Cabinet Individual De Insolventa Coman Aurel

Cabinet Individual De Insolventa Coman Aurel

Servicii de insolventa: Administrator judiciar, Lichidator judiciar, Administrator concordatar. Atestat UNPIR -RFOI-3873 din 14.06.2013

Cabinetul Individual de Insolventa Coman Aurel ofera servicii juridice in insolventa de cea mai bună calitate. Colaboratorii noștri sunt de asemenea, persoane cu o mare experiență, care, în carierele lor au ajutat la rezolvarea oricărui fel de probleme juridice si/sau economice. Noi punem in centrul activitatii problemele legate de drepturile participantilor la procedura, pentru a oferi garantia

20/09/2024

Prin Decizia nr. 14/16.09.2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, a stabilit că:

„În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 57 alin. (3), coroborate cu dispoziţiile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, prerogativa creditorului majoritar de desemnare a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar poate fi exercitată cel mai târziu la data primei şedinţe a adunării creditorilor, având ca ordine de zi confirmarea/desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.”

Sursa: https://www.iccj.ro/2024/09/16/minuta-deciziei-nr-14-din-16-septembrie-2024/

Photos from Cabinet Individual De Insolventa Coman Aurel's post 17/09/2024

Comunicat UNPIR:
La cererea de decontare se va atașa factura emisă de practicianul în insolvență către societatea debitoare cel tarziu până la închiderea procedurii, pentru remunerația/onorariul cuvenit. Factura va fi emisă și transmisă în conformitate cu prevederile prevederile OUG 120 din 4 octombrie 2021 privind funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronica RO e-factura, cu modificările și completările la zi. La cererea de decontare va fi atașată factura în format PDF, descarcată din platforma RO e-factura
Toate cheltuielile aferente procedurii vor fi efectuate pe numele debitoarei. La cererea de decontare vor fi atașate facturile în format PDF descărcate din platforma RO e-factura. Pentru situațiile în care nu există obligativitatea transmiterii facturii în sistemul național RO e-factura (facturi simplificate sau bonuri fiscale cu CIF) vor fi atașate la cererea de decontare copii conforme ale acestor documente. Pot exista excepții de efectuare a cheltuielilor de procedură pe numele practicianului (ex: contract de prestări servicii pentru anunțuri publicitare, pentru cheltuielile de poștă), dar documentele justificative trebuie să indice și denumirea societății debitoare. În acest caz, la data închiderii procedurii practicianul va refactura aceste cheltuieli către societatea debitoare cu respectarea prevederilor OUG 120/2021 modificată și completată la zi, la cerere urmând a fi atașată factura în format PDF descărcată din platforma RO e-factura.
Pentru decontarea sumelor reprezentând cheltuieli de procedură/onorarii în baza Legii nr. 31/1990, factura va fi emisă la data pronunțării rezoluției prin care a fost admisă cererea de radiere depusă de practician și va fi transmisă în conformitate cu prevederile OUG 120 din 4 octombrie 2021 privind funcționarea și implementarea sistemului national privind factura electronica RO e-factura, modificată și completată la zi. La cererea de decontare va fi atașată factura în format PDF, descarcată din platforma RO e- factura. Pentru decontarea cheltuielilor efectuate în proceduri vor fi prezentate facturi emise pe numele entității care se radiază, transmise prin sistemul e- factura și la cerere se vor atașa facturile în format PDF descărcate de practician din platformă.
Totodata, va recomandam ca, in Raportul final sau, d**a caz, in cererea de inchidere a procedurii supuse aprobarii adunarii creditorilor sa includeti si solicitarea privind cuantumul onorariului si a cheltuielilor cu procedura , asa incat sa, la urmatorul termen de judecata sa solicitati instantei sa se pronunte asupra onorariului si/sau cheltuielilor, inainte de inchiderea procedurii cu consecinta radierii debitorului.
Procedura se aplica pentru dosarele inchise d**a data de 18.09.2024.
Vezi procedura de decontare din fondul de lichidare anexata.

14/09/2024
3 AUTO FIER VECHI 13/09/2024

3 AUTO FIER VECHI NR CRT MARCA MODEL NR NR IDENTIFICARE INMATRICULARE KILOMETRI AN PIF AN ACHIZITIE Pret Valoare KILOGRAME recuperare de piata LEI LEI 1 RENAULT MASTER B 01 BBP VF1MAF4YE51375784 200000 2014 - 2200 2.000 3 PEUGEOT BOXER B 16 BBP VF3YCTMFC12821126 200000 2015 2019 2050 2.000 4 PEUGEOT BOXER FARA ACTE -...

