Sandaya Studio

Sandaya Studio

Studio Yoga
Sound Healing
Theta Healing
Workshop-uri/Evenimente/Ritualuri/Ceremonii
Comunitate

Photos from Sandaya Studio's post 19/09/2024

E toamnă. 🍁🍂
Atât 😊 🙏💚

13/09/2024
Photos from Sandaya Studio's post 08/09/2024

Jocul Elementelor Primordiale 🔥⛰️🌊🌪

Doar recunoștință și iubire infinită 🙏💚

🙏 După multe peripeții, am reușit să susținem acest eveniment și să ne lăsăm sufletele să cânte la unison.

🤦🏼‍♀️ S-au întâmplat multe lucruri care pot fi interpretate drept impedimente, dar suntem recunoscători că nu am renunțat: pe drumul spre mare, s-a rupt cureaua de alternator a uneia dintre mașinile cu care am venit, discuții, alergătură, a plouat ieri foarte tare, a bătut vântul, însă, cu 10 minute înainte de ora 18, totul era așezat pe poziții, iar noi răsuflam ușurați, în așteptarea participanților.

🌈 Am dăruit cu toată iubirea, am lucrat intuitiv, nici nu am mai respectat în totalitate secvența discutată inițial, a fost cu emoții și cu lacrimi, iar elementele naturii, cărora le-am adus ofrandă prin acest eveniment, ne-au susținut la rândul lor și am simțit acest lucru în toate structurile noastre.
La finalul sesiunii, un stol imens de ciori, s-a oprit deasupra noastră, au planat preț de câteva secunde, apoi și-au continuat drumul în imensitatea cerului.

Ne revedem la următorul eveniment, la Gong Puja, pe 21 septembrie!

🙏💚 Cu recunoştință și iubire,

Andreea și Claudiu

21/08/2024

Săptămâna aceasta și săptămâna viitoare, clasele de yoga de sâmbătă ale lui Carmen se vor muta duminica! Mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm cu drag! 🙏💚🧘‍♀️

‼️Săptămâna aceasta și săptămâna viitoare, clasele de Yoga de Weekend se vor ține 𝒅𝒖𝒎𝒊𝒏𝒊𝒄𝒂 (25 aug și 1 sept).

Va aștept cu drag să liniștim mintea, să relaxăm corpul, să bucurăm sufletul!

Detalii și înscrieri la telefon 0747070068 sau pe WhatsApp.
Namaste! 🙏☀️

Photos from Sandaya Studio's post 20/08/2024

💚 Sâmbătă, 21 septembrie, de ziua Mamei Pământ, vom susține următorul eveniment de Gong Puja. Ce îl face foarte special, este că vom suna gongurile alături de colegi din toată lumea, pentru această planetă minunată care este căminul nostru, pentru regenerarea resurselor, pentru pace mondială și pentru binele cel mai înalt al întregii creații.

🌿💫 La Gong Puja ai ocazia să renunți la control, la ego și la tot ce nu îți mai servește și să te lași în voia energiilor liniștitoare ale păturii sonore, permițând astfel o vindecare profundă și creștere spirituală. Dă-ți voie să te lași purtat de vibrațiile liniștitoare ale minunatelor instrumente, care te vor ghida către relaxare profundă și armonie interioară! Nu rata această oportunitate de a-ți hrăni sufletul și de a te conecta cu înțelepciunea infinită dinăuntrul tău. 🌌

💦 Este recomandat să vii cât mai hidratat la noaptea de gong, deoarece apa conduce foarte bine vibrația în tot corpul și susține procesul de detoxifiere.

😴 Saltelele de yoga din studio nu sunt chiar cele mai potrivite pentru un eveniment de 8 ore, așadar, te invităm să vii cu salteluța ta comodă, sau cu un sac de dormit, astfel încât să beneficiezi de un somn liniștit, în condiții optime. Îți punem la dispoziție perne, pături, sau ochelari de dormit, dar, dacă dorești, le poți aduce pe ale tale. Totodată, dacă ai un somn foarte sensibil, îți poți aduce dopuri de urechi, ca să poți dormi liniștit, în timp ce vibrația lucrează nestingherită.

