Seminarul Teologic Greco-Catolic Oradea

Comemorare: „Noaptea arestărilor” – în Biserica Seminarului din Oradea (…)
În fiecare an, Biserica noastră comemorează evenimentele din 27/29 octombrie 1948, când episcopii noștri au fost arestați, moment în care a început Calvarul Bisericii Greco-Catolice din România. Pentru a marca acest fapt, în data de 28 octombrie, la Seminarul nostru, s-a desfășurat un program comemorativ. (…)
https://www.seminaroradea.ro/articole/comemorare-a-noaptea-arestarilora-a-in-biserica-seminarului-din-oradea/416

Astăzi este ziua Seminarului!

29 octombrie 1792 - 29 octombrie 2024: 232 de ani de la fondarea Seminarului Greco-Catolic din Oradea.

Textul de mai jos este preluat din cartea „Seminarul Greco-Catolic din Oradea. Scurtă istorie a unui institut de educație românesc”, scrisă de Silviu Sana.

„Noaptea arestărilor” în Biserica Seminarului

În fiecare an, în apropierea zilei de 28 octombrie, Biserica noastră se pregătește cu emoție de comemorarea evenimentelor din 27/29 octombrie 1948, când episcopii noștri au fost arestați, moment în care a început Calvarul Bisericii Greco-Catolice din România.

Acum sunt Fericiți și meritul lor a fost recunoscut de către Biserică. Au fost ridicați la cinstea Altarelor de către însuși Suveranul Pontif, Papa de la Roma, cel pentru care episcopii noștri și-au dat viața. Au acceptat martiriul pentru Domnul și pentru comuniunea cu Papa de la Roma, iar gestul Papei Francisc, de a veni la Blaj în 2 iunie 2019 pentru a-i ridica la cinstea Altarelor, constituie pentru noi toți un semn clar al aprecierii și al răsplătirii eforturilor făcute de către ei.

Sângele martirilor este sămânța creștinilor – așa spune un proverb cunoscut. Sângele episcopilor noștri este sămânță pentru viața nouă a Bisericii noastre, care a rezistat ororilor comunismului, continuându-și activitatea în catacombe. Acum suntem noi cei care, întorcându-ne privirea spre trecut, comemorând și amintindu-ne de jertfa lor, ne îndreptăm spre viitor, cu multă încredere și speranță în suflet. Lumea de azi are nevoie de apa lină provenită din izvorul Bisericii noastre, la fel cm a avut nevoie dintotdeauna, iar Biserica noastră, susținută de Biserica Triumfătoare în care se află episcopii noștri martiri dar și alți preoți sau credincioși de-ai noștri – cunoscuți numai de Domnul – are datoria de a potoli această sete a omului de astăzi cu apa credinței autentice, care duce omul spre Viața Veșnică.

În cele ce urmează, pentru a ne putea apropia mai ușor de atmosfera cenușie din toamna anului 1948, vă propun câteva gânduri despre fiecare din martirii noștri.

Vasile Aftenie, Episcop auxiliar de București

(n. 14.07.1889, Lodroman, AB - †10 mai 1950, Penitenciarul Văcărești, București)

În seara zilei de 28 octombrie 1948, după ce a ieșit de la Sfânta Liturghie, în timp ce stătea de vorbă cu enoriașii, a venit o copilă care le-a relatat discuția pe care o auzise la poarta bisericii între doi domni, cm că la noapte urmau să-l aresteze de aici pe Domnul Episcop. La propunerea unui tânăr de a se retrage/ascunde la ei, Episcopul Aftenie, luând Crucea pectorală de pe masă a spus că: „Această cruce mă oprește.” În noaptea acelei zile a fost arestat și dus la Ministerul de Interne, unde, după o percheziție umilitoare a fost băgat într-o celulă de la subsol, unde era deja episcopul Valeriu Traian Frențiu.

