Ale Luna Clara

MUȘCHIUL SUFLETULUI (PSOAS), cel care-ți păstrează traumele!

Avem un corp tare inteligent, iar cei conectați cu propriul corp, știu și simt semnalele interioare primite prin corp atunci când ne adâncim în drame sau traume emoționale. Totuși, existenta unui mu**hi care memorează durerile sufletului și apoi face pe portalul între tine și trecut, nu este foarte cunoscută de multă lume.

Acest mușchi, nu numai că ne influențează echilibrul, flexibilitatea, puterea și funcționarea organelor, însă și stabilitatea emoțională, nivelul de energie și întreaga sănătate. Acest mușchi, influențează totul, de la durerile de spate, stările de anxietate și până la experiența orgasmului în întreg corpul.

Acesta este mușchiul Psoas, este cel mai lung și profund mușchi al corpului nostru, el ne stochează durerile și este format din două perechi de mușchi care traversează frumos zona lombară, zona pelviană și încheietura șoldului, fiind legat la extremități de vertebra T12 toracică și de capsula osului femural. Mai pe înțelesul tuturor, e singurul mușchi care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală.

Corpul nostru ține minte tot ce ni s-a întâmplat, de ordin fizic și psihic. Fiecare traumă, chiar și micro-traumă, dezamăgire sau momente în care "crezi" că esti bine și nu te afectează, ajung la celulele din corp. Emoţiile trăite, generează un răspuns al corpului, o manifestare, așa suntem noi oamenii, construiți, însă dacă acea exteriorizare fizică nu a existat, rămânem cu imensul "bagaj" sentimental.

Acest mușchi ne afectează viața emoțională de zi cu zi și vitalitatea. De fapt el este un țesut dotat cu inteligență care conține dorința noastră de a supraviețui și de a înflori ca ființe umane. Este un mușchi emoțional care transmite cm ne simțim, zonei de sub abdomen, ceea ce cunoaștem sub numele de instinct, adică trăirile din intestin.

Când această zonă a corpului este tensionată si contractată pot apărea multe boli, atât fizice cât și psihice. Acest mușchi leagă picioarele de coloana vertebrală, în apropierea șoldurilor. Cănd mușchiul Psoas functionează bine, acționează ca un pod de suspensie între picioare și trunchi.

Este foarte important să accepți, să trăiești
procesul supărării, al tristeții, al durerii, așa cm ne vine, natural. Ca o furtună de furie, tristețe, angoasă. Adică dă-ți voie să plângi, să fii vulnerabilă, să scoți din corp suferința, ești om, nu robotul programat să-și reprime emoțiile pentru că așa dă bine în jur.

Nepriceperea noastră sau chiar ignoranța în a ne trăi durerea, face echipa cu mușchiul aceasta, numit si “MUȘCHIUL SUFLETULUI ”, care duce cât duce, iar apoi ne atenționează cm poate el mai bine, prin tot felul de simptome, afecțiuni, dureri.

În cazul în care simți că șoldurile sunt închise, rigide, nu răspund ușor la exercițiile de întindere, este clar că mușchii din zona respectivă sunt tensionați, contractați și obișnuiți să fie așa de vreme ce stilul nostru de viață cuprinde 8 ore de stat pe scaun și cel puțin încă una în mașină, stres la ordinea zilei și uneori chiar cronic.

Mușchiul Psoas face un tandem cu amigdala, acea zonă a creierului care este responsabilă de răspunsurile primordiale menite să ne țină în viață prin luptă sau fugă, zona care mai este numită și creierul reptilian. Pentru că este conectat și de diafragmă, acest mușchi influențează și respirația și prin urmare răspunsurile de frică sau anxietate.

Ritmul vieții, declanșează în permanență sistemul nervos, care acţionează asupra mușchiului Psoas, făcându-l să fie încordat în permanență. Ca urmare, mușchiul se scurtează, ceea ce dă naștere la dureri de spate, sciatică, scolioză, probleme cu discul, probleme cu șoldurile, dureri de genunchi, dureri în timpul menstruației, infertilitate și probleme digestive. Mai mult decât atât, un Psoas încordat pune presiune asupra nervilor, împiedică buna curgere a fluidelor în corp și îngreunează respirația din diafragmă.

