Pro Debate

Pro Debate este un club de dezbateri academice afiliat ACDV, fondat în anul 2012, care reunește tinerii arădeni 🐺 Cine suntem?

O comunitate de elevi care au ales să facă din dezbaterile academice un mod plăcut și totodată productiv de a-și petrece timpul, de a se exprima, de a-și susține opiniile și de a se dezvolta atât din punct de vedere personal, cât și profesional.

23/09/2022

Mulțumim tuturor participanților la interviuri, toată lumea s-a descurcat nemaipomenit și sperăm ca aceasta să fie o experiență care să vă motiveze în perioada voastră ca liceeni.
Din nefericire, numărul mic de personal de care dispunem nu ne lasă să luăm toți oamenii în club (deși ne-am fi dorit acest lucru).
Așadar, vom contacta în privat persoanele care au reușit să treacă de faza interviurilor.
Pentru cei ce nu au reușit să treacă de acestea sperăm să nu fiți dezamăgiți și vă așteptăm cu inima deschisă anul următor!

Vă mulțumim!
(Familia ProDebate)

19/09/2022

Locația unde vor avea loc interviurile este Colegiul Moise Nicoară.

Dorim să avem punctualitate din partea voastră, mai ales din cauza numărului semnificativ în care vă veți prezenta.

La poarta veți fi îndrumați spre sălile predestinate grupei voastre.

Photos from Pro Debate's post 17/09/2022

Revenim cu lista interviurilor.

Acestea vor avea loc în decursul zilelor de 20 respectiv, 21.

Locația o vom anunța în cel mai scurt timp.

-În cazul în care nu vă regăsiți pe liste sau orice alte probleme, vă rugăm sa ne contactați în privat.

25/01/2021

📌HD OPEN 2021
În ianuarie, a avut loc HD 2021, competiție cunoscută anual pentru abundența cunoștințelor acumulate, arbitrilor entuziasmați și a moțiunilor pe măsură!
Cu mult efort depus și sete de dezbateri, echipele noastre au avut un parcurs excelent.

📌Felicităm echipa Prodebate 5, formată din Claudia Popa și Mihai Toderici, care, alături de Cătălina Berar, s-a clasat prima în break și, într-un final, a câștigat competiția.
Mulțumim celeilalte echipe finaliste, Lenau Prietenii știu de ce, pentru o finală atât de calitativă.
We are prouddd💖

📌La fel de mult credit merită și cei ce s-au remarcat la nivel individual,
Roxana David (locul 9)
Natalia Brădean (locul 8 )
Rareș Hărduț (locul 6)
Anamaria Jurjuț (locul 3)
Claudia Popa (locul 2), care prin munca depusă au reușit să ocupe jumătate din top 10 ul acestei competiții la secțiunea pentru începători!!❤️

📌Ultimii, dar nu cei din urmă, sunt trainerii, a căror dedicație a adus o notorietate clubului Prodebate🗣
Suntem foarte mândri de cei care au reușit să se încadreze în primii 10 vorbitori, sectiunea avansați:
Cătălina Berar (locul 7)
Timeea Dragomir (locul 9)
Maria Iercoșan (locul 10)

📌Mulțumiri lui Lucian Stroia, echipei de CA și tuturor oamenilor care au înfăptuit o competiție memorabilă în pofida impedimentelor din mediul online.
Așteptăm cu nerăbdare următoarea competiție!

08/12/2020

La sfârșitul lunii noiembrie, ProDebate a organizat Forumul Regional De Dezbateri Academice Pentru Incepatori 2020. Foarte entuziasmati si pregatiti, bobocii clubului nostru au participat la prima lor competitie regionala. ❤️

Dorim să felicităm cele 3 echipe care au reușit să facă break-ul: Prodebate 3 (Charlize Mesz, Gianina Buruczky, Maria Pană) pe locul 1, Prodebate 1 (Jurduț Anamaria, Hardut Rares Teodor, Lazar Raisa) pe locul 6 și Prodebate 4 (Adrian Merauti, Toderici Mihai, Claudia Popa) pe locul 8.

Suntem foarte mândri de echipele Prodebate 1 și Prodebate 4 pentru lupta incredibilă din finală și felicitări echipei formate din Jurduț Anamaria, Harduț Rareș Teodor, Lazăr Raisa pentru câștigarea finalei!

Și pentru că veștile bune continuă, vrem să-i felicităm pe bobocei pentru rezultatele individuale: Jurjuț Anamaria pe locul 1, Natalia Brădean pe locul 2, Maria Pană pe locul 3, Gianina Buruczky pe locul 6, Lazăr Raisa pe locul 8 și Harduț Rareș Teodor pe locul 10.

