Cărturești Oradea
Cărturești redefinește așteptările pe care le avem de la o librărie.
Dacă Borges avea dreptate, și Paradisul este o mare bibliotecă, noi încercăm să o aducem la picioarele cititorilor din Oradea. De joi, 14 decembrie 2017, Cărturești este mai aproape de cititorii din Oradea cu o librărie dedicată lor în cadrul complexului Lotus Center. După proiectul Cărturești Pop-Up din 2012 care a însemnat deschiderea pentru o zi a unei librării-efemeride în centrul Oradei, Cărt
🔴În „Nexus”, 𝗬𝘂𝘃𝗮𝗹 𝗡𝗼𝗮𝗵 𝗛𝗮𝗿𝗮𝗿𝗶 ne conduce într-o explorare a evoluţiei informaţiei, de la primele forme de comunicare în Epoca de piatră pînă la provocările contemporane ale inteligenţei artificiale și dezinformării. Harari examinează cm informaţia a acţionat ca o forţă dublă de-a lungul istoriei – nu doar ca materie primă pentru adevăr, dar și ca o armă cu potenţial distrugător, influenţînd atît crearea imperiilor, cît și distrugerea acestora.
✎ Volumul „Nexus”, tradus de Ioana Aneci și Adrian Șerban, este în . 💚
🩷Ieri-seară, am găzduit prima ediție a 𝑪𝒐𝒍𝒐𝒄𝒗𝒊𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒓𝒆𝒅𝒂𝒄𝒕̗𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍𝒆 𝑭𝒂𝒎𝒊𝒍𝒊𝒂.
S-a deschis seria acestor dialoguri publice cu revista 𝗠𝗮𝘁𝗰𝗮, reprezentată la Oradea de 𝐏𝐞́𝐭𝐞𝐫 𝐃𝐞𝐦𝐞́𝐧𝐲 (redactor-șef) și 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚 𝐓𝐨𝐫𝐣𝐨𝐜 (redactor).
Iscodiți de 𝐌𝐢𝐫𝐜𝐞𝐚 𝐏𝐫𝐢𝐜𝐚̆𝐣𝐚𝐧 și 𝐌𝐢𝐡𝐨́𝐤 𝐓𝐚𝐦𝐚́𝐬, din partea revistei Familia, invitații au prezentat conceptul acestui nou, dinamic și foarte frumos proiect editorial, dar și conținutul numărului 6, cel mai recent lansat pe piață. Discuția a abordat mai multe teme specifice presei culturale, printre care și politica editorială, stiluri editoriale, teme de dezbatere, diferențele dintre edițiile print și online, proiecte culturale conexe activității strict editoriale, feedbackul cititorilor.
Foto © Ema Cojocaru
💚Vă invităm astăzi, 25 septembrie, în librăria noastră (din Lotus Center), unde, începând cu ora 18:00, va avea loc lansarea numărului #6 al revistei MATCA, în cadrul Colocviilor interredacționale Familia. Evenimentul se va desfășura în prezența membrilor și prietenilor celor două redacții. Invitați din partea revistei MATCA: Péter Demény (redactor-șef), Alexandra Torjoc (redactor).
🩵Vă așteptăm cu drag!
📸photo credit: .deva 🧡
Link către MATCA online: https://matcaliterara.ro/
💚 Binele nu poate exista izolat de restul societății și e responsabilitatea noastră, a tuturor, să contribuim la o societate mai bună. Aceasta e principala concluzie a dezbaterii despre rolul profesioniștilor, al ONG-urilor și a mediului de business în educarea și formarea noilor generații, parte din campania Școlărești la Cărturești. ✏️
🎙️ La dezbatere au participat Andreea Esca, Oana Moraru, Valeriu Nicolae și Șerban Radu, cărora le mulțumim că au împărtășit cu noi din experiențele lor.
Mulțumim și vouă, celor care ați venit la întâlnire sau ne-ați urmărit online, iar pe cei care nu ați reușit să ajungeți la eveniment să invităm să urmăriți înregistrarea dezbaterii.
🔗Link în primul comentariu.
Planuri de toamnă timpurie: cărți citite în tihnă, plimbări lungi în natură și seri cu aromă de vin roșu și dulceață de fructe. 🍁🍷
🧡Vă invităm marți, 24 septembrie, la Cărturești Oradea (din Lotus Center), unde, începând cu ora 18:00, va avea loc dubla lansare de carte a scriitorului Péter Demény. Pe marginea volumelor „Vârtej în reluare” (Curtea Veche, 2023; traducere de Kocsis Francisko) și „Scrisoare din savană” (Cartier, 2024) va dialoga cu autorul poetul Mihók Tamás.
Evenimentul se va desfășura în limba română.
🟠Despre „Vârtej în reluare”:
Cu o voce tulburătoare din prezent, dar hotărât să arunce puțină lumină asupra trecutului, în încercarea sisifică de a-și înțelege viața, Imre își deapănă multele suferințe și puținele bucurii ale copilăriei, drumul anevoios către maturitate, relația cu membrii familiei și cu cei din jur, aventura extraconjugală cu o colegă de redacție, care, în ciuda pasiunii mistuitoare, sfârșește abrupt în urma unui avort dureros. Iar toate aceste amintiri și sentimente încă pline de forță par să se înfășoare în vălul greu al misterului, al neînțelesului, pe măsură ce Imre, acum adult trecut de prima tinerețe, își dă seama că scrisul nu reușește să-i aducă izbăvirea atât de dorită, ci este cel mult instrumentarul simplu al unei confesiuni.
