Psihoterapeut Mihaela Gingirov

Mi a facut mare placere sa pun cap la cap cateva ganduri despre frica de respingere pe care o simt copiii si adolescentii, in cadrul unui proiect pe care il consider valoros in mediul nostru psihosocial. ❤️

Pornim campania Alături de fiecare, care se va concentra în jurul încurajării părinților și profesorilor în direcția acceptării și susținerii propriilor elevi/copii într-o manieră integrativă. Credem că vulnerabilitățile, greșelile și slăbiciunile adolescenților nu trebuie să reprezinte ocazii pentru rejectare, pedepsire sau umilire. Dimpotrivă, adolescenții pot învăța din propriile greșeli sau își pot asuma propriile lecții învățate, în parteneriat cu profesorii și părinții.

Astfel, urmează o serie de materiale video și grafice. Începem cu recomandări pentru profesori și părinți de la Mihaela Gingirov - psihoterapeut integrativ și consilier de dezvoltare personală.

„Anxietatea de performanță, pentru că despre asta vorbim, este resimțită de foarte mulți copii și adolescenți, într-o societate care transformă în competiție orice aspect care ține de viața comunitară. Presiunea aceasta este resimțită în toate aspectele, de la brandul hainelor cu care se îmbracă, până la reușitele academice, atât în cadrul școlii cât și în timpul pe care obișnuiam să îl numim liber.

Adolescenții se simt în control în foarte puține aspecte care țin de modul în care sunt evaluați și asta, de multe ori, le provocă atacuri de panică, frica de a încerca, de a se arăta pe ei înșiși. Au o mulțime de întrebări legate de cât de acceptabili sunt cu privire la cm arată, cm se îmbracă, dacă vin dintr-un mediu social acceptabil, ce gadgeturi au, câte activități extracurriculare fac și care anume, câte limbi străine vorbesc și cât de prestigioasă este școala la care merg. În funcție de mediul social în care trăiesc, aceste aspecte au caracteristicile lor, păstrând însă competiția și nivelul de presiune. Acești adolescenți se găsesc în perioada în care își formează identitatea și în care se judecă pe ei înșiși în oglinda grupului din care fac parte, a mediului de acasă, a contactelor sociale pe care le au. Din toate punctele de vedere sunt într-o pronunțată fragilitate narcisică. Asta înseamnă că un cuvânt rău poate să fie suficient de dramatic ca să le provoace insomnii, tulburări alimentare, anxietate, retragere, o voce critică interioară destabilizatoare, iar un cuvânt bun poate să îi ridice pe nori și să îi facă plini de entuziasm, energie, curaj, apreciere și încredere în sine.

Primul pas către o abordare a acestei realități este conștientizarea fragilități eului lor și grija față de nevoile lor de afirmare, validare, susținere. Ca părinți și profesori, contează foarte mult ce cuvinte folosim când încercăm să îi arătăm adolescentului ce anume a greșit și să îl ajutăm să înțeleagă că greșeala este ceva ce a făcut, nu ceva ce este. Adolescentul tinde să se identifice prin acțiunile lui și, mai concret, prin modul în care sunt evaluate acțiunile lui. Dacă facem afirmații care folosesc verbul „a fi” (ex: ești leneș, ești incompetent, ești neatent, ești răsfățat, șamd.) sau afirmații care vorbesc despre cm ne face pe noi să ne simțim (ex: mi-ai mâncat zilele, nu mai suport/nu te mai suport, o să mor într-o zi din cauza ta, mă faci de rușine, mă ia durerea de cap când te văd/aud, șamd.), adolescentul învață ceva despre el. Astfel va dezvolta comportamente prin care să facă față, să tolereze, să integreze, să se identifice cu imaginea care i-a fost reflectată. Aceste comportamente pot fi rebele, de împotrivire, sau de acceptare a criticii și încercarea disperată de a se conforma, a se ridica la nivelul așteptărilor, ca să nu fie respins. Ceea ce este crucial de înțeles este faptul că, pentru el, miza este acceptarea din partea adultului din viața lui, părintele sau tutorele. Iar acceptarea este o nevoie de bază pentru care este gata să lupte până la a-și pierde sănătatea, fericirea, împlinirea dorințelor. Respingerea este un pericol de moarte și de aceea intervin comportamentele de supraviețuire. Anxietatea îl face pe adolescent să nu se mai expună, să se ferească de situațiile în care ar putea fi evaluat și în care ar risca să fie respins.

