SC Tehno Utilaj Service SRL

SC Tehno Utilaj Service SRL

You may also like

Spend Cobra
Spend Cobra

Cauti o companie capabila de orice tip de lucrare metalica, mica sau mare, aluminiu, inox sau orice

09/10/2023

Atunci când ajunge la bătrânețe, vulturul face un lucru uimitor! Avem ce învăța de la el… Vezi in primul comentariu 👇

09/10/2023
04/10/2023

“Am întrebat-o pe una dintre prietenele mele care a trecut de 50 de ani și se îndreaptă spre 60
ce fel de schimbare simte în ea?

Mi-a trimis următoarele rânduri foarte interesante, pe care aș vrea să le împărtășesc cu voi :

💠După ce mi-am iubit părinții, frații, soțul, copiii, prietenii, acum am început să mă iubesc pe mine însămi.
💠Tocmai mi-am dat seama că nu sunt ′′Atlas".
Lumea nu se odihnește pe umerii mei.
💠Am încetat să negociez cu vânzătorii de legume și fructe.
La urma urmei, câțiva lei în plus nu îmi vor face o gaură în buzunar, dar l-ar putea ajuta pe săracul om.
💠Plătesc taximetristul fără să aștept restul. Banii în plus i-ar putea aduce un zâmbet pe față.
💠Am încetat să le spun bătrânilor că deja au povestit povestea asta de multe ori.
Până la urmă, povestea îi face să meargă pe banda amintirilor și să retrăiască trecutul.
💠Am învățat să nu corectez oamenii chiar și atunci când știu că greșesc.
La urma urmei, ideea de a face pe toată lumea perfectă nu este pentru mine.Pacea este mai prețioasă decât perfecțiunea.
💠Ofer complimente în mod liber și generos.
La urma urmei, este o îmbunătățire a stării de spirit nu numai pentru destinatar, ci și pentru mine.
💠Am învățat să nu mă deranjez de o cută sau de o pată pe bluză .
Până la urmă,personalitatea vorbește mai tare decât aparențele.
💠Mă îndepărtez de oamenii care nu mă prețuiesc.
La urma urmei, ei s-ar putea să nu știe valoarea mea, dar eu știu.
💠Rămân rece când cineva joacă politica murdară ca să mă depășească în cursa de șobolani.
La urma urmei, nu sunt șobolan și nici nu sunt în nici o cursă.
💠Învăț să nu fiu jenată de emoțiile mele.
La urma urmei, emoțiile mele sunt cele care mă fac umană.
💠Am învățat că e mai bine să renunți la ego decât să rupi o relație.
La urma urmei, ego-ul meu mă va ține departe, în timp ce în relații nu voi fi niciodată singură.
💠Am învățat să trăiesc fiecare zi ca și cm ar fi ultima.
La urma urmei, s-ar putea să fie ultima.
💠Fac ceea ce mă face fericită.

La urma urmei, sunt responsabilă pentru fericirea mea
și mi-o datorez."

Sursa: Martha Tania

Învățăturile de care ai nevoie pentru a evolua și a trăi experiențe magice le găsești în cartea „Învățături holistice pentru o viață conștientă” și poți să o comanzi în primul comentariu, jos: 👇

14/09/2023

Mai stii?

