MAD.Studio
Crezul nostru este ca fiecare ar trebui sa traiasca in casa visurilor.
Misiunea noastra este sa va ghidam prin aceste visuri si sa integram nevoile voastre fizice si psihologice intr-o locuinta ce va fi frumoasa, sustenabila si in armonie cu mediul.
Noi consideram ca fiecare ar trebui sa traiasca in casa visurilor. Misiunea noastra este sa te ghidam prin aceste visuri si sa integram nevoile tale fizice si psihologice intr-o locuinta ce va fi frumoasa, sustenabila si in armonie cu mediul.
Biroul nostru este specializat in proiecte rezidentiale de dimensiuni mici si mijlocii, imbinand creativitatea cu cele mai noi tendinte si tehnologii in domeniul proiectarii.
Propunere Ansamblu de Locuinte Colina| 2024
Echipa: Adnana Cadis, Marius Cadis
Piata imobiliara din Iasi se afla intr-o crestere accelerata in ultimul deceniu, iar cererea de locuinte noi este foarte mare. In ultimii 2-3 se poate observa totusi o modificare de trend in ceea ce priveste pretentiile cumparatorilor, trecandu-se de la o piata low-price spre una mid sau chiar high, exemple in acest sens fiind Silk District, Tatami Seven sau viitorul imobil proiectat de UNStudio.
In acest context, clientul si-a dorit sa vina cu o noua abordare pe piata si d**a o lunga analiza am ajuns impreuna la cateva concluzii principale:
• Dezvoltarea unui ansamblu de tipul low rise-high density care ofera o gama diversa de tipologii de locuire( cuplate, insiruite, colective)intr-un limbaj arhitectural comun;
• Toate locuintele( inclusiv cele colective) vor beneficia de propria curte;
• Coagularea comunitatii prin crearea unui spatiu comun- o padure urbana- in partea de Nord a amplasamentului;
• Amenajarea strazilor din incinta sub forma de cul-de-sac va asigura intimitatea si protectia la zgomot prin limitarea numarului de masini si a vitezei de deplasare in interiorul ansamblului;
• Avand in vedere pantele foarte abrupte ale terenului, cladirile vor fi orientate paralel cu curbele de nivel pentru a scadea costurile de sistematizare verticala;
In final, ansamblul va oferi 59 de unitati locative dintre care 16 apartamente, 10 locuinte cuplate si 33 de locuinte insiruite.
Suntem mandri sa facem parte din editia de anul acesta a Regionalei de Arhitectura Moldova cu doua proiecte- Amenajare Birou Dotts la sectiunea Amenajari si Design si Concurs Europan Kenniskwartier la sectiunea Arhitect in Comunitate si va invitam sa mergeti pe Bulevardul Stefan cel Mare pentru a vedea atat proiectele noastre cat si a celorlalte 90 de birouri participante.
Felicitari si multumiri organizatorului OAR Iaşi !
TC 92
Casa BRB - Urmarire de santier - finisaje fatada
TC 92 - Rezidential
Momentul mult asteptat - terminarea lucrarilor
Proiect realizat in colaborare cu colegii de la NUCA Studio
EUROPAN | 2024
Echipa: Adnana Cadis Marius Clizor Marius Cadis
EUROPAN| 2024
Echipa: Adnana Cadis Marius Clizor Marius Cadis
Propunerea noastră pentru Europan, competitie adresată tinerilor arhitecți, vizează transformarea unui amplasament din orasul universitar Tilburg din Tarile de jos. Înconjurat de zone rezidențiale, industriale, o cale ferată și o parcare, acest spațiu include o grădină de legume și un lac cu o zonă de agrement subutilizată.
Conceptul isi propune revitalizarea lacului si stimularea comunității din jurul său prin:
- mutarea grădinii de legume existente într-un turn amplasat pe lac, ce va funcționa ca fermă verticală deschisă comunității si ca reper vizual pentru noua dezvoltare;
- amenajarea pe lac, in jurul turnului, a unui spatiu de adunare ce va fi utilizat si ca piață agroalimentară;
- amplasarea spațiilor de producție și birouri în partea de sud ce vor asigura atat spatii de inovare si locuri de munca pentru actualii si viitorii rezidenti, cat si protecția fonica și vizuală față de calea ferată a zonei de loisir din jurul lacului;
- construirea a doua imobile de locuinte colective care vor asigura apartamente accesibile pentru studenți și tineri profesioniști;
Astfel, abordarea urmărește revitalizarea urbană și oferirea unui cadru ideal in care atat comunitatea, cat si noile start-up-uri se vor putea dezvolta prin incurajarea colaborarii si sustinerea afacerilor locale.
