Ioana Tudor

Suntem fiinte sociale si suntem construiti pentru a ne conecta unii cu ceilalti.
Interactiunile sociale sunt esentiale pentru echilibrul nostru, atat fizic, cat si emotional.
Dar, pentru unii dintre noi, aceste conexiuni devin complicate.

Ne simtim vulnerabili, retrasi, pentru ca, undeva, in trecut, am fost raniti de relatii care trebuiau sa ne ofere siguranta si acceptare. Asa ca ne ascundem partile cele mai sensibile – nesigurantele, emotiile brute – de teama ca, din nou, nu vor fi primite asa cm ar trebui.

Cu cat stresul ne apasa mai tare, cu atat ne retragem mai adanc in carapacea noastra, crezand ca izolarea ne va proteja.

Si societatea ne ofera toate uneltele pentru a face asta mai usor: job-uri remote, filme, infinite ecrane pe care scrollam, chiar si terapii online. Fara sa ne dam seama, aceste mecanisme sunt doar scuturi impotriva durerii pe care incercam sa o evitam. Ne lasam pacaliti, crezand ca suntem in contact cu ceilalti prin intermediul ecranelor, dar adevarul e ca ne izolam tot mai mult.

Da, lucrul de acasa sau terapia online pot fi solutii utile atunci cand nu exista alte optiuni. Cand esti intr-o tara straina, cand nu ai pe nimeni apropiat cu care sa vorbesti, sau cand realitatea devine prea coplesitoare pentru o intalnire fata in fata. E un prim pas, o usa deschisa catre vindecare. Dar sa ne amagim ca asta poate inlocui conexiunea reala, umana, pe termen lung? Asta e doar o alta forma de autoaparare.

Ne vindecam tot prin relatii. Nu relatii la distanta, ci relatii adevarate, cu oameni prezenti, aproape de noi. Stiu cat de greu poate fi sa te deschizi, mai ales cand ai fost ranit tocmai in momentele in care aveai cea mai mare nevoie de sprijin si blandete. Dar, te incurajez sa faci pasi mici, oricat de mici ar fi, catre acea conexiune umana. Catre oameni reali, nu obiecte sau ecrane.

Folosim online-ul cand nu avem alta alternativa. Dar sa nu facem din el o rutina.

Hai la TRE®!

Cum ajungem sa ne deconectam de corp?

🔶 Ca si copii, cand conectarea la noi insine si la altii este asociata cu durere, suferinta sau pericol, ne deconectam. Aceasta nu este o slabiciune, ci o putere. Corpurile noastre se micsoreaza atunci cand suprimam parti din noi pentru a "se potrivi" in familie, cultura si societate, pentru a cauta validare si apartenenta in detrimentul expresiei noastre autentice.
🔶 Este probabil sa ne deconectam de acele aspecte ale noastre care au fost abuzate, respinse si ranite, si de acele parti care nu au fost hranite sau dezvoltate corespunzator.
🔶 De cate ori ti-ai negat realitatea sau te-ai abandonat pentru a "se potrivi" intr-o situatie, rol sau grup de oameni?
🔶 Corpul nostru se contracta, tensioneaza sau se inchide atunci cand este sub stres sau cand nu actionam in aliniere cu cine suntem sau cu ce avem nevoie, cand realitatea noastra este negata si autenticitatea noastra ignorata. Aceasta contractie si senzatie viscerala de nesiguranta devin conditiile pentru deconectare treptata.
🔶 Deconectarea/disaocierea este un mecanism de supravietuire prin care nu mai suntem constienti de o parte din noi, de obicei acolo unde este suferinta, cm ar fi corpul, amintirile sau emotiile, si ne indreptam spre mecanisme de coping care fac suferinta mai putin dureroasa. Poate fi ruminatie, supra-analiza, fantezie, proiectie sau diverse dependente.
🔶 Ne disociem pentru a crea o "realitate alternativa" sau o stare de ignoranta visatoare fata de experienta reala de viata care pare prea dureroasa sau coplesitoare.
🔶 Viata care se invarte in mintea noastra nu este viata pe care o experimentam in corpurile noastre. Si majoritatea dintre noi nu suntem echipati sa acceptam realitatea. Sistemele noastre nervoase nu sunt suficient de flexibile pentru a regla realitatea.
🔶 Disocierea de traume (fara a le recunoaste, simti sau integra) afecteaza sanatatea noastra mentala si fizica.
🔶 Cu cat ne deconectam mai mult, cu atat mai putine experiente somatice si mentale are sistemul nostru nervos de reglat, ceea ce inseamna mai putine sanse de a experimenta durerea.
🔶 Deconectarea emotionala este fundamentul coplesirii emotionale si al proiectiei emotionale. Ceea ce deconectam creeaza energie reziduala. Putem simti furie si, totusi, sa fim deconectati de experienta incorporata a furiei. Experimentam nu emotia de care suntem deconectati, ci energia reziduala si proiectia acelei emotii.

