Psiholog Carmen Neagu

Să ai o zi de duminică,

ca un cadou,

numai pentru tine.

Să ți-o dorești

cu toate orele ei pline de dorinți.

Să-i admiri clepsidra

cum își curge file de lectură,

reverii savuroase

sau pași spre nicăieri.

Astăzi, Timp Primenit vine pe urările duminicale ale lui Catalin Condrea, cu singura farmacie din lume care prescrie poezie în loc de medicamente, cu un ghid când lucrurile o iau la vale, cu meditații în stare de ambivalență, cu o înțelegere pentru o viață bună, cu genialitatea Pe cont propriu, cu o căutare a Cătinelului din noi, cu amintiri care scad inflamația și cu întrebarea Ralucăi: Tu ce vezi?

Duminică în tihnă!

Există un fel de tristețe care vine din a ști prea multe, din a vedea lumea așa cm este ea cu adevărat. Este tristețea înțelegerii că viața nu este o mare aventură, ci o serie de momente mici și nesemnificative, că dragostea nu este un basm, ci o emoție fragilă și trecătoare, că fericirea nu este o stare permanentă, ci o privire rară și fugară asupra a ceva ce nu putem niciodată păstra. Și în acea înțelegere, există o singurătate profundă, un sentiment de a fi desprins de lume, de alți oameni, de sine însuși.

Virginia Woolf

Sunt pacienți care solicită câteva ședințe de terapie sau cei care vin doar pentru a-și confirma că nimeni nu este suficient de bun pentru a-i ajuta, sau cei care așteaptă soluții magice și, neprimindu-le, abandonează procesul terapeutic. Terapia este un proces îndelungat, care necesită explorare profundă, restructurarea personalității în unele cazuri și confruntarea cu angoasele existențiale.

În terapie, oamenii își analizează cu atenție amintirile și experiențele, reflectă asupra modului în care acestea apar în gîndirea lor și asupra impactului pe care l-au avut asupra lor. Ideal, se lucrează încet, la ritmul pe care pacientul îl poate tolera, dar pentru asta este necesară o relație terapeutică de încredere care se construiește în mult timp.

Uneori oamenii vin cu întrebări profunde, așteptând răspunsuri miraculoase, ca și cm ar solicita un pahar cu apă. Alteori vin cu probleme mari, profunde, înrădăcinate și inconștiente, care necesită ani de muncă internă susținută și conștientă. Așteptările cu care vin sunt însă nerealiste și îi determină să abandoneze, rămânând în paternul cunoscut care le oferă siguranță. Schimbările interne nu sunt ușoare și nici pentru toată lumea; munca este uriașă și deseori copleșitoare, iar oglindirea nu este ușor de susținut și acceptat ca parte din noi. Alteori, ceea ce începem să vedem din adunarea părților aduce singurătate. Singurătatea vine cu mesajul înrădăcinat al fricii și al morții.

Cătălina Dumitrescu

Bunico, am obosit. Sunt atât de obosită de viața asta...

Ia-ți oboseala, copilul meu, și învelește-o în jurul tău. Ca o pătură în lunile reci de iarnă. Oboseala vine să îți facă un cuib, să te îndemne să porți haine confortabile, să te facă să te scufunzi în îmbrățișarea ei caldă. Te invit să rămâi în tine. Fără forțe, fără gânduri, fără acțiuni. Ca zăpada care acoperă totul pentru a înmuia lumea, pentru a o face amorțită, pentru a o proteja de zgomot. Acceptă fulgii oboselii tale și lasă-te complet acoperit de ei.

Aș putea muri îngropat acolo...

Vei renaște în schimb. Ca sămânța din pământ. Nu te opune oboselii tale, nu o respinge cu o mie de acțiuni, o mie de intenții, o mie de sentimente de vinovăție. Ea vrea doar să te ia de mână și să te ducă să te scufunzi în neant. Chiar acolo, unde se află sursa oricărei forțe interioare. Ne-au învățat să fim puternici prin rezistență. Dar în renunțare apar adevărații eroi.

