Mai bine
Viziunea Asociaţiei Mai bine este reprezentată de o lume guvernată de norme şi principii etice solide
Aria de acțiune este determinată de următoarele direcţii de intervenţie:
• promovarea unui spirit civic şi a responsabilizării sociale,
• încurajarea consumului local şi a comerţului echitabil şi solidar,
• ecologie şi protecţia mediului,
• sprijinirea grupurilor defavorizate,
• promovarea artizanilor şi păstrarea tradiţiilor româneşti;
💚Iată-ne grupul de reprezentanți ai 𝘏𝘰𝘮𝘰 𝘴𝘢𝘱𝘪𝘦𝘯𝘴 care am parcurs ieri o Plimbare în timp profund. O poveste a Pământului.
🌎 Ne-am cunoscut și conectat, cu precădere cu noi înșine și planeta mamă atât de specială, 𝑢𝑛 𝑝𝑎𝑟𝑎𝑑𝑖𝑠 𝑖̂𝑛𝑐𝑜𝑛𝑗𝑢𝑟𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑏𝑜𝑙𝑜𝑣𝑎𝑛𝑖 🪨, în imensitatea incomensurabilă a universului, cm a transmis Octavian, unul dintre participanți.
🍀 Nu ne putem asuma rolul de gardieni ai planetei și poate nici nu ar fi dezirabil, dar putem să abandonăm postura de prădători, să ieșim din antropocen și să întâmpinăm simbiocenul - un trai împreună cu GAIA, cu beneficii mutuale.
------
✅ Cu această ocazie anunțăm închiderea înscrierilor pentru data de 21 septembrie și că mai avem 𝐜𝐢𝐧𝐜𝐢 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐨𝐧𝐢𝐛𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝟏𝟗 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞.
👇 Găsești formularul de înscriere mai jos.
🌱𝐇𝐚𝐫𝐭𝐚 𝐄𝐜𝐨 𝐈𝐚𝐬̦𝐢 a fost creată cu scopul de a oferi o sursă de informare alternativă a punctelor de interes din municipiul Iași, care au fost selectate pentru a răspunde nevoii pentru un stil de viață mai armonios cu noi înșine, comunitatea ieșeană și natura (peri)urbană. Aliniată cu misiunea Mai bine, harta eco urmărește să contribuie la diminuarea impactului negativ asupra mediului și la sporirea celui pozitiv asupra societății.
🔎 Documentarea și ulterior dezvoltarea hărții în format fizic și online a început încă din anul 2010, când a fost lansată prima ediție. Ulterior, din nevoia de a actualiza harta în format digital, cât și conținutul informațional a variantei în format fizic, dezvoltarea Hărții Eco Iași a trecut prin trei noi versiuni cu ultima ediție actualizată în 2020, ce poate fi consultată în format online sau descărcată în format .pdf (punem mai jos ♾️).
📌Lucrăm în prezent la actualizarea hărții cu noi puncte reper, zone și spații și ne bucurăm să consultăm comunitatea. Așadar aruncă un ochi, sau preferabil mai mulți, pe informațiile din link-urile de mai jos (le ai și în chestionar) și răspunde, până la finalul lunii august, la întrebările din sondajul pe care-l găsești în primul comentariu.
💚Ne vom revanșa cu 5 premii, prin tragere la sorți:
✅ Un caiet pentru 𝑵𝒐𝒕𝒊𝒕̦𝒆 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒎𝒂𝒊 𝒃𝒊𝒏𝒆, realizat artizanal cu foi reciclate și plantabile
✅Ultima publicație a organizației noastre -
𝑮𝒉𝒊𝒅 𝒆𝒙𝒑𝒆𝒓𝒊𝒆𝒏𝒕̦𝒊𝒂𝒍 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝑯𝒓𝒂𝒏𝒂 𝒅𝒆 𝑴𝒂̂𝒊𝒏𝒆
✅Un kit pentru consumator responsabil realizat de REDU.
☘️Activitatea face parte din proiectul 𝑰𝒂𝒔̦𝒖𝒍 𝒔𝒖𝒔𝒕𝒆𝒏𝒂𝒃𝒊𝒍, implementat în parteneriat cu Iasi.Travel , Convivia și SOR Iasi și co-finanțat de Primăria Municipiului Iași.
Mulțumim Alexandra Constantinovici și Radio Iaşi pentru invitația adresată la .
Puteți asculta conversația cu Anca Elena care a gravitat în jurul temei 𝑳𝒐𝒄𝒖𝒍 𝒗𝒐𝒍𝒖𝒏𝒕𝒂𝒓𝒊𝒂𝒕𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒊̂𝒏 𝒔𝒐𝒄𝒊𝒆𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒎𝒂𝒓𝒄𝒂𝒕𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒍𝒊𝒑𝒔𝒖𝒓𝒊 în zilele de marți, 20 august și marți 3 septembrie. Revenim și cu link-urile imediat ce le avem disponibile.