Auto :: Autoturisme :: RENAULT 13/09/2024

Auto :: Autoturisme :: RENAULT MARCA RENAULT CATEGORIE AUTOTURISM M1 CAROSERIE AB BERLINA CU HAYON AN FABRICATIE 2010 MODEL MEGAN TIPUL Z NUMAR DE INDENTIFICARE VF1BZ1G0642912834 NUMAR OMOLOGARE e2*2001/116*0373*09 NUMAR NATIONAL REGISTRU ABRE643C11C92E5 MASA PROPRIE-KG 1290 SARCINA UTILA - KG 1779 MASA AUTORIZATA

auto RENAULT 13/09/2024

auto RENAULT MARCA RENAULT CATEGORIE AUTOTURISM M1 CAROSERIE AB BERLINA CU HAYON AN FABRICATIE 2010 MODEL MEGAN TIPUL Z NUMAR DE INDENTIFICARE VF1BZ1G0642912834 NUMAR OMOLOGARE e2*2001/116*0373*09 NUMAR NATIONAL REGISTRU ABRE643C11C92E5 MASA PROPRIE-KG 1290 SARCINA UTILA - KG 1779 MASA AUTORIZATA FATA/SPATE - KG...

Documente oficiale. Care sunt potenţialele riscuri de mediu şi pentru populaţie pe care le-ar putea genera Neptun Deep, cel mai ambiţios proiect energetic al României? Gazul nou din Marea Neagră ar trebui să ajungă la mal în trei ani 12/09/2024

Documente oficiale. Care sunt potenţialele riscuri de mediu şi pentru populaţie pe care le-ar putea genera Neptun Deep, cel mai ambiţios proiect energetic al României? Gazul nou din Marea Neagră ar trebui să ajungă la mal în trei ani ♦ Neptun Deep, proiectul de producţie de gaze naturale din zona de mare adâncime a Mării Negre, cea mai mare investiţie energetică a României...

06/09/2024

LICITATIILE ONLINE prin intermediul platformei UNPIR
Licitația va avea loc, conform detaliilor comunicate în publicațiile privind anunțul de licitație prin presă si internet, exclusiv în format on-line pe platforma de licitații administrată de UNPIR: https://www.licitatii-unpir.ro.
Pentru a participa la o licitație organizată de prin intermediul platformei UNPIR, urmează acești pași:
1. Înregistrare pe platformă: Accesează site-ul oficial al UNPIR și creează un cont. Vei avea nevoie de informații personale și în cazul firmelor, datele companiei.
Ofertanții care doresc participarea la licitația on-line trebuie să dețină cont activ în platforma de licitații, cont solicitat completând formularul disponibil la adresa: https://www.licitatiiunpir.ro/profiles-add-ro/ și urmând apoi instrucțiunile administratorului platformei UNPIR.
2. Garanția de participare: Achită garanția de participare specificată pentru licitația la care dorești să participi. Aceasta este o sumă de bani care asigură seriozitatea ofertei tale.
3. Depunerea ofertei: După înregistrare și achitarea garanției, vei primi un email cu detaliile licitației și un link de confirmare a participării. Confirmă participarea și depune oferta ta odată ce licitația începe.
Adăugarea participantului la licitația on-line va fi realizată imediat ce vor fi analizate documentele de participare, înainte de momentul deschiderii licitației.
În urma acceptului de participare la licitație ofertantul va primi un email automat din platforma de licitații în care sunt specificate detaliile licitației și un link de confirmare a participării. În urma confirmării participării ofertantul are acces să depună oferta odată ce începe licitația.
Începerea licitației on-line are loc conform detaliilor comunicate în publicațiile de vânzare / internet / presă, de la prețul de pornire menționat.
Până la ora începerii licitației toți participanții acceptați vor primi automat, prin platforma de licitații, confirmarea participării. Odată cu începerea licitației opțiunea de a plasa oferte devine disponibilă.