Suntem foarte mândrii de toți ceilalți boboci pentru parcursul lor în competiție și pentru participarea într-un număr atât de mare la o competiție semnată ProDebate!

17/09/2020

In aceste momente dificile pentru multi dintre noi, in condiții de siguranta, clubul Pro Debate isi continua activitate.
Astfel, pe perioada lunii August, alaturi de Europe Direct Arad, s a desfasurat o prielnică colaborare care a constat in 3 dezbateri academice publice online. Acestea au presupus perseverenta, colaborare, seriozitate si foarte multa munca . Am reusit sa ne dezvoltam pe plan profesional, dar si personal, Învățând despre probleme Uniunii Europene si incercand sa gasim cele mai potrivite solutii.
Va multumim tututor celor care ne ati urmărit si susținut, dar in mod special le multumim celor de la Europe Direct Arad pentru acesta oprtunitate inedită!

10/03/2020

Pro Debate

10/03/2020

Pro Debate's cover photo

Photos from Pro Debate's post 09/03/2020

Un alt weekend, o alta competitie la care Pro Debate participa si se intoarce cu rezultate exceptionale. ‼️‼️

❤️Saint George City Of Debate a fost gazda a peste 200 debateri din toata tara si s a asigurat ca nici in acest an, cea mai renumita competitie de dezbateri academice din Romania, nu va dezamagi participantii, astfel atingand cele mai ridicate standarde.

Dorim sa felicitam echipa formata din Harsani Ariana, Danciu Mihai si Mihit Catalin, care si a croit drumul pana in finala de incepatori, unde au castigat inimile a 3 din cei 7 arbitri ai juriului.🤗🤗🥰

In egala masura, felicitarile noastre se indreapta si spre echipele: Sacalul Tanc ( Ovidiu Iacob, Otilia Iacob, Fatima Habib ) si Corelatia ACDVistă ( Mihai Alexia, Anescu Adelina si Bogulean Valentin ) pentru accederea pana in optimile, respectiv sferturile de finala. 🤝🤝

Pentru ca nu totul este despre a castiga, dorim sa le multumim organizatoriilor, echipei de CA si voluntariilor pentru crearea uneia dintre cele mai memorabile competitii de pana acum. ❤️❤️‼️

29/02/2020

Weekendul trecut a avut loc Deva Cup III, iar debaterii clubului noatru au participat cu aceeasi entuziasm ca de obicei.🥰

Dorim să felicităm delegația clubului Pro Debate pentru întregul lor parcurs din cadrul turneului şi să le urăm tuturor debaterilor mult succes la următoarele competiții.

Mai mult decat atat, suntem mândri de Chris Andre Carpineanu pentru break-ul la arbitri si arbitrarea finalei competitiei.

Pe aceasta cale dorim sa le multumim organizatorilor, arbitrilor si voluntarilor pentru aceasta competiție de neuitat. 😚☺️

Photos from Pro Debate's post 10/02/2020

Dorinta debaterilor de a participa la competitii creste accelerat de la o luna la alta si nu putem decat sa ne mandrim cu acest lucru. În acest weekend, clubul nostru a fost reprezentat de echipa formata din Iercosan Maria, Berar Catalina si Anja Pantea la competitia PTA 2020, la Ploiesti.

Acestea si au depasit limitele clasandu se pe locul 3 in clasamentul echipelor ( cu cele mai mari punctaje ) si accedând pana in finala competitiei, unde in urma unui split de 3 la 4, acestea au pierdut in fata echipei Tandem ( careia ii multumim pentru un meci interactiv si plin de entuziasm ). Pentru ca vestile bune nu se opresc aici, dorim sa le felicitam pe Iercosan Maria si Berar Catalina pentru clasarea pe locul 5, respectiv 7 in topul individual.

Pe acesta cale, le multumim pentru implicare si sustinere arbitrilor bobocilor nostri, Chris Andre Carpineanu, Danciu Teodora si Tica Darius.

Nu in ultimul rand, dorim sa adresam un val de multumiri tuturor arbitrilor, voluntarilor si organizatorilor implicati.

09/02/2020

Ieri a avut loc primul WMO al acestui an. Familia ProDebate a luat parte la această competitie in număr mare, şi s-a întors atât cu realizari desavarsite, cât şi cu amintirea unei experienţe frumoase.