☘️Ne place să facem și mai apoi să vorbim, dar acum simțim să împărtășim o veste care ne bucură.
🌏 Proiectul , propus în cadrul apelului de proiecte lansat de către Primăria Municipiului Iași, primește finanțare.
🌈 Începem, așadar, o nouă aventură în educația pentru comunitate, climă și mediu în Iași, pliat tare bine pe ceea ce ne place și știm să facem.
🤝Țineți aproape, în următoarele luni vă pregătim o paletă ofertantă de activități:
🌱Traseul eco al orașului
🌱Traseul biodiversității urbane
🌱Atelier de frescă climatică
🌱Plimbări în timp cu povești ale planetei
🌱Ateliere conviviale
🌱Ateliere Stiluri de viață aproape ZERO DEȘEURI
🤝 Ne vor fi alături în realizarea acestor isprave parteneri de cinste
💚Convivia
💚Iasi.Travel
💚SOR Iasi
🍃 Revenim cu vești și invitații de implicare și participare cât de curând.
🥗 Au trecut 5 ani de la publicarea cărții de bucate (și de colorat) 𝑯𝒓𝒂𝒏𝒂̆ 𝑷𝒐𝒛𝒊𝒕𝒊𝒗𝒂̆ - 𝒗𝒆𝒈𝒂𝒏𝒂̆, 𝒍𝒐𝒄𝒂𝒍𝒂̆, 𝒏𝒂𝒕𝒖𝒓𝒂𝒍𝒂̆, 𝒍𝒆𝒏𝒕𝒂̆ 𝒔̦𝒊 𝒇𝒂̆𝒓𝒂̆ 𝒓𝒊𝒔𝒊𝒑𝒂̆.
👇 Am epuizat demult cele 500 de copii, dar încă o avem disponibilă online.
📯Lucrăm în prezent la pregătirea celei de-a doua ediții și ne-am bucura să avem colaboratori. Așadar, vă invităm să o parcurgeți și să ne propuneți noi rețete pentru hrana care să respecte principiile de mai sus.
🫶 Promitem să ne revanșăm și dincolo de publicarea numelui autoarelor și autorilor să oferim, cel puțin, câteva copii ale cărții de bucate și alte daruri.
🍽 Așteptăm cu curiozitate și propunerile voastre la în grupul Hrană pozitivă - pentru oameni, animale și Pământ până pe 𝟏𝟓 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭.
💚 Activitatea face parte din proiectul - 𝑹𝒆𝒃𝒐𝒐𝒕𝒊𝒏𝒈 𝒕𝒉𝒆 𝑭𝒐𝒐𝒅 𝑺𝒚𝒔𝒕𝒆𝒎: 𝒀𝒐𝒖𝒕𝒉 𝑬𝒏𝒈𝒂𝒈𝒆𝒎𝒆𝒏𝒕 𝒇𝒐𝒓 𝑨𝒈𝒓𝒐𝒆𝒄𝒐𝒍𝒐𝒈𝒚 𝒂𝒏𝒅 𝑫𝒖𝒆 𝑫𝒊𝒍𝒊𝒈𝒆𝒏𝒄𝒆, implementat în România de asociația 𝘔𝘢𝘪 𝘣𝘪𝘯𝘦 și este co-finanțat prin proigramul al Comisiei Europene.
🛍️ Suntem curioși să aflăm mai multe despre obiceiurile voastre de cumpărare a hainelor!
📝 Ne puteți ajuta completând chestionarul de mai jos, realizat în cadrul proiectului TRICK.
🔗Link către chestionar: https://forms.gle/Wejz44aWLnTXZDFT9
🌍 💡Proiectul TRICK(www.trick-project.eu) sprijină adoptarea, urmărirea și demonstrarea practicilor durabile prin intermediul unui sistem inovator și circular de gestionare a informațiilor despre produsele textile și alimentare. Bazat pe Blockchain, este capabil să furnizeze părților interesate din lanțurile de aprovizionare și consumatorilor finali toate datele relevante necesare punerii în aplicare a unor practici de eliminare a deșeurilor și pentru a face alegeri de cumpărare conștiente.
💡 Chestionarul este anonim și durează mai puțin de 5 minute!
Mulțumim! 🌟
Oamenii și planeta sunt tot ce avem. Vă mulțumim pentru că faceți, alături de noi, o altă lume posibilă.
