Aurel Maior

Generația de suflet!

Fruntea mi-o aștern

In această zi de sărbătoare cinstim memoria eroilor neamului românesc!

Versuri, muzică, interpretare
Aurel Maior
Orchestrație și backing vocals
Viorel Andrinoiu
Videoclip Carmen Buzatu

Aurel Maior - Fruntea mi-o aștern Muzica și interpretarea: Aurel MaiorVersuri: Aurel MaiorOrchestrație și backing vocals: Viorel AndrinoiuVideoclip: Carmen Buzatu

" Caii îți dau aripile de care ai nevoie să zbori cu picioarele tale"- autor necunoscut

Doi cai
Versuri Angelica Ivanovici
Muzica și interpretarea
Aurel Maior
Orchestrație și backing vocals
Viorel Andrinoiu
Videoclip Carmen Buzatu

Aurel Maior - Doi cai Muzica: Aurel MaiorVersuri: Angelica IoanoviciOrchestrație și backing vocals: Viorel AndrinoiuMontaj video: Carmen Buzatu

Vacanța mare

Muzica Aurel Maior
Versuri Marcela Peneș
Interpretează Vlad Andrinoiu

A apărut pe albumul de cantece pentru copii "Un cântec e inima mea" (2010)

Vacanta mare - MaioRitm Muzica: Aurel MaiorVersuri: Marcela PeneșInterpretare: Vlad AndrinoiuVideoclip: Daniel AlexandruFace parte din albumul: "Un cântec e inima mea" (2010).

" Viața este copilăria nemuririi noastre"- Johann Wolfgang von Goethe

Copilărie
Versuri Camelia Radulian
Muzica și interpretarea
Aurel Maior
Orchestrație și backing vocals
Viorel Andrinoiu
Videoclip Carmen Buzatu

Aurel Maior - Copilărie Muzica și interpretarea: Aurel MaiorVersuri: Camelia RadulianOrchestratie și backing vocals: Viorel AndrinoiuVideoclip: Carmen Buzatu

Vă mulțumesc mult pentru gândurile frumoase!
Sufletul rămâne cea mai frumoasă poveste!❤️

În viață ne înălțăm singuri!

Lumina Sfintei Învieri să vă lumineze sufletul și casa!
Hristos a Înviat!

Cu noi e Dumnezeu
Versuri Adrian Păunescu
Muzica și interpretarea
Aurel Maior
Orchestrație și backing vocals
Viorel Andrinoiu
Montaj video Daniel Alexandru

Aurel Maior - Cu noi e Dumnezeu Muzica și interpretarea: Aurel MaiorVersuri: Adrian PăunescuOrchestrație și backing vocals: Viorel AndrinoiuMontaj Video: Daniel Alexandru

Astăzi de ziua dumneavoastră!
La mulți ani, tuturor doamnelor și domnișoarelor!

Doi cai

Versuri Angelica Ioanovici
Muzica și interpretarea Aurel Maior
Orchestrație și backing vocals
Viorel Andrinoiu
Videoclip Carmen Buzatu

Aurel Maior - Doi cai Muzica: Aurel MaiorVersuri: Angelica IoanoviciOrchestrație și backing vocals: Viorel AndrinoiuMontaj video: Carmen Buzatu

O iubesc pe Albă ca Zăpada

Versuri Adrian Păunescu
Muzica și interpretarea
Aurel Maior
Orchestrație și backing vocals
Viorel Andrinoiu
Videoclip Daniel Alexandru

Aurel Maior - O iubesc pe Albă ca Zăpada Muzica și interpretarea: Aurel MaiorVersuri: Adrian PăunescuOrchestrație și backing vocals: Viorel AndrinoiuVideoclip: Daniel Alexandru

Ion de Românie

Versuri Mircea Zeicu
Muzica și interpretarea
Aurel Maior
Orchestrație și backing vocals
Viorel Andrinoiu
Videoclip Carmen Buzatu
La mulți ani sărbătoriților zilei!