Valeriu Traian Frențiu, Episcop de Oradea

(n. 25.04.1875, Reșița – †11 iulie 1952, Penitenciarul din Sighet)

Când au venit securiștii la dânsul, noaptea, în sediul din Palatul Episcopal din Oradea, episcopul Frențiu a cerut să i se permită să celebreze Sfânta Liturghie. Acest lucru i-a fost permis iar după aceea a fost dus și nu s-a mai întors. După un drum chinuitor până București, ajuns la Ministerul de Interne, este închis în aceeași celulă unde urma să se întâlnească cu Episcopul Aftenie de la București.

Ioan Ovidiu Suciu, Administrator apostolic de Blaj

(n. 03.12.1907, Blaj - †27.06.1953, Penitenciarul din Sighet)

A fost arestat în data de 27 octombrie 1948, o zi de miercuri, la ora 15.00, de către însuși directorul Direcției Regionale a Securității Poporului din Sibiu, întrucât nu acceptase să stea de vorbă sau să meargă la securitate cu alții, decât cu ofițeri de grad corespunzător cu al lui. A fost dus la Sibiu, unde a fost tratat neomenește. Ulterior a fost aruncat într-un beci plin de spurcăciuni și de șobolani. A ajuns la Ministerul de Interne în noaptea dinspre 29/30 octombrie 1948, unde se întâlnește cu episcopii Frențiu, Rusu și Aftenie. În ziua de 30 octombrie a urmat așa-numita audiență, în cadrul căreia au fost invitați toți să renunțe la credința lor.

Tit Liviu Chinezu

(n. 22.12.1904, Iernuțeni, Reghin - †15.01.1955, Penitenciarul din Sighet)

Era protopop de București în seara zilei de 28 octombrie 1948, când, alături de episcopul Aftenie, fusese arestat din locuința de pe Strada Polonă din București. Era unul dintre cei mai categorici opozanți împotriva actului de unire a BRU cu BOR, lucru dovedit în special de predicile ținute în acea perioadă. A fost consacrat episcop în clandestinitate, în data de 25 aprilie 1949. A acceptat sacrificiul episcopatului tocmai pentru a putea să și ofere viața în semn de loialitate față de Papa și pentru binele sufletelor.

Ioan Bălan, Episcop de Lugoj

(n. Teiuș, 12.02.1880 - †04.08.1959, Mănăstirea ortodoxă Ciorogârla)

A fost arestat în după-amiaza zilei de 29 octombrie 1948, la ora 16.00, la Lugoj. Apoi, a doua zi, a fost dus la Securitatea din București. Când persecuția iminentă era deja foarte clară, a intensificat rugăciunea, instituind Ora Sfântă, în fiecare joi seara, la ora 23.00, în Catedrală. Neliniștit fiind și crezând că nu vor participa și credincioși la acest moment de rugăciune, a fost surprins și emoționat până la lacrimi atunci când, la prima Oră Sfântă, la intrarea în catedrală, poporul, care umplea toate băncile catedralei, s-a ridicat în picioare și l-a întâmpinat cu imnul Pe Stăpânul și arhiereul nostru.

Alexandru Rusu, Episcop de Maramureș

(n. 22.11.1884, Șăulia de Câmpie, MS - †09.05.1963, Închisoarea din Gherla)

La finalul lunii septembrie 1948 a plecat la București pentru a clarifica situația în cadrul unui proces al unui călugăr de la Bixad. La întoarcere, aterizând la Cluj, a aflat că fusese evacuat din sediul episcopal din Baia Mare. A rămas la colegul lui, Episcopul de Cluj-Gherla, Iuliu Hosu, iar după două zile a fost sechestrat acolo, împreună cu gazda sa. În 19 octombrie a fost chemat la Securitate în Baia Mare iar apoi, a fost nevoit să ceară găzduire la franciscanii din localitate. A stat la ei până în 29 octombrie când a fost chemat iar la Securitate la Baia Mare. A fost dus apoi la Securitate la Satu Mare și de acolo la Oradea și apoi la București. A ajuns la Ministerul de Interne de la București sâmbătă, 30 octombrie, la ora 11.00. Acolo a fost dus în celula în care se găseau episcopii Suciu, Frențiu și Aftenie.

