Micu Janina-Mariana

Micu Janina-Mariana

Nearby public figures

Parfumuri by Roxy
Parfumuri by Roxy
200610

,,Voi lupta până la ultima mea picătura de sânge ca sa ai dreptul sa nu fii se acord cu mine!?

22/05/2023

💙💛❤️🇹🇩❤️💛💙

Photos from Carmen DAN's post 21/05/2023
18/05/2023

NEMERNICIA DEMAGOGIEI

Constat cu stupoare, că la nici o zi distanță de la detalierea clară a motivelor care m-au determinat să revin în politică, am devenit (pentru anumiți agenți de influență anti- românești) VINOVATUL de... serviciu!
Sincer, nu credeam că o să-i sperie atât de tare demersul meu.
Ca să fiu exactă, domnul Stelian Ion care a trecut nițel pe la justiție ca să facă nimic, (exponent al USR - partid în vizibilă derivă politică) încearcă să acrediteze ideea potrivit căreia, modificarea (în forma actuală) a legislației privind protestele de stradă s-ar datora (culmea!) unei propuneri legislative pe care am inițiat-o cu mult timp în urmă.
Vreau să le reamintesc atât acestui domn, cât și (încă) Premierului Ciucă și domnului Marcel Ciolacu
“uzurpatorul” social - democrației din România, că în calitatea mea de Ministru de Interne am insistat (și insist și acum) pentru protejarea forțelor de ordine care au menirea de a păstra ordinea constituțională.
Asta înseamnă că polițiștii (vezi cazul de la Suceava și nu numai) sau reprezentanții forțelor de ordine nu trebuie să cadă victime ultrajului și unor acte de violență extremă.
Acesta este adevarata “substanță” a proiectului de lege, înaintat Ministerului Justiției în 2017, despre care nu stiu dacă a plecat în Parlament.

Dreptul de a protesta al oricărui cetățean român, este garantat de Constituția României !🇷🇴
Ori, Mișcarea România Suverană s-a obligat încă de la înființarea sa, să respecte Constituția și legile țării!

Și acum să vorbim despre ipocrizie: pentru aducere aminte, ce spunea PSD pe data de 28.03.2023 despre proiectul pe care l-au votat umăr la umăr cu PNL:
"Proiectul este de natură să intimideze organizarea și participarea la demonstrații sau mitinguri de protest, ceea ce afectează însăși fundamentul democrației. Libertatea de exprimare și libertatea întrunirilor sunt garantate de Constituția României și nu pot fi îngrădite în niciun fel. Poporul român este suveran, iar cetățenii trebuie să aibă libertatea de a-și exprima public nemulțumirile față de cei aleși, fără a fi intimidați sub sancțiunea pedepsei cu închisoarea."

Pot înțelege frustrarea USR și a domnului Ion și Stelian, cărora nu le-a ieșit atunci o “lovitură strategică" la care membrii USR și nu doar ei, au participat activ.
Pot înțelege și adevăratele motive ale eliminării USR de la Guvernare (implicit a acelui domn Voiculescu de la Ministerul Sănătații).
Nu pot accepta însă ca numele de Carmen Dan să fie asociat unor manevre jenante, cu miza politică incertă, care își propun să-i protejeze pe Ciucă + Bode și Ciolacu de protestele dascălilor și ale altor categorii sociale, a căror răbdare a ajuns la limită!
Domnilor, plătiți astăzi prețul vasalității, incompetentei și impotenței decizionale. A lipsei de comunicare și de empatie, față de o țară pe care ați adus-o în genunchi, ca pe o cerșetoare balcanică, plângând la “porțile Europei civilizate”. Decontați astăzi, eșecul intrării în Schengen și vă este frica de furia poporului a carui suportabilitate se apropie de sfârșit.
Ceea ce pe mandatul meu, era “libertate de exprimare”, pe mandatul vostru este “încălcare gravă a ordinii publice”! Vă deranjează strada de care erați îndrăgostiți, unde vă duceați cu copiii în brațe expunându-i unor riscuri necalculate. Acum vă sperie mulțimea din mijlocul căreia chiar primul om al țării, (știți voi, cel care proba geci roșii) îndemna tocmai la încălcarea ordinii publice. Cum nu puteți avea o cât de mică masă de cetățenii care să vă aplaude, să vă aduleze, mai bine să nu aveți deloc! Nici împușcați n-ați mai coborî acum in stradă! Bine că unii încă aveți girofare!
Dacă în disperarea voastră de a scapa de repercusiunile marii trădări naționale, alegeți sa vă “ascundeți” după fusta unei femei, atunci asta este adevarata valoare a “bărbăției” voastre.
Jalnică strategie, domnilor! Diletantă și lipsită de credibilitate.
De fapt, e prețul demagogiei și al ticăloșiei. Pe care Mișcarea România Suverană🇷🇴 vă garantează că o să îl plătiți. Curând! Și pentru că în fiecare zi mai faceți câte o trăznaie, eu zic să vă căutați de pe acum avocați cu aviz ORNISS... 😉.. Pentru ca ROMÂNIA 🇷🇴 NU POATE FI IERTĂTOARE LA INFINIT!

