DFCTT

Departamenul de Formare Continua si Transfer Tehnologic

20/08/2024

Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic din cadrul Universității ,,Dunărea de Jos” din Galați organizează începând cu data de 23 august 2024 programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă MANAGEMENTUL INSTITUȚIILOR PUBLICE.

Durata cursului este de 150 ore, la un cost de 1500 lei/persoană. Pot urma cursul absolvenți ai învățământului superior acreditat, minim ciclul I de studii universitare de licență;

Tematică:

Managementul instituțiilor publice;
Strategii și politici publice;
Drept administrativ comparat și instituții ale Uniunii Europene;
Comunicare în instituțiile publice;
Managementul proiectelor europene.

Coordonator program: Prof. univ. dr. ec. habil. Nicoleta CRISTACHE

Actele necesare la înscriere/dosarul personal obligatoriu la data înscrierii:
• copia Diplomei de Licență certificată „conform cu originalul”;
• copia Certificatului de naștere, Certificatului de căsătorie (în cazul schimbării numelui);
• copie BI/CI, și originalele pentru confruntare.
Înscrierile se fac la sediul DFCTT din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, str. Domnească nr. 47, Galați sau în format electronic la adresele [email protected], [email protected], [email protected].
Contractele se pot încheia pentru solicitanți persoane juridice sau fizice.
La finalizarea cursurilor se eliberează certificate de atestare a competențelor profesionale și supliment descriptive.
Cursurile vor avea loc în spațiile de învățământ aferente Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

14/11/2023
30/10/2023

Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic din cadrul Universității ,,Dunărea de Jos” din Galați organizează începând cu data de 17 noiembrie 2023 programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă MANAGEMENTUL INSTITUȚIILOR PUBLICE.

Durata cursului este de 150 ore, la un cost de 1500 lei/persoană. Pot urma cursul absolvenți ai învățământului superior acreditat, minim ciclul I de studii universitare de licență;

Tematică:
Managementul instituțiilor publice;
Strategii și politici publice;
Drept administrativ comparat și instituții ale Uniunii Europene;
Comunicare în instituțiile publice;
Managementul proiectelor europene.

Recomandat pentru:
Funcţionarii publici care potrivit art.57 alin.7 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarului public doresc să participe la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere (primari, viceprimari, directori, şefi de servicii, etc) – condiţie obligatorie de înscriere la concurs;
Poliţiştilor şi cadrelor militare care doresc îndeplinirea condiţiei minime obligatorii pentru avansarea în funcţie (potrivit dispoziţiilor Ghidului carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din Ministerul Administraţiei şi Internelor);
Directori generali, directori direcţii, şefi de birou, auditori interni, controlori financiari preventivi, alţi specialişti în resurse umane, comunicare, achiziţii publice, financiar contabilitate, care sunt obligaţi de a participa la programe de formare profesională o dată la 2 sau 3 ani, potrivit dispoziţiilor art.194 din Codul muncii care prevede faptul că: “Angajatorii au obligaţia de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toţi salariaţii. Cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională se suportă de către angajatori”.

Detalii curs:
Coordonator program: Prof. univ. dr. ec. habil. Nicoleta CRISTACHE

Actele necesare la înscriere/dosarul personal obligatoriu la data înscrierii:
• copia Diplomei de Licență certificată „conform cu originalul”;
• copia Certificatului de naștere, Certificatului de căsătorie (în cazul schimbării numelui);
• copie BI/CI, și originalele pentru confruntare.
Înscrierile se fac la sediul DFCTT din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, str. Domnească nr. 47, Galați sau în format electronic la adresele [email protected], [email protected], [email protected].
Contractele se pot încheia pentru solicitanți persoane juridice sau fizice.
La finalizarea cursurilor se eliberează certificate de atestare a competențelor profesionale și supliment descriptive.
Cursurile vor avea loc în spațiile de învățământ aferente Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

