Business Support Solutions
Consultanţă prevenire insolvenţă, insolvenţă, lichidare voluntară
Viziunea noastră este de a susţine fiecare antreprenor român în a-şi reconstrui eficient şi echilibrat afacerea
Mergem alături de tine spre redresare financiară!
Frica nr. 2 legată de insolvenţă – STIGMATUL EŞECULUI sau al FRAUDEI 🤨
Bine te-am regăsit! 🖐
Spuneam în materialele anterioare că opinia publică asociază ideea de insolvență cu eșecul afacerii, incapacitatea personală a antreprenorului ori, mai rău, apreciază că la baza unei insolvenţe stau cauze neoneste. 😏
Potrivit unui studiu bazat pe informaţii colectate din 33 de ţări europene, doar o treime dintre respondenţi fac diferenţa între oamenii de afaceri care au eşuat cinstit şi cei care au dat greş din cauze neoneste.
În ţara noastră, procentul respondenţilor care sunt de părere că o infracţiune sau o fraudă este izvorul falimentului unei firme este de 11%, acest procent majorându-se în rândul creditorilor la 15%, aceştia din urmă fiind cei mai interesaţi de recuperarea datoriilor.
Această prejudecată este cauzată de faptul că multe legi europene privind falimentul tratează eșecul afacerilor frauduloase și oneste în același mod. În realitate însă, practica ne arată că doar 4 până la 6% dintre falimente sunt frauduloase. 🧐
Insolvenţa nu înseamnă prăbuşirea unei afaceri, ci poate dovedi rezilienţa acesteia, o a doua şansă ca antreprenorii care au eşuat anterior să îşi reînceapă activitățile antreprenoriale.
Este dovedit că aceştia folosesc experiența și lecțiile învățate pentru a-și lăsa noile afaceri să crească mai rapid în ceea ce privește cifra de afaceri și locurile de muncă. Există, de asemenea, dovezi că în țările care favorizează a doua șansă se înregistrează niveluri mai ridicate de antreprenoriat. 🆒
După cm spune un expert al eşecurilor, leaderii adevărați se arată în perioade de criză.
Te invit să vezi în materialele următoare cea de-a treia frică identificată de noi, legată de procedura de insolvenţă... 🤙
https://vm.tiktok.com/ZGJGRBv13/
Frica nr. 1 legată de insolvenţă – ATRAGEREA RĂSPUNDERII PERSONALE 😱
Salutare! Astăzi vorbim despre baubaul insolvenţei 👻 şi anume... ATRAGEREA RĂSPUNDERII PERSONALE
Necunoscutul ne sperie întotdeauna, de aceea ne-am gândit să îşi arătăm pe scurt care sunt faptele pentru care ar fi admisibilă o cerere de atragere a răspunderii personale, aspect care te poate ajuta să elimini frica de a apela la procedura insolvenţei sau să previi eventualele acte de administrare care ţi-ar putea atrage răspunderea pentru intrarea în insolvenţă a afacerii tale:
1. ai folosit bunurile sau creditele aparţinând societăţii în folosul propriu sau al altei persoane 💸
2. ai făcut activităţi de producţie, comerţ sau servicii în interes personal, sub acoperirea firmei tale
3. ai continuat în interes personal activitatea societăţii, cu toate că era evident că această activitate ducea la încetarea de plăţi
4. ai ţinut o contabilitate fictivă, ai făcut să dispară documente contabile sau nu ai ţinut contabilitatea conform legii
5. ai deturnat sau ai ascuns o parte din activul firmei ori ai mărit în mod fictiv pasivul
6. ai folosit mijloace ruinătoare pentru a procura fonduri pentru societate, în scopul întârzierii încetării de plăţi
7. în luna precedentă încetării plăţilor, ai dispus să se plătească cu preferinţă un creditor, în dauna celorlalţi 🤔
8. orice faptă săvârşită cu intenţie, care a contribuit la starea de insolvenţă a firmei
Aşa cm ai văzut, frica legată de atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă este justificată doar dacă există motive să fie justificată, iar mai sus ţi-am arătat faptele care ar justifica frica ta.
