Psihoterapeut Bumb Ioana

Cărțile simbolice, un instrument util pentru deschiderea ușilor spre prelucrare in psihoterapie. Chiar si pentru cele mai rigide rame pe care uneori le utilizeaza persoanele, adultii sau copiii a căror creativitate doarme latent sub pături dezirabile social, cardurile terapeutice aduc la suprafață cunoașterea si autocunoașterea.

Psihoterapeut Bumb Ioana

OH-Cards Romania, cu Iulia Sara: carduri metaforice terapeutice

Ma privesc in oglinda. Eu mai demult aveam g*tul mai lung.
Ma vad. Ma cercetez, scotocesc incercand sa patrund adanc, prin retina, sa vad daca inca mai sunt acolo. Inauntru sunt toate experientele anilor ce raman in urma mea. La suprafata….sunt pe an ce trece, gravura tuturor experientelor ce raman in urma mea.
Caut sclipirea aceea din ochii mei, pe care am vazut-o intr-o fotografie veche. Zambetul e acelasi, fata pastreaza incapatanata toate dovezile zambetelor, nezambetelor.
Cobor privirea inspre g*t, se spune ca el nu minte niciodata, oricat ar incerca cineva sa ascunda. Imi port mana, lent, dinspre zona nucala, cobor inspre sternocleidomastoidian, zabovesc pret de cateva secunde pe hiloid, imi cercetez pielea, ea e cea mai sincera. Eu, mai demult, aveam g*tul mai lung. Imi inalta capul mai sus in nori. Visam cu capul in nori, sustinut de g*tul meu lung, iar noaptea vedeam mai cu usurinta stelele.
Pe g*tul meu, odinioara, incapeau mai multe saruturi.
Eu, mai demult, aveam g*tul mai lung si pe el se evidentia carotida mea tanara si pasionata de mult prea multe nimicuri. Pe g*tul meu, mai lung odinioara, incapeau totusi mai putine sigaruri de perle, perlele erau pe atunci mai scumpe si mai rare, le consideram prea intelepte pentru mine, ele pe fiecare “nimic”, aduna de jur imprejur, sidef stralucitor, compact, solid, fara sa developeze mult, prea multe nimicuri. Mai demult, aveam g*tul mai lung si cu ajutorul lui, nasul meu salta mai sus, ignoram cu aroganta poate mai mult - acele nimicuri care bucura.
Gatul meu, mai lung in trecut, se inalta elastic si imi arcuia capul pe spate in hohote etern-tinere.
Mai demult, g*tul meu era mai lung si evident, avea o suprafata generoasa pentru exercitiu kinestezic. Adieri, mangaieri, aer rece ce stingea arsite, aer cald ce dezmortea frici glaciare.
Imi inaltam mai demult, g*tul, mai lung-odinioara, sa privesc pana in varful copacilor, spre orizonturi, marginite de munti impaduriti. Priveam departe, stoluri de pasari si incercam sa imi reprezint cm arata tarile calde.
Imi rasuceam g*tul, pe furis, sa privesc cm tata aranjeaza simetric globurile pe bradul de Craciun, cm taia bunica cu gura paharului fiecare prajiturica, fiecare “gurita”, le pudra cu zahar si soarele strabatea praful miraculos facandu-l sa danseze atat de suav.
Intorceam g*tul sa-mi inlesnesc privirea spre mama care se incalta tactitos cu pantofii ei, Guban, absolut superbi, simbol al absolutei feminitati.
Tot el, g*tul meu, mai lung odinioara m-a invatat sa cobor privirea, uneori oportun, alteori nu.
Pe g*tul meu, mai lung odinioara, se vad anii, nu doar cei ai mei, ci ai tuturor celor dinaintea mea, vreau sa pastrez doar ce e al meu, sa las in urma, orice altceva ce nu-mi apartine.

Am invatat azi sa numar in limba japoneza.

Pentru multi insa, asa pare si limbajul emotional, japoneza.
Odata ce am invatat insa sa identifiicam emotiile, sa le denumim, sa le gestionam, japoneza emotionala capata sens, iar instrumentele invatate raman mereu in trusa de urgente emotionale, pentru totdeauna.

Asa raman in sufletul meu toti copiii ale caror drumuri se intersecteaza cu al meu.