Care sunt indicatorii deconectarii/disocierii?

🔶 un sentiment de detasare de corp, de viata, de emotii
🔶 senzatia ca privesti de la distanta sau ca esti in corpul altcuiva
🔶 ritmul vietii pare mecanic sau automat
🔶 memorie slaba, uitare usoara sau dificultati de a-ti aminti
🔶 viata pare ireala; noi parem ireali
🔶 senzatia de amorteala emotionala; nu simti prea mult; lipsa de raspunsuri emotionale adecvate situatiilor de viata
🔶 privire sticloasa, uitat in gol
🔶 reactivitate usoara;
🔶 multe „vieti” se petrec in minte, ruminatie, supra-analiza, ingrijorare, agitatie
🔶 usurinta in a te distra;
🔶 dificultate de a te concentra
🔶 senzatia de a fi blocat sau prins in corp.

Care sunt rolurile deconectarii?

🔶 Rol de protectie: ne deconectam pentru a nu simti disconfort emotional, durere, frica, intensitate sau vulnerabilitate.
🔶 Rol de reglare: sistemul nervos are o capacitate scazuta de autoreglare si, prin deconectare, are mai putine informatii si stimuli de procesat.
🔶 Semnaleaza cand apare ceva necunoscut, care nu este familiar: sentimente necunoscute care indica adevar sau faptul ca esti vazut, simtit sau auzit.
🔶 Semnaleaza cand e coplesit sau are resurse putine: sistemul se va deconecta atunci cand este coplesit, epuizat, obosit si se afla intr-o stare generala de resurse scazute.
🔶 Ne face constienti de nevoi emotionale neimplinite, limite incalcate si rani emotionale.

Let’s TRE® together @ AFECT!

Avem Asociatie!
Asociația TRE România - Pagina Oficială prin care vrem sa facem multe lucruri super misto in toată țara.
🏫Vrem sa ajungem in scoli, la profesori, la adolescenti sa invete cm sa-si autoregleze sistemul nervos, emotiile, pornirile, schimbarile hormonale si cm sa se CO-REGLEZE cu profesorii si parintii acasa.
🚑Vrem sa ajungem la pompieri, la paramedici si medici, in special la medicina de urgenta pentru ca ei sa poata trece mai usor si mai constient prin diversele situatii critice pe care le intalnesc in munca lor si implicit sa nu-si piarda empatia si compasiunea in proces.
🏢Vrem sa ajungem in corporatii, sa lucram cu oamenii de acolo ca sa nu-si piarda mintile sau sanatatea fizica de la tot stresul proiectelor
In poza suntem doar echipa de Brașov, dar noi sunt multi, unde crezi ca ar mai fi nevoie de noi?
Pe moment, in formula de jos, noi ne vedem la Afect pe 23 si 25 august de la 11 la 13:30. Iti las link de rezervare in primele comentarii.

Mă bucur că se desfășoară astfel de investigații și că oamenii încep să vorbească despre abuzurile din școli și universități. Profesorii, mentorii și formatorii, aflați într-o poziție de autoritate, au un impact semnificativ asupra studenților, mai ales într-o cultură în care frica de autoritate este adânc înrădăcinată și ne învață că nu trebuie să contestăm autoritatea, pentru că nu avem nicio șansă de reușită. Această mentalitate este adesea întărită de experiențe negative atunci când reacționăm împotriva abuzului.

