RIMAG

Românce care au schimbat lumea 🌟
Prima femeie doctor în filozofie din România🇹🇩
👉Alice s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris, iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză.

Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat.

În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915.

În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de istoria literaturii dramatice.

Conferințele ei erau considerate adevărate prelegeri de umanism, iar cursurile pe care le ţinea acopereau dramaturgia clasică franceză, tragedia greacă și drama elisabetană. De asemenea, a ținut cursuri de sociologie la Înalta Școală de Asistență Socială, militând penru emanciparea și educarea femeilor.

În 1940 ia atitudine publică împotriva asasinării lui Nicolae Iorga de către legionari şi devine o voce din ce în ce mai cunoscută în societatea românească. Era o susţinătoare a monarhiei şi adversară declarată a regimului politic comunist. În februarie 1948 a fost pensionată de la catedră, deşi se afla în deplină putere creatoare, din cauza atitudinilor ei vădit anticomuniste. Pe hârtia pe care a primit-o, motivul invocat de ministrul artelor este “atitudinea permanent antidemocratică” şi, prin aceeaşi decizie, este disponibilizat şi compozitorul Mihail Jora, titularul catedrei de compoziţie de la Conservator.

În 1951 Alice Voinescu, ajunsă la 66 de ani, este arestată pentru că participase la conferinţele de rezistenţă intelectuală organizate de prozatorul şi jurnalistul Petre Manoliu şi face un an și șapte luni de închisoare la Ghencea şi la Jilava, apoi primeşte domiciliu obligatoriu în satul Costești, aflat în apropierea localității Târgu-Frumos, unde rămâne până în ianuarie 1954.

„Nu vreau să mă gândesc la cele 19 luni petrecute în închisoare. E ceva atât de străin de gândul meu, de soarta mea adevărată îndreptată spre libertate, încât nu-mi recunosc nicio rudenie, nicio afinitate, nicio coincidenţă între mine şi cele prin care am trecut. Zadarnic am încercat să integrez acest timp în sensul vieţii mele. Am vrut să-i găsesc un rost, o explicaţie. Mă amăgeam când pretindeam că e o mare experienţă ce-mi poate folosi. Nu mi-au folosit toată urâţenia şi murdăria şi comicăria, decât să mă delimitez mai bine, să mă smulg din ele“, scria Alice Voinescu în noiembrie 1952, în timpul perioadei în care se afla în domiciliu forţat.

După memoriile trimise de către Tudor Vianu, Mihail Jora, Perpessicius, Florica Muzicescu, Camil Petrescu, Victor Eftimiu sau Vasile Voiculescu, dar și datorită intervenţiei lui Petru Groza, Alice Voinescu este eliberată din domiciliul forţat şi îi este permisă reîntoarcerea la Bucureşti. Urmează câţiva ani în care trăieşte dintr-o pensie modică și din traduceri.

Scriitoarea va muri în noaptea de 3 spre 4 iunie 1961. Jurnalul lui Alice Voinescu, cu însemnări despre perioada interbelică și postbelică despre André Gide, Nicolae Iorga, Maruca Cantacuzino, George Enescu, Regina Maria, Marietta Sadova, Mircea Șeptilici, Gala Galaction sau Vladimir Ghika va fi publicat de Editura Albatros în 1997, ediția fiind îngrijită de Maria Ana Murnu şi prefațată de Alexandru Paleologu.

sursa:Comorile României.

Program | Deschiderea Timișoara 2023 Concerte. Spectacole. Expoziții. Idei. Și tu. În primul rând.

“Am impresia că viața oamenilor se desfășoară pe o bază greșită. Există o gravă neînțelegere în punctul de pornire. Oamenii nu recunosc minunea pe care o constituie viața însăși, globul acesta pământesc care se învârtește în haos și îi poartă în mersul lui prin veacuri.
Ceea ce le lipsește oamenilor din vremea noastră e dimensiunea cosmică, sentimentul acesta al aventurii spiritului, dincolo de realitatea aparentă.
Oamenii actuali nu au antene pentru a pătrunde în realitatea adevărată, în singura realitate care contează. Se lasă amăgiți de aparențe și se opresc la ele. Nu merg mai departe. Pentru că îi împiedică această stupidă nevoie de securitate care taie aripile aventurii și care ferecă spiritul în închisoarea conformismului.
Întotdeauna, ceea ce m-a susținut a fost bucuria. În cele mai grele împrejurări ale vieții, am știut s-o găsesc în drumul meu. Mergeam cântând. Știam că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Și nimic nu mă oprea. Pe acest sentiment al minunii pe care o reprezintă viața, al bucuriei, e clădită toată opera mea.”

Constantin Brâncuși - octombrie 1938, Conversații cu Ionel Jianu. Text publicat în Revista Fundațiilor Regale, nr.9, septembrie 1946.