30/10/2023

Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați organizează prin Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic, în perioada 13 noiembrie - 20 noiembrie, programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă VACCINAREA ANTIGRIPALĂ ÎN FARMACII .
Durata programului postuniversitar este de 30 ore, 3 credite ECTS, la un cost de 250 lei/persoană.
Număr locuri disponibile: 60
https://www.dfctt.ugal.ro/index.php/component/content/article/90-stiri/173-vaccinarea-antigripala-in-farmacii-2?Itemid=437
Înscrierile se fac la sediul DFCTT din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, str. Domnească nr. 47, Galați sau în format electronic la adresele [email protected], [email protected].
Relații suplimentare: Tel: +40 336 130 142 / Fax: +40 236 468 061 / Mobil: +40722 383 28
Contractele se pot încheia pentru solicitanți persoane juridice sau fizice.
Data limită de depunere a dosarelor este 10 noiembrie 2023 (în limita locurilor disponibile).
La finalizarea cursurilor se eliberează certificat de atestare a competențelor profesionale însoțit de supliment descriptiv.
Pot urma cursul absolvenți ai învățământului superior acreditat, minim ciclul I de studii universitare de licență;

16/10/2023

Deschiderea programului Universitatea vârstei a treia -U3A pentru anul universitar 2023-2024, a avut loc în data de 16 octombrie 2023 în sala A001 din cadrul Facultății de Educație fizică și sport.

Programul se va desfășura după următorul orar:

Marți în sala A001 orele 10-12
Vineri în sala A001 orele 10-12

11/09/2023

Universitatea vârstei a treia - U3A
Înscrieri în perioada
2 octombrie 2023- 6 octombrie 2023
Proiectul U3A Galați se va desfășura pe parcursul anului universitar 2023-2024 cu sprijinul cadrelor didactice din cadrul Universității ,,Dunărea de Jos" din Galați.
Acte necesare înscrierii:
- copie d**a cartea de identitate (buletin);
- cerere de înscriere;
- chitanță taxă înscriere (200 lei).
Program înscrieri:
Luni - Vineri în intervalul orar 10.00 - 14.00
Sediul Universității ,,Dunărea de Jos" din Galați,
Departamentul de Formare Continua si Transfer Tehnologic
str. Domnească nr. 47, sala U109
Opțiuni module:

Drept
Medicină
Artă, cultură şi civilizație
Istorie, Filosofie, Teologie
Kinetoterapie
Economie, geopolitică și relații internaționale
Psihologie și pedagogie intergenerațională
Nutriție și știința alimentației
Ştiinţă și inginerie
Turism

Acasă 17/08/2023

Curs de pregătire teoretică în domeniul instalațiilor electrice pentru electricieni
Organizat în perioada 29.09.2023 - 1.10.2023

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează prin Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic cursul de formare continuă Pregătire teoretică în domeniul instalațiilor electrice pentru electricieni.
Cursul respectă tematica și bibliografia necesară pentru examenul de autorizare electricieni conform „Regulamentului pentru autorizarea electricienilor în domeniul instalațiilor electrice, respectiv a verificatorilor de proiecte și a experților tehnici de calitate și extrajudiciari în domeniul instalațiilor electrice tehnologice”, denumit în continuare Regulament, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 99/30.09.2021, publicat în Monitorul Oficial 1024/27.10.2021.
Durata cursului este de 20 ore, la un cost de 300lei/cursant, pentru o grupă de minim 20 cursanți. Taxa cursului se achită integral, la data semnării contractului.
Documentele necesare pentru înscrierea la curs sunt:
- Copii ale certificatelor sau diplomelor care atestă calificarea profesională;
- Copia certificatului de naștere;
- Copia certificatului de căsătorie (în cazul schimbării numelui);
- Copie a actului de identitate (BI/CI).
- Contractul de studii se va completa la data înscrierii pentru solicitanți persoane juridice sau fizice.

Act final de studii: Adeverință de absolvire a cursului.
Înscrierile se fac la sediul DFCTT din incinta Universității „Dunărea de Jos" din Galați, str. Domnească nr. 47, cod poștal 800008, Galați, tel. 0336130142, tel/fax 0236468061, e-mail: [email protected], formare .ro, web: www.dfctt.ugal.ro .
La finalizarea cursurilor se eliberează Adeverinţă de participare la curs.