Mi-e teamă, bunico. Dacă oboseala mă va anihila?

Copilul meu, tu nu te temi de oboseală, ci de pierderea propriului control. A venit timpul să te dăruiești vieții. Și să generezi împreună cu ea cei mai minunați copii: roadele sufletului tău!

- Elena Bernabè

Pe arome de vinete coapte, vine Pe cont propriu cu o doamnă bună care nu are nimic de controlat, cu cea mai bună comunicare la vârsta adolescenței care nu se obține de sus în jos, în relații marcate de putere și autoritate, cu cele mai frecvente provocări în menținerea unui climat de respect reciproc în mediul școlar, cu două mari triburi care nu știu să se asculte așa cm trebuie, cu tehnici specifice predării sensibile la traumă, cu părinți care urmăresc succesul copiilor cu orice preț și adesea ignoră costurile emoționale, cu predarea autoreglării emoționale în școli, cu o școală în terapie și o școală toxică, cu un domn care are diplome de toate felurile și care poate demonstra că e mai bun decât oricine, cu reuniunea profesorilor la 20 de ani de vechime în sistem și o poveste de supraviețuire care așteaptă să fie spusă.

Attraversiamo!

Fiica ta nu vrea să te vadă ca pe un egal, ea vrea să fii eroul ei. Cineva care este mai înțelept, mai hotărât și mai puternic decât ea. Autoritatea nu este o amenințare pentru relația ta cu fiica ta - este ceea ce te va apropia de fiica ta și ceea ce o va face să te respecte și mai mult. Condu prin exemplu și nu da înapoi de la principiile tale!

Nu comenta frecvent felul în care arată. Nu comenta despre nevoile propriei diete. Aspectul nu este o prioritate - ceea ce contează este ea, și nu ceea ce poartă. Acordă-i atenție în mod natural. Dacă vorbești des despre ceva, ea te va urma.
Fii încrezător. Apăr-o și susține-o. Și nu da înapoi de la a o îmbrățișa. Nu lăsa tendințele modei să îți modeleze fiica - copilul de șapte ani învață din reclame că a fi sexy este bine - trebuie să intervii.

Învaț-o să aștepte!
Învaț-o de timpuriu respectul de sine. Spune-i la fiecare vârstă că trupul ei este special și că trebuie să îl păstreze special. Nu îți lăsa fiica să crească și să fie o victimă a vieții. Prea mult din cultura noastră populară ne învață să iubim victimele. Astfel, creăm oameni care sunt neajutorați, incapabili și teribil de nevoiași. Dar tu, ca tată, poți preveni asta. O poți învăța pe fiica ta să facă, nu doar să vrea. Acțiunea angajează voința și dă energie și impuls. Acțiunea înseamnă că fiica ta va ști că ea, nu alții, își va determina soarta.

Căutarea constantă a mai mult duce la nemulțumire. Când ne dăm seama că nu avem nevoie de mai mult, atunci putem fi fericiți. Este o mare putere să știi că, dacă ai pierde orice posesiune materială, tot ai avea o viață pentru care merită să trăiești, împărtășind-o cu cei dragi.

Meg Meeker, Strong Fathers, Strong Daughters

Cântecul Selkie este cântecul nostru. Este un cântec al dorului - dorul unei părți din noi înșine pe care simțim că am pierdut-o - sau poate al unei părți pe care simțim că am fi avut-o cândva, dar nu am știut-o niciodată... Povestea Selkie este povestea unei femei care cedează. Scoasă literalmente din elementul ei, prinsă pe uscat, unde nu poate găsi o cale de a-și găsi locul. Ea și-a pierdut locul în lume și, în consecință, și-a pierdut poveștile. La fel ca Selkie, multe dintre noi ne pierdem pielea și prea adesea o pierdem devreme. Acest lucru se poate întâmpla în atât de multe feluri: poate fi furată de cineva care ne face rău; o putem da cuiva în care avem încredere, care apoi ne trădează; sau o putem ascunde pentru a o păstra în siguranță și apoi uităm unde am ascuns-o.