16/05/2023
16/05/2023
16/05/2023

INDEPENDENȚA României EXISTĂ!
Și nu se negociază!
SUVERANITATEA acestei națiuni este SFÂNTĂ! Atât pentru acest popor, cât mai ales pentru aliații și partenerii săi. Orice argument (de la care “pleacă” orice strategie de tip geo- politic) are la bază independența, suveranitatea și respectul față de simbolurile nationale ale ROMÂNIEI!🇷🇴
Răspicat vă spun : Acest popor NU VA NEGOCIA valorile sale cu NIMENI!
Jertfa de sânge a martirilor care au consfințit INDEPENDENȚA României 🇷🇴 ne obligă pe toți să ne ridicăm pentru un singur deziderat :
ROMÂNIA SUVERANĂ!
Care nu e ( doar ) a noastră. E a urmașilor noștri și a urmașilor urmașilor noștri, până în veacul vecilor!

16/05/2023

🇹🇩💙💛❤️🇹🇩

"Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare. Guvernul va face tot ce va fi în putință ca starea noastră de stat independent și de sine stătător să fie recunoscută în Europa".
Cuvintele acestea rostite la 9 mai 1877, în plenul Adunării Deputaților, de către Mihail Kogălniceanu este LEGĂMÂNTUL pe care fiecare dintre noi are datoria să îl facă față de țară!
Cei care conduc astăzi România știu de acest legământ?
Sau cred că au obligații doar față de Europa?
Europa știe că și noi, românii avem drepturi, nu numai obligații?
Sau crede că suntem chiriași în propria țară?

16/05/2023

💜🤍💜⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

SUVERANISMUL, între REALITATE și... BUTAFORIE!

Ultimele 24 de ore au fost definitorii pentru înțelegerea aprofundată a scenariilor și a ingineriilor sociale care se consumă pe scena politică românească.
Ca fost Ministru de Interne, m-am confruntat cu situații similare care m-au ajutat să am un punct de vedere avizat acum, în calitate de Președinte interimar al Partidului "Mișcarea România Suverană", mai ales în ceea ce privește acțiunile de destabilizare ale Statului de Drept.
Este evident faptul că societatea românească se apropie de “un punct de fierbere”. Dar dacă acceptăm ca acest moment fierbinte să fie exploatat de diverse grupuri cu interese oculte, sigur vom atinge și punctul critic al crizei generalizate. Schimbarea trebuie să vină cu soluții, nu cu plăcuțe suedeze sau manifestații violente.
Ca ministru, am traversat activ perioada 2017-2019. Știu cm pot partide politice consacrate sau abia născute să gireze, să profite și să-și adjudece electoral astfel de momente.
Au cetățenii ceva de câștigat? Vă spun că nu!
Beneficiul real se cuantifică politic.
Oamenii rămân in continuare captivi ai neajunsurilor!
Ce a adus bun în viața lor momentul de ieri? Nimic!
Amintiți-vă cm cei mai vocali dintre ei au ajuns, folosindu-se de acest scenariu manipulator, în poziția de a decide. Au făcut ceva ca să schimbe în bine viața românului?
Amintiți-vă cm cei mai mari dușmani politici din acele timpuri nu foarte îndepărtate, astăzi sunt împreună, dar doar pentru binele lor, nu și pentru binele românului.

Asediul asupra Parlamentului Romaniei la care care am fost cu toții martori, nu este altceva decât o manevră electorală disperată, orchestrată de unele cercuri de putere și interese, care își propun obținerea de “profituri electorale” prin orice mijloace.
Era de așteptat ca în această capcană să cadă și cetățenii bine intenționați care sunt induși în eroare de așa zisa “mișcare naționalistă”.
Ceea ce vreau să scot în evidență sunt tocmai acele tehnici profund incorecte prin care, folosindu-se de mesaje manipulatoare, așa zișii naționaliști țintesc alte obiective decât cele declarate. Exploatând nemulțumirea generală a majorități cetățenilor, nemulțumire justificată de altfel, aceștia le oferă oamenilor “circ și pâine” în loc de soluții. Sau mai corect spus, doar circ!
Mai grav este că lipsa de comunicare a actualilor guvernanți și inexistența unui dialog pertinent cu actorii sociali au facilitat propagarea unor astfel de acțiuni, vizibil destabilizatoare.

Ca să fiu clară, nu sunt avocatul nici unui om politic mai în vogă sau mai puțin popular, care a avut de suferit ieri, îmbrânceli, huiduieli și “ceva mângâieri”. Dar nici nu uit vorba românească “ce semeni, aia culegi”! În contextul actual, un anumit personaj politic ar trebui să le mulțumească tocmai acelor jandarmi pe care îi bălăcărea și îi desconsidera că i-au salvat pielea!

