Psihoterapeut Teodora Megheșan

Alegeți din timp să fiți clienți ai psihoterapeutului decât mai târziu pacienți ai psihiatrului.

Asemenea mării de sub valuri, 99% din minte e liniștită și tăcută. Mintea indisciplinată este atrasă și fermecată de conținutul agitat, cu parada ei de gânduri și imagini, din cauza subtilelor foloase narcisice aduse de aceste activități. Ego-ul este dependent de mentalitate și râvnește la spectacolul și stimularea constantă a acesteia, chiar dacă negativitatea e inclusă și ea.
Pentru a liniști mintea, e necesar să îi observi foloasele și să îți dorești să renunți la câștigurile iluzorii(control, dreptate, mândrie...), iar în locul acestora să îți permiți să simți și să te bucuri.

Omului, pentru care a dărui este mai plăcut decât a-și oferi doar lui însuși, îi dispare frica. Un om atașat, dependent de ceva, se teme.
Acel om care dăruiește, nu depinde de nimic.
Eliberarea de frică vine prin iubire, jertfă, compasiune, înțelegere și dezvoltare.

Mintea care nu iartă e disperată, fără perspectiva unui viitor care să îi poată oferi altceva decât și mai multă disperare. Și totuși, își consideră ireversibilă judecata asupra lumii și nu vede că s-a condamnat singură la această disperare. Crede că nu are de ce să se schimbe căci judecata ei e corectă. Ceilalți sunt de vină. Nu întreabă, deoarece crede că știe, nu își pune la îndoială gândirea deoarece crede că are dreptate. Nu cere ajutor, dar preferă să recurgă la alcool, droguri sau sinucidere.

Cineva crescut de lupi care urlă și merge ca un patruped nu înseamnă că este nebun! Limitele normale ale psihicului uman nu le afli din cărți, ci din viață.

Nu există "mai bun", ci numai diferit.
Fiecare suflet aduce propriul lui aport întregului. O cărămidă nu este mai bună decât alta numai pentru faptul că este mai mare sau se găsește mai sus în respectiva clădire. Termenii de "mai mare", "mai bun", "mai rău", țin de judecată.

Despre uitarea de sine în muncă, sau altfel spus, bournout
Chiar dacă muncim din plăcere, dacă munca ne absoarbe, ne ia tot mai multă energie și, fără să conștientizăm, în subconștientul nostru, valorile încep să se schimbe. Fiindcă în orice muncă, atingerea scopului e un obiectiv de mare importanță, dependența de rezultat și de viitor se amplifică extrem de mult. Se amplifică trufia și odată cu ea, irascibilitatea. Omul obosit, nu are răgaz să simtă, să se bucure și pierde legătura sufletului lui cu Dumnezeu. De aici incepe deprimarea, teama și tendința de a-i cataloga pe ceilalți. Și uite așa, omul alunecă lent spre boală. Ori, totul vine de la uitarea de sine în muncă. Trebuie să fim chibzuiți și în ceea ce privește munca și să îi dăm sufletului ceea ce are el nevoie: iubire, recunoștință și bucurie.

Nivelurile ridicate de glucoză din sânge pot duce la disfuncții cerebrale și la slăbirea funcției suprarenale, ceea ce poate provoca modificări imprevizibile în temperament, cât și schimbări de dispoziție. Prin eliminarea zahărului din alimentație, se por preveni atacurile de panică, insomniile, depresia, chiar și accesele bruște de furie.

"Oamenii își strică sufletul și mintea la fel cm își strică stomacul."
Sebastien-Roch de Chafort

Calmează-ți mintea prin contemplare și umor.

"Contemplarea este o stare de semi-meditatie. Privești totul în jur dintr-o stare oarecum detașată, deoarece devii martor, în loc de subiect al unor evenimente."(David Hawkins)
Atunci când te afli în această stare meditativă ești mai aproape de Dumnezeu. Ești lucid asupra agitatiei din jur, însă tu nu ești agitat. Bineînțeles că mintea se plictisește și intervine, ea are întotdeauna ceva de rezolvat, însă tu poți să râzi de minte și să-ți spui: Minte, calmează-te, nu se va sfârși lumea dacă mă liniștesc puțin. Învață cm să glumești tu cu tine. Simțul umorului este esențial, el te împiedică să devii prea serios.Te ajută să eviți narcisismul și nevoia de a avea mereu dreptate. Simțul umorului te ajută să te detașezi, astfel viața devine mai ușoară și mai puțin serioasă.