Așa că propunerea mea, ca psihoterapeut, este să învățăm să vedem această fragilitate, dincolo de forța și energia cu care își trăiește tinerețea, să știm că avem de hrănit și de protejat un eu în formare, un eu care are nevoie de repere și care are nevoie de o voce hrănitoare, să acceptăm ca fiind normal comportamentul narcisic, pentru că este într-o luptă să se nască în rolul de adult, așa cm își dorește el. Apoi, fără să îi cântăm laude pentru orice lucru, să îi oferim feedback cu privire la ce a făcut și să îi explicăm de ce nu e bine, dacă nu e bine, să îi oferim reperul de judecată și să ne asigurăm că îi comunicăm clar și repetat că are voie să greșească, că poate învăța foarte multe din greșeală, că este ceva ce ni se întâmplă tuturor, chiar și nouă adulților, este normal, și că nu schimbă cu nimic modul în care simțim față de el, modul în care îl valorizăm și modul în care ne raportăm la el. Adică, să îi facem clar că el nu este greșeala lui, nu îl vedem prin prisma greșelilor lui, că nu trebuie să își câștige acceptarea și siguranța prin performanță și că, în niciun caz, nu e responsabilitatea lui să ne facă viața ușoară sau confortabilă. El este cel care are dreptul la preocuparea noastră și munca noastră în a-i sprijini procesul devenirii. Aduceți-vă aminte să îl apreciați mereu pentru ce face bine și să îi spuneți cm îl vedeți și ce lucruri frumoase aduce în viața voastră. Faceți ca ce aude să fie mai mult sprijin și încurajare, decât critică. Și chiar și atunci când a greșit, oferiți-i suportul și încurajarea să iasă de acolo, să repare. Astfel va dezolta reziliență și va învăța că nimic nu este de nereparat, va crește într-un adult matur și adaptat.”

Mihaela lucrează in cabinetul personal de psihoterapie cu cupluri, adulți și adolescenți, în română sau engleză, live sau online. Este bucuria și pasiunea ei să îi ajute pe oameni să atingă libertatea de a face alegeri cu privire la cine sunt și la calitatea vieții lor.

Pana acum nu am intalnit niciun adult in cabinet cu care sa nu fi lucrat terapeutic relatia cu unul sau ambii parinti. Inevitabil descoperim ca intotdeauna exista dificultati de relationare in acest “cuplu” in care domina inegalitatea de pozitii. Unii simt ca parintii lor sunt prea prezenti, prea puternici, prea controlatori, in timp ce pentru altii acestia sunt prea slabi, prea dependenti, prea acaparati de propriile nevoi, prea victime. Pentru unii parintii sunt “controlul calitatii” vietii lor si stiu ei intotdeauna mai bine, pentru altii sunt cei care nu pot nimic singuri si care au nevoie de copiii lor ca sa continue sa traiasca, sa le fie si lor bine. Pentru aceia dintre copiii adulti care au astfel de parinti, o mare parte din viata lor o reprezinta gestionarea relatiei cu acestia, consumand mult din energia lor pentru propriile interese si/sau muscand cu aviditate din stima de sine si sentimentul de independenta, autonomie, control. Ei sunt adultii care stiu ca sunt obositi si consumati de relatia cu parintii lor si care, din diferite motive si credinte, se simt prinsi in acest tip de relationare si nu simt ca au de ales. In terapie descoperim care sunt variantele de gestionare a acestor tipuri de relatii si construim resursele si puterea de a fi bine cu alegerile pe care le facem, liberi sa investim in viata noastra fara vinovatie, liberi sa ne raportam cu intelepciune la aceasta relatie speciala din viata noastra, cea cu parintii.