SUVERANISMUL, NAȚIONALISMUL și PATRIOTISMUL NU sunt compatibile cu xenofobia, extremismul, rasismul și/sau antisemitismul.
Doctrina suveranistă se delimitează, prin definiția sa, de astfel de practici segregaționiste și izolaționiste!

ROMÂNIA SUVERANĂ 🇷🇴 este un concept în care discriminarea NU se regăsește sub nici o formă!
ROMÂNIA SUVERANĂ 🇷🇴 este România valorilor tradiționale, creștine și patriotice, adaptate vremurilor dificile pe care le trăim.
Îmi place să cred că vremea manipulării ieftine a trecut!
România SUVERANĂ 🇷🇴 nu este de vânzare și nici nu se va supune vreunui interes obscur!
Pentru că ROMÂNIA SUVERANĂ 🇷🇴 aparține exclusiv ROMÂNILOR!

Carmen Dan a fost aleasă președinte interimar al unui nou partid 27/03/2023

Carmen Dan a fost aleasă președinte interimar al unui nou partid Informatii de valoare pentru fiecare

05/02/2023
03/02/2023

💜⭐️🇹🇩Dragi români !!!
Dacă vreți ca țara noastră să nu fie vândută total, dacă doriți ca poporul român să nu mai sufere și să mai fie slugi la străini, atunci haideți împreună să ne unim în partidul nou creat, cu oameni de caracter,
💜⭐️🇹🇩PARTIDUL ROMÂNIA SUVERANĂ și să readucem ROMÂNIA ROMÂNILOR, pentru a o lăsa nepoților noștri așa cm străbunii ne-au lasat-o noua, mai prosperă, mai mare și mai DEMNĂ !!!
💜⭐️🇹🇩AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !!!
Pentru cei care conștiința nu-i lasă ca țara noastră să dispară ca stat unitar, național, suveran , independent și indivizibil îi așteptăm în partid alături de ceilalți patrioți suveraniștii.

02/02/2023
01/02/2023

LIVIU DRAGNEA vine la "Ce se intampla?", joi de la ora 12:00 IN DIRECT la DCNews si DCNews TV!

24/01/2023

🇹🇩Despre asta nu vorbește nimeni?
🇹🇩Nici un politician nu știe vorbele astea?!
🇹🇩Dacă tot este prea iubit și preaslăvit acum, pentru unire, apăi să se respecte in totalitate, să avem cu adevărat ce sărbătorii! Nu doar fățărnicii…..

24/01/2023

🇹🇩La mulți ani români de pretutindeni!
🇹🇩La mulți ani Romania Suverană!
🇹🇩La mulți ani tuturor ce poarta in inima si’n gând România noastă frumoasă!

05/12/2022

❤️💛💙

Want your public figure to be the top-listed Public Figure in Craiova?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Videos (show all)

💜🕊🍀🦋🌟☀️🤲❤️“Sa avem o seara liniștita, plină de curaj și încredere că mâine este ziua mai frumoasa, mai împlinita și mult...

Category

Address


Lămâiței Nr. 7
Craiova
2002115

Other Politicians in Craiova (show all)
Cosmin Poteraș Cosmin Poteraș
Strada Felix Aderca Nr. 5, Bloc 2, Scara A
Craiova

Senator de Dolj Președinte REPER Craiova

Mihai Neatu Mihai Neatu
Craiova

Vicepreședinte Consiliul Județean Dolj

FGFHJ FGFHJ
Gfdxgfcv
Craiova

be cool

Corâțu Cosmin Corâțu Cosmin
Craiova

Adriana Ungureanu Vivien Adriana Ungureanu Vivien
Constantin Brâncuși Nr 33
Craiova

Iubesc Craiova și locuitorii acestor meleaguri si familia mea minunată! Dumnezeu sa vă binecuvânteze

Mihai Rădoi Mihai Rădoi
Craiova

Președinte TSD Dolj

Manuel Bortoi Manuel Bortoi
Craiova

Consilier Local din partea USR PLUS la Consiliul Local Craiova Vicepreședinte al Filialei USR Cra

Radoi Cristi Radoi Cristi
Craiova, 1100

Împreună pentru Craiova! Mai este puțin timp până când VOCEA ta va fi auzita în sfârșit.

Madalin Voicinovschi Madalin Voicinovschi
Craiova

Madalin Voicinovschi Credinta, respect si onoare! Am trait mereu sub imperiul acestor valori.

YGYHJ YGYHJ
Hfcfhc
Craiova

be happy

Butu Gheorghe Butu Gheorghe
Craiova

Vicepreședinte PNL Craiova-Departamentul pentru Politici Sociale,Relații cu Sindicate,Patronate

Gheorghe Nedelescu Gheorghe Nedelescu
Calea Bucharest
Craiova, 200620

Politician