Ce putem face, este să acordăm mai multă atenție lucrurilor mai mici, sau mai mari, care se adună și pun presiune, de orice fel, pe bucuria noastră de zi cu zi. Nu poți sări în sus de fericire dacă spatele sau sufletul îți este înțepenit de durere.

Când însă treci prin ceva neplăcut, asigură-te că îți permiți să simți momentul. Nu-l ignora și nu-l repezi. Pe lângă asta, sportul, exercițiile de întindere a coloanei si de deschidere a șoldurilor, sunt cele mai bune. Sunt câteva remedii prin care poți recupera bucuria, dacă îți dorești:

- masajul
- întinderea coloanei vertebrale pe podea
- respirația abdominală

Din momentul în care învățăm să abordăm viața fară tensiune cronică, mușchiul Psoas începe să se relaxeze. Astfel ne creăm starea de pace interioară și ne putem conecta la noi înşine, recunoscând cănd suntem cu adevarat în pericol, fără a reacționa.

**hiul

MOMENT SPONTAN DE RECONECTARE LA SURSA

De multe ori m-am întrebat de ce a creat Marele Spirit tot ceea ce ne-a-nconjurat... Ca un artist care s-a jucat cu paleta de culori, forme și vibratii și a făcut dintr-un nimic... stele, galaxii și constelații.

Marele Vid, nimicul din care totul a fost modelat, nu era deloc gol, ba chiar prea plin de toate cele existente, doar că erau toate Ne-Delimitate. Așa că le El-Ea putea doar a le simți simultan, deodată și veșnic, pe Toate.

Și le-a tot simțit așa, pe toate în uniunea lor, Simțire cu Materie amestecate, până s-a plictisit de Toate la un loc... și a vrut să le simtă pe fiecare în intensitatea și unicitatea lor, Diferențiate. Și a-nceput să se împartă, să se arate, să își găsească formă specifică, vibrație unică și separată, ca să poată să nu se mai perceapă Tot Odată, să se poată uita din afară la Sine Însuși, în toată splendoarea Sa.

Și uite așa, s-a tot diferențiat Spiritul, în el și ea, în cer, în apă, foc, pământ... în orice băț, chiar și-unul strâmb. Voia să se privească din afară, să simtă oare cm o fi să doară, să se admire și să se căiască și astfel să se apropie din nou, dar de departe... de esența sa Dumnezeiască.

Și ca un artist adevărat, delir maxim El-Ea și-a tot dat. Fără limite s-a diferențiat în mii și mii de lucruri, stări și trucuri. A vrut să afle cm simte un el și mai ales cm privește el spre Dumnezeu. Față de cm simte o ea, și prin asta să se poată uita mai bine în sinea Sa. A vrut să simtă cm e să fie rapid ca vântul, să șuiere și să gonească pe întreg Pământul. Sau cm să curgă în șiroaiele de ploaie, după un tunet mare și un nor în zare. A vrut să simtă cm e să tot fi o piatră, încet, etern, să nu miști niciodată. Să afle cm este să fii copac, să te înalți spre cer și cu toți ceilalți copaci să fii mereu Inter-Conectat. A vrut să știe cm o fi să miauni, să prinzi tot ce se mișcă, orice graur. Cum este oare să te simți un soare ce încălzește tot, să fi un foc atât de mare.

Și tot așa, s-a tot jucat El-Ea, până atât de mult s-a împărțit și tot atât de felurit, că a uitat complet de unde a plecat, căci Separarea Sa de Sine chiar s-a întâmplat. Și-acum se scaldă în atâtea gânduri și idei, emoții, stări, în mii și mii de Ei... Și toate astea ii aduc simțire, și faptul că e Tot a dispărut ca amintire.

Dar jocul Său e încă în desfășurare, căci Separarea întotdeauna și profund ne doare. Iar noi, mii de bucăți din Totul cel profund, avem doar să ne amintim că suntem mult mai mult. Suntem și carne, glas, emoții infinite și extaz, suntem urechi și nas, și încă multe simțuri, dar dincolo de toate, suntem al Lui-Ei Experimentare și Prezență. Iar omul are să-și reamintească că e creat de mâna Sa cerească.