Acasă Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic

02/08/2023

Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați organizează prin Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic, începând cu data de 4 septembrie 2023 programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă VACCINAREA ANTIGRIPALĂ ÎN FARMACII .

Durata programului postuniversitar este de 30 ore, 3 credite ECTS, la un cost de 250 lei/persoană.
Număr locuri disponibile: 60
https://www.dfctt.ugal.ro/index.php/component/content/article/90-stiri/173-vaccinarea-antigripala-in-farmacii-2?Itemid=437
Înscrierile se fac la sediul DFCTT din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, str. Domnească nr. 47, Galați sau în format electronic la adresele [email protected], [email protected].
Relații suplimentare: Tel: +40 336 130 142 / Fax: +40 236 468 061 / Mobil: +40722 383 28
Contractele se pot încheia pentru solicitanți persoane juridice sau fizice.
Data limită de depunere a dosarelor este 1 septembrie 2023 (în limita locurilor disponibile).
La finalizarea cursurilor se eliberează certificat de atestare a competențelor profesionale însoțit de supliment descriptiv.

Pot urma cursul absolvenți ai învățământului superior acreditat, minim ciclul I de studii universitare de licență;

25/07/2023

Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați organizează

Programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă

Evaluarea nivelului de risc şi audit în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Perioada estimată pentru începerea cursului: 2 octombrie 2023
Mod desfășurare: On-line pe platforma Microsoft Teams
Program standard: zilnic în intervalul orar 16.00 - 20.00
Preț: 3000 lei.

TEMATICĂ:
• Cadrul legislativ european şi naţional în domeniul auditării şi evaluării riscurilor;
• Instrumente de audit şi evaluare;
• Evaluarea prin audit a rezultatelor acţiunilor din planul de prevenire şi protectie;
• Elemente de teoria comunicării;
• Metode de auditare şi evaluare a riscurilor;
• Integrarea managementului SSM în managementul firmei;
• Asigurarea mediului de muncă şi a ergonomiei locului de muncă;
• Riscuri generale şi specifice la locurile de muncă, elaborarea şi urmărirea realizării planului de prevenire şi protecţie;
• Informatică aplicată în SSM

Durata programului este de 260 ore.
În conformitate cu HG 1425/2006 - art. 50, persoanele care au profilul studiilor universitare în științe inginerești, agricole și silvice, certificatul de absolvire al cursului de Inspector SSM de 80 ore și vechime de 5 ani în domeniul SSM pot ocupa funcția de:
1. Conducător serviciu intern de prevenire şi protecție în domeniul securității și sănătății în muncă;
2. Conducător serviciu extern de prevenire şi protecție în cadrul serviciilor externe abilitate de MMPS să presteze activități de consultanță în domeniul SSM.
Printre activitățile profesionale care se pot realiza cu succes în urma absolvirii cursului postuniversitar de perfecționare ”Evaluator de risc și auditor în domeniul securității și sănătății în muncă”, enumerăm:
1. Inspector de muncă;
2. Manager sisteme de management securitate şi sănătate în muncǎ;
3. Specialist în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
4. Auditor sisteme de management sănătate şi securitate ocupaţională;
5. Lucrător desemnat în domeniul SSM;
6. Lucrători din cadrul serviciului intern de prevenire şi protecţie în domeniul SSM;
7. Lucrători din cadrul serviciului extern de prevenire şi protecţie în domeniul SSM, etc…
Cursul se adresează absolvenților învățământului superior acreditat, minim ciclul I de studii universitare de licență.
Actele necesare la înscriere/dosarul personal obligatoriu la data înscrierii:
-copie diplomă de licență certificată ;
-copie certificat de naștere, certificat de căsătorie (în cazul schimbării numelui);
-copie BI/CI.
Înscrierile se fac la sediul DFCTT din cadrul Universității „Dunărea de Jos" din Galați, Str. Domnească nr. 47, sala U109 Galați sau în format electronic la adresa de e-mail [email protected].
Mai multe detalii puteți afla la telefon: 0336.130.142.
Contractele se pot încheia pentru solicitanți persoane juridice sau fizice.
La finalizarea cursurilor se eliberează un certificat de atestare a competențelor profesionale însoțit de supliment descriptiv.