Iuliu Hossu, Episcop de Cluj-Gherla

(n. 31 ianuarie 1885, Milașul Mare, BN - †28.05.1970, Spitalul Colentina, București)

În 27 octombrie a mers la București, la Ministerul Cultelor, pentru a prezenta statutul de organizare al Bisericii Catolice. Era împreună cu episcopul romano-catolic Márton Áron. A fost ridicat și arestat de către securitate din locuința fratelui său, unde era găzduit, în noaptea de 28/29 octombrie 1948. Ajuns în celula în care a fost aruncat, mărturisește că a căzut în genunchi și a dat mărire lui Isus pentru că l-a învrednicit de această cinste a temniței pentru credință.
https://www.seminaroradea.ro/articole/comemorare-28-oct-2021-noaptea-arestarilor-la-catedrala-sf-nicolae-oradea/318

Hramul parohiei greco-catolice „Sfântul Dumitru” din Sânmartin (…) Sâmbătă, 26 octombrie 2024, de sărbătoarea Sfântului Dumitru, credincioșii parohiei din Sânmartin au sărbătorit hramul parohiei. Liturghia a fost celebrată de pr. Vicar Antoniu Chifor, alături de care au concelebrat pr. Vicar judecătoresc Răzvan Vasile care este și parohul comunității, pr. Protopop Zorel Zima, pr. Rector Anton Cioba, pr. Ștefan Madarași, pr. Paul Osoian, pr. Ioan Borșa, pr. Anton Rus, pr. Pâncotan Vasile, pr. arhidiacon Lucian Mirza (Eparhia de Lugoj) și ipodiaconul Patrick Kovacs. Liturghia a fost animată de Corul „Schola Cantorum” a Seminarului Teologic Greco-Catolic orădean, condus de maestrul Radu Mureșan. Din partea autorităților locale a onorat cu prezența domnul Cristian Laza, primar al comunei Sânmartin. (…)
https://www.seminaroradea.ro/articole/hramul-parohiei-greco-catolice-a-sfantul-dumitrua-din-sanmartin/415

28 oct. 1948 - 28 oct. 2024
Comemorare - Noaptea arestărilor
Imnul Fericiților Episcopi Greco-Catolici Martiri.
Compozitor: Anamaria Carmen Opreanu
Interpretare: Corul 'Schola Cantorum' al Seminarului Greco-Catolic din Oradea

Imnul Fericiților Episcopi Greco-Catolici Martiri Compozitor: Anamaria Carmen OpreanuInterpretare: Corul "Schola Cantorum" al Seminariului Greco-Catolic din Oradea

Comuniune și împărtășire: Comunitățile Seminariilor de la Cluj și Oradea s-au întâlnit din nou (…) În intervalul 17-20 octombrie 2024, comunitatea Seminarului Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi: Grigore, Vasile și Ioan” s-a bucurat de un timp de plin de activități spiritual-culturale, împreună cu familia extinsă - cea Seminarului „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca, însoțiți de părintele rector Marius Furtună. Cu toții am participat la rugăciunile comunitare, la evenimentele științifice și culturale desfășurate în aceste zile, precum și la Sfânta Liturghie în Băile Felix. (…)
https://www.seminaroradea.ro/stiri/comuniune-e-i-impartae-ire-comunitae-ile-seminariilor-de-la-cluj-e-i-oradea-s-au-intalnit-din-nou/413

Mărturia vocațională a Fratelui Ieremia (Iulian) Bogluț (…) Luni, 14 octombrie 2024, în Biserica Seminarului s-a celebrat rugăciunea Paraclisului Maicii Domnului, urmată de un moment de mărturie vocațională a fratelui Ieremia, călugăr în Comunitatea Monastică „Preasfânta Treime” din Giroc, județul Timiș, mănăstire greco-catolică (de rit bizantin) de drept eparhial, care face parte din Eparhia de Lugoj. (…)
https://www.seminaroradea.ro/stiri/marturia-vocae-ionala-a-fratelui-ieremia-iulian-boglue/412

Seminarul nostru este gazda Adunării Generale Naționale AGRU.

