Biserica „Sfânta Maria a Harurilor” - Bărăția

ÎPS Aurele Percă: „Vă invit să aducem un pios gând de recunoștință Înalt Preasfințitului Ioan Robu, pentru munca depusă timp de 37 de ani în fruntea Arhidiecezei, amintindu-ne de faptul că Excelența Sa a păstorit Arhidieceza din 1983, ca administrator diecezan, în 1984 a fost consacrat episcop și numit Administrator Apostolic al Arhidiecezei, iar la 29 aprilie 1990 a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop Mitropolit, iar din 11 ianuarie 2020 ne însoțește pe toți cu rugăciunea și prezența sa fraternă.”

7 noiembrie: Sf. Liturghie de mulțumire pentru ÎPS Ioan Robu - 80 de ani de viață, 40 de ani de episcopat Joi, 7 noiembrie, ora 11.00, la Catedrala Sf. Iosif se va celebra o Sfântă Litughie de mulțumire pentru cei 80 de ani de viață și cei 40 de ani de la consacrarea episcopală ai ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit. „La începutul lunii viitoare, Arhidieceza noastră va avea un motiv...

„Lumină și speranță în luna sumbră noiembrie” – editorialul ÎPS Aurel Percă în „Actualitatea creștină”

Dacă ați fi întrebați la ce vă gândiți prima dată când auziți cuvântul „noiembrie”, răspunsurile ar fi probabil foarte asemănătoare: gri, întunecat, umed, rece, cimitir. Alții s-ar gândi și la așa-numitele „sărbători liniștite”: Ziua Tuturor Sfinților, Comemorarea tuturor credincioșilor răposați, luna pomenirii răposaților… Deși cu accente diferite, toate aceste expresii sunt asociate cu gânduri despre răposați și moarte. Realitatea vieții umane pare să fie încorporată în ciclul naturii.

Vremea și natura fac în mod spontan din noiembrie o lună de reflecție și aducere aminte. Luna noiembrie este momentul în care ne amintim de cei decedați, într-un mod special. Ne gândim la cei apropiați nouă care au murit, precum și la toți răposații din întreaga lume.

Încă o dată în acest an, poate am înmormântat multe persoane, poate și o persoană dragă apropiată de dumneavoastră. Experiențele pot varia, dar toate sunt și au fost caracterizate de dorința noastră intimă ca cei scumpi ai noștri să moară cu demnitate, și mai ales să-i știm că au fost primiți în „odihna cea veșnică”.

Următorul text ne poate permite să aprofundăm ceea ce ne poate mișca și ne poate preocupa pe unul sau pe altul în această lună[1].

„Poteci de noiembrie”

„O potecă – poate într-un parc sau într-un cimitir – în ceața toamnei. Copacii și arbuștii își pierd frunzele, dar frunzișul verde poate fi încă văzut. Cărarea este pierdută în ceață; este imposibil de spus unde duce și unde s-ar putea termina: poteca de noiembrie.

Potecile din noiembrie fac parte din viață. Pentru că și moartea face parte din viață. Luna noiembrie, cu sărbătorile sale publice, ne reamintește acest adevăr într-un mod special: Sărbătoarea tuturor sfinților, Ziua comemorării tuturor credincioșilor răposați, luna răposaților…. Vizitarea cimitirului și citirea numelor celor care au murit în anul care se apropie de sfârșit fac parte din ritualurile fixe ale acestei luni. Cei care nu mai sunt printre noi sunt din nou în centrul atenției.

Pentru că ei sunt încă printre noi. Nu doar în memorie, nu doar în durere, nu doar pentru că ne este dor de ei. Astăzi, citiți adesea pe pietrele funerare moderne fraza: „Dragostea nu se termină niciodată.” Ea există dincolo de moarte. Acesta este motivul pentru care cei iubiți sunt încă cu noi, chiar dacă a trebuit să-i îngropăm. Dar credința creștină merge mai departe, ajunge mai în profunzime: pentru că Dumnezeu ne iubește, viața nu se termină niciodată. Aceasta este speranța noastră de creștini: moartea nu are ultimul cuvânt, pentru că Dumnezeu l-a chemat pe Fiul său din moarte înapoi la viață – și pentru că și noi putem spera că Dumnezeu ne va iubi în acest fel.

Vorbesc despre speranță, pentru că nimeni nu poate ști ce va fi cu noi… Drumul meu prin viață înainte de „sfârșitul vieții mele” – și asta se aplică fiecărei ființe umane – se pierde în ceață. Unde duce și unde se termină nu pot recunoaște acum. Să-i lași pe cei dragi să plece în acest fel rămâne dificil – durerea și jalea sunt desigur justificate. Să mă văd într-o zi la începutul acestei căi rămâne dificil – teama este justificată. Dar ceea ce vreau, dincolo de teamă, este încrederea în Dumnezeu – și asta este ceea ce îi cer.