24/05/2023

Admitere programe de conversie profesionala 2023 - 2024
https://dfctt.ugal.ro/index.php/formare/programe-de-conversie-profesionala/inscrieri

75 de ani de învățământ superior la Galați 20/03/2023

75 de ani de învățământ superior la Galați Universitatea Dunărea de Jos din Galați

20/03/2023

La mulți ani, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați!
Vivat, Crescat, Floreat!

27/02/2023

Curs de pregătire teoretică în domeniul instalațiilor electrice pentru electricieni
Organizat în perioada 3.03.2023 - 5.03.2023

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează prin Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic cursul de formare continuă Pregătire teoretică în domeniul instalațiilor electrice pentru electricieni.
Cursul respectă tematica și bibliografia necesară pentru examenul de autorizare electricieni, conform "Regulamentului pentru autorizarea electricienilor, verificatorilor de proiecte, responsabililor tehnici cu execuția, precum și a experților tehnici de calitate și extrajudiciari în domeniul instalațiilor electrice", denumit în continuare Regulament, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 11 /2013, Publicat în MO nr. 152 din 21 martie 2013, cu modificările ulterioare aduse prin Ordinul ANRE 116/2016.
Durata cursului este de 20 ore, la un cost de 300lei/cursant, pentru o grupă de minim 20 cursanți. Taxa cursului se achită integral, la data semnării contractului.
Documentele necesare pentru înscrierea la curs sunt:
- Copii ale certificatelor sau diplomelor care atestă calificarea profesională;
- Copia certificatului de naștere;
- Copia certificatului de căsătorie (în cazul schimbării numelui);
- Copie a actului de identitate (BI/CI).
- Contractul de studii se va completa la data înscrierii pentru solicitanți persoane juridice sau fizice.

27/02/2023

Departamentul de formare continuă și transfer tehnologic din cadrul Universității ,,Dunărea de Jos” din Galați organizează programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă PROCEDURI ȘI INSTRUMENTE DE SECURITATE A SISTEMELOR INFORMATICE

Durata cursului este de 120 ore, la un cost de 1000 lei/persoană. Pot urma cursul absolvenți ai învățământului superior acreditat, ciclul I de studii universitare de licență (indiferent de domeniul absolvit).
Data începerii cursului este 3 aprilie 2023.

Tematică:
- Introducere în securitate cibernetică;
- Securitatea cibernetică a sistemelor informatice și a dispozitivelor mobile ;
- Securitatea cibernetică a infrastructurilor critice ;
- Modalități de prevenție în spațiul virtual ;
- Managementul incidentelor de securitate cibernetică ;
- Analiza malware ;
- IT Forensics ;
- Tipuri de amenințări cyber ;
- Data Mining; „training cyber”, cu utilizare platforme consacrate;
- Auditul de securitate cibernetică.

18/01/2023

Departamentul de formare continuă și transfer tehnologic din cadrul Universității ,,Dunărea de Jos” din Galați organizează programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă PROCEDURI ȘI INSTRUMENTE DE SECURITATE A SISTEMELOR INFORMATICE.

Durata cursului este de 120 ore, la un cost de 5000 lei/persoană. Pot urma cursul absolvenți ai învățământului superior acreditat, ciclul I de studii universitare de licență (indiferent de domeniul absolvit).
Data începerii cursului este 6 februarie 2023.

Tematică:
Introducere în securitate cibernetică;
Securitatea cibernetică a sistemelor informatice și a dispozitivelor mobile ;
Securitatea cibernetică a infrastructurilor critice ;
Modalități de prevenție în spațiul virtual ;
Managementul incidentelor de securitate cibernetică ;
Analiza malware ;
IT Forensics ;
Tipuri de amenințări cyber ;
Data Mining; „training cyber”, cu utilizare platforme consacrate;
Auditul de securitate cibernetică.

Actele necesare la înscriere/dosarul personal obligatoriu la data înscrierii:
• copia Diplomei de Licență certificată „conform cu originalul”;
• copia Certificatului de naștere,
• copia Certificatului de căsătorie (în cazul schimbării numelui);
• copie BI/CI și originalele pentru confruntare.