înseamnă că tu alegi să contribui, alături de noi, la diminuarea impactului asupra mediului, că împreună dezvoltăm o comunitate rezilientă în fața schimbărilor climatice și că noi, iți oferim următoarele beneficii:
🌎 20% la produsele alimentare și băuturile non-alcoolice din meniul CUIB
🌎 20% la produsele REDU și alte produse zero deșeuri din CUIB
🌎 20% a cărțile publicate de Editura Seneca Lucius Annaeus
🌎 10% la băuturile alcoolice din meniul CUIB
🌎 10% la toate produsele din meniul Acaju
🌎 10% la cărțile din librăria Cărturești Online
🌎 10% la cărțile din librăria Librarium Iulius Mall
🌎 10% la produsele din cafeneaua Noinoi
🌎 5% la restul produselor din magazinul Noinoi
👇 Află detalii despre cm ne poți susține aici:
https://incuib.ro/devino-membru/
🏢 Închiriem două camere (spațiu de birou sau atelier) în casa Mai bine 📣
🏛️ Casa noastră dulce birou: Aceasta este noua noastră casă. Situată la doar un salt, o săritură și o aruncătură de băț de centrul orașului, pe strada Păcurari nr. 51, casa Mai bine este o clădire frumoasă de patrimoniu pe care am readus-o la viață păstrându-i elementele care îi dau un aer aparte. Mai avem și curte, pe care o îngrijim și o vindecăm încet încet. Nouă ne place mult aici!
✨ Uite ce îți oferim:✨
🏢 Camere spațioase: 15 mp & 21 mp - mai mult spațiu pentru ideile tale!
🪑 Complet mobilate: Avem scaunele, birourile (chiar și o canapea) și vibe-uri bune pregătite.
Cu alte cuvinte, avem loc!
Ne poți scrie mesaj aici pentru a programa o vizită sau pentru alte întrebări.
PREȚ*:
Camera 1: 21 mp: 1300 ron
Camera 2: 15 mp: 1100 ron
*nu include costurile utilităților
📍Adresă: Strada Păcurari Nr.51
(Pozele sunt făcute cu camerele în starea actuală, dar le vom elibera în timp util, dacă vă doriți asta!)
𝑨𝒑𝒂 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒗𝒊𝒂𝒕̦𝒂̆ - 𝐨 ș𝐭𝐢𝐦 𝐜𝐮 𝐭𝐨𝐭̦𝐢𝐢, 𝐝𝐚𝐫 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐚𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐬𝐢𝐦𝐭̦𝐢𝐦 asta 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐜𝐚 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨𝐝𝐚𝐭𝐚̆.
☀️E vara care probabil se va dovedi a fi cea mai răcoroasă în comparație cu următorii ani. În aceste zile toride, cu temperaturi extreme, modurile esențiale de a ne adapta la orașul fierbinte sunt umbra și hidratarea.
💚Voluntarii noștri, Elena, Lila și Victor sunt în plină acțiune de verificare a stării și funcționării cișmelelor cu apă potabilă de pe 𝐡𝐚𝐫𝐭𝐚 𝐞𝐜𝐨 a Iașului (link mai jos).
📣 Apelăm la publicul larg pentru a le da o mână în această campanie și a ne indica punctele urbane în care știu că se află cișmele, oricare ar fi starea lor, pentru binele nostru, al tuturor. Ne poți scrie la adresa [email protected] sau direct în comentarii cu fotografii, coordonate GPS sau doar indicații în scris despre amplasarea lor.
📷În imagini avem:
❎Foto 1: cișmea UAIC, instalată chiar de noi, în anul 2015, nefuncțională acum
✅Foto 2: cișmea din parcul șahiștilor, șoseaua Nicolina
✅Foto 3: cișmea Cinema Victoria
🆓 La Mai bine, considerăm apa un drept, nu un produs și am promovat deopotrivă teoretic și practic acest principiu al gratuității apei de băut gratuite pentru toți.
💦Pe lângă CUIB , singurul spațiu HORECA din Iași, și probabil din țară, care a ales să nu vândă niciodată apă în cei 11 ani de activitate, o dovadă în acest sens este și proiectul Apa fara Plastic, implementat în urmă cu 10 ani,tot la Iași. Pe lângă acțiuni de educare și conștientizare, am făcut demersuri pentru a solicita barurilor și cafenelelor ieșene să ofere apă gratuit. Între timp, după un deceniu, avem in sfârșit o lege care obligă toate spațiile din industria ospitalității să facă asta.
💧Mai mult, prin același proiect, 𝐚𝐦 𝐫𝐞𝐜𝐨𝐧𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐭 𝟕 𝐜𝐢𝐬̦𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐚𝐬̦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐦𝐨𝐧𝐭𝐚𝐭 𝐚𝐥𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐜𝐢 𝐢̂𝐧 𝐧𝐨𝐢 𝐩𝐮𝐧𝐜𝐭𝐞 𝐮𝐫𝐛𝐚𝐧𝐞 𝐢𝐞𝐬̦𝐞𝐧𝐞.
🖊 Nu în ultimul rând, în cadrul acestuia au fost strânse 𝟏𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢 prin care comunitatea a arătat că își dorește apă potabilă în cartiere, iar pe lângă cișmelele instalate de noi, am convins Primăria Municipiului Iași să mai instaleze altele 10. Am convins-o în sensul că a răspuns pozitiv (vezi în comentarii), dar după informațiile noastre nu s-a întâmplat nimic. Reluăm acum discuțiile și cu municipalitatea, sperând ca de data aceasta promisiunile să fie duse la bun sfârșit și noi toți să avem acces la apă gratuit în zilele caniculare.