🌙 sâmbătă, 21 septembrie, în intervalul 22-06.
📍 Sandaya Studio, strada Jean Louis Calderon, nr. 17, în spate la Teatrul Național.

🍵🍪 Ultima jumătate de oră este rezervată discuțiilor și împărtășirilor, iar ceaiul și o gustare light sunt din partea noastră.

💫 Schimb energetic: 440 lei. Locul este confirmat doar după achitarea integrală a prețului biletului. În caz că nu mai poți ajunge, suma achitată este nereturnabilă, însă poți găsi un prieten care să vină în locul tău.

📩 Avem doar 16 locuri disponibile, DM pentru rezervare. Toate detaliile în curând pe sandaya.ro

Cu recunoştință și iubire,

Andreea, Vanda, Lidia și Claudiu 🙏💚✨️

26/07/2024

Dragii, noștri, în curând ne revedem cu .zlamparet pentru o nouă călătorie în lumea sunetului 💚

🙂 Vă invit în București, la o călătorie de explorare a Sinelui, pe calea sunetelor gongurilor, bolurilor de cristal, bolurilor tibetane și ale altor instrumente, sâmbătă, 24 august 2024, de la ora 15:00 sau de la ora 17:30.

🎶 Ne vom curăța energetic, vom elibera frici, blocaje, traume, credințe și tipare limitative, regăsindu-ne pacea și puterea personală pentru a ne atinge Potențialul Divin.

📞 Înscrierile se fac pe Whatsapp, la numărul de telefon 0742.022.913 - Andrei Zlampareț.

🙏 Contribuția este 150 lei.

⏳ Durata unei ședințe este între 2 ore și 2 ore și 30 minute.

🧣 Să vă aduceți, vă rog, 2 pături, o pernuță și o eșarfă pentru a vă acoperi ochii cu ea.

📌 Locația: Sandaya Studio, str. Jean Louis Calderon, nr. 17, București.

✨ Numărul de locuri este limitat.

❤️ Vă așteptăm cu mare drag!

Photos from Sandaya Studio's post 18/07/2024

🥳 Șiiiiiiii, am ajuns! 🙏🩷🚀
Suntem la mare, dragii noștri, la Boemul Neptun, unde am început să ne strângem, cu instrumente, salteluțe, cățel, purcel, în așteptarea maestrului Don Conreaux 🎶✨️

💚 După ce aseară am decis să dormim la studio, pentru ca dimineață să ne fie mai ușor să strângem și să cărăm gongurile, suporturile, scoicile, tobele, etc la mașină (între noi fie vorba, este și muuuuuuuult, muuuuuuuuult mai răcoare decât acasă 🤭😅), am savurat o cafeluță rece delicioasă și am pornit la drum.

💚 Suntem foarte încântați și recunoscători pentru zilele ce urmează să se desfășoare înaintea noastră 🙏💚✨️🎶🌈

💚 Vă ținem la curent și, dacă aveți drum pe la mare, sau sunteți deja aici vă așteptăm duminică la concert de gonguri.

Cu recunoştință și iubire,
Andreea și Claudiu 🙏💚

12/07/2024

🎶🙏💚

12/07/2024

Mâine avem clasă de Yin cu Carmen
🙏💚

Dă-i voie corpului tău să se relaxeze într-o nouă clasă de 𝐘𝐈𝐍 𝐘𝐎𝐆𝐀, sâmbătă 𝟭𝟯 𝗶𝘂𝗹𝗶𝗲, de la 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟬:𝟬𝟬.
Dă-i voie să se exprime liber, complet moale, vulnerabil, după ce o săptămână întreaga a făcut tot ceea ce i-ai cerut. De la trezirea de dimineață până la activitățile diverse pe care le-ai făcut de-a lungul fiecărei zile.
Arată-i ca îl iubești exact așa cm e, unic, tocmai pentru ca nu are nevoie sa se incadreze intr-un standard de aliniere, nu ii mai ceri sa iti demonstreze nici ca poate nici ce poate, ci doar ii arati ca esti acolo si respiri toata iubirea prin el.