03/09/2023

Cărți cu 10 lei ( -90%) 🚀🌹👉 https://bit.ly/3WSCIg8

23/08/2023

Charlie Chaplin a murit la 88 de ani.
Ne-a lăsat 4 declarații:
(1) Nimic nu este etern pe lumea asta, nici măcar problemele noastre.
(2) Îmi place să mă plimb prin ploaie, pentru că nimeni nu-mi vede lacrimile.
(3) Cea mai pierdută zi din viață este ziua în care nu râdem.
(4) Cei mai buni șase doctori din lume...
1. soare,
2. Odihnește-te.
3. Exercițiu,
4. dietă,
5. Stima de sine
6. Prieteni.
Păstrează-le în toate etapele vieții tale și bucură-te de viață sănătoasă...
Dacă vezi luna, vei vedea frumusețea lui Dumnezeu.....
Dacă vezi soarele, vei vedea puterea lui Dumnezeu..
Dacă te uiți în oglindă, vei vedea cea mai bună creație a lui Dumnezeu.
Atunci crede-o.
Toți suntem turiști, Dumnezeu este agentul nostru de turism care ne-a făcut deja itinerariile, rezervările și destinațiile...
Ai încredere în el și bucură-te de VIAȚĂ.
Viața este doar o călătorie!
Trăiește astăzi!

19/07/2023

Recuzita aluminiu - Circul Metropolitan Bucuresti

19/07/2023

Suport aluminiu pentru pahare de sampanie

Învăţaţi să faceţi macerat de CEAPĂ în VIN alb: este un elixir pentru curăţirea venelor şi arterelor de DEPUNERI - Top Remedii Naturiste 04/03/2023

Învăţaţi să faceţi macerat de CEAPĂ în VIN alb: este un elixir pentru curăţirea venelor şi arterelor de DEPUNERI - Top Remedii Naturiste Pentru o stare de sănătate bună, vasele de sânge sunt primele care ar trebui îngrijite.

Mi-am scos ochelarii, articulațiile mele sunt acum ca noi, iar mintea mea este un brici – o rețetă 04/03/2023

Mi-am scos ochelarii, articulațiile mele sunt acum ca noi, iar mintea mea este un brici – o rețetă Astăzi vă vom prezenta una dintre cele mai puternice băuturi pentru a atinge acest obiectiv. Siropul vă va ajuta să eliminați grăsimea și apa din organism și devine și mai eficient dacă îl combinați cu exerciții fizice. În plus, utilizarea acestei băuturi accelerează funcția creier...

Tarhon: plantare, ingrijire, inmultire - Cultiva Profitabil 28/02/2023

Tarhon: plantare, ingrijire, inmultire - Cultiva Profitabil Cum se planteaza tarhonul, cm se ingrijeste acesta si cm se inmulteste. Cultivati tarhon in gradina dumneavoastra.

M-am învățat să pregătesc puiul astfel de la un bucătar din Turcia! Este în stare să cucerească din prima îmbucătură! - Retete-Usoare.eu 16/02/2023

M-am învățat să pregătesc puiul astfel de la un bucătar din Turcia! Este în stare să cucerească din prima îmbucătură! - Retete-Usoare.eu Acest deliciu aromat și gustos este în stare să împodobească orice masă! Merită să fie pregătit și încercat de fiecare amator de carne de pui! Rețeta este foarte ușoară și pe înțelesul fiecăruia! INGREDIENTE: – 1 pui (al nostru are 1,800 kg); – 1 lingură de ulei vegetal de flo...

Calendar gradinarit: cand se planteaza legumele - Cultiva Profitabil 10/02/2023

Calendar gradinarit: cand se planteaza legumele - Cultiva Profitabil Calendar gradinarit, cand plantam legumele, care sunt cele mai bune combinatii de legume. Afla cm sa fii un gospodar profitabil.

Zeama bordeleză – preparare și utilizare. Când și cum se aplică la pomi și legume 09/02/2023

Zeama bordeleză – preparare și utilizare. Când și cm se aplică la pomi și legume Zeama bordeleză – ghid complet de preparare utilizare. Cel mai apreciat fungicid, zeama bordeleză este ușor de preparat și se aplică pentru combaterea bolilor la pomi, legume, arbuști și la vița de vie. În acest articol vă vom prezenta cm se prepară zeama bordeleză, dar și când și ...

