eu ii pun volanase pe aripioare. Te astept!
07/11/2022