In Yin Yoga, nu iti propui sa cresti progresiv pana ajungi la aliniamentul corect, ci gasesti limita la care corpul tau se afla in acel moment, apoi ramai cateva minute sa o constientizezi, sa o explorezi, sa observi cm se intinde fara niciun fel de forta, fara impuneri de ordin mental.
Yin Yoga este fără efort muscular, lucrul fiind la nivelul țesuturilor conjunctive ( tendoane, ligamente, fascii, oase). Este modalitatea cea mai eficientă de a ne elibera de tensiuni fizice și mentale, de a ne conecta la noi înșine și de a cultiva răbdarea și încrederea.

Vă aștept cu drag sâmbătă, de la ora 10:00 𝒍𝒂 𝑺𝒂𝒏𝒅𝒂𝒚𝒂 𝑺𝒕𝒖𝒅𝒊𝒐, un spațiu răcoros și plin de energie pozitivă (Str. Jean Louis Calderon nr. 17, in spatele Teatrului National) să descoperim sau redescoperim frumusețea și beneficiile practicii 𝒀𝒊𝒏 𝒀𝒐𝒈𝒂.
Detalii și înscrieri la telefon 0747070068 sau pe WhatsApp.
Namaste! 🙏☀️

11/07/2024

❗️Anunț important ❗️

🎶 În perioada 18-23 iulie, nu ne vedem pentru clasele de la studio: suntem plecați la mare, la Gong Masterclass, sub îndrumarea lui Don Conreaux 🙏💚

💚 Începând de miercuri, 24 iulie, ne revedem la program normal 😊

Cu recunoştință și iubire,
Andreea și Claudiu 🙏💚

Photos from Sandaya Studio's post 09/07/2024

❗️GIVEAWAY TIME❗️

🌈✨️ Am pregătit pentru tine un concurs simpatic, în care poți câștiga un loc la evenimentul nostru de săptămâna viitoare, unde ne vom conecta cu energia abundenței 😍💰

✨️ Ce trebuie să faci pentru a participa la concurs?

- follow paginilor .studio și .cu.spirit

- să dai tag unui prieten în comentarii (mai multe comentarii, mai multe șanse de câștig)

- un share pe story este binevenit

❗️Concursul se încheie duminică, 14 iulie, iar câștigătorii îi vom anunța pe story, luni după prânz.

Succes! 💫💰

02/07/2024

💰 Supererou al abundenței! 💰

Ești gata să te transformi din „aș vrea” în „am deja” și să faci loc pentru toată prosperitatea și fericirea pe care le meriți? Dacă da, atunci ai nimerit unde trebuie!

Cum ar fi sa ni te alaturi la un workshop unde vom învăța cm să atragem abundența ca un magnet de neînțeles?

Cum ar fi să scăpăm de gândurile de „nu pot” și să facem loc pentru „wow, chiar am făcut asta!”

🪄 În esență, fiecare suntem vibrație, așadar, te invităm să experimentezi puterea transformatoare a terapiei prin sunet cu gonguri planetare și boluri tibetane. Aceste instrumente antice creează vibrații profunde, care rezonează cu frecvențele noastre, ajutând la eliberarea blocajelor energetice și promovând o stare profundă de relaxare. 🧘‍♀️💖

La finalul sesiunii, te vei simți reîncărcat, împuternicit și gata să atragi bogăția și abundența pe care le meriți. 🌈✨

Lasă-ne un mesaj pentru a te înscrie și poți să aduci un prieten – abundența e mai frumoasă când o împărtășești! 🌟💰😄

✨Te așteptăm cu iubire! 🚀

14/06/2024

Joi, 13.06.2024. 🪄

✨️ Aseară a fost despre 18 gonguri planetare 😮
Am avut tot Sistemul Solar în studio și am lucrat pentru prima oară cu Pluto, care este următorul gong pe lista personală și cu care scorpionul din mine rezonează cm nu vă pot descrie 🤭🦂

✨️ Aseară a fost despre muuuuultă curățare și eliberare energetică: ne-am scăldat atât în sunete sacre, cât și în ploaia torențială care a urmat 🌊

✨️ Aseară a fost despre bucurie pură și recunoștință infinită. A fost despre relația minunată pe care o am cu Creatorul și despre felul în care am simțit energia întregului Univers alături de mine.

