Bibliofilii
Nearby schools & colleges
Strada Mihai Bravu
800208
You may also like
Aceasta este pagina Compartimentului de Împrumut la domiciliu pentru adulți din cadrul Bibliotecii Județene "V.A. Urechia" din Galați.
31 august - Ziua Limbii Române
“Trăiască frumoasa şi cumintea limbă românească! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă carte de boierie a unui neam călit de focul atâtor încercări de pierzanie!” (Ion Luca Caragiale)
“O limbă este însuşită, odată cu laptele supt de la mamă, cel dintâi învăţător al fiecăruia dintre noi. De aceea se şi spune, probabil, limbă maternă.
Limba e opera cea mai de seamă a unui popor, e geniul lui. Ea însăşi o metaforă. Metafora metaforelor. Poemul poemelor. Cântarea cântărilor unui neam.
O limbă nu încape într-o gramatică. Nici într-un dicţionar. Ca însăşi viaţa: ai putea-o pune, toată, fără a mai rămâne ceva nespus, într-o carte?! Cu atât mai mult o limbă, care nu este alcătuită doar din cuvinte, ci şi din aerul, tăcerea, spaţiul dintre aceştia, acel câmp “magnetic” creat de relaţiile în care intră CUVINTELE.” - Elogiu limbii române, Grup Editorial Litera, 2011
"Săptămâna Marinei" la Biblioteca Estivală!
I-am invitat pe copiii prezenți astăzi, la Biblioteca Estivală, la o serie de activități cm ar fi: confecționarea de bărcuțe, pictarea acestora și a altor planșe, pictură pe față, realizată de către una dintre voluntarele noastre, jocuri educative, puzzle și lego.
Vă așteptăm și pe voi cu drag! ❤️
9 august - Ziua Internațională a Iubitorilor de Cărți. 📚📖
Astăzi nu facem recomandări, nici recenzii de carte.
Vrem doar să vă mulțumim că suntem împreună aici, că ne urmăriți, că luați de bune recomandările noastre, că povestiți despre cărțile pe care le găsiți la Bibliotecă, că ne apreciați și ne treceți pragul.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag!
La mulți ani tuturor iubitorilor de cărți!
Noutăți în colecțiile Bibliotecii V.A.Urechia Galați.
22 mai 1762 – a fost inaugurată oficial Fontana di Trevi, capodoperă a stilului baroc și una dintre cele mai frumoase fântâni ale Romei. A fost construită la capătul a 3 drumuri (tre vie) de unde-i vine şi numele.
în 1732, Papa Clement al XII-lea a sponsorizat un concurs pentru construirea unei fântâni. Arhitectul Nicola Salvi a câștigat și a fost însărcinat cu proiectarea fântânii pe fațada palatului din Piazza Trevi. Construcția a durat 30 de ani – între 1732 și 1762; după moartea lui Salvi, un alt arhitect a preluat conducerea proiectului.
Fântâna e dominată de figura zeului Neptun, aflat într-un car în formă de scoică. Acest car e tras de doi cai de mare și doi tritoni (creaturi mitologice pe jumătate oameni, pe jumătate pești). Unul din cai este liniștit, iar celălalt sălbatic, aluzie la natura schimbătoare a mării. În stânga și dreapta lui Neptun stau statuile Abundenței, respectiv Sănătății.
În fiecare zi, mii de turiști aruncă monezi în fântână. Legenda spune că trebuie să stai cu spatele la fântână și să arunci o monedă cu mâna dreaptă, peste umărul stâng;dacă faci acest lucru, cu siguranță te vei întoarce la Roma.
Smaranda Brăescu s-a născut pe 21 mai 1897 în comuna Buciumeni, Galați, și a fost prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutism (1931) și campioană mondială (în 1932, cu recordul de 7200 m la Sacramento, SUA).
A fost una din puținii instructori de parașutiști militari activând ca instructoare la Batalionul 1 de parașutiști de la Băneasa.
În timpul războiului a fost pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit. Semnatară, alături de alte 11 personalități, a unui memoriu prin care se condamna falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, document înaintat Comisiei Aliate de Control, de fapt delegatului american, care l-a predat celui sovietic, a fost condamnată de comuniști la închisoare în contumacie, ea fiind găsită în procesul „Sumanele Negre” ca făcând parte din Mișcarea Națională de Rezistentă împreună cu comandantul Companiei de Misiuni Speciale din cadrul Batalionului Parașutiști căpitanul Mihai Țanțu și Victor-Ionel Sassu (ofițer parașutist). Ascunsă de oameni de suflet nu a mai fost găsită niciodată. S-a ascuns un timp în via fratelui său geamăn, în casa preotului greco-catolic Anton Pet, din Răchiteni, județul Iași și la Butea. Grav bolnavă a fost operată, sub numele de Maria Matei, iar la sfârșitul anului 1947 s-a ascuns la călugărițele greco-catolice din Congregației Maicii Domnului de la Cluj. A murit pe 2 data februarie 1948, în Spitalul clinic universitar din Cluj.