Da! Si as mai adauga, sa fii langa el sau ea, ca sa aiba siguranta si suportul in cadrul carora sa simta intens e safe.

Graphic credit: The Parallel Process

Yesterday, I posed the question: do we deserve self-care in times of global crisis? And the answer is yes - a resounding yes.

Audre Lorde said “caring for myself is not self-indulgence. It is self-preservation, and that is an act of political warfare.”

In order to activate and to do so sustainably, we must continually care for our own mental, emotional, and physical wellbeing. Self-care can be its own act of rebellion against injustice.

When you’re ready, I’ve included a list of resources in this month’s newsletter below towards causes we care about and invite you to share yours with us too.
https://bit.ly/3Q45jwG

🖊𝐌𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜 𝐚𝐥 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢:
𝐓𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐫𝐞𝐠𝐫𝐞𝐬𝐢𝐞 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝟒𝟎 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢.

Este adevărat, unele abilități cognitive scad pe măsură ce îmbătrânim, dar creierul are capacitatea de a naște noi conexiuni neuronale și de a învăța. Neurogenenza și neuroplasticitatea sunt abilitățile creierului de a ne face apți de învățare și de rescriere a tiparelor comportamentale, la orice vârstă.

📚Multe abilități mentale se îmbunătățesc odată cu vârsta. Vocabular, de exemplu, persoanele în vârstă cunosc mai multe cuvinte și înțeleg distincții lingvistice subtile. Având în vedere o schiță biografică a unui străîn, putem să judecăm mai rapid și mai bine, datorită experienței.

👀Studiile au arătat că față de tineri, adulții au un scor mai mare la testele de înțelepciune socială, cm ar fi modul de soluționare a unui conflict.

Oamenii devin din ce în ce mai buni în timp în a-și regla propriile emoții și a găsi sens în viața lor.

„Nu poate exista libertate reală fără libertatea de a eșua.” - Erich Fromm

În suflet e cam ca afară: ba cu soare, ba cu nori, un pic de ploaie... o, și mirosul de ploaie primăvara! L-am simțit prima oară după foarte mult timp. A fost minunat!!!!!!!! Niște vânt! Agitație! Și azi se pare că mi-am hrănit speranța și se simte bine. Pe lângă primăvara care se luptă să se nască afară, nimic nu îmi trezește mai mult încrederea că lucrurile pot fi bine în viitor ca un spațiu sau un obiect pe care îl credeai pierdut, înghițit de gunoi, pe care îl readuci la viață cu drag și viziune. Așa că astăzi a fost lupta și munca restaurării, frustrarea, oboseala și durerea fizică, însoțite de bucuria că, în curând, va exista în realitate ceva ce până acum a trăit doar în imaginația mea. Știu că ne place mai mult acum să ne petrecem timpul cu activități productive, noi, total relaxante sau măcar curate, dar eu am descoperit că face bine sufletului când îl forțezi să își imagineze, să proiecteze în viitor, când faci planuri și când readuci la viață ceva care credeai că nu va mai trăi vreodată sau că va mai avea un folos. Îți ia atenția de pe probleme și gânduri care macină și ți-o pune nu doar pe ceva ce speri că va ieși bine, ci pe ceva ce o să vezi cm va fi ieșit din mâinle tale. Parcă te face să îți mai dai și ție o șansă și să crezi că și din tine se mai poate naște ceva ce nu a existat până acum, ceva frumos, indiferent cât de mare e ruina sau gunoiul din suflet. Am mâinile uscate, mă strânge pielea de pe față, mă doare mijlocul și tot spatele, dar în suflet e petrecere, au înnebunit salcâmii. Am văzut cm s-a născut ceva frumos din ceva lăsat în paragină... și eu am facut asta să se întâmple! Îmi vine să mă pup! 😊

Our society has a tendency to pathologise anxiety, labelling it as a ‘condition’ from which we must be ‘cured’. Yet anxiety is no malady; it is an entirely natural, reasonable response to a world awash with dangers and threats. That doesn’t mean we are condemned to suffer — rather that the remedy may be vastly different from what we first imagined.