Luni, am spart gheața cu primul eveniment 𝑷𝒊𝒂𝒕̦𝒂 𝒅𝒆 𝑶𝒇𝒆𝒓𝒕𝒆 𝒔̦𝒊 𝑵𝒆𝒗𝒐𝒊, AKA 𝐎𝐀𝐍𝐌 - 𝐎𝐟𝐟𝐞𝐫𝐬 𝐚𝐧𝐝 𝐍𝐞𝐞𝐝𝐬 𝐌𝐚𝐫𝐤𝐞𝐭, realizat în Iași și, din câte știm, în țară, un eveniment pilot în curtea verde a casei Mai bine, cu parte din oamenii cu care ne bucurăm de ea, cu parte din colegii, membrii și voluntarii noștri.
𝑷𝒊𝒂𝒕̦𝒂 𝒅𝒆 𝑶𝒇𝒆𝒓𝒕𝒆 𝒔̦𝒊 𝑵𝒆𝒗𝒐𝒊 este un proces ghidat de 2 ore în care membrii comunității își identifică și își împărtășesc pasiunile, cunoștințele, abilitățile, resursele, oportunitățile și nevoile. Procesul a fost conceput și dezvoltat pe parcursul a peste 10 ani de către și o cohortă de 7 persoane din comunitatea Mai bine urmează un curs de certificare alături de .ly via proiectul Erasmus+ 𝐂𝐨𝐧𝐧𝐞𝐜𝐭𝐢𝐨𝐧 𝐑𝐞𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐭𝐨𝐫.
Vom lansa cât de curând invitații și către publicul larg, însă până atunci, nu ezita să ne scrii dacă te interesează participarea la un astfel de eveniment.
💚Bunii noștri prieteni de la Synerb, cărora le suntem tare recunoscători pentru sprijinul acordat sectorului economiei sociale
în România, au lansat de curând Marc, un program internațional pentru scalarea afacerilor centrate pe impact. Programul pilot este desfășurat cu sprijinul Fundației Erste, în Austria, Ungaria și România. În România, programul este implementat de Synerb, BCR și BCR Social Finance.
⭐️ Synerb căută afaceri centrate pe impact, care pot fi SRL-uri, ONG-uri cu activitate economică, întreprinderi sociale acreditate sau nu și afaceri for-profit, interesate să își dezvolte o componentă de impact social, indiferent de cifra de afaceri sau profitul obținut, cu mențiunea că afacerea centrată pe impact să aibă potențial și planuri de creștere sau extindere.
Prin programul Marc, partenerii din proiect vor însoți aceste afaceri centrate pe impact în călătoria lor de scalare prin:
✅ Sprijin pentru scalarea impactului social sau a celui de mediu;
✅ Sprijin în dezvoltarea unui plan de creștere și a unui model financiar;
✅ Acces la o serie de mentori de excepție;
✅ Spațiu pentru creștere: un „Growth Camp” (tabără de creștere antreprenorială), evenimente internaționale în Viena, workshop-uri tematice;
✅ Vizibilitate, premii și acces la o rețea globală de investitori și parteneri.
👇Deadline-ul de aplicare pentru România este 6 septembrie 2024.
🌱 În primăvara aceasta am început o nouă aventură activistă, via proiectul 𝐑𝐄𝐁𝐎𝐎𝐓, prin care vom spori vocea și acțiunea tinerilor europeni pentru sisteme alimentare sustenabile, care să integreze practici agroecologice și să asigure diligența obligatorie din partea companiilor din sector. Adică, pe scurt, tineri pentru hrană bună, corectă față de oameni și natură.
🚴 Anca, Andreea, Cristina și s-au deplasat pe mai multe cărări spre Munster, unde a avut loc săptămâna trecută întâlnirea de lansare a proiectului. 👏Le felicităm în mod particular pe Cristina, care a parcurs tot drumul dus-întors cu trenul, adică a petrecut patru zile pline pe traseu!!! și pe Marcela care a ales tot transportul feroviar pentru jumătate din drum. Ne-am deplasat și pe cale rutieră și aeriană, dar ne-am reunit cu toatele pedalând prin (destul de) idilicul și verdele Munster.