Potecile din noiembrie – nu le urmez doar în noiembrie. Și nu le parcurg doar la sfârșitul vieții mele. Călătoresc mereu pe potecile din noiembrie: la începutul unei noi etape a vieții mele, după ce îmi iau rămas-bun de la ceva sau cineva care a avut o influență puternică asupra vieții mele. Chiar și atunci, mă ajută enorm să merg pe aceste poteci de noiembrie cu încredere în călăuzirea lui Dumnezeu. Cu încrederea pe care Dumnezeu mă invită să o am.”

Spre casă…

Apoi sunt mulți oameni care percep luna noiembrie ca fiind sumbră și mohorâtă. Cele mai frumoase culori de toamnă dispar treptat, zilele sunt simțitor mai scurte, nopțile întunecate mai lungi, iar perioada Adventului, cu numeroasele sale lumini și decorațiuni, va începe în curând.

Mulți oameni asociază luna noiembrie cu întunericul, ceața, moartea și doliul. Mormintele sunt binecuvântate și se spun rugăciuni speciale pentru cei decedați.

Luna noiembrie marchează, de asemenea, sfârșitul anului bisericesc, care nu începe la 1 ianuarie, ca anul calendaristic, ci în prima duminică din Advent. Ultima duminică din anul bisericesc curent cade pe 24 noiembrie în acest an, iar ultima duminică din anul bisericesc este întotdeauna o sărbătoare mare și importantă: este Duminica lui Cristos, Regele Universului. Îl sărbătorim pe Cristos ca fiind adevăratul Rege. În Evanghelie, Isus vorbește despre judecata de apoi, iar în duminicile dinaintea acesteia ne avertizează să fim vigilenți și să ne concentrăm asupra esențialului.

Prin urmare, noiembrie pare doar superficial să indice un sfârșit. De fapt, nu este vorba despre sfârșit, ci despre adevăratul început. În calitate de creștini, credem că mergem în această lume doar ca oaspeți și că adevărata noastră casă de durată, adevărata noastră viață, începe cu Dumnezeu în cer. Viața noastră pe pământ este despre găsirea căii și a direcției corecte.

Pe bună dreptate, părintele Phil Bosmans spune în una din reflecțiile sale: „Noiembrie – ne face să ne liniștim în interior, ne face să reflectăm”[2]… „Luna noiembrie ne aduce cu picioarele pe pământ: întunericul crescând de afară și frunzele care cad din copaci, vizitarea mormintelor din cimitir, privirea la cei decedați și la sfinți, confruntarea cu propria noastră finitudine. Pentru noi, creștinii, nu ar trebui să fie chiar o perioadă sumbră. Acest lucru este demonstrat nu numai de cartea Apocalipsei Sfântului Ioan, ci și de multe alte pasaje din Sfânta Scriptură, unde cerul este întotdeauna descris ca ceva care ne aduce mântuirea prin activitatea divină”: „patria noastră este în ceruri, de unde îl așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos” (Fil 3,20). Moartea nu are ultimul cuvânt.

O promisiune nu doar pentru zilele înnorate din noiembrie!

Dragi cititori ai revistei Actualitatea creștină, vă doresc raze de speranță în noiembrie. Pentru sărbătorile și zilele de pomenire a răposaților din această lună, vă doresc binecuvântarea lui Dumnezeu, iar pentru cei dragi ai dumneavoastră care au plecat din această lume, doresc să se adeverească rugăciunea lui Isus: „Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai dat… pentru ca iubirea cu care m-ai iubit pe mine să fie în ei şi eu în ei” (Ioan, 17,25-26).

Cu binecuvântarea noastră arhierească,

+ Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București

Sursă: https://arcb.ro/website/2024/11/01/lumina-si-speranta-in-luna-sumbra-noiembrie-editorialul-ips-aurel-perca-in-actualitatea-crestina/

„Frații și surorile din fraternitatea franciscană terțiară din București s-au bucurat de primirea entuziastă și pioasă a credincioșilor din comunitatea parohială de la Biserica Bărăția, prezentă în jurul Maicii Sfinte, împreună cu Părintele paroh Cristinel Țâmpu și cu ceilalți preoți ai parohiei. Programul spiritual de rugăciune a fost asigurat și susținut de franciscanii terțiari din București, cât și de ceilalți credincioși și pelerini participanți, din Parohia Bărăția și din alte locuri.”

Icoana „Regina Familiei Franciscane” a poposit în pelerinaj la Biserica Sfânta Maria a Harurilor - Bărăția În perioada 26-27 octombrie, a.c., Biserica Sfânta Fecioară Maria a Harurilor, Bărăția, a fost gazda unui eveniment de har cu totul inedit, expresie a iubirii dumnezeiești și a iubirii Maicii Sfinte pentru noi: Pelerinajul Icoanei „Regina Familiei Franciscane”. Pelerinajul a fost organiz...