4. Participarea la licitație: Urmărește licitația online și plasează ofertele în timp real. Asigură-te că ești conectat la internet pe durata desfășurării licitației.Pentru a plasa o ofertă în timpul unei licitații organizate online, urmează acești pași:
 Accesează platforma de licitații: Conectează-te la contul tău pe platforma online a UNPIR.
 Selectează licitația dorită: Găsește licitația la care dorești să participi și asigură-te că ai citit toate detaliile și condițiile acesteia.
 Plasează oferta: În timpul desfășurării licitației, vei vedea un câmp unde poți introduce suma pe care dorești să o oferi. Introdu suma și confirmă oferta.
 Monitorizează licitația: Urmărește evoluția licitației în timp real. Poți vedea ofertele celorlalți participanți și poți decide dacă dorești să plasezi o ofertă mai mare.
 Finalizarea licitației: La încheierea licitației, dacă oferta ta este cea mai mare, vei fi notificat că ai câștigat. Vei primi instrucțiuni despre cm să finalizezi tranzacția și să intri în posesia bunului.
5. Adjudecarea bunului: Dacă oferta ta este câștigătoare, vei primi un proces-verbal al licitației și detalii despre cm să intri în posesia bunului achiziționat.

6. Plata prețului de adjudecare
La momentul declarării unui ofertant câștigător al licitației, garanția de participare a acestuia devine avans din prețul de adjudecare al bunurilor, diferența de preț urmând a fi achitată în termen stabilit in regulamentul de vanzare.
Câștigătorul licitației, care nu plătește prețul de adjudecare în condițiile stabilite, pierde, atât calitatea de câștigător, cât și garanția de participare, și va putea fi obligat să plătească cheltuielile prilejuite de organizarea unei noi licitații.
Participarea la licitațiile organizate online poate implica anumite taxe și comisioane. Iată câteva dintre acestea:
 Garanția de participare: Aceasta este o sumă de bani pe care trebuie să o depui pentru a putea participa la licitație. Garanția îți va fi returnată dacă nu câștigi licitația.
 Comisioane bancare: În funcție de metoda de plată utilizată pentru depunerea garanției sau pentru plata bunului adjudecat, pot exista comisioane bancare.
 Taxe administrative: Unele licitații pot include taxe administrative pentru procesarea documentelor și alte servicii asociate.

13/07/2024

In conformitate cu Legea nr.214/ 05.07.2024 avem definit înscrisul în formă electronică reprezentand conținut creat și utilizat în formă electronică, asimilat documentului electronic.
Toate tipurile de semnătură electronică prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 sau Legea 214/2024, produc efecte juridice și pot fi utilizate ca mijloace de probă în fața instanțelor de judecată. Actul juridic în format electronic, semnat cu tipul de semnătură electronică prevăzut de lege sau cu semnătura electronică calificată, produce aceleași efecte juridice ca același act juridic în format letric.
Documentul electronic semnat cu o semnătură electronică calificată este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată, în condițiile art. 25 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 910/2014. Semnătura electronică calificată produce aceleași efecte juridice ca semnătura olografă.
Grefa instantei comunica actele de procedură in inscrisuri/documente electronica însoțite de semnătura electronică calificată sau semnătura electronică avansată bazată pe un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau o instituție publică din România, care va înlocui ștampila instanței și semnătura grefierului de ședință din mențiunile obligatorii ale citației;
Hotărârile judecătorești pot fi semnate cu semnătură electronică calificată sau cu semnătură electronică avansată bazată pe un certificat emis de o autoritate sau o instituție publică din România si se comunica din oficiu, prin poștă electronică dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop direct sau la solicitarea expresă a instanței în timpul procesului ;
Creditorii in cadrul procedurii insolventei vor putea vota in adunarea creditorilor prin înscrisul în format electronic semnat cu o semnătură electronică calificată sau, după caz, cu o semnătură electronică avansată creată cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau o instituție publică din România si poate fi comunicat prin orice mijloace, până în ziua și la ora fixată pentru exprimarea votului, administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar.
In instanta si in cadrul procedurii de insolventa se pot utiliza cele 2 tipuri de semnătură: semnatura electronică calificată sau, după caz, semnătură electronică avansată creată cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau o instituție publică din România ( nu se poate utiliza cu efecte juridice semnatura electronica simpla).
Semnatura electronica se poate verifica prin clic pe aceasta sau in zona panou de semnaturi din coltul dreapta sus al fisierului, de unde se obtin urmatoarele informatii : validitate semnatura, daca documentul a fost modificat sau nu d**a aplicarea semnaturii, adresa de posta electronica pentru care a fost emisa, data si ora semnaturii(ora provine de la ceasul calculatorului semnatarului), emitent certificat si perioada de validitate etc.