Înscrierile se fac la sediul DFCTT din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, str. Domnească nr. 47, sau în format electronic la adresele [email protected].

Contractele se pot încheia pentru solicitanți, persoane juridice sau fizice.
La finalizarea cursurilor se eliberează certificate de atestare a competențelor profesionale însoțite de suplimente descriptive.
Cursurile se vor desfășura în spațiile de învățământ aferente Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Director DFCTT
Conf. dr. ing. Cristian MUNTENIȚĂ

12/12/2022

Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic din cadrul Universității ,,Dunărea de Jos” din Galați organizează începând cu data de 15 decembrie 2022 programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă MANAGEMENTUL INSTITUȚIILOR PUBLICE.

Durata cursului este de 150 ore, la un cost de 1300 lei/persoană. Pot urma cursul absolvenți ai învățământului superior acreditat, minim ciclul I de studii universitare de licență;

Tematică:

Managementul instituțiilor publice;
Strategii și politici publice;
Drept administrativ comparat și instituții ale Uniunii Europene;
Comunicare în instituțiile publice;
Managementul proiectelor europene.

Recomandat pentru:

Funcţionarii publici care potrivit art.57 alin.7 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarului public doresc să participe la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere (primari, viceprimari, directori, şefi de servicii, etc) – condiţie obligatorie de înscriere la concurs;
Poliţiştilor şi cadrelor militare care doresc îndeplinirea condiţiei minime obligatorii pentru avansarea în funcţie (potrivit dispoziţiilor Ghidului carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din Ministerul Administraţiei şi Internelor);
Directori generali, directori direcţii, şefi de birou, auditori interni, controlori financiari preventivi, alţi specialişti în resurse umane, comunicare, achiziţii publice, financiar contabilitate, care sunt obligaţi de a participa la programe de formare profesională o dată la 2 sau 3 ani, potrivit dispoziţiilor art.194 din Codul muncii care prevede faptul că: “Angajatorii au obligaţia de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toţi salariaţii. Cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională se suportă de către angajatori”.

Detalii curs:
Coordonator program: Prof. univ. dr. ec. habil. Nicoleta CRISTACHE

Actele necesare la înscriere/dosarul personal obligatoriu la data înscrierii:
• copia Diplomei de Licență certificată „conform cu originalul”;
• copia Certificatului de naștere, Certificatului de căsătorie (în cazul schimbării numelui);
• copie BI/CI, și originalele pentru confruntare.
Înscrierile se fac la sediul DFCTT din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, str. Domnească nr. 47, Galați sau în format electronic la adresele [email protected], [email protected], [email protected].
Contractele se pot încheia pentru solicitanți persoane juridice sau fizice.
La finalizarea cursurilor se eliberează certificate de atestare a competențelor profesionale și supliment descriptive.
Cursurile vor avea loc în spațiile de învățământ aferente Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

07/10/2022

Universitatea vârstei a treia – U3A
Înscrieri în perioada 10 octombrie 2022 - 14 octombrie 2022

Proiectul Universitatea vârstei a treia - U3A se va desfășura pe parcursul anului universitar 2022-2023 cu sprijinul cadrelor didactice din cadrul Universității ,,Dunărea de Jos" din Galați.

Acte necesare înscrierii:
- copie după cartea de identitate (buletin);
- cerere de înscriere;
- chitanță taxă înscriere (150 lei).

Program înscrieri:

Luni - Vineri în intervalul orar 11.00 - 15.00

Sediul Universității ,,Dunărea de Jos" din Galați,
Departamentul de Formare Continua și Transfer Tehnologic
str. Domnească nr. 47, sala U109

Opțiuni module:

Drept
Medicină
Artă, cultură şi civilizație
Istorie, Filosofie, Teologie
Kinetoterapie
Economie, geopolitică și relații internaționale
Psihologie și pedagogie intergenerațională
Nutriție și știința alimentației
Ştiinţă și inginerie
Turism