Acesta este un post despre anxietatea de performanta!
Nu poti sa simti ce simte copilul tau pe scena, pe teren, in bazin, pe doua sau patru roti, cu stiloul in mana in fata unui examen important, in fata atator ochi plini de judecata in atat de multe ocazii din vietile lor.
Nu ai cum!
Nici macar daca la randul tau ai alerg*t, ai cantat, ti-ai dat mainile cu talc sa prinzi perfect paralele, ai vorbit in fata publicului, ai inotat, ai sutat sau aruncat la cos, la poarta, ai incercat sa performezi in orice alt domeniu.
Poti sa incerci sa vezi cm se simte apa, cm iti tremura toate organele si vocea nu te mai asculta, cand desi ai invatat temeinic, mintea ta nu te ajuta, corpul tau deprins cu atatea automatisme, nu te asculta, mai mult decat atat, e impotriva ta!
Si nici atunci, nu poti sa stii!
Si te gandesti: Cat de greu poate fi? Ai repetat, te-ai antrenat, ai invatat!
Locul in care copiii nostri performeaza nu seamana deloc cu sala de repetitie, de antrenament, de studiu. E de multe ori un loc ostil, un ring in care emotiile sunt acelea care castiga!
De aceea, repet pana la epuizare: copiii nostri au nevoie de acceptate, de incurajare, de umeri pe care sa planga si pe care sa se inalte pentru a gusta din dulcele pelin al succesului!
Acordati-le copiilor vostri sprijin, iubire, acceptare, evaluari realistice, consultati-va cu specialisti care sa ii invete sa-si domoleasca emotiile, sa le controleze! Si atunci, vor reusi!

Ghid pentru imbratisari:

1. Te ridici pe demi pointe, usor ca si cand ai dori sa ajungi la raftul de sus unde tine mama ciocolata, iti alungesti coloana, vertebra cu vertebra, intinzi bratele si usor le lasi sa poposeasca pe umeri semeti, negarboviti inca de experiente, apoi stai nemiscata, iti lasi corpul greu, greu ca de piatra, sa ia forma trupului cate iti gazduieste sternul, prabusit in incredere.

2. Pliezi genunchii, te asezi, iti lasi corpul sa coboare pana la egalitatea inaltimii sale-copilul, intinzi bratele si astepti alte brate, ingenue, miniaturi ale bratelor tale, taci si inspiri cea mai pura forma a iubirii, sustii si gazduiesti o abandonare care tine de foame si de sete, timpul se comprima si atingi singura forma de dumnezeire accesibila noua, muritorilor.

3. De la egal la egal, cu mana dreapta cuprinzi pe deasupra umarului egalului tau, fratelui sau surorii tale din alta mama, cu cealalta echilibrezi pe sub bratul prieteniei, o secunda, doua secunde, trei, secunde, cel putin zece, gusti picatura cu picatura din acceptarea pe care o oferi, pe masura acceptarii de care ai o nevoie vitala.

4. Intorci balanta timpului, si simultan parca te lasi consacrat de cuprinderea parentala, abandonand copilul din tine in cele mai protectoare brate, copil si parinte intr-o secunda alternezi, te lasi inundat de toate generatiile care au contribuit catena cu catena la tot ce duci tu catena cu catena, singura mostenire cuantificabila in iubire.

5. Muncesti mult pentru acest tip de imbratisare, ca un scrib aduni cognitii, astepti ca alti scribi sa-ti confirme in scris realizarile, formala e acesta imbratisare, e de la cel ce te invata, te inspira, te izbeste in nimicnicia ta, ca apoi sa te valideze si sa te accepte umar langa umar, sa contruiti impreuna, inveti si cand stii mai multe realizezi ca nici n-ai inceput cunoasterea.

6. Cuprinzi pe furis, aduni in tine pret de o secunda atat cat sa dureze etern, imposibilul devine tangibil, pielea ta ignora vesmintele, privirea ta ignora privirile si ele te ignora intr-o complicitate atat de senzuala, ca si cand maine nu ar mai exista.

7. Pentru acest tip de imbratisare, nu e de ajunsa realitatea de aici si acum, e nevoie de vis si visare, adormi cu dorul, cel mai sever profesor de rabdare, in zadar, timpul nu se mai intoarce si stai captiv in reverie, asteptand vesnicia promisa, incerta dar atat de seducatoare.