Photos from Cabinet Individual De Insolventa Coman Aurel's post 13/07/2024

Practicieni in insolventa depun in temeiul art.57 alin.1 din Legea nr.85/2014, in dosarele de insolventa aflate pe rolul tribunalului/tribunalului specializat depun OFERTA pentru servicii profesionale in activitatea de practician in insolvența in vederea preluarii pozitiei de administrator/ lichidator judiciar in dosarele avand ca obiect procedura insolventei instituita de Legea 85/2014.

Practicienii în insolvenţă interesaţi vor depune la dosar o ofertă de preluare a poziţiei de administrator judiciar în dosarul respectiv, la care vor anexa dovada calităţii de practician în insolvenţă(atestat an in curs) şi o copie de pe poliţa de asigurare profesională(art. 57 pct. 1 din Legea 85/2014).

Înainte de desemnarea sa, administratorul/lichidatorul judiciar trebuie să facă dovada că este asigurat pentru răspundere profesională, prin subscrierea unei poliţe de asigurare valabile, care să acopere eventualele prejudicii cauzate în îndeplinirea atribuţiilor sale. Riscul asigurat trebuie să reprezinte consecinţa activităţii administratorului judiciar pe perioada exercitării calităţii sale.(Art. 57 pct. 9 din Legea 85/2014).

În ofertă, practicianul în insolvenţă interesat va putea arăta şi disponibilitatea de timp şi de resurse umane, precum şi experienţa generală sau specifică necesare preluării dosarului şi bunei administrări a cazului. În cazul în care debitorul, respectiv creditorul/creditorii nu au formulat propuneri şi nu sunt oferte depuse la dosar, judecătorul-sindic va desemna provizoriu, până la prima adunare a
creditorilor, un practician în insolvenţă ales în mod aleatoriu din Tabloul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.

Judecatorul sindic procedeaza la desemnarea motivata, după verificarea eventualelor incompatibilităţi, prin sentinţa de deschidere a procedurii, după caz, a administratorului judiciar provizoriu/lichidatorului judiciar provizoriu, solicitat de creditorul care a depus cererea de deschidere a procedurii ori de către debitor, dacă cererea îi aparţine acestuia. Dacă nu s-a depus nicio ofertă, va desemna aleatoriu pe oricare dintre practicienii în insolvenţă înscrişi în Tabloul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.
În cazul în care atât debitorul, cât şi creditorul au solicitat desemnarea câte unui administrator judiciar/lichidator judiciar va avea prevalenţă cererea creditorului. Dacă creditorii solicită a fi desemnaţi administratori judiciari/lichidatori judiciari diferiţi, judecătorul-sindic va desemna motivat pe unul dintre cei propuşi de aceştia. Desemnarea se va face pentru administrarea procedurii până la confirmarea acestuia în condiţiile legii. Totodată, judecătorul-sindic va fixa onorariul în conformitate cu criteriile stabilite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006, precum şi a atribuţiilor acestuia pentru această perioadă;

Photos from Cabinet Individual De Insolventa Coman Aurel's post 09/07/2024

Raspunderea conform art.169 lit. a din Legea 85/2014: au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.
In conformitate cu practica judiciara(vezi sentința civilă nr.607/29.03.2024 publicata in BULETINUL PROCEDURILOR DE INSOLVENȚĂ Nr. 10606/05.06.2024) in privința faptei de la lit. a) art. 169 din Legea 85/2014- nepredarea bunurilor existente in documentele contabile la data deschiderii procedurii conduce la atragerea raspunderii:
”În privința faptei de la lit. a), judecătorul-sindic, analizând documentele contabile puse la dispoziția practicianului în insolvență și aflate la dosarul de fond, observă că, debitoarea a deținut in patrimoniu mai multe active, conform analizei balanței din data de 28.02.2023 (fila 8 dosar fond), iar raportat la prejudiciul creat, acesta este de 811.998,01 lei.
Pârâtul nu a combătut in nici un fel susținerea practicianului in insolvență in sensul că nu ar fi pus la dispoziție activele societății debitoare. Or, chiar dacă s-ar admite că aceste active ar fi scăzut în mod legitim, pârâtul avea obligația de a pune sumele rămase la dispoziția lichidatorului judiciar, fapt ce, in speță, nu s-a întâmplat.

