Solar Traders

Compania noastră se dedică întregului proces de proiectare, achiziție, instalare și mentenanță a sistemelor fotovoltaice.

12/08/2024

Recolta lui '24🍇 de la Crama Domeniul Bogdan este prima care va fi procesată cu ajutorul energiei regenerabile🌞, dar și cea care pornește un nou proces eco-friendly la crama din 📌Medgidia, Constanța.

Astfel, Domeniul Bogdan se bucură de anul acesta de costuri reduse pentru consumul de energie și adoptă încă o direcție prietenoasă cu natura:
✅vie ecologică (bio);
✅cramă ecologică (bio);
✅energie regenerabilă;

Domeniul Bogdan este un producător de vin din zona 🍁🗺Dobrogei, recunoscut pentru eforturile constante de a interveni cât mai puțin asupra cursului natural al viei. A luat naștere în anul 2011 cu plantarea a 154ha de viță de vie, fiind certificată ecologic din 2016 de către Austria Bio Garanție, Organism de Inspecție și Certificare activ din 1994.
„Respectul pentru Viață în toate formele ei este baza filozofiei noastre: respect pentru Natură, pentru Pământ, plante, animale, insecte, pentru mediul înconjurător, pentru oamenii care lucrează în fermă și nu în ultimul rând, pentru oamenii care consumă vinurile noastre.” (sursa: https://domeniulbogdan.ro/povestea )

Ne bucurăm să participăm la o nouă reușită a Cramei Domeniul Bogdan și le urăm campanie de recoltare ușoară!

Dacă ai și tu nevoie de un sistem fotovoltaic, contactează-ne la numărul de telefon 0738999122, la adresa [email protected] sau lasă-ne un mesaj privat și îți oferim toate detaliile de care ai nevoie.

Fii propriul tău furnizor de energie!
www.solartraders.ro

10/08/2024

BUILD ONE AG SRL

[email protected]

0738 999 122

structura metalica pentru montajul panourilor fotovoltaice la sol
constant 2MWp
gratuit !
amplasament și consultanta gratuita
tehnic de rezistenta stampilat MLPAT
Adresa: Pitești, Calea Campulung, Nr.48C

Send a message to learn more

Photos from BuildOne's post 10/08/2024
Photos from Solar Traders's post 06/08/2024

Ai nevoie de structură pentru amplasamentul panourilor fotovoltaice? Tocmai am livrat la📌ORADEA structură pentru 400kWp.

Am livrat pentru acest proiect:
Structură din oțel zincat S350GD, zincat cu 275g Zn/mp:
- piloți C100;
- stâlpi C100;
- pane Z100;
- grindă C120;
- contravântuiri L50, SDX51;

Organe de asamblare:
- conector pane-grindă, S235;
- șuruburi M12x25 GR 8.8;
- șaibe plate M12x24x3;

Livrarea se face în termen de 2-10 zile și include calcule de rezistență și proiect tehnic ștampilat MLPAT.
*Gradul de rezistență se calculează în funcție de proiectul dumneavoastră.

Contactează-ne la numărul de telefon 0738999122, pe adresa de e-mail [email protected] sau trimite-ne un mesaj privat și află care sunt costurile structurii metalice pentru amplasamentul panourilor fotovoltaice la sol!

Fii propriul tău furnizor de energie!

www.solartraders.ro

Photos from Solar Traders's post 01/08/2024

Structură metalică pentru amplasamentul panourilor fotovoltaice la sol

🔧profile metalice C100, C120, Z100, C60;
🔩șuruburi M12, șaibă plată, șaibă grower, piuliță;
🔩șuruburi M8, piuliță inox;
🔧cleme capăt, cleme mijloc aluminiu;
📖schiță de montaj;
📖schiță amplasare structură;
📝proiect tehnic de rezistență ștampilat MLPAT;

Ai nevoie de structură metalică pentru amplasamentul panourilor fotovoltaice la sol?
Contactează-ne la numărul de telefon 0738999122, pe e-mail la [email protected] sau lasă-ne un mesaj privat!

Photos from Solar Traders's post 30/07/2024

Administratia Fondului pentru Mediu a publicat informații noi despre Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024, care vine cu avantaje noi pentru beneficiari. Află mai jos care sunt avantajele sesiunii de anul acesta, când încep înscrierile și care sunt documentele necesare.

Photos from Solar Traders's post 29/07/2024

Sistem de panouri fotovoltaice instalat pe acoperiș din panouri sandwich pe sistem minirail k2, panouri fotovoltaice Jinko, invertor Huawei.

Și compania ta are un punct de lucru unde consumul de energie este crescut? Instalează un sistem de panouri fotovoltaice și lasă soarele să îți micșoreze facturile la energie!