26/08/2022

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează prin Departamentul de Formare Continuă si Transfer Tehnologic, în baza avizului ANRE nr. 19/03.02.2015,
cursul Pregătire teoretică în domeniul instalațiilor electrice pentru electricieni, în perioada 7.10.2022 - 9.10.2022.
Taxa de școlarizare este de 400lei/persoană și se achită integral la data semnării contractului.
Programele respectă tematica și bibliografia necesară pentru examenul de autorizare electricieni, conform ,,Regulamentului pentru autorizarea electricienilor, verificatorilor de proiecte, responsabililor tehnici cu execuția, precum și a experților tehnici de calitate și extrajudiciari în domeniul instalațiilor electrice", denumit în continuare Regulament, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 11 /2013, Publicat în MO nr. 152 din 21 martie 2013, cu modificările ulterioare aduse prin Ordinul ANRE 116/2016.
Actele necesare la înscriere:
– copie simplă a ultimului act de studii;
– copie simplă a certificatului de naștere;
– copie simplă a certificatului de căsătorie (în cazul schimbării numelui);
– copie simplă a BI/CI.
Contractul de studii se va completa la data înscrierii.
Act final de studii: Adeverință de absolvire a cursului.

Want your school to be the top-listed School/college in Galati?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Videos (show all)

ADMITERE 2020

Category

Address


Galati

Opening Hours

Monday 09:00 - 16:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 16:00
Thursday 09:00 - 16:00
Friday 09:00 - 17:00

Other Schools in Galati (show all)
Academia de Șofat Academia de Șofat
Galati, 000000

In curand. Scoala de soferi, cursuri de conducere, cursuri de conducere defensiva, cursuri teoretice.

SmartyKids Galati Central - Aritmetica Mentala SmartyKids Galati Central - Aritmetica Mentala
Strada Domneasca , Nr 69
Galati, 800215

Centru de dezvoltare, de aritmetică mentală pentru copii, cu vârsta cuprinsă între 4 și 12 ani. Cursuri în centru: Aritmetică Mentală Citire Rapidă

Atelierul Starii de bine Atelierul Starii de bine
Scoala Gimnaziala Stefan Cel Mare, Constructorilor 9
Galati

Educatie, Stare de bine, motivatie, optimism, sanatate fizica si emotionala

Calificare profesionala Calificare profesionala
Energiei, 24 A
Galati, 800247

Centrul de Dezvoltare Profesională Social Consulting SRL Galați - Întreprindere Socială - Unitate protejată - cursuri de calificare si recalificare profesionala

LPS - Consiliul Scolar al Elevilor LPS - Consiliul Scolar al Elevilor
Galați, Strada Stadionului Nr. 5, Județul Galați
Galati

Presedinte: Andrei Sorin Vicleanu Vicepresedinte: Raluca Georgiana Ursachi Secretar:Maria Serban

Adaptare prin Digitalizare formare și dezvoltare de abilități digitale Adaptare prin Digitalizare formare și dezvoltare de abilități digitale
Strada Mihai Bravu, Nr 46
Galati

Formare si dezvoltare de abilitati digitale (AD-FDAD) – POCU/860/3/12/143588

Școala Gimnazială Nr. 28 Galați Școala Gimnazială Nr. 28 Galați
Rosiori 31
Galati, 800055

Cursuri pentru copii Galați Cursuri pentru copii Galați
Ultimul Leu
Galati

www.desenjaponez.ro

Britwit Britwit
Liceul Radu Negru
Galati

Invata fara limite

Școala de Șoferi Auto Reflex Școala de Șoferi Auto Reflex
Furnaliștilor
Galati, 800623

Cursuri de Legislație Rutieră și Cursuri de Conducere Auto pe mașini cu transmisie manuala și automata. Școlarizare Permis de Conducere: B Consultanta legislație rutieră .

Afterschool Beekids Galați - Matematică interactivă Afterschool Beekids Galați - Matematică interactivă
Colonel Nicolae Holban 10
Galati, 800217

Concept educațional național de cursuri de matematică interactivă complementare pentru elevii I-IV

PNRAS - Școala  Gimnazială ”Florea Julea” comuna  Negrilești PNRAS - Școala Gimnazială ”Florea Julea” comuna Negrilești
Comuna Negrilești, Judejul Galați
Galați, 807202

PNRAS 2022 - 2025