Este dureros să observ cm oamenii tac, nu reacționează și asistă pasiv la abuzuri, fie ele subtile sau evidente. Atunci când alegem să tăcem și să nu ne implicăm, devenim complici. Cazurile recente de abuz din universități, precum SNSPA și UNATC, sunt foarte grave și evidente, dar există și multe altele, mai subtile, pe care le trecem cu vederea. Tonul ridicat, critica și comportamentele abuzive au devenit atât de familiare încât ni se par normale, deși nu ar trebui să fie.

Adult fiind, am ales să părăsesc sala de clasă/zoomul în momentele în care consideram că profesorul abuzează de putere și umilește studenții în fața celorlalți. (Am facut-o intr-un mod mult mai sănătos decât am facut-o în copilărie/adolescență, când îmi era mai difcil sǎ gestionez emoțiile).
Am simțit că, rămânând, aș fi devenit complice. În astfel de situații, nimeni nu a reacționat, decât în privat, invocând dorința de a-și vedea interesul și de a obține diploma. Acești adulți sunt, de fapt, copiii care au integrat multă rușine, ai căror părinți nu i-au susținut sau acceptat când și-au exprimat nemulțumirea sau i-au contestat pe ei, ai căror parinți nu au contestat autoritatea atunci când li s-au încalcat limitele.

Din fericire, am avut reacții la astfel de atitudini încă din copilărie, dar acest lucru a venit și cu un sentiment de inadecvare, pentru ca ceilalți copii nu reacționau, deși împărtășeau aceleași sentimente de furie și nedreptate. Acum, la maturitate, am realizat că a fost o resursă valoroasă să am curajul să exprim ceea ce gândesc și simt, chiar dacă uneori nu am gestionat emoțiile în cel mai potrivit mod. Important este că am reacționat.

Prin această postare, vă invit la introspecție. Întrebați-vă, atunci când nu ați reacționat într-o situație de abuz ( la care ați asistat), ce poveste v-ați spus pentru a vă justifica tăcerea? Deveniți conștienți de motivele pentru care nu ați acționat. Doar descoperind adevărul, care poate aduce emoții dureroase, veți ști cm să reacționați în viitor.

PS: Postarea mea se referă strict la persoanele care nu reactionează atunci când știu, află, observă un abuz ( în cazul de mai jos, este vorba despre cei care stiu foarte bine ce face acest “profesor” și au preferat să tacă).

Alfred Bulai Sociologul Alfred Bulai (61), profesor și cunoscut analist politic la TV, le cere studentelor să se dezbrace în fața lui, în practică.

Adesea am discuții cu parinții despre copiii lor adolescenți, cu adolescenții despre de parinții lor și scriu câteva gânduri legate de limite, eșecuri, prezență, susținere, conținere.

Subliniez faptul că este vorba despre adolescenți, nu despre alta etapă de vârstă.
Eu susțin ca este important contextul de viața al fiecăruia, dar niște idei generale consider că sunt utile:

- E necesar ca parinții să găsească un nou mod de a fi prezenți în viața adolescenților, diferit de cel folosit în copilărie;
- Dacă adolescentul le cere părerea, îi invit pe parinți să vorbească despre propriile îndoieli și nelămuriri și este necesar să renunțe la atitudini autoritare și să nu încerce să controleze drumul adolescentului pentru a-l scuti de suferință (exceptând situațiile de real pericol);
- Adolescenții percep adesea intervențiile părinților ca fiind intruzive și infantilizante, ceea ce le afectează încrederea în sine, deja fragilă;
- Munca părinților nu mai constă în a înlătura obstacolele, ci în a explica adolescentului că viața este plină de provocări pentru toată lumea, la orice vârstă;
- E musai să le arate că greșelile sunt inevitabile și să le ofere încrederea că pot face față dificultăților;
- Părinții nu ar trebui să-l ferească pe adolescent de eșecuri. Este chiar benefic să-l lase să greșească, explicându-i că eșecurile nu sunt semne de incapacitate, ci parte din procesul de învățare și viață;
- Un eșec este adesea mai valoros pentru adolescent decât un succes obținut cu ajutorul altora, cu condiția ca acesta să fie sprijinit;
- Un eșec îi permite adolescentului să progreseze, să descopere lucruri noi despre el și despre viață, să înțeleagă de ce anumite căi nu sunt bune, să acumuleze experiență în relațiile interumane;
- Non-intervenția nu înseamnă indiferență sau abandon. Înseamnă să-i respectăm alegerile, rămânând prezenți. Cum? Ajutându-l să înțeleagă motivele deciziilor și acțiunilor sale;
- Permiteți adolescentului să vadă suferința într-un context mai larg, înțelegând că nu este permanentă sau absolută. Acest lucru este important, mai ales atunci când “totul sau nimic” pare să fie singurul lor mod de gândire;
- O astfel de relație cu părinții este esențială pentru adolescent, pentru ca îi oferă atenție, încredere și respect, ajutându-l să-și recâștige încrederea în sine;
- Părinții nu pot elimina obstacolele, dar pot fi acolo pentru a atenua căderile și a limita efectele acestora;
- Îi invit pe parinți să mențină un cadru ferm, fără a fi demagogi, chiar dacă adolescenții protestează;
- A respecta libertatea adolescentului nu înseamnă a fi excesiv de tolerant. La 16 ani, nu vii acasă când vrei și trebuie să anunți unde petreci noaptea;
- Exigențele părinților, chiar dacă sunt contestate de adolescenți, sunt o parte importantă din dezvoltarea lor, oferindu-le puncte de sprijin;
- Confruntându-se cu limite, adolescentul învață să definească ceea ce vrea și ce nu mai vrea, să-și clădească personalitatea și să devină capabil să zboare cu propriile aripi;
- Contrar temerilor părinților, limitele nu sunt un factor de alienare pentru adolescent, ci o condiție necesară pentru a se dezvolta sănătos. Nu poți pleca într-o bună zi dacă nu te-ai construit pe un fundament solid;
- Limitele trebuie să aibă un sens, nu să fie impuse din autoritarism sau din teama părinților de a-i da drumul;
- Adolescenții au nevoie de limite stabilite de adulți coerenti, care se țin de cuvânt și respectă regulile pe care le impun;
- Este important ca părinții să suporte criticile adolescentului referitoare la limite, fără a da înapoi. Astfel, adolescentul înțelege că părinții îi respectă opiniile, chiar dacă nu sunt de acord cu ele întotdeauna, deoarece ar fi contrar rolului lor parental.

În concluzie, sprijinirea adolescenților înseamnă să fim prezenți, să le permitem să învețe din greșeli și să le oferim limite clare și coerente. Acest echilibru îi ajută să se dezvolte în adulți responsabili şi increzători.

PS: Știu ca nu este ușor, dar mai știu că, dacă doriți sa ii susțineți real pe adolescenți, gasiți îndrumare și sprijin.

💫

̦iisănătoase

Acum cateva saptamani am fost pe munte, am facut un traseu superb, in Muntii Fagaras, la Lacul Capra.

Imi este fica de inaltimi, nu atat de inaltimi, cat de portiuni pe care eu la consider ca fiind periculoase. Stiu cam cm am dezvoltat aceste frici- ai mei au fost ei insisi cu frica asta si mi le au transmis prin toti porii, hiperprotejandu-ma, prin discutii si prin comportamente. Dar, altceva vreau sa subliniez prin acest text.

Cum spuneam, traseul a fost de vis, niste peisaje care-ti taie rasuflarea.
Stiam ca traseul este considerat unul cu dificultate moderata, din perspectiva andurantei si acolo eu nu am provocari.
Numai ca, pe parcursul traseului, au fost vreo 4 situatii in care am simtit nesiguranta si frica mare, corpul meu incepea sa se alerteze. Stresul a crescut, pe masura ce mai aparea o portiune care pentru mine era periculoasa.
Deja, la ultima, ajunsesem sa imi imaginez cm vine elicopterul sa ma ia de acolo, ma facusem una cu pamantul/pietrele.