🖼️ Compoziție fotografica din 2012 - "God pouring his love onto Earth"

Despre VINDECARE

Vindecarea este un proces atât de profund, prin care trecem acum la nivel mondial. Se simte cm tipare străvechi se scutură de pe noi, încet și sigur. Acest proces vine cu multă îndoială, căci aceste obișnuințe au fost ale străbunilor noștri, apoi ale bunicilor și părinților și cu toții le-au luat de bune, așa că sunt bine lipite și de noi și adânc ascunse în subconștient. Câteodată le vedem în acțiune, alteori ne întrebăm ce o fi cu gândurile astea sau cu anumite reacții automate. Ele sunt ale noastre, ale tuturor, toate.

Anul acesta am conștientizat și am văzut bucăți din mine pe care nu le cunoșteam. Le-am auzit vorbind în diverse situații și mă întrebam dacă eu sunt sau cine vorbește oare. Le-am auzit șoptind în capul meu și îmi dădeam seama că îmi recunosc vocea, dar vorbele nu sunt ale mele. Dar deveniseră între timp, căci se înfiripaseră adânc în subconștientul meu, de mic copil.

Câteodată mă dor vorbele rele spuse de oameni, cu atâta ușurință. Unii pare că nici nu le simt, probabil obișnuiți cu răutatea generală. Dar efectul lor se simte la niveluri adânci și rămâne în straturile subtile ale ființei noastre universale.

La fel simt si mă bucură vorbele de înțelegere și acceptare reală. Ele aduc viață, susțin creșterea și armonia. Susțin Sufletul. Căci și pentru suflet, este un proces foarte intens, să se înghesuie într-un corp atât de mic și de condiționat. Un corp atât de fizic care trăiește totuși după legi din metafizic. Adică un corp făcut din celule care răspund la gânduri, emoții și senzații. Iar toate astea sunt ale tuturor și chiar daca ne dăm seama sau nu, cu toții trăim zilnic amalgamul specific acestui plan de materializare.

Merită deci să fim blânzi cu noi și cu ceilalți. Să căutăm întotdeauna compasiunea, căci am venit cu toții aici să ne diferențiem până la limitele posibilului, în timp ce totodată suntem o singură trăire, trăirea Divinității care uită și își reamintește de Sine.

De curând a venit la mine o clientă cu dureri recurente de lombară, care tocmai fusese la un 'profesionist' ce ii aplicase un masaj în forță și cu ventuze. Cu toate că era vânătă toată, a doua zi, durerile de spate ii reveniseră ca și cm nimic nu se întâmplase. I-am făcut un masaj local pe zona spatelui, cu pietrele vulcanice și cu mult drag, insistând pe zona dureroasă, nu cu forță (căci nu cred deloc în astfel de terapii) ci cu căldura profundă a pietrelor și cu multă blândețe. Mare i-a fost mirarea să constate că durerile lombare au dispărut după masaj și timp de o săptămână nu i-au mai revenit.

Pentru mine a fost încă o dovadă clară despre eficiența pietrelor vulcanice, care lucrează rapid și sigur și care cu a lor căldură acționează în profunzimea țesuturilor, mai ales acolo unde sunt inflamații ale articulațiilor sau musculaturii. Iar datorită căldurii lor, ajuta corpul sa creeze endorfine și astfel să regleze stările psihologice și sistemul imunitar.

Dar și mai clar de atât, ce zic 'oamenii de știință' că se poate regla prin masajul cu pietre vulcanice:

☛ anxietatea
☛ bolile autoimune
☛ durerile cronice de cap
☛ depresia
☛ problemele digestive
☛ oboseala
☛ durerile cauzate de accidente sportive
☛ fibromialgia
☛ insomnia
☛ limfedemul
☛ spasmele musculare
☛ durerile de spate
☛ scleroza multipla
☛ artrita
☛ sciatica

Profita de perioada asta în care ai 10% reducere la primul masaj, sa simți efectele benefice pe pielea ta.

Tehnicile de masaj mă fascinează, mai ales cele asiatice, căci la ei se simte clar că au o tradiție străveche și mult exercițiu, încât au adus masajul la nivel de artă, din punctul meu de vedere.

Acum 2 ani, când m-am mutat in Brașov am simțit să îmi cumpăr un set de pietre vulcanice și a fost una din cele mai bune decizii pe care le-am luat. E vorba de pietre bazaltice, adică rocă vulcanică densă, cu concentrație mare de fier, care se încălzesc și apoi se plasează în zone cheie pe corp. Mie mi s-au părut atât de faine că am început din prima sa fac masaj cu ele pe întreg corpul, și feedbackul clientelor a fost surprinzător de fain.