Contactează-ne la 0738999122 sau pe adresa de e-mail [email protected] și punem împreună bazele proiectului tău de panouri fotovoltaice.

Fii propriul tău furnizor de energie!
www.solartraders.ro

Photos from Solar Traders's post 08/07/2024

Luna este importantă pentru culesul viei, Soarele este important pentru producția vinului!

Am început săptămâna aceasta instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice de 200kWp la crama Domeniul Bogdan din Murfatlar, Constanța, unde am montat structura metalică pentru amplasamentul panourilor fotovoltaice la sol produsă de BuildOne.

Dacă deții și tu o companie care are consumatori mari de energie pentru care plătești o avere, ia în considerare instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice!

Contactează-ne la 0738999122 sau pe adresa de e-mail [email protected] și spune-ne care sunt nevoile tale. Te ajutăm cu:
- consultanță;
- proiect tehnic;
- studiu de soluție;
- studiu de fezabilitate;
- obținere documentație;
- montaj;
- mentenanță;

Fii propriul tău furnizor de energie!
www.solartraders.ro

01/07/2024

☀Soarele este cel mai bun prieten al omului care instalează panouri fotovoltaice pe 🏠acoperiș și se dă cu protecție solară pe piele!
Cu panourile fotovoltaice te ajutăm noi, structura metalică o luăm de la BuildOne, iar protecția solară🧴 o lăsăm în grija ta!

Vino alături de noi în rândul oamenilor care se îngrijesc de viitorul lor! Contactează-ne la 0738999122 sau pe adresa de e-mail [email protected] și punem împreună bazele proiectului tău de panouri fotovoltaice.

Fii propriul tău furnizor de energie!
www.solartraders.ro

Call now to connect with business.

Photos from Solar Traders's post 28/06/2024

Compania ta are consum mare de energie? Investiția într-un parc fotovoltaic te va ajuta să micșorezi costurile companiei tale și îți va asigura un profit mai mare pe termen lung.

La 🌞 Traders îți oferim soluții complete pentru proiectul tău de panouri fotovoltaice și ne ocupăm de tot:
📏proiectare
🗂 obținerea documentelor necesare
🔩 mo***re
🧰 mentenanță!

Contactează-ne la numărul de telefon 0738999122 sau pe adresa de e-mail [email protected] și spune-ne ce nevoi are compania ta!

Fii propriul tău furnizor de energie!
www.solartraders.ro

23/06/2024

SC BUILDONE AG
[email protected]
0738999122
Pitesti, Argeș, Calea Campulung Nr.48C
structura metalica pentru montajul panourilor fotovoltaice la sol
rapida
1.Mwp constant

Photos from Solar Traders's post 17/06/2024

Proiect de 10kWp finalizat în Berceni, București

Detalii:
🔩Amplasament pe structură din aluminiu;
☀ Panouri fotovoltaice FOTONIA
🔌Invertor Huawei;

Te afli la un pas distanță de a-ți reduce costurile pentru energie!

Contactează-ne la numărul de telefon 0738999122 sau pe adresa de e-mail [email protected] și începe proiectul pentru sistemul tău de panouri fotovoltaice!

Fii propriul tău furnizor de energie!
www.solartraders.ro

Photos from Solar Traders's post 11/06/2024

Sistem fotovoltaic de 10kWp amplasat pe acoperiș de tip terasă în Balotești, județul Ilfov.

Am utilizat:
🔩 structură metalică S350D ZN 275/450 oțel structural zincat produsă de BuildOne;
☀ panouri fotovoltaice de 420W de la Jinko Solar;
🔌 invertor Growatt;

Te afli la un pas distanță de a-ți reduce costurile pentru energie!
Contactează-ne la numărul de telefon 0738999122 sau pe adresa de e-mail [email protected] și începe proiectul pentru sistemul tău de panouri fotovoltaice!

Fii propriul tău furnizor de energie!
www.solartraders.ro

Photos from Solar Traders's post 04/06/2024

structura metalica pentru montajul panourilor fotovoltaice la sol!
2MWp constant
Depozit : Pitesti , Arges , Calea Campulung Nr.48C
[email protected]
Telefon: 0738 999 122

Livrare rapida!
Proiect tehnic de rezistenta stampilat MLPAT!

0738 999 122

Photos from Solar Traders's post 30/05/2024

Sistem de panouri fotovoltaice de 200 kWp instalat în Argeșelu, județul Argeș
Detalii tehnice:
- Structură metalică produsă de BuildOne, S350D ZN 275/450, oțel structural zincat;
- Panouri fotovoltaice Jinko 465W;
- Invertor Huawei;

Contactează-ne la numărul de telefon 0738999122 sau la adresa de e-mail [email protected] și începe proiectul pentru sistemul tău de panouri fotovoltaice!