Am avut noroc cu gasca, care m-a sustinut si care m-a crezut, nu au incercat sa-mi anuleze trairea, sau sa ma motiveze cu vorbe de genul: “hai, nu mai fii fricoasa”, “trebuie sa-ti depasesti frica”, “uite, toti putem”, “mai, dar esti fricoasa”, texte pe care le am auzit in alte contexte.

Iubitul/partenerul meu, a avut rabdare, m-a inteles si, cred ca numai cu ajutorul lui am reusit sa trec prin portiunea aia ultima care mi s-a parut cea mai dificila si pentru ca simteam cm resursele mele se duc din ce in ce mai mult. Acolo, am simtit ca sistemul meu nervos e coplesit.

La finalul traseului, eram epuizata, fara pic de satisfactie, semn clar ca a fost prea mult.

Chiar am fost atenta la corpul meu, in timpul traseului si dupa, pentru ca am vrut sa observ, din perspectiva sistemului nervos, daca a fost prea mult pentru mine ce a trait.

In seara aceea, ca sa revin la o stare de relaxare, as fi avut nevoie sa fac o sesiune de TRE®( exercitii de eliberare a tensiunii), numai ca acea copleseala nu mi-a permis sa fac de una singura ( sa ma autoreglez) , aveam nevoie de co-reglare, adica de reglare cu ajutorul altei persoane care sa fie intr-o stare calma.

Noaptea, nu m-am odihnit bine, ceea ce mi -a aratat si ceasul dimineata: stres crescut si calitate slaba a somnului.

Peste cateva zile, m-am intalnit cu Monica si m-a condus intr-o sesiune de TRE® si pot spune ca a fost una dintre cele mai eliberatoare sesiuni, semn ca organismul meu era contractat. Mai ales in zona psoas-ului, despre care va voi povesti cu alta ocazie.

Concluziile sunt urmatoarele:

- nu conteaza cum, ce si cat fac altii, important este sa tinem cont de corpul nostru si de sistemul nostru nervos, sa ii ascultam semnalele;
- Sa ne acceptam limitele;
- Suntem invatati sa gandim in bine/rau, acceptabil/neacceptabil si asta pune presiune pe sistemul nervos, sa functioneze pe modul lupta/fuga/inghet/coplesire;
- Pentru a ne regla sistemul nervos, in loc sa ii cerem sa se conformeze unui mediu mult prea stresant pentru el, il putem sustine adaptandu-ne biologiei noastre.
- “Feel your fear and do it anyway” se aplica in contexte in care frica este optima, la un nivel acceptabil, altfel nu facem decat sa ne retraumatizam, sa ne coplesim sistemul nervos;
- Cat de importanta este sustinerea persoanelor cu care ne traim viata;
- Corpul se regleaza in siguranta, nu in conditii de stres si tensiune.

💫

Zilele astea, am finalizat certificarea în Terapia Somatică TRE® (Tension and Trauma Releasing Exercises), un moment important pentru mine, atât personal, cât și profesional.

Am început acest drum acum 3 ani, după ce am experimentat efectele benefice ale TRE® asupra sistemului meu nervos în câteva sesiuni cu Teodora. Atunci, am știut că trebuie să mă formez în această terapie somatică. Deși am găsit și alte formări, cm ar fi Somatic Experiencing, autenticitatea Fionei și a Todorei m-a convins rapid să aleg TRE®.

Privind în urmă, mă bucur enorm pentru alegerea făcută! Deși m-aș fi putut certifica în doar un an și jumătate, am ales să mă bucur de proces și să-l parcurg în propriul meu ritm. A fost o formare autentică, cu multă practică personală și lucru profund cu mine însămi.

Trainerii noștri sunt oameni autentici, blânzi și fermi, care se arată așa cm sunt, cu o conștientizare profundă de sine și experiență practică, nu doar teoretică. Această autenticitate ne-a fost cerută și nouă, iar certificarea a fost acordată doar celor care au trecut printr-un proces personal intens.