⚪️Despre „Scrisoare din savană”:
„Péter Demény are darul de a fixa sentimente complexe în formule concentrate, precise, cu o profunzime bulversantă şi o forţă estetică rară. Şi mai au o calitate rândurile lui, fie ele versuri sau proză (uneori definirea nici nu e simplă): oricât de mult sau de puţin te cunoşti, oricât de mult sau de puţin eşti dispus să admiţi, e imposibil să nu tresari lăuntric, fiindcă te regăseşti în ele.” (Luana Schidu)
💚 Recomandare de la raftul de noutăți din librărie: un nou roman semnat de Muriel Barbery, autoarea bestseller-ului „Eleganța ariciului”, care revine pe rafturi cu „O roză singură”, apărut recent la Editura NEMIRA. în traducerea Ilenei Scipione.
✍ Roman al devenirii, „O roză singură” spune povestea unei femei care descoperă nu doar peisajul originilor sale, ci și dragostea care i se dezvăluie în mod neașteptat.
📸 _deaniv
📚☀️Ipostaze de cititor surprins în lumina cărților de literatură română contemporană.
🏃Vino în librărie la rafturile de autori români până pe 30 septembrie, cumpără și citește cărți scrise de autori români și susține astfel Bursele și rezidențele Cărturești. Tu te bucuri de lectură, iar scriitorii pot beneficia de resurse pentru următoarele cărți de pe rafturi.
Poetul Ioan Moldovan, redactor-șef și apoi director al revistei „Familia” vreme de trei decenii, a încetat din viață.
🖤Odihnă bună, Ioan Moldovan!
Cea mai nouă ediție ajunge în acest an și la Oradea, cu 2 quiz-uri special gândite pentru adolescenți și pasionații de literatură asiatică. 😍
Vă invităm luni, 10 septembrie, la librăria Cărturești din Lotus Oradea pentru a vă testa cunoștințele despre personajele voastre favorite din manga, romance și literatură YA.
Întâlnirile sunt de la 16 și 18, după cm urmează:
👉 Ora 16: Quiz Manga
👉 Ora 18: Quiz YA
📧 Înscrierile se fac prin e-mail, la adresa: [email protected], și acceptăm echipe de maxim 2 persoane. Participarea este gratuită.
Vă așteaptă multă voie bună, distracție și premii surpriză! 🎉:
📚 Școlărești la Cărturești și ajuți copiii de la Grădinița Bună cu zile de școlarizare.
✅ În perioada 13 august – 30 septembrie 2024, fiecare achiziție de rechizite și manuale școlare din cadrul campaniei înseamnă o contribuție pentru zilele de școlarizare ale copiilor din medii defavorizate, de care au grijă echipa și voluntarii de la Asociația Casa Bună, fondată de Valeriu Nicolae. 🤍 Pentru că la Cărturești găsești tot ce te inspiră să crești și poți la rândul tău să-i inspiri pe ceilalți să creadă într-o lume mai bună.
Cum va arăta o zi pentru copii:
💛 Mese calde și program cu intervale de odihnă și joacă;
💛 Activități ce țin de igienă personală: spălat pe mâini, pe față, pe dinți;
💛 Activități de grup cu toți copiii prezenți: antrenarea abilităților sociale, a nivelului de atenție, concentrarea, dezvoltarea limbajului verbal și a lucrului în echipă;
💛 Lucru în grupuri mici: dezvoltarea abilităților de a construi raționamente, de logică pentru a învăța cu ușurință literele, cifrele și toate noțiunile din spatele lor;
💛 Joacă și jocuri în curtea grădiniței, unde copiii sunt încurajați să participe, să coopereze, să împartă și să ajute;
💛 Program prelungit, cu posibilitatea de a ramane peste noapte, pentru copiii cu situații instabile acasă.
! 🆕
😎 Pentru cititorii și scriitorii care nu știau ce le lipsește de pe masă ori din tote bag. Pentru cei care au epuizat carnetele, tastaturile, mașinile de scris sau aplicațiile de notițe. Pentru cei care pleacă în vacanță cu așteptări mici și se întorc cu paginile pline - o nouă colaborare Cărturești X George Rosu: 💚Jurnalul cititorului & ❤️Jurnalul scriitorului vă așteaptă în librării.
Valeriu Nicolae despre campania
🌱Instantanee de la 𝐕𝐚𝐢𝐝𝐚 𝐎𝐮𝐭𝐝𝐨𝐨𝐫 𝐒𝐞𝐬𝐬𝐢𝐨𝐧𝐬 ➡️ Ruxandra Gîdei (moderatoare) și Ramona Boldizsar (poetă), au dezbătut, secondate de public, pe marginea unor subiecte de actualitate pornind de la cel de-al doilea volum semnat de Ramona, 𝑺𝒑𝒖𝒏𝒆-𝒎𝒊 𝒖𝒏𝒅𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒂𝒑𝒂̆𝒔 𝒎𝒂𝒊 𝒕𝒂𝒓𝒆 (Cartex, 2024). Invitatul surpriză a fost tânărul poet Robert Trașcu, iar gazda serii, Anca Zaharia.