Foarte important de arătat este că, chiar dacă au fost săvârşite fapte dintre cele mai sus menţionate, în cazul în care societatea îşi acoperă datoriile pe parcursul procedurii de insolvenţă, deci practic prejudiciul cauzat creditorilor este acoperit, condiţiile pentru admisibilitatea cererii de atragere a răspunderii nu mai sunt îndeplinite. ☺️
Te invităm să vezi în materialul următor cea de-a doua frică identificată de noi, pentru care antreprenorii refuză să apeleze la procedura de insolvenţă...🤙
https://vm.tiktok.com/ZGJsUgN2B/
CUM DECURGE O PROCEDURĂ DE INSOLVENŢĂ?😵💫
Bine te-am regăsit!🤜🤛
În întâlnirile cu clienţii noştri, am observat că există o lipsă de claritate cu privire la ceea ce presupune o procedură de insolvenţă, mai concret care sunt paşii pe care aceasta îi presupune.
Prin urmare, îţi arătăm pe scurt parcursul unei proceduri de insolvenţă ce are ca finalitate redresarea afacerii, de la momentul deschiderii şi până la reinserţia societăţii în circuitul economic (adică închiderea procedurii).
După pronunţarea de către instanţa de judecată a soluţiei de declanşare a procedurii de insolvenţă, urmează o perioadă de observaţie de 60 de zile, timp în care administratorul judiciar analizează activitatea, se întocmeşte tabelul de datorii, se poartă negocieri cu creditorii şi se lucrează la strategia pentru redresarea afacerii ce urmează a fi inclusă în planul de reorganizare.
După aprobarea de către creditori şi confirmarea de către judecătorul-sindic a planului de reorganizare, activitatea societăţii este redresată în conformitate cu măsurile incluse în planul aprobat, pe o perioadă de 4 ani (sau mai puţin, după cm se optează), cu posibilitatea de extindere a acestei perioade cu încă 1 an.
La expirarea perioadei de reorganizare, se constată îndeplinirea tuturor obligaţiilor de plată, urmând ca instanţa de judecată să dispună închiderea procedurii şi reinserţia societăţii în circuitul economic. 👏
https://vm.tiktok.com/ZGJpEGDH4/
Este procedura de insolvenţă CHIAR ATÂT DE EVITAT pe cât pare? 🫣
Salutare! Așa cm am promis, revenim cu avantajele gândite de legiuitor pentru a ajuta societăţile aflate în stare de insolvenţă.
Prin urmare, ştiai că...
în cadrul unei proceduri de insolvenţă, executările silite sunt suspendate? Astfel, societatea se pune la adăpost de nervozitatea creditorilor 🙆♂️
un alt avantaj este că valoarea datoriilor este „îngheţată”🍨la momentul deschiderii procedurii; această prevedere ajută societatea să stopeze creşterea datoriilor şi îi dă răgazul pentru a gândi un plan de redresare
un alt aspect pozitiv este că furnizorii de servicii nu au dreptul, în perioada de observaţie şi reorganizare, să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu, în cazul în care societatea în insolvenţă are calitatea de consumator captiv
procedura de insolvenţă include o componentă de reorganizare judiciară, ce are ca avantaj plata eşalonată a datoriilor, pe parcursul a 4 ani, cu posibilitatea de prelungire a acestei perioade cu încă 1 an 🥳
debitorul poate negocia cu creditorii reducerea cuantumului datoriilor 💇
societatea are posibilitatea să opteze pentru desemnarea unui anumit practician în insolvenţă care să o ghideze pe parcursul procedurii, până la redresare 🤝
După cm ai văzut, apelarea la procedura insolvenţei nu se traduce prin eşecul unei afaceri, ci, dimpotrivă, prin rezilienţa acesteia, firma dovedind că are capacitatea de a reveni la normalitate după suferirea unui declin (şoc) economic, profitând de şansa de redresare sub umbrela protectoare a legii ☔️
TikTok · Andreia Ionela Vezi videoclipul postat de Andreia Ionela.