În munca mea din cabinet, imi e cel mai greu, uneori chiar imposibil, să lucrez cu scepticii. Scepticismul, după David Hawkins, "are propria sa limitare și calibrează la niveluri inferioare de conștiință". Este o stare negativă a minții care dezaprobă tot ceea ce nu e evident, logic, palpabil și demonstrat științific. Scepticului îi scapă tot misterul vieții, ba chiar esența lucrurilor. Te poți îndoi oare că muzica simfonică este frumoasă? Nu cred, doar am simțit cu toții acel fior pe șira spinării. Deși nu este un act rațional, există acea stare de plăcere. Muzica este uluitor de frumoasă și nu există nicio modalitate științifică de a dovedi asta. Prin urmare știința este mai limitată, realitatea spirituală se află la niveluri înalte de conștiință, astfel vei descoperi că nu poți să demonstrezi științific existența iubirii.

Lipsa de speranță a omului mi se pare cel mai greu de înfruntat. Și cel mai șiret. Când omul e cuprins de deznădejde crede ceva teribil: crede că mintea lui e tot adevărul, toată realitatea, că nu mai există altceva dincolo de gândurile lui. La terapie vin oameni împotmoliți, oameni în impas, oameni chinuiți sufletește, osteniți de rana trecutului, oameni furioși, speriați, oameni răniți, oameni singuri. Oameni care au nevoie de schimbare.
Ce va castiga omul din relația cu psihoterapeutul? Nu salvarea, cu siguranță. Ci o mai bună luciditate. E cel mai mare câștig, cred eu, să te vezi pe tine cm ești. Omul nu se poate vindeca complet de sine însuși, dar se poate vedea mai limpede.

Compasiunea este o virtute lăudabilă, dar există situații în care nu e potrivit să o ai.
Poate un chirurg să refuze să mânuiască bisturiul din compasiune pentru pacient?
Poate un ofițer de politie să lase un criminal să scape, în numele compasiunii? Fiecare avem datoria pe care o avem de îndeplinit și deciziile pe care trebuie să le luăm.
Psihoterapia nu presupune doar compasiune și plângere de milă; psihoterapia e dureroasă, te provoacă să îți vezi și să iti asumi responsabilitatea propriilor greșeli, iar apoi să te schimbi.
Ce e de făcut? Renunțăm să ne schimbăm și căutam doar compasiune sau alegem să nu mai punem plasture pe rana care puroiază ci să o curățăm chiar dacă doare?

Furia, dacă nu este recunoscută și eliberată, poate fi proiectată asupra celor din jur sub forma învinuirii.

Mii de mulţumiri celor mai noi urmăritori! Mă bucur că v-aţi alăturat! Salonica Pop, Rebeca Popovici

Cel Atotputernic, Puterea Supremă, locuiește și înăuntrul nostru. Fiecare dintre noi suntem copiii Lui, avem potențial și putere, și totuși trăim ca niște neputincioși. La cea mai mică dificultate, înaintea celei mai mici probleme, ne pierdem speranța, ne prăbușim, renunțăm, ne lăsăm prinși în cercul vicios al dorințelor, patimilor și alergăm la psihiatrie.
Ademenită de cele 5 simțuri, mintea hălăduiește în lung și-n lat fără noimă, căci aceste simțuri activează dorințele și nevoile. Dacă am putea să facem introspecția, să reflectăm și să stăm cu atenția concentrată pe nevoile sufletului, fie și doar pentru câteva minute, am deveni conștienți de puterea noastră interioară. Practicați "rugăciunea inimii" și țineți mintea la respect.
Faceti-L pe Dumnezeu o realitate a vieții voastre. Treziți dragostea pentru El în inimile voastre. Omul nu trăiește pentru că îi bate inima, ci ii bate inima din grația lui Dumnezeu.

O strategie foarte bună de a combate gândurile care provoacă teamă, îngrijorare sau panică este de a-ti spune: "și ce dacă?". După fiecare răspuns, pune-ți iar această întrebare până când nu mai găsești nicio justificare. Anulezi o convingere atunci când încerci să o argumentezi. Astfel, ne dăm seama cât de absurde sunt gândurile care ne provoacă frică.

Mario Fresh - Si Ce Daca | Official Video Subscribe 🔔 Mario Fresh YT: http://smarturl.it/MarioFreshOfficialYTBooking & Management Mario Fresh: Madalin Mosoiu | +40.722.304.862 | madalinmosoiu@yahoo....