*
🪄 Un eveniment marca Revista de cultură Familia & Revista Golan & ancazaharia.ro
🤝 Parteneri: Oradea Heritage, Cărturești Oradea, Ristretto, Facultatea de Litere Oradea
📸 Credit foto: Andrei Bundas
*
🌿 Ne revedem pe 13 august, la Posticum, în compania poeților Antal Balázs și Ozsváth Zsuzsa.
🌴🕶Dacă mai e doar puțin până la vacanța pe care o așteptai de atâta vreme și parcă tot ar mai încăpea niște cărți pe lângă celelalte cărți, aruncă o privire la bagajul echipei social-media Cărturești
Cititorii știu că nu sunt niciodată prea multe cărți în bagaj.📚 📚📚🧳
Articolul detaliat, pe blog.
Titluri noi în colecția Vintage Classics. 💖
Pe lista noastră cu lucrurile de făcut în această săptămână se află mersul la plajă și castelele de nisip. 🏖🏰
🍋🧊 O limonadă rece, 🌳🪑 o terasă umbrită și 📚🕶️un teanc de cărți, aceasta este rețeta noastră pentru a face față încă unei zile cu temperaturi ridicate. 🌡️🥵
📗🍹 Ce carte ai alege din teanc pentru a o citi duminica aceasta?
🏋️♂️🗼Începând de astăzi și până pe 11 august sportivi din toată lumea intră în cursa pentru obținerea celei mai mari recunoașteri din sport: medalia de aur 🥇la Jocurile Olimpice. La această ediție, România sărbătorește centenarul prezențelor oficiale la Jocurile Olimpice, prima prezență a delegației române având loc tot la Paris, în 1924.
📚 Pentru a ne conecta mai bine la acest eveniment major, am pregătit împreună cu Andreea Giuclea o selecție de recomandări de lectură despre sporturile olimpice, biografii și jurnale ce prezintă viața celor mai buni sportivi contemporani.
🗞️✍🏻 Andreea Giuclea e reporter sportiv, iar vara aceasta participă pentru prima oară la Jocurile Olimpice. A scris timp de 10 ani pentru DoR: despre cm a ajuns Simona Halep numărul 1 mondial, despre puterea de-a reveni după accidentări a Cristinei Neagu, despre granița dintre performanță și abuz în gimnastica românească și despre ascensiunea lui David Popovici. A publicat o carte despre sportivi care nu renunță, Neînvinșii, și e autoarea newsletterului Povești din Sport despre puterea poveștilor din sport de a inspira, de a coagula comunități și de a reflecta lumea în care trăim. 🤸♂️💪🏃🏻
Vă așteptăm în librării pentru a descoperi selecția titlurilor de la raft, precum și online, aici: https://cartu.xyz/raftul-jocurilor-olimpice
Ne pregătim de încă un weekend plin de curse. 🏆🏎️ Iar câțiva dintre șoferii F1 vă așteaptă pe rafturile librăriilor noastre. ✨
Yeongju credea că are viața perfectă, până când totul se destramă și e nevoită să-și abandoneze cariera și să înceapă de la zero. 📚„Welcome to the Hyunam-dong Bookshop” este o poveste despre regăsirea de sine, despre confort și puterea pe care o au cărțile.
💚 Cartea este disponibilă în librăriile noastre și pe carturesti.ro
⚡😎 𝗠𝗲𝗲𝘁 𝘂𝘀 𝗮𝘁 𝘁𝗵𝗲 𝗰𝗮𝘀𝘁𝗹𝗲 și în această vară, pentru că am acceptat provocarea de a ne alătura festivalului Electric Castle pentru al treilea an consecutiv, astfel că deschidem și în acest an o librărie pop up la . 🥁
Vă dăm întâlnire, între 17 și 21 iulie, chiar în castel 🏰, unde vă așteptăm cu o selecție de carte, muzică și accesorii asortate experienței de festival, într-o atmosferă verde 🌿, primitoare și răcoroasă datorată plantelor care vor înfrumuseța (și oxigena) spațiul. 💚
Click here to claim your Sponsored Listing.
Videos (show all)
Category
Contact the business
Telephone
Website
Address
Strada Nufărului, 30
Oradea
410583
Opening Hours
Monday | 10:00 - 22:00 |
Tuesday | 10:00 - 22:00 |
Wednesday | 10:00 - 22:00 |
Thursday | 10:00 - 22:00 |
Friday | 10:00 - 22:00 |
Saturday | 10:00 - 22:00 |
Sunday | 10:00 - 22:00 |
Irofte Grigore Nr 5
Oradea, 410265
Papetăria Ioșia, magazinul tau de rechizite, produse de birotică și papetărie, tipizate, accesorii craft și materiale didactice, jucarii și multe altele