Judecătorul-sindic, reține faptul că debitoarea prin administratorul pârât nu a pus la dispoziția practicianului în insolvență activele deținute potrivit bilantului contabil depus la ANAF și nici documente prin care să justifice lipsa acestor active din patrimoniul societății.
Astfel, examinând incidența prevederilor art. 169 lit. a) din legea insolvenței, judecătorul-sindic apreciază că nepunerea la dispoziția practicianului in insolvență a activelor detinute potrivit bilanțului contabil depus la ANAF coroborată cu nepredarea documentelor care ar arăta modul in care au ieșit din patrimoniu activele societății în perioada anterioară insolvenței, respectiv cu nedovedirea modalității ieșirii lor din patrimoniu, are semnificația și conduce judecătorul sindic la prezumția folosirii de către pârât a bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.
În această ordine de idei, judecătorul-sindic subliniază că doar pârâta ar fi putut proba modalitatea în care activele au ieșit legal din patrimoniul debitoarei și că, din punct de vedere procedural, nu este legal să se impună altor persoane să administreze o asemenea dovadă-aceasta fiind, de altfel, imposibil de administrat, atât timp cât nu se poate face proba faptului negativ, ci doar a celui pozitiv contrar.
Această faptă a determinat apariția stării de insolvență, in contextul în care prin folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane, aceasta a rămas in imposibilitatea de a-și desfășura activitatea și de a achita cea mai mare parte din datoriile ce îi incumbau fată de creditorii înscriși la masa credală. În ceea ce privește lit. d), cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate intre faptă și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă.”
Astfel debitoarea prin administratorul statutar este obligata sa predea activele existente in documentele contabile la data deschiderii procedurii sau sa predarea documentelor care ar arăta modul in care au ieșit din patrimoniu activele societății în perioada anterioară insolvenței, respectiv nedovedirea modalității ieșirii lor din patrimoniu, are semnificația și conduce la prezumția folosirii de către administratorul statutar a bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.

Photos from Cabinet Individual De Insolventa Coman Aurel's post 08/07/2024

In acord cu prevederile art. 58 lit. a, coroborat cu art. 92 din Legea 85/2014 administratorul judiciar in urma examinarii situaţiei economice a debitorului şi a documentelor depuse la dosar( ultima situatie financiara anuala, ultima balanta de verificare, contul de profit si pierdere , lista bunurilor etc) de debitor ca anexe la cererea de deschiderea procedurii sau in termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, daca procedura s-a deschis la cererea unui creditor, va intocmii un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale şi va proceda la supunerea acelui raport aprobării judecătorului-sindic, într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 20 de zile de la desemnarea administratorului judiciar.
Raportul va indica dacă debitorul se încadrează în categoriile prevăzute la art. 38 alin. (2) şi, în consecinţă, trebuie supus procedurii simplificate prevăzute de prezenta lege, caz în care va cuprinde documentele doveditoare şi propunerea de intrare în faliment în procedura simplificată.

Administratorul judiciar va notifica propunerea de intrare în faliment prin procedura simplificată creditorilor care au depus cerere introductivă şi debitorului, prin administratorul special, depunând la instanţă, odată cu cererea, dovada îndeplinirii procedurii de notificare. In cazul debitorul nu numeste administrator special, acesta pierde dreptul a fi notificat.

Judecătorul-sindic supune propunerea prevăzută la art. 92 alin. (2) din Legea 85/2014, privind intrarea în faliment a debitorului în procedura simplificată, dezbaterii părţilor în şedinţă publică, în maximum 15 zile de la primirea raportului administratorului judiciar. În cadrul şedinţei de judecată, judecătorul-sindic, după ascultarea părţilor interesate,va da o sentinţă prin care va aproba sau va respinge, după caz, concluziile raportului supus dezbaterii.
În cazul aprobării raportului privind intrarea in procedura simplificata, judecătorul-sindic va decide, prin aceeaşi sentinţă, intrarea în faliment a debitorului, în condiţiile art. 145 alin. (1) lit. D. din Legea 85/2014.
In cazul in care administratorul judiciar, cat si instanta se incadreaza in termenele legale stabilite, trecerea la faliment in procedura simplificata nu ar trebui sa depaseasca 35 de zile de la data deschiderii procedurii generale de insolventa (adica cu 5 zile inainte de termenul maxim pentru raportul de cauze). Perioada de observatie nu poate depasi 35 de zile de la data deschiderii procedurii in cazul in care sunt indeplinite conditiile procedurii simplificate.