Sâmbătă din săptămâna a # # #-a de peste an
Pomenirea Tuturor Credincioşilor Răposaţi

Să murim împreună cu Cristos, ca să trăim împreună cu el

Trebuie să recunoaștem că și moartea poate fi un câștig, iar viața, o pedeapsă. De aceea, și sfântul Paul spune: Pentru mine, a trăi este Cristos, iar a muri este un câștig (Fil 1,21). Ce este Cristos, dacă nu moartea trupului și duhul vieții? De aceea, să murim împreună cu el, ca să trăim împreună cu el. Să avem în noi, în fiecare zi, obiș­nuința și dispoziția de a muri așa încât sufletul nostru să învețe să se dezlipească de poftele trupului, și, ca și cm ar plana în înălțimi, departe de a se atinge de plăce­rile josnice ale lumii, care tind mereu să ademenească spiritul, să accepte imaginea morții, ca să nu îndure apoi moartea ca pe o pedeapsă. De fapt, legea trupului repugnă legii spiritului și încredințează sufletul legii păcatului. Dar care va fi remediul? Cine mă va elibera de acest trup al morții? Harul lui Dumnezeu prin Isus Cristos, Domnul nostru (cf. Rom 7,24 ș.u.).

Avem medicul, să acceptăm medicamentul. Medica­mentul nostru este harul lui Cristos, iar trupul muritor este trupul nostru. Așadar, să ne exilăm din trup pentru a nu fi exilați din Cristos. Chiar dacă suntem în trup, să căutăm să nu urmăm dorințele trupului. Este adevărat, nu trebuie să renegăm drepturile legitime ale naturii, dar trebuie să dăm mereu preferință darurilor harului.

Lumea a fost răscumpărată prin moartea unuia singur. Dacă Cristos nu ar fi voit să moară, putea să o facă. În schimb, el nu a considerat că trebuie să alunge moartea ca și cm ar fi o slăbiciune, nici nu ne-ar fi mântuit mai bine altfel decât prin moarte. De aceea, moartea sa este viața tuturor. Noi purtăm sigiliul morții sale; atunci când ne rugăm, o vestim; oferind jertfa, o proclamăm; moartea sa este victorie, moartea sa este sacrament, moar­tea sa este solemnitatea anuală a lumii.

Ce să mai spunem despre moartea sa, în timp ce putem demonstra cu exemplul divin că numai moartea a dobân­dit nemurirea și că moartea însăși s-a răscumpărat pe sine? Deci moartea, cauză de mântuire universală, nu este de plâns. Moartea pe care Fiul lui Dumnezeu nu a disprețuit-o și n-a alungat-o, nu este de evitat.

Cu siguranță, moartea nu făcea parte din natură, însă a devenit parte a ei după aceea. De fapt, Dumnezeu nu a instituit moartea de la început, ci a dat-o ca remediu. Din cauza condamnării primului păcat, a început condiția demnă de compătimit a neamului omenesc în truda continuă, în dureri și adversități. Dar trebuia să se pună capăt acestor rele, pentru ca moartea să restituie ceea ce pierduse viața, altfel, fără har, nemurirea ar fi fost mai mult o povară decât un avantaj.

Sufletul nostru va trebui să iasă din îngustimile acestei vieți, să se elibereze de poverile trupului și să se îndrepte spre adunările veșnice. A ajunge acolo este pentru sfinți. Acolo vom cânta lui Dumnezeu acea laudă pe care, așa cm spune lectura profetică, o cântă interpreții cerești de harpă: Mari și minunate sunt lucrările tale, Doamne, Dumnezeule atotputernic, drepte și adevărate sunt căile tale, Rege al națiunilor. Cine nu se va teme, Doamne, și nu va preamări numele tău? Căci numai tu ești sfânt. Toate națiunile vor veni și se vor prosterna înaintea ta (Ap 15,3-4).

Sufletul va trebui să iasă și pentru a contempla nunta ta, Isuse, în care, în cântarea de bucurie a tuturor, mireasa este însoțită de pe pământ la cer, nemaifiind supusă lumii, ci unită cu spiritul: La tine va veni tot omul (Ps 64[65],3).

Sfântul David a suspinat, mai mult decât oricare altul, dorind să contemple și să vadă ziua aceasta. El a spus: Un lucru cer de la Domnul și pe acesta îl caut: să locu­iesc în casa Domnului în toate zilele vieții mele, ca să privesc frumusețea Domnului (Ps 26[27],4).

Din cartea Despre moartea fratelui Satir a sfântului Ambroziu, episcop
(Cartea 2, 40.41.46.47.132.133: CSEL 73, 270-274.323-324)

Sursă: iBreviary.com
📷 (c) Pinterest

„Într-o atmosferă de bucurie și sărbătoare, de culoare sufletească îmbogățită de nevinovăția și frumusețea specifice primăverii vieții – copilăria – Catedrala Sfântul Iosif din București, inima Arhidiecezei și mama tuturor bisericilor din această parte a poporului lui Dumnezeu, a devenit mai luminoasă prin prezența unui număr frumos de copii și adolescenți din parohiile din Capitală și împrejurimi, veniți să participe la Întâlnirea copiilor și a adolescenților cu Păstorul Arhidiecezei de București. Această întâlnire a fost pregătită de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului (CDPT) în colaborare cu Oficiul pentru Pastorația Familiilor din Arhidieceza de București.”