Deschiderea Anului Universitar 2024-2025. Conferință la 100 de ani de la înființarea Academiei Teologice Greco-Catolice Oradea
(...) Inaugurarea Anului Academic a debutat prin slujba de Te Deum celebrată de eparhul locului, la care a cântat Corul „Schola Cantorum” al Seminarului Teologic din Oradea (dirijor lector univ. dr. Radu Mureșan). S-a cerut bunului Dumnezeu harul și ocrotirea în noul an universitar, inspirația și puterea de a pătrunde și a înțelege tainele Sale.(...)
https://www.seminaroradea.ro/articole/deschiderea-anului-universitar-2024-2025-conferine-a-la-100-de-ani-de-la-infiine-area-academiei-teologice-greco-catolice-oradea/411

Scrisoarea rectorului adresată seminariștilor
(la început de an comunitar)

Dragi seminariști, vă scriu…
Pentru că pășim împreună pe drumul unui nou an academic și comunitar, iar lucrul acesta este o bucurie pentru noi, deoarece împreună suntem o familie… o altfel de familie… dar cu un țel comun.
Vă scriu din inimă pentru că îmi doresc să aveți fiecare dintre voi parte de un an comunitar frumos, cu multe momente de creștere spirituală comună și personală, cu bucurie în suflet și cu dorința continuă de creștere și autodepășire.
Vă scriu pentru că “verba volant, scripta manent” (vorbele zboară, scrisul rămâne) și îmi doresc să reveniți de-a lungul acestui an asupra acestor gânduri și să le completați fiecare cu experiențele voastre personale bogate; cu experiențele pe care le aveți în urma întâlnirii și a întâlnirilor cu Domnul.
Vă scriu și pentru a vă încuraja și pe voi să puneți pe hârtie gânduri și idei, în liniștea sufletului vostru, pe care, mai apoi să le transmiteți persoanelor dragi.

Suntem la început de drum
Unii asumă identitatea de seminarist pentru prima dată pe când ceilalți deja ați gustat din ceea ce presupune frumusețea urmării lui Isus, la școala sa, în fiecare zi.
De multe ori în viața noastră, mai ales dacă suntem într-un ambient care se bazează pe creștere și dezvoltare personală și comunitară, umană și spirituală, ne punem diferite întrebări cu privire la vocația noastră, sau mai bine zis – la experiența pe care o trăim în acele momente. Parcursul anilor de seminar este presărat cu multe momente de întrebări asupra sinelui. Presupune introspecție, presupune examene de conștiință. Asta pentru că fiecare ne dorim să creștem tot mai mult; să ne autodepășim; să cunoaștem cât mai multe lucruri și, desigur, să dobândim o credință tot mai solidă. Pe lângă dimensiunea științifică și umană, ne dezvoltăm tot mai mult și simțul și responsabilitatea comunității. Unii probabil că nu suntem obișnuiți să împărțim spațiul cu ceilalți, poate suntem mai împinși spre singurătate, alții, prin experiențele de comunitate dobândite vor reuși să transmită și celorlalți bucuria fericirii de a sta împreună.