08/07/2024

In acord cu prevederile art. 58 lit. a, coroborat cu art. 92 din Legea 85/2014 administratorul judiciar in urma examinarii situaţiei economice a debitorului şi a documentelor depuse la dosar( ultima situatie financiara anuala, ultima balanta de verificare, contul de profit si pierdere , lista bunurilor etc) de debitor ca anexe la cererea de deschiderea procedurii sau in termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, daca procedura s-a deschis la cererea unui creditor, va intocmii un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale şi va proceda la supunerea acelui raport aprobării judecătorului-sindic, într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 20 de zile de la desemnarea administratorului judiciar.
Raportul va indica dacă debitorul se încadrează în categoriile prevăzute la art. 38 alin. (2) şi, în consecinţă, trebuie supus procedurii simplificate prevăzute de prezenta lege, caz în care va cuprinde documentele doveditoare şi propunerea de intrare în faliment în procedura simplificată.

Administratorul judiciar va notifica propunerea de intrare în faliment prin procedura simplificată creditorilor care au depus cerere introductivă şi debitorului, prin administratorul special, depunând la instanţă, odată cu cererea, dovada îndeplinirii procedurii de notificare. In cazul debitorul nu numeste administrator special, acesta pierde dreptul a fi notificat.

Judecătorul-sindic supune propunerea prevăzută la art. 92 alin. (2) din Legea 85/2014, privind intrarea în faliment a debitorului în procedura simplificată, dezbaterii părţilor în şedinţă publică, în maximum 15 zile de la primirea raportului administratorului judiciar. În cadrul şedinţei de judecată, judecătorul-sindic, după ascultarea părţilor interesate,va da o sentinţă prin care va aproba sau va respinge, după caz, concluziile raportului supus dezbaterii.
În cazul aprobării raportului privind intrarea in procedura simplificata, judecătorul-sindic va decide, prin aceeaşi sentinţă, intrarea în faliment a debitorului, în condiţiile art. 145 alin. (1) lit. D. din Legea 85/2014.
In cazul in care administratorul judiciar, cat si instanta se incadreaza in termenele legale stabilite, trecerea la faliment in procedura simplificata nu ar trebui sa depaseasca 35 de zile de la data deschiderii procedurii generale de insolventa (adica cu 5 zile inainte de termenul maxim pentru raportul de cauze).

06/07/2024

Notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței:
După ce s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, administratorul judiciar trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor.
Această notificare se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă și se publică într-un ziar de largă circulație și în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Scopul notificării este de a informa creditorii cu privire la deschiderea procedurii, termenele de inscriere in tabelul de creante și schimbările care vor avea loc în relația debitorului cu aceștia.
Etapele pentru dobândirea calității de creditor în procedura insolvenței:
-Notificarea creditorului:
După deschiderea procedurii, debitorul are obligația să depună o listă cu numele și adresele creditorilor cunoscuți. Această listă este esențială pentru notificarea creditorilor.
-Formularea declarației de creanță: Creditorul trebuie să completeze o declarație de creanță, care va fi înscrisă în tabelele de creanțe ale debitorului.
-Verificarea creanței:
Administratorul sau lichidatorul judiciar verifică creanța.
-Înscrierea în tabelul preliminar de creanțe: Creanța este înscrisă în tabelul preliminar.
-Soluționarea contestațiilor la tabelul preliminar de creanțe: Judecătorul-sindic examinează eventualele contestații.
-Definitivarea tabelului: Tabelul final al creanțelor este stabilit.
Dacă aveți o creanță într-o procedură de insolvență, asigurați-vă că sunteți notificat și că vă îndepliniți toate obligațiile pentru a vă proteja drepturile.