Astăzi ajungem la un subiect fierbinte 🔥, şi anume... INSOLVENŢA
Haideţi să vedem cui se adresează? 🧐
O societate poate apela la procedura de insolvenţă atunci când nu deţine suficiente fonduri pentru plata datoriilor scadente; starea de insolvenţă se presupune când societatea nu a plătit datorii mai mari de 50.000 lei după 60 de zile de la scadenţă.
Este procedura de insolvenţă chiar atât de evitat pe cât pare? 🤔
Lăsând la o parte stigmatul eşecului pe care unii antreprenori îl asociază acestei proceduri, istoria ne arată că momentele de recesiune sunt periodice, deci ţin de normalitate, iar în aceste condiții orice afacere are parte de provocări care destabilizează mersul fluent al activităţii.
Pentru a vedea dacă evitarea unei proceduri de insolvenţă este sau nu justificată, te invit să urmăreşti în materialele următoare dintre avantajele gândite de legiuitor pentru a ajuta societăţile în insolvenţă. 🤙
Bună!
Astăzi relatăm cea de-a doua procedură de prevenire a insolvenţei şi anume...
CONCORDATUL PREVENTIV 📑
Aşa cm spuneam anterior, accesarea unei proceduri de prevenire a insolvenţei presupune ca o societate să se afle în stare de dificultate, nu în insolvenţă, deci firma are în prezent capacitatea de a achita datoriile scadente, însă indicatorii financiari arată o ameninţare în ceea ce priveşte capacitatea de plată în următoarele 24 de luni.
Cu sprijinul unui specialist – de data aceasta administratorul concordatar, se poartă negocieri cu creditorii afectaţi, se elaborează un plan de restructurare a activităţii entităţii aflate în dificultate, plan ce expune printre altele măsuri menite să prevină insolvenţa şi să asigure viabilitatea afacerii pentru următoarele 48 de luni, cu posibilitatea prelungirii pentru alte 12 luni. 📈
Prin introducerea celei de-a treia părţi în mijlocirea negocierilor, precum şi omologarea planului de către judecătorul-sindic, angajamentul asumat de societate dobândeşte o mai mare încredere pentru creditori.
După omologarea planului de restructurare, societatea îşi desfăşoară activitatea normal, cu respectarea condiţiilor asumate prin planul de restructurare, sub supravegherea administratorului concordatar.
În ipoteza respectării planului, în cazul în care s-au negociat reduceri de creanţe, acestea rămân definitive la data închiderii procedurii.
În materialul următor, îţi vom arăta cm să recunoşti o eventuală stare de insolvenţă a afacerii tale şi avantajele pe care ţi le oferă procedura insolvenţei...🤙
TikTok · Andreia Ionela 32 aprecieri, 3 comentarii. „ ”
Bine te-am regăsit!
Astăzi detaliem una dintre procedurile de prevenire a insolvenţei şi anume...
ACORDUL DE RESTRUCTURARE 🫱 🫲
Când apelează la procedura acordului de restructurare, o societate se află în stare de dificultate, dar nu în insolvenţă, deci firma are în prezent capacitatea de a achita datoriile scadente, însă indicatorii financiari arată o ameninţare pentru următoarele 24 de luni în ceea ce priveşte capacitatea de plată, deci anticipează o incapacitate viitoare.
Cu sprijinul unui specialist - administratorul restructurării🤵♂️, se poartă negocieri cu creditorii afectaţi, adică creditorii cu care se discută modificări ale convenţiei (contractului) anterioare dintre părţi, cm ar fi un alt termen de plată, o reducere a debitului ori a accesoriilor, o înlocuire a unor garanţii, în scopul de identifica cele mai optime soluţii pentru salvgardarea (ajutarea) partenerului aflat în dificultate, rezultatul negocierilor fiind consfinţit în cadrul unui document numit acord de restructurare 📄.