Ce fac pietrele fierbinți?

✓ În primul rând încălzesc rapid musculatura și astfel detensionează la niveluri profunde, unde alte dăți aveam mult de lucru să 'conving' corpul să îmi permită să ajung.

✓ Tensiunea și durerea trec foarte ușor după un astfel de masaj și clientele au fost foarte încântate să simtă cm dureri străvechi cu care aproape că se obișnuiseră, au fost, vorba aia, 'luate cu mâna'.

✓ Și masajul în sine cât și pietrele vulcanice scad inflamația din corp. Sistemul imunitar este cel care se ocupă de a ataca bacterii sau țesuturi afectate, doar că uneori ajunge sa transmită eronat informații și să creeze celule de lupta în exces, ceea ce duce la inflamații cronice sau boli autoimune.

✓ Prin căldura lor, pietrele vulcanice îmbunătățesc circulația și flexibilitatea corpului și astfel reduc durerile articulare sau musculare recurente.

✓ Prin presiunea și căldura din timpul masajului, corpul crează endorfine, la fel ca atunci când primim o îmbrățișare, ceea ce reduce considerabil nivelul de stres și anxietate, ne ajuta sa facem față durerilor și crește starea de bine în ansamblu.

✓ Stresul zilnic acumulat ne afectează de multe ori sistemul imunitar, ceea ce duce la o capacitate scăzută a corpului de a lupta cu bolile, iar masajul cu pietre calde reglează funcționarea corectă a sistemului imunitar.

Așadar, te aștept cu mare drag la o ședință, unde timp de 90 de minute să te relaxezi total și să te bucuri de căldură vindecătoare a pietrelor calde.

Un VIS preferat și de neuitat.

Eram copil băiețel și trăiam într-o pădure bătrână și foarte prietenoasă, cu copaci care se înălțau hotărât spre cer, de unde răsunau cântecele păsărilor. Undeva în mijlocul acestei păduri, într-o casă simplă și mică locuia 'mama noastră', care ne gătea o supă și ne aștepta cu mare drag la masă. În timpul ăsta, noi alergam printre copaci, jucându-ne și simțind libertatea și îmi amintesc că eram îmbrăcată doar în niște chiloți lejeri de bumbac. Aveam senzația aia unica de 'suntem cu toții aici', o mare familie, chiar dacă nu prea vedeam alte persoane în jur. Știam că eram mai mulți copii acolo și culmea, doar o mama aveam cu toții.

Apoi m-am văzut la marginea pădurii, unde eram împreună cu 'cineva', o ființă mult mai înaltă decât mine, care mă ghida din spate, mereu nevăzut dar care imi transmitea o stare profundă de grijă și liniște. Era ca un membru al familiei, dar totodată și un învățător adevărat, care mă adusese aici sa mă învețe ceva. Iar învățătura lui era fără cuvinte. Îmi transmitea informațiile direct prin senzații, fără vreo formă de gând exprimat sau neexprimat, iar corpul meu integra direct prin acțiune.

Deci fără vorbe, am fost ghidată să întind mâna către o zonă liberă de pământ și în timp ce eu ridicam încet mâna în aer, în acest timp din Pământ începeau să creasca copaci, mai mulți deodată, ca o mică pădure tânără. Și ridicând mana ușor, copacii ascultau de gestul meu, și chiar dacă porneau ca niște mlădițe tinere, rapid deveneau maturi în timp ce se înălțau spre cer. Era atât de natural ce se întâmpla, simțeam o stare de naturalețe completă, ca și cm așa era 'normal'. Nu mă îndoiam de nimic și nu mă întrebam nimic, ci doar simțeam cm totul se împlinește, atât de ușor și atât de confortabil în simplitatea sa.