✨️ Aseară râdeam și plângeam de bucurie, în mijlocul furtunii, în timp ce apele spălau străzile Bucureștiului de vibrații joase.

✨️ P.S. Tot aseară realizam că, acum un an, .studio încă nu exista 🙏🩷✨️

Photos from Sandaya Studio's post 11/06/2024

🎶 Q&A despre Terapia prin Sunet (Sound Healing)

✨️ Ești pregătit să experimentezi terapia prin sunet? Programează o sesiune astăzi!

💫 În n fiecare joi, de la ora 20.30, avem ședință de grup. Ai și opțiunea unei sesiuni individuale.

💚 Găsești toate informațiile pe sandaya.ro.

Cu recunoștință și iubire,
Andreea și Claudiu 🙏🩷✨️

Photos from Sandaya Studio's post 11/06/2024

🌈 Cele 7 planuri ale existenței din Theta Healing, sunt asociate cu anumite caracteristici, care, dacă sunt perturbate, implică dezechilibre în corpul fizic.

🌈 Vestea bună este că avem la îndemână toate instrumentele necesare pentru a identifica și a lucra cu aceste dezechilibre, iar în planul 7, planul Creatorului, putem lucra cu toate elementele celorlalte planuri, însă purificate, filtrate mai întâi prin lumină divină și curățate de toate ceea ce nu este benefic pentru noi.

Cu recunoștință și iubire,
Andreea 🙏🩷✨️

Photos from Sandaya Studio's post 05/06/2024
30/05/2024

🎶 Puterea Terapiei prin Sunet: Explorând Băile de Gong, Gongurile Planetare și Bolurile Tibetane

Terapia prin sunet a câștigat o atenție semnificativă în ultimii ani, ca și abordare alternativă pentru wellness și relaxare. Utilizând instrumente precum gonguri, boluri tibetane și alte instrumente muzicale, această terapie își propune să promoveze vindecarea prin vibrație și sunet.

📜 Istoria Terapiei prin Sunet

Terapia prin sunet este o practică antică, cu rădăcini care se întind înapoi cu mii de ani. Diverse culturi au utilizat sunetul în scopuri terapeutice, ghidându-se după principiul că vibrațiile sonore pot influența câmpurile energetice ale corpului și pot promova vindecarea. Grecii antici foloseau muzica pentru a ameliora stresul și a îmbunătăți claritatea mentală. În mod similar, călugării tibetani au folosit de mult timp bolurile cântătoare în practicile de meditație și vindecare, exploatând sunetele lor rezonante pentru a facilita bunăstarea spirituală și fizică.

🪘 Mecanica Terapiei prin Sunet

În centrul terapiei prin sunet se află principiul vibrației. Fiecare celulă din corpul uman rezonează la o frecvență particulară. Când aceste frecvențe sunt perturbate, se poate ajunge la boală sau stres. Terapia prin sunet își propune să restabilească armonia în corp prin utilizarea undelor sonore pentru a reajusta aceste frecvențe și a reechilibra raportul dintre minte, corp și suflet.

Instrumentele precum gongurile planetare și bolurile tibetane produc sunete adânci, rezonante, care creează vibrații capabile să pătrundă în corp la nivel celular. Aceste vibrații pot ajuta la eliberarea tensiunii, reducerea stresului și promovarea relaxării.

🪙 Rolul Gongurilor în Terapia prin Sunet

Unul dintre cele mai populare instrumente în terapia prin sunet este gongul. Băile de gong, o formă de terapie prin sunet, implică întinderea într-o poziție relaxată, în timp ce undele sonore produse de gong spală corpul, de aici termenul „baie”. Aceste sesiuni pot fi incredibil de liniștitoare, ajutând participanții să intre foarte ușor într-o stare meditativă.

CONTINUAREA ÎN COMENTARII 🎶

29/05/2024

Suntem prinși în viețile noastre de adulți, în treburile noastre, în dorințele noastre de a ne atinge obiectivele încât de multe ori uităm cm este să te bucuri din pură plăcere.