Fii propriul tău furnizor de energie!
www.solartraders.ro

Photos from Solar Traders's post 27/05/2024

Te-ai hotărât să faci o investiție foarte bună, dar nu știi unde să amplasezi sistemul fotovoltaic?
La Solar Traders ne ocupăm să îți oferim soluțiile potrivite pentru spațiul pe care îl ai la dispoziție!

Contactează-ne la 0738999122 sau la adresa de e-mail [email protected] și hai să stabilim o întâlnire!

Fii propriul tău furnizor de energie!

Photos from Solar Traders's post 23/05/2024

Încheiem acest proiect de 535 kWp în Drăgășani, județul Vâlcea.
Detaliile proiectului:
- structură metalică pentru amplasamentul panourilor fotovoltaice produsă de BuildOne;
- panouri fotovoltaice Longi 575w;
- invertoare Huawei;

Contactează-ne la:
0738.999.122 - George Dragomir
[email protected]
www.solartraders.ro
www.buildone.ro

Fii propriul tău furnizor de energie!

21/05/2024

La mulți ani, Constantin! 🥳
La mulți ani, Elena! 🥳

Știi că va fi o zi bună când îți dai seama că azi nu ai nevoie de o scuză să mănânci prăjituri! 🥳🥳🥧

La mulți ani, Constantin!
La mulți ani, Elena!

Photos from Solar Traders's post 20/05/2024

Sistem de panouri fotovoltaice de 530 kWp instalat în Vâlcea.
Detalii tehnice:
- structură metalică produsă de BuildOne;
- panouri Longi;
- invertor Huawei;

Contactează-ne la:
0738.999.122 - George Dragomir
[email protected]
www.solartraders.ro
www.buildone.ro

Fii propriul tău furnizor de energie!

17/05/2024

A început perioada dedicată depunerii de proiecte pentru Fondul de Modernizare a sistemelor fotovoltaice, perioadă care se încheie în 23 iulie 2024, la ora 17:00.

Cui se adresează?
- Microinteprinderilor;
- Întreprinderi mici;
- Întreprinderi mijlocii;
- Întreprinderi mari;
- Întreprinderi nou înființate;

Ce reprezintă?
Finanțare nerambursabilă din partea statului, în valoare totală de 200.000.000 de euro, dintre care 120.000.000 de euro pentru proiecte de 5MW sau mai puțini și 80.000.000 de euro pentru proiectele de mai mult de 5 MW.

Care este suma maximă pe care o poate primi o întreprindere?
- 450.000 de euro/MW pentru proiectele de 5MW sau mai puțini;
- 360.000 de euro/MW pentru proiectele de mai mult de 5MW;
În total, o întreprindere poate primi finanțare nerambursabilă de până la 20.000.000 de euro.

Photos from Solar Traders's post 16/05/2024

Sisteme fotovoltaice complete
structură metalică pentru montajul panourilor fotovoltaice la sol
parcuri fotovoltaice

structură

[email protected]
0738999122
www.solartraders.ro

15/05/2024

Ești operator economic din domeniul HORECA sau reprezinți o intreprindere mică sau medie? Atunci ghidul de finanțare Electric UP ți se adresează!

Ce poate finanța Electric UP?
☀ instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 150 kWp necesară consumului propriu;
🔋instalarea unui sistem de stocare a energiei produse pentru creșterea gradului de autoconsum;
🚗instalarea a cel puțin unei stații de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehiculele electrice și electrice hibrid plug-in;
🌡instalarea unui sistem electric alternativ de încălzire/răcire;

Noi îți oferim:
📄consultanță;
⚖ analiză cost-beneficiu;
🔍studii de fezabilitate;
✏️proiectare;
🧰implementare.

Rămâi aproape de noi și fii la curent cu noutățile despre Electric UP!
www.solartraders.ro
0738999122;
[email protected]

Photos from Solar Traders's post 14/05/2024

Solar Traders
www.solartraders.ro
[email protected]
0738 999 122
structura metalica pentru montajul panourilor fotovoltaice la sol
parcuri fotovoltaice
parcuri fotovoltaice

de solutie
Fezabilitate
Cost-Beneficiu
solutii de finantare
-Up

13/05/2024

Ai nevoie de mai multe informații înainte de a lua decizia să investești într-un sistem de panouri fotovoltaice? Iată 3 motive pentru care să alegi energia regenerabilă în cadrul companiei tale!
www.solartraders.ro
0738 999 122
[email protected]

09/05/2024

Ești operator economic din domeniul HORECA sau reprezinți o intreprindere mică sau medie? Atunci ghidul de finanțare Electric UP ți se adresează!