JustVape Booth
Amenajare interioara BRB | 2023
Transformarea spațiului de locuit într-un refugiu al stilului și al confortului.
Un living bine proiectat, cu o estetică și o dispunere funcțională atent aleasă, devine o pânză pe care se proiectează personalitatea beneficiarului. Farmecul atemporal al nuanțelor de bej, versatile și primitoare, creează o atmosferă caldă și sofisticată, complementată de materialele naturale precum lemnul și piatra și ci creează un sanctuar personal.
Amenajare interioară - apartament pentru închiriere
Când amenajezi un apartament pentru închiriat, te adresezi unei categorii largi de potențiali chiriași, așa că nu poți avea un stil restrictiv, totodată trebuie să ai în vedere și faptul că va fi un flux constant de utilizatori noi, așa că totul trebuie să fie accesibil într-un mod intuitiv.
Din punct de vedere estetic ne-am concentrat pe ideea de a oferi o oază luminoasă în care te poți retrage după o zi încărcată de noi descoperiri. Am creat un cadru neutru cu tonuri de alb, un mobilier minimalist și câteva elemente de accent.
Locuințe colective TC92
Procesul de execuție este unul anevoios, care poate dura ani de zile, în funcție de complexitatea proiectului sau de limitările sitului.
Acest proiect frumos este desfășurat pe un sit foarte îngust, lucru care a solicitat foarte multă răbdare și iscusință din partea executanților.
D**a aproape doi ani de la începutul șantierului lucrurile prind contur și ne apropiem cu pași rapizi de finalizarea sa.
De la randare până la implementare poate fi un proces lung și anevoios însa cu îndrumare și cu o echipa bună alături poți fi sigur de rezultat
Arhitect Adnana Cadis
Executant MITBOC-construcții,renovări,amenajări
Locuințe colective TC92
Etapa - implementare
Proiect realizat in colaborare cu colegii de la NUCA Studio
Amenajare interioara birou - Dotts
Arhitect Adnana Cadis
Fiecare proiect vine cu provocările lui, frumusețea constă în găsirea unor soluții care să se armonizeze pentru a crea un spațiu perfect pentru utlizatori.
Fiind un spațiu închiriat pe o perioadă relativ scurtă, sunt foarte multe constrângeri de natură fizică. Orice se construiește trebuie să fie demontabil, orice intervenție trebuie sa fie reversibilă, ca spațiul să poată fi adus la forma inițială.
Cerințele beneficiarului au fost -delimitarea unui spațiu restrâns care să fie fluid, cu valențe multiple și care să răspundă nevoilor unei echipe în dezvoltare.
Astfel s-a conturat acest spațiu, un birou cu o atmosferă homey, care permite și stimulează interacțiunea angajaților în afara programului, pentru a consolida un mediu de lucru pozitiv. Lumina naturală abundentă a spațiului ne-a oferit oportunitatea utilizării unei culori închise pentru pereți, care are rolul de a ancora, oferind stabilitate, iar îmbinarea elementelor vegetale precum lemn, plante agățătoare sau sfoară, creează un mediu plăcut, în contrast cu restricțiile și limitările ideii clasice de birou.
Casa CZ | 2022- consolidare si extindere
Situata in centrul orasului, dar departe de ochii lumii, casa CZ astepta de multa vreme sa fie tamaduita pentru a putea gazdui o noua familie. Desi cladirea avea nevoie de interventii destul de brutale la nivel structural, necesitatile viitorilor locatari nu difera foarte mult de ceea ce oferea casa, modificarile la nivelul planului constand doar in continuarea cerdacului si in largirea unei camere. Nici la nivel volumetric interventiile nu sunt radicale, propunerea pastrand forma invelitorii, creand totusi un accent vertical in spatiile de zi. Cu exceptia a doua usi glisante si a unui bovindou, care au rolul de a crea o legatura intre interior si exterior, golurile au o forma arcuita, fiind un element de limbaj imprumutat de la turnul bisericii din apropiere.
Cabinet medical| 2022 – amenajare interioara
Stim cat de inspaimantatoare poate fi o vizita la medic, dar daca acest lucru se poate schimba? Daca mediul auster si apasator este inlocuit cu un spatiu deschis, amenajat in culori pastelate?
In acest proiect am incercat sa modelam un spatiu existent, respectand restrictiile functionale generate de acest program, pentru a face din vizita la doctor o experienta placuta, poate chiar calmanta, folosind o paleta de culori si materiale inspirate din mediul vegetal.