Îți mai aduci aminte de copilul de altădată? Inocent, vesel, plin de viață și încântare, dornic de joacă și ras?
Ei bine, dacă chiar ți-a apărut un mic zâmbet gândindu-te la toate acestea, atunci copilul tău interior așteaptă doar să lași deoparte stresul maturității și să petreci puțin timp de calitate cu tine însăți/însuți.

De aceea 𝒕𝒆 𝒊𝒏𝒗𝒊𝒕 𝒔𝒂𝒎𝒃𝒂𝒕𝒂, 1 𝑰𝒖𝒏𝒊𝒆, 𝒍𝒂 𝒐 𝒄𝒍𝒂𝒔𝒂 𝒅𝒆 𝒚𝒐𝒈𝒂 𝒅𝒆𝒅𝒊𝒄𝒂𝒕𝒂 𝑪𝒐𝒑𝒊𝒍𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑰𝒏𝒕𝒆𝒓𝒊𝒐𝒓.
🎈Să pășești pe salteluta și să lași în afara ei responsabilitățile de zi cu zi, planurile, gândurile, stresul.
🎈Să te conectezi cu acele părți din tine care știu să fie spontane, vesele, libere, jucăușe.
🎈Să petreci momente pline de valoare cu Copilul tău Interior. Să fii pe deplin prezent(ă) în tine însuți/insati si să-i acorzi întreaga ta atenție făpturii interioare.
🎈Să dai voie bucuriei pure să se întâmple și să te afunzi în ea.
Te invit să faci acest lucru pentru că este ca și cm ți-ai umple un rezervor cu energie proaspătă și bună.

Te aștept!
Nu uita să mă suni sau să îmi trimiți un mesaj la 0747 070068, din timp, pentru a-ți rezerva un loc lângă noi.

Namaste!🙏 🌞

27/05/2024

❗️ Dragii noștri, vă anunțăm cu bucurie infinită următorul nostru Gong Puja, o noapte întreagă de sunete sacre, în care vei fi acoperit neîntrerupt de o pătură sonoră.

🌟 Alătură-te nouă pentru o călătorie fermecătoare în lumea sunetelor sacre la evenimentul nostru Gong Puja! Dă-ți voie să te lași purtat de vibrațiile liniștitoare ale minunatelor instrumente, care te vor ghida către relaxare profundă și armonie interioară!

🎶✨Experimentează puterea transformatoare a terapiei de vindecare vibrațională, în timp ce valurile blânde de sunet te eliberează de tensiune, îți liniștesc mintea și îți restabilesc echilibrul corpului și spiritului.

🌿💫 Gong Puja oferă o ocazie cu totul specială de a te preda energiilor liniștitoare ale păturii sonore pe parcursul nopții, permițând vindecare profundă și creștere spirituală. Nu rata această oportunitate de a-ți hrăni sufletul și de a te conecta cu înțelepciunea infinită dinăuntrul tău. Alătură-te nouă pentru o noapte de bucurie pură și revitalizare! 🌌

💦 Este recomandat să vii cât mai hidratat la această ședință de Gong Puja, deoarece apa conduce foarte bine vibrația în tot corpul și susține procesul de detoxifiere.

😴 Saltelele de yoga din studio nu sunt chiar cele mai potrivite pentru un eveniment de 8 ore, așadar, te invităm să vii cu salteluța ta comodă, sau cu un sac de dormit, astfel încât să beneficiezi de un somn liniștit, în condiții optime. Îți punem la dispoziție perne și pături, dar, dacă dorești, le poți aduce pe ale tale.

🍵🍪 Ultima jumătate de oră este rezervată discuțiilor și împărtășirilor, iar ceaiul și o gustare light sunt din partea noastră.

🌙 sâmbătă, 08 iunie, în intervalul 22-06.
📍 Sandaya Studio, strada Jean Louis Calderon, nr 17, în spate la TNB.

💫 Contribuția ta: 440 lei, în vibrația anului 2024.
📩 Avem doar 16 locuri disponibile, DM pentru rezervare.

