The Good Therapist - Cabinet de Psihoterapie
Sunt Lavinia si sunt psihoterapeut.
Parentingul este despre părinți nu despre copii!
Asta am experimentat eu de dimineață în mijlocul unui meltdown de ne-a știut jumătate de București.
Ilinca a gestionat mereu mai dificil tranzițiile. Mai greu trece de la sandale la pantofi și apoi la ghete, ce să zic de geci sau cizme.
Ca să înțelegeți, 2 săptămâni a fost la gradiniță cu o pereche de teniși care au aparținut anterior Irinei, găsiți la țară într-un sac. Nu doar că erau murdari, dar erau și cu 3 numere mai mari, însă aveau luminițe. A refuzat sub orice formă să mă lase să îi spăl.
Nu vă spun cm s-au activat în mine toate mustrările de conștiință, toată rușinea că ”ce vor crede educatoarele la grădiniță”. În fine!
De dimineață a refuzat să ia geaca mai groasă. A refuzat vehement! A plâns, s-a tăvălit, nu a vrut să se încalțe. Simțeam cm îmi pierd cumpătul.
Ce să fac? Evident nu aveam luxul timpului.
Un singur lucru am făcut!
Am rămas calmă și fermă!
Am încălțat-o eu, i-am dat geaca cu toate împotrivirile și plângerile aferente, iar apoi am luat-o în brațe și am dus-o așa până la mașină.
A plâns încheiat de la 7:32 până la 8:15 când a ajuns la gradi.
Pentru orice părinte un astfel de spectacol este inuman și greu de dus!
Dar nu am certat-o, nu am țipat, nu i-am spus să înceteze. Am ținut-o de mână cât plângea.
În mintea mea jucam ȚOMANAP, refăceam planul pe ziua în curs, cântam colinde. Orice ca să rămân calmă, să îmi abat atenția.
A funcționat!
Am ajuns acasă și am țipat într-o pernă, apoi m-am apucat de curățenie.
După 2 ore eram alt om!
Vine de la gradiniță primul lucru pe care îl spune: lui Flori i-a plăcut geaca mea! Vrea și ea una! Mâine tot pe asta o iau!
Cu siguranță că în 16 ani au fost multe greșeli pe care le-am făcut:
- Am avut conflicte dure
- Ne-am spus cuvinte urâte
- Ne-am ignorat unul pe celălalt
- Am mers la culcare supărați etc.
Dar niciodată, absolut niciodată nu am folosit amenințarea cu DIVORȚUL!
Știi exact la ce mă refer!
Acea amenințare pe care o folosești fără să ai intenții reale, fără să îți dorești cu adevărat, doar că nu mai ai alte modalități prin care să te faci înțeles.
Amenințarea cu divorțul este o tactică de manipulare.
Este o modalitate prin care îți exprimi frustrarea sau furia atunci când nu mai ști ce altceva să faci!
Dar dacă stai să te gândești bine, nici nu îți dorești cu adevărat să divorțezi, doar că te simți atât de exasperat încât simți că nu mai ai cm anume să mai procedezi.
Simți că nu mai ai altă alternativă ca să îl faci pe celălalt să te asculte.
Fix asta face psihoterapia de cuplu!
Te învață cm să gestionezi adecvat toate aceste sentimente de frustrare care se acumulează și cm să comunici eficient astfel încât să nu ajungi să folosești această amenințare.
Dacă nu simți cu adevărat că vrei să divorțezi poate că ai nevoie de un psihoterapeut de cuplu, nu de un avocat!
Tu cm faci când nu mai ai alte alternative?
Sahre daca ești de acord!
Ca părinte prima reacție este să te înfurii și tu sau să devii defensiv prin critică:
“și tu ce i-ai spus? De ce îi dai voie să îți vorbească așa?” etc.
Mi-am păstrat calmul!
Și am încurajat-o să-mi povestească mai multe despre ceea ce s-a întâmplat.