Dorim să felicităm in special membrii echipei Puterile Centrale ( Carla Cancel, Dan Dascălu și Darius Ciocârlan ) pentru poziţionarea pe locul 3 in topul echipelor. De asemenea, suntem mandri de Tiu Ovidiu pentru clasarea pe locul 5 in clasamentul individual si pentru castigarea primei sale competiţii alături de Raluca Bleier ( Chrome ) şi Alessia Stanoievici ( Chrome )
Le multumim pe aceasta cale arbitrilor si organizatorilor pentru acest wmo deosebit.

22/01/2020

In acest weekend, o particica din membrii clubului Pro Debate a participat la Cantemir Debate Extravaganza, primul turneu național de dezbateri din acest an, organizat la București.

Felicitam echipa formata din Lupu Andrei, George Mihalceanu ( Lenau ) si Marta Stefanescu ( Deva ) pentru accederea in semifinalele competitiei, in urma clasarii pe locul 4 la nivel de echipa.

In egala masura, felicitam si echipa formata din Danciu Mihai, Pantea Anja si Dascalau Dan pentru parcursul extraordinar in cadrul primei lor competitii nationale.

Le multumim organizatoriilor, echipei de CA si voluntariilor pentru o experienta minunata chiar la inceput de an.🥰🤞🏻

14/01/2020

Familia Pro Debate a participat intr-un numar foarte mare la prima competitie din acest an, HD Open 2020.🥰🥰

Competitia avand un mod de desfasurate ceva mai diferit ( 7 runde obligatorii, neexistand runde eliminatorii ) , a reusit sa imbine competitivitatea, cooperarea, dorinta de dezvoltare personala si distractia in cel mai armonios mod de pana acum. Pentru toate acestea, mii de multumiri organizatorilor si echipei de CA.❤️❤️❤️

Toate cele 5 echipe Pro Debate + cei 2 bobocei care au mers in echipe mixte s-au descurcat extraordinar, facandu-ne pe toti mandri. 💪🏻

Astfel, felicitam echipele Chrome Again ( Sferdianu Dragos, Ficard Alexandru-chrome, Mihailescu Bogdan-Chrome ) Pro Debate Probabil ca pierdem ( Mihai Alexia, Gligor Carys, Mihit Catalin ) si Pro Debate Ovi’s Angels ( Iacob Ovidiu, Iercosan Maria, Berar Catalina ) pentru clasarea pe locurile 4, 5, respectiv 7.🏅🏅

In acelasi timp dorim sa felicitam debaterii si pentru rezultate individuale obtinute. Ovidiu Iacob si Mihai Alexia reusind sa se califice in top 10-ul pentru avansati, iar Iercosan Maria si Berar Catalina in top 10-ul pentru incepatori‼️‼️

Pe aceasta cale am decis sa ne transmitem si multumirile, felicitarile si sentimentele de mandrie unui trainer care si a dedicat anii de liceu ( acum e la facultate si tot nu am scapat de el ) clubului de dezbateri din Arad. Chris-Andre Carpineanu, ( Deliman apare in alta postare ) care, pentru prima data, a ocupat functia de DCA la o competitie. Felicitari, te iubim si multumim pentru tot ce si facut pana acum, tine-o tot asa🏅

Photos from Pro Debate's post 30/12/2019

În acest weekend a avut loc West Monthly Open , la Timisoara.

Dorim sa felicitam echipa compusa din Lupu Andrei ( Pro Debate ), Danciu Mihai ( Pro Debate ) si Petcu Anamaria ( Solaris ) pentru castigarea competitiei.

In acelasi timp,il felicitam pe Lupu Andrei pentru clasarea pe locul 3 in clasamentul individual.

Totodata, suntem foarte mandri si de echipele: Anxietate la a 3a (Alexia Mihai, Iercosan Maria si Catalin Mihit) si E provizoriu, il schimbam noi ( Lucian Uivarasanu, Catalina Berar si Iacob Ovidiu) pentru parcursul lor spectaculos la aceasta competitie.

Felicitari tuturor oamenilor implicati, organizatorilor, arbitrilor, voluntarilor si echipei de CA pentru organizarea unei competitii minunate❤️

08/12/2019

În acest weekend a avut loc Forumul Regional De Dezbateri Academice Pentru Incepatori 2019, la Timisoara. Foarte entuziazmati si pregatiti, bobocii clubului nostru au participat la prima lor competitie regionala. ❤️

Dorim sa felicitam cele 4 echipe ale clubului nostru care s au calificat in rundele eliminatorii: Pro Debate 3 ( Dragomir Timeea, Maria Iercosan, Matei Marc ) pe locul 2, Pro Debate 5 ( Lucaciuc Tudor, Dascălu Dan, Cancel Carla ) pe locul 3, Pro Debate 2 ( Gligor Carys, Pantea Anja, Sferdianu Dragos ) pe locul 5, iar Pro Debate 4 ( Sturza Melissa, Berar Catalina, Mihit Catalin ) pe locul 8. Totodata, felicitarile se indreapta si spre echipa formata din Cîocarlan Darius, Danciu Mihai si Harsiani Ariana pentru parcursul lor in cadrul rundelor pre-eliminatorii.