Vă așteptăm cu iubire,
Vanda Florea, Diana Ștefan, Andreea Ionescu și Claudiu Buda 🙏✨️🩷

Photos from Sandaya Studio's post 22/05/2024

🪄 Aseară a fost despre iubire necondiționată și recunoștință infinită. a condus o meditație minunată, către stadiul de bebeluș din burtica mamei, apoi către momentul nașterii, pentru a rescrie scenariul acestor momente și a elibera emoțiile, convingerile limitative și toate energiile nebenefice stocate acolo.

🎶 .cu.spirit și au susținut meditația cu sunetele sacre ale bolurilor tibetane, tobei șamanice și gongurilor planetare, pentru a amplifica procesele de relaxare, vindecare și curățare.

✨️ Evenimentul a venit la pachet cu multe emoții și lacrimi, însă, indiferent de bagajul de vibrații joase care ieșit la suprafață, am încheiat seara cu zâmbete, îmbrățișări și dans.

🥳 LA MULȚI ANI!
P.S. Nu uitați de temele pentru acasă! Pe curând 🙏🩷✨️

Photos from Sandaya Studio's post 13/05/2024

🎶 SOUND HEALING - vindecare prin sunet 🎶

💫 Atunci când vibrațiile corpului nostru fizic și spiritual sunt în sincron, putem găsi armonie și vindecare. Totul în Univers se află într-o stare constantă de vibrație, inclusiv corpul nostru. Sunetul este o vibrație care poate fi tradusă de structurile delicate ale urechii noastre interioare, dar afectează mai mult decât acei receptori mici. Face parte din spectrul vibrațiilor energetice care ne afectează pe plan mental, fizic și spiritual. Cu mult timp în urmă, șamanii au recunoscut puterea sunetului când au folosit pentru prima dată cântece și tobe pentru a vindeca oamenii. În Egiptul antic, în Grecia și în India, utilizarea sunetului și a muzicii în scopuri de vindecare era o știință sacră, extrem de dezvoltată.

🎶 Vibrația sonoră a fost un mod de a experimenta energia universului pentru o mare parte a istoriei umanității.

🎶 Atunci când vibrațiile corpului nostru fizic și spiritual sunt în afara armoniei, pot provoca boală. Vindecarea prin sunet masează ușor moleculele înapoi în locurile corecte, eliminând blocajele și restabilind armonia. Sistemele de vindecare antice, cm ar fi medicina chineză și Ayurveda indiană, asociază anumite note muzicale cu sistemele subtile de energie ale corpului. În yoga, notele muzicale particulare corespund fiecăreia dintre cele șapte chakre. În Tibet, preoții au folosit demult clopote și boluri peste și în jurul corpului, pentru a regla și curăța centrele de energie. Diiapazoanele sunt alte instrumente care au fost folosite pentru a vindeca nu numai corpul, ci și energia dintr-o cameră.

🎶 Știind că sunetul are puterea de a vindeca, ar trebui să ne amintim și că sunetele din viața modernă pot avea un efect negativ. Alegerea tăcerii în detrimentul discordiei ne poate ajuta să menținem o stare de echilibru. Pe măsură ce căutăm sunete liniștitoare și armonioase cu care săne învăluim, s-ar putea să facem mai mult decât să creăm un balsam pentru zgomotul lumii, s-ar putea să realizăm de fapt un act de autovindecare, care ne conectează cu una dintre vibrațiile fundamentale ale Universului.

🎶 Te așteptăm cu drag, în fiecare joi, începând cu ora 20.30, la ședințele de grup 🙏✨️🩷

12/05/2024

💫 DANS ENERGETIC ȘI THETA HEALING - Legătura cu toată Creația, cu Ramona Musgociu Andreea Ionescu și Claudiu Buda

✨️ Știi că singurătatea este o iluzie? Atât timp cât tu ești conectat cu Divinitatea și înțelegi că ești parte din tot ceea ce există, nu vei fi niciodată singur.

💫 Așadar, te invităm într-o călătorie în inima universală, în care vom îmbrățișa întreaga Creație.