Download three free exercises to help master the art of calm: http://ow.ly/sk3Z50IpmiH

Prima zi oficială de primavară. Ieri a fost echinocțiul. Încep buletinul meteo din suflet. Vremea este în general frumoasă. Este speranță, în ciuda faptului că există motive de tristețe, de anxietate, de stres. Foarte aproape de noi, geografic, este război în toată regulă și, în lumea secolului 21, un astfel de eveniment nu lasă pe nimeni neatins. Lumea cumpără panicată si se întreabă cu ce va plăti curentul, gazele, cât vor crește prețurile. Dar azi a fost soare și soarele îmi dă mereu speranță. M-am uitat lung la mugurii mestecenilor și ai liliacului din curte si m-am entuziasmat la gândul că aceasta va fi în curând verde. Natura și renașterea ei sunt un puternic generator de speranță pentru mine. Dacă este cer senin în suflet, știu să iau decizii bune în afara mea. Așa că mă uit întâi în suflet și îl las să-mi spună cm este și apoi îi spun eu cm să fie bine. Vremea din suflet o pot controla sau măcar o pot tempera, îmblânzi un pic. Azi a fost soare și a fost speranță și a fost dragoste și sunt planuri. Visez, pentru că atat timp cât există vise și speranțe și realitatea din afară își mai potolește răgetul un pic ... și am curaj să mă duc după ele.

"A man should hear a little music, read a little poetry, and see a fine picture every day of his life, in order that worldly cares may not obliterate the sense of the beautiful which God has implanted in the human soul."

— Johan Wolfgang von Goethe

Una dintre luptele despre care se vorbește foarte puțin, în ciuda răspândirii ei și a profunzimii în care își face loc în psihicul uman, este cea a vârstei mijlocii. Se pare că pe bărbați îi lovește chiar mai tare decât pe femei. Studiile spun că bărbații pot fi afectați de această criză până la contemplarea sau chiar punerea în act a suicidului. Pe lângă presiunea trecerii în a doua jumătate a vieții și contemplarea mai de aproape a sfârșitului, bărbații intră într-o perioadă de evaluare a propriilor realizări, a eșecurilor, a lucrurilor pe care nu le-au făcut din ceea ce și-au dorit, a gradului de satisfacție în ceea ce privește familia și profesia, poziția socială, stabilitatea și confortul material. Deși trăim într-o epocă în care femeia contribuie în mod substanțial la finanțele familiei, bărbații continuă să trăiască cu presiunea responsabilității dar și a ambiției de a-și demonstra capacitatea de a întreține familia, de a asigura protecție și confort. Deși trăim într-o vreme în care eșecul în căsnicie este destul de răspândit și lucrurile se rezolva mai ușor în ceea ce privește despărțirea, împărțirea copiilor și mai ales având la îndemăna suportul profesionist din parte psihologilor și a psihoterapeuților, atât pentru adulții implicați cât și pentru copii, divorțul, mai ales dacă bărbatul nu are suport social, este unul din factorii care accentuează în mod profund criza vârstei mijlocii. Personal îi admir foarte mult pe bărbații care își asumă aceste responsabilități și care sunt ambițioși cu privire la țintele pe care vor să le atingă în viață. Tocmai de aceea mi-ar placea foarte mult ca o discuție deschisă despre această criză să normalizeze și să dezbrace de rușine faptul că bărbații trec prin asta. Dacă nu toți, cei mai mulți se confruntă cu ea și m-aș bucura ca psihoterapeuții, dar și societatea, să ofere mai multă susținere și suport pentru acești bărbați. Mi-ar placea ca ei să aibă curajul să vorbească despre luptele emoționale intense pe care le duc și să nu se teamă să ceară ajutor psihoterapeutic, dar și de la cercul lor social. O să închei spunând atât: criza vârstei mijlocii este normală, este dificilă și poate fi trecută mai ușor cu suport psihoterapeutic.