În poveștile vechi, femeile sunt cele care fac lumea, de ce nu am reface-o noi?” Femeile sunt împletitoare și țesătoare; indiferent cât de adânc ne pierdem în pădurea întunecată, ne putem imagina întotdeauna firul strălucitor al râului, departe în depărtare. Femeile știu cm să găsească calea de ieșire din pădure; trebuie doar să ne amintim că o știm.

~ Sharon Blackie, If Women Rose Rooted

Am dat peste expresia asta din franceză care zice că mă locuiește cuvântul, adică să crezi ceea ce zici sau să zici și să faci întocmai.

Nici nu mai contează exact ce vrea să zică, eu m-am îndrăgostit de formularea asta și o să mă auziți spunând-o în română.

Pentru că îmi place să mă locuiască cuvintele. Ceea ce vă doresc și vouă.

Pe arome de frunze uscate, vine un Timp Primenit duminical, cu o stare asemănătoare plutirii în curentul puternic al unui râu, cu liniștea pământului care germinează semințele pentru a înflori, cu nostalgia plăcerilor simple (ascultarea muzicii vechi, căutarea prin albume foto sau recrearea rețetelor dragi din copilărie), cu gânduri care ne mențin într-o dilemă, cu restabilirea încrederii Părților în Sine, cu atingerea autonomiei copiilor când te crezi Pe cont propriu, cu o căutare a Cătinelului din noi, cu amintiri care scad inflamația și cu întrebarea Ralucăi: Tu ce vezi?

Duminică în tihnă!

Frunză verde măr pălit
Viață viață drum cotit
Tare ești greu de suit
C-am fost tânăr și-am suit
Dar ce fac la coborât
Că-s bătrân și mi-e urât.

Aceasta a fost întrebarea în jurul căreia ne-am adunat astăzi la muzeu: Ce facem la coborât?

Alte întrebări pe care le-am tatonat au fost:
Cât de mult influențează pensionarea și schimbarea statutului în viața unui individ?
Cât de mult ne afectează contaminarea cu stereotipii?
Cum ne întâlnim cu propriile limite pe măsură ce îmbătrânim?

Am aflat de la Rozalia că, în funcție de „datoriile” pe care le ai, înaintarea în vârstă se simte diferit, cu mai multă sau mai puțină frustrare, acceptare și încrâncenare.

Astăzi am auzit povești atât de frumoase ale oamenilor comunității, atâtea temeri că nu își vor putea îngriji părinții sau că nu vor să fie o povară pentru copii.

Să ne amintim că pe 1 octombrie sărbătorim Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, în timp ce unele țări au inclusiv o Zi Națională a Respectului pentru Persoane Vârstnice.

Închei cu spusele doamnei Alexandra Dobre, președinta Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă: Este o problemă stringentă pe care o vedem la nivel european. și anume, faptul că persoanele în vârstă sunt tratate ca dependente de ajutor, consumatoare de bugete, o povară financiară prea mare de dus pe umerii economiei. Însă, nimeni nu se uită la plus valoarea pe care vârstnicii ar putea să o aducă într-un grup sau într-o comunitate. Acești oameni contribuie la dezvoltarea societății din punct de vedere social și economic. Dacă din punct de vedere social, vârstnicii își aduc aportul în comunitate , de exemplu, prin activități de voluntariat, atunci când vine vorba despre economie, creșterea numărului persoanelor vârstnice ar putea fi văzută ca oportunitate numită și „economia de argint.”

Concluzia zilei de astăzi despre îmbătrânire: Merită!

calcă mai greu și uită mai des.

aduce singurătatea la poartă.

n-are bătrâni, să-și cumpere.

tinerețe sănătatea aleargă după tine, la bătrânețe alergi după sănătate.

ești tânăr, ai putere, când ești bătrân, ai minte.

nu știe ce poate, bătrânul nu poate ce știe.