O senzație foarte specifică a avut acest vis. Căci nu simțeam nici o diferență între mâna mea, pământul spre care era îndreptată și copacii ce creșteau. Nu trebuia să mă gândesc la ce vreau să fac, sau să 'comand' în vreun fel copacilor să crească. Mă simțeam una cu pământul, una cu copacii, căci mâna mea nu părea ceva diferit de ei. Nu avem nici un gând 'să fac' sau nici măcar o intenție să 'manifest'. Era ca și cm gândurile nici măcar nu existau, îndoielile nici atât, ba mai mult, nici diferențele astea cu care suntem obișnuiți nu existau, separarea între mine, mâna mea, gând, intenție, pădure, copac. Eram una cu totul și totul răspundea la mișcarea mea. Eu nu trebuia să acționez asupra a ceva, căci eram deja acel ceva, cu toată ființa mea. Simțeam doar bucurie și drag de a experimenta și a învăța. Dar nici astea nu erau așa puternice cm le gândim noi în starea umană, nu realizam că fac ceva extraordinar, căci la baza lor era doar bucuria fantastica a oricărui copil... de a mă Juca.

Trăim într-o țară a judecăților. Dinainte, nu dinapoi. Adică, ești judecat înainte chiar să apuci să faci ceva, sau chiar înainte să apuci să te gândești să faci ceva. O karma foarte grea ce duce țara noastră.

Dintre sutele de oameni care au trecut prin mâinile mele la masaj, aproximativ un sfert au fost străini. Și tare mi-a fost mirarea să constat că toți românii au aceleași blocaje în corpul fizic, in zona sacrala și spatele superior, pe când străinii nu bifau aceleași probleme, iar corpurile lor erau mai 'ușoare' energetic, ca și cm aveau mai puține emoții blocate în corp.

De cele mai multe ori, poti vedea pe fețele oamenilor câtă blândețe și încredere au primit din partea părinților lor. Concepte aproape inexistente la generațiile dinainte. Și asta se vede și mai bine în cearcănele din jurul ochilor, multitudinea de nuanțe de griuri ale tenurilor sau liniile ce înconjoară ochii și gura, subliniind tristețile repetitive și ascunse.

Tot întâlnind la masaj aceste zone din corp unde energia nu numai că stagnează, dar se crează acolo un fel de baraj energetic care nu lasă să curgă întregul flow al corpului, am vrut să înțeleg mai mult și am cerut să mi se arate. Așa am văzut cm pe baza unei lipse de iubire (de sine) dezvoltată încă din copilărie prin comportamentele abuzive la nivel de atitudine (sau de multe ori în cazul țării noastre, chiar abuzuri fizice) ale părinților și familiei, copilul dezvolta un mecanism de apărare, căci el nu poate duce atâta lipsa de iubire din partea îngrijitorilor lui, iar apoi odată cu creșterea, integrează aceste dureri în corpul și personalitatea lui. Rezultatul acestui proces se simte de cele mai multe ori ca o armură de protecție pe o zona întreagă din corp. Este rigidă și ascunde sub ea nenumărate instanțe de rușine, neîncredere și înjosire. Este zona unde avem dureri recurente și nu știm de ce. Corpul emoțional este deja 'plin' și ajunge să dea pe dinafară în corpul fizic, exact cm se întâmplă și cu cancerul. Ajunse să se adune în corpul fizic, aceste emoții blocate împreună cu tiparele mentale și comportamentale dezvoltate pe baza lor, crează posturi foarte defectuoase care bineînțeles au rezultate recurente sub forma durerilor și problemelor pe anumite zone (adică chakrele blocate).

Așadar emoții recurente => tipare mentale defectuoase => atitudini => dureri posturale și boli specifice.

Astfel mi-am dat seama că masajul este o tehnica foarte bună de deschidere a corpului, care are nevoie să fie susținută pe plan emoțional și mental de Nonjudecata. Căci gândurile noastre au frecvente foarte intense și au rezultate în corpul fizic. Iar noi suntem cu toții parte din același mecanism uman ce este mult mai interconectat decât ne dăm seama. Emoțiile mele sunt și ale tale, căci sunt ale noastre. Daca incep să înțeleg asta, apare empatia și grija și începem să ne apropiem și să ne deschidem. Doar prin asta, putem sa incepem sa ne vindecam la nivel individual și colectiv, după atâtea generații care au suferit și au dat această suferință mai departe.

Când stăm în Nonjudecată cu ceilalți, în orice situație, încep să se curețe și să se impământeze aceste emoții blocate. Postura noastră e mai dreaptă, durerile scad, corpul se simte mai ușor și apare o pofta de viață, de râs. Acel haz de necaz, curat și sincer. Atunci aerul incepe să sclipească, căci se produce din nou viață între oameni.