Întâlnirea copiilor și a adolescenților din București cu Păstorul Arhidiecezei Într-o atmosferă de bucurie și sărbătoare, de culoare sufletească îmbogățită de nevinovăția și frumusețea specifice primăverii vieții – copilăria – Catedrala Sfântul Iosif din București, inima Arhidiecezei și mama tuturor bisericilor din această parte a poporului lui Dumneze...

Icoana „Regina Familiei Franciscane” a poposit, în acest sfârșit de săptămână, și-n biserica noastră.

Programul spiritual a fost alcătuit din rugăciuni și cântece mariane, meditații și Sfinte Liturghii cu predici tematice.

Pelerinajul icoanei a fost organizat de către Ordinul Franciscan Secular, Fraternitatea „Sf. Elisabeta”, din București, alături de Comunitatea „Sf. Bonaventura” a Fraților Franciscani Minori Conventuali, iar noi i-am primit cu brațele deschise.

Mulțumim preoților franciscani care ne-au trecut pragul, credincioșilor prezenți și tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment.

Credincioșii Parohiei „Sfânta Maria a Harurilor” - Bărăția în pelerinaj la Roma

În perioada 6 – 14 octombrie a.c., 30 de enoriași ai Parohiei Sfânta Maria a Harurilor (Bărăția) din București, însoțiți de Pr. paroh Cristinel Țâmpu, au fost în pelerinaj la Roma – Cetatea Eternă.

Imediat după aterizare, în prima zi a pelerinajului, credincioșii au vizitat Bazilica „San Vitale” unde au luat parte, alături de comunitatea de români din Roma, la celebrarea Sfintei Liturghii de deschidere a anului universitar pentru preoţii studenţi români, prezidată de către Pr. Isidor Iacovici. Ulterior, în a doua parte a zilei, întregul grup s-a îndreptat către Bazilica „Santa Maria in Aracoeli”, vizitând zona în care se află Columna lui Traian, Altarul Patriei și Piața „Campidoglio”.

În prima parte a zilei de luni, pelerinii au avut prilejul de a vizita Catacombele „San Callisto”, iar apoi au luat parte la celebrarea Sfintei Liturghii în capela din interiorul Catacombelor. Programul a continuat cu vizitarea Bazilicilor „San Sebastiano”, „San Clemente”, „Santi Cosma e Damiano”, zona Forului Roman Imperial și a altor obiective turistice din zonă.

Deși vremea n-a fost prielnică, programul pelerinajului a continuat, în următoarea zi, cu vizitarea Bazilicilor „Santa Maria in Vallicella”, „Santa Maria della Pace”, „Sant’Agnese in Agone”, „San Luigi dei Francesi” și „Sant’Agostino”. Sfânta Liturghie a fost celebrată la „Santa Maria dell’Anima”.

Prima parte a zilei de miercuri i-a găsit pe pelerini în Piața „San Pietro” din Vatican unde au avut prilejul de a lua parte la „Audiența Generală” a Sfântului Părinte Papa Francisc. Ulterior au vizitat Bazilica „San Pietro”, unde, la Altarul principal, a fost celebrată Sfânta Liturghie. Ziua s-a încheiat cu vizitarea Muzeelor Vaticanului și a Capelei Sixtine.

Joi, în prima parte a zilei, pelerinii au vizitat Bazilica „San Paolo Fuori le Mura” unde a fost celebrată și Sfânta Liturghie, iar a doua parte a zilei a fost dedicată, în întregime, vizitării Bazilicilor „Santa Maria in Trastevere”, „San Francesco a Ripa”, „Santa Cecilia in Trastevere”, „San Bartolomeo”.

Vineri, dis-de-dimineață, credincioșii s-au îndreptat către Bazilicile „Santa Prassede” și „Santa Maria Magiore” unde, aici, a fost celebrată și Sfânta Liturghie. După programul liber din jurul prânzului, pelerinii au avut prilejul de a vizita Baptisteriul lui Constantin și Bazilicile „San Giovanni in Laterano”, „Santa Croce in Gerusalemme” și Sanctuarul – Scara Sfântă.

Sâmbătă, credincioșii au vizitat Piazza del Popolo, Terrazza del Pincio, Fontana di Trevi, Piazza di Spagna, precum și Bazilicile „Trinità dei Monti”, „Sant’Andrea delle Frate”, „San Marcello”, „Sant Ignazio”, „Santa Maria sopra Minerva”. Momentul culminant al zilei a fost celebrarea Sfintei Liturghii în Pantheon , trăind un sentiment apare și fiind o atmosferă cu totul și cu totul deosebită.

Duminică, la prima oră a dimineții, grupul de pelerini s-a îndreptat către Vatican, în Piața „San Pietro”, pentru a lua parte la rugăciunea „Îngerul Domnului” cu Sfântul Părinte Papa Francisc. În a doua jumătate a zilei, pelerinii au avut program liber pentru a vizita pe cont propriu.

Luni, în ziua plecării, pelerinii au luat parte la Sfânta Liturghie în capela locației unde au fost cazați, iar apoi s-au îndreptat către aeroport.