Despre astfel de stereotipuri şi despre limitele, dar şi privilegiile vârstei a treia voi vorbi mâine la Muzeul Județean Buzău împreună cu .

Să ne vedem cu bine!

⛔️“Ești urâtă când plângi.”
⛔️“Fetița așa frumoasă ca tine și să plângă?”

Probabil mulți adulți folosesc aceste replici când simt că nu mai pot și că nu mai fac față plânsului copilului, mai ales în perioada de adaptare la şcoală/grădiniță.

Dacă simți că nu mai poți, ia o pauză. Și tu ca adult ai nevoie de sprijin emoțional. Însă e nevoie ca acest sprijin să nu vină din partea unui copil, ci din partea unui alt adult.

Aceste replici nu rezolvă suferința copilului, ci acesta ajunge să își reprime emoțiile.
În schimb, aceste replici rezolvă nevoile adultului, și nu ale copilului. Iar rolul nostru de adulți este să oferim sprijin emoțional copiilor.

Iată ce replici poți folosi (în situațiile în care tu ești bine cu tine):
✅E ok să plângi.
✅Înțeleg că îți e greu.
✅Te cred ca îți e dor de mami.
✅E normal să îți fie dor de mami.
✅Așa le e copiilor dor de mămici.
✅Cum aș putea eu să te ajut?
✅Vreau să te simți în siguranță.
✅Te-ar ajuta o îmbrățișare?

Și nu uita: Pentru a avea grijă de un copil e nevoie să ai grijă și de tine, de copilul de altădată din tine. Probabil și tu în copilăria ta ai auzit aceste replici, de aceea sunt atât de naturale și aparent normale. Dar nu, nu sunt normale. Sau cel puțin nu în vremurile noastre.

Alexandra Jarda

🎉 Invitație la Eveniment: "Conversații Psihologice la Muzeu" - 14 Septembrie, ora 11:00 🎉

Dragi buzoieni,

vă invităm cu drag la cea de-a șasea întâlnire din cadrul evenimentului nostru, "Conversații Psihologice la Muzeu", unde vom discuta despre un subiect delicat și actual: Neîmplinirea și Disocierea în contextul Îmbătrânirii.

🧠 Știați că:

Conform studiilor, aproximativ 25% dintre persoanele de peste 60 de ani se confruntă cu simptome de depresie și anxietate, adesea generate de sentimentul de neîmplinire?

Îmbătrânirea nu este doar un proces biologic – ea este influențată puternic și de percepțiile noastre sociale și psihologice.

Stereotipurile legate de vârstă au un impact negativ asupra stării de bine și pot reduce chiar și speranța de viață cu până la 7,5 ani!

📅 Când? Sâmbătă, 14 septembrie, între orele 11:00-13:00, la Muzeul Județean Buzău.

👥 Invitata mea specială: Rozalia Solcan – Psiholog și Psihoterapeut cu competențe în EMDR, ne va ghida în explorarea acestei teme importante.

Te așteptăm! 🙌

Mi-am adus aminte că l-am întâlnit odată pe marele psihoterapeut umanist Carl Rogers, care era bunicul unui bun prieten (...) Am observat că vorbea rareori, dar că asculta cu atâta devotare, incât acest lucru scotea adevărul de la clienții săi, precum un unguent vindecător. Ceva ce a scris mi-a rămas întipărit in minte:

Înainte de fiecare sesiune, îmi acord un moment pentru a-mi aminti de umanitatea mea. Nu există nicio experiență pe care acest om o are și pe care eu nu o pot împărtăși cu el, nicio frică pe care nu o pot înțelege, nicio durere de care să nu-mi pese, pentru că și eu sunt uman. Indiferent de cât de adâncă i-ar fi fost rana, nu trebuie să-i fie rușine în fața mea. Și eu sunt vulnerabil. Și datorită acestui lucru sunt suficient. Oricare ar fi povestea lui, nu trebuie să mai fie singur cu ea. Asta va permite începerea procesului său de vindecare.