✨️Dansul energetic este o minunată terapie și un valoros instrument de autocunoaștere și armonizare a întregii ființe. Este accesibil tuturor celor care își doresc acum o schimbare benefică în viață, își doresc să se cunoască mai bine, își doresc să își depășească frici, temeri, programe limitative, anumite blocaje cu care se confruntă în acest moment sau în ultima perioadă.
Dansul Energetic poate fi utilizat în următoarele scopuri:
• pentru accederea la treptele superioare de pregătire umană,
• pentru terapia suferințelor acute și bolilor cronice,
• pentru relaxare și meditație,
• pentru elevarea stărilor de conștiință,
• pentru creșterea performanțelor în viața de zi cu zi,
• pentru îmbunătățirea calității vieții și a relațiilor.

💫 TEHNICA Theta Healing ne permite să accesăm la nivel profund subconștientul, pentru a elibera convingeri limitative, emoții blocate, energie stagnantă, traume și modele comportamentale nebenefice, creând astfel schimbări permanente în viața noastră. Avem posibilitatea de a manifesta realitatea pe care ne-o dorim, în domenii precum: misiunea de viață, sănătate, relații, carieră, starea de sănătate fizică, mentală și spirituală.
Cu ajutorul tehnicii Theta Healing restabilim echilibrul dintre minte, trup și suflet.

🗓 Când? 19 mai, 15.00-18.00

📍 Unde? Sandaya Studio, Strada Jean Louis Calderon, nr. 17

💰 Investitia ta? 200 lei.

❗️Locuri limitate❗️

Photos from Sandaya Studio's post 10/05/2024

✨️ EVENIMENT WOW- COCOON JOURNEY- Meditation and Sound Healing 🩷 Rescrierea Matricei din Uter și de la Naștere prin Meditație Ghidată și Sound Healing cu cele 2 Andreea:) și Claudiu.

💫 Alătură-te nouă într-o călătorie transformatoare de vindecare și redescoperire a Sinelui prin regresie în uter și la naștere, acompaniată de armoniile curative ale bolurilor tibetane, gongurilor și altor elemente sacre.

🌱 Într-o lume agitată, conexiunea cu sinele nostru profund poate părea adesea pierdută sau neclară. Cu toate acestea, răspunsurile și echilibrul pe care le căutăm sunt adesea ascunse în cele mai profunde amintiri ale ființei noastre, chiar în momentele noastre inițiale de existență.

👶 Regresia în uter și rescrierea poveștii de la naștere este o tehnică de meditație profundă care vă permite să accesați dar și să schimbați amintiri și stări de conștiență din primele momente ale vieții voastre, chiar și din perioada prenatală. Această tehnică oferă oportunitatea de a înțelege și vindeca aspecte ale sinelui care pot fi altfel inaccesibile, ajutând participanții să elibereze frici sau blocaje emoționale care și-au avut originea în acele momente timpurii.

🎶 Complementând această călătorie interioară cu sound healing-ul cu boluri tibetane și gonguri, se crează un peisaj sonor care susține starea de meditație profundă.

🗓 Când? 21 mai, 19.00-21.30

📍 Unde? Sandaya Studio, Jean Louis Calderon 17
🤍 Dress code? Alb in partea de sus.
Ce trebuie sa aveti la voi? O eșarfă mare sau o păturică subțire.

💰 Investitia ta?
377 lei pentru primii 15, apoi 444.
❗️Locuri limitate❗️

30/04/2024

🌼🐰 Vacanță de Paște la Sandaya Studio 🌼🐰

🐇 Dragii noștri prieteni, dorim să vă anunțăm că vom lua o pauză, în perioada 1-8 mai, pentru a celebra Sărbătorile Pascale și a ne reîncărca bateriile.

✨️ Revenim din data de 9 mai, dornici să ne continuăm călătoria împreună, cu forțe proaspete, energie, creativitate și evenimente pentru voi.

🐇✨️ Vă dorim un Paște binecuvântat și senin, iar spiritul acestei perioade să vă aducă iubire, bucurie echilibru, bunăstare, râs și armonie in toate aspectele vieţii voastre!