Am ascultat până la capăt fără să o întrerup.
Am ținut-o în brațe în timp ce plângea.
Apoi am întrebat-o:
“Tu crezi despre tine că ești proastă? De ce crezi că ți-a vorbit așa?”
“Nu știu!” a răspuns printre suspine!
Atunci am spus un adevăr:
“copiii au motive multiple pentru care sunt răutăcioși, iar asta nu-i face neapărat oamenii răi!
Poate că sunt și ei supărați sau stresați de la școală, poate nu au dormit bine, poate le este foame sau au nevoie de o îmbrățișare.
Să înțelegi de ce se poartă unii copii așa te poate ajuta să îți dai seama că nu este neapărat despre tine, ci mai mult despre felul în care ei se simt în acel moment.
Totuși asta nu înseamnă că este ok să se comporte cu tine așa.
Dacă nu îți place cm un copil se poartă cu tine, îi poți spune așa: nu mă mai joc cu tine dacă ești răutăcios.”
“Și dacă nu o să mai vrea să se joace cu mine, dacă nu o să-i mai placă de mine?” a răspuns ea printre suspine.
Atunci i-am spus ceva ce inclusiv adulții ar trebui să știe și să aplice:
“Rolul tău nu este să te faci plăcută de toată lumea.
Nu toți oamenii pe care îi vei întâlni în viață îți vor deveni prieteni.
Fii blândă și înțelegătoare cu toți ceilalți, dar fii tu!
Dacă vei accepta un astfel de comportament, nu înseamnă că te va placea mai mult, din contră!”
Share dacă ești de acord!
𝑵𝒊𝒎𝒆𝒏𝒊 𝒏𝒖 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒕𝒐𝒕 𝒕𝒊𝒎𝒑𝒖𝒍 𝒇𝒆𝒓𝒊𝒄𝒊𝒕.
𝑵𝒊𝒎𝒆𝒏𝒊 𝒏𝒖 𝒓𝒂𝒅𝒆 𝒑𝒆𝒓𝒎𝒂𝒏𝒆𝒏𝒕.
𝑵𝒊𝒎𝒆𝒏𝒊 𝒏𝒖 𝒂𝒓𝒆 𝒖𝒏 𝒎𝒐𝒕𝒊𝒗 𝒅𝒆 𝒂 𝒇𝒊𝒊 𝒗𝒆𝒔𝒆𝒍 𝒊̂𝒏 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒊𝒏𝒖𝒖.
Dar fiecare grup are cel puțin un membru care este mereu amuzant, care are tot timpul glumele la el, care încearcă să îi facă pe ceilalți să râdă.
A avea mereu glumele la tine, a fii mereu vesel și pus pe șoti face parte dintr-un mecanism defensiv, prin care persoana respectivă reușește să își ascundă adevăratele emoții, adevărată suferință, adoptând o mască pe care toată lumea o acceptă. Masca veseliei!
Sub această mască se ascunde de multe ori suferință.
Cine vrea să vadă un om trist? Cine vrea să asculte mereu vorbindu-se despre suferință?
Nimeni!
Dar cu toții ne dorim să râdem mult și bine.
People pleasing este un mecanism defensiv! Este o modalitate prin care unii oameni aleg să se raporteze la ceilalți mai mult decât la propria persoană.
Atrag atenția, se simt validați, observați, și, de ce nu, acceptați și iubiți.
Rareori oamenii care apelează la acest mecanism vorbesc serios și profund despre propriile gânduri și sentimente. Nu au curajul să lase masca veseliei jos de teamă că nu vor mai fii acceptați și ”aplaudați”.
Ajung însă să piardă contactul cu propria persoană, cu propriile nevoi și dorințe, iar în solitudine, atunci când nu sunt înconjurați de prieteni, nu mai știu cine sunt și ce vor.
A sosit din nou acel moment din an când copiii au vacanță, iar părinții nu.
