Ninel PEIA

t iar în văzduh şi m-am ridicat din Ţărâna Neamului. Ajuns mare în ani, şi am descoperit ceea ce am ştiut, neexprimat, mereu. Mama tuturor mamelor noastre. Uneori ţărancă, alteori regină. Deseori urâtă, dar atât de iubită. Dar ea trebuie să ştie că este iubită aşa că îi voi spune, încă odată: Te iubesc, Românie! Te iubesc cu o patimă pe care puţini o vor înţelege, dar cei puţini vor şti despre ce vorbesc. Te iubesc arzând în lumina Ta, Te iubesc strălucind printre visele strămoşilor noştri. Te iubesc cm nimeni n-a mai fost iubit vreodată. Şi când respir respir din România. Dar când expir expir cu dor şi încă o şarjă de iubire trimit spre inima Ta. Şi când dorm, Te iubesc, Românie. Visurile mi le învelesc cu Tine, speranţele le ţes cu Tine, cm să nu te iubesc, Românie? Cum să nu îţi iubesc onoarea, dreptatea, dărnicia şi mila pe care ni le oferi zi de zi. Îţi iubesc mersul, Românie, deşi mulţi nu-l văd, şi alţii nu-l caută. Iubesc eternitatea Ta, iubesc planurile Tale, iubesc destinul pe care mi l-ai ales. Ştiu că mă auzi, Românie, şi ştiu că ai aflat cine te iubeşte din veac în veac, cu puterea strămoşilor care acum sunt uniţi în Tine, Românie. Domnişoară Românie, doamnă Românie, Mamă Românie, te iubesc. Te iubesc, Românie pentru Neamul meu, pentru plaiuri de vis, pentru bogăţii de care, deseori, suntem nedemni. Te iubesc ca pe Raiul sufletelor curate. Te iubesc, Românie pentru că ştii cm să ne iubeşti la rândul tău. E bine că nu ai icoană, Românie, pentru că aşa te pot cuprinde cu totul in iubirea mea.
Şi îţi mai spun un secret, Românie: nici n-ai idee cât de mult te pot iubi!