Acordul de restructurare urmează a fi votat de creditorii ale căror creanţe sunt afectate şi confirmat de judecătorul-sindic.
Pentru societăţile care (1) au realizat în anul precedent o cifră de afaceri netă sau un venit brut de până în 500.000 euro, (2) acordul de restructurare este votat în unanimitate, (3) nu se prevede concedierea a mai mult de 25% dintre angajaţi şi (3) nu se propune o finanţare nouă, confirmarea acordului de către judecătorul-sindic 👨⚖️ nu mai este necesară, fiind suficientă avizarea acestuia de către un practician în insolvenţă.
În cazul confirmării de către instanţa de judecată sau al avizării de către practicianul în insolvenţă a acordului de restructurare, activitatea societăţii va fi restructurată în conformitate cu prevederile incluse în acord, implementarea fiind monitorizată pe o perioadă de maxim 3 ani de acelaşi specialist, administratorul restructurării.
În ipoteza respectării acordului, în cazul în care s-au negociat reduceri de creanţe, acestea rămân definitive la data închiderii procedurii.
În materialul următor, vom detalia cea de-a doua procedură de prevenire a insolvenţei - concordatul preventiv...🤙
TikTok · Andreia Ionela 70 aprecieri, 3 comentarii. „ ...
AVANTAJE ale procedurilor de prevenire a insolvenţei 🖊📙
procedura de prevenire a insolvenței este confidenţială, societatea ta este protejată de stigmatul eşecului
procedura este mai rapidă 🚀
antreprenorul este sprijinit de un specialist – administratorul restructurării sau administratorul concordatar -, însă se păstrează dreptul de administrare, activitatea societăţii derulându-se relativ normal
de la data deschiderii procedurii de concordat, se suspendă executările silite îndreptate împotriva societăţii, pentru o perioadă de 4 până la 12 luni, cu excepţia creanţelor salariale, însă şi acestea comportă discuţii; în această perioadă de suspendare a executărilor silite, se suspendă şi curgerea accesoriilor (dobânzi, penalităţi) aferente creanţelor afectate, până la data omologării planului de restructurare
furnizorii afectaţi nu pot cere deschiderea procedurii de insolvenţă ulterior confirmării acordului de restructurare, pe durata suspendării executărilor silite ori de la data omologării planului, în cazul concordatului preventiv
creditorii nu se pot prevala de clauze contractuale privind rezilierea, suspendarea sau refuzul executării contractului din motiv că societatea este în stare de dificultate, într-o procedură de prevenire a insolvenţei
prin introducerea celei de-a treia părţi în mijlocirea negocierilor – administratorul restructurării sau concordatar -, angajamentul luat de entitatea aflată în stare de dificultate dobândeşte o mai mare încredere pentru creditori 🤝
în ipoteza reuşitei procedurii, în cazul în care s-au negociat reduceri de creanţe, acestea rămân definitive la închidere
În materialul următor, vom detalia una dintre procedurile de prevenire a insolvenţei - acordul de restructurare...🤙
TikTok · Andreia Ionela Vezi videoclipul postat de Andreia Ionela.
Cui se aplică o procedură de PREVENIRE a insolvenței?🧏♂️
Aşa cm spuneam anterior, modificările legislative din anul 2022 au adus ca noutate accesul la procedurile de prevenire a insolvenţei a entităţilor comerciale aflate în dificultate în sensul larg al termenului, nu doar a celor aflate în dificultate financiară.