Cele cinci invitații, Frank Ostaseski

Pe cont propriu vine la deschiderea anului școlar cu sindromul cavalerului pe cal alb, cu practici de îngrijire a educatorilor, cu indisponibilitatea emoțională în relația cu copiii, cu un colț liniștit pentru calmare, cu recompense școlare pentru munca în folosul comunității, cu relații sănătoase în școli marcate de siguranța atașamentului, cu un tsunami de emoții, cu o școală pentru inimi, cu reuniunea profesorilor la 20 de ani de vechime în sistem și o poveste de supraviețuire care așteaptă să fie spusă.

Attraversiamo!

Pe arome de tuberoze, vă aduc un Timp Primenit duminical, cu o veste bună despre noi, cu grădina lui Rachel care prinde viață datorită pasiunii, cu ritmuri de muncă și de odihnă, cu un exercițiu de incendiu, alături de identificarea cu încărcătura emoțională, cu o dată viitoare care există, din fericire, Pe cont propriu, cu o căutare a Cătinelului din noi, cu amintiri care scad inflamația și cu întrebarea Ralucăi: Tu ce vezi?

Duminică în tihnă!

Păpădia este singura floare care reprezintă cele trei corpuri cerești: soarele, luna și stelele.

Floarea galbenă seamănă cu soarele, bila pufoasă seamănă cu luna, iar semințele care se dispersează seamănă cu stelele.

Până în anii 1800, oamenii smulgeau iarba din grădini pentru a face loc păpădiilor și altor „buruieni” utile precum nalba și mușețelul.

Numele de păpădie provine din cuvântul francez „dent de lion”, care înseamnă dinte de leu, referindu-se la frunzele cu margini zimțate.

Păpădiile au unul dintre cele mai lungi sezoane de înflorire dintre toate plantele.

Semințele de păpădie sunt adesea transportate de vânt și călătoresc ca niște mici parașute. Semințele sunt purtate adesea până la cinci mile de la locul de origine.

Rădăcina de păpădie poate fi folosită ca înlocuitor pentru cafea.

Păpădia este folosită în medicina populară pentru a trata infecțiile și afecțiunile hepatice. Ceaiul de păpădie acționează ca un diuretic.

Păpădiile sunt, probabil, cele mai rezistente plante care există. Sunt adevărate maestre ale supraviețuirii în întreaga lume.

în

Dr. John Gottman, psiholog clinician și co-fondator al Institutului Gottman care se concentrează pe cercetarea în jurul construirii relațiilor sănătoase, crede că unul dintre cele mai semnificative daruri pe care un părinte le poate oferi copilului său este recunoașterea propriilor greșeli, adică să fie capabil să spună „îmi pare rău, am greșit”. Motivul pentru care el consideră că acest lucru este atât de puternic este că le oferă copiilor noștri permisiunea de a face greșeli, pentru a le arăta că este în regulă să greșești și totuși să fie bine.

Când greșim, când țipăm sau ne supărăm pe copil într-un fel, ni se oferă ocazia de a modela repararea.

Oricât am vrea să credem altceva, suntem creaturi ale Pământului, viața noastră face parte din viața Pământului; și ne extragem hrana din el, la fel cm o fac plantele și animalele. Ritmul vieții pământești este lent; toamna și iarna sunt la fel de esențiale pentru acest ritm ca primăvara și vara, iar odihna este la fel de esențială ca mișcarea. Pentru copil, chiar mai mult decât pentru adult, este necesar să păstreze un contact cu fluxul și refluxul vieții pământești. Corpul uman a fost adaptat de-a lungul veacurilor la acest ritm, iar religia a întruchipat o parte din el în sărbătoarea Paștelui.