A sta împreună cu Isus…
De fapt despre aceasta este vorba: a sta împreună. Ucenicii lui Isus au stat împreună cu el în anii de activitate publică, urmând ca mai apoi să transmită lumii ceea ce au văzut și simțit, urmând să vorbească celorlalți despre Misterul lui Isus și despre sursa fericirii și a vieții. La fel și noi stăm împreună cu Isus, la școala lui, în casa lui, urmând ca mai apoi să mergem în lume, să fim trimiși pentru a vorbi oamenilor despre Vestea cea bună. Despre experiența pe care o trăim, dragii mei, în această perioadă de seminar. Despre întâlnirile pe care le-am avut de-a lungul anilor cu persoanele marcante din viața noastră, pe care le-am luat ca exemple de urmat, fie în ale științei, fie în ale credinței, fie în ale pragmatismului. Mai mult decât atât – pe lângă faptul că le vorbim oamenilor, mai trebuie să le și arătăm… să le demonstrăm că întâlnirea noastă personală cu Isus a adus roade în viața noastră și, după ce l-am cunoscut, viața noastră s-a schimbat.

Seminaristul: identitate sau devenire
Un seminarist îl cunoaște și îl iubește pe Isus și dorește cu ardoare să vorbească oamenilor despre el.
Odată ce l-ai întâlnit cu adevărat pe Isus, nu ai cm să nu transmiți celorlalți bucuria acestei întâlniri. Vorbind despre Isus, nu faci altceva decât să evanghelizezi, nu faci altceva decât să transmiți oamenilor vestea cea bună. Pentru lucrul acesta e necesară o atenție sporită față de schimbările societății și, în special, a oamenilor. Oamenii de azi, sau mai bine zis – noile generații – asumă adesea un limbaj diferit de cel vechi, un limbaj actualizat, un limbaj format din elemente și experiențe noi; un limbaj nou, dar nu lipsit de sens. Trebuie cunoscut acest limbaj pentru ca mesajul să poată ajunge în totalitate la destinatari, iar cunoașterea lui nu este altceva decât o bogăție dobândită, întrucât ne pune în conexiune cu ei.

Un seminarist este un om de credință care pune în practică ceea ce crede
Prima condiție pentru a avea credință este asumarea unei atitudini de smerenie, de umilință. Umilința deschide mai apoi ușa către ascultare. Ascultare față de Dumnezeu și mai apoi ascultare față de superiorii legitimi. Umilința este izvorul tuturor celorlalte virtuți, iar dacă o cerem și reușim să o valorificăm și să o punem în practică, cu siguranță că efectele pozitive nu vor întârzia să apară. Mai mult decât atât – ascultarea și iubirea Cuvântului lui Dumnezeu – adică a Sfintei Scripturi – ajută la credința tot mai profundă în prezența lui Isus în Sfânta Euharistie. Ca model suprem de ascultare și de umilință o avem pe Preacurata Fecioară Maria, cea care mereu ne ocrotește și ne conduce pașii către Fiul ei preaiubit, Isus Cristos.

Un seminarist se străduiește să aibă o viața de rugăciune
Preotul mai este numit și alter Christus – un alt Cristos – deci trebuie în primul rând să îl cunoască foarte bine pe Isus. Cum este normal în orice relație, ca să-l cunoști mai bine pe celălalt trebuie să petreci mult timp împreună cu el. Trebuie să vorbești cu el timp îndelungat. Mai mult decât atât – când vorbim de o relație bazată pe iubire, atunci cu siguranță că ți-ai dori să fii cât mai mult timp în preajma persoanei iubite. A sta cu Isus și a vorbi cu el înseamnă a te ruga. Timpul petrecut în seminar presupune această cunoaștere a lui Dumnezeu, descoperit pas cu pas – fie în cadrul cursurilor specifice – fie în cadrul sfintelor slujbe sau a momentelor de rugăciune personală sau împărtășire. Un seminarist iubește rugăciunea și se regăsește în cadrul ei, fie ea comunitară, fie personală. Cele două se completează și nu pot exista una fără alta. Seminarul este o școală a rugăciunii, o școală a prezenței lui Dumnezeu iar în acest parcurs, seminariștii se bucură de îndrumarea spirituală a preotului duhovnic, fiind de asemenea influențat și de atmosfera de rugăciune a comunității din seminar.