Pentru a apela la o astfel de procedură, o societate
se află în stare de dificultate, dar nu în insolvenţă (dacă nu cunoşti deosebirea dintre dificultate şi insolvenţă, te invit să accesezi materialele anterioare) 🔙
indicatorii financiari arată o ameninţare în ceea ce priveşte capacitatea de plată la scadenţă a datoriilor în următoarele maxim 24 de luni
societatea nu a beneficiat în ultimele 12 luni de o altă procedură de prevenire a insolvenţei care a avut ca efect o descărcare definitivă de obligaţii
societatea nu a beneficiat de procedura concordatului preventiv a cărui îndeplinire a eşuat, în ultimii 3 ani
societatea nu a fost condamnată definitiv pentru anumite infracţiuni, în ultimii 3 ani
Te invităm să vezi în materialul următor care sunt avantajele unei proceduri de prevenire a insolvenţei (acord de restructurare sau concordat preventiv)...🤙
TikTok · Andreia Ionela Vezi videoclipul postat de Andreia Ionela.
Cum să recunoşti (şi să deosebeşti) STAREA DE DIFICULTATE de STAREA DE INSOLVENŢĂ cu care s-ar putea confrunta afacerea ta şi... la ce te poate ajuta asta 🤔
Modificările legislative din anul 2022 au adus ca noutate accesul la procedurile de prevenire a insolvenţei a entităţilor comerciale aflate în dificultate în sensul larg al termenului, nu doar a celor aflate în dificultate financiară.
Astfel, ca antreprenor, este important să faci diferenţa între:
STAREA DE DIFICULTATE versus STAREA DE INSOLVENŢĂ în care s-ar putea afla afacerea ta, astfel încât să poţi preîntâmpina ori combate problemele legate de plata datoriilor la termenul de scadenţă.
Legiuitorul defineşte dificultatea ca starea generată de o împrejurare ce afectează temporar activitatea unei întreprinderi şi care dă naştere unei ameninţări la adresa capacităţii sale viitoare (!) de a-şi plăti datoriile la scadenţă; în prezent, entitatea este capabilă să îşi execute obligaţiile pe măsură ce devin scadente, ameninţarea fiind legată de o eventuală incapacitate în viitor. Spre exemplu, o societate comercială care a pierdut un contract important, dacă nu ar lua măsuri de restructurare cât mai curând, se poate aştepta la dificultăţi care ar duce-o în stare de insolvenţă...
De cealaltă parte, insolvenţa se caracterizează prin insuficienţa fondurilor pentru plata datoriilor unei entităţi; se prezumă că o societate este în stare de insolvenţă atunci când nu a plătit o datorie mai mare de 50.000 lei după 60 de zile de la scadenţă. 📉
Aceste conjuncturi în care s-ar putea afla afacerea ta se exclud una pe cealaltă; este important să faci această deosebire întrucât întreprinderile aflate în stare de dificultate au acces la procedurile de prevenire a insolvenţei (acord de restructurare/concordat preventiv; dacă nu cunoşti în ce constau aceste proceduri, trimite-ne într-un mesaj adresa ta de e-mail şi te vom ţine la curent cu materiale informative), în timp ce, pentru entităţile aflate în stare de insolvenţă, se va recurge la o procedura de insolvenţă, care include de asemenea o componentă de reorganizare judiciară, ce are ca avantaj plata eşalonată a datoriilor.
Te invităm să vezi în materialele următoare ce presupune o procedură de prevenire a insolvenţei (acord de restructurare sau concordat preventiv)...🤙
TikTok · Andreia Ionela Vezi videoclipul postat de Andreia Ionela.
Cum să eviţi falimentul ca antreprenor?🤔 Aspecte juridice & contabile
Cunoaştem că activitatea unui antreprenor este provocatoare, momentele de dificultate sunt inerente, informaţiile legate de domeniul / vin din toate părţile😵, de multe ori într-un limbaj mai puţin accesibil, şi este dificil de apreciat dacă şi care dintre acestea se potrivesc afacerii tale...
Din acest motiv, te invităm să completezi chestionarul de mai jos; ai opţiunea să pui întrebări şi/sau să primeşti materiale informative legate de domeniul / / / / .
În felul acesta, ne ajuţi să răspundem îngrijorărilor cu care se confruntă un antreprenor în perioadele de „iarnă” ale unei afaceri...
https://bit.ly/cum-sa-eviti-falimentul-ca-antreprenor
Vei dobândi claritate şi sprijin până la redresarea financiară📈.
