Dr. Ambrus Cristina
Medic specialist Medicină de Familie, în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătat
Telefoane recepție pentru programări
0356 170 525
0372 903 318
0773 303 908
Să citim și să ne minunăm! 😡
Noile reguli de acordare a concediilor medicale
Noile reguli privind concediile medicale pun inutil medicii si pacientii pe drumuri Incepand cu 1 august, medicii de familie si cei din ambulatoriu, vor trebui sa acorde pacientilor concediu medical fractionat.
APEL UMANITAR
În plină epidemie de Coronavirus, doi frățiori gemeni, s-au grăbit să vină pe lume la doar 24 săptămâni (6 luni de sarcină). Părinții sunt bucuroși, dar și îngrijorați în același timp de starea fragilă a micuților, și de situația privind această epidemie și cm i-ar putea afecta.
Epidemia a complicat totul, mămica a trebuit să fie internată într-un alt județ, ceea ce a presupus chirie în alt oraș și cheltuieli neprevăzute.
Deci vă rog, cine are, și cine poate contribui, cu hăinuțe de băieței sau unisex pentru prematuri sau sau nou-născuți, dacă v-au rămas scutece pentru prematuri sau nou-născuți, și cel mai util, un cărucior dublu și pătuțuri.
Vă mulțumesc din suflet!
Dr. Ambrus Cristina
Medic de Familie
0742 598 885
Adresa contact: str. Miron Costin, nr. 1, Timisoara
Medicii de familie din Timiș: ”Fără echipamente de protecție, vom începe să cădem răpuși!” | Ziua de Vest
ziuadevest.ro Acasă Actualitate Medicii de familie din Timiș: ”Fără echipamente de protecție, vom începe să... Actualitate Medicii de familie din Timiș: ”Fără echipamente de protecție, vom începe să cădem răpuși!” De către Gheorghe Miron - 26.03.2020 1192 DISTRIBUIȚI Facebook Twitter tweet...
Nu uitați că lucrăm la program normal, și suntem la dispoziția Dvs.
Telefoane recepție:
0356 170 525
0773 303 908
0372 903 318
Telefon personal Dr. Ambrus Cristina: 0742 598 885
Trecem cu toții printr-o perioadă grea, pe care doar împreună o vom depăși.
Pentru siguranța dumneavoastră, pentru reducerea riscului la care sunt expuși pacienții, medicii și tot personalul medical:
Vă rugăm să vă limitați vizitele în orice mediu medical (spitale, cabinete etc), atâta timp cât nu reprezintă o urgență. Evitați prezentarea la cabinet când nu este absolut necesară.
Putem să vă oferim îndrumare și prin telefon, mail sau WhatsApp. Vă vom chema la cabinet doar în situațiile în care este indispensabil un consult medical.
Vă rugăm să vă programați telefonic pentru rețeta cronică. Când vă prezentați pentru rețeta cronică să aveți pregătit un bilețel pe care ați notat medicația de care aveți nevoie (pe câte luni, ce medicamente, în ce gramaj, de câte ori pe zi).
Dacă totuși este nevoie să vă prezentați la cabinet, vă rugăm:
📌 Rămâneți în stradă, în mașină, sau departe de alte persoane și anunțați recepția că ați sosit.
📌 Să aveți răbdare și să urmați indicațiile asistentei de la recepție.
📌 Să păstrați distanța de minim 1 metru între Dvs. și persoanele din jur.
📌 Să purtați mască și mănuși.
📌 Să nu atingeți pe nimeni și să evitați atingerea suprafețelor din jur.
Dacă aveți o problemă urgentă, sau simptome de infecție COVID-19 (debut brusc cu cel puțin unul dintre simptomele: tuse, febră, durere în gât, greutate în respirație și contact apropiat cu un caz confirmat sau probabil de COVID-19 SAU istoric de călătorie internațională) sunați medicul de familie, sau la 112. Nu omiteți adevărul niciodată, deoarece răspândirea majoră a infecției va ucide mulți dintre cei dragi nouă și vă face pasibili de pedeapsă penală.
Dacă aveți simptomele de mai sus și un membru al familiei, o cunoștință, de care ați fost aproape și care a venit dintr-una din țările cu peste 500 de cazuri cu noul Coronavirus (Austria, Belgia, Italia, Spania, China, Germania, Franța, Israel, Coreea de sud, Danemarca, Elveția, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Suedia – atenție lista țărilor se actualizează permanent) anunțați la 112, dar și medicul de familie.
Respectând aceste minime recomandări puteți reduce riscul dumneavoastră și al nostru, al celor din prima linie. Ajutați-ne să rămânem sănătoși cât mai mult timp, pentru a putea proteja sănătatea dumneavoastră și a celor dragi vouă.