😁😂

Born on this day in 1909, Simone Weil gave us such a wealth of wisdom in her all too brief 34 years. Here is the most enduring of it: https://www.themarginalian.org/tag/simone-weil/

A trecut prima lună dintr-un nou an și nu o spun cu intenția de a afirma o platitudine, ci pentru a da perspectivă. Perspectiva este cea a schimbărilor pe care poate unii dintre voi și le-au propus și care poate ar fi trebuit deja să dea primele semne de viață. Dacă printre lucrurile pe care ți le-ai propus pentru anul ăsta este și să investești mai mult în tine, să te cunoști mai bine, să-ți rezolvi niște probleme, dacă te-ai gândit la terapie și tot nu reușești să te convingi că merită sau că ai suficiente motive să o faci, îți recomand un articol. Acesta își propune să ne ajute să ne dăm seama dacă suntem în situația în care ajutorul terapeutic ar fi de bun augur sau chiar foarte necesar. Articolul numește și descrie pe scurt 20 de motive pentru a începe o terapie. Printre ele:
*dacă îndatoriri simple de zi cu zi par foarte greu de realizat,
*dacă te simți singur,
*dacă ai o problemă medicală cu care nu te descurci prea bine,
*dacă te întrebi dacă ceea ce ți se întâmplă sau ceea ce simți este normal,
*dacă nu poți să te bucuri de faptul că ești părinte.
Sper să fiți suficient de curioși să vedeți dacă există vreun motiv care vi s-ar potrivi vouă. Iar dacă vă tot gândiți să începeți terapia și nu reușiți să luați decizia, poate unul dintre aceste motive va fi cel care va înclina balanța ca să decideți. https://www.psychologytoday.com/us/blog/in-practice/202111/20-signs-it-might-be-time-try-therapy?fbclid=IwAR2yfr8tirpH3Hl5WLNRVfXwZN369-XyMQdStApWxDkJHaJGrESu-Yrr1Kk

20 Signs That It Might Be Time to Try Therapy 12. You're wondering, "Is this normal or is it a problem?"

Cred foarte tare în rolul psihiatrilor și cred că, în anumite situații, medicamentele psihotrope pot fi salvatoare. În același timp, motivul pentru care vă propun această poveste este faptul că recurgerea la ajutor psihiatric, așteptarea de a-ți rezolva problemele repede și mai ieftin cu ajutorul doar al medicamentelor, eu o consider iluzorie. De cele mai multe ori, evitarea psihoterapiei ajunge să fie doar mult mai costisitoare, mult mai dureroasă și cu consecințe greu de recuperat, decât optiunea unei serii de sedințe de terapie. Știu că poate sună self-serving, dar una din luptele pe care nu voi obosi să le dau este cea împotriva supramedicației sau a medicamentării atunci când nu este imperativ necesar și asta din cauza consecințelor serioase pe care aceasta le are. Iată ce spune autoarea articolului despre prietena ei care ajunge dependentă de medicamente: ”Dacă ar fi început terapia de atunci, din anul I, când avea atacuri de panică, parcursul ei ar fi fost altul. Recuperarea ei a fost mult mai dificilă în lipsa unui ajutor specializat. ” Citiți și vedeți și singuri ce părere vă faceți despre acest subiect sensibil! https://www.scena9.ro/article/dependenta-benzodiazepine-pastile?fbclid=IwAR0oKEr52E0zAsH_b54tX709Aq96MuW-BUTlXaWKCycs-dGMp_pA_JCLDBE

„Nu știam să fiu fără pastile” Cum arată dependența de benzodiazepine, prin ochii unei tinere căreia medicii i-au tot scris rețete?