🤝 Ne sunt alături în această nouă aventură 13 parteneri europeni, unii organizații prietene vechi, altele pe care-i cunoaștem și de la care ne inspirăm demult, dar cu care abia acum vom lucra îndeaproape, altele pe cât de tinere pe cât de active. Ne plac faptele mai mult decât vorbele, dar cu toată modestia, ne transmitem deja recunoștința că facem parte din un asemenea consorțiu puternic:
💚 ActionAid France
💚 Aid Denmark
💚 BUNDjugend
💚 CEEweb for Biodiversity
💚 European Coordination Via Campesina
💚 FOCUS
💚Initiative Romero .romero
💚Mijarc Europe
💚MRJC
💚SudWind
💚TVE Association of Conscious Consumers
💚 WeWorld
🌏 - 𝑹𝒆𝒃𝒐𝒐𝒕𝒊𝒏𝒈 𝒕𝒉𝒆 𝑭𝒐𝒐𝒅 𝑺𝒚𝒔𝒕𝒆𝒎: 𝒀𝒐𝒖𝒕𝒉 𝑬𝒏𝒈𝒂𝒈𝒆𝒎𝒆𝒏𝒕 𝒇𝒐𝒓 𝑨𝒈𝒓𝒐𝒆𝒄𝒐𝒍𝒐𝒈𝒚 𝒂𝒏𝒅 𝑫𝒖𝒆 𝑫𝒊𝒍𝒊𝒈𝒆𝒏𝒄𝒆 reprezintă o continuare a eforturilor pe care le-am depus în proiectele 𝑶𝒖𝒓 𝑭𝒐𝒐𝒅. 𝑶𝒖𝒓 𝑭𝒖𝒕𝒖𝒓𝒆, 𝑴𝒂𝒌𝒆 𝑭𝒓𝒖𝒊𝒕 𝑭𝒂𝒊𝒓, 𝑻𝒓𝒂𝒅𝒆 𝑭𝒂𝒊𝒓, 𝑳𝒊𝒗𝒆 𝑭𝒂𝒊𝒓 și în toate celelalte activități pe care le-am derulat în mod independent sau cu sprijinul altor entități, prin intermediul cărora am contribuit la mișcarea globală pentru solidaritatea vis a vis de fermierele, fermierii, muncitoarele și muncitorii din Sudul Global.
🙏 Proiectul este implementat în România de asociația 𝘔𝘢𝘪 𝘣𝘪𝘯𝘦 și este co-finanțat prin proigramul al European Commission.
🫶 Suntem de peste 15 ani alături de comunitatea locală prin inițiative de pionierat privind dezvoltarea durabilă și ne dorim să ne creștem impactul prin atragerea de noi membri și de susținători.
🤝 Spune-ne ce ar fi important pentru tine ca să știm cm să îți răspundem nevoilor și să fim 𝑴𝒂𝒊 𝒃𝒊𝒏𝒆, 𝒊̂𝒎𝒑𝒓𝒆𝒖𝒏𝒂̆.
👇Acordă-ne 5 minute pentru a ne răspunde la chestionarul de mai jos.
Mai bine Viziunea Asociaţiei Mai bine este reprezentată de o lume guvernată de norme şi principii etice solide
💚 Aproape jumătate din echipa executivă Mai bine – Anca, spataru și tocmai ce-a revenit de la Berlin, unde a participat la ultimul eveniment de diseminare din cadrul HEREWEAR Project. Ne apropiem de finalul unei călătorii exploratorii de 4 ani, prilej de a ne reuni cu membrii consorțiului din care facem parte, de a împărtăși rezultatele obținute împreună și de a le celebra.
🌍 , demarat în 2020, în plină pandemie, și-a propus să inoveze printr-o abordare holistică, sistemică, în vederea creării unei piețe europene pentru și îmbrăcăminte produsă la nivel local și fabricată din :
✅ Noi soluții pentru materiale organice au fost dezvoltate abordând trei fluxuri noi de deșeuri (alge marine, gunoi de grajd, paie)
✅ Testări la scară semiindustrială a fabricării de noi fire și țesături prin filarea umedă și topire
✅ Dezvoltarea de agenți bazați tot pe materie organică pentru finisare, acoperire și colorare
✅ Reducerea semnificativă a eliberării de microfibre pe tot parcursul procesului de fabricare a produselor textile.
✅ Dezvoltarea de comunități organizate prin conectarea microfabricilor, sau prin resurse de producție în rețea, susținute de platforme.
…. și alte rezultate pe care vă invităm să le descoperiți în link-urile de mai jos.
💚 Echipa noastră a contribuit la:
✅ un ghid pentru prelungirea ciclului de viață al produselor prin reutilizare și upcycling
✅ dezvoltarea comunității HEREWEAR prin promovarea abordării de tip quadrupluhelix – implicarea reprezentanților mediului privat, al celui academic, al autorităților și, mai ales, societatea civilă
✅ explorarea potențialului de includere a întreprinderilor sociale active în sector
🏳️🌈 Proiectul a primit finanțare din partea programului de cercetare și inovare Orizont 2020 al Uniunii Europene în cadrul programului de cercetare și inovare Orizont 2020 al Uniunii Europene în baza acordului de grant nr. 101000632.
Este cu Editura Seneca Lucius Annaeus pentru noi și membrii noștri și asta datorită faptului că ne oferă o reducere de 20% la achizițiile online. (link în bio).
Iar dacă tu vei să descoperi și restul beneficiilor pe care le poți avea în calitate de membru și dacă vrei să susții și prima editură verde din România, atunci hai în comunitatea noastră 👉 https://maibine.eu/haidede
🌏Azi, de 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐌𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢, împărtășim cadre noi de la .