„Pelerinajul nostru, la care au luat parte atât credincioși romano-catolici, cât și ortodocși, ca și-n anul 2022, după îndemnul Papei Francisc „Să mergem împreună!”, a fost o ocazie extraordinară de a ne exprima credința în locuri cu o deosebită încărcătură istorică și spirituală. Totodată, am dorit evidențierea comuniunii și colaborării celor două comunități, română și maghiară, și cunoașterea sau revederea, pentru cei care au mai fost, a multor locuri reprezentative pentru viața noastră spirituală. Mulțumesc pentru implicare și ajutor în organizare Pr. Leonard Farcaș, din Dieceza de Iași, cel care a fost și acum, și-n anul 2022, ghidul nostru. Mulțumesc îndeosebi și tuturor preoților români de la Roma care ne-au fost alături!”, încheie Pr. Cristinel Țâmpu.

În cele ce urmează, lăsăm câțiva pelerini să-și expună impresiile, gândurile, trăirile spirituale:

„Pelerinajul în Cetatea Eternă a fost o experiență profundă, plină de reflecție, descoperire și încărcătură spirituală. Fiecare pas pe străzile Romei a adus un sentiment de conexiune cu istoria creștinismului, materializarea artistică a acesteia, fiind în concordanță cu rolului social pe care l-a avut creștinismul încă din primele veacuri și până în prezent. Vizitarea locurilor sacre, a bisericilor papale și nu numai, mi-a umplut sufletul și inima de liniște, de reverență, simțind prezența divină, încurajându-ne să ne rugăm.

Atmosfera din Roma, cu rugăciunile celor care vin din întreaga lume, m-au inspirat să îmi reafirm valorile spirituale și să caut un sens mai profund în propria viață. Fiecare întâlnire cu clericii și alți pelerini a fost o oportunitate de a împărtăși gânduri și trăiri, ceea ce a adus un sentiment de comunitate și solidaritate. În ansamblu, acest pelerinaj a fost nu doar o călătorie fizică, ci și una interioară, profund spirituală care m-a ajutat să îmi îmbogățesc sufletul.” (Anonim)

„Pelerinajul la Roma ne-a oferit privilegiul de a cunoaște istoria creștinătății și valoarea unui adevărat act de căință (simțit, îndeosebi, când urcam în genunchi Scara Sfântă) cât și ocazia de a cunoaște culturi noi, persoane și personalități noi. A fost o experientă unică, care merită încercată măcar o dată în viață.” (Familia Bening)

„Pentru mine a fost a doua oară când am mers în Cetatea Eternă, dar atât în anul 2022, cât și acum, am simțit o siguranță ca acasă. I-am mulțumit Domnului pentru faptul că am putut ajunge până acolo și că am vizitat Bazilicile papale. Toate Sfintele Liturghii la care am participat au fost înălțătoare, chiar cu lacrimi în ochi. Noutatea a fost că am avut prilejul de a ține Liturghia în Capela Catacombelor, iar în Vatican chiar în Bazilica „Sfântul Petru”, la Altarul principal. Am urcat și în Cupola acesteia, de unde l-am ascultat pe Sfântul Părinte Francisc, iar, la inițiativa prietenei mele, la Pantheon, amândouă, am făcut individual Calea Crucii după celebrarea liturgică. A fost o experiență care cu greu se poate exprima în cuvinte, însă dacă se va ivi ocazia, o voi repeta cu aceeași dedicare și bucurie. Slavă Ție, Cristoase!” (Ana Ferencz)

„Suntem plini de regrete:
Regretăm că nu ne mai începem ziua în stația autobuzului 913. Regretăm că nu mai „alergăm” prin Roma împreună cu grupul de pelerini și cu Pr. Leonard Farcaș, ghidul nostru, și Pr. Cristinel Țâmpu, parohul nostru. Regretăm că nu mai putem să ascultăm informațiile împărtășite prin minunatele locuri prin care am avut prilejul să fim. Regretăm că nu mai participăm la Sfintele Liturghii în Catacombe, Vatican, Pantheon și-n Bazilicile din Roma. Regretăm că nu mai așteptăm seara în parcul din Piața Cavour. Suntem plin de regrete că s-a terminat atât de repede acest pelerinaj.
Totul a fost minunat. Mulțumim organizatorilor!” (Familia Süket)

„Roma e unicul loc în care simt, cu toată ființa mea, bucuria și mândria de a fii catolică, apartenența în sine. Nu există un sentiment mai profund care să descrie mulțumirea pe care o simt pentru faptul că am fost botezată în Biserica Romano-Catolică. M-aș bucura ca și-n România, mergând pe stradă, să simt aceeași fericire, să nu mai am ocazii în care să stau pe gânduri dacă să-mi exprim sau nu confesiunea religioasă (în funcție de oameni, factori, împrejurări și locurile în care mă aflu). A fost al doilea pelerinaj la care am luat parte în Cetatea Eternă, iar, dacă vor mai fi ocazii, voi participa negreșit. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în organizare și au avut grijă ca totul să fie impecabil!” (Anonim)

