Alianța Noastră este în faza de start a unei mișcări de Renaștere a României - un partid capabil să înapoieze Țara românilor Ele nu sunt negociabile.
idaritate patriotica si disciplina civica, pentru sustinerea activa a urmatoarelor deziderate fundamentale:
♦ Respectarea deplina a drepturilor civile si politice ale cetatenilor Romaniei, in primul rand a dreptului de a participa in mod liber, neingradit si in deplina cunostinta de cauza la adoptarea deciziilor politice de interes major; promovarea, in acest sens, a unor mecanisme si institutii ale democratiei directe;
♦ Restaurarea drepturilor patrimoniale ale cetatenilor romani cu privire la teritoriul national; oprirea instrainarii proprietatilor agricole, a resurselor solului si subsolului, recuperarea celor instrainate abuziv sau ilegal; oprirea oricaror interventii care pun in pericol climatul, apa, resursele naturale si, in general, mediul inconjurator;
♦ Sustinerea muncii si a initiativei romanesti, printr-un parteneriat puternic intre stat si mediul economic; reducerea decalajelor economice fata de Uniunea Europeana, care nu se poate realiza decat prin sustinerea capitalului romanesc, singurul cu adevarat interesat sa puna in centrul oricaror strategii de dezvoltare spatiul national;
♦ Apararea si sustinerea activa a drepturilor identitare nationale, a institutiilor si valorilor fondatoare ale civilizatiei romanesti, traditionale si moderne - familia, satul, scoala, biserica, armata, credinta crestina, limba romana, reperele spirituale, culturale si istorice; descurajarea oricaror actiuni xenofobe sau antiromanesti si blocarea oricaror tentative politico-administrative de a modifica, prin diferite forme de constrangere, actualul profil - etnic, cultural sau religios - al Romaniei. Doar asezati pe un temei de unitate fraterna si solidari acestor obiective si principii vom evita dezbinarea si pulverizarea, care au viciat grav actiunile civice de pana acum, lasand intreaga societate la cheremul grupurilor de interese partinice si transpartinice, dirijate din interiorul sau din afara tarii. De aceea, Alianta Noastra va reuni, intr-un format organizatoric flexibil, policentric, plecand de la baza societatii civile, toate asociatiile si organizatiile, grupurile si persoanele care vor intelege ca numai actionand unitar, coerent si intr-un spirit de auto-disciplina civica pot fi obtinute rezultate semnificative, in folosul intregii societati. Vom declansa neintarziat procesul de organizare a unor organisme civice reprezentative, pentru a putea stabili calendarul precis al actiunilor pe care le vom desfasura. De asemenea, vom elabora si propune un cod civic de integritate. Acesta va fi aplicat cu responsabilitate in evaluarea si selectia viitorilor candidati la functii si pozitii publice, spre a putea fi sustinuti de Alianta. Dorim sa intervenim in acest proces de selectie, care a stat pana acum, aproape exclusiv, sub controlul unor grupuri de interese politico-financiare iresponsabile, si sa-l asezam pe principii meritocratice, sustinand competenta, corectitudinea si, mai ales, loialitatea fata de statul si poporul roman. Alianta va sustine atat persoane independente cat si initiative ale unor grupuri sau chiar partide, insa doar in masura in care ele corespund criteriilor si obiectivelor sus-amintite. Vom respinge antrenarea in rivalitati marginale sau animozitati superficiale si ne vom opune cu hotarare oricaror incercari de dezbinare a Aliantei Noastre. In viziunea fondatorilor Aliantei, Romania este o tara crestina, libera, primitoare, pasnica si toleranta, ai carei locuitori au drepturi imprescriptibile asupra teritoriului national, asupra modului de organizare si functionare a statului roman, a institutiilor sale si a intregii noastre societati. Aceste drepturi si prerogative au fost castigate si aparate timp de milenii, de generatii intregi de romani. Vrem o Romanie cu adevarat democratica, o tara de oameni liberi, egali in drepturi si indatoriri, aflata intr-un parteneriat constructiv si demn cu vecinii, aliatii si prietenii nostri. Noi credem ca Romania trebuie sa isi valorizeze potentialul de care dispune in contextul european, devenind un actor economic semnificativ si un real furnizor de securitate in regiunea Marii Negre si in spatiul carpato-balcanic. Romania este patria tuturor cetatenilor sai, iar statul roman are misiunea sa-i sprijine, sa-i inspire si sa-i reprezinte pe toti Romanii, oriunde s-ar afla, astfel incat, daca ei vor dori sa revina acasa, nimeni, niciodata, sa nu ii poata impiedica. Pentru aceasta este nevoie de eforturi sustinute, intelepciune, fermitate si devotament. Se impune, asadar, sa actionam - prin toate mijloacele legale, democratice si non-violente - pentru a determina adoptarea acelor masuri politice si administrative apte sa asigure Romaniei locul ce i se cuvine in familia euroatlantica si in comunitatea internationala. Toti cetatenii Romani, indiferent de originea lor etnica sau confesiunea religioasa, au dreptul sa traiasca in siguranta in tara lor, o tara in care munca cinstita, creativitatea si spiritul intreprinzator sa fie incurajate, respectate si corect rasplatite, in care legea sa fie lege pentru toti iar libertatea si demnitatea tuturor sa fie garantate. Impreuna, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom reusi! Bucuresti, 27 Martie 2016
> Alianța Noastră - România
http://www.aliantanoastra.ro/index.html
> Marian Munteanu http://www.munteanu.ro/
> Alianța Noastră - România
https://www.facebook.com/Alianța-Noastră-România-471638433035693/?fref=ts
- Alianța Noastră IAȘI
https://www.facebook.com/Alianța-Noastră-IAȘI-738871079587777/