Un seminarist are o viață de slujire față de ceilalți
Reiese din sufletul seminaristului dorința de a face bine aproapelui și celui aflat în nevoie, atenția deosebită față de cei săraci și dorința de mângâiere. Seminaristul nu este indiferent față de ceea ce se întâmplă în jurul lui, față de ceea ce se întâmplă în societate, față de ceea ce se întâmplă în Biserică. Seminaristul se pregătește să fie preot, deci slujirea aproapelui face parte din fișa postului. O imagine foarte clară a acestui fapt este că un preot iartă păcatele și îi dă dezlegarea unui penitent, iar la rândul lui, are și el nevoie de un alt preot pentru a-i da dezlegarea și a-i ierta păcatele proprii. Variante de slujire, în via Domnului, sunt foarte multe – pornind de la simplul pahar de apă pe care îl dai aproapelui, până la a-i da haina de pe tine sau pâinea de la gură. Unii își dedică slujirea în diferitele misiuni ale Bisericii pe întregul pământ, alții au făcut sacrificii mari și i-au ajutat pe săraci. Preotul - și seminaristul sunt chemați de către Domnul să-i slujească pe alții, nu să fie slujiți.

Un seminarist își dorește să devină preot
Există semne și experiențe care îl pot duce pe un tânăr cu gândul că poate este chemat de Domnul să fie preot. Există persoane care i-a inspirat pe unii atât de mult încât a izvorât în sufletul lor dorința de a deveni preot și există, desigur, cazuri în care cineva pur și simplu simte că acesta este drumul lui și se conformează. Este foarte important ca atunci când crezi că Domnul are ceva aparte cu tine, că te cheamă la ceva mai special, să cauți care este voia Lui și să o urmezi. Oricum drumul către preoție este anevoios și greu deoarece există cineva care încearcă să trezească în mintea celui în cauză diferite gânduri pentru a-l face să renunțe. Diavolul urăște preoții. Urăște seminariștii. El nu dorește ca cineva să devină preot, deoarece preotul îl aduce pe Cristos în mijlocul oamenilor. Pe lângă acestea, există și persoane care doresc să facă seminarul și să studieze teologia, fără a se gândi la preoție ci, mai degrabă, ca experiență personală, pentru cultura generală. Chiar și așa, poate fi un semn al chemării lui Dumnezeu, deoarece mulți care încep acest parcurs în felul acesta, urmează mai apoi a fi preoți. Prin urmare orice parcurs trebuie luat în serios iar pregătirea să fie temeinică, chiar dacă pentru experiență personală.

Un seminarist găsește în Sfânta Scriptură confirmarea și confortul pentru alegerea făcută
Sfânta Scriptură este izvorul nesecat al vieții. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu iar pentru un seminarist este cartea cea mai folosită, cea mai citită și răsfoită, cea mai studiată și cea mai rugată. Atitudinea seminaristului față de Sfânta Scriptură indică gradul de importanță pe care acesta îl dă parcursului său, lui Dumnezeu și, desigur, sieși. Cei care se îndrăgostesc de Biblie și o cercetează, vor găsi acolo răspunsuri la întrebările vieții și vor găsi cuvintele care îi vor ține motivați să meargă înainte pe drumul ales și, desigur, confirmarea faptului că sunt pe drumul cel bun. Mai apoi, plin de iubirea care iese din Cartea Vie, seminaristul va avea pe buze tot timpul cuvântul Domnului pe care-l va rosti și celorlalți, ducând astfel înainte opera de evanghelizare.

Un seminarist caută să ducă o viață virtuoasă
Virtuțile practicate de orice creștin îl fac pe acesta sa fie o persoană frumoasă. Într-un om virtuos se oglindește chipul lui Dumnezeu, cu care acesta este într-o intimitate. Seminaristul, mai mult decât orice alt creștin, își găsește bucuria și fericirea zilnică în practicarea virtuților, ducând constant lupta cu ispitele de tot felul, dar folosindu-se de mijloacele care îi sunt la îndemână pentru a le învinge. Spovada frecvență și împărtășania zilnică, precum și direcțiunea spirituală sunt semne ale căutării sfințeniei de către seminarist.