Parohia „Sfânta Maria a Harurilor” - Bărăția

Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru a 98-a Zi Mondială a Misiunilor (20 Octombrie 2024)

Mergeţi şi chemaţi-i pe toţi la ospăţ (cf. Mt 22,9)

Iubiţi fraţi şi surori,

Pentru Ziua Mondială a Misiunilor din acest an am luat tema din parabola evanghelică a ospăţului de nuntă (cf. Mt 22,1-14). După ce invitaţii au refuzat invitaţia, regele, protagonist al relatării, le spune servitorilor săi: "Mergeţi, aşadar, la răscrucile drumurilor şi oricâţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă" (v. 9). Reflectând asupra acestui cuvânt-cheie, în contextul parabolei şi al vieţii lui Isus, putem evidenţia câteva aspecte importante ale evanghelizării. Ele se revelează deosebit de actuale pentru noi toţi, discipoli-misionari ai lui Cristos, în această fază finală a parcursului sinodal care, în conformitate cu mottoul "Comuniune, participare, misiune", va trebui să relanseze Biserica spre angajarea sa prioritară, adică vestirea evangheliei în lumea contemporană.

1. "Mergeţi şi invitaţi!". Misiunea ca mergere şi invitare neobosită la sărbătoarea Domnului

La începutul poruncii regelui dată servitorilor săi sunt cele două verbe care exprimă nucleul misiunii: "mergeţi" şi "chemaţi" în sensul de "invitaţi".

Cu privire la primul, trebuie amintit că în prealabil servitorii fuseseră deja trimişi să transmită invitaţilor mesajul regelui (cf. v. 3-4). Asta ne spune că misiunea este o mergere neobosită spre toată omenirea pentru a o invita la întâlnirea şi la comuniune cu Dumnezeu. Neobosită! Dumnezeu, mare în iubire şi bogat în milostivire, este mereu în ieşire spre fiecare om pentru a-l chema la fericirea împărăţiei sale, în pofida indiferenţei sau a refuzului. Astfel, Isus Cristos, bun păstor şi trimis al Tatălui, mergea în căutarea oilor pierdute ale casei lui Israel şi dorea să meargă mai departe pentru a ajunge şi la oile mai îndepărtate (cf. In 10,16). El a spus discipolilor: "Mergeţi!", fie înainte, fie după învierea sa, implicându-i în însăşi misiunea sa (cf. Lc 10,3; Mc 16,15). Pentru aceasta, Biserica va continua să meargă dincolo de orice graniţă, să iasă iar şi iar fără a înceta sau a-şi pierde cumpătul în faţa dificultăţilor şi a obstacolelor, pentru a îndeplini cu fidelitate misiunea primită de la Domnul.

Profit de ocazie pentru a mulţumi misionarilor şi misionarelor care, răspunzând la chemarea lui Cristos, au lăsat toate pentru a merge departe de patria lor şi a duce vestea bună acolo unde oamenii încă nu au primit-o sau au primit-o de puţin timp. Preaiubiţilor, dăruirea voastră generoasă este expresia tangibilă a angajării misiunii ad gentes pe care Isus a încredinţat-o discipolilor săi: "Mergând, faceţi ucenici din toate neamurile" (Mt 28,19). De aceea să continuăm să ne rugăm şi să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru noile şi numeroasele vocaţii misionare pentru opera de evanghelizare până la marginile pământului.

Şi să nu uităm că fiecare creştin este chemat să ia parte la această misiune universală cu propria mărturie evanghelică în fiecare ambient, aşa încât toată Biserica să iasă încontinuu cu Domnul şi Învăţătorul său spre "răscrucile drumurilor" din lumea de astăzi. Da, "astăzi drama Bisericii este că Isus continuă să bată la uşă, dar dinăuntru, pentru ca să-l lăsăm să iasă! De atâtea ori ajungem să fim o Biserică [...] ce nu-l lasă pe Domnul să iasă, ce îl ţine ca «lucru propriu», în timp ce Domnul a venit pentru misiune şi ne vrea misionari" (Discurs adresat participanţilor la întâlnirea promovată de Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă, 18 februarie 2023). Fie ca noi toţi, botezaţi, să ne dispunem să mergem din nou, fiecare după propria condiţie de viaţă, pentru a demara o nouă mişcare misionară, ca la începuturile creştinismului!

Întorcându-ne la porunca regelui dată servitorilor în parabolă, faptul de a merge se desfăşoară împreună cu faptul de a chema sau, mai precis, cu faptul de a invita: "Veniţi la nuntă!" (Mt 22,4). Asta lasă să se întrevadă un alt aspect nu mai puţin important al misiunii încredinţate de Dumnezeu. După cm se poate imagina, acei servitori-mesageri transmiteau invitaţia suveranului cu urgenţă, dar şi cu mare respect şi gentileţe. În acelaşi mod, misiunea de a duce evanghelia la toată făptura trebuie să aibă în mod necesar acelaşi stil al Celui care este vestit. Proclamând lumii "frumuseţea iubirii mântuitoare a lui Dumnezeu manifestată în Isus Cristos mort şi înviat" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 36), discipolii-misionari fac asta cu bucurie, mărinimie, bunăvoinţă, rod al Duhului Sfânt în ei (cf. Gal 5,22); fără forţare, constrângere, prozelitism; mereu cu apropiere, compasiune şi duioşie, care reflectă modul de a fi şi de a acţiona al lui Dumnezeu.

