Cristina Stark Allianz Agent

Cristina Stark Allianz Agent

You may also like

Bic Loan
Bic Loan

Agent cu 20 de ani de experiență la Allianz în asigurări life și generale

17/06/2023

De ce recomand clienților clauza Best Doctors oferită de Allianz ?

Mai jos mărturia unei amice, activistâ civic, Elena Calistru, care acum are de trecut un hop în viața ei. Îi țin pumnii și îi urez multă sănătate și recuperare grabnică!
"
Una dintre cele mai grele decizii pe care a trebuit să le iau a fost despre locul unde voi fi tratată. În primul rând, trebuie să încep cu cel mai important lucru - am avut norocul de a putea alege.

Acum vreo trei ani, Radu, ca tot ardeleanul serios, a zis că trebuie să ne facem asigurări de viață. Așa că ne-am luat asigurare de viață (de la Allianz) cu o extra-opțiune pentru boli grave (adică acoperă cancerul, transplantul și încă unele situații, dar pentru care nu ai probleme pre-existente). Costul evident că diferă de la situație la situație, însă în cazul meu e(ra) undeva la 350 lei/ trimestru. Cum am primit rezultatele RMN, am notificat compania și am avut parte de un proces birocratic, însă nu oribil, cu oameni care au fost oameni pe parcurs și cu decizii rapide. Ca idee, eu mi-am primit planul de tratament miercuri seara, joi dosarul meu era deja în analiză, iar după 3 zile lucrătoare era deja aprobat. Cu o listă de 3 clinici specializate în cancer de sân, pe care să le pun în ordinea preferințelor (Viena, Ierusalim, Madrid). Una dintre clinici era clinica pe care o sugerasem pentru că acolo e medicul care m-a consultat. Acoperă tratamentul, transport și cazare pentru mine (+1 însoțitor).
Am ales să merg în altă țară europeană nu doar pentru că îmi permiteam să aleg..

În final, ce a contribuit la decizia de a nu sta în România, având și această opțiune, e că, din păcate, întreg ecosistemul de sănătate din țară nu e (încă?) bine... Sau faptul că în România cancerul de sân este printre principalele cauze de deces în rândul femeilor...
Este esențial să investim într-un sistem de sănătate... de care avem nevoie, nu să ne bazăm pe noroc. Sănătatea este un drept, nu un joc de noroc.

23/04/2022

"Paștele este un moment de bucurie în care trebuie să fim recunoscători, să fim siguri că totul este iertat, că viata se intinde dincolo de pământ."(Byron Pulsifer)
Sărbători luminate, dragi clienți! Hristos a înviat!

Grupul Allianz: 10 milioane de euro pentru a sprijini eforturile umanitare din Ucraina 02/03/2022

Grupul Allianz: 10 milioane de euro pentru a sprijini eforturile umanitare din Ucraina Grupul Allianz va pune la dispoziție 10 milioane de euro pentru a sprijini eforturile umanitare în contextul războiului din Ucraina. În plus, Allianz va suplimenta donațiile efectuate de angajații săi, printr-o contribuție de până la 2,5 milioane de euro.   Primul milion de euro va fi don...

10/02/2022

📌De 1 săptămână urmăresc cu interes transmisiunile de la Beijing și simt că fac parte din echipă, pentru că Allianz-Țiriac, este asigurătorul oficial al Echipei Olimpice și al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
⛸🛷🥌🏂⛷
📌A ști că sunt parte dintr-o organizație care investește în sport și sănătate partener oficial al Jocurilor Olimpice și Paralimpice, mi-a oferit întotdeauna o stare de confort, de relaxare.
📌Sunt sigură că și voi vă simțiți parte din marea familie Allianz și transfer către voi aceeași stare de bine: Citius, Altius, Fortius (Mai Repede, Mai Înalt, Mai Puternic)!

29/01/2022

💯Pagina mea a atins azi 100 de urmaritori, în mai puțin de 2 săptămâni de la înfințare!
👌Vă foarte mulțumesc pentru încredere și abia aștept să vă fiu de ajutor!
📞Haideți, "săriți" cu întrebări, solicitări de oferte, nevoie de consultanță în domeniu! Nu mă menajați, doar de asta suntem aici!

29/01/2022

De aproape 20 de ani, încrederea că am în spate un brand puternic mi-a fost călăuza să continui pe acest drum....

🏆Puterea brandului Allianz este ancorată nu doar în performanța business-ului, ci și în modul în care interacționăm cu clienții și cu partenerii noștri. Suntem onorați să fim incluși în Brand Finance Global 500, un clasament al celor mai valoroase branduri din lume.

Evaluat la aproape 39 miliarde de euro, Allianz este brandul de asigurări #1 la nivel global și se situează pe locul #30 în rândul celor mai valoroase branduri din clasamentul Brand Finance 2022.

👏Felicitări echipei și mulțumiri clienților și partenerilor noștri!

23/01/2022

❄️Vremea de afară, te pune pe gânduri?!

