Cabinet De Pshioterapie Individual Gurita Adina

Lasă-i să păstreze ceea ce ți-au luat.

Dacă le-ai dat dragoste și au plecat, lasă-i să o păstreze. Dacă le-ai dat timp și s-au îndepărtat, lăsă-i să păstreze amintirile.
Dacă le-ai oferit zile, luni și chiar ani din viața ta, lasă-i să păstreze toată dragostea pe care le-ai dat-o în acest timp. Nu te certa pentru asta, nu spune: „Îmi datorezi”. De ce o dorești înapoi dacă ai capacitatea de a produce mai mult?
E necesar să înțelegem că valoarea iubirii noastre nu depinde de ceea ce fac alții cu acea iubire.Lasă-i să o păstreze, probabil că aveau nevoie, poate că dragostea ta le-a schimbat viața în vreun fel.Și asta e frumos, nu-i așa? Giuseppe Cipriani Crede în tine! ❤️

Cititul desteapta: https://bit.ly/3kzRrve

...pe partea cu soare, pe partea cu "da"...

Inspiră / expiră. Trăiește din nou.
Știu, ai aritmie. Și știu, nu-i ușor.
Ai vrea să sari pași. Și etape. Și nopți.
Și știu că nu crezi. Și știi c-o să poți.
Mai ai două - trei insomnii și ajungi
În locul din care e timpul s-arunci
Obiceiuri, deprinderi și vechi amintiri,
Lași vechiul la vechi, treci viii la „vii”.
O să arzi karma asta, tu știi c-o s-o arzi,
Inspiră / expiră. Trăiește. Nu cazi!
Ai zâmbet amar. Știu, ți-e trist în priviri,
Dar un capăt de viață te-ndeamnă să fii
Pe partea cu soare, pe partea cu „da”,
Unde tu-ntotdeauna ești de partea ta,
Pe picioarele tale. Ancorată-n ce-i drept.
Cu ritm regulat. Cu inima-n piept.
Inspiră / expiră. Iartă tot ce nu știi.
Lasă vechiul la vechi, e timp pentru vii.

Zina Zen

Hai la noaptea devoratorilor de carte. Reduceri de până la 75% ❤🤪 ! GRĂBEȘTE-TE ⏳️👉https://bit.ly/3n3JGmi

Da, sa trăim cu recunostinta❣️

Integrare.

Oamenii răniți rănesc oameni. Inteligența emoțională îmi arată la ce sunt predispus din punct de vedere comportamental. Rănile mele nevindecate, părțile din mine neînțelese vor căuta permanent să se facă văzute. Că dacă în mine nu e un ocean de furie, eu n-am să fac rău cuiva doar pentru că mi l-a descris o altă persoană ca fiind de nesuportat.
Judecătorul l-a întrebat pe ucigașul fostului președinte egiptean Anwar as-Sadat: "De ce l-ai ucis pe as-Sadat?"
"Pentru că era laic!" a răspuns ucigașul.
"Ce înseamnă laic?" a continuat judecătorul.
Ucigașul a spus: „Nu știu!"
Rănile emoționale nu gândesc. Ele doar vânează situații și momente în care să mai dea câte o replică. Oamenii răniți rănesc oameni.
, te susține!