Ion de Românie este un cântec închinat țăranului român. Este un cântec despre iubirea de țară, despre demnitate și despre responsabilitatea părinților!
Regretatul meu prieten, profesorul, gazetarul, Mircea Zeicu a scris această poezie în septembrie 1976. Am compus muzica in luna octombrie. Am prezentat acest cântec În mai multe spectacole. Mircea a recitat versurile, iar eu am cântat împreună cu sala refrenul. În următorul an am participat la o selecție pentru o emisiune de televiziune. Poetul Adrian Păunescu a selectat acest cântec pentru emisiune, iar în 10 August 1978 l-am cântat și pe scena Cenaclului Flacăra, la Alba Iulia într-un spectacol grandios in aer liber in fața a aproximativ 10 mii de spectatori.

Aurel Maior - Ion de Românie Muzica și interpretarea: Aurel MaiorVersuri: Mircea ZeicuOrchestrație și backing vocals: Viorel AndrinoiuVideoclip: Carmen Buzatu

" Nepoții sunt cea mai prestigioasă operă de artă a lui Dumnezeu!"

Emilian împlinește astăzi zece ani!

La mulți ani fericiți, dragul nostru!
Un An Nou cu sănătate vă transmite tuturor!

In preajma sărbătorilor românii care muncesc în străinătate se întorc acasă.
Dorul de casă, dorul de cei dragi, de tradiții și obiceiuri îi determină ...
Am văzut tristețea din ochii copiilor a căror părinți lucrează în străinătate.
Am simțit durerea părinților!
Acestea sunt motivele care m-au determinat să compun acest cântec!

Hai române, hai acasă!

Versuri Corina Elena Badea
Muzica și interpretarea
Aurel Maior
Orchestrație și backing vocals
Viorel Andrinoiu
Videoclip Daniel Alexandru

Aurel Maior - Hai române, hai acasă! Muzica și interpretarea: Aurel MaiorVersuri: Corina Elena BadeaOrchestrație și backing vocals: Viorel AndrinoiuVideoclip: Daniel Alexandru

Astăzi este ziua de naștere a soției!❤️
La mulți ani, Elena Maior!❤️

Cu Maior Elena

La multi ani, România!
La multi ani, români!
Emilian, Ingrid și Remus

" A fi patriot nu e un merit, e o datorie!"
George Topîrceanu

Nou! Primă audiție!
Dedic acest cântec tuturor medicilor, întregului corp medical din sistemul de sănătate care își onorează profesia zi de zi, oră de oră și minut de minut!
Avem medici excepționali!
Avem obligația morală să ne respectăm valorile!

Doctore, îți mulțumesc!

Versuri Corina Elena Badea
Muzica și interpretarea
Aurel Maior
Orchestrație și backing vocals Viorel Andrinoiu
Videoclip Daniel Alexandru

Aurel Maior - Doctore, iti multumesc Muzica și interpretarea: Aurel MaiorVersuri: Corina Elena BadeaOrchestrație și backing vocals: Viorel AndrinoiuVideoclip: Daniel Alexandru

Odihnă veșnică Poetului fără egal, Adrian Păunescu!

Norocos printre vii și morti

Versuri Adrian Paunescu
Muzica și interpretarea
Aurel Maior
Orchestrație și backing vocals Viorel Andrinoiu
Videoclip Hoppie Pittis

Aurel Maior - Norocos printre vii si morti Aurel Maior interpreteaza compozitia proprie pe versurile poetului Adrian Paunescu - NOROCOS PRINTRE VII SI MORTI - Muzica si videoclip - copyright Aurel M...

La Festivalul toamnei... Am fost invitați de Ingrid la serbarea de la grădiniță.
Remus a fost și el prezent!
Mare bucurie pentru noi!
Felicitări, doamnei educatoare!

Vă mulțumesc mult, doamna Caty Urucu!
Sunt onorat!