Un seminarist se pricepe să lucreze cu oamenii
Punte de legătură și nu obstacol trebuie să fie seminaristul și preotul, în calea întâlnirii oamenilor cu Cristos. Un seminarist iubește munca cu ceilalți și dorește să transmită oamenilor învățăturile creștine. Trebuie să fie prietenos și deschis față de semeni, comunicativ și jovial, nu trist și posomorât; să transmită celorlalți bucuria prieteniei cu Isus.

Un seminarist este sănătos din punct de vedere fizic, emoțional și psihic
Necesitatea slujirii pastorale impune un anumit grad de sănătate și integritate fizică și psihică. Seminaristul se pregătește să devină preot iar ca preot va întâmpina diferite situații în care i se vor solicita nu doar cunoștințe cu privire la disciplinele teologice dar și diferite alte modalități de a acționa. Mai mult decât atât, în cadrul colocviilor și/sau spovezilor componenta sa psihologică trebuie să discearnă situațiile prezentate și, astfel să poată da sfaturile potrivite. Un seminarist este capabil să poarte diferite discuții cu credincioșii, încurajându-i și consolându-i. Seminaristul este sănătos și capabil să muncească neobosit în via Domnului, vizitându-i pe credincioși acasă, mai ales pe cei bolnavi și pe cei aflați pe patul de suferință. Pentru aceasta, în perioada seminarului trebuie epuizate toate întrebările cu privire la vocație și la nevrednicie. Odată devenit preot nu mai este timp pentru astfel de stări. Deciziile sunt luate și trebuie doar duse înainte. Societatea și cultura actuală șubrezesc tot mai mult firea umană și sensibilizează oamenii. În cazul acesta, seminaristul deja trebuie să fie stâlp de credință pentru cei din jurul lui.

Un seminarist este capabil de stăpânire de sine și autocontrol
Situațiile critice pot să fie multe pe parcursul anilor de seminar deoarece provocările sunt întotdeauna mari. Un seminarist se înarmează cu răbdare și își educă simțul măsurii în vorbire și în fapte, căutând să nu jignească niciodată pe nimeni, să nu supere pe nimeni și să nu neîndreptățească niciodată pe cineva. Oamenii care îl observă pot să se scandalizeze foarte ușor dacă văd anumite derapaje de comportament și unii dintre ei, din cauza aceasta, pot să aibă motiv să nu mai meargă la biserică, animând o religiozitate tot mai personală, așa cm ne învață societatea de astăzi. Mai mult decât atât, unii, mai sensibili fiind, pot să se umple de mânie și amărăciune. Un seminarist lucrează tot timpul la autocizelare și la dezvoltarea personală pentru a-și putea controla mânia, furia, impulsurile și toate celelalte emoții, pentru a putea rosti cuvintele potrivite în diferitele situații sau mai bine – pentru a putea să nu rostească nimic atunci când nu este cazul.

Un seminarist are un stil de viață stabil și disciplinat
Când vorbim de preoție vorbim de un angajament pe care seminaristul și-l ia pentru toată viața. Preoția nu este o meserie pe care nu o mai practici când ieși la pensie. Preoția este un har și o pecete neștearsă care se poartă toată viața. Un seminarist nu va încerca să caute în continuu care este locul lui în lumea aceasta, nici nu va aștepta tot timpul să se întâmple ceva extraordinar ci va lua fiecare zi ca fiind extraordinară. Misiunea de preot este diferită de la persoană la persoană. Fiecare este chemat de către Dumnezeu pentru a dezvolta diferite acțiuni, în funcție de cm vrea Domnul. Seminaristul va încerca să discearnă care este voia lui Dumnezeu în viața lui și se va strădui, cu ajutorul directorului spiritual și al formatorilor, să urmeze acest plan divin. Orice alegere ar face omul în viața sa, pentru a se putea ține de ea este necesar un anumit grad de disciplină. Seminaristul se obișnuiește pe parcursul anilor de seminar la disciplină, căutând cu tărie să-și modeleze obiceiurile mai puțin pozitive și să se țină cu tărie de cele bune. Disciplina seminaristului are un rol deosebit de important și în viața sa de rugăciune, întrucât există multe și felurite activități pe care acesta le-ar putea întreprinde și multe dintre ele sunt chiar în timpul rugăciuni. Discernământul și disciplina sunt doi prieteni buni ai seminaristului.