Pur și simplu coaceți slănina la cuptor! Un aperitiv delicios, cu care puteți să înlocuiți salamul! - Retete-Usoare.eu 07/02/2023

Pur și simplu coaceți slănina la cuptor! Un aperitiv delicios, cu care puteți să înlocuiți salamul! - Retete-Usoare.eu Puiul condimentat, acoperit cu un strat subțire de slănină și șorici de porc este foarte suculent, aromat, gustos și nutritiv. Poate fi servit pe platoul cu mezeluri sau în locul acestora, când pregătiți tartinele pentru micul dejun sau gustarea luată la pachet. Se prepară ușor și arat...

Cum puteți să plantați mărarul ca să obțineți o recoltă bogată?! - Retete-Usoare.eu 07/02/2023

Cum puteți să plantați mărarul ca să obțineți o recoltă bogată?! - Retete-Usoare.eu Ca să obțineți o recoltă bogată de mărar, trebuie să știți trăsăturile acestei culturi. Semințele proaspete de mărar conțin o cantitate mare de uleiuri esențiale. Din această cauză ele încolțesc destul de lent sau pot să nu încolțească deloc. Pe lângă aceasta, dacă veți pl...

Îngrășăminte pentru dezvoltarea mușcatelor. Tulpinile golașe se transformă într-o tufă pufoasă! - Retete-Usoare.eu 03/02/2023

Îngrășăminte pentru dezvoltarea mușcatelor. Tulpinile golașe se transformă într-o tufă pufoasă! - Retete-Usoare.eu Dacă s-a întâmplat ca mușcatele să înceapă să se usuce, încercați să le salvați. Îndepărtați toate frunzele afectate de pe ele și tăiați-le tulpinile, având grijă să lăsați muguri latenți pe fiecare dintre ele. Aceștia se vor activa și vor da naștere frunzelor noi. După c...

Am stropit rosiile si castravetii cu acest amestec si nu au mai fost niciodats atacate de nicio boals! Totul natural si foarte eficient… 03/02/2023

Am stropit rosiile si castravetii cu acest amestec si nu au mai fost niciodats atacate de nicio boals! Totul natural si foarte eficient… Am stropit rosiile si castravetii cu acest amestec si nu au mai fost niciodats atacate de nicio boals! Totul natural si foarte eficient… Leave a reply Vă voi învăța și pe voi metoda de fertilizare naturală care pentru mine funcționează cel mai bine. Pentru mine, cel mai eficient este să ....

Aceste îngrășăminte făcute în casă vor „învia” și plantele pe care le credeai deja pierdute! Trebuie doar să … 01/02/2023

Aceste îngrășăminte făcute în casă vor „învia” și plantele pe care le credeai deja pierdute! Trebuie doar să … Aceste îngrășăminte făcute în casă vor „învia” și plantele pe care le credeai deja pierdute! Trebuie doar să … Leave a reply Cu totii avem in casa, pe balcon, flori si nu de putine ori, mai ales d**a sezonul rece, ne-am trezit ca unele s-au ofilit si au murit, cu toate interventiile ...

02/04/2021

PRELUCRAREA METALELOR,DEBITARE PLASMA SI OXI PE MASINA CNC, INDOIRE TABLE PE ABKANT CU CNC, DEBITARE PE GHILOTINA CNC.ALTE OPERATII DE MECANICA GENERALA.

02/04/2021

se lucreaza in atelier. hala industriala incinta FAUR. Se poate lucra si part-time
se lucreaza intrun singur schimb
informatii 0748199200

15/12/2020

Cautam sudori cu/fara experiență pentru sudura Mig Mag (Sarma CO2) si Tig (argon). Aparate de sudura ultima generație, posibilitate calificare la locul de munca. De asemenea cautam lăcătuși cu experienta (preferabil). Preferăm sa se stie desen tehnic, macar cunostinte de baza, sau macar oameni dispusi sa învețe sa sudeze/confecționeze conform standardelor. Doar pentru hala productie in incinta FAUR (23 AUGUST, REPUBLICA)

15/12/2020

Cautam sudori cu/fara experiență pentru sudura Mig Mag (Sarma CO2) si Tig (argon). Aparate de sudura ultima generație, posibilitate calificare la locul de munca. De asemenea cautam lăcătuși cu experienta (preferabil). Preferăm sa se stie desen tehnic, macar cunostinte de baza, sau macar oameni dispusi sa învețe sa sudeze/confecționeze conform standardelor. Momentan angajam personal pentru hala productie. Nu angajam pentru santier!!!