Copiii României mele - Caty Urucu, volumul IV, 2023

I. Aurel Maior, cel care caută ”Înaltul în oameni, în carte”

După familie, școala are un rol hotărâtor în viața copiilor noștri. Toți părințiii își doresc pentru odraslele lor cel mai brun educator, cel mai performant învățător. Dacă părinții sunt la fel de implicați și de responsabili cu proprii copii, nu știu. Ceea ce știu este că am avut norocul să cunosc un artist talentat și responsabil, cantautor, cadru didactic și autor de manuale, care a dăruit generațiilor de copii atâta cunoaștere și educație, încât mi-a stârnit curiozitatea să merg la liceul unde predă. S-a întâmplat asta acum câțiva ani. Am vorbit despre vizita de atunci într-o altă lucrare. Astăzi îl rog să-mi spună despre proiectele sale, despre ”Imnul Bolintineilor”, pe care știu că l-a compus. Nu acum am făcut cunoștință cu muzica și vocea lui Aurel Maior. L-am văzut evoluând pe scenă, i-am ascultat muzica la posturile de radio sau în diverse concerte, i-am cerut permisiunea să revăd locul în care și-a pertrecut câteva decenii în slujba cunoașterii. Știu deja că Liceul Dimitrie Bolintineanu are 1650 elevi , 8 profesori cu titlul de Doctor în Științe și Filologie , 41 de profesori cu Gradul Didactic I; 11 profesori cu Gradul Didactic II ; 22 de profesori cu definitivat. În catedra de învățământ primar, 12 cadre didactice au gradul didactic I, două cadre gradul II, două cu definitivat si un debutant. Deocamdată, până primesc invitația și aprobarea să merg în această școla, apelez la facilul internet, care îmi răspunde imediat la întrebarea: ”Aurel Maior – Imnul Bolintinenilor”.
Întâia imagine a clipului îmi prezintă statuia lui Dimitrie Bolintineanu, care tronează în curtea liceului, printre flori, alei și copaci ornamentali. Dintre aceste frumuseți răsună vocea lui Aurel Maior, o voce sonoră, impunătoare... Are inflexiuni ce te portă cu gândul la trilurile păsărilor ce se întrec prin crânguri. Ascult o voce mobilizatoare și armoioasă, care declamă împreună cu chitara sa, versuri scrise de către doamna profesor Ruxandra Petre.
”Să cauți înaltul / Cu ochi fără tihnă / Să afli ce-i dorul / De mult /, De mai mult. / Să nu știi / Deruta, /Uitarea, / Căderea, / Nici somnul de gând, / Nici somnul de gând. / Să cauți Înaltul / În oameni, / În carte, / Să afli ce-i visul / De sus, / De mai sus. / Să nu uiți ca floarea / Își pierde Petala / În somnul de gând, / În somnul de gând. /Să cauți / Înaltul În fulger, / În piatră, / Să nu știi ce-i plânsul / De greu, / De mai greu. / Să nu crezi în toamna / Ce spulbera / Frunza / Și-adoarme în gând, / Și-adoarme în gând.”
Interpretarea este de excepție! Pe lângă vocea atristului Aurel Maior se aud și vocile elevilor Vrinceanu Dorotheea Elena și Emilian Sebastian Maior. Emilian este nepoțelul lui Aurel Maior. Dorotheea este pasionată de muzică și are o voce care promite. Gata, am ascultat destul incât să înțeleg și să iubesc acest mesaj transpus într-un vers armonios. Opresc calculatorul și mă ridic. Mă mut pe fotoliu, fiindcă dintr-o dată inima mea pornește într-un galop, lăsând în urmă anii, imaginile și suferințele inerente ale vieții de adult. Închid ochii și mă văd în anii copilăriei. Profesorul meu de muzică era și compozitor. La unul dintre careurile care se făceau la început de an, ascultam, pe lângă imnul țării și câteva cântece partiotice. Domnul meu profesor de atunci, spunea că ar fi bine să se cânte ceva care să mobilizeze copiii, să le ofere o bucurie și în același timp să-i instruiască. Îmi închipui