Cred că, dacă în formările de psihoterapie din România s-ar pune un accent real pe analiza personală, am avea mai mulți psihoterapeuți compleți.
Nu poți deveni un terapeut bun doar vorbind din cărți. Oamenii au nevoie de conectare reală și de un spațiu în care să poată simți ceea ce nu și-au permis până acum.
Fără trăire și simțire, doar ne prefacem că facem terapie.

Pentru mine, TRE® a fost o revelație. M-a ajutat să fiu prezentă în cabinet, să fiu în contact cu intuiția mea și să simt ceea ce clienții mei nu pot simți.
Așa, am reușit să creez un spațiu de siguranță pentru ei, ceea ce face diferența între vorbe goale și o relație terapeutică autentică.

Așadar, începând de astăzi, vă aștept la sesiuni individuale și de grup de TRE® în București (miercuri și joi) și în Brașov (luni, marți și vineri).

Mulțumesc, Fiona! Mulțumesc, Teodora!
Și, salut comunitatea TRE Romania și TRE Brasov!

💫

Va astept la Equilibrum Fest #8, Brasov, sa vorbim despre Neurofeedback 💫

(Eterogen Life & Business Coaching)

Am vorbit și voi tot vorbi despre TRE®, despre această formă de terapie somatică pe care o practic și pe care o folosesc în cabinet, împreuna cu psihoterapia.

Cartea scrisă de Dr. David Berceli, care este fondatorul metodei TRE®, este tradusă și în lb. română, cu ajutorul Asociației TRE® Romania.

Vă invitam sa fiți alaturi de noi, la lansarea cărții “ Procesul revoluționar de eliberare a traumei, stresului și tensiunii din corp”.

📚 Eveniment: Bookfest
📆 Data lansării: 1 iunie, ora 13:30
📍 Loc: Romexpo, București

Traumele și stresul sunt stocate în corpurile noastre, provocându-ne durere fizică și suferință emoțională. Exercițiile de eliberare a tensiunii, create de doctorul David Berceli, sunt metode noi și inovatoare care folosesc exerciții cu corpul pentru a reduce nivelul de stres și anxietate, precum și pentru a elibera tiparele inconștiente.

🎙️ Sâmbătă, 1 iunie, ora 13:30, vă dăm întâlnire la lansarea cărții „Procesul revoluționar de eliberare a traumei, stresului și tensiunii din corp", semnate de expertul în domeniul intervenției în caz de traumă și al rezolvării conflictelor, 𝐃𝐚𝐯𝐢𝐝 𝐁𝐞𝐫𝐜𝐞𝐥𝐢. La eveniment îi vom avea alături pe invitații, Madalina Bozeanu (facilitator TRE®, terapeut somatic), Larisa Anghel (psiholog clinician, terapeut somatic, facilitator TRE®), Georgiana Sfetea (facilitator TRE®, instructor & terapeut Yoga), Teodora Buzoianu (facilitator TRE®), Iulia Ioana Huiduc-Manolescu (Președinte Asociația TRE® România, trainer, coach holistic, facilitator TRE®).

---------

Editura Herald la Bookfest 2024

𝐒𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟏 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞, 𝟏𝟑:𝟑𝟎, 𝐬𝐭𝐚𝐧𝐝 𝐀𝟖
𝑻𝒆𝒉𝒏𝒊𝒄𝒊 𝒔𝒐𝒎𝒂𝒕𝒊𝒄𝒆 𝑻𝑹𝑬® 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒆𝒄𝒉𝒊𝒍𝒊𝒃𝒓𝒖 𝒎𝒊𝒏𝒕𝒆 – 𝒄𝒐𝒓𝒑

📖 „Procesul revoluționar de eliberare a traumei, stresului și tensiunii din corp", David Berceli, colecția Psihopractica 👉 https://bit.ly/3XgaXlx

M-am mutat în Brașov în ianuarie și nu trece zi fără să mă minunez de natură, de un răsărit, de o plantă, de o floare sau de o vietate.

Când revin săptămânal în București, văd clar diferența.