Și chiar astăzi vorbeam în terapie cu o mamă despre cât de frustrant este.
Ca mamă mereu trebuie să jonglezi cu diverse aspecte ale vieții. Trebuie să ai și viața profesională, să evoluezi, să te dezvolți constant ca să te menți pe o linie, dar în același timp să nu lipsești prea mult de lângă copii, să fii prezentă în viața lor, să te ocupi de tot ceea ce au nevoie.
Este frustrant și uneori nedrept!
De multe ori mă simt nevoită să îmi reduc cu mult timpul de lucru pentru că rolul meu de mamă primează. De multe ori îmi limitez numărul de clienți pentru că, spre exemplu, nu pot lucra după o anumită oră, pentru că fetele mele au nevoie de mine (da, au și tată, dar după o zi petrecută la școală și la grădiniță au nevoie de mamă, de suportul meu emoțional).
Recunosc că mă uit la colegi de breaslă și îi văd implicați în tot felul de activități pe care și eu mi-aș dori să le fac (cursuri, retreturi, podcasturi), doar că nu am timp.
Ca psiholog și psihoterapeut în ziua de astăzi ești judecat după numărul de followers în Social Media, după cât de prezent ești în online, doar că această prezență costă foarte mult timp. Timp pe care eu trebuie să aleg cui îl dedic.
Mă străduiesc să le fac pe toate, dar nu reușesc de fiecare dată.
Dacă ești mamă și săptămâna asta simți că eșuezi în toate, să știi că nu ești singura. Suntem multe așa!
Vă mulțumesc pentru share și follow! Mă ajutați să fiu mereu prezentă și în online!
“Nu am timp” se transformă de multe ori în “nu îmi dau voie să am timp!”
Sunteti de acord?
Ador când aud adolescenții cu care lucrez în terapie spunându-mi:
“Ah, dar asta s-a întâmplat acum muuult timp!”
Și se referă la vara trecută sau cel mult acum 2 ani.
Iar eu, ca adult de 40 de ani, mă gândesc la acum muuult timp ca la acum 20 de ani sau pe vremea cand traia Michael Jackson 😂
Înțelegeți ce vreau sa spun sau este doar la mine? 🤔
Mult mai multe femei merg la psihoterapie decât bărbații! 🤷♀️
Iar, de cele mai multe ori, motivul pentru care femeile merg la terapie sunt bărbații! (Sau relația de cuplu).
Uite un criteriu după care să te orientezi atunci când trebuie sa iei decizia finală, te căsătorești sau nu cu el.
Nu te căsătorii cu potențialul unui partener, ci cu realitatea pe care o percepi!
După căsătorie, tot ceea ce trăiești acum ca evenimente negative se va multiplica, nu se va rezolva.
Căsniciile au tendința să scoată la suprafață toate patternurile disfuncționale, nu să le vindece.
Share dacă ești de acord 👍
Despre saracie şi psihologi cu Ilinca (4ani).
- Mami, mi-am făcut o prietenă nouă! O cheamă Emilia.
- Super, mami! A venit de curând la voi în grupă?
- Nu, este de la grupa Tei, eu sunt la Cireș!
- Știu că tu ești la Cireş, cine crezi ca te-a bagat acolo?
- Tati, ca el are bani! Tu eşti săracă!
Ce să mai comentezi?! 🙈
𝑷𝒓𝒐𝒃𝒂𝒃𝒊𝒍 𝒄𝒂̆ 𝒄𝒆𝒍 𝒎𝒂𝒊 𝒈𝒓𝒆𝒖 𝒍𝒖𝒄𝒓𝒖 𝒑𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒊̂𝒍 𝒇𝒂𝒄𝒂̆ 𝒖𝒏 𝒑𝒂̆𝒓𝒊𝒏𝒕𝒆 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒄𝒐𝒏𝒔̦𝒕𝒊𝒆𝒏𝒕𝒊𝒛𝒆𝒛𝒆 𝒔̦𝒊 𝒔𝒂̆ 𝒂𝒄𝒄𝒆𝒑𝒕𝒆 𝒄𝒂̆ 𝒂𝒍 𝒍𝒖𝒊 𝒄𝒐𝒑𝒊𝒍 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒐 𝒇𝒊𝒊𝒏𝒕̦𝒂̆ 𝒔𝒆𝒑𝒂𝒓𝒂𝒕𝒂 𝒅𝒆 𝒆𝒍.