15/12/2020

lucru în echipa,în atelier,plata corespunzător cunoștințelor și implicsrii

Photos from SC Tehno Utilaj Service SRL's post 17/07/2020

Până și o structură de scară poate fi foarte frumoasa!!!

Photos from SC Tehno Utilaj Service SRL's post 16/07/2020

Personal, nu sunt mare fan al acestor grilaje la geamuri, dar pot intelege utilitatea si necesitatea lor.

Photos from SC Tehno Utilaj Service SRL's post 13/07/2020

In 2019 ne.am specializat si pe confectia completa a duzelor navale, nu doar subansambluri debitate/indoite/roluite ca pana acum. In 2020 am ajuns sa ne fie aproape dor de ele. Din pacate, industria acesta sufera puternic in aceasta perioada. La cat am vb de rau de ele anul trecut 🤬🤬🤬🤬 nu credeam ca o sa ne fie dor. Cred ca ne vedem cu ele mai des in 2021...

09/07/2020

Debitare teava inox pt distribuitoare.

Photos from SC Tehno Utilaj Service SRL's post 02/07/2020

Gard/porți traforate. Vopsire in stil antichizat.

Photos from SC Tehno Utilaj Service SRL's post 30/06/2020

Gard traforat palmier.

29/06/2020

Structură magazin și copertină benzinarie RO.

Want your business to be the top-listed Engineering Company in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

aproape orice e din metal, noi facem...

Va stam la dispozitie pentru lucrari mici si mari, simple sau complexe, reparatii sau obiecte in serie mica, pentru curte sau pentru afacerea dumneavoastra.

Contactati-ne!

Videos (show all)

Giroscop - parc de distractii

Telephone

Address


Basarabia 256
Bucharest
030352

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Other Metal Fabricators in Bucharest (show all)
NENTRA - usi, porti si garduri NENTRA - usi, porti si garduri
Ion Conea 40B
Bucharest, 051545

NENTRA este specializata in realizarea confectiilor din otel, PVC si lemn. Executam confectii d**a modelele noastre sau ale benficiarului.

STEEL  METAL STEEL METAL
Bucharest, 023571

Obiectivul de baza al companiei este de a asigura servicii de inalta calitate in vederea asigurarii conformitatii cu cerintele clientului, cu cerintele legale si reglementarile apl...

Chamara iron works Chamara iron works
Rubber Watta Batagama North Jaela
Bucharest, 123456

Bar Setup Bar Setup
Preciziei 15
Bucharest

Professionals Cocktail/Bar Station manufactured by bartenders. Digitally created, laser cut and human finished, all our amazing products are made of Stainless Steel

Artistic IRON Artistic IRON
Bucharest, 032

Artistic Iron ofera servicii de productie transport si montaj de confectii din fier forjat la cerere

Metal Orks Metal Orks
Strada Poiana Cu Aluni, Nr. 6, Sector 2
Bucharest

Facem hale metalice Facem hale metalice
București
Bucharest, 030171

Expert Roll Expert Roll
Bucharest

Producator Rulouri aluminiu, Usi de garaj tip rulou,Plase, Rulouri transparente 0737.052.601.

VALDI Confections VALDI Confections
București
Bucharest, 030171

Producător de confecții metalice

Balustrade Inox Balustrade Inox
Boulevard Preciziei
Bucharest

Black Widow69 Black Widow69
Bucharest

รับประกันความเฮง

INOX FORTEX INOX FORTEX
București
Bucharest, 030171

Proiectarea, execuția și montarea balustradelor, porților și gardurilor îmbinând lemnul cu inoxul