8. E speciala si inter-speciala aceasta cuprindere, suflet imbratiseaza alt suflet, unul cu patru membre altul cu doua, fara alt tip de comunicare posibila, e loiala, cinstita, neconditionata, doar cu priviri candide ofera atat de mult, cu loialitate, prin definitie fideli, la schimb pentru timpul pe care de cele mai multe ori si-l petrec viata lor intreaga, langa noi.

9. Si cea mai cea dintre toate, e imbratisarea Lui, cu iubire, cu acceptare, patern cu noi toti, cu toti si toate cele create de El.

Acest post este despre amanare.
De-a lungul vietii amanam diverse lucruri. Pe unele le amanam pentru ca inca nu sunt sau nu le vedem posibile, pe altele pentru ca nu ne simtim preg*titi sa le decidem, de cele mai multe ori insa procastinam si traim zi d**a zi intr-o asteptare plina de frici, abuzand de timpul care pare inepuizabil.
Si astfel amanam schimbarile, amanam dietele, amanam schimbarile stilului de viata, a partenerului de viata, amanam calatoriile, vacantele, amanam de multe ori fericirea. Pe timpul nostru. Epuizati de lipsa de motivatie, de frica sau din cauza nelinistii, ignoram nevoile corpului si psihicului nostru. Muncim prea mult, visam prea putin, traim si mai putin.
Avem nevoie de repaus. Zilnic, saptamanal si anual. Cel anual se recomanda a fi cel putin trei saptamani. Fara munca, fara a ne lasa sedusi de mailuri urgente, de rolurile noastre profesionale care par indispensabile noua sau celor din jur, e nevoie sa dam nevoilor noastre intaietate. Mai ales cand avem nevoie de odihna. Dati-va dreptul la repaus! Amanati doar ceea ce va impiedica sa va oferiti repaus. Repaus in care sa adunati amintiri, trairi, senzatii, stari care sa va imbog*teasca rezervoarele cu resurse pentru mai tarziu.
Si cel mai important, nu amanati imbratisarile, zambetele, bucuriile! Si vacantele!

Drumul meu se intersecteaza cu oameni mici si mari, fiecare parte parcursa impreuna ma transforma si pe mine. Sunt recunoscatoare sa fac parte din viata lor, fiecare mesaj de La revedere este special!

Ma preg*tesc sa demarez un grup nou de psihoterapie! Daca sunteti interesati, va rog scrieti-mi!

Pentru toate multumesc-urile, Va multumesc, si ma inclin!
Pentru increderea in mine, pentru cat de bun psihoterapeut devin si cresc in fiecare an!
Pentru ce nu am reusit, imi cer iertare, stiu insa ca voi, oamenii care aveti incredere in mine, puteti mult mai mult decat as vrea eu sa pot!
La multi ani!

🙏🏼

🙏🏼

Locul de interactiune dintre psiholog/psihoterapeut si client/pacient este in primul rand un loc de siguranta. In confort, caldura, ambianta placuta se creeaza prerechizitele unei relatii terapeutice.

Sa ne concentram atentia pe elementele pozitive, acestea sunt responsabile cu dezvoltarea, cresterea, imbunatatirea calitatii vietii!
Pentru mine, aceasta saptamana s-a dovedit o saptamana cu feed-back-uri pozitive! Multumesc!

Psihoterapia iti da aripi ;)

Se spune ca:
Curiozitatea a omorat pisica, dar este tot ea, curiozitatea o dovada a inteligentei.
In alta ordine de idei, psihologii/psihoterapeutii nu au de fiecare data dreptul sa-si exprime curiozitatile, mai ales d**a ce interventia cu clientii/pacientii se incheie.
In ceea ce ma priveste, sunt un om curios, mor de curiozitate sa stiu lucruri noi, sa invat, sa practic rutine noi- In privinta pacientilor cu care am finalizat interventia, tot la fel. Dar ma abtin.
Stiu insa ca atunci cand nu stiu despre ei, no news is good news!
Stay safe and happy!