O ființă cu propriile nevoi și dorințe care nu ii datorează lui, părintelui, nimic. Nici viața, nici recunoștință și nici sacrificiu.
Se spune că succesul unui părinte se măsoară în nevoia copilului ajuns adult să petreacă timp cu părintele lui de plăcere, din proprie inițiativă și nu condiționat de starea de sănătate sau de alte obligații de familie.
Atunci când alegi calea sacrificiului și îi oferi copilului tot, te aștepți ca el să te recompenseze la un moment dat cu ceva, iar fix această așteptare setează calea către dezamagire.
Ce recompensă este pe măsura sacrificiului?
De ce alegi să privești relația cu copilul tău din perspectiva sacrificiului?
Sacrificiul este nevoia ta sau a copilului?
Sunt sinceră cu tine și îți spun cu adevărat că niciun copil nu are nevoie ca un părinte să se sacrifice pentru el și să trăiască împreună cu el nefericirea care se naște din asta.
Până zilele trecute am fost ultimul dinozaur care nu avea cont de Instagram.
Nu mă întrebați de ce! 🤷♀️
De patru zile am cont așa că vă cer ajutorul.
Am nevoie să îmi cresc pagina! Pliz un follow 🙏
Vă mulțumesc ❤️
(@lavinia.voicu.psihoterapeut) • Instagram photos and videos 83 Followers, 25 Following, 4 Posts - See Instagram photos and videos from (.voicu.psihoterapeut)
Astăzi este Ziua Internatională a Sănătații Mintale.
Vă îndemn să vă prioritizați sănătatea psihică și emoțională.
Să ne bucurăm că avem atât de multe instrumente la îndemână ca să putem face asta.
Faptele nu sunt vorbe!
Mereu să crezi în fapte și nu în vorbe, ele sunt mai greu de falsificat!
Din categoria motive stupide pentru care frații se ceartă între ei:
- Irina, tu ce vrei să te faci când vei fii mare? întreb eu ca sa fac conversație😅
- Doctorița, ca tuși!
- Ilinca, tu?
- Tot doctorița ca tuși!
Irina către Ilinca: nu, nu ai voie, că mă fac eu doctorița. Tu să te faci altceva!
S-a lăsat cu plânsete și multe dezamăgiri🤷♀️
Acesta a fost drumul spre școală și grădinița!
Uite un sfat bun de la o mamă psiholog. 🙋♀️
Cel mai bun cadou pe care părinții îl pot face unui copil nou venit pe lume este o relație de cuplu fericită.
Nu este un secret pentru nimeni că apariția copilului este cel mai dificil test pe care îl poate îndura o relație.
Studiile arată că satisfacția în cadrul relației scade semnificativ în cazul a două treimi dintre cupluri.
Cele mai frecvente simptome sunt intensificarea conflictelor și a ostilităților, dar și deteriorarea intimității emoționale.
Cel mai dureros aspect este că atunci când părinții sunt ancorați în propriile conflicte, când sunt tulburați sau deprimați, ei devin mai puțin responsivil la nevoile bebelușului.
Studiile arată că bebeluși crescuți de părinți nefericiți pot dezvolta inclusiv deficiențe în dezvoltare.
De exemplu: vorbirea apare cu întârziere, învățatul la oliță se produce greu, dar și abilitatea de a se liniști singur vine mai încet.
Așa că o relație bazată pe iubire și colaborare reciprocă favorizează dezvoltarea sănătoasă a copilului.
