Psiholog Bozgan Daniela

”Te invit să fii atent ce se întâmplă în interiorul tău în momentul în care iei decizia să începi un nou regim alimentar, să vrei să excluzi anumite alimente, să împrumuți direcții nutriționale promovate doar în on-line, adesea fără baze științifice consistente. Te invit să te uiți atent în ce momente hotărăști să faci asta, în urma căror trăiri ori experiențe, cm de ai ajuns iar în acest punct, în care, pentru a nu-știu-câta-oară, îți refuzi orice îți face plăcere, ca apoi să înfuleci fără oprire? Aș vrea să nu te judeci, ci doar să observi. Te invit să revezi cu mine, acum, ideea conform căreia orice merg prost în viața ta intimă de azi este datorat formei corpului tău sau numărului de kilograme. Te invit să te detașezi obiectiv, pe cât poți, de această explicație pe care ți-ai scris-o mental de nenumărate ori și să devii martorul care acum doar o analizează. Cum ți se pare?” Elena-Cristina Dobrescu

“Un copil simte suferință emoțională atunci când părintele este prezent din punct de vedere fizic, dar indisponibil din punct de vedere emoțional. Chiar și noi, ca adulți, experimentăm acest gen de durere atunci când cineva important pentru noi este prezent din punct de vedere fizic, dar absent cu gândul. Aceasta este starea pe care renumitul cercetător și psiholog Allan Schore a numit-o ”separare proximală”. Dat fiind faptul că dependența copilului este deopotrivă emoțională și fizică, în circumstanțe normale, un copil care simte separarea emoțională va căuta să se reconecteze cu acel părinte.”
Gabor Mate

”În anumite condiții de stres, multe persoane sunt predispuse la dependență. Dar dacă circumstanțele se schimbă în bine, forța dependenței se va diminua.”

”Drogurile nu transformă pe nimeni într-un dependent, la fel cm mâncarea nu transformă o persoană cu un apetit normal în una obsedată de mâncare. Trebuie să existe o vulnerabilitate preexistentă. De asemenea, trebuie să existe o sursă de stres semnificativ.”

”Putem spune că sunt trei factori care trebuie să coincidă pentru ca dependența de substanțe să prindă contur: un organism predispus, un drog care are potenția să dea depenendeță și stresul.” Gabor Mate

”Dependența este orice comportament repetat, care are sau nu legătură cu abuzul de substanțe, legat de care persoana resimte compulsie, în ciuda impactului negativ pe care acțiunea îl are asupra propriei vieți și asupra viețiilor celor din jur. Dependența presupune:
1. Angajare compulsivă în comportament; o preocupare față de aceasta;
2. Control defectuos asupra comportamentului;
3. Persistență sau recidivă, în ciuda evidenței efectelor dăunătoare;
4. Insatisfacție, iritabilitate și dorință intensă (craving), atunci când obiectul -fie drog, activitate sau altceva -nu este disponibil imediat.” Gabor Mate

” ”Țelul meu este ca în fiecare zi să mă apropii mai mult de Dumnezeul pe care Îl înțeleg.” Dumnezeul pe care Îl înțeleg? Nu Bătrânul încăpățânat din cer pe care L-am detestat toata viața. Adevăr. Esență. Vocea interioară de care continui să fug. Acesta este Dumnezeul împotriva căruia m-am împotrivit.” Gabor Mate

”Mă uram, iar dezgustul față de mine însumi se manifesta în comportamentele brutale, critice și obsedate de control pe care le aveam față de fiii și fiica mea. Când suntem preocupați să ne îndeplinim propriile nevoi false, nu putem suporta să vedem nevoile reale ale celorlalți cu atât mai puțin pe cele ale copiilor noștri.” Gabor Mate

Să avem un an nou plin de ambiție pentru a realiza lucruri noi, lucruri dorite, dar și plin de compasiune, blândețe și înțelegere față de noi înșine pentru a putea hrani dorințele, planurile și nevoile noastre. Să avem un an plin de momente în care dacă întâlnim confuzia pe drumul nostru să putem să respirăm, să ne întoarcem către sine și să ne ancorăm acolo, în casa sufletului nostru, în corpul nostru, în noi. Să avem un an în care să putem accesa înțelepciunea noastra interioară, intuiția. Să avem un an în care pășim cu ușurință, simțindu-ne eliberați de greutățile anilor trecuți prin destructurarea evenimentelor care au trecut, procesarea, integrarea și acceptarea lor. Anul care vine să ne aduca o primăvară eternă în minte și suflet. Să avem inimile pline de lumină și gândurile pline de iubire. La mulți ani!