Suntem foarte mandri de echipa formata din Sturza Melissa, Berar Catalina si Mihit Catalin pentru calificarea in semifinalele competitiei.‼️‼️

Pentru ca vestile bune nu se mai opresc, dorim sa ne mandrim si cu rezultatele individuale ale bobociilor nostri: Sferdianu Dragos locul 2, Gligor Carys locul 3, Pantea Anja locul 4 si Sturza Melissa pe locul 9. 🥰

Si nu in ultimul rand, felicitari arbitrilor Alexia Mihai si Lupu Andrei pentru break ul la arbitri!!!

Photos from Pro Debate's post 08/11/2019

Sambata a avut loc cel de-al doilea proces de selectie al clubului Pro Debate Arad in urma caruia bobocii s au descurcat extraordinar de bine. Dorim sa îi felicitam si sa le uram un an cat mai productiv noilor debateri ai clubului nostru!!

04/10/2019

Felicitări tuturor pentru interviuri, dar din lipsă de resurse umane am ales un număr de doar 21 de oameni. Mâine de la ora 11 în Colegiul Național "Moise Nicoară" va avea loc prima întâlnire a clubului. Prezența este obligatorie pentru toți membrii noi. Dacă există nelămuri sau nu puteți să veniți vă rugăm să ne scrieți.
Mai jos este lista cu oamenii care au fost acceptați, repartizați pe echipe si la traineri (în ordine pur aleatorie) :
Traineri + Boboci

Bianca Baltean, Teodora Danciu, Claudiu Neag- Dragomir Timeea, Iercosan Maria, Frumosu Valentin

Deffert Cristina, Denisa Ardelean, Mihai Alexia -
Cancel Carla, Sturza Melissa, Dogojie, Iarina

Bora Maria, Ovidiu Iacob, Mihai Alexia - Santau Gina, Pop Ecaterina, Berar Catalina

Lupu Andei, Uivarasanu Lucian, Baltean Bianca - Mihit Cătălin, Dragoș Sferdianu, Ilea Alexia

Țiu Ovidiu, Lupu Andrei, Bianca Baltean - Danciu Mihai, Ariana Harsani, Marc Rareș Matei

Mihai Alexia - Gligor Carys, Lucaciuc Tudor, Anja Pante

Baltean Bianca - Dan Andrei Dascalau, Ciocîrlan Darius, Morar Georgiana

30/09/2019

Am revenit cu programul pentru elevii de la Colegiul Național "Elena Ghiba Birta". Interviurile vor avea loc în Colegiul Național "Elena Ghiba Birta", sala 2.3.

30/09/2019

Interviurile vor avea loc la Colegiul Național "Moise Nicoară" în sala 82.

29/09/2019

Pentru elevii care sunt de la Colegiul Național "Elena Ghiba Birta" vom reveni cu un program separat.

29/09/2019

Programul pentru interviuri este mai jos. În caz ca cineva nu se găsește în tabel sau nu mai corespunde cu programul lui ora la care a fost programat la interviuri, sa ii scrie la Alexia Mihai.

29/09/2019

Elevii de la Colegiul Național "Elena Ghiba Birta", care vor să se înscrie la interviuri, sunt rugați să completeze formularul de înscrieri, iar la secțiunea "alte menționări", să specifice în care dintre dățile 3 octombrie (joi) sau 4 octombrie (vineri), de la ora 12 la 13, sunt disponibili. Dacă sunt disponibili în ambele dăți, sa specifice acest lucru.

28/09/2019

Înscrierile sunt deschise pana duminică, 29 septembrie, la ora 20:00 .

28/09/2019

Dacă mai are cineva probleme cu link-ul de înscriere să îi scrie Alexiei Mihai!

Event registration 28/09/2019

Acesta este linkul pentru formularul de inscriere pentru interviuri: https://forms.gle/LbaJE2GXdioZLLZHA

Event registration

11/03/2019

Odată cu sfarșitul Saint George City of Debate, ediția a 13-a dorim să felicităm cateva persoane, începând cu toți cei care au contribuit în realizarea competiției pentru tot efortul depus.