acum că Imnul Bolintinenilor, compus de Aurel Maior, pe versurile doamnei profesor doctor – Ruxandra Petre, răsună în curtea școlii copilăriei mele. Îi ascult muzica antrenantă și urmăresc versul atât de potrivit pentru formarea psihologică și morală a copilului. Mă desfăt cu câte o gură de cafea și repet versurile .Un joc de cuvinte, care invocă demnitatea, crearea de repere, mobizarea în slujba moralității. Las cafeaua, amintirile și confortul de moment și-l sun pe domnul învățător Aurel Maior. Îi spun că Imnul său mi-a tulburat amintirile și m-a impresionat. Este exact ceea ce trebuie copilului, adolescentului și, uneori chiar și nouă, celor care credem că suntem prea mari, ca să mai avem nevoie de îndemnuri.
-Vă mulțumesc! Primesc răspunsul imediat, așa cm face întotdeauna acest respectuos învățător ardelean. Îndrăznesc să-i reamintesc promisiunea pe care mi-a făcut-o: -Aveți timp printre înregistrări, repetiții și obligațiile familiale să mă prmiți și pe mine în vizită la ”Marele Bolinitineanu”?
-Doamne, ce întâmplare fericită, răspunde domnul Maior, ați sunat la momentul potrivit.Copiii sunt în vacanță, dar noi, cei care pregătim bucuria lor de a se întoarce la școală, suntem prezenți. Domnul director, doamna director adjunct sunt prezenți. Trec că vă iau și să megem împreună?
-Prezent, domnule învățător! Cu emoțiile și entuziasmul copilului care merge, după o lungă vacanță la școală, mă pregătesc să ajung în locul pe care l-am iubit mereu - școala. Este a doua oară când ajung la Liceul Dimitrie Bolintineanu.
În fine, lăsăm în urmă bustul celui care a cântat vrednicia și vitejia conducătorilor noștri istorici. E liniște în curtea și în clădirea edificiului. E firesc pentru că oamenii mari știu să lucreze în liniște. Intrăm în liceu. Domnește curățenia și liniștea. Elevii sunt în vacanță. În cancelarie doi profesori, care au și funcția de director și director adjunct. La primul birou, o doamnă al cărei chip îmi amintește de Maria Cuțarida, primul doctor din România. Mă primește cu un zâmbet care vorbește despre o feminitate împletită cu o educație severă și îndelungată. De statură medie, cu ochii căprui, în care se oglindește lumina pe care ți-o dă generozitatea și dragostea pentru ceea ce faci . Poartă o rochie elegentă, cu un colorit pastelat. Pantofii cu toc potrivit, de culoare închisă, au ceva din nuanțele cerceilor și a micului colier. Zâmbetul îi învăluie fața într-un mister pe care cred că am să-l pătrund imediat ce am să capăt câteva răspunsuri din partea domniei sale. Este Aurelia Murat, directorul adjunct, așa după cm se recomandă. Aflu că mai există un director adjunct, doamna Hermina Șerbănescu, care este în concediu. Alătrui, directorul Mihai Pincu. Pe domnia sa l-am mai văzut. Domnul acesta dă impresia că a practicat această profesie de generații. Înalt ,,la stat și la sfat”, domnul director Mihai Pincu are părul ușor încărunțit, sprâncenle proeminente, poate și pentru a-i sublinia masculinitatea, iar ochii săi căprui îți amintesc de două stele magice, care îți ghicesc gândurile, personalitatea și gradul de cultură. Mă privește cu simpatie, iar asta îmi dă o notă de satisfacție. Se ridică, mă salută și îmi urează bun venit. Mă așez în fața celor doi. O fereastră mare ne luminează tuturor chipurile și cred că și sufletele. Hărți, portrete, un ceas de perete, calculatoare, pxuri, cărți și o ordine desăvârșită definește modul de organizare și de lucru al acestor oameni. Îmi scot caietul, ca să pot nota câte ceva. Știu că doamna director are doctoratul în Limba Franceză, că a obținut toate victoriile din viața sa muncind și culegând roadele muncii și respectului său față de mentori. Stă în fața mea o tânără doamnă care cunoaște foarte bine statutul de învățăcel, de învățat și de director. Nu citesc în privirea domniei sale nicio urmă de infatuare. E o doamnă care impune respect prin pregătirea sa, vestimentație și prestanță.