”Cei care își doresc armonie au exersat atât de bine reprimarea propriilor dorințe, încât adesenea nici ei nu știu ce vor. Le e dificil să-și definească țeluri personale și să ia decizii. În relațiile interumane, aceștia sunt foarte plăcuți și prietenoși, însă mecanismul lor de apărare poate să le împovăreze relațiile uneori sau îi poate duce chiar la despărțire. Dependenții de armonie se tem cumplit să nu obosească și, de aceea, fug de conflicte. Adesea, nu spun sincer ceea ce simt, gândesc și vor -atunci când se tem că se vor confrunta cu o opoziție. Copilul-umbră din ei îl percepe rapid pe partenerul de interacțiune ca fiind mare și superior.” Stefanie Stahl

”O variantă a căutării perfecțiunii este obsesia frumuseții. Când vizează aspectul exterior, acest lucru poate fi perfect axat pe subiect. Caloriile si kilogramele pot fi numărate, părul poate fi vopsit și se pot cumpăra creme. Dimpotrivă, îndoiala copilului-umbră, ascunsă în adâncul sufletului, este greu de observat și deci mult mai greu de contracat. De aceea, mulți oameni nesiguri își proiectează temerile asupra aspectului lor exterior, deoarece, la acest capitol, pot lua măsuri concrete. Succesul obținut cu ajutorul frumuseții aduce, de asemenea, ușurare, dar nu o vindecare pe termen lung.” Stefanie Stahl

”În cazul acestui mecanism, problema este că nu există noțiunea de ”suficient”. Există mereu mai sus, mai departe, mai bine. Cei în cauză aleargă mereu în urma propriilor aspirații. Abia a fost cucerit un trofeu, și deja trebuie obținut următorul. Succesele dorite le dau satisfacție doar pe termen scurt. Succesul public nu vindecă rănile adânci ale copilului-umbră. Acesta rămâne captiv în realitatea lui de demult și este absolut convins că nu este suficient.” Stefanie Stahl

”Majoritatea oamenilor care nu sunt siguri de propria valoare își duc viața în defensivă. Ei nu vor să ofere niciun motiv pentru care să fie atacați. Perfect înseamnă lipsit de greșeli.” Stefanie Stahl

Despre proiecție.

”Proiecția este un termen de specialitate din psihologie, care desemnează faptul că îi percep pe ceilalți prin prisma propriilor mele nevoi și sentimente.”

”Dacă nevoia unui copil de apartenență nu a fost satisfăcută, astfel încât una dintre convingerile lui este: ”Sunt singur!”, atunci acesta ar putea adopta, ca mecanism de apărare, un comportament prin care se agață de alții. El se va gândi mereu la armonie și compensare, pentru a nu-și periclita apropierea de alți oameni. Sau copilul-umbră își reprimă temerile de a nu fi părăsit, respingând relațiile strânse, conform devizei: ce nu am, nu pot pierde. Astfel controlează ceea ce i se întâmplă. În acest caz, copilul-umbră a învățat că singurătatea este cea mai sigură opțiune.” Stefanie Stahl

”Dacă unui copil nu i-a fost satisfăcută suficient dorința de autonomie și control, atunci a dezvoltat, probabil, convingeri cm ar fi ”sunt la mila ta” sau ”sunt neputincios”. Pentru a reuși, cât de cât, să evită să simtă asta, adultul poate avea o dorință puternică de a deține controlul și o sete de putere, deoarece copilul din el este mereu îngrijorat să nu ajungă într-o poziție subordonată. Oamenii cu o apetență deosebită pentru putere vor să aibă mereu ultimul cuvânt în conversație, în profesie, în relație. Nu puțini suferă de teama de implicare, deoarece copilul din ei asociază apropierea cu teama de abandon. Ei resping relațiile de dragoste sau, după momente de apropiere, pun imediat distanță între ei și partener. Când copilul-umbră dintr-un asemenea om s-a resemnat, atunci adultul se agață de oameni pe care-i consideră deja puternici, dominatori, și li se subordonează de bunăvoie. El repetă deci experiențele dureroase pe care le-a trăit cel puțin cu unul dintre părinți. Un exemplu tipic în acest sens este o femeie care se agață de un barbat care o domină sau chiar o maltratează. Sau un bărbat care se supune soției lui bărbătoase.” Stefanie Stahl