Nu mă așteptam să mă simt atât de bine, atât de repede. Dar, când ești în mediul potrivit pentru tine, simți cu toată ființa că ești în armonie cu mintea și corpul tău.

PS: Mă simt că omul ăla care, după 2 luni de Spania, nu mai știe să vorbească romana :)))

💫🤍🫶

“Dear child” este o mini- serie, pe care NU o recomand celor care nu sunt cât de cât în contact cu propriile lor emoții și dureri, sau, din contră, se simt copleșiți de prea multa durere.

Pentru ceilalți, acest film este cu impact, trezește emoții puternice de toate felurile și invită la introspecție.

Mai jos sunt doar câteva rânduri din ceea ce a trezit în mine:

- felul în care a jucat fetița mă uimește…totodată, mă întreb cm i-a fost ei să joace la o vârstă așa de frageda…cum a înțeles ea scenariul așa de bine, astfel încât să poată transmite atât adevăr! Pt. că stiu ce înseamnă să poți transmite adevăr- înseamnă să poți să fii în contact cu emoțiile tale, cu trăirile tale, cu durerile tale, ca să poți da o replică și să fie reală;
- ce înseamnă să trăiești fară repere, să n-ai la ce să te raportezi…
- ceea ce se întâmplă în film, reprezintă o extremă, însă, la un nivel mai mic și mult mai subtil, regăsim în multe relații din societatea noastră…
- avem nevoie de interacțiuni sociale, izolarea ne îmbolnăvește!
- Cata durere și frică și teroare poate să fie în spatele nevoii atât de mare de control…

Atunci când facilitez grupuri de psihoterapie, rolul meu este de observator-participant. Intervin de puține ori, atunci când este cazul, rostesc nerostitul sau spun într-un limbaj acceptabil ceea ce este de neacceptat.

Interpretări fac foarte puține.

Săptămână trecută am facilitat, împreună cu prietena mea Georgeta, un grup de psihoterapie format din colegi care împart același loc de muncă, dar oameni care nu știu prea multe unii despre alții, pentru că timpul nu le permite, sau mai degrabă, consideră că timpul nu le permite.
În cadrul celor 3 ore, au descoperit unii despre alții povești despre care nu aveau habar, dar povești care le erau familiare, nu neapărat prin prisma particularității situațiilor de viață, cât prin prisma emoțiilor și durerilor trăite.

Au realizat că, de multe ori, compară ceea ce simt intern cu exteriorul celorlalți și că, de fapt, povestea din spate este alta.

Fiecare a trăit așa cm a putut ce a scos personal de sub preș și ceea ce au scos ceilalți de sub propriile apărări.

La final, s-au simțit mai apropiați, mai conștienți și mai eliberați.

💫

Este la modă să fim spirituali.
Nu ai cm să fii una cu universul până nu ești în contact cu tine, cu adevărul tău, cu toate părțile tale bune și rele, până nu iți accepți tie toate părțile și toate trăirile, până nu scoți de sub preș ceea ce ai lăsat acolo de o viață, până nu te reconectezi cu corpul tău.
Nu ne putem conecta cu natura și cu universul fiind deconectați de la noi.
Cred că această formă de spiritualitate, pentru mulți nu este altceva decât o fugă și o deconectare și mai mare de la ei înșiși, o apărare de fapt.
Cu alte cuvinte, cred că ar fi să ne întoarcem către noi, din toate punctele de vedere, pentru ca apoi să ne putem întoarce către univers.

Cam asa a fost vremea, la Valea Doftanei, in weekendul psiho ce tocmai a trecut. Nuante in toate formele. 🍁💫

Veniti impreuna cu noi, la finalul lui octombrie, intr-o zona retrasa si autentica, sa vorbim despre ce inseamna sa avem relatii constiente 💫🍁🍂

Daca esti pasionat/a, preocupat/a, curios/curioasa, dornic/a sa aflii mai multe despre relatii, despre adevarul tau, despre ce inseamna sa fii intr-o relatie constienta, vino in perioada 27-29 octombrie, cu noi, cele care facilitam aceste zile de introspectie, alaturi de alte 7 persoane care au aceleasi preocupari cu ale tale.

Te asteptam!