Am văzut un băiețel de doi ani, care fusese crescut în Londra, scos pentru prima dată la o plimbare într-o zonă verde. Era iarnă, iar totul era ud și noroios. Pentru ochiul adultului nu era nimic de care să se bucure, dar băiatul a fost cuprins de o bucurie stranie; a îngenuncheat în pământul ud, și-a pus fața în iarbă și a scos strigăte aproape nearticulate de încântare. Bucuria pe care o trăia era primitivă, simplă și imensă.

Nevoia organică care era satisfăcută este atât de profundă încât cei în care aceasta este înfometată rareori sunt complet sănătoși din punct de vedere mintal.Multe plăceri, dintre care putem lua jocurile de noroc și băutura ca exemple, nu au în ele niciun element din acest contact cu Pământul. Astfel de plăceri, în momentul în care încetează, lasă omul simțindu-se uscat și nemulțumit, înfometat de ceva ce nu poate defini. Aceste plăceri nu aduc nimic ce ar putea fi numit cu adevărat bucurie. Pe de altă parte, cele care ne aduc în contact cu viața Pământului au în ele ceva profund satisfăcător; atunci când încetează, fericirea pe care au adus-o rămâne, deși intensitatea lor, în timp ce au existat, poate fi mai mică decât a unor distracții mai incitante.

Băiețelul de doi ani despre care am vorbit mai devreme a arătat cea mai primitivă formă posibilă de unire cu viața Pământului. Dar într-o formă mai înaltă același lucru se poate găsi în poezie. Ceea ce face ca liricile lui Shakespeare să fie supreme este că ele sunt pline de aceeași bucurie care l-a făcut pe copilul de doi ani să îmbrățișeze iarba; veți găsi în poezii expresia civilizată a aceleași emoții care, în cazul băiețelului nostru, nu putea fi exprimată decât prin strigăte nearticulate.Sau, din nou, luați în considerare diferența dintre iubire și simpla atracție sexuală. Iubirea este o experiență în care întreaga noastră ființă este reînnoită și revigorată, la fel cm plantele sunt revigorate de ploaie după secetă. În actul sexual fără iubire nu există nimic din acest lucru. Când plăcerea momentului se termină, rămân oboseala, dezgustul și sentimentul că viața este goală.

Iubirea face parte din viața Pământului; sexul fără iubire nu face parte din aceasta. Plictiseala specială de care suferă populațiile urbane moderne este strâns legată de separarea lor de viața Pământului. Ea face ca viața să fie fierbinte, prăfuită și însetată, ca un pelerinaj în deșert. O viață fericită trebuie să fie, în mare măsură, o viață liniștită, căci numai într-o atmosferă de liniște poate trăi adevărata bucurie.

— Bertrand Russell, The Conquest of Happiness (1930), Cap. VI: Invidia

Când ai avut nevoie cel mai mult de suport?

Cum ai făcut față?

Cine te-a ajutat?

Cum te-ai ajutat?

Cum te-ai încurajat?

Cum te-ai lăudat/apreciat?

Îmblânzirea anxietății. Ghid terapeutic pentru profesori

Nu-ți aduce tot eul la muncă. Nimeni nu vrea să îl cunoască.

Tezaur de greșeli. Ghid de supraviețuire pentru profesori

Să nu vorbeşti!
Să nu simți!
Să nu ai încredere în nimeni!

Cu aceste trei ordine am fost crescuți noi, copiii deveniți adulți ai alcoolicilor.

Vorbitul, simțitul şi încrederea sunt zbaterile noastre în care păşim cu grijă şi iubire.

47% din oameni se tem de îmbătrânire, conform unui sondaj recent al Forbes Health. Stai liniștit, totuși, odată cu înaintarea în vârstă scade și anxietatea legată de ea. Ce hrănește această teamă? Degradarea stării de sănătate (63%), pierderea celor dragi (52%) și preocupările financiare (38%). La noi se mai adaugă și adusul paharului cu apă la bătrânețe, titrează Hacking Work.