2. La ospăţ. Perspectiva escatologică şi euharistică a misiunii lui Cristos şi a Bisericii

În parabolă, regele le cere servitorilor să ducă invitaţia la ospăţul de nuntă al fiului său. Acest ospăţ reflectă ospăţul escatologic, este imagine a mântuirii finale în împărăţia lui Dumnezeu, realizată încă de acum cu ve**rea lui Isus, Mesia şi Fiul lui Dumnezeu, care ne-a dăruit viaţa din belşug (cf. In 10,10), simbolizată de masa întinsă "cu mâncăruri grase şi cu băuturi alese", când Dumnezeu "va înlătura moartea pentru totdeauna" (Is 25,6-8).

Misiunea lui Cristos este cea a plinătăţii timpurilor, cm a declarat el la începutul predicii sale: "Timpul s-a împlinit şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu" (Mc 1,15). Astfel, discipolii lui Cristos sunt chemaţi să continue tot această misiune a Învăţătorului şi a Domnului lor. Amintim în această privinţă învăţătura Conciliului Vatican II despre caracterul escatologic al angajării misionare a Bisericii: "Timpul activităţii misionare se situează între prima şi a doua ve**re a Domnului [...]. Căci, înainte de ve**rea Domnului, trebuie ca vestea cea bună să fie propovăduită la toate neamurile" (Decretul Ad gentes, 9).

Ştim că zelul misionar în primii creştini avea o puternică dimensiune escatologică. Simţeau urgenţa vestirii evangheliei. Şi astăzi este important să se ţină cont de această perspectivă, pentru că ea ne ajută să evanghelizăm cu bucuria celui care ştie că "Domnul este aproape" şi cu speranţa celui care este îndreptat spre ţintă, atunci când toţi vom fi cu Cristos la ospăţul său de nuntă în împărăţia lui Dumnezeu. Aşadar, în timp ce lumea propune diferitele "ospeţe" ale consumismului, bunăstării egoiste, acumulării, individualismului, evanghelia îi cheamă pe toţi la ospăţul divin unde domnesc bucuria, împărtăşirea, dreptatea, fraternitatea, în comuniunea cu Dumnezeu şi cu ceilalţi.

Această plinătate de viaţă, dar al lui Cristos, este anticipată deja acum în ospăţul Euharistiei, pe care Biserica îl celebrează prin mandatul Domnului în amintirea lui. Şi astfel, invitaţia la ospăţul escatologic pe care o ducem tuturor în misiunea evanghelizatoare este legată intrinsec cu invitaţia la masa euharistică, unde Domnul ne hrăneşte cu cuvântul său şi cu Trupul şi Sângele său. Aşa cm a învăţat Benedict al XVI-lea, "în orice Celebrare euharistică se realizează în mod sacramental adunarea escatologică a Poporului lui Dumnezeu. Ospăţul euharistic este pentru noi anticipare reală a ospăţului final, prevestit de profeţi (cf. Is 25,6-9) şi descris în Noul Testament ca «nunta Mielului» (Ap 19,7.9), care trebuie celebrată în bucuria împărtăşirii sfinţilor" (Exortaţia apostolică post-sinodală Sacramentum caritatis, 31).

De aceea, toţi suntem chemaţi să trăim mai intens fiecare Euharistie în toate dimensiunile sale, îndeosebi în cea escatologică şi misionară. Reafirm, în această privinţă, că "nu ne putem apropia de Masa euharistică fără a ne lăsa traşi în mişcarea misiunii care, pornind de la însăşi Inima lui Dumnezeu, tinde să ajungă la toţi oamenii" (ivi, 84). Reînnoirea euharistică, pe care multe Biserici locale o promovează în mod lăudabil în perioada post-Covid, va fi fundamentală şi pentru a trezi spiritul misionar în fiecare credincios. Cu cât mai multă credinţă şi elan al inimii, la fiecare Liturghie, ar trebui să rostim aclamaţia: "Moartea ta o vestim, Doamne, şi învierea ta o mărturisim până când vei veni"!

În această perspectivă, în anul dedicat rugăciunii ca pregătire pentru Jubileul din 2025, doresc să-i invit pe toţi să intensifice mai ales şi participarea la Liturghie şi rugăciunea pentru misiunea evanghelizatoare a Bisericii. Ea, ascultând de cuvântul Mântuitorului, nu încetează să înalţe către Dumnezeu la fiecare celebrare euharistică şi liturgică rugăciunea Tatăl nostru cu invocaţia "Vie împărăţia ta". Şi astfel, rugăciunea zilnică şi îndeosebi Euharistia fac din noi pelerini-misionari ai speranţei, în drum spre viaţa fără sfârşit în Dumnezeu, spre ospăţul de nuntă pregătit de Dumnezeu pentru toţi fiii săi.