Vă mulțumim!
”O părere medicală de 5 minute” costă, nu pentru acele minute, ci pentru acei ani în care medicul a învățat și muncit ca să o ofere
siblondelegandesc.ro Asta e că-n bancul ăla: -Domnule doctor, 200 lei o extracție? Ați scos măseaua în 5 minute. Iar medicul: -Erați mai mulțumit dacă trăgeam de ea un ceas?” Doar că nu e banc. ”Vreau doar o adeverință.” ”Numai un concediu medical.” ”Doar să se uite la analize.” ”Să-mi vad...
”Herbalife” a primit 200 de milioane dolari amendă pentru înşelarea clienţilor! | Jurnal Giurgiuvean
jurnalgiurgiuvean.ro Acasă Actualitate ”Herbalife” a primit 200 de milioane dolari amendă pentru înşelarea clienţilor! ActualitateEveniment”Herbalife” a primit 200 de milioane dolari amendă pentru înşelarea clienţilor! De către admin - 4 august 2017 0 96569 Facebook Twitter Google+ Pinterest WhatsApp A...
Ascultați! Ne afectează pe toți, medici și pacienți!
Problemele din medicina de familie, pe intelesul tuturor
Apel disperat al medicilor de familie către guvernanți: Ne-am săturat! - Jurnalistii.ro
Citiți și distribuiți! Pacientul este plimbat inutil între medici din cauza birocrației, sistemul este nefuncțional. Nu se mai poate!
https://www.jurnalistii.ro/apel-disperat-al-medicilor-de-familie-catre-guvernanti-ne-am-saturat/
jurnalistii.ro Vă rugăm cu disperare lăsaţi-ne să fim medici în țara noastră, așa cm ne-ar lăsa şi ne invită permanent francezii, germanii, englezii la ei acasă
Paște Fericit tuturor! 🌷🐰🌹
Echipa DeNovo Clinic vă urează un Paște Fericit și luminat alături de cei dragi!
Trist, dar adevărat!
Din păcate scepticismul nostru românesc ne face sa nu credem cifrele raportate de autoritătile nationale.
Precizez CÂT SE POATE DE CLAR că eu nu am contestat niciodata veridicitatea datelor experților de la Institutul National de Sănatate Publică (scriu asta ca sa fie clar, fără loc de rastălmăciri😊).
Din respect pentru acești profesioniști, atat de blamați de tot felul de amatori sau de adepți ai teoriei conspirației, ilustrez acum situația rujeolei din țara noastra cu datele de la European Centre for Disease Prevention and Control - ECDC.
Statistică ce ne plasează pe loc "fruntaș" la numar de cazuri si decese prin rujeolă. Vorbim de ianuarie 2019 unde suntem in continuare pe primul loc in Europa. Din păcate nu vorbim la trecut despre epidemia "care nu există" in acceptiunea unora😥
Pentru clarificare - 35 decese in Europa, prin rujeolă, in 2018.
https://www.ecdc.europa.eu/en/publications-data/number-measles-deaths-country-eueea-1-february-2018-31-january-2019-n33
Doza de Sănătate
Simptome ale unui accident vascular cerebral
Am încercat să iau examenul de rezidențiat din România cu Google
vice.com Reportaje originale și documentare despre tot ce se petrece-n jurul lumii.
Laborator Analize Medicale Spital Copii Louis Turcanu
Avem fonduri pentru analize gratuite!!!
Analize pentru: Copii, Parinti, Bunici!
Programare: 0732890573
Photocredit HD Photography tks!
UPDATE!
Dna are un telefon nou! A fost profund impresionată, a rămas fără cuvinte. Mulțumesc Cozma Alexandra pentru ajutor, și mulțumesc tuturor celor care au distribuit acest mesaj.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Rugăminte
Am o pacientă vârstnică, singură, bolnavă de epilepsie, cu posibilități financiare limitate. Are un telefon vechi, la care nu mai găsește baterie compatibilă. Dacă are cineva un telefon model vechi, de donat, model simplu, fără ecran tactil, v-aș fi profund recunoscătoare.
Dacă mă puteți ajuta, vă rog să mă contactați pe mesaj privat.
Vă mulțumesc.
Dr. Ambrus Cristina
În cardul programului „Săptămâna Altfel”, azi i-am avut în vizită pe copiii din Grupa Mare din cadrul Grădiniței PP nr. 32 din Timișoara.
Cei mici au vizitat cabinete
Pediatrie - dr. Mihai Ghiris
ORL - dr. Angela Sandici
Interne - dr. Sorina Săftescu
Dermatologie - Dr. Sorina Verebeş
Medicină de Familie - Dr. Ambrus Cristina
Mulțumesc pe această cale colegilor, și Secom Romania, Himalaya Herbal Healthcare Romania și Servier pentru implicare.