Foto - Brâncuși cu Polaire (autoportret)

Brancusi week

___
, , ,

Împreună cu: restauratorul Ștefan Vaida
ONG: Asociația Monumentum
Photo: Diana Iabrasu | Sony Alpha 7C cu Sony 24-70mm f/2.8 GM

Peugeot 2008 GT este Partener de mobilitate în călătoria noastră pentru Harta Caselor Albastre din România.
Peugeot și Asociația Monumentum pentru Albastru ,

“Constantin Brâncuşi considera copiii ca pe "luminile ochilor", după tradiţiile oltene locale. Cu femeile-mame şi cu femeile (în genere) era de o rară curtoazie. (...)
Despre problemele alimentaţiei, Ionel Jianu a mai consemnat conversaţia, aparent paradoxală, că nimeni nu are voie să se hrănească decât cu elemente nutritive culese pe o distanţă de 50 de kilometri de locul unde s-a sedentarizat. Individul respectiv trebuie să se considere centrul cercului cu o rază alimentară de maximum 25 de kilometri.
Mie, îmi spunea, mai simplu, în sub-dialectul nostru craiovean:
- Bă, să-ţi arâneşti (hrăneşti) plozii, muierea şi pe tine, cm s-au hrănit Tica (tatăl), Muica (mama), Baba, moşii şi străbunii noştri. Să iei pilda străbunilor. Vorbesc de stră-buni, că sunt şi moşi şi strămoşi răi. Eu mă hrănesc în emigraţie, printre străini, ca la Gorj sau cam pe aproape, fiindcă împrejurimile Parisului sunt pline cu zarzavaturi, de păsări, de porci şi de lăptuci. Gătesc singur, că mi-a murit logodnica şi muierea mea dintâi, prietena cea mare şi unică. Postesc, deseori, în cinstea ei, gust vin şi torn, în singurătatea mea de filosof antic: sit tibi terra levis. Filosofii vechi nu se însurau. De când sunt bătrân postesc mai des şi am ajuns un soi de lacto-vegetarian, ca moşii şi unchii noştri olteni. Să nu impui posturile la copii. Ei au dreptul, în permanenţă, la frupt şi la dulce. Cei tineri aşijderea. Sunt în creştere. Te ţii după bătrâni şi după Muica, Baba şi Tica.

Doctrina străbunilor şi filosofia naturalităţii au fost cele două coordonate ale gândirii, ale vieţii şi ale operei lui Constantin Brâncuşi.“

Sursa - 24 de teme de conversație ale lui Brâncuși cu Petre Pandrea

Fotografie de Wayne Miller / Magnum Photos colorizată de Jecinci.

135 de ani de la inaugurarea Ateneului Român | 14 februarie 1888

Un actor imens! Azi Victor Rebengiuc împlinește 90 de ani. La mulți ani cu sănătate și mulțumiri pentru darul adus culturii române și tuturor celor care s-au bucurat de piesele de teatru și filmele în care a jucat.

“Un actor este ca o bibliotecă, nu? Nu în sensul că are multe cărţi în el, dar în sensul că are multe sentimente dispuse aşa în rafturi, în fiinţa lui. Şi atunci, în această bibliotecă de sentimente, să-i spunem aşa-găseşte tot ceea ce este necesar pentru personajele pe care le joacă. Actorul are în el posibilitatea de a caracteriza un personaj prin datele lui. N-am cm să vă explic treaba asta, asta ţine de profesiune. Asta trebuie să fac eu. Nu ştiu cm să vă explic, cum, pe ce apăs eu... E vorba de ce acumulez, cm îmi gândesc personajul, cm creez... e vorba de o muncă de creaţie, de-a-lungul repetiţiilor şi de-a-lungul spectacolelor.”

Victor Rebengiuc
(în Almanah ”Convorbiri literare”)

Dragul meu,

cum am trecut deja pe acolo, dă-mi voie să-ți spun:
la 90 – suntem Rege. Urmează categoria Faraon, care ține cam zece ani. De la 100 – apoteoza Tutankhamon, unde te aștept, desigur, cu brațele deschise și licoarea zeilor.

Să fii sănătos și vesel!
La mulți ani!
🌳
P.S. Desenul e căznit (greu de prins și coroana Regelui, și bărbuța Faraonului), dar e din inimă.
Te îmbrățișez!
mș

___

Victor Rebengiuc, 𝟗𝟎
desen © Mihai Șora
10 februarie 2023

Simbolul peștelui este alături de Ștefan Câlția încă din copilărie. O povestire de pe malurile Oltului din Șona ne dezvăluie amintirea care stă la baza lucrărilor cu simbolul peștelui:

„Țin minte că odată a venit prietenul meu și a zis: «Du-te, coboară și tu să-i vezi cm stau!». Când deschideam ochii sub apă, apa Oltului era puțin roșcată și soarele bătea dintr-o parte și intra sub mal; printre rădăcini, mici firicele de nisip sclipeau ca și când ar fi părticele de aur, iar clenii mari se mișcau încet. Te duceai acolo și cu mâna ajungeai până sub ei; dacă nu mișcai brusc, nu fugeau. «Să-l iau pe ăsta, să-l iau pe celălalt?», îți spuneai și scoteai peștele afară.’’

Lucrarea „Pește”(1973) și mai multe povestiri ale artistului se regăsesc în cadrul MNAC Bucharest în expoziție și respectiv la biblioteca muzeului

Reproducere foto: Veronica Negrilă

Săptămâna Brâncuși, a 9-a ediție, 13-19 februarie 2023

Brancusi week