Ce poate finanța Electric UP?
☀ instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 150 kWp necesară consumului propriu;
🔋instalarea unui sistem de stocare a energiei produse pentru creșterea gradului de autoconsum;
🚗instalarea a cel puțin unei stații de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehiculele electrice și electrice hibrid plug-in;
🌡instalarea unui sistem electric alternativ de încălzire/răcire;

Noi îți oferim:
📄consultanță;
⚖ analiză cost-beneficiu;
🔍studii de fezabilitate;
✏️proiectare;
🧰implementare.

Rămâi aproape de noi și fii la curent cu noutățile despre Electric UP!

www.solartraders.ro
0738999122;
[email protected]

Photos from Solar Traders's post 08/05/2024

La 🌞 Traders îți oferim soluții complete pentru proiectul tău de panouri fotovoltaice și ne ocupăm de tot:
📏proiectare;
🗂 obținerea documentelor necesare;
🔩 mo***re;
🧰 mentenanță*

Contactează-ne acum și devino propriul tău furnizor de energie!

www.solartraders.ro
0738999122
[email protected]

07/05/2024

Structură metalică pentru amplasarea panourilor fotovoltaice

0738 999 122
[email protected]

Want your business to be the top-listed Engineering Company in Stefanesti?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Videos (show all)

Recolta lui '24🍇 de la Crama Domeniul Bogdan este prima care va fi procesată cu ajutorul energiei regenerabile🌞, dar și ...
SC BUILDONE AGGeorge.dragomir@buildone.ro 0738999122Pitesti, Argeș,  Calea Campulung Nr.48C #Producator structura metali...
Structură metalică pentru amplasarea panourilor fotovoltaice 0738 999 122george.dragomir@buildone.ro
Sistem de panouri fotovoltaice de 150 kWp instalat în Pitești. Detalii tehnice: - structură metalică produsă de BuildOne...
Scapă de facturile pentru energie, investește într-un sistem de panouri fotovoltaice! La 🌞 #Solar Traders îți oferim sol...
www.solartraders.roGeorge.dragomir@buildone.ro 0738 999 122 Sisteme fotovoltaice complete Producător structura metalica ...
#Fotovoltaice #Structura#Energie
www.solartraders.comgeorge.dragomir@buildone.ro0738999122
www.solartraders.rowww.buildone.ro George.dragomir@buildone.ro 0738999122
www.solartraders.rowww.buildone.ro George.dragomir@buildone.ro 0738999122
*SolarTraders: Pionieratul Energiei Curate în Zona Dobrogei și Dincolo de Ea*Cu o experiență impresionantă de peste 20 d...

Address


Calea Câmpulung 48C
Stefanesti
117715

Opening Hours

Monday 08:00 - 17:30
Tuesday 08:00 - 17:30
Wednesday 08:00 - 17:30
Thursday 08:00 - 17:30
Friday 08:00 - 17:30

Other Stefanesti engineering companies (show all)
Dya Building Design Dya Building Design
Aleea Linistii, Ștefănești
Stefanesti, 117715

Scopul nostru este să livrăm case la cheie cu finisaje complete, compartimentate inteligent, si cu eficiență energetică ridicata pentru clienti. Pentru tine procesul este simplu și...

VM Comp - Your Partner for Rubber Parts VM Comp - Your Partner for Rubber Parts
Calea Bucuresti Nr. 114
Stefanesti, 117715

VM Comp s.r.l. - a strong romanian producer for rubber parts, with almost 30 years experience in european and international markets, dedicated to fulfill varoius demands for automo...

Sudura  Inox  Pitesti Sudura Inox Pitesti
Pitesti Arges
Stefanesti, 117715

execut sudura in argon,in special pe otel inoxidabil

Bricomaxx Constructii Bricomaxx Constructii
DN. Pitesti-Bucuresti, NR. 66
Stefanesti, 117715

-DEPOZIT MATERIALE DE CONSTRUCTII--0765671454 -500m de Vivo Mall ; sos. Pit. - Buc. nr. 66 -AG-

CNCmax CNCmax
Strada Aleea Salcamilor, Nr. 10
Stefanesti, 117715

25 de ani de experienta in automatizari industriale

Glass Wood Art Design Glass Wood Art Design
Stefanesti

Realizeaza la comanda balustrade sticla securizata, usi sticla securizata, saune personalizate, placari cu lemn.

Prodvar Mateias Prodvar Mateias
Pct. Razoare Mateias
Stefanesti, 117805

Exploatare piatra de calcar

Gama Metal Construct Gama Metal Construct
Stefanesti

GAMA METAL CONSTRUCT -proiecteaza, executa si monteaza o gama variata de structuri metalice, este s

Fornello.ro Fornello.ro
Golesti DN 2 Soseaua Nationala 5
Stefanesti, 627150

Conbeta comercializează echipamente de instalaţii de încalzire, sobe, termoseminee si centrale peleti