”Când un om crede în adâncul lui că nu e suficient de bun, atunci (în mod inconștient) fie va face multe, pentru a elimina această convingere, fie se va resemna și va face (în mod inconștient) multe, ca s-o confirme. Un mecanism tipic de anulare a acestei convingeri (și a altora asemănătoare care privesc în mod nemijlocit încrederea în forțele proprii) este, de exemplu, căutarea perfecțiunii. Căutarea perfecțiunii rezultă mai rar dintr-o dedicare pătimașă unei îndeletniciri, și, de cele mai multe ori, de teama ascunsă de a suferi un eșec și din teama de a fi respins. Din cauza convingerilor negative pe care și le-au format, mulți oameni se străduiesc enorm să facă totul cm trebuie. Greșeala și eșecul generează în ei sentimente profunde de rușine -dar acestea sunt doar confirmări ale inadecvării pe care o resimt. Alții, dimpotrivă, s-au resemnat. Aceștia au trăit adesea, în copilărie, experiența că strădania nu le aduce nimic. Ei se consolează în mod repetat cu gândul că, oricum, convingerile lor sunt corecte. Se comportă în iubire astfel încât relațiile lor să eșueze, iar pe plan profesional astfel încât să nu aibă succes. Fac asta, de exemplu, căutându-și parteneri care sunt prea puțin potriviți și/sau comportându-se atât de complicat, încât e dificil pentru partener să-i înțeleagă. Pe plan profesional, teama lor de eșec îi poate determina să amâne îndeplinirea sarcinilor importante și să se piardă în amănunte. Sau, de teama de eșec, rămân cu mult sub capacitățile lor. Unii au dezvoltat însă și un mecanism de apărare, care, în limbaj de specialitate, e denumit narcicism. Asta înseamnă că supracompensează copilul-umbră labil din ei printr-o apariție deosebit de arogantă, prin care încearcă să se convingă pe sine și să-i convingă si pe ceilalți să ei sunt cei mai extraordinari.” Stefanie Stahl

Vorbind despre convingerile pe care le avem despre noi, în cazul acesta ”nu sunt suficient de bun”, căutăm fie să infirmăm această credință prin a depune eforturi colosale (caut mereu să am sau să fiu locul 1 oriunde aș fi, lucrez peste program, creez proiecte/planuri de lecție/agende/structuri impecabile, exhaustive etc.) fie căutăm să confirmăm această credință prin a ne expune la situații și contexte care întăresc ideea (angajare in situații de risc, autosabotare, setarea de așteptări nerealiste, expunere la situații care dovedesc eșecul, deci confirmă ideea de ”nu sunt suficient de bun”).

”Sentimentele sunt necesare pentru aprecierea unei situații și evaluarea acesteia. Sentimentele ne arată cât de importantă sau de neimportantă este, pentru noi, o problemă. Teama ne avertizează de un pericol și ne motivează să-l evităm. Tristețea ne explică faptul că am pierdut sau nu putem obține ceva important. Rușinea ne arată că am încălcat o normă socială sau personală. Bucuria ne arată ce dorințe avem.
Când un om e detașat de sentimentele lui, atunci nu prea este în contact nici cu nevoile lui.” Stefanie Stahl

”Convingerile noastre profunde și inconștiente reprezintă un filtru al percepției noastre. Totodată, percepția unei situații influențează ceea ce simțim, gândim și facem. În același fel, și gândurile și sentimentele noastre ne influențează percepția. Astfel, e posibil ca un om pe care eu îl percep ca fiindu-mi superior să declanșeze în mine sentimente de inferioritate. Dacă am însă o zi bună, în care mă simt puternic și plin de succes, e foarte posibil să percep același om drept egal ca vloare cu mine sau poate chiar inferior mie.
Cu cât mai conștienți devenim de toate aceste fenomene și relații, cu atât mai ușor ne putem schimba perspectiva și, în cele din urmă, comportamentul, în privința unor lucruri. Pentru asta însă e necesar să ne distanțăm de problema noastră. Atât timp cât ne identificăm total cu problema noastră -deci, și cu convingerile, sentimentele, gândurile noastre negative care formează problema -aceasta rămâne o realitate pe care o resimțim profund și de care nu putem să ne detașăm.” Stefanie Stahl

”Când îmi percep, la maturitate, părinții prin prisma idealizării, nu mă pot detașa de ei într-un mod sănătos și, dacă nu pot face asta, va fi dificil să-mi găsesc propriul drum în viață. Dacă vreau să mă recunosc pe mine însămi -ca punct de plecare a dezvoltării mele viitoare- atunci este important să-mi formez o imagine cât mai realistă asupra mea în relație cu părinții mei. O imagine realistă nu contravine unei profunde preferințe față de unul dintre părinți. Îmi pot iubi și prețui pe deplin părinții pentru ceea ce sunt și au fost. Pentru asta, nu trebuie să fie perfecți și infailibili. Așa este întotdeauna când iubești in viață: dacă nu poți iubi decât ceea ce este perfect, atunci nu e vorba de iubire adevărată.” Stefanie Stahl