-Sunteți foarte frumoasă, mă grăbesc să-i spun înainte de a deschide orice fel de discuție despre școală și responsabilități.
-Poate pentru că merg bine toate proiectele propuse de noi. Avem și rezultate foarte bune, iar unele sunt mulțumitoare. Sunt aici destui profesori și învățători, care muncesc susținut. Se așează pe scaun. Își împreunează mâinile într-un gest grațios. Are pe deget un inel, semn al căsătoriei. Nimic altceva nu-i împodobește mâinile în afara acestui inel. Doar pixul a lăsat urme peste degetele sale. Doamna profesor are o voce catifelată , pe care o urmărești relaxat și interesat. Totuși, dincolo de frumuseșțea sa fizică, văd clocotul care răzbate de dincolo de aparența liniștii sale. Îmi vorbește cu atâta elocvență despre faptele colegilor , despre sârguința copiilor dar eu evadez câteva secunde, să caut în gând poezia care a dat titlul revistei lor: Poemul se numește ” Un dor fără sațiu”.Ce bine i se potrivește acestei frumoase și vrednice doamne, versurile lui Emil Botta: ”E atâta nepace în sufletul meu, bătut de alean și de umbre cuprins… Un dor fără sațiu m-a-nvins, și nu știu ce sete mă arde mereu”. O arde setea de lumină, pe care vrea să o păstreze în inima sa, a cadrelor didactice din acest liceu, aprinsă și gata să dăruiască tuturor celor ce au venit aici cu gândul și dorința s-o primească. Îmi revine atenția din nou asupra cuvintelor doamnei director adjunt Murat, care îmi povestește despre colegul său prof Gilea Gabriel Cătălin . Acest domn profesor a organizat un eveniment care a impresionat publicul și invitații. A expus acolo un număr impresionant de costume populare și obiecte tradiționale ce au legătură cu simbolurile naționale, cu cultura noastră. Au venit să ne vadă: Elize Stan producător la TVR, profesor doctor Doina Isfanoni, Ileana Vieru, Polina Gheorghe, Floarea Calotă, Angela Săftoiu, Ansamblul folcloric ,, Cununa Carpatilor”, al Centrului de Arta Tinerimea România , Lucreția Nechifor de la ,,Cultul Eroilor”, Doina Bârca, scriitor, și profesorii din școala noastră și mulți alții. Programul a fost prezentat de către actrița Doina Ghițescu de la Ansamblul Ciocârlia. Am avut peste două sute de ii, cămăși populare, cincizeci de costume întregi, obiecte de uz gospodăresc, fier de călcat cu cărbuni, ouă încondeiate, fluiere, piese din războiul de țesut, obiecte de ceramică, covoare, macate și opinci. Încălțămintea aceasta tradițonală, pe care românii au așezat-o cândva pe Parlamentul de la Budapesta, a fost expusa, alături de cele enumerate aici, dar a stat și în picioarele celor prezenți.
Acest domn profesor, este în școala noastră doar de patru ani. S-a acomodat perfect cu colegii, este iubitor de școală și neam. Este fost elev al doamnei învățător Elena Maior. - Contabila noastră este fostă elevă a scolii noastre, completează domnul director Mihai Pincu. Întorc privirea spre domnul director, care a avut amabilitatea și politețea să nu ne întrerupă din discuțiile noastre. Ne urmărește cu respect și răbdrae, gata să intervină, dacă doamna și colega sa uită ceva care ar trebui menționat. Ridică mâna la frunte atingând-o ușor, apoi îmi șoptește zâmbind: Poate colega mea, ar vrea să vă spună cât de mult a iubit-o pe profesoara sa de Limbă Franceză de la Universitate. Nouă ne mai vorbește despre domnia sa din când în când.