🌳Ne-am bucurat să vedem Iașul pe care ni-l dorim cu cetățeni implicați și organizații care se coalizează în sprijinul naturii.
Amintim că noi suntem natura și că luptăm pentru noi înșine de fapt, că inițiativele pentru salvgardarea mediului implică protejarea noastră.
🌿 Energia marșului ne-a demonstrat că există în comunitate. 𝑺𝒑𝒆𝒓𝒂𝒏𝒕̦𝒂 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒂̆ implică să fim conștienți de ceea ce sperăm și apoi să ne jucăm rolul în procesul de evoluție în această direcție. Speranța pasivă înseamnă să așteptăm ca 𝑐𝑒𝑖𝑙𝑎𝑙𝑡̦𝑖 să înfăptuiască ceea ce ne dorim.
💚 𝑐𝑒𝑖𝑙𝑎𝑙𝑡̦𝑖 către care se îndreaptă speranța sunt deseori politicienii. Acum, în contextul alegerilor de duminică, îți recomandăm să urmezi invitația lansată de Codrii Iașilor de a scrie candidaților pentru a se angaja pentru desemnarea .
👇 Vezi link-urile mai jos!
🙏 Fotografii via VolodHendrix și Iulia Strat
Mesaj important (ca toate de altfel) via Codrii Iașilor pentru participanții la Marş pentru Pădurile Iaşului!
Introvertiții da, dar agendele politice nu 🙂. Marş pentru Pădurile Iaşului! este apolitic si politicienii care doresc să se alăture sunt rugați să o facă fără să poarte însemne de partid, fără a scanda lozinci de partid/campanie sau a căuta presă.
De asemenea, inițiativa este una civică care are nevoie de sprijinul tuturor celor cărora le pasă de locuitorii județului nostru, nu de capitalizare politică unilaterală. Ca si până acum, după 9 Iunie vom continua să lucrăm cu alesi si autorități locale pentru a duce demersul la final, oferind toată vizibilitatea celor care doresc implicări de substanță! Ne vedem mâine la 17 la Palatul Culturii!
Foto: Elena Racu
Mai bine Viziunea Asociaţiei Mai bine este reprezentată de o lume guvernată de norme şi principii etice solide
Cu gândul la biodiversitatea marină și la biodiversitatea terestră, Anca și Cristina sunt solidare cu pădurile de pretutindeni și cu Marea Neagră, au semnat petițiile din comentarii pentru și , își antrenează creativitatea pentru pancartele pentru Marş pentru Pădurile și ne amintesc că miercuri, în această curte verde a sediului nostru, vă invităm la Atelier Fresca Climatică!
Așadar, sărbătorim 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫, 1 iunie, la și marcăm 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐌𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢, 5 iunie, antrenându-ne inteligența colectivă pentru a descâlci cauzele și efectele schimbărilor climatice și a reflecta cu privire la pașii pe care-i putem face pentru .
Mai bine Viziunea Asociaţiei Mai bine este reprezentată de o lume guvernată de norme şi principii etice solide
🌳Pe 1 Iunie ieșenii mărșăluiesc din nou prin centrul orașului pentru viitorul pădurilor copiilor noștri! Ne adunăm la ora 17 în față la Palatul Culturii de unde pornim pe bulevardele Iașului.
🌳🌳🌳Locuim în a doua cea mai mare aglomerare urbană din țară, în primul județ care a ajuns la 1.000.000 de locuitori, majoritatea comasați în sau imediat lângă oraș. Petrecem timpul în trafic, între betoane și asfalt. Avem nevoie de verde și de reconectare la natura și mediul care ne ține pe toți în viață.
📩 Cu această invitație a început newsletterul nostru din care poți afla mai multe despre activitățile și proiectele noastre.
👇 Accesează linkul din comentarii pentru citi mai multe și despre noul proiect la care am început să lucrăm ( - Rebooting the Food System: Youth Engagement for Agroecology and Due Diligence) și hai sâmbăta aceasta, alături de noi.
Mai bine Viziunea Asociaţiei Mai bine este reprezentată de o lume guvernată de norme şi principii etice solide
"𝘔𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘕𝘦𝘢𝘨𝘳ă 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘮𝘢𝘪 𝘮𝘶𝘭𝘵 𝘥𝘦𝘤â𝘵 𝘰 𝘴𝘪𝘮𝘱𝘭ă î𝘯𝘵𝘪𝘯𝘥𝘦𝘳𝘦 𝘥𝘦 𝘢𝘱ă. 𝘌𝘢 𝘯𝘦 𝘩𝘳ă𝘯𝘦ș𝘵𝘦, 𝘯𝘦 𝘳ă𝘤𝘰𝘳𝘦ș𝘵𝘦 ș𝘪 𝘯𝘦 𝘴𝘶𝘴ț𝘪𝘯𝘦 𝘷𝘪𝘢ț𝘢. 𝘓𝘢 𝘧𝘦𝘭 𝘤𝘢 𝘱ă𝘥𝘶𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘥𝘪𝘯 𝘊𝘢𝘳𝘱𝘢ț𝘪 𝘴𝘢𝘶 𝘋𝘦𝘭𝘵𝘢 𝘋𝘶𝘯ă𝘳𝘪𝘪, 𝘔𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘕𝘦𝘢𝘨𝘳ă 𝘧𝘢𝘤𝘦 𝘱𝘢𝘳𝘵𝘦 𝘥𝘪𝘯 𝘱𝘢𝘵𝘳𝘪𝘮𝘰𝘯𝘪𝘶𝘭 𝘯𝘰𝘴𝘵𝘳𝘶 𝘯𝘢𝘵𝘶𝘳𝘢𝘭. Î𝘪 𝘴𝘶𝘯𝘵𝘦𝘮 𝘥𝘢𝘵𝘰𝘳𝘪 𝘴ă 𝘰 𝘱𝘳𝘰𝘵𝘦𝘫ă𝘮 ș𝘪 𝘴ă 𝘰 𝘱𝘳𝘦ț𝘶𝘪𝘮.
𝘋𝘪𝘯 𝘱ă𝘤𝘢𝘵𝘦, 𝘯𝘶 𝘵𝘰ț𝘪 𝘨â𝘯𝘥𝘪𝘮 𝘢ș𝘢. 𝘖𝘔𝘝 𝘗𝘦𝘵𝘳𝘰𝘮 ș𝘪 𝘙𝘰𝘮𝘨𝘢𝘻 𝘢𝘶 𝘢𝘯𝘶𝘯ț𝘢𝘵 𝘤ă 𝘷𝘰𝘳 𝘦𝘹𝘵𝘳𝘢𝘨𝘦 𝘨𝘢𝘻𝘦𝘭𝘦 𝘧𝘰𝘴𝘪𝘭𝘦 𝘥𝘪𝘯 𝘱𝘦𝘳𝘪𝘮𝘦𝘵𝘳𝘶𝘭 𝘕𝘦𝘱𝘵𝘶𝘯 𝘋𝘦𝘦𝘱. 𝘌𝘹𝘱𝘭𝘰𝘢𝘵𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘨𝘢𝘻𝘦𝘭𝘰𝘳 𝘧𝘰𝘴𝘪𝘭𝘦 𝘱𝘳𝘦𝘴𝘶𝘱𝘶𝘯𝘦 𝘶𝘯 𝘳𝘪𝘴𝘤 𝘪𝘮𝘪𝘯𝘦𝘯𝘵 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘦𝘤𝘰𝘴𝘪𝘴𝘵𝘦𝘮𝘶𝘭 𝘮ă𝘳𝘪𝘪, 𝘢𝘧𝘦𝘤𝘵â𝘯𝘥 𝘳𝘦𝘤𝘪𝘧𝘶𝘭, 𝘩𝘢𝘣𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘭𝘦 ș𝘪 𝘵𝘰𝘢𝘵𝘦 𝘴𝘱𝘦𝘤𝘪𝘪𝘭𝘦 𝘥𝘪𝘯 𝘮𝘢𝘳𝘦 𝘱𝘳𝘪𝘯 𝘧𝘰𝘳𝘢𝘫𝘦 ș𝘪 𝘥𝘦𝘷𝘦𝘳𝘴ă𝘳𝘪 𝘥𝘦 𝘴𝘶𝘣𝘴𝘵𝘢𝘯ț𝘦 𝘵𝘰𝘹𝘪𝘤𝘦. 𝘊𝘦𝘭 𝘮𝘢𝘪 𝘱𝘳𝘰𝘣𝘢𝘣𝘪𝘭 𝘯𝘶 𝘷𝘰𝘮 𝘮𝘢𝘪 𝘷𝘦𝘥𝘦𝘢 𝘥𝘦𝘭𝘧𝘪𝘯𝘪 î𝘯𝘰𝘵â𝘯𝘥 𝘱𝘦 𝘭â𝘯𝘨ă 𝘱𝘭𝘢𝘫𝘦, 𝘪𝘢𝘳 𝘤ă𝘭𝘶ț𝘪𝘪 ș𝘪 𝘱𝘪𝘴𝘪𝘤𝘪𝘭𝘦 𝘥𝘦 𝘮𝘢𝘳𝘦 𝘷𝘰𝘳 𝘥𝘪𝘴𝘱ă𝘳𝘦𝘢 𝘵𝘳𝘦𝘱𝘵𝘢𝘵."
Suntem recunoscători Greenpeace Romania pentru această luptă în numele tuturor pe care o duc zilele acestea! Semnați petiția pentru a cere , un proiect care amenință un patrimoniu natural extraordinar.
Vă amintim și că sâmbătă, 1 iunie, de la 17, ne vedem la Marş pentru Pădurile Iaşului!, patrimoniul natural cel mai valoros din proximitatea noastră, a ieșenilor.
Până atunci, vă îndemnăm să semnați petiția lansată de Greenpeace Romania.
Marea Neagră e în pericol! Marea Neagră are nevoie de tine. Ajută-ne să o protejăm!
🌿 Ne inspirăm cu fotografiile de la
din 2019.
🔊 Vă asteptăm să vă exprimați creativitatea și să veniți cu bannere, pancarte, afișe și orice elemente care ne pot sprijini marșul.
🌳 Vă așteptăm să veniți, mai ales, cu inimile deschise și vocile aprinse, să vorbim în numele copiilor noștri și mai ales pentru membrii familiei noastre extinse - și pădurilor de pretutindeni.
Tu cm te simți în legătură cu:
🥵 Valurile de căldură insuportabile
🟠 Schimbările tot mai bruște ale vremii
☀️ Zilele caniculare ce devin tot mai frecvente
🏝️ Insulele de căldură tot mai accentuate
❄️Tot mai multe zile în care trebuie să evadăm spre refugii termice răcoroase
Dacă dorești să trăiești într-un oraș care să facă față încălzirii globale atunci acum e momentul să acționezi.
Înscrie-te la 𝗖𝗹𝗶𝗺𝗮𝘁𝗵𝗼𝗻 𝗜𝗮𝘀𝗶 𝟮𝟬𝟮𝟰 și contribuie cu ideile tale la protecția climatică a Iașului!
(mai multe detalii în linkul din comentarii)
Ieri seară, 9 organizații non-guvernamentale ieșene, cu preocupări şi în zona de mediu, ne-am întâlnit pentru a vedea cm putem acționa împreună pentru patrimoniul natural al județului nostru 💪. S-au discutat atât potențiale proiecte comune, cât şi cm ne putem susține în proiectele fiecăreia, cm este pentru noi , cu Comunitate - Aria Naturală Urbană CIRIC. Mai multe detalii şi o primă inițiativă comună, în curând! 🤫
Asociaţia Rediu lui Tătar Codrii Iașilor SOR Iasi "Salvati Prutul" Iasi Asociatia Outventure CIVICA Clubul de Ciclism si Ecologie IasiBike
Iasi.Travel Parcul Elena Doamna
🌎 Știm că nu putem vorbi despre sustenabilitate în sectorul textil, dacă entitățile care îl reprezintă nu încorporează și obiective sociale clare și operaționale.
🪡 Ca parteneri în cadrul HEREWEAR Project, care urmărește să pune bazele unei piețe europene pentru textile și îmbrăcăminte circulare produse local, realizate din resurse bazate pe materie organică, ne-am angajat să contribuim în avansarea sustenabilității sectorului, realizând o primă hartă a întreprinderilor sociale active în acest sector.
🧶 Vrei să contribui la promovarea unor practici mai incluzive și mai sustenabile, fie ca antreprenor social, fie în calitate de client/ă și susținătoare/susținător al acestuia?
👇 Acordând 5 minute pentru a răspunde la acest sondaj până la sfârșitul lunii mai, ne vei ajuta să cartografiem lanțurile valorice sociale și circulare din Europa.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Videos (show all)
Category
Contact the organization
Website
Address
Strada Păcurari 51, Iași
Iasi
700515
Calea Chișinăului Nr. 29, Complex Egros, Deasupra Clădirii Supeco, 47. 146986, 27. 613495
Iasi, 146986
Centru de primire și asistență refugiați Ucraina aflați în tranzit - IAȘI | Центр прийому та допомоги українським біженцям у транзиті - IAȘI
Iasi, 770000
FAVA - Asociatia Voluntarilor Activi la Frontiera, este o organizație Non-Profit ce are ca scop - ajutor pentru refugiații din Ucraina si nu numai. Suntem oameni ce ajutam oameni...
Iasi
Turneul de șah Rotary Iași Copou este un eveniment caritabil propune sprijinirea copiilor din mediul rural pasionați de șah.
Iasi
Un proiect marca Rotaract Iași Curtea Domnească, aflat la cea de-a patra ediție
Aleea Tudor Neculai Nr. 157
Iasi, 700713
Asoc. Iubirea vindecă are ca scop principal strângerea de fonduri pentru terapiile copiilor cu autism
Iasi
Împreună susținem copiii fără posibilități financiare să facă sport și să se dezvolte sănătos.
Strada Arcu Nr. 4
Iasi, 700125
Strangere de fonduri pentru Octavian, elev in clasa a V-a la Colegiul National Iasi (tratament de re
Iasi
Asociația Hulubul Păcii este organizație caritabilă ce are ca scop sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.
Strada Prof Emil Honoriu Nr 13
Iasi, 700717
Un incendiu a distrus casa familiei Bărbuță pe 15 decembrie 2022. Vrem să îi susținem pe Daniel și Irina Bărbuță și pe copiii lor și acum, când trec prin această încercare cumplită...
Plopii Fara Soț, Nr. 7, BUCIUM
Iasi
ASOCIAȚIA OPERA DON GUANELLA este o persoană juridică română, non-guvernamentală. non-profit,