Drepturile dumneavoastră ca și creditor într-o procedură de insolvență includ:

-Dreptul la informare:
Aveți dreptul să fiți notificat cu privire la deschiderea procedurii insolvenței și să primiți informații relevante despre evoluția cazului.
Puteți solicita detalii despre stadiul procedurii, activitățile administratorului judiciar și orice alte aspecte relevante.
-Dreptul de a vă înscrie creanța:
Puteți depune o declarație de creanță, specificând suma pe care o aveți de recuperat de la debitor.
Această declarație va fi înscrisă în tabelul de creanțe și va fi verificată de administratorul judiciar.
-Dreptul de a participa la adunarea creditorilor:
Veți fi invitat la adunările creditorilor prin convocatorul publicat in BPI de administratorul/lichidatorul judiciar, unde se iau decizii importante privind procedura insolvenței.
Aici puteți vota asupra planului de reorganizare , trecerea la procedura de generala/ simplificata de faliment sau introducerea cererii de atragerea raspunderii etc.
-Dreptul de a contesta deciziile si masurile:
Dacă sunteți nemulțumit de o decizie luată în cadrul procedurii, aveți dreptul să contestați aceasta în instanță.
-Dreptul de a fi tratat echitabil:
Procedura insolvenței trebuie să fie echitabilă și să respecte drepturile tuturor părților implicate, inclusiv ale creditorilor.

06/07/2024

CII Coman Aurel administrator judiciar al debitoarei KUL MEDIA SRL, CUI 16405329, NOTIFICA creditorii ca prin sentinta civila nr. 3581/28.06.2024 pronunţată de Tribunal Bucuresti, Sectia a VII-a, în dosarul nr. 1633/3/2024 s-a dispus intrarea in procedura generala de insolventa a debitoarei KUL MEDIA si s-au stabilit urmatoarele termene limita: pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 12.08.2024; de verificare a creanţelor şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 02.09.2024; de definitivare a tabelului creanţelor – 27.09.2024; data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 09.09.2024, ora 12:00; termen continuarea procedurii 12.11.2024. Tel. 0752 186 971

04/07/2024

Subscrisa Cabinet Individual de insolventa Coman Aurel , în calitate de administrator judiciar al debitorului KUL MEDIA SRL conform hotărâre intermediară nr. 3581/28.06.2024 pronunțată de Tribunal Bucuresti, Secția a VII -a Civila, în dosarul nr. 1633/3/2024, în temeiul art. 99 alin. (1) și/sau alin. (2) și art. 100, alin.(1) şi urm. din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței şi de insolvenţă, coroborate cu art. 71 alin. (1) și art. 67, alin. (1) sau, după caz, art. 72 alin. (6), art. 74 şi art. 67, alin.(2) din același act normativ :

NOTIFICĂ

Deschiderea procedurii generale de insolventa împotriva debitorului KUL MEDIA SRL - prin sentința civila nr. 3581/28.06.2024 pronunțată de Tribunal Bucuresti, Secţia a VII -a Civila, în dosarul nr. 1633/3/2024(detalii in comentarii si foto anexate).

01/07/2024

ADUNAREA CREDITORILOR IN FORMAT DIGITAL

Comunicarea electronica in procedura insolventei se circumscrie principiului prevazut de art.4, pct.3 din Legea 85/2014 si anume ”asigurarea unor proceduri de prevenire a insolvenţei şi insolvenţă eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare şi derulare a procedurii într-un timp util şi rezonabil, într-o manieră obiectivă şi imparţială, cu un minim de costuri, de natură a duce la descărcarea de obligaţii”.
În cazul în care şedinţa adunării creditorilor se organizează prin mijloace electronice de comunicare la distanţă indicate de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar în convocator, care permite identificarea participanţilor, procesul-verbal se va semna doar de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar. În acest caz conform art. 48 pct. 6 din Legea 85/2014, înregistrarea şedinţei este obligatorie şi constituie probă în instanţă în cazul contestării procesului-verbal al adunării. Procesul-verbal va fi depus, prin grija administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, la dosarul cauzei şi trimis spre publicare în BPI, în termen de două zile lucrătoare de la data adunării creditorilor.

Elementele principale ale adunarii creditorilor organizata prin mijloace digitale:

1 . Mijlocul electronic de comunicare la distanta(Google Meet, Zoom, etc):
Practicianul in insolventa trebuie să mentioneze in convocatorul publicat in BPI mijlocul electronic de comunicare la distanta care permite identificarea participantilor.
Legea 85/2014 menționează posibilitatea ținerii adunărilor creditorilor prin teleconferință sau videoconferință sau alte mijloace electronice de comunicare la distanță. Aceste mijloace trebuie să îndeplinească o serie de condiții tehnice pentru a asigura, printre altele, posibilitatea identificării participanților, transmisiunea continuă și în direct a adunării creditorilor, înregistrarea acesteia și exprimarea votului în cursul adunării.