-Chiar v-a lăsat amintiri frumoase, stimată doamnă? O întreb, chiar dacă văd deja o sclipire apărută în ochii săi căprui, de o inteligență vie și aproape nemachiați . Un zâmbet nedefinit i-a străfulgerat obrazul, urmat de un surâs trist. Nu răspunde imediat. Își întoarce privirea spre colegul său. Aștept cu privirea în caiet să-mi spună despre gândul și poate modul de predare al doamnei sale . Nu răspunde încă. Ridic privirea în așteptarea unei povești. Genele lungi ale doamnei îmi par umezite. Nu sunt sigură, fiindcă privirea i-a coborât acum pe undeva pe birou. -Era, spune cu vocea ușor gâtuită de emoție, o olateancă de la Craiova. (De la Craiova doamnei profesor, Vichi Radu, prietena mea)
- Se numea Mariana Țuțescu, continuă doamna director adjunct. Severă, foarte bună profesional, avea pretenția să cunoaștem sensul cuvintelor mai întâi în limba română și apoi să le sriem și să le pronunțăm corect in limba francează. O secundă își ridică privirea. Nu m-am înșelat. În ochii săi sclipesc lacrimile pe care eu le consider niște candele aprinse în amintirea și spre cinstirea acestei doamne profesor. Întorc capul spre domnul Director Mihai Pincu, care tocmai îmi șoptise despre această legătură de suflet. Îmi zâmbește complice și-și găsește de lucru, aparent impasibil. Cunosc acest ”truc” al profesorilor, al părinților și al medicilor. Funcționează și este benefic. Cu ajutorul lui, te provoacă, tu te destăinui, apoi își coboară privirea, ca și când nici n-au observat ce emoții ți-au deconspirat provocările lor.
-Sunteți bogați, le spun amândurora. Aveți respect și dragoste pentru cei de la care ați primit aurul cunoașterii, dar și pentru cei cărora le împărtășiți acum comorile primite cândva.
-Da! Îmi confirmă amândoi, dintr-o dată. Nu știu de ce întorc privirea către doamna, de la care aștept și acest răspuns.
-Cea mai mare bogăție a noastră sunt ei, copiii. Nu aurul, nu petrolul și nici pădurile. Durerea mea cea mai mare este ideea că nu facem îndeajuns pentru ei. Mai multă bunăvoință, implicare și devotament, ne-ar trebui. Există momente când răbdarea oricărui cadru didactic nu mai este suficientă.
-Da, dar răbdarea nu este singura metodă de corijare și educare a unui copil. Noi știm că neglijarea copilului în familie este una dintre cauzele care declanșează furia, violența sau neîncadrarea lui în disciplina școlii, a societăți. Neimplicarea părinților, lipsa de acoperire a timpului liber cu activități constructive, duce la alunecarea minorilor către folosirea de droguri, alcool, sau mai grav abandonul școlar. De cele mai multe ori reușim să le menținem drumul bun. Într-o zi, în timp ce le vorbeam elevilor despre efectul distructiv al drogurilor, unul dintre cei ma buni elevi mi-a spus : ,,Domnule duriginte, știți că v-aș putea acuza de o mediatizare a drogurilor? Nici n-ar trebui să se discute despre asta.”
- Da, poate că ar trebui ajutați, fără a se face un titlu de glorie din asta, dar e bine să se vorbească și despre prevenție. Ca să-I sprijinim, spune doamna director, avem nevoie de mai multe școli de vară, de implicarea bisericilor, de eliminarea tendinței și uneori chiar a nevoii de a epata. -Ce spuneți despre, educația s*xuală, domnule director? Este necesară în școli?