Sărbători fericite alături de cei dragi
Putem administra Hexacima concomitent cu Prevenar13? Aceasta este o întrebare pusă de mulți părinți. Cum puteți vedea în legenda de mai jos, răspunsul este DA.
Vedem de multe ori întrebarea "pot face vaccinul X și Y împreună" sau "pot face vaccinul X după vaccinul Y la doar o săptămână"? Iată răspunsurile codificate cu inimioare pline de iubire. Pentru că vaccinurile înseamnă dragoste pentru propriul copil.
Infopinia
Și atunci, cm putem trata corect oamenii?
INCREDIBIL! Așa se fac analizele în ROMÂNIA??? Fără cuvinte. Distribuiți pentru a vedea toată lumea!
S: Antena1
Cea mai frumoasă echipă, cei mai dragi colegi. Încheiem încă un an împreună.
Sorina Lucica Saftescu, Sorina Verebes, Cristina Bissinger, Mihai Ghiris, Miriana Gyebnar, Gabi Stanese, Pattera Marinela, Cristina Ambrus, Mariana Mihalcea
O pacientă a pierdut portmoneul, cineva l-a găsit și acum este în posesia mea. Nu era niciun document care să-mi permită identificarea posesorului.
LittleThings
❤ Un tătic foarte grijuliu ❤
This little boy is about to get his first shots and his father's reaction will warm your heart! ❤️
Dr. Ambrus Cristina
Meddy Bear
Save your efforts, here comes the Automatic CPR Machine !!
Like Meddy Bear
Un pic de umor
Mă rog, pe aproape... :D Institutii Medicale
Sun Wave Pharma
Remediu natural recomandat în toate cazurile de secreție lactată diminuată datorită factorilor psihologici, emoționali, nutriționali.
Produs disponibil în farmacii și online : http://sunwavepharma.com/produse/mama-si-copilul/galafor-forte/
Canicula
Și cu toate acestea, deși acum avem suficiente doze pe stoc, mulți părinți aleg să nu își vaccineze copiii.
O nouă serie de imagini care explică riscul bolilor împotriva cărora vaccinăm. Astăzi : rujeola.
Atenție la soare!
Cu toții ne bucurăm că putem merge în sfârșit la plajă, dar să nu uităm de deshidratare, insolație și mai ales de arsurile solare. Nu lăsați copiii mici mai mult de 15 minute la soare, și folosiți cremă cu factor de protecție 50+ chiar și atunci când ieșiți la o plimbare cu căruciorul sau în parc la joacă. Să nu lipsească șepcuțele, pălăriuțele și ochelarii de soare, care nu sunt un moft, ci protejează ochii sensibili ai copiilor.
Tricourile UV sunt cea mai eficientă metodă de a vă feri (atât pe voi, adulții, cât și pe copii) de arsurile solare. Cu un astfel de tricou, cei mici se pot juca în voie la plajă, fără a mai fi nevoie de reaplicarea cremei solare. Aceste tricouri sunt foarte accesibile ca preț, de exemplu, cel pe care i l-am luat fetiței mele a costat 16 lei.
Vă doresc o vară frumoasă!
Dr. Ambrus Cristina
UPDATE
Împreună am reușit să îi asigurăm doamnei transportul de care pot spune sincer că depinde viața sa.
VĂ MULȚUMESC TUTUROR DIN SUFLET!
...
Rog o mână de ajutor!
Am o pacientă în vârstă de 81 ani, bolnavă de cancer, care trebuie să se deplaseze zilnic la Oncohelp pentru investigații.
Dânsa se deplasează greu, dar ar fi dispusă să plătească transportul la preț de taxi. Problema e că dânsa nu stă foarte departe de Oncohelp (locuiește lângă Flora), și foarte rar prinde taxi prin dispecerat.
Rog dacă poate cineva să o ajute să se deplaseze zilnic până la Oncohelp la ora 14 și înapoi, vă rog să mă contactați.
Mulțumesc din suflet!
Vaccine Schedule
DIN NOU DESPRE VACCIN. ROG TOȚI PĂRINȚII SĂ CITEASCĂ ACEST MESAJ.
Am primit câteva doze de vaccin pentru 2, 4 și 11 luni, dar în număr mult mai mic față de câte am cerut. Au mai fost și în trecut probleme cu stocul vaccinurilor. Și de fiecare dată, apare aceeași problemă: părinții mă sună, unii speriați, alții revoltați, alții furioși că bebelușul va primi vaccinul cu întârziere. Pe copilul cui să vaccinez mai repede? Pe al căruia insistă mai mult la telefon, sau ridică tonul mai tare, sau inclusiv amenință?