Tot înainte!🙂

Pierderea poate fi foarte greu de dus. Pierderea unei persoane dragi prin trecerea ei în neființă ori prin abandon sau despărțire, pierderea unui loc de locuit foarte drag numit acasă, pierderea unui loc de muncă unde s-a creat mult atașament, pierderea unei afaceri prin faliment și altele.
Însă omul are o abilitate naturală fantastică numită reziliență: orice s-ar întâmpla, îmi revin, mă ridic și-mi continuu drumul în viață; aleg să trăiesc, nu doar să supraviețuiesc. Din păcate, în urma unei experiențe traumatice, foarte mulți oameni rămân în viață fără să trăiască. Habar nu au cât de bine le-ar putea fi în continuare dacă cer ajutorul și acceptă să schimbe ceva la ei înșiși.
Prod. Dr. Franz Ruppert, psihoterapeut: "Teama de pierdere zguduie credința naivă în infinitul vieții pe acest pământ și în permanența relațiilor de atașament. Acceptarea caracterului finit al existenței noastre ca ființe vii, în carne și oase, și al existenței altora ar putea contribui, în traumele de pierdere, la procesul de maturizare sufletească, emoțională. Înțelegem astfel că unii pot fi, în mod natural, doar pentru un timp cu noi și că, la sfârșit, vom pierde oricum tot ce posedăm. Prăbușirea în durere ELIBEREAZĂ.
În schimb, cine vrea să păstreze totul pentru totdeauna nu recunoaște pierderea și devine sclavul incapacității sale de a-și procesa pierderea. El nu vede decât ceea ce nu există, decât ceea ce nu are, și nu ceea ce are și încă există în viața lui. Trăiește ca și când ar fi murit odată cu ceea ce a pierdut, cu ceea ce a trecut ori a murit.
A te bucura de viață este cea mai mare cinste adusă celor morți. Căci, dacă ar fi putut, și lor le-ar fi plăcut să facă și să faci același lucru."
Deși nu e o informație nouă ori ieșită din comun, Acceptarea a ceea ce trăiești și Concentrarea pe ceea ce ești cu adevărat, pe ceea ce poți face și pe ceea ce ai deja reprezintă cheia care-ți descuie un viitor frumos și sănătos. La nivel cognitiv, rațional, pare foarte ușor de înțeles: "Da, așa e", ne spunem cu toții. Dar, la nivel inconștient, de tipare interioare - emoții, credințe și convingeri - care generează comunicarea, acțiunea și comportamentul de zi cu zi, eh, aici avem mult de antrenat la noi înșine. Iar oamenii spun că ar face orice pentru o schimbare a vieții lor; în realitate, ei refuză să facă exact ceea ce i-ar ajuta cel mai mult să-și schimbe viețile. Și rămân în obiceiurile dureroase sau frustrante sau anxioase ale vieților lor.
, te susține!

Cu aceste versuri, poetul Ion Minulescu descrie cumva coaching-ul pe relații.
Dacă vrei să construiești relații de calitate, ascultarea activă - pentru a-l înțelege pe celălalt și nu pentru a-i da replica - este esențială. Însă mult prea puțini oameni știu cu adevărat să asculte, dar, dacă-i întrebi, toți sunt siguri că știu.
Majoritatea consideră că ei au cele mai importante/ urgente/ interesante lucruri de spus, consideră că știu ce gândesc ceilalți și își întrerup constant intelocutorii, au cele mai bune păreri și argumente,... de fapt, caută atenție și validare, nedându-și seama că astfel relațiile intră pe o pantă descendentă.
, te susține!

"Lucrul cel mai important și ce mă ajută foarte mult e relația pe care o am cu copiii. Pentru ei e întâi relația cu profesorul și apoi informația, relație și apoi școală. E nevoia de afecțiune, de conectare. Dacă nu e conectare, nu e relație – și studiile spun asta – nu se produce învățarea."
Am cunoscut-o pe Adriana întâi în Aspire Teachers, apoi, cu fix 3 ani în urmă, chiar la ea în Școala Gimn. nr.1, din Timișoara.
Eram într-o clasă de gimnaziu cu mai mulți elevi repetenți. Eu nu aflasem lucrul ăsta, cu atât mai puțin cine dintre ei era repetent. Comportamentele unor elevi puteau fi catalogate foarte ușor drept dificile. Parcă voiau să-mi demonstreze continuu că sunt mai tari decât mine, că pot face ce vor ei. În realitate, nu e vorba despre așa ceva, ci despre nevoia de a fi văzuți, auziți, înțeleși. Însă doar așa învățaseră ei acasă că se pot face văzuți, auziți, înțeleși: deranjând, cu spirit de frondă.
N-am cedat impulsurilor, ci i-am tratat pe toți cu calm, cu interes, cu respect, cu înțelegere, cu apreciere. Îi ascultam și băteam palma cu fiecare indiferent de răspuns, pentru curajul de a-și spune în mod decent părerea. Eram acolo să vorbim tocmai despre respectul și stima de sine. Dacă adultul doar le spune ce să facă, dar el se pierde ușor la nivel emoțional și comportamental, exact asta învață și copiii.
La sfârșitul orei, un băiat de etnie rromă, "capul răutăților" inițial, cel care căuta cel mai intens să-mi demonstreze cine e "jupânul", care nici în bancă nu stătuse, ci pe bancă, se tot învârtea și căuta ceva. De fapt, a așteptat să iasă din clasă toți colegii săi, apoi a venit la mine și m-a întrebat politicos: "Pot să vă îmbrățișez?". Nu voia să fie văzut de ceilalți cât e de "slab", că, brusc, a devenit respectuos și că îi mulțumește celuilalt.
Ne-am îmbrățișat și a plecat întrebându-mă... sau întrebându-se: "De ce v-ați purtat așa frumos cu noi?".
Pe linkul din primul comentariu găsești articolul despre Adriana. E mult de învățat din atitudinea ei.
, te susține!