Cum poți avea o relație mai fericită?
Primul lucru pe care îl puteți face este să conștientizați amândoi că sunteți într-o echipă în tot ceea ce înseamnă creșterea și îngrijirea bebelușului.
Am primit următorul mesaj în privat:
”Buna Lavinia, sunt mamica unui copil de 1 an si 2 luni, căsătorită cu soțul meu de 5 ani, dar în relație de 7. De când a apărut cel mic, relația noastră de cuplu scârție, nu ne mai înțelegem la fel de bine.
De câteva săptămâni soțul meu a venit cu o cerință cel puțin bizara pentru mine și anume că își dorește să ia o pauză, să plece undeva singur câteva zile să se odihnească.
Spune mereu că este obosit, că nu se regăsește în relația noastră și că are nevoie de pauza. Ce să fac? Și eu aș avea nevoie de pauza, și eu simt că am obosit, dar ce fac cu copilul?”
(dacă si tu ai nevoie de părerea psihologului într-o anumită privință, lasă-mi un mesaj în privat și îți voi răspunde aici gratuit și 100% anonim!)
Întrebarea care trebuie adresată aici nu este ”îi permit sau nu să meargă”,
ci mai degrabă
”cum mă voi simți atunci când el va fi plecat?”
Cel mai probabil sentimentul principal va fi cel de abandon sau de singurătate, tristețe.
Sunt acestea sentimente care pot crește acordul emoțional în cuplu? Te vei simți mai iubită, acceptată, înțeleasă? Vei simți oare cm crește coeziunea relației voastre?
Apoi este aceasta pauză o dovadă de devotament a soțului tău? Te va face el să simți că sunteți într-un spațiu de siguranță? Că sunteți unul alături de celălalt la bine si la greu?
Fuga din relație de cele mai multe ori înseamnă convingerea că îmi este mai bine în afara cuplului, decât în cuplu. Poate arăta că nu ești sigur pe decizia luată, că ai îndoieli.
Voi ce ați face în acest caz?
Am mai pus ceva și în primul comentariu.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Videos (show all)
Category
Telephone
Website
Address
Bucharest
Psiholog cu specializare psihologie clinică și psihoterapie. Ajut oameni să-și descopere abilitățile.
Romania
Bucharest
Psihoterapeut || RBT || Specializare in terapia cu cei mici || - București - Asociația Deschidem Lumea
Bucharest
”Fericirea nu o primești de-a gata. Ea vine din acțiunile tale.” (Dalai Lama)
Bucharest
Psihoterapeut - Herea Raluca Maria - psihoterapie online pentru adulți, adolescenți, cupluri, familii.
Bucharest
Cabinet individual de psihologie, Roxana Arjoca, se afla acum pe Strada Leaota 16 B.
Strada Sfântul Constantin 29
Bucharest, 010217
I am a Career & Personal Development Counselor, Clinical Psychologist and Integrative Psychotherapist
Bulevardul Dimitrie Cantemir Nr 2B
Bucharest
Psiholog clinician Psihoterapeut integrativ
Boulevard Ion Mihalache, 106
Bucharest, 011202
Accessible professional hypnotherapy for people around the world
Strada Păstorului, Nr. 1, Bl. 3, Sc. A, Et. 1, Ap, 5
Bucharest, 020348
Bulevardul Unirii 18, Sc. 2
Bucharest, 040107
Psihoterapeuti, Practicieni NLP, Time Line Therapy, Life and Business Coach si Hipnoterapie.
Bucharest
Psih.Specialist Claudia Bøndergaard Psihoterapie și consiliere psihologică în limba română, italiană și engleză Consulenza psicologica e psicoterapia in romeno, italiano e inglese ...
Calea Călărașilor, Nr 309, Bl 70, Sc 2, Ap 35
Bucharest
Cunoasterea de sine inseamna asumarea puterii personale.