Cum să eviţi falimentul ca antreprenor? Aspecte juridice & contabile Numele meu este Adelina Cibotaru, activez în domeniul prevenirii insolvenţei şi al insolvenţei de 18 ani. Acest chestionar este adresat tuturor antreprenorilor care doresc să deţină cunoştinţele necesare gestionării unei perioade de dificultate financiară, scopul fiind cel al evitării fa...
Lipsa informației l-ar fi costat falimentul propriei afaceri...
Datorii, executare silită... PANICĂ!
Asta este în mintea unui antreprenor într-un moment de criză. În cădere liberă, are senzația că pierde controlul asupra situației. Pare că nu mai dă de fundul prăpastiei ori că acesta se mută o treaptă mai jos cu fiecare lovitură pe care o primește. Când crede că a scăpat, mai vine una 😔 😊...
Experimenta această stare în toamna anului 2016. Un antreprenor simplu, dintre cei mulți, care a hotărât la un moment dat să traverseze jungla purtând speranța unei vieți extraordinare în locul celei obișnuite.
Se confrunta cu restanțe la plata unui credit bancar, însoțit de ipotecă pe proprietate, datorii la stat, salarii pe care se chinuia să le plătească la timp.
Era copleșit, simțea că și-a dezamăgit partenerii de afaceri, oamenii care au învestit încredere în viziunea lui, și totodată era exasperat, hărțuit de insistențele celor care își voiau banii. Îi era frică de consecințe.
Punctul critic a fost când banca l-a anunțat că proprietatea va fi scoasă la licitație... Era executat silit pentru neplata ratelor restante. Însă fundul prăpastiei nu era aici; ulterior a aflat că prețul la care proprietatea era propusă spre vânzare reprezenta o treime din valoarea de piață a acesteia, urmând să mai scadă, până la valorificare 😨.
Afacerea sa nu trecea printr-o perioadă prea favorabilă, vânzarea proprietății care îi aducea venitul lunar ar fi dus la închiderea activităţii și la faliment. Ar fi pierdut ceea ce agonisise pe parcursul mai multor ani prin efort susținut, iar fondurile obținute din vânzare nu ar fi acoperit nici măcar creditul bancar, având în vedere dobânzile penalizatoare prevăzute în contract.
Cum a ajuns în acest punct? Acțiune fără planificare; încredere în cuvinte, nu în scripte și cifre; speranța că valul îl va ține mereu deasupra și că „iarna” în afaceri este un mit... 🤷♂️
Și totuși... Din ceea ce părea a fi o situație scăpată de sub control, fără șanse de redresare, a venit salvarea afacerii sale. Publicitatea l-a făcut vizibil, moment în care... a primit un telefon.
Care a fost informația primită? Ceea ce a primit l-a pus la adăpost de furia creditorilor, ajutându-l să suspende procedura de executare silită a singurului activ generator de venituri din afacerea sa.
Ulterior a urmat analiza (evaluarea) situației financiare a firmei (active/datorii) și elaborarea unui plan de redresare. În cadrul acestei etape, s-au purtat negocieri cu instituția de credit, cu furnizorii, ambele părți și-au asumat compromisuri, astfel încât împreună să contribuie la reinserția în circuitul economic a partenerului de afaceri aflat în dificultate.
Pe parcursul celor trei ani în care a fost implementat planul de redresare, antreprenorul nostru a dus propriile lupte, mai mult interioare decât exterioare, şi-a impus dezvoltarea abilităților antreprenoriale și de noi abilități, precum și strictețe în implementarea planului de redresare.
Datoriile au fost acoperite din fondurile generate de activitatea curentă și din restructurarea parțială a activelor; în anul 2019, societatea figura fără debite restante, păstrând în patrimoniu o însemnată parte a bunurilor care în altă conjunctură ar fi fost executate silit.
