Vrej
Interior design made with love for human nature, stories and custom-made products
De-a lungul timpului am descoperit multe tipuri de oameni, cu necesități și preferințe diverse, în cadrul proiectelor de design.
Fiind o fire sociabilă și dornică de a împărtăși din cunoștințele mele, de multe ori interpretam greșit nevoia lor de soluții ca find nevoie de cunoaștere, astfel încât proiectele durau mai mult tocmai pentru a livra mai mult decât era necesar.
Discutând și analizând am înțeles că pasiunea mea pentru design poate nu există în aceeași cantitate în oamenii care îmi cer ajutorul, dar se regăsește în alte domenii, la fel de diverse precum ei.
Așa că am decis să ascult mai mult, să identific și să transform acea pasiune individuală în ceea ce știu eu mai bine: un spațiu care reflectă acel om.
Și ca să nu mă lungesc aici, am pus mai multe detalii în blog.
https://blog.vrejdesignstudio.ro/pachet-design-pe-scurt/
Mi-am făcut Youtube să-mi zic poveștile.
Am vrut să zic pe scurt, dar când mă pornesc să vorbesc despre ceva ce îmi place, mă trezesc câteva zeci de minute mai târziu, cu multiple deraieri de la subiect și pașii făcuți pe câteva zile de la cât mă fâțâi.
Etapele unui proiect de design(cu accent pe cunoașterea clientului)și ce face un designer interior Am încercat să o scurtez, să nu inserez păreri personale și să nu deviez de la subiect, dar nu prea mi-a ieșit. Poate data viitoare
A trecut ceva timp de când nu am mai dat pe aici. Am să mă redresez și vă pun la curent cu ce am mai făcut, începând cu un articol despre pachetele de design inspirate de primăvară.
“Pentru că Vrej s-a născut din dorința de a face designul interior mai puțin intimidant și de a combina ramurile artelor, am considerat necesar să ofer posibilitatea de a alege doar o parte din serviciile care sunt cuprinse într-un proiect.
Astfel au răsărit pachetele de consultanță și concept(jocurile de cuvinte și voia bună sunt parte din experiență).
Acestea le-am gândit pentru:
- cei care își doresc să facă ceva frumos, dar nu consideră că dorința lor se încadrează în normele unui proiect de amenajare;
- cei care nu se simt ca acasă în propria casă, dar nu consideră că e prioritar să facă ceva în sensul ăsta;
- cei care sunt intimidați de o schimbare a întregului spațiu pentru că au prea multe lucruri cu valoare sentimentală la care nu vor să renunțe;
- cei care nu au inspirația, timpul, bugetul sau energia necesară unei amenajări, deși nu sunt mulțumiți de cea existentă.”
Restul în articol, ca să nu vă stresez cu prea multe cuvinte decât pe cei interesați.
Pentru orice întrebări, mă puteți contacta.
O primăvară de poveste!
Pachețele de primăvară – Vrej Design Studio Blog Cum fac Pachețele de primăvară March 19, 2024March 28, 2024by TeodoraBoaru Pentru că Vrej s-a născut din dorința de a face designul interior mai puțin intimidant și de a combina ramurile artelor, am considerat necesar să ofer posibilitatea de a alege doar o parte din serviciile care sunt cu...
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Website
Address
Cluj-Napoca
Opening Hours
Monday | 10:00 - 19:00 |
Tuesday | 09:30 - 19:00 |
Wednesday | 09:30 - 19:00 |
Thursday | 09:30 - 19:00 |
Friday | 09:30 - 18:00 |
Hermann Oberth Nr 5
Cluj-Napoca
-taking your interiors to the next level- 🖥️ 3D Visualization Services ✏️ Interior Design ?
Cluj-Napoca, 400397
Servicii de design interior Cluj-Napoca | Wamm "We are Maria and Madalina"
Fabricii De Zahar, Nr. 165
Cluj-Napoca
Showroom de placi ceramice portelanate, care dispune de diferite colectii, importate de la fabrici din Italia si Spania. Gama larga de modele, inspirate din mediul inconjurator...
Cluj-Napoca
Interior Design Week - Expozitie amenajari interioare 🗓️21-24 martie, 📍Iulius Mall Cluj
Cluj Napoca
Cluj-Napoca, 400495
"Nu proiectam pentru oameni, ci impreuna cu ei." "Ne concevez pas pour les gens, mais avec eaux."
Cluj-Napoca
Studio de design interior, un colț creativ și o oază de inspirație ✨
Cluj-Napoca
Servicii specializate în design interior, randări 3D, consultanță în design interior, implement