Tudor Arghezi, născut pe data de 21 mai 1880 la București, a fost poet, prozator şi gazetar, cu o carieră literară întinsă şi foarte bogată, unul dintre autorii de prim rang ai perioadei interbelice, a cărui biografie a rămas până astăzi nedesluşită pe deplin şi, pe alocuri, controversată. Arghezi a rămas în memorie ca singurul poet fascinat de universul mărunt, la care lumea viețuitoarelor fără grai a căpătat un contur extrem de unitar și complex, în dependența lor afectivă față de om.
Viaţa lui Arghezi, înainte de a se aşeza la casa sa, la Mărţişor, împreună cu soţia Paraschiva şi cei doi copii, Mitzura şi Baruţu, a fost una demnă de roman, Arghezi fiind, pe rând, un tânăr fără studii liceale încheiate, călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica, diacon, muncitor în străinătate ca bijutier şi ceasornicar, deţinut în două rânduri din cauza convingerilor politice exprimate ca ziarist şi deţinător al unui copil ilegitim, pe nume Eliazar Lotar Teodorescu.
Tudor Arghezi a murit pe 14 iulie 1967 și a fost înmormântat alături de soția sa, Paraschiva, în grădina casei din strada Mărților, loc care a devenit astăzi muzeu, menținut de fiica sa, Mitzura Arghezi.
„Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.”
Testament – Tudor Arghezi
Honoré de Balzac, născut pe 20 mai 1799, a fost cel mai bun portretist al societății franceze din vremea lui, la începutul secolului XIX. După câteva poticneli inițiale, Balzac a devenit principalul reprezentant al romanului realist datorită unor opere precum monumentala „Comedie umană”.
Astăzi este considerat creatorul romanului modern. Un exemplu în acest sens este una dintre cele mai cunoscute opere ale sale, „Comedia umană”, în care scriitorul face un portret incisiv al societății franceze din vremea sa, de la căderea lui Napoleon Bonaparte până la restaurarea monarhiei.
Opera lui Balzac va lăsa o amprentă de neșters, atât de profundă, încât, în timpul funeraliilor sale, un alt colos al penelului, Victor Hugo, va rosti următoarele cuvinte:
„De acum înainte, ochii oamenilor se vor întoarce să privească chipurile, însă nu ale celor care au guvernat, ci ale celor care au gândit.”
Noutăți în colecțiile bibliotecii! Cărțile noi vă așteaptă nerăbdătoare pe rafturi. Vor să fie citite, răsfoite, vă vor pe voi, cititorii noștri! Hai la bibliotecă!
Daphne du Maurier, romancier şi dramaturg, s-a născut la 13 mai 1907, la Londra, într-o familie creativă şi de succes.
Daphne a fost a doua dintre cele trei surori şi a beneficiat de o educaţie privilegiată în Hampstead. Familia a cumpărat o casă de vacanţă în Cornwall în anul 1920 şi acea casă a devenit un loc preferat al scriitoarei, singuratic, care i-a permis să lucreze serios la începutul carierei sale. Primul ei roman, "Puterea iubirii", a fost publicat în 1931, iar succesul său în această profesie a crescut în timp.
Ducea o viaţă privilegiată, cu personal de serviciu care avea grijă de casă şi de copii şi era mândră că era susţinătoarea financiară a familiei cu un venit asigurat din scris.
În 1932, Daphne s-a căsătorit cu Frederick Browning, militar, şi au avut trei copii.
Multă vreme Daphne du Maurier a fost descrisă ca o scriitoare romantică. Acest lucru este însă complet înşelător, deoarece a scris romane şi povestiri întunecate, cu întorsături neaşteptate sau cu finaluri pline de suspans.
Cel mai cunoscut roman al său, "Rebecca", a fost adaptat atât pentru scenă, cât şi pentru ecran în mai multe rânduri, în această serie înscriindu-se cunoscutul regizor Alfred Hitchcock, cu pelicula sa din 1940.