🌼🐇✨️ Vă mulțumim pentru încrederea, sprijinul și prietenia voastră!

Cu recunoştință și iubire,
Andreea și Claudiu 🙏🩷✨️

Photos from Sandaya Studio's post 17/04/2024

❗️Dacă ești o companie căreia îi pasă de pasă de starea de bine a angajaților săi, atunci te afli la locul potrivit!

✨️ Insuflă armonie și relaxare în spațiul de lucru,
cu a jutorul terapiei vibraționale, o metodă dovedită de a îmbunătăţi starea de bine a angajatilor, care conduce la o stare de relaxare profundă, echilibrare
energetică, eliberare de blocaje, precum și o calitate sporită a somnului pentru echipa ta.

✨️Experimentează o stare de concentrare sporită și producţivitate pe măsură, în timp ce terapia vibrațională îmbunătățește mbunătățește claritatea mentală și starea generală de bine în rândul echipei tale. Creează și consolidează legặturile de echipă prin sesiuni de sound healing de grup, promovând un sentiment de unitate și colaborare.

✨️ Oferă-le angajaţilor tăi o experienţă inedită, incluzând în programul tău de wellbeing corporate, ședințe personalizate de sound healing, fie la sediul tău, fie la studio-ul nostru. Venim cu drag și la evenimente, petreceri ale firmei, sau chiar team-building, dacă ne auzim din timp și programul ne permite.

📩 Contactează-ne pentru a personaliza
împreună un program pentru echipa ta!

❗️Alătură-te astăzi companiilor de top care pun
pe primul loc bunăstarea angajaților!
Găsești mai multe amănunte pe site-ul nostru,
https://sandaya.ro/

03/04/2024

🙏 Sentimentul că faci exact ceea ce îți place, că ești în misiunea ta de viață și simți asta în fiecare celulă este neprețuit. Să ai posibilitatea să faci acest lucru lângă omul pe care îl iubești cel mai mult, după ce v-ați format împreună și v-ați căutat ani de zile calea comună, este binecuvântare 🙏✨️

🙏 Așa simțim noi în fiecare zi de când trăim visul numit .studio și vă mulțumim tuturor, clienți și colaboratori, care ne-ați devenit prieteni, sunteți alături de noi și ne ajutați să creștem!

🌈 Bună dimineața, oameni dragi și frumoși! Să aveți o zi plină de iubire!

Cu recunoștință,
Andreea și Claudiu 🙏🩷✨️

Videos (show all)

Global Gong Puja Day 🙏💚🎶În această noapte, alături de colegi din 85 de țări, sunăm gongurile pentru Mama Pământ, pentru ...
💫 Ridică-ți vibrația, purifică-ți energia, setează-ți noi intenții de Lună Nouă și vindecă-ți corpul într-o sesiune prof...
💚 Urmează o perioadă foarte faină, plină cu evenimente interesante și multe surprize 🔥.....#sandayastudio #soundhealing ...
🎶 În fiecare joi, începând cu ora 20.30, ne vedem la ședința de Sound Healing de grup, cu Andreea și Claudiu 💚✨️ Detalii...
💚 Once upon a time, there was a gong master in many bodies...🙏🎶✨️💚🚀💚 Evenimentul care ne-a adus împreună, din toate colț...
Când nu mai pot, fug la mami @andreea.cu.spirit 🤣Cum să nu fie vibe fain și energie pe măsură la noi în studio, când sun...
✨️ Dragilor, ne-am întors azi-noapte de la mare. Au fost niște zile pline de învățături noi, abia așteptăm să exersăm câ...
✨️ Duminică, în ultima zi a @namasteindiafestival, am avut în program o ședință de terapie vibrațională, "Ecouri ale sun...
Ședință privată Sound Healing
#sandayastudio #soundhealing #terapie #baiedegong #gongbath #vibratie #sunet #gongmaster #gonguri #gonguriplanetare
🌊 Dansul apei 🎶🌊 Dansul apei este o practică fascinantă, învăluită în vindecare sonoră, care își găsește esența în mângâ...

Address


Strada Jean Louis Calderon, Nr 17
Bucharest
020031