-Nu, doamnă, nu la vârsta la care se vrea acum. Este necesară doar atunci când copiii au discernământ, când și-au însușit temeinic anumite cunoștințe, ori când sunt pregătiți să primească aceste informații. Nu vorbim despre s*x înaintea disciplinelor care sunt imperios necesare pentru dezvoltarea lor psihică, emoțională și educațională. Îl privesc cu respect pe acest domn profesor. Am primit replica pe care o dorim toți părinții normali. Dacă nu aș aștepta alte și alte răspunsuri, i-aș spune chiar acum că îi mulțumesc pentru această opinie.
-Să știți, îmi spune domnul director, că fiecare elev din școala aceasta, este considerat câte o ,,rămurea"din codrul țării mele. Nu vrem să lăsăm lujerii să se usuce prematur, nu vrem să le punem la rădăcină otrăvuri care să le distrugă dezvoltarea armoniooasă. Copilul reprezintă viitorul, investiția cea mai importantă pentru omenire.Noi, profesorii, îi îndemnăm să cunoască adevăratele valori, să-și găsească un modelel, să nu renunțe la lupta pentru cunoaștere , să nu cedeze în fața derutei, a uitării și a căderii. Își oprește discursul preț de o secundă. Cred că vrea să-mi spună ceva personal, pentru că-mi zîmbește:
-Imnul de care v-ați îndrăgostit și care v-a readus în școala noastră, ne-a plăcut atât de mult și pentru că vorbește întocmai despre idealurile noastre, ale profesorilor. Nimeni nu-i putea găsi o muzică mai potrivită decât aceea pe care a compus-o colegul nostru Aurel Maior. A plăcut copiilor, părinților și tuturor profesorilor. Oamenii aceștia, gândesc, se respectă și își recunosc meritele reciproc. Cred că și această calitate le asigură performanțele de care se bucură.
Primesc observația făcută de domnul director și-i mai adresez încă o întrebare.
-Domnule profesor, am să vă rog să mă iertați că folosesc această formulă de adresare, dar iubesc profesia dumneavoastră și știu că înainte de a fi director, sunteți profesor. Vă rog să-mi spuneți dacă vă este teamă de ceva anume.
-Teamă de ce? Teamă de moarte? De schimbări pe care nu le acceptăm? Teamă de pierderi financiare sau umane care ne-ar putea dezechlibra? De apariția în sistemul de învățăânt a unor cadre didactice necompatibile cu statutul nostru? -De toate și de fiecare în parte, domnule profesor. -Doamnă, s-a făcut șoală și ,,În vreme de război”. Vorba lui Caragiale. Totuși, profesia asta nu o poate face oricine. Dacă îți înțelegi rostul și rolul, poți face o școală oriunde în lume și aproape în orice condiții. Eu predau Fizica. Ea m-a învățat să dau răspunsuri aproape oricărei situații necunoscute. Fizica a explicat aproape orice fenomene întâlnite în alte științe, ca de exemplu în chimie, sau biologie. Ea poate ajuta la evoluția neșateptată a științei în multe domenii. Să vă spun ceva: aplicarea descoperirilor din fizică a servit sectorul tehnologic, au influențat matematica, chiar și filozofia. De exemplu, înțelegerea electromagnetismului, a a vut ca rezultat răspândirea aparatelor de curent electric, iar descoperirile din termodinamică au adus la îndemâna noastră dezvoltarea transportului motorizat. Cele din mecanică au dus la descoperirea microscopului electronic în ramura microbilogiei. În aceste condiții, nouă ne mai este frică de ceva? Lipsa informațiilor dezvoltă frici nejustificate. Noi, cei care știm despre cunoașterile dobândite, găsim soluții aproape în orice situație. Știm că oricine pune piedici științei, nu va putea face asta la infinit, iar noi suntem aici ca să încurajăm copiii să studieze. Elevii noștri ne vor urma, iar împreună vom servi ideii de utilizare a științei în scop umanitar, pozitiv. Răul vine și pleacă. Este distrugător, nu contest, dar viața este alcătuită din bătălii permanente .