Mult timp am fost reticentă să urmăresc acest film, în principal pentru că, din trailer, mi-a lăsat impresia că e un thriller mai mult decât orice altceva. Părea interesant subiectul și știam că, din cauza sau datorită lui Amy Adams o sa îi dau într-o zi o șansă. Mi-a depășit cu foarte mult așteptările, iar partea de thriller nu a fost nicidecum centrală, cel puțin pentru mine n-a fost. Deși este o ficțiune, cred cu tărie în eliberarea și reorganizarea psihică și emoțională pe care o experimentăm atunci când deblocăm evenimente sau elemente traumatice din trecutul nostru și le punem la locul lor, în trecut. Bucata de thriller a fost elementul care cred ca i-a arătat personajului principal că își dorea de fapt foarte mult să trăiască. Mi se pare un film plin de speranță, care cred că ilustrează într-un mod artistic ideea de reziliență, de a lua lucrurile de la început, de a-ți oferi încă o șansă, știind că ai făcut curat pe drumul tău și ai lăsat în trecut ceea ce îți tulbura viața și progresul în prezent. Nu spun că e ușor să faci asta, așa cm nu fost nici pentru personajul principal din film, dar, da, spun că este posibil. Nu cred că există în noi un instinct mai puternic decât cel de supraviețuire. Sper să îl vedeți și sper să fie o experiență care să vă ofere ceea ce aveți nevoie. Enjoy!
A ... e pe Netflix!
https://www.youtube.com/watch?v=v_0GJg_Jnlo&t=26s

The Woman in the Window | Official Trailer | Netflix Anna Fox (Amy Adams) feels safest when she’s watching the world from behind her window. Until the Russell family moves in across the street, and she witnesse...

Never too old chiar daca antic: Nosce te ipsum!

Unul dintre motivele cele mai profunde pentru care ne luptăm cu nefericirea, depresia, melancolia, frustrarea, starea continuă de nemulțumire este faptul că nu suntem conștienți de nevoile nostre cele mai stringente, nu suntem în contact cu vulnerabilitatea noastră. Dacă suntem în contact și conștienți, nu știm cm să avem grijă de noi, cm să aducem satisfacția împlinirii lor în viața noastră. Sau credem că trebuie să ne sacrificăm: „Asta e, nimeni nu își împlinește toate nevoile. Sunt alte lucruri mai importante care necesită atenția și resursele mele”. Pare că suntem prinși într-un cerc al suferinței din care nu avem șanse să ieșim. Adevărul este că nu e chiar așa. Pentru unii dintre noi este suficient să devenim conștienți de cine suntem și care sunt nevoile noastre de care nu ne îngrijim. Alții trebuie să treacă pragul psihologic al faptului că ar fi egoiști dacă s-ar ocupa de nevoile lor. Iar alții au nevoie de forme creative prin care să găsească surogate pentru acele lucruri care ar răspunde nevoilor lor, atunci când the real thing nu este accesibil. Și mai există și varianta în care am putea să ne întrebăm de ce the real thing nu ne este accesibil … încă. Pot să fac ceva ca să ajung acolo? E vorba de ceva ce trebuie să schimb în contextul în care mă aflu sau ceva din interiorul meu? În oricare dintre aceste situații v-ați afla, pot să vă spun cu siguranță că nu ați consumat toate variantele prin care ați putea avea o viață mai bună, mai împlinită, cu mai multă satisfacție. Nu terminăm niciodată să ne cunoaștem și nu există limite pentru creativitatea omului care își dorește ceva. Dacă nu poți singur, un terapeut sigur te poate ajuta să identifici și să privești cu nădejde la resursele tale și să fii mai puțin fixat pe neajunsuri, piedici, nenoroc. Te provoc să încerci!

The problem is that we think we already know everything necessary about how to be with another person, without having bothered to learn anything at all. We are no more capable of figuring out how to handle this task on our own than we would be able intuitively to work out how to land a plane or perform brain surgery.
Alain de Botton, How to Think More About S*x https://www.paginadepsihologie.ro/produs/cum-sa-ne-gandim-mai-mult-la-sex/