10 mai – Ziua Regalității
10 mai – Ziua Independenței României
Ziua Regalităţii are o triplă semnificaţie legată de istoria României şi, în particular, de regele Carol I: la 10 mai 1866 Carol de Hohenzollern Sigmaringen a sosit la București și a depus în fața Parlamentului României jurământul de credință fiind încoronat Principe al României cu numele Carol I, la 10 mai 1877 Principele Carol I a proclamat Independența României, țara noastră devenind liberă, suverană, ieşită de sub vasalitatea formală a Imperiului Otoman şi, în fine, la 10 mai 1881 România devenea regat, iar Carol I devenea primul rege al României.
Parlamentul României a adoptat la 29 iunie 1866 prima constituție a țării, una dintre cele mai avansate ale timpului, aceasta fiind inspirată din constituția Belgiei.
După mai bine de 400 de ani de dominație otomană, România și-a declarat independența la 9 mai 1877 prin citirea Declarației de Independență iar pe data de 10 mai, la exact 11 ani de când fusese numit domnitor, Carol I semnează Declarația de Independență.
Lucian Blaga se naşte la 9 mai 1895 în satul Lancrãm, fiu de preot. Tradiţia ecleziasticã nu este strãinã nici de familia mamei, Moga, care oferã chiar şi un episcop al Sibiului, pe Vasile Moga. Tatãl sãu, deşi preot, este un liber cugetãtor cu preocupãri largi. Copilãria lui Blaga îi va rãmâne mereu întipãritã în suflet, acesta transcriind amintirea peisajului pãstoresc într-o manierã miticã.
În 1919 apare volumul “Poemele luminii”. Apreciat de Vianu, Iorga şi Agârbiceanu, cucereşte de la bun început lumea literarã. În 1921, dupã publicarea volumului “Paşii profetului” şi a piesei “Zamolxe”, primeşte premiul Academiei şi premiul Universitãţii din Cluj.
Când este ales membru al Academiei române, în 1936, ţine un discurs cu tema “Elogiul satului românesc”.
Lucian Blaga vorbea deseori despre o viață idilică ca fiind o lume a poveștii, un tărâm de legendă cu munți și păduri, cu izvor și păsări la care își dorea să se întoarcă. Obișnuia să spună că „veșnicia s-a născut la sat”, un loc în care orice gând este mai încet și unde se vindecă starea de mântuire.
In 1956 este propus pentru premiul Nobel, dar obţine cu câteva voturi mai puţin decât J.R. Jimenez. Moare în 1961, fiind înmormântat în satul sãu natal.
În fiecare an, pe 9 mai, de Ziua Europei sărbătorim pacea și unitatea în Europa. Data marchează aniversarea momentului istoric reprezentat de „Declarația Schuman”, care a propus ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care ar face ca războiul dintre națiunile Europei să fie de neconceput. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.
La mulți ani, EUROPA!
"Când erai mic
Și te aflai lângă mine,
Te-am acoperit cu pături
Ca să te protejez de aerul rece al nopții.
Dar acum, când ești înalt
Și nu te mai afli lângă mine,
Îmi unesc palmele
Și te acopăr cu rugăciunile mele."
https://tinread.bvau.ro/opac/bibliographic_view/299358
Click here to claim your Sponsored Listing.
Videos (show all)
Category
Contact the school
Website
Address
Galati
Galati
O pagină ce promovează lectura în rândul elevilor de gimnaziu și nu numai și încurajează sch
Bulevardul Milcov, Nr. 13
Galati, 800514
Bibliotecă școlară
Strada Barboși, Nr. 27
Galati
,, Educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea." (Nelson M
111 Domneasca
Galati, 800201
Departamentul de Ingineria Fabricaţiei din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi
Strada Galati Nr. 240 Pechea
Galati, 807240
Gradinita cu program normal
Strada Constructorilor, Nr. 9
Galati, 800365
Biblioteca unei școli este partea „vie” din orice instituție de educație deoarece aici există o interacțiune deosebită din momentul în care i-ai pășit pragul.
Strada . Brailei Nr 31
Galati, 800076
Scoala Internationala de Educatie Digitala,AI:cursuri,tabere si ateliere pentru copii si adolescenti
Galati, 800050
Mediul virtual destinat pentru cercetări, studii, analize și dezbateri despre prezent și viitor ?
București
Galati, 800017
Cursuri de aprofundare și perfecționare în domeniul filajului: Cursuri filaj începători-1 săpt
Strada Energiei Nr 24A
Galati, 800247
Centrul de Consultanță si Studii Europene SRL, în calitate de Beneficiar, derulează proiectul ?