Comunicarea este un subiect in atentia multor domenii de activitate: psihologie, business, educatie, mediul corporate, de fiecare data in acest simplu sistem Emitator- Mesaj-Receptor ideea de baza fiind transmiterea unor informatii, cunostinte, deci invatare. Fie ca este vorba de informatii noi sau pur si simplu decodificarea prin limbaj a unor stari, transmitem prin comunicare si in acelasi timp luam contact cu mediul, facem cunostinta cu ceea ce simt cei din jur sau cu ceea ce acestia vor sa transmita.
Uneori dorim sau suntem nevoiti sa transmitem si informatii care nu vor intalni asteptarile celor din jur. Comunicarea asertiva este o cale prin care putem face acest lucru, asigurandu-ne ca intalnim emotional interlocutorul, transmitem informatia si dam si directii privitoare la viitorul relatiei, la modificarile pe care le dorim.
Ce facem insa atunci cand, la varsta adolescentei dorim sa transmitem mesaje care nu sunt conforme cu asteptarile, dorintele adultilor? Putem apela la comunicarea asertiva, la exersare atat de catre adolescent dar si de catre adultii de referinta: parinti, profesori, acest tip de comunicare avand sansele cele mai mari de a nu fi perceputa ca fiind obraznicie, afront, impertinenta.
Sa comunicam deci: asertiv dar si direct, cu asumare! Sa ne invatam copiii sa comunice, sa transmita, pentru ca nu-i asa, cu totii ne dorim copii care sa devina adulti asumati, care reusesc sa spuna ce simt, chiar daca sedusi de nevoia de conectare cu egalii nostri permitem ca si adolescentii din vietile noastre sa se deconecteze de noi, doar pentru ca la un moment dat ii etichetam ca fiind obraznici.
Copiii care comunica cu lejeritate si in mod direct cu cei din jurul lor, vor fi adultii care vor avea cutezanta sa mute muntii din loc.

Anxietatea se rezuma de cele mai multe ori la relatia pe care o avem fiecare cu singura certitudine, moartea.
Pana atunci, sa traim!

Eveniment online.

Psihoterapeut Bumb Ioana updated their business hours.

,, Şedințele de psihoterapie au fost utile și reconfortante. Relația cu psihoterapeutul a fost foarte bună, deschisă și plină de sfaturi și sugestii înțelepte și echilibrate. Terapia m-a ajutat să depășesc multe momente grele, să găsesc calea către plenitudinea sufletească.”

Recomandare pentru timp liber pe care dorim sa-l petrecem impreuna cu copiii insa fie nu reusim sa ne punem de acord cu ce activitate sa facem, fie suntem in pana de idei.
Borcanul cu activitati, o idee buna pentru copii de orice varsta!
Pe rand extragem un biletel, distractie placuta!

,,Atat pentru fiica noastra, cat si pentru intreaga familie, terapia cu Ioana, a fost cel mai bun lucru care ni s-a putut intampla in ultimii ani. Ioana a reusit sa ne "aduca copilul la viata" intr-un timp record.
A ajutat-o sa invinga anorexia, sa isi doreasca sa traiasca, sa se bucure de viata, familie si sport, cu atat de multa rabdare, perseverenta si profesioanlism. Nu putem decat sa-i ramanem recunoscatori pentru tot ce a facut pentru copilul nostru.
Intr-un cuvant, Ioana e MINUNATA!”

,,In primul rand tin sa va multumesc si pe aceasta cale doamna psiholog Ioana Bumb pentru profesionalismul desavarsit de care ati dat dovada in cursul sedintelor de terapie. M-au ajutat extraordinar de mult sedintele de consiliere cu d-voastra si recomand tuturor persoanelor care au nevoie de un sprijin in desele momente grele care ne incearca viata sa consulte un specialist deoarece, SINGURI, este mult mai greu sa trecem peste acestea!

Eu sunt foarte recunoscatoare pentru sedintele pe care le-am facut impreuna, chiar daca au trecut cred aproximativ 4 ani de atunci inca ma gandesc de multe ori la felul in care m-au ajutat sa imi consolidez relatia cu partenerul meu, faptul ca m-ai oferit oportunitatea de a vedea lucrurile si din alta perspectiva, mai obiectiv si mi-ai oferit o senzatie de liniste, voi fi mereu recunoscatoare. Ca dovada, acum o saptamana ne-am casatorit si cred ca asta spune tot 😊 iti multumesc inca o data pentru tot ajutorul acordat!

,, Ma simt onorata ca v-am cunoscut și totodata apreciez foarte mult munca dumneavoastră, sunteți un om de excepție care faceți lucruri minunate pentru oameni. Indrumarile dumneavoastră ne dau un mare impuls in stabilizare și ne ajuta in găsirea echilibrului emoțional atât psihic cât și fizic. Va mulțumim și nu vom ezita in a povesti despre dumneavoastră tuturor oamenilor care au nevoie de susținere psihologică!””