S-a făcut liniște... Şi-a redobândit echilibrul și disciplina în afacere. Antreprenorul este mai responsabil, deține controlul afacerii sale. Cunoaște soluția de redresare, urmează planul cu strictețe. Își asumă reușita, dar mai ales pierderile.
Unii oameni îşi ghidează viaţa după reguli care nu mai sunt de actualitate pentru ei sau poate nu au fost niciodată. Alţi oameni schimbă aceste reguli, le îmbunătăţesc şi îşi transformă viaţa în bine.
Ne-am educat suficient încât să înţelegem că nu este vorba despre litigii, legi, dezacord, competiţie, ci despre oameni şi relaţia dintre aceştia.
Dacă ești o persoană care nu are nici cea mai mică intenție de a-și acoperi datoriile, axată pe a trage țepe partenerilor de afaceri/altor entități, atunci ceea ce avem noi de oferit nu este pentru tine.
Dacă însă ești un antreprenor dintre cei ghidați de integritate, care se confruntă cu inerentele dificultăți dictate de perioadele de "iarnă" ale economiei, dar cu intenția fermă de a găsi soluția de rezolvare a problemei, află că numărul tău de telefon s-ar putea să nu îl cunoaștem, însă ne poți contacta tu dacă afacerea ta pare că nu mai poate să respire...
Promisiunea pe care ți-o facem este că vom merge alături de tine până la redresare financiară.
5 MOTIVE, şi totodată aspecte la care să ai grijă, pentru care firmele ajung în stare de dificultate financiară (sau chiar insolvenţă)
1. Lipsa de claritate financiară şi viziune în propria afacere
Unii antreprenori au impresia că persoana care se ocupă de evidenţa contabilă trebuie să ştie ce se întâmplă în afacerea lor şi care sunt rezultatele pe care aceasta le generează (ex. ce venituri obţin şi care este suma minimă care le acoperă cheltuielile lunare; care sunt cheltuielile lunare, către cine au de plătit, de la cine au de încasat şi în ce termen)
De asemenea, acţionează fără planificare; nu au o strategie de business stabilită de la un an la altul (un plan al afacerii), nu urmăresc un buget de venituri şi cheltuieli, iar toate acestea duc la lipsă de predictibilitate a rezultatelor şi la contractarea de datorii pe care entitatea nu le poate susţine în timp
2. Nu se educă pe parte de marketing, nu îşi promovează corect (şi susţinut) afacerea
Cea mai frecventă modalitate de promovare întâlnită este cea „din recomandări”; nu spunem că nu este cea mai bună, însă nu este suficientă. Din acest motiv, după ce ajung în dificultate, principala cauză pe care o invocă este criza economică care a dus la lipsa clienţilor şi... altele.
3. Încurcă buzunarele 🤷♂️, au impresia că banii din afacere (veniturile) sunt banii lor personali
Este o provocare (şi necesită disciplină la nivel mental) până să înţelegi că... tu eşti plătit ultimul.
4. Au încredere în cuvinte, nu în scripte și cifre
Nu analizează clauzele contractuale (am văzut cu toţii contracte în care au fost „agreate” penalităţi de 1, chiar 4% pe zi de întârziere, semnate cu speranţa că „nu se va ajunge acolo”...)
Nu atribuie importanţa cuvenită inventarierii anuale a patrimoniului (şi aici nu ne referim doar la bunurile corporale), nu cunosc ce trebuie să ceară contabilului la sfârşitul exerciţiului financiar, nu verifică periodic dacă raportările obligatorii sunt înaintate la organele statului... Şi nu, nu contabilul răspunde când apar problemele 😏
5. Trăiesc cu speranța că valul îi va ține mereu deasupra şi că „iarna” în afaceri este un mit ...şi nu este deloc asa
Cunoaştem, sau ar trebui cel puţin la nivel teoretic, despre anotimpurile economice. Faptul că nu ne-am confruntat cu o criză financiară în timpul vieţii noastre de antreprenor nu înseamnă că această ipoteză rămâne la nivel de teorie; istoria ne arată că se întâmplă, şi se întâmplă periodic.