Postura este un instrument cu care putem lucra la niveluri profunde ale ființei și înțelegerea profundă a posturii noastre este deci esențială în creștere și rescrierea tiparelor. Motiv pentru care am început să fac educație posturală cu clienții mei, ceea ce a adus multa cunoaștere de sine. Este important să ne auto-analizam la 'rece', cu drag și empatie, încât să putem să rescriem stările din spatele posturilor noastre. Și astfel vindecarea este iminentă.

Așadar, daca simți că rezonezi și te pot susține în procesul tau de vindecare, scrie-mi, cu ocazia asta deschid canalul de ghidare online pentru educația posturală. Sa fie cu vindecare pentru întreaga omenire!

Mi-am dat un challenge serios pentru cineva care este destul de des complet în afara timpului. Se vede clar după cm a doua zi a fost de fapt a treia, iar a treia este clar a cincea, haha. Cam așa curge timpul meu, ca un râu din apuseni după ploile de primăvară. Rapid, intens și ieșind des din matcă. Abia în ultimii câțiva ani, de când am venit și eu pe Pământ, parca am reușit să îl înțeleg puțin, și să mă acordez la punctualitate. Dar e un exercițiu bun să mă țin bine în barca postărilor și să curg cu ea pe râul timpului fix așa, în ritmul meu.

Mi se pare foarte interesant ăsta. Incontrolabil, alunecos și de o impermanență specifică lui. Cred că e mult mai complex decât ne putem imagina din starea asta umană, unde îl vedem secundă cu secundă, cm curge liniar pe ceas. Cred că de fapt el are reflexii în mai multe dimensiuni și perioade 'istorice'. Cred că este legat de alte planuri ale existenței și întreaga lui magie este dincolo de planul 3D, unde mai avem încă de explorat.

Când am început să meditez, foarte rapid am început să călătoresc . Mă trezeam zburând peste păduri de mangrove cufundate în ape translucide și mă opream pe insule de nisip, admirând scenarii nemaivăzute de mine. Când mă întorceam din călătoriile astrale, aveam senzația că trecuseră 20 de minute, dar în realitatea asta, de obicei treceau mai mult de 2 ore. Iar eu eram atât de încărcată și odihnită, ca după un somn de o noapte întreagă. Corpul se descarcă aici, in plan fizic și se încarcă atunci când sufletul revine în astral.

Mi s-a întâmplat o data, pe la începuturile meditațiilor mele, să mi se arate foarte multe ipostaze cu fețe de oameni foarte diferiți, în diverse locatii în care se distrau, toți se uitau de aproape la mine și îmi vorbeau ca și cm eram prietena cu care împărtășeau acel moment specific din viața lor. Erau oameni și locuri din toată lumea asta. Imaginile se schimbau rapid, dar rămânea senzația de drag din mine și din ei. Ca și cm ne cunoșteam atât de bine, oriunde am fi fost. Sau cel puțin împărtășeam aceeași stare de drag și prietenie. Timpul și spațiul era clar că sunt relative, iar senzația din inimă era mult mai reală și dincolo de aceste bariere fizice.

Apoi o data, am văzut ceea ce eu numesc liniile timpului. Fire, sau linii individuale de lumina, ce se mișcă asemeni unor valuri, organice, plutind liniștit pe toate înălțimile și pe toate direcțiile. Am reușit să mă acordez cu una din ele și să plutesc în felul ei, astfel încât să mi se intersecteze cu corpul in dreptul celui de-al treilea ochi. Și atunci deodată am văzut în interiorul ei, ca un ecran ce îmi arată un film neștiut, dar cumva foarte familiar. Era un film alb-negru, unde oamenii erau îmbrăcați ca în anii '20 și vedeam o scenă dintr-o bucătărie unde o 'ea' punea masa soțului ei. Parca mă recunoșteam în ea, îmi era cumva familiară toată scena, in senzațiile din spatele formelor fizice.

Alta dată, într-o relație în care sufeream și mă simțeam abandonata, am avut o viziune dintr-un alt timp, în care eu eram un pașă și aveam un harem plin de femei frumoase. Dar dintre toate, doar de una m-am îndrăgostit. Pentru ea simțeam cu adevărat Iubire și as fi vrut să fie doar ea în viața mea, căci și ea mă iubea. Dar știți cm e in harem, sunt reguli clare între atâtea femei puse la un loc, iar soția mea principala nu a agreat toată povestea noastră de iubire, așa că am fost nevoit sa nu mă mai văd niciodată cu iubita mea, ca să păstrez echilibrul. Și astfel i-am frânt inima, am dezamăgit-o și abandonat-o exact cm îmi făcea iubitul meu, în viața asta, căci lucrurile se cereau echilibrate în balanta experiențelor Creatorului.