Dragi părinți, așa cm mă sunați Dvs., mă sună și alți părinți, motivând de ce copilul lor ar trebui vaccinat primul (indiferent că este la zi sau restanțier cu vaccinul). Toți au un drept egal să fie vaccinați, dar nu depinde de mine să am mai multe vaccinuri pe stoc, ci de DSP, și mai ales de București. Consider cel mai corect să acord tuturor șanse egale să fie vaccinați, nu favorizez pe nimeni, și de aceea am decis că cine se programează primul, să primească vaccinul primul.
DSP cunoaște situația din teritoriu, dar nici măcar cei de la DSP Timiș nu știu câte vaccinuri vor primi de la București. Cel puțin așa mi se spune mie de fiecare dată. Așa cm se vede și la TV, problema lipsei vaccinurilor este pe ȚARĂ, nu doar în cabinetul meu. Nu sunt eu cu nimic mai presus față de alte zeci de mii de cabinete de medicină de familie din țară să primesc mai multe vaccinuri față de restul.
Vă reamintesc că și în maternități a fost mult timp, nu știu dacă nu cumva este și acum, lipsă de vaccin Engerix (Anti Hepatita B). Dar nu știu câți le-au reproșat celor de la maternitate acest lucru!
Pe de altă parte, vaccinurile ROR și dT au stat în frigiderul cabinetului cu lunile, părinții copiilor mai mari nu mai doresc să le facă. Vaccinul ROR conferă protecție împotriva unor boli ce se transmit cu foarte mare repeziciune și ușurință, mai ales în colectivitate. Și totuși, nu mulți părinți își mai vaccinează copiii cu vaccinul ROR. Și ca să vă dați seama că această situație ne depășește complet pe noi, medicii de familie, în plină epidemie de rujeolă, nu este niciun vaccin în stoc la nivel de județ.
Părinții care nu mai doresc sau nu mai pot să aștepte până când primim și restul de doze de la DSP, le pot achiziționa din farmacii, iar noi vom administra vaccinul respectiv.
Mai trebuie știut un lucru. Schema de vaccinare se schimbă. Acum câțiva ani, acest vaccin se administra la 2, 4 și 6 luni. Apoi a fost mutat la 2, 4 și 11 luni. Deci a fost mutat la 5 luni distanță, și nu s-a întâmplat nimic. Dacă citiți prospectul Hexacima, veți constata că rapelurile se pot face inclusiv la 6 luni de la administrarea ultimei doze, în tot acest timp, copilul este protejat de doza administrată anterior. Deci nu există pericolul de îmbolnăvire.
Puteți accesa pagina http://vaccine-schedule.ecdc.europa.eu/Pages/Scheduler.aspx unde puteți vedea schemele de vaccinări ale tuturor țărilor din UE și nu numai. Veți constata că de exemplu, în Ungaria acest vaccin se face la 2, 3, 4 și 18 luni, deci total diferit față de România, în schimb în Franța vaccinul se administrează la fel ca la noi.
Fac tot posibilul să informez părinții despre tot ce înseamnă vaccinul, anunț telefonic părinții legat de vaccinuri, cât și de alte probleme, sunt și eu părinte și îmi imaginez frustrarea Dvs., dar sunt lucruri ce nu depind de medicul de familie, de aceea vă rog să aveți răbdare, mă voi asigura că toți copiii își vor primi vaccinurile.
Vă mulțumesc pentru înțelegere,
Dr. Ambrus Cristina
VACCINUL rămâne o problemă.
Am primit în sfârșit câteva doze de vaccin Hexacima (ce se face la 2, 4 și 11 luni), dar din păcate mult prea puține față câți copii sunt de vaccinat.
Vaccinul ROR lipsește în continuare cu desăvârșire, în plină epidemie de rujeolă.
Deci, dragi părinți, LUNI vă voi trimite sms pentru programare la vaccin. Se va merge din nou pe principiul primul programat, primul servit.
Condiție pentru vaccinare: copilul să fie sănătos.
Vă mulțumesc pentru înțelegere, și sper ca în lunile următoare să primim toate vaccinurile pentru toți copiii.
Dr. Ambrus Cristina
Click here to claim your Sponsored Listing.
Videos (show all)
Category
Contact the practice
Website
Address
Strada Emanoil Gojdu, Nr. 4
Timisoara
300176
Opening Hours
Monday | 08:00 - 14:00 |
Tuesday | 13:00 - 18:00 |
Wednesday | 08:00 - 14:00 |
Thursday | 13:00 - 18:00 |
Friday | 08:00 - 14:00 |