Mai sunt şi altele, însă acestea au ieşit la suprafaţă pe parcursul vieţii noastre de profesionişti în domeniul prevenirii insolvenţei şi al insolvenţei.
Dacă ești un antreprenor care se confruntă cu inerentele dificultăți dictate de perioadele de “iarnă” economică, dar cu intenția fermă de a găsi calea spre rezolvare, spune-ne problema, să vedem care este soluţia potrivită pentru afacerea ta...
https://vm.tiktok.com/ZGJumA8jf/
TikTok · Andreia Ionela: "#5motive #dificultate #prevenire #insolventa #antreprenor #iarnaeconomica #solutiepotrivita #businesssupportsolutions " 57 (de) aprecieri, 2 (de) comentarii. Vezi videoclipul postat de Andreia Ionela.
Care este temerea, frica ta numărul 1, ori întrebarea care îţi vine în minte legată de subiectul datorii/executare silită/insolvență...? 👻🧐💸
https://vm.tiktok.com/ZGJmCQvqr/
Suntem și noi pe aici, dar... Cine suntem noi 🤔?
La început absolvenți, apoi învățăcei, învățați, practicieni în insolvență experimentați... Și au trecut 18 ani.
Se spune că, pentru a deveni expert într-un domeniu, este nevoie de 10.000 de ore de practică… Anii petrecuți în domeniul prevenirii insolvenței/insolvenței ne-au educat suficient încât să înţelegem că nu este despre litigii, legi, dezacord, competiţie, ci este vorba despre oameni şi relaţia dintre aceştia 🤝.
“Iarna” în afaceri nu este un mit... Și aici intervenim noi.
Unii oameni îşi ghidează viaţa după reguli care nu mai sunt de actualitate pentru ei sau poate nu au fost niciodată. Alţi oameni schimbă aceste reguli, le îmbunătăţesc şi îşi transformă viaţa în bine.
Ne-am dezvoltat abilitatea de a gestiona inerenta situație de criză financiară prin care trece o entitate comercială în perioadele de iarnă economică, într-un mediu de susținere și îndrumare.
Mergem alături de tine spre redresare financiară! 📈
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Website
Address
Calea Chişinăului, Nr. 17, Et. 3, Cam. 305
Iasi
700173
Opening Hours
Monday | 08:00 - 17:00 |
Tuesday | 08:00 - 17:00 |
Wednesday | 08:00 - 17:00 |
Thursday | 08:00 - 17:00 |
Friday | 08:00 - 17:00 |
Iasi
Ştim cu toţii că viaţa este doar un scurt drum spre eternitate, că moartea nu ne opreşte exist
Iași
Iasi
Consultanță imobiliară independentă, in cadrul : "Activ Imob Casa Te Bucuri"
Iasi
Ajutăm persoana vătămata sau familia persoanei decedate în urma unui accident rutier să obțin?
Strada Calea Chisinaului, Nr. 132, Etaj 3
Iasi
Prezentă in România, Major Impact este, una dintre cele mai importante societăți de consultanta.
Iasi
Servicii de consultanta fiscala si contabila pentru companii mijlocii si mari
Vasile Lupu Nr 78a
Iasi, 700350
Bine ați venit pe pagina Gi Group Iași. Gi Group este una dintre cele mai mari companii de resurs
Iasi, 1700
Servicii: ● Consultanță proiecte Europene. ● Consultanță credite Bancare. ● Audit Contabil. ● Scriere plan de afacerii. ● Consultanță Marketing. ● Consultanță Vânzări.
Iasi
Analizăm gratuit dosare pentru urmărirea obținerii de despăgubiri pentru victimele accidentelor
CALEA CHIȘINĂULUI NR. 29, CORP C40, SPAȚIUL 14, BIROUL NR. 3 ȘI 5, ET. 2
Iasi, 700177
Societatea își propune să dezvolte o activitate economică în domeniul serviciilor profesionale de resurse umane, necesare tuturor entităților economice de mărime mică și medie, c...