Daca astazi doare si nu poti vedea finalul acestei dureri, ce pot sa-ti garantez este ca la un moment dat ea va inceta. La capatul acestei dureri vei fi schimbat, dar ea nu va fi nesfarsita. Este fascinanta puterea psihicului nostru de a ne apara. Cine vei fi la capatul celalalt al durerii depinde de ce alegi sa faci acum, in mijlocul ei. In mare ai doua variante: sa actionezi sau sa lasi lucrurile sa se intample. Optiunea de a actiona inseamna sa alegi sa cauti ajutor ca sa te intelegi mai bine, sa dai sens emotiilor si suferintei tale si, in final, sa faci ceva cu asta … sa alegi cine vrei tu sa fii in urma experientelor din viata ta, sa alegi tu ce vrei sa faci si sa fie viata ta. Optiunea de a indura si a lasa lucrurile sa se intample inseamna ca psihicul tau va invata sa se desensibilizeze la acea sursa de durere, va ingheta sau va rula un film nou, mai mult sau mai putin inspirat din realitate, astfel incat lucrurile sa capete sens si sa se transforme in ceva care nu doare. Aceasta optiune poate insemna depresia, o subexcitare a sistemului nervos si o stare vegetativa la limita supravietuirii sau manie, o supraexcitare directionata spre actiune, spre anxietate, spre panica, spre incapacitatea de a sta, de a simti, pur si simplu de a fi. Pe langa faptul ca durerea trece, iti mai pot garanta ca exista solutii constructive pentru a iesi din orice situatie in care te afli, iar resursele nu sunt atat de departe pe cat poate iti imaginezi. Te indemn cu multa compasiune sa alegi sa faci ceva pentru sufletul tau! Sunt aici sa vorbim.

Gandurile mele legate de acest sfarsit de an sunt in primul rand de apreciere si recunostinta fata de ceea ce a fost in viata mea anul acesta. Ma bucur din inima pentru tot ceea ce am trait, bun, rau, greu, provocator, surprinzator, distractiv, aventuros, neasteptat, nou. Pentru mine este momentul in care, desi pot enumera lucruri care as fi vrut sa se intample si nu s-au intamplat sau sa ajung sa le fac si nu le-am facut, imi amintesc ca fiecare lucru are vremea lui si ca din tot ceea ce nu a iesit cm mi-am dorit invat ce trebuie sa fac diferit. Imi doresc ca fiecare an sa vina cu progres, in primul rand la nivel personal. Trecerea in anul urmator vine si cu anxietati, dar incerc sa imi amintesc ca anxietatea poate fi canalizata ca energie pentru a face, pentru creativitate, pentru a aduce in realitate ceea ce imi doresc. Asa ca ma incurajez pe mine si va incurajez si pe voi sa va luati un moment in care sa va apreciati pentru ceea ce ati facut anul acesta, pentru rezultate si pentru ca ati ajuns pana aici si faceti cu incredere loc anxietatilor legate de anul care vine, stiind ca ele va vor mobiliza sa realizati planurile si obiectivele noi pe care le aveti. Va doresc o noapte luminoasa si plina de bucurie si un an in care sa va apropiati si mai mult de cine va doriti sa fiti si de viata pe care va doriti sa o traiti.

Ajunul vine cu promisiunea unui inceput, a unei impliniri, a incetarii asteptarii. Ajunul vine cu tensiunea ridicata la maxim, bucuria bine instalata in inima si linistea ca toate pregatirile sunt gata. Acum ne asezam fiecare si admiram bradul, ne punem o ciocolata calda sau un vin, d**a preferinte, si anticipam odihna si desfatarea care vor veni in zilele ce urmeaza. Ajunul nu este bucuria doar a copiilor. Sunt atat de multe lucruri care au un ajun, momente speciale, decizii importante, schimbari pe care le pregatim in viata noastra. Exista un ajun al casatoriei, al nasterii, al admiterii sau al absolvirii, al noului job, al vacantei. Trairea emotionala este intensa pentru ca vine cu incarcatura adunata din tot ceea ce am facut ca sa pregatim evenimentul dar si din dorinta si speranta ca totul va fi asa cm ne dorim. Nici un alt moment din pregatirea unui eveniment nu este atat de incarcat si de placut cm este ajunul. Ne poate da fluturi in stomac, insomnii, chiar euforie. Va doresc din inima sa simtiti acest ajun, sa va bucurati de tot ceea ce aveti frumos si mai ales de oamenii importanti din viata voastra. Ajunul este promisiunea ca ceva vine, ceva bun. Nu pierdeti oportunitatea de a simti emotia acestui ajun, iar daca aveti copii, uitati-va la bucuria si la intensitatea emotiilor lor si lasati-va molipsiti. Sa va fie sufletul plin de pace, bucurie, liniste si speranta!