Suprafata: 200mp
Locatie: Iasi
Casa LH| 2022
Astazi va prezentam raspunsul nostru la o provocare( competitie) online pentru construirea unei/ unor locuinte pentru doua familii in Liechtenstein. Astfel, propunerea noastra a pornit de la incercarea de a oferi viitorilor locatari cele mai bune perspective asupra imprejurimilor. De aceea, zonele de zi au fost ridicate la etajul 1 si valorificate suplimentar prin intermediul a doua terase. Aceaste platforme pot comunica intre ele prin intermediul serei de sticla care adaposteste camera pentru jocuri si care functioneaza ca o conexiune intre cele doua locuinte.
Din punct de vedere volumetric, am optat pentru o abordare abstracta a doua siluete rectangulare scobite care strapung o placa, in timp ce ferestrele de forma patrata au fost pozitionate pentru a oferi cele mai frumoasa privelisti si cat mai multa lumina naturala.
La interior, golurile peste zonele de zi au rolul de a oferi verticalitate spatiilor si de a facilita un surplus de lumina zenitala.
In ultima postare, v-am prezentat conceptul de “casa pasiva” si beneficiile sale. Astazi, va vom vorbi despre cele 5 principii care trebuie aplicate pentru a atinge acest standard.
Primul criteriu este reprezentat de o protectie termica performanta pe intreg conturul cladirii. Astfel, elementele opace- peretii exteriori, planseele si acoperisul- trebuie sa aiba valori U mai mici de 0,15 W/m2K care se pot obtine utilizand termoizolatii cu grosimi de 20-30 de cm. Un alt principiu al cladirilor pasive se refera la calitatea ramelor si al sticlei ferestrelor care au rolul de a impiedica pierderile de caldura pe timpul iernii si supraincalzirea- vara. Insa, pentru ca eficienta acestor elemente poate scadea drastic daca nu sunt montate corespunzator, al treilea criteriu subliniaza importanta evitarii puntilor termice. A patra caracteristica a cladirilor pasive este o anvelopa etansa la aer, care impiedica aparitia condensului si implicit al mucegaiului. Nu in ultimulul rand, o casa pasiva trebuie sa fie prevazuta cu un sistem de ventilare si recuperare de caldura care are rolul de a controla umiditatea si de a elimina aerul viciat si, in cele mai multe cazuri, poate inlocui complet sistemele de incalzire si racire.
Toate acestea sunt coroborate, calculate si verificate in stadiul de proiectare cu ajutorul a doua softuri si testate in timpul si la finalul executiei prin presurizare si termoscanare. Aplicate corect, aceste principii pot economisi pana la 90% din energia necesara asigurarii confortului termic unei cladiri. Pentru mai multe informatii despre case pasive sau despre arhitectura si proiectare in general, va asteptam cu drag la biroul nostru!
In contextul politic si medical al ultimilor doi ani, cresterea preturilor la energie si resurse naturale era inevitabila. De aceea, biroul nostru a cautat solutii pentru a oferi actualilor si viitorilor clienti protectie fata de cresterea acestor costuri, iar solutia pe care am gasit-o si pentru care ne-am pregatit sa o implementam se numeste “Casa Pasiva”.
Casa Pasiva este un concept dezvoltat si utilizat pentru prima data in Germania, la inceputul anilor 1990, iar scopul este cel de a crea cladiri foarte eficiente energetic -o cladire pasiva consuma aproximativ 10% din energia necesara pentru incalzirea si racirea unei cladiri conventionale. Acesta performanta se poate atinge prin proiectarea cu mare atentie a detaliilor de executie si prin utilizarea unor tehnologii specifice.
Intr-o postare ulterioara, va vom prezenta cele cinci principii ale conceptului de casa pasiva si modul in care acestea sunt verificate atat in stadiul de proiect, cat si la finalizarea executiei. Daca nu aveti rabdare sau vreti sa aflati mai multe lucruri, va asteptam la biroul nostru pentru a povesti pe indelete!
📧 [email protected]
Apt CA | 2021 – amenajare interioara
Un proiect de amenajare a unui apartament cu trei camere in tonuri calde, cu nuante industriale, pentru o familie la inceput de drum.
Suprafata: 80mp
Locatie: Iasi
Casa GMC | 2021
Situata pe creasta unui deal din jurul Iasiului, intr-o livada de pomi fructiferi, Casa GMC se deschide, pe trei laturi, catre perspectivele culmilor impadurite invecinate.