”Convingerile negative apar nu doar în urma lipsurilor, neglijării sau protejării excesive. Părinții care-i permit prea mult copilului și-l alintă prea mult pot întipări în el convingerea că totul trebuie să se supune voinței sale și că nici nu trebuie să se străduiască prea mult pentru asta. Ei pot dezvolta deci convingeri care nu cuprind o subestimare a propriei importanțe și însemnătăți a copilului, ci o supraestimare. Acești copii sunt convinși că e de la sine înțeles că trebuie să primească tot ce vor și reacționează deosebit de violent și furios când nu se întâmplă așa. Așadar, suportă mai greu și cele mai mici treceri cu vederea ale nevoilor lor. În timp ce capacitatea de adaptare a copiilor care au crescut înconjurați de anumite dificultăți e destul de ridicată, a copiilor alintați este redusă, de obicei. Răsfățații au învățat prea puțin să se disciplineze și să se adapteze într-o comunitate, dar au fost ”șeful” sau ”prințesa” mamei sau ai tatălui lor. Convingerile lor sună, probabil, astfel: ”Sunt foarte important”, ”Sunt iertat, orice aș face”, ”Primesc tot ce vreau”, ”Totul e la dispoziția mea”, ”Sunt mai puternic decât ceilalți”, ”Sunt cel mai tare”. Asta-i poate face să aibă, la grădiniță, la școală sau mai târziu, în viața de adult, dificultăți de adaptare. și e posibil să fie considerați agasanți de către semenii lor. În plus, trebuie să învețe că nu primesc totul gratis în viață și că trebuie să facă eforturi. Asta duce, în cazul unora, la coborâșuri în timpul educației, respectiv întreruperi ale educației. În cazurile mai ușoare, se pot integra foarte bine într-o comunitate și sunt, de asemenea, funcționali, dar e posibil să suporte foarte greu fapul că uneori mai și pierd. De exemplu, o respingere pe plan amoros le poate aduce o deznădejde ieșită din comun, pur și simplu pentru că nu sunt obișnuiți să nu primească un lucru pe care și-l doresc neapărat.” Stefanie Stahl

"Convingerile noastre constituie, în linii mari, sistemul nostru psihic de operare. Oricât de simplu ar suna, ele exercită o putere enormă asupra noastră -în bine și în rău- deci asupra copilului-lumină și copilului-umbră. Convingerile sunt ochelarii prin care vedem realitatea. De aceea, este foarte important să avem grijă de ele." Stefanie Stahl

”Un caz extrem, în care s-au pus speranțe exagerate în copil am întâlnit la un alt client. Un psihiatru îi recomandase mamei sale, după o întrerupere de sarcină, să mai facă un copil, pentru a se vindeca de depresie. Curând s-a dovedit că un copil nu poate avea funcția de antidepresiv. Pentru copil, situația aceasta a fost iadul pe pământ. Mama lui a fost dezamagită de el, pentru că nu-i împlinea așteptările de a o face fericită. Era furioasă pe fiul ei și, după un timp, nu și-a mai dorit altceva decât să scape de el. L-a și dat o vreme la cămin. Nu întâmplător a ajuns băiatul mai târziu la psihiatrie și a avut nevoie de numeroși ani de psihoterapie, pentru a se desprinde din relația complicată simbiotic cu mama lui.
Când vin la mine clienți care afirmă despre sine că suferă de ”sindromul salvatorului”, de obicei reiese din travaliul terapeutic că au o relație atât de complicată simbiotic cu mama lor traumatizată încât au pierdut complet din vedere propria persoană și propriile nevoi.” Franz Ruppert

”Conținuturile psihicului sunt rezultatul experiențelor trăite și al autoorganizării programelor psihice. Ele sunt în parte preconfigurate în părțile vechi ale creierului sub formă de reflexe și instincte, în timp ce noile structuri cerebrale sunt larg deschise și sunt pregătite să stabilească o conexiune cu realitatea aflată în permanență schimbare. Structurile cerebrale care s-au format în urma experiențelor de viață nu pot fi modificate din nou doar prin intermediul proceselor de gândire sau al eforturilor de voință. Pentru acestea este nevoie, în primul rând, să aibă loc noi experiențe holistice, care să implice percepția, simțirea și gândirea și care să inițieze apoi noi procese de autoorganizare la nivelul rețelei psihosomatice.” Franz Ruppert

Adică este nevoie de trăire, simțire și apoi procesare.

In perioada 8-16 august cabinetul va fi inchis. Ne revedem din 17 august!