Faptul ca suntem inclinati sa marcam evenimentele importante din viata noastra sarbatorind este unul dintre cele mai frumoase si mai speciale obiceiuri pe care le avem. Acele momente pe care le sarbatorim raman in memoria afectiva si devin parte din bagajul nostru emotional care descrie cm a fost viata noastra pana atunci. Desi Craciunul este o sarbatoare crestina si in epoca secularizata in care traim si-a pierdut in mare parte continutul religios, se pare ca a ramas un moment din an pe care continuam sa il sarbatorim si de care ne bucuram. Cel putin in prima parte a vietii, in copilarie, trecerea anului este mult mai semnificativ marcata de sarbatoarea Craciunului decat de petrecerea de Revelion. Ea este o sarbatoare a familiei, bogata in traditii si obiceiuri, cu mult simbolism, magie, dragoste, caldura. Este cea mai calda sarbatoare, in cea mai rece perioada a anului. Daca petrecerea de Revelion ne poate trezi si anxietatea, Craciunul e un moment in care ne putem bucura fara sa infruntam toate emotiile care vin odata cu ideea trecerii unui nou an din viata. Momentele pe care nu le marcam, tind sa ramana o amintire mai mult incetosata. Sa nu simtiti niciodata ca faceti risipa daca sarbatoriti orice credeti ca este sau va doriti sa fie semnificativ in viata voastra. Pana la urma sarbatoarea inseamna bucurie si de ce nu ne-am dori sa cream cat mai multe momente de bucurie? Orice sau oricate resurse materiale si de orice alta natura avem in prezent ca sa imbracam in semnificatie ceea ce este important pentru noi, sa le folosim. Pana la urma ceea ce este material se pierde, dar semnificatia pe care am dat-o momentului prin consumul material, prin generozitatea cu care am cheltuit, se transforma in emotie iar ea ramane in banca noastra afectiva de clipe frumoase in care am simtit bucurie. Construiti cat mai multe din acestea si sarbatoriti cu mana si inima larga!

Toti ne dorim sa traim o stare permanenta de bine, de vioiciune, de placere. Realitatea este ca bucuria apartine momentelor. Cu siguranta este in puterea noastra sa profitam de momente ca sa ne bucuram. Putem sa le cream sau sa cautam motive pentru care cat mai multe dintre ele sa fie pline de bucurie. De sarbatori avem cele mai multe oportunitati in care sa petrecem momente de bucurie. Suntem mai deschisi sa observam si sa valorizam chiar lucruri marunte pentru ca le asociem cu o perioada speciala: mancarea, ciocolata calda, decoratiunile, luminitele, plimbarea in zapada. Parca multe dintre ele isi pierd farmecul odata cu trecerea sarbatorilor. Specialisti care au studiat sentimentul de bucurie au ajuns la concluzia ca acesta poate fi resimtit atunci cand in mod intentionat valorizam si suntem atenti la lucrurile frumoase pe care de obicei le ignoram. Atunci cand traim, celebram, anticipam acele lucruri carora le atribuim semnificatie, ne delectam in starea de bucurie. Iar daca ramanem conectati la ceea ce conteaza in mod profund pentru noi, chiar si in fata dificultatilor si a pierderii, putem sa perseveram in starea de bucurie. Nu lasati nimic sa va fure atentia de la lucrurile pe care le valorizati, ci din contra, dati-le timp, atentie si implicare si savurati tot ceea ce va bucura. Dati-va voie zilele acestea sa va deconectati un pic de la ceea ce este urgent, complicat, crucial si ingaduiti-va sa faceti loc pentru ceea ce va aduce echilibru, pace, liniste, entuziasm, BUCURIE. Se pare ca are beneficii importante: ne lungeste viata, echilibreaza mintea, imbunatateste puterea de concentrare, stabilizeaza continutul din memoria de lucru si ne ajuta sa putem bloca lucrurile care ne distrag. Ne scoate din starea de amorteala a rutinei, a stresului, dezamagirii si frustrarilor. Va doresc ca zilele acestea sa va bucurati din toata inima!