2. Eficiența juridică:
Adunarea creditorilor in format digital are aceeași eficiență juridică ca și cea realizata în format tradițional, cu conditia identificarii partilor si inregistrarii sedintei ca mijloc de proba in caz de contestatii la procesul verbal.
În cazul în care adunarea creditorilor se ține prin mijloace electronice de comunicare la distanță, este necesară identificarea unei platforme care garantează respectarea tuturor condițiilor tehnice necesare.

În cazul în care aceste cerințe nu sunt respectate, hotărârile adunărilor creditorilor vor putea fi contestate și invalidate pe motiv că nu au fost asigurate drepturile de participare la deliberările adunării și de vot ale creditorilor.
3. Procesul verbal si inregistrarea adunarii creditorilor:
Toate sedintele electronice trebuiesc înregistrate în sistemul informatic utilizat, permițând creditorilor , debitoarei și instanței să verifice istoricul si voturile exprimate.
În cazul în care şedinţa comitetului creditorilor/adunarea creditorilor se organizează prin mijloace electronice de comunicare la distanţă indicate de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar în convocator care permite identificarea participanţilor, procesul-verbal se va semna doar de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar. În acest caz, înregistrarea şedinţei este obligatorie şi constituie probă în instanţă în cazul contestării procesului-verbal al comitetului/adunarii( conform art.48 pct.6 si art. 51 pct.3 din Legea 85/2014).

Want your practice to be the top-listed Law Practice in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Videos (show all)

Ziua Practicianului in Insolventa 07.05.2022

Telephone

Address


Strada Imparatul Traian Nr. 11D, Et. 6, Ap. 26, Sector 4
Bucharest
041413

Opening Hours

Monday 10:00 - 14:00
Tuesday 10:00 - 14:00
Wednesday 10:15 - 15:15
Thursday 10:15 - 15:00
Friday 10:00 - 13:00

Other Bankruptcy Lawyers in Bucharest (show all)
Contestatie la Executare silita Romania Contestatie la Executare silita Romania
Strada Paul Greceanu Nr 18 Sector 2 Bucharest
Bucharest, 020107

Noi te ajutam sa scapi de Executarea Silita. Apeleaza cu incredere www.contestatie-executare.ro

RomInsolv SPRL RomInsolv SPRL
Splaiul Unirii Nr. 223
Bucharest

Vedem rezolvarea acolo unde alții văd problema. Venim în sprijinul tuturor antreprenorilor, colaboratorilor financiar-juridici și creditorilor de care depinde viitorul afacerilor r...

Ambrozie Law Firm Ambrozie Law Firm
Bd. Sincai Gheorghe, 2, Bl. 4, Sc. 1, Et. 1
Bucharest, 040315

"Vitam impendere vero"

SCPA ”Hirsch Marinescu & Partners” SCPA ”Hirsch Marinescu & Partners”
Strada Theodor Aman, Nr. 27
Bucharest, 010777

You put your sorrows in our hands and we give to you the legal opinion based on your exact needs. We provide consultancy services in various and complex areas. Just ask!

DOA Insolv SPRL DOA Insolv SPRL
Strada Foișorului, Nr. 24A, Et. 1, Ap. 1, Sector 3
Bucharest, 031181

Insolvency and restructuring business services

BNS Insolvency IPURL BNS Insolvency IPURL
Boulevard Basarabia 106
Bucharest

Societatea BNS Insolvency IPURL are ca obiect principal de activitate procedura insolventei, lichidarile voluntare si administrative.

Contestatie La Executare Silita Contestatie La Executare Silita
Strada Vaselor Nr. 16 Parter Sector 2
Bucharest, 021253

contestatie la executare si totul despre cm puteti anula sau bloca executarile silite ale bancilor, camatarilor sau altor persoane care incearca executare

Cezar Paul Diaconescu Law Office Cezar Paul Diaconescu Law Office
Calea Victoriei Nr. 95-97, Int. 22, Sector 1
Bucharest, 010068

The activity of our office focuses -without limitation- on dispute resolution (litigation, arbitration) in general, commercial law field in particular.