Cladirea se pliaza pe panta terenului prin coborarea zonei de zi, ceea ce conduce la o variatie a inaltimilor spatiilor de la parter. Acest joc al verticalitatii este amplificat printr-un gol amplasat deasupra livingului, ce are rol de fantana de lumina, creand in acelasi timp o conexiune intre zona de zi si cea de noapte.
La exterior, casa urmareste liniile directoare ale imprejurimilor prin gesturi simple, iar impreuna cu jocul formelor rectangulare ale golurilor, genereaza valente sculpturale, abstracte.
ZHA | Amenajare dormitor copii
Un proiect mai vechi, dar care mi-a fost drag. Cerința beneficiarului a fost crearea unui mic univers pentru două fetițe de 3 și 7 ani care refuzau să părăsească dormitorul părinților. Camera trebuia să permită desfașurarea a trei activități – odihnă, studiu și joacă, asigurând în același timp și spațiu amplu de depozitare. În final, fetele au fost foarte încântate, iar parinții au reușit în sfârșit să pună stăpânire pe dormitorul lor.
APT SL | 2021 - amenajare interioara
Apartamentul a fost gândit pentru un cuplu tânăr, care lucrează de acasă și necesita spații dinamice de lucru, pentru a evita monotonia zilnică. Ei și-au dorit o zonă de home office, care să fie ușor transformată în cameră de copil, dar și posibilitatea de a evada din acel spațiu, astfel încat, atât zona de zi, locul de luat masa cât și logia pot servi drept zonă de lucru, dormitorul matrimonial fiind singura cameră care își pastrează o singură valență.
Casa ANC | 2021- extindere și modificare fațade
Complet închisă către stradă, accesul realizându-se prin lateral, fără o zonă de luat masa definită și cu un aspect general îmbătrânit, casa ANC nu reflecta personalitatea beneficiarilor. Din dorința lor de a avea o casă care să ii reprezinte, cu modificări minime asupra structurii inițiale s-a dezvoltat această propunere. In acest sens, extinderea s-a realizat doar pe parter prin adăugarea a două zone, pe structură metalică - o zonă de bucătărie, care să se deschidă spre o terasă protejată și o zonă de acces care să întampine și să direcționeze oaspeții. Prin renunțarea la streașină și utilizarea unei palete de culori neutre și materiale specifice s-a obținut aspectul contemporan dorit.
Casa BRB | 2021 - consolidare si supraetajare
Casa BRB exista, încă dinainte să începem noi lucrul la acest proiect, sub forma unei locuințe construite în anii ’60, pentru angajații CFR ce lucrau la gara Nicolina din Iași, însă forma și partiul nu mai corespundeau necesitaților noilor locatari. Astfel, atât din motive juridice cât și din dorința de a conserva spațiile verzi existente, s-a decis consolidarea imobilului existent și supraetajarea acestuia cu o structură metalică ușoară.
Rezolvarea arhitecturală s-a realizat prin gesturi simple, accentuate de finisajele alese – caramidă și tablă fălțuită- care au și rolul de a crea o legatură cu trecutul industrial și un dialog cu construcțiile învecinate.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Videos (show all)
Category
Contact the business
Website
Address
Stradela Silvestru, Nr. 16
Iasi
Opening Hours
Monday | 08:00 - 17:00 |
Tuesday | 08:00 - 17:00 |
Wednesday | 08:00 - 17:00 |
Thursday | 08:00 - 17:00 |
Friday | 08:00 - 17:00 |
Iasi
Iasi
Construcții Case Construcții Civile Construcții Industriale Proiectare Lucrări Amenajări Interiore Instalații Electrice În Locuințe,Cladiri Birouri,Industriale Instalatii Termi...
Boulevard Ştefan Cel Mare şi Sfânt Nr. 26, Birou 12
Iasi, 700064
Atribuim valoare consultanței oferite beneficiarilor noştri, aceasta fiind în esență o sinteză exprimată în minute a zeci de ani de pregătire și experiență profesională.
Iasi
NoviArh este un birou de arhitectură și consultanță atât pentru clienți din mediul privat cât și pentru instituții, situat în Iași, alcătuit din profesioniști ai specialităților în...
Strada Moara De Vant
Iasi
Arhitectură Urbanism Peisagistică Design interior
IASI
Iasi
Birou de proiectare in constructii, realizam la cerere proiecte de case , intocmim documentatia necesara pentru obtinerea autorizatiei de construire, respectiv pentru toate avizele...
Bulevardul Chimiei, Nr. 101
Iasi
Pentru noi fiecare proiect reprezintă o nouă provocare și o nouă oportunitate