📞Acum câtiva ani, într-o vreme ca aceasta, mă sună un client.
🏡Terasei din fața casei lui i s-a desprins acoperișul ca urmare a greutății zăpezii. Mă întreba dacă asigurarea lui, care l-a costat mai puțin de 30 lei/lună, îi acoperă și această pagubă?!
👨‍🌾A completat că, cel mai probabil, o va repara singur pentru că nu are răbdare să aștepte după meseriași dar că ar avea nevoie să își cumpere materialele necesare.
L-am îndrumat spre https://notificare.allianztiriac.ro/bunuri/ #, a solicitat plata despăgubirii în regie proprie iar banii primiți în doar câteva zile, i-au acoperit costul achiziției de materiale superioare pentru un acoperiș mai strașnic.
👌Grijile legate de protecția casei și a bunurilor sunt mai puține dacă ești asigurat!

20/01/2022

📞Azi m-a sunat un client, e la ski în afara țării, iar acum 4 zile a suferit o accidentare ușoară. E totul bine acum însă nu va mai skia o perioadă. A primit la urgență toată îngrijirea de care avea nevoie.... Grija lui era că nu a sunat la numărul de asistență indicat pe poliță iar costul serviciului medical fusese de 450 EURO.
📌L-am liniștit imediat, i-am spus să se bucure de sejur în continuare, să urmeze recomandările medicale, cât despre costuri ne ocupăm noi.
👍Până când va reveni în țară, plata daunei i se va vira direct în contul personal.
🤔 Stiați că: este asigurarea de călătorie care acoperă și riscul de infectare cu COVID-19?!
Iar pentru un plus de siguranță, poți adaugă și clauza storno astfel beneficiind și de acoperirea cheltuielilor aferente în cazul anulării sau întreruperii călătoriei tale?!

18/01/2022

Am trecut cu bine de Blue Monday? 🆒
📌Dă play clipului, apasă stop când simți vibe-ul și împărtășește-ne în comentarii cuvântul care te definește în acest moment. 🤩
https://fb.watch/aCeMmbvk0T/

15/01/2022

Dragii mei clienți și viitori clienți, am creat această pagină pentru voi ca să vă ofer informații utile și consultanță în asigurări. Cei care îmi cunoașteți această ipostază a mea, de agent Allianz, cu o experiență continuă din 2002, stiți deja de ce ați ales un profesionist și un partener de nădejde.
Vă ofer azi două mesaje, așa ca de început:
📌"Nu contează cât de greu e drumul, ci contează pe cine ai alături" (Horia Ungur)
📌Încrederea se câștigă în ani și se poate pierde într-o secundă.

Want your business to be the top-listed Finance Company in Cluj-Napoca?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Address


Cluj-Napoca
400461

Opening Hours

Monday 09:00 - 18:45
Tuesday 09:00 - 18:45
Wednesday 09:00 - 18:45
Thursday 09:00 - 18:45
Friday 09:00 - 18:45
Saturday 10:00 - 14:45

Other Insurance Agents in Cluj-Napoca (show all)
HGAsigurări HGAsigurări
Bulevardul Nicolae Titulescu, Nr. 36
Cluj-Napoca, 400420

RCA, CASCO, asigurări de sănătate și viață, asigurări de locuință, de călătorie, de transport sau de răspundere civilă

UNIQA Asigurari UNIQA Asigurari
Aleea Detunata, Nr. 1
Cluj-Napoca, 400434

UNIQA Asigurari si UNIQA Asigurari de Viata ofera persoanelor fizice si juridice produse de asigurare pentru: locuinta, auto, sanatate, viata si calatorie.

MAIER TOTAL SERV MAIER TOTAL SERV
Parang Nr 15
Cluj-Napoca

Asigurari RCA , asigurari de orice tip, vacante , vanzari-cumparari apartamente, terenuri . Comanda si platile se fac telefonic sau prin mesaj . promovare si vanzare de produse c...

Alin Bunea Consultant Generali Alin Bunea Consultant Generali
Piața Mărăști Bloc 13
Cluj-Napoca, 400609

Asigura-te ca esti asigurat Asigura-te ca esti asigurat
Cluj-Napoca
Cluj-Napoca

RCA/CASCO, Asigurare Locuinta-Calatorie-Viata-Raspundere civila, Asigurare Tehnica

Ina asigurari Ina asigurari
Strada Dianei (Zona Podu Lupii)
Cluj-Napoca, 400497

Buna ziua, om bun. Suntem aici pentru a-ti oferta asigurarea de care ai nevoie. Totul online, si ofertele, si politele, plati prin BT Pay, Revolut sau orice alta banca.

Transilvania Broker de Asigurare Transilvania Broker de Asigurare
Strada Romul Ladea, Nr. 27
Cluj-Napoca, 400481

Cristina Bunea - Consultant Generali Romania Cristina Bunea - Consultant Generali Romania
Piata Marasti
Cluj-Napoca, 400604

Generali se afla in topul celor mai mari 10 asiguratori din Romania.

Ioana Bolba Consultant Generali Ioana Bolba Consultant Generali
Strada Piața Măraști, Bl. 13
Cluj-Napoca, 400609

Generali Romania se numara printre cele 10 companii de asigurare d**a volumul de prime brute subscri

Alina Hristea - specialist asigurări Alina Hristea - specialist asigurări
Primaverii, 11 A
Cluj-Napoca, 407055

specialist asigurări personale și pentru persoane juridice

Asig-Shop Asig-Shop
Strada Ciobanului Nr. 6, Bl. O3 (C**t Cu Grigore Alexandrescu)
Cluj-Napoca, 400516

ASIGURARI LA CEL MAI MIC PRET! Rca, Casco, CMR, Sănătate, Viata, Locuinte, Calatorie, Malpraxis, e