Ne luptăm cu incapacitatea unora de a gândi...
Da, intervine frumoasa doamnă profesor Aurelia Murat, așa este, de acord cu colegul. Să ne respectăm valorile naționale. Aud voci care propun să scoatem din programa școlară pe Creangă, Eminescu și Caragiale. Ei sunt pilonii neamului românesc în materie de literatură. Noi nu vrem să împiedicăm bobocii țării noastre să înflorească în mod natural. Nu trebuie să le furăm copilăria, întinând-o cu informații nepotrivite pentru vârsta lor. N-am uitat ce spunea Creangă: ,,Dacă e copil, să se joace, dacă e popă, să cânte,, Eminescu nostru ne spunea:,, "Școala trebuie sa fie o gimnastica a mintii omenesti, adică o continuă si rodnică dezvoltare a inteligenței umane”. -Pentru că tot ne amintim de înaintașii noștri, e bine să ne amintim și de unul dintre regii noștri ,,,Întregitorul” sau MS Ferdinand I ne-a lăsat un dicton:”Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domnește într-însa.” Domnul profesor Mihai Pincu, director al acestei școli, un bărbat care inspiră demnitate și disciplină, are meritul de a nu se rezuma doar la responsabilitatea față de zidurile uriașe ale acesti școli, îmi zâmbește, hotărât să-mi facă o completare a spuselor. După o clipă de gândire, de împletire a acțiunilor școlii conduse de domnia sa și de catre cele două colege, îmi spune : -Exact așa: spiritul, El a dirijat toate acțiunile noastre. El a fost cel care i-a îndemnat pe doamna profesor Ruxandra Petre și pe domnul Aurel Maior să se implice pentru școala noastră, să ne bucure pe toti.
-Imnul acesta, domnule profesor, este și un manifest pentru cultură și demnitate . Vă reprezintă pe toți cei care predați aici, pe cei care conduceți liceul. Snt sgură că școala dumneavoastră va da societății, țării și lumii oameni adevărați cu pregătire și educație ce poate concura cu oricare altă școală din Europa și din lume. Mă simt onorată că m-ați primit în biroul unde se iau hotărâri, unde profesorii își spun opiniile, unde se dezbate soarta elevilor, a profesorilor și, de ce nu, într-un fel și a viitorului țării. A trecut deja o oră de când îi privesc cu admirație pe cei doi directori pe care am avut norocul să-i găsesc azi la datorie. . Le mulțumesc și mă ridic . Îl salut pe domnul profesor Mihai Pincu și o îmbrățișez pe frumoasa doamnă profesor Aurelia Murat. Miroase a flori și disciplină. Am impresia că am cuprins în brațele mele nu doar un om, ci întreaga școală,tot colectivul ei unit și un întreg univers al cunoașterii! Ies din cabinet. Afară, preocupat de nu știu ce materiale didactice, domnul Aurel Maior. Se oferă să-mi arate o frescă la care a lucrat profesorul Botezatu. Urcăm scările . Pe unul dintre pereți, apare o scenă care înfățișează o secvență din istoria noastră. Gata! Azi m-am bucurat cât pentru zece zile. Dacă domnii profesori cu care am vorbit azi, m-ar fi întrebat ce impresie mi-a făcut școala lor, cred că aș fi luat o notă bună. Aș fi vorbit cu sinceritate și admirație despre tot ceea ce am văzut aici, despre spiritul care domnește între zidurile acestei uriașe școli. Acum, după ce voi ajunge acasă, am să mă străduiesc să spun celor care vor să audă, doar atât: Imnul Bolintinenilor, compus de Aurel Maior, este un lingou de aur, care va străluci multă vreme! Conducerea actuală a liceului, pe care am cunoscut-o azi la îndemnul celui mai generos și respectuos ardelean cunoscut de mine, mi-a readus în memorie profesorii mei dragi, care au ajutat mulți copii să înflorească!