Din partea clubului Pro Debate am trimis o echipă și 3 oameni in 3 echipe mixte diferite, toți aceștia reușind să facă breakul. Pe deoparte, deși echipa noastră formată din Bora Maria, Nicolaescu Iulia și Lupu Andrei era formată integral din incepători, aceasta a reușit să facă breakul la avansati. Tot până în optimi a ajuns și Bianca Băltean care a jucat in echipa Cantemir D.C alături de Amalia Lungu și Cristian Ionescu . Chris Cărpineanu care a jucat alături de Otilia Iacob și Iulia Bragin în echipa Wildcard Șacalii a reușit să ajungă până în finalele competiției, unde au pierdut în urma unei decizii de 5 la 4.

Alături de aceștia dorim să o felicităm si pe Carina Șiclovan care a făcut breakul la sectiunea incepători în echipa Deva, alături de Lukas Hangan și Traute Stanasel.

24/02/2019

Ieri, clubul nostru a participat la al doilea WMO al acestui an! Ne-am simțit minunat și dorim să le mulțumim echipei de organizare pentru o competiție plăcută și echipei de CA pentru moțiunile interesante. Dorim de asemenea să îi felicităm pe toți participanții, în special pe Țica Darius care a câștigat această competiție împreună cu George Mihailceanu (din clubul Lenau) și Otilia Iacob (din clubul Chrome) și obținerea locului 1 la individual, cât și pe Năstasie Alexandra pentru obținerea locului 3 la individual!❤️

13/02/2019

Ne-am petrecut ultimele zile ale unei scurte vacante la o competitie care ne-a lasat un sentiment placut. Ne-am prezentat la Deva Cup ii cu 3 echipe formate integral din membri Pro Debate, o echipa WildCard si 2 membri care au mers in echipe mixte.

Dorim sa ii felicitam pe toti acestia pentru prestatia lor la aceasta competitie, dar mai ales echipele Triplu Alex (Bora Maria, Mihai Alexia, Nastasie Alexandra) si Pro Debate Freddie and the Queens(Sferdian Carla, Tiu Ovidiu, Baltean Bianca) pentru accederea in sferturile de finala ale competitiei. De asemenea dorim sa ii felicitam pe Carpineanu Chris si Tica Darius care au jucat alaturi de Ficard Alex in echipa WildCard DEVAstatorii pentru ca au ajuns in finalele competitiei unde au dus un meci strans, pierzand la o decizie split de 4 la 3.

Pentru a incheia, tinem sa ne exprimam multumirile si laudele atat organizatorilor cat si echipei de CA pentru o competitie care a creat un context propice atat dezvoltarii cat si distractiei!

Want your organization to be the top-listed Non Profit Organization in Arad?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Telephone

Website

Address


Arad

Other Arad non profit organizations (show all)
Asociatia Special Medical Care Asociatia Special Medical Care
Arad

Ajută si susține persoanele cu dizabilități, cât si persoane valide cu nevoi speciale

Dieceza Păgână TNPD de Arad Dieceza Păgână TNPD de Arad
Arad

Pagina Oficială a Diecezei Păgâne TNPD de Arad

Asociatia Neoactiv Asociatia Neoactiv
Arad

spectacole si evenimente servicii medicale private sites.google.com/view/asociatia-neoactiv

EUROPE DIRECT Arad EUROPE DIRECT Arad
Piata Catedralei, Nr. 3
Arad, 310130

Europe Direct Arad - punctul tău de acces la informație europeană privind drepturile cetăţenilor, legislaţia europeană, programele de finanţare, activităţile instituţiilor europene...

Fundația Humanitară Debora Fundația Humanitară Debora
Strada Căpitan Ignat Nr 38
Arad, 310057

Fundația noastră are rolul de a asigura protecția, creșterea și îngrijirea copilului separat, temporar sau permanent, de către părinți. Copiii ajungând la fundație în urma măsurii...

Să Învățăm Altfel Să Învățăm Altfel
Aradul Nou, Molidului Nr. 1/1A
Arad

”Our children can be our greatest teachers if we are humble enough to recive their lessons”– BRYAN MCGILL

ACS Ultra Până La Capăt ACS Ultra Până La Capăt
Strada Pionierilor
Arad, 310068

Natura. Sport. Educaţie.

Asociația Mișcarea Adevărata Românie Asociația Mișcarea Adevărata Românie
Arad

Organizație Non Guvernamentală

Arad Smart City Arad Smart City
Arad

Derulăm proiecte în Municipiul Arad dar și în judetul Arad, cu rol în: dezvoltarea comunităților și identificarea unor modalități de transformarea orașului într-un SmartCity

SYA Experience SYA Experience
Arad
Arad

SYA by In Times Concept, un eveniment cultural de excepție la Arad_2023

AMCR Arad AMCR Arad
Arad

Asociația Medicilor Creștini din România - Arad