3. "Toţi". Misiunea universală a discipolilor lui Cristos şi Biserica întreagă sinodală-misionară

A treia şi ultima reflecţie se referă la destinatarii invitaţiei regelui: "toţi". Aşa cm am subliniat, "aceasta este la inima misiunii: acel «toţi». Fără a exclude pe nimeni. Toţi. Aşadar, fiecare misiune a noastră se naşte din Inima lui Cristos pentru a lăsa ca el să-i atragă pe toţi la sine" (Discurs adresat participanţilor la Adunarea Generală a Operelor Misionare Pontificale, 3 iunie 2023). Şi astăzi, într-o lume sfâşiată de diviziuni şi conflicte, evanghelia lui Cristos este glasul blând şi puternic care-i cheamă pe oameni să se întâlnească, să se recunoască fraţi şi să se bucure de armonia între diversităţi. Dumnezeu vrea ca "toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului" (1Tim 2,4). De aceea, să nu uităm niciodată, în activităţile noastre misionare, că suntem trimişi să vestim tuturor evanghelia, şi "nu ca acela care impune o nouă obligaţie, ci ca acela care împărtăşeşte o bucurie, semnalează un orizont frumos, oferă un ospăţ de dorit" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 14).

Discipolii-misionari ai lui Cristos au mereu în inimă preocuparea faţă de toate persoanele de orice condiţie socială sau/şi morală. Parabola ospăţului ne spune că, urmând recomandarea regelui, servitorii au adunat "pe toţi cei pe care i-au găsit, răi şi buni" (Mt 22,10). În afară de asta, tocmai "pe săraci, pe infirmi, pe orbi şi pe şchiopi" (Lc 14,21), adică ultimii şi marginalizaţii din societate sunt invitaţii speciali ai regelui. Astfel, ospăţul de nuntă pe care Fiul lui Dumnezeu l-a pregătit rămâne pentru totdeauna deschis tuturor, pentru că este mare şi necondiţionată iubirea sa faţă de fiecare dintre noi. "Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul-născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (In 3,16). Oricine, orice bărbat şi orice femeie este destinatar al invitaţiei lui Dumnezeu de a participa la harul său care transformă şi mântuieşte. Trebuie numai să spunem "da" acestui dar divin gratuit, primindu-l şi lăsându-ne transformaţi de el, îmbrăcându-ne cu el ca şi cu o "haină de nuntă" (cf. Mt 22,12).

Misiunea pentru toţi cere angajarea tuturor. De aceea trebuie continuat drumul spre o Biserică în întregime sinodală-misionară în slujba evangheliei. Sinodalitatea este în sine misionară şi, viceversa, misiunea este mereu sinodală. Prin urmare, o strânsă cooperare misionară este astăzi şi mai urgentă şi necesară în Biserica universală, precum şi în Bisericile particulare. Pe urma Conciliului Vatican II şi a predecesorilor mei, recomand tuturor diecezelor din lume slujirea Operelor Misionare Pontificale, care constituie mijloacele primare "atât de a-i pătrunde pe catolici, încă din copilărie, de un spirit într-adevăr universal şi misionar, cât şi de a suscita în mod eficient strângerea de ajutoare spre binele tuturor misiunilor şi după necesităţile fiecăreia" (Decretul Ad gentes, 38). Pentru aceasta, colectele din Ziua Mondială a Misiunilor în toate Bisericile locale sunt destinate în întregime Fondului universal de solidaritate pe care Opera Pontificală a Răspândirii Credinţei le distribuie după aceea, în numele papei, pentru necesităţile tuturor misiunilor din Biserică. Să-l rugăm pe Domnul să ne conducă şi să ne ajute să fim Biserică mai sinodală şi mai misionară (cf. Omilie la Liturghia de încheiere a Adunării Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, 29 octombrie 2023).

În sfârşit, să ne îndreptăm privirea spre Maria, care a obţinut de la Isus prima minune chiar la o sărbătoare de nuntă, la Cana Galileei (cf. In 2,1-12). Domnul a oferit soţilor şi tuturor invitaţilor belşugul vinului nou, semn anticipat al ospăţului de nuntă pe care Dumnezeu îl pregăteşte pentru toţi la sfârşitul timpurilor. Să cerem şi astăzi mijlocirea sa maternă pentru misiunea evanghelizatoare a discipolilor lui Cristos. Cu bucuria şi grija Mamei noastre, cu forţa duioşiei şi a afectului (cf. Evangelii gaudium, 288), să mergem şi să ducem tuturor invitaţia Regelui Mântuitor. Sfânta Maria, Steaua evanghelizării, roagă-te pentru noi!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

📷 (c) Operele Misionare Pontificale

Sursă: https://arcb.ro/website/2024/10/17/mesajul-sfantului-parinte-papa-francisc-pentru-a-98-a-zi-mondiala-a-misiunilor-20-octombrie-2024/