Împreună cu Rozalia Solcan, vom aborda la Conversațiile din septembrie tema Neîmplinirea și Disocierea și vom reflecta asupra Îmbătrânirii și a Înțelepciunii.

Vom descoperi cm percepția asupra îmbătrânirii influențează experiența subiectivă a neîmplinirii și disocierii. Vom explora diferențele dintre îmbătrânirea biologică, psihologică și socială, precum și impactul stereotipurilor legate de vârstă asupra stării de bine. Vom analiza factorii care contribuie la sentimentul de neîmplinire, evidențiind manifestările psihologice și emoționale asociate, cm ar fi depresia și anxietatea. Participanții vor descoperi cm disocierea poate fi atât o reacție la neîmplinire, cât și un mijloc de adaptare, învățând să înțeleagă relația profundă dintre îmbătrânire, înțelepciune și sensul vieții.

Pe cont propriu întâmpină toamna cu vacanța de vară a copiilor de la sat, cu acei copii care nu sunt suficient de dezvoltați pentru cerințele educaționale, cu multe sentimente nespuse între părinți și copii, cu îngerii siguranței, cu relațiile care sunt pe primul loc în școlile sensibile la traume, cu problemele și provocările din sănătatea mintală a copiilor români, cu școala în terapie, cu viziunea școlii lisecuviene, cu reuniunea profesorilor la 20 de ani de vechime în sistem și o poveste de supraviețuire care așteaptă să fie spusă.

Attraversiamo!

Vă aduc un Timp Primenit ca de duminică, cu întreruperi în care să ne simțim altfel, cu o comunitate care schimbă timpul petrecut în fața ecranului cu timpul real, cu dreptul la deconectare al angajaților, cu pierderea contemplației și a reflecției în cultura epuizării, cu o cultură „mereu activă” în care se așteaptă ca oamenii să fie disponibili și productivi în orice moment, cu o stare Deasupra Curcubeului, cu puncte de intrare în ecosistemul intern, cu amărăciunea timpurie din Pe cont propriu, cu o căutare a Cătinelului din noi, cu amintiri care scad inflamația și cu întrebarea Ralucăi: Tu ce vezi?

Duminică în tihnă!

Pentru a-ți dezvolta un Sine, trebuie să exersezi alegerea și să înveți din consecințele acestor alegeri; dacă singurul lucru pe care îl înveți este să te conformezi, vei ști foarte puțin despre ce îți place și ce vrei.

Bruce Perry, The boy who was raised as a dog

Cine privește în oglinda apei vede mai întâi propria-i imagine. Cine se îndreaptă către sine însuși riscă să se întâlnească cu sine însuși. Oglinda nu lingușește, ea îl reflectă cu fidelitate pe cel care se uită în ea, acel chip pe care nu-l arătăm niciodată lumii, pentru ca îl ascundem cu ajutorul persoanei - masca noastră de actori. Oglinda însă se află dincolo de masca și arată adevaratul chip.

Aceasta este prima probă de curaj cerută de drumul spre interior, o probă care sperie pe mulți, căci întâlnirea cu sine însuși face parte dintre acele lucruri neplăcute pe care le evităm atâta timp cat putem proiecta în exterior tot ceea ce este negativ.

Carl Gustav Jung, Arhietipurile inconștientului colectiv

Când încercăm să fim hiperproductivi, ajungem adesea să ne simțim epuizați și nemulțumiți de rezultate. Multitasking-ul, atât de apreciat de angajatori, s-a dovedit a ne fragmenta atenția și a reduce eficiența. În schimb, monotasking-ul, implicarea într-o singură sarcină, ne permite să ne concentrăm mai bine și să obținem rezultate mai satisfăcătoare. Gestionarea timpului nu înseamnă să facem totul deodată, ci să alegem cu atenție ce contează și să oferim fiecărei sarcini timpul și atenția necesare, fără a ne sacrifica starea de bine.