Un seminarist acceptă în liniște atât succesul cât și eșecul
Maturitatea unei persoane se vede și prin felul în care se raportează la diferitele situații pe care le întâmpină. Succesul seminaristului poate să vină din rezultatele bune la învățătură, din comportamentul ireproșabil, din abilitățile sale cantoricești, liturgice sau pastorale. Dacă seminaristul recunoaște că toți talanții vin de la Dumnezeu și el doar a con-lucrat cu aceștia, în liniște și umilință lăudând pe Domnul, atunci este pe calea cea bună. Dar uneori există situații în care seminaristului îi este mângâiat un anumit orgoliu și scapă situația de sub control devenind ușor arogant. Un eșec al seminaristului poate fi considerat atunci când are un plan de acțiune și nu reușește să ajungă la finalizare. Ori metodele nu sunt potrivite, ori situația e neprielnică, ori nu e timpul pentru aceasta. Tot în liniște și umilință va accepta aceasta, punând-o în mâna Domnului, care pe toate le plinește, continuându-și activitatea sa în via Domnului.

Aceasta nu se dorește a fi o listă a caracteristicilor unui seminarist sau a unui viitor preot. Sunt doar niște gânduri pe care doresc să vi le transmit dragii mei seminariști, la începutul acestui an.
Îi mulțumim Domnului pentru binecuvântarea de a ne fi pus pe toți împreună în această formulă în acest an și ne rugăm să primim darurile de care avem nevoie pentru a fi și pentru a deveni seminariști și preoți după Inima lui Isus!
Pr. Anton CIOBA
Rector
https://www.seminaroradea.ro/stiri/scrisoarea-rectorului-adresata-seminarie-tilor-la-inceput-de-an-comunitar/347?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTAAAR1SNi0VQfu-396rX5MLqfJTYIY7uyTH3yM8k3ggCJrasmNyAlWtAZl0C8E_aem_HLgPV3k_jfF4Mw5QPya7Gg

Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la ridicarea la rang de Academie, a Seminarului Greco-Catolic din Oradea (în 30 octombrie 1924, de către Fericitul Episcop martir Valeriu Traian Frențiu), vă oferim pachetul de trei volume ale Istoriei Seminarului din Oradea la prețul de 150 Ron, redus de la 200 Ron.
Pentru comenzi:
[email protected]
0743.478.762
Oferta este valabilă pe parcursul lunii octombrie, 2024.

Hirotonirea întru preoție a părintelui diacon Nagy-Oláh Csongor
„Duminica aceasta (Vindecarea orbului și a mutului din Capernaum – Mt. 9,27-35), Cuvântul Domnului ne invită să continuăm și noi parcursul nostru de credință și să-l continuăm în așa fel încât să putem să progresăm mereu spre lumină, să avem cât mai multă lumină și să ne apropiem cât mai mult de Dumnezeu” a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în omilia rostită în biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare duminică, 11 august 2024. În cadrul celebrării Sfintei Liturghii, Episcopul de Maramureș a ridicat la treapta preoției pe diaconul Nagy-Oláh Csongor. (...)
https://www.seminaroradea.ro/articole/hirotonirea-intru-preoe-ie-a-parintelui-diacon-nagy-olah-csongor/409

Noaptea arestărilor - 75 de ani