Am înțeles atunci că timpul este ceva mult mai complex, că lucrurile se întâmplă simultan pe mai multe linii temporale diferite, că istoria există de fapt tot acum, nu undeva in 'trecut' și deci noi ne desfășurăm în paralel, în mai multe ipostaze ale conștiinței noastre.

Mi s-au arătat apoi cm văzut în ansamblul lui, timpul e un mănunchi de fire care se intersectează într-un singur punct și apoi se împrăștie din nou. Acel punct era în mine, în momentul ACUM. Firele din spatele meu erau la fel, cumva gri, plate, egale. Iar în fața mea, din mănunchiul de fire la fel de gri, unul era mai luminos. Erau momente în care mai multe fire din fața mea începeau să lumineze și în funcție de deciziile pe care le luam, în cele din urmă, alegeam unul din ele. Am citit apoi că șamanii îl numesc firul de creare al Realității și am reușit să îl simt într-un exercițiu, să merg pe el și pot să vă zic că pe el se merge cu inima.

Am înțeles odată cu asta că fiecare decizie pe care o luam in orice moment, este în sine un 'nu' sau un 'da', adică o schimbare de vibrație care ne face să ne mutam în continuu de pe o linie temporala pe alta. Deci ne schimbăm realitatea de oricâte ori ieșim din tipare sau când un eveniment mai mare ne aduce un moment de realizare profundă. Când apare senzația aia specifică că ceva s-a schimbat în noi și nu mai e cale de întoarcere. La propriu, sărim în alta 'dimensiune'.

Despre mecanismele cuantice ce le-am găsit în vise de-a lungul timpului, vă voi povesti cu alta ocazie. Până atunci, ne doresc tuturor călătorie plăcută pe meandrele timpului curgător în toate direcțiile.

Se implinesc curând 10 ani de când fac masaj și încă mă bucur de fiecare sesiune, chiar și eu, ca terapeut. Și totul a început ca o curiozitate, când am urmat cursul de Access Bars, care este o terapie foarte eficientă de a curăța tiparele mentale și emoționale ce se aduna în creierul nostru in urma experiențelor prin care trecem. Mie, întreaga experiență mi-a trezit simțurile și percepția astfel că în curând am inceput să simt prin vârful degetelor. Eram deja într-un puternic proces de reconectare la Sinele meu, la corp, la înțelepciunea de dincolo de cuvinte. Începusem de câțiva ani să 'vad' și odată cu experiență asta, am inceput și să simt.

Am avut noroc de cursuri foarte faine la Cluj și de prieteni terapeuți de la care să învăț prin experiență directă și foarte vastă, în cadrul serilor de masaj pe care le țineam la mine acasă, căci mereu mi-a plăcut să aduc oamenii împreună. Am trecut apoi prin inițieri in Prananadi, șamanism, călătorii astrale, theta healing și diverse tehnici de meditație. Ele mi-au adus multe experiențe din care încă mai învăț și acum, ani mai tarziu. E un proces continuu, dezvoltarea de sine, sau mai bine zis, integrarea sinelui, căci Sinele nu are nimic de dezvoltat.

Cursul de masaj l-am făcut multi ani mai târziu, ca o completare la ceea ce făceam deja. Am înțeles și corpul, partea noastră cea mai fizica, și nevoile sale de detensionare, afecțiune și vindecare prin atingere. Toate astea le-am adăugat simțirilor din vârfurile degetelor, unde fluxurile energetice, blocajele emoționale și armurile de apărare emoțională erau deja mult mai clare pentru mine. Așa am simțit cm straturile de mușchi conțin tensiuni pietrificate, organele au propriile lor vibrații și cm cele două emisfere cerebrale abia daca 'merg' în aceeași directie.

Toate învățăturile s-au adăugat peste ceea ce degetele mele păreau că știu deja, iar creierul meu încă nu înțelegea. Și uite așa, de-a lungul timpului, și de-a lungul sutelor de masaje, am dezvoltat o tehnică a mea, pornită și ghidată de intuiție și prezență, empatie și nonjudecată.

Așadar, ce fac eu in cadrul unui masaj, de fapt? Te susțin în procesul dezvoltării tale, așa cm ai tu nevoie. Împreună lucram pe tensiunile din corpul fizic, încât să deblocăm emoțiile stocate în corp, sau in corpurile subtile, mai bine zis. Un proces de dearmurizare, prin susținerea curgerii energetice și deblocarea 'pietrelor' energetice adunate în corp. Lucram la nivel fizic pe tensiuni, la nivel subtil pe emoții și tipare mentale, iar la nivel mental încercăm să înțelegem prin analizarea posturii, a mersului, a atitudinilor. Cu soluții clare care să aducă armonie și beneficii în viața ta.

Deci dacă simți că te pot susține, scrie-mi, și te aștept într-un spatiu primitor din Brașov, cu drag și inima deschisa.

Cine sunt EU?

Este ceva ce m-am tot întrebat... pentru ce am venit, cine sunt și ce am de făcut. M-am văzut ca și copilul fericit și uneori trist, ca și adolescenta rebelă și plină de emoție, ca și designerul încântat sau nemulțumit, ca și care simte ce e de făcut și totuși mereu mai are ceva de învățat, ca și mamă plină de iubire și în același timp suprasolicitată, ca și femeia care caută să se dăruiască pe sine dar în același timp are prea multe griji. M-am regăsit, apoi m-am pierdut din nou, ca să mă regăsesc iar... și tot așa.

Incep să cred acum că totul este despre proces în sine, și nu despre aceste etichete. Că totul este despre a lăsa sa se exprime prin mine, în timp ce îmi integrez , cu toate fațetele sale. Despre a integra adânci și vechi, chiar trans-generationale, neștiute, nebănuite, intense și curățătoare de concepte. Eul e dincolo de concepte, în timp ce egoul se scaldă în ele... Așadar cine sunt eu oare? Veșnica întrebare. Iar despre asta am scris o poezie, mult mai grăitoare, pe care simt sa o ofer spre încântare. Cu cât mai multă detașare.

EU sunt sau nu sunt eu

eu sunt. Dar ce sunt eu?
Mă văd mergând, pe-acest Pământ
Și mă întreb dacă EU sunt?

eu cânt. Și ce tot cânt?
M-aud vorbind. Mă văd gândind.
Plutind în gând și tot mergând
Pe-același drum, care se duce.
Și se-ntoarce... în ACUM.

eu merg. Agale, rareori alerg.
Și de ce merg? Ca să mă simt.
Ca să mă pierd. Ca să mă las
Din pas in pas sa curg, s-ajung
Să simt. Să plâng. Să cresc. Să spun.
Nu ce gândesc sau ce privesc,
Ci.. cine SUNT.

Iar cine sunt, e deseori un simplu gând
Ce zburdă-n gol, plutind ușor.
Simțit în plex.. sau in picior,
De fiecare suflet trecător.

eu văd, și ce văd oare
cu ochiul de îndepărtare?
Cum fiecare parcă moare
Într-un abis de gânduri goale
Când ar putea să facă cale
La pura stare de onoare,
Ce-aduce viață iar în zare
Și spirit, unde corpul n-are.

eu simt. Și cât simt oare?
Mă-ndrăgostesc. Mă răscolesc.
Mă-npotrivesc. Și mă privesc.
Cum mă dezbrac si-apoi mă-mbrac
În umbra mea. Sau uneori a ALTUIA.
Sau simt profund lumina care izvorăște
Dintr-o privire lungă și-o poveste.
Iubirea se ascunde, se găsește.
Transformă. Arde. Udă. Înflorește...

EU simt.
Cum totul este...
Mereu. Nemărginit.
Profund și infinit.
Cum sunt un val.
Un cânt. Un bum. O undă.
Intr-un veșnic și prezent
ACUM.

EU râd...
Pășesc ușor. In plin. In gol.
Mă minunez. Mă tot distrez.
Și explodez. Cristalizez.
EU REZONEZ.

eu sunt. Iar EU sunt cânt.
Pe-acest enorm și minunat Pământ.
O unda densă de lumină.
Intr-o ființă mică, plină.
EU sunt si nu sunt eu
In corp de om si totusi,
Totodată Dumnezeu.