Pentru a învinge tristețea, este necesar să fii independent în interior. Aici intră: alimentația corectă, învingerea dependenței de instincte, persoane și obiceiuri nocive.
Când devenim delăsători cu sufletul nostru, dorințele preiau controlul, devenim sclavii obiceiurilor și, inevitabil, va apărea tristețea.
Pentru a învinge cu ușurință tristețea sau nemulțumirea, este necesar să fii generos, să înveți să dăruiești, nu numai să primești, să-ți stabilești un scop și să-l realizezi.
Idealul nu este să fii total altruist și deloc egoist, ci să găsești proporția corectă între a da și a primi.

Omul întinerește când se îndrăgostește. Dacă, însă, dragostea se transformă în pasiune, adică obsesie și gelozie, atunci se întâmplă invers. Persoana îmbătrânește foarte repede. De ce se întâmplă așa? E un mecanism al sufletului nostru de a ne desprinde de atașamente, pentru că îmbătrânirea și urâțenia blochează atașamentul față de dorință, s*x, fericire și persoana pentru care avem o pasiune.
Tot ce ne dorim foarte mult și nu acceptăm să pierdem, este atașament( idol, chip cioplit), iar atașamentul ne îndepărtează de Creatorul nostru.
"Cine va iubi pe tatăl său sau mama sa, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine...."
Matei: 10, 37-39

Nu doar emoțiile negative ne fac rău, ci și cele pozitive. În momentul în care mă simt bine, nu mă mai dezvolt, iar dacă nu mă mai dezvolt, mor. Când îmi sunt indeplinite toate dorințele, când am realizat ceea ce mi-am propus, mintea subconștientă înțelege acest lucru ca final de drum, iar de aici incepe degradarea și moartea. Viața cu sens este viața cu probleme. Nu vă mai luptati cu emotiile negative, pentru că ele vă țin în viață, dar tot ce e dus la extrem e nociv. Nu există dezvoltare fără echilibru.

Pentru oamenii cu un orgoliu foarte mare, care își dau importanță și care au un atașament crescut, iubirea este un chin, pentru că se transformă în patimă. Iubirea nu înseamnă doar plăcere și bucurie, ea este și durere și renunțare. Un om orgolios nu poate iubi petru că nu poate renunța la propriul ego.

Nu există dezvoltare fără echilibru.
Nu doar emoțiile negative ne fac rău, ci și cele pozitive. În momentul în care mă simt bine nu mă mai dezvolt, iar dacă nu mă mai dezvolt, mor. Când îmi sunt îndeplinite toate dorințele, când am realizat ceea ce mi-am propus, mintea subconștientă înțelege acest lucru ca final de drum, iar de aici începe degradarea și moartea. Viața cu sens este viața cu probleme. Nu vă mai luptați cu emoțiile negative pentru că ele vă țin în viață, dar tot ce e dus la extrem e nociv.

Vei ieși din depresie dacă:
-Ai grijă de cineva
-Faci un sacrificiu,o jertfă
-Ești pregătit să împarți
-Simți compasiune

Refuzul speranței (in boală) nu este altceva decât decizia de a muri.
Credința în Dumnezeu e o sursă inepuizabilă de speranță, iar speranța ne învață să preluăm controlul asupra vieții noastre.

Un gând pentru cei care suferă de insomnie și își impun că trebuie să doarmă.
Mi se pare de-a dreptul prostesc, căci "trebuie" se opune chiari ideii de relaxare. "Trebuie" înseamnă activitate, este o obsesie. Oriunde există un "trebuie", în spatele lui se ascunde o obsesie. De ce "trebuie"? Relaxarea și adormirea nu vin decât atunci când "trebuie" dispare din viața noastră. Tensiunea apare când alergi după ceva ;relaxarea apare atunci când nu controlezi, când nu te străduiești. Nu poți stoarce somnul; dimpotrivă, abandonează-te lui, lasă-te înfrânt de el. În acest caz, înfrângerea înseamnă victorie, în timp ce efortul de a fi victorios, nu poate conduce decât la o înfrângere toată. Nu poți controla ceva ce nu poate fi controlat. Cu cât te străduiești mai mult, cu atât te sabotezi mai mult. Nu astepta de la cineva să te învețe cm sa dormi, din moment ce faci acest lucru de când te-ai născut. Pur și simplu abandonează controlul și lasă firescul să își urmeze cursul.